Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (14)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (43)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (361)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

CONSIDERAŢII PRIVIND ARHEOLOGIA EXPERIMENTALĂ ŞI RECONSTITUIREA ISTORICĂ. STUDIU DE CAZ: ANTICHITATEA DACICĂ ŞI ROMANĂ

Evoluţia muncii de cercetare a condus inevitabil spre lărgirea orizonturilor şi în ceea ce priveste arheologia. În ultimele decenii s-a acordat o tot mai mare atenţie disciplinelor complementare arheologiei clasice, abordările multilaterale aducând beneficii studiilor de specialitate. Pe lângă informaţiile furnizate de săpătura arheologică, de studiul artefactelor sau analiza izvoarelor istorice, lucrările recente înglobează tot mai des şi rezultate obţinute prin prisma analizelor efectuate de oameni specializaţi în ştiinţe conexe precum fizica, chimia sau geografia. În acest context a apărut şi arheologia experimentală, primele studii de acest gen efectuându-se la mijlocul secolului al XX-lea, cu precădere în Europa Occidentală, ulterior această nouă abordare a cercetării trecutului extinzându-se şi în alte părţi ale lumii1. Astfel, au fost puse bazele unei noi ramuri a arheologiei, în timp efectuându-se tot mai multe studii şi apărând lucrări de marcă, în acest domeniu2. De asemenea, arheologia experimentală începe să fie utilizată şi împreună cu alte ramuri ale arheologiei, acest lucru ducând la naşterea unor studii extrem de interesante3.
După cel de Al doilea Război Mondial, în vestul Europei se dezvoltă un curent, ce avea drept scop reconstituirea trecutului, fapt ce va fi numit mai târziu „Reenactment” (reconstituiri de ordin istoric au mai avut loc şi înainte, chiar şi în arenele Romei antice punându-se în scenă comemorări ale unor bătălii celebre, însă abia din acest moment putem vorbii despre grupări specializate în reconstituiri). Acest termen defineşte încercările mai mult sau mai puţin reuşite, de a aduce la viaţă aspecte legate de societăţile umane apuse. În acest sens, s-au dezvoltat treptat, grupuri de specialisti în istorie sau de simpli pasionaţi, ce încearcă să recreeze diferite episoade ale vieţii militare sau civile preistorice, antice, medievale sau moderne.
În România, ambele concepte au început să fie studiate şi cunoscute pe deplin abia în ultimii ani, acest lucru petrecându-se sub influenţa curentelor occidentale, apreciate tot mai mult după 1989. Relativa noutate precum şi dezvoltarea încă incipientă a acestora a dus de multe ori la o proastă înţelegere a termenilor şi la crearea de confuzii, între ceea ce înseamnă arheologia experimentală şi reconstituirea istorică. Din această cauză, se impune o delimitare a celor două concepte4, fiecare dintre acestea având caracteristici deosebite, lucru consemnat şi accentuat de multe ori de specialiştii în arheologie experimentală, din ţările cu tradiţie îndelungată în acest sens5.
Arheologia experimentală este o ştiinţă care are drept obiectiv descifrarea faptelor din trecut, prin utilizarea diverselor metode, tehnici şi analize, specifice activităţilor preistorice, antice sau medievale. Ea vine cu ceea ce e definitoriu pentru orice ştiinţă, experimentul. Un experiment este, prin definiţie, o metodă de stabilire a unei concluzii rezonabile, în ciuda ipotezelor iniţiale, prin încercări sau teste6. Din această cauză, experimentul arheologic se desfăşoară controlat, în anumiţi parametri şi utilizând doar materiale şi tehnici disponibile perioadei de timp la care se face referinţă. A experimenta înseamnă a explora ipotezele până la extrem şi chiar până la distrugerea lor. Un experiment trebuie să fie replicabil şi replicat7, fapt ce presupune, de cele mai multe ori, un efort îndelungat. Unul dintre principalele moduri de a practica arheologia experimentală este acela de a reproduce obiecte din trecut8, înregistrându-se etapele de lucru, timpii de realizare, dificultăţile întâlnite precum şi alte observaţii legate de acest proces (Fig.1). O altă abordare este aceea care priveşte funcţionalitatea anumitor arme, unelte sau dispozitive din trecut (Fig.2). În acest caz, replicile realizate după toate standardele discutate mai sus, sunt supuse unor serii de utilizări controlate, ce au rolul de testa anumite ipoteze, legate de funcţionarea şi eficienţa acestora9.


Fig.1. Etape de realizare a unei replici de lance dacică


Arheologia experimentală nu se rezumă doar la efectuarea unor experimente, datele oferite de către acestea fiind înregistrate şi analizate de specialişti. În urma acestor procese, sunt elaborate o serie de concluzii, ce mai apoi sunt publicate sub forma unor studii, articole ori cărţi de specialitate, care constituie de la bun început scopul demarării experimentelor. Din această cauză, pentru realizarea unor experimente arheologice valide, este nevoie ca persoanele ce le realizează să deţină în acelaşi timp atât cunoştinţe arheologice de specialitate, cât şi o amplă experienţă practică în ceea ce priveşte tehnicile utilizate10. Fără aportul unui arheolog specializat în perioada cronologică vizată şi problematica abordată, testele vor fi lipsite de bază istorică, iar lipsa experientei practice sau a cunoştinţelor de ordin tehnic vor duce la incapacitatea punerii în practică sau la o realizare necorespunzătoare a experimentelor. Astfel, de multe ori, studiile de arheologie experimentală sunt realizate de către echipe, în care membrii îşi împart sarcinile de lucru11.


Fig.2. Experimente privind funcţionalitatea unor instalaţii de combustie de perioadă dacică, descoperite la Măgura Uroiului (jud.Hunedoara)


Pe de altă parte, reconstituirea istorică se ocupă cu punerea în scenă a unor evenimente din trecut, personajele istorice fiind interpretate în faţa publicului de nişte „actori”. Recuzita acestora copiază artefactele din vechime, replicându-le forma, aspectul şi dimensiunile, făra a avea interesul de a respecta neapărat materialele şi tehnicile folosite în acea perioadă (acest lucru nu împiedică unele grupări de acest gen să utilizeze pe cât posibil echipamente confecţionate după tehnici antice, faptul acesta apropiindu-le mai mult de etaloanele la care se raportează şi crescând valoarea acţiunilor întreprinse). Primul grup de reconstituire istorică pe perioadă antică din România îşi defineşte activitatea în felul următor: „TERRA DACICA AETERNA este prima asociaţie din Romania care se ocupă cu reenactment-ul legat de perioada antică. Reeenactment-ul este o modalitate prin care istoria este „retrăită” la propriu, prin confecţionarea de îmbrăcăminte, arme, unelte, locuinţe, pe care pasionaţii de reenactment (reenactorii) le folosesc în cadrul unor momente mai mult sau mai puţin regizate. Confecţionarea echipamentului se face în urma studierii izvoarelor istorice legate de perioada de timp care se doreşte a fi „reînviată”, astfel incât totul să fie cât mai aproape de realitatea acelor vremuri12.
Astfel, scopul principal al reconstituirii istorice este acela de a pune în scenă spectacole, care să atragă publicul spre trecut, expunând explicit în faţa spectatorilor fragmente din viaţa civilă sau militară, a societăţilor din vechime. Foarte importantă este funcţia educativă a spectacolelor realizate de către aceste organizaţii, impactul asupra adulţilor, dar mai ales cel asupra copiilor putând marca modul de percepere a istoriei, în mentalitatea acestora. Din această cauză este recomandată implicarea specialiştilor în istorie în astfel de manifestări.
Deşi reconstituirea istorică are drept scop realizarea unor spectacole pentru public, acţiunile ei neputând fi considerate experimente arheologice în sine, în unele cazuri, o parte a recuzitei unor organizaţii de profil precum şi experienţa practică a unor „reenactori” au putut fi utilizate cu succes, pentru realizarea unor studii ştiinţifice de specialitate sau pentru ilustrarea unor lucrări de marcă13. De asemenea, arheologia experimentală poate interacţiona pozitiv cu reconstituirea istorică, crescând acurateţea spectacolelor de „reenactment”, prin furnizarea de replici ale diferitor obiecte antice (Fig.3).


Fig.3. Replici experimentale ale unor arme curbe dacice, utilizate în spectacolele asociaţiei de „reenactmentTerra Dacica Aeterna


O altă întrebuinţare a produselor rezultate în urma desfăşurării experimentelor arheologice este aceea de a fi expuse, în cadrul unor proiecte de pedagogie muzeală sau în cadrul expoziţiilor tematice, organizate de diferite instituţii muzeale (Fig.4).


Fig.4. Produse ale arheologiei experimentale, utilizate în cadrul expoziţiilor Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva


În ceea ce priveşte dezvoltarea celor două concepte în ţara noastră, putem afirma că, deşi se află la început, ele încep să prindă tot mai bine contur, fiind din ce în ce mai apreciate de către specialişti (cazul arheologiei experimentale) sau de către publicul larg (cazul reconstituirii istorice).
Legat de arheologia experimentală, C.Borangic observa că în România cele mai multe studii s-au îndreptat cu precădere spre preistorie14. Acelaşi lucru poate fi observat şi pe plan internaţional, preistoria fiind foarte bine reprezentată şi la acest nivel15. Acestă realitate poate fi explicată prin faptul că studiul preistoriei se referă la o perioadă de timp foarte vastă şi de mult apusă, despre care informaţiile sunt lacunare, iar izvoarele istorice foarte puţine. Prin experimente arheologice încercăm să ne apropiem cât mai mult de filosofia de viaţă a comunităţilor din trecut, aceste demersuri fiind cu atât mai utile, cu cât perioada la care ne referim este mai îndepărtată cronologic şi mai puţin cunoscută. Din această cauză, modul de confecţionare şi utilizare a diferitor categorii de utilaje şi structuri preistorice a trezit foarte multe semne de întrebare oamenilor şi cercetătorilor moderni16.
Totuşi, pot fi observate câteva studii de arheologie experimentală şi în ceea ce priveşte epoca dacică şi perioada romană. În abordarea problematicii legate de echipamentul militar utilizat în epoca dacică, se remarcă cu precădere articolele realizate de către C.Borangic. O parte a acestora au vizat reconstituirea etapelor de producere a diferitor piese de armament, specifice societăţii dacice (în principal armele curbe), în timp ce altele au trecut şi la analiza funcţională a replicilor realizate17 sau la evaluarea unor situaţii complexe precum contabilizarea costurilor necesare realizării unui echipament militar dacic complex18.
Construirea şi utilizarea unor replici de cuptoare dacice pentru ars ceramica a constituit un alt studiu complex de arheologie experimentală, realizată de către M.Ardeleanu, cu sprijinul membrilor asociaţiei de reconstituire istorică Terra Dacica Aeterna19.
Câţiva istorici şi arheologi români au utilizat aportul arheologiei experimentale în vederea exploatării multilaterale a unor subiecte legate de lumea dacică. Alături de studiul clasic, testele experimentale au putut aduce noi informaţii, sporind astfel cunostinţe legate de utilitatea şi funcţionalitatea unor arme sau echipamente. Este cazul testării eficienţei unor tipuri de vârfuri de săgeţi, descoperite în cetatea dacică de la Ardeu (jud.Hunedoara)20 (Fig.5a), a unei săbii curbe provenită din cetatea dacică de la Divici (jud.Caraş-Severin)21, a binecunoscutelor zăbale de tip tracic22 (Fig.5b) sau a caracteristicilor scuturilor utilizate în lumea dacică23.


Fig.5. Teste privind utilitatea unor arme şi piese de harnaşament de epocă dacică


Alte studii au apelat la experimente arheologice, în încercarea de a aduce date suplimentare, legate de elemente tehnice greu de surprins prin metodele utilizate de arheologia clasică. Este cazul reconstituirii unor ustensile şi metode necesare confecţionării cămăsilor de zale antice24 sau a modului de înmănuşare a diferitor tipuri de suliţe antice25.
Epoca romană, ca o lume unitară, mai bine documentată atât la nivelul cercetărilor arheologice, cât şi la nivelul izvoarelor scrise, nu s-a bucurat de o atenţie foarte ridicată în ceea ce priveşte studiile de arheologie experimentală din România. Un studiu s-a concentrat asupra unei problematici mai puţin abordată de către cercetările arheologice clasice şi anume metodele de realizare a obiectelor romane din os şi corn26. Un alt articol a tratat problematica realizării obiectelor romane din coarne de bovidee şi ovicaprine27, materii prime care, deşi ştim că erau utilizate în lumea romană, nu au lăsat urme care să ajungă până la noi, din cauza naturii lor biodegradabile.
Fenomenul reconstituirii istorice a apărut relativ recent în România, fiind impulsionat de mişcări asemănătoare, ce aveau deja tradiţie îndelungată în Europa Ocidentală (spectacole cu un caracter istoric, au fost organizate în ţara noastră încă din perioada interbelică, însă fără a avea caractereul reconstituirilor istorice moderne). Prima organizaţie de „reenactment” antic din România a fost Terra Dacica Aeterna, entitate înfinţată în 1 iunie 2007, de către un grup de arheologi, istorici, studenţi şi pasionaţi de istorie din Cluj-Napoca. Printre aceştia pot fi enumeraţi regretatul Dorin Alicu, Cristian Aurel Roman, Viorica Rusu-Bolindeţ, Paul Cheptea, Marius Ardeleanu sau Sorana Ardeleanu, o parte a celor mai sus amintiţi punând mai apoi şi bazele altor structuri de acest gen. Primele iniţiative au vizat reconstituirea mediului cazon roman, însă în momentul punerii în practică a proiectului, membrii fondatori ai Terra Dacica Aeterna au avut ideea de a constitui şi dezvolta şi o parte ce se ocupa de reconstituirea aspectelor legate de civilizaţia dacică28. Această dualitate se va menţine şi mai apoi, dovedindu-se extrem de benefică în ceea ce priveşte vitalitatea spectacolelor şi oferind o paletă foarte diversificată de dezvoltare. Reconstituirea, în paralel, a celor două civilizaţii antice va fi preluată mai apoi şi de către alte asociaţii de profil, devenind un fapt specific în cadrul spectacolelor de „reenactment” din România. Dacă reconstituirea aspectelor privitoare la diferite segmente ale civilizaţiei romane avea o amplă tradiţie la nivel mondial, aducerea la viaţă a civilizaţiei dacice a constituit o premieră, câţiva ani mai târziu, aceeaşi asociaţie dezvoltând şi o ramură menită să reconstituie societatea sarmată, fapt ce a însemnat o altă noutate în lumea „reenactment-ului”.


Fig.6. Reconstituirea unor ateliere meşteşugăreşti dacice. Membrii asociaţiei Terra Dacica Aeterna


Fenomenul reconstituirii istorice a prins contur încetul cu încetul, în câţiva ani, apărând în mai multe oraşe din Transilvania şi alte asociaţi cu acelaşi profil. Dintre acestea putem aminti: Asociaţia Amicii Muzeului din Zalău, Asociaţia Virtus Antiqva din Cluj-Napoca, Asociaţia Culturală Pentru Istorie Vie din Alba Iulia, Asociaţia Culturală Omnis Barbaria din Satu Mare şi Lupii de Fier ai Apulonului din Alba Iulia. De dată mai recentă sunt preocupările legate de reconstituirea istorică a antichităţii şi în spaţiul extracarpatic, în ultimii ani apărând alte câteva asociaţii de profil precum Geto-dacii din Moldova la Iaşi, Asociaţia România – Dacia Casa Noastră din Constanţa şi Asociaţia Culturală Tomis din Constanţa.
Principala activitate a organizaţiilor enumerate mai sus este aceea de a pune în scenă diverse spectacole, în care să prezinte publicului aspecte legate de viaţa civilă (Fig.6) şi militară (Fig.7) a civilizaţiilor antice. Acest lucru are loc, de cele mai multe ori, în cadrul unor festivaluri de „reenactment” din ţară sau din străinătate, special organizate în acest sens.


Fig.7. Reconstituirea unor scene de bătălie din cadrul festivalului de „reenactmentDacFest 2015. Membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna din Cluj-Napoca şi Asociaţiei Culturale Pentru Istore Vie din Alba Iulia


În afara acestor spectacole, o parte dintre asociaţiile enumerate mai sus au demarat diverse proiecte, care se adresează educării tinerilor. Astfel, au fost implementate programe, care să vizeze predarea unor ore de istorie atipice, în cadrul unor instituţii de învăţământ (cum este cazul proiectului „Ora de istorie vie” susţinut în mai multe judeţe de către asociaţia Terra Dacica Aeterna) (Fig.8a). În alte cazuri, asociaţiile de reconstituire istorică înfinţate pe lângă anumite instituţii muzeale precum Asociaţia Amicii Muzeului din Zalău sau Asociaţia Culturală Pentru Istorie Vie din Alba Iulia au atras tineri spre muzeu, prezentându-le într-un mod inedit colecţiile şi artefactele de care dispun. Au existat, de asemenea şi parteneriate între instituţii muzeale şi organizaţii de reconstituire istorică, ce au vizat educarea şi atragerea tineretului spre trecut (cum este cazul proiectului „Muzeul Viu”, pus în practică de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi Asociaţia Culturală Omnis Barbaria din Satu Mare).
Tot proiecte educaţionale pot fi considerate şi aşa numitele „tabere de arheologie experimentală”. Deşi în cadrul acestor programe nu poate fi vorba despre realizarea unor studii experimentale propriu zise, tinerii sunt familiarizaţi cu diferite meşteşuguri antice, desfaşurate în jurul unor şantiere arheologice (precum în cazul proiectelor întreprinse în jud.Maramureş de către Asociaţia Culturală Omnis Barbaria) sau pe lângă unele ateliere experimentale (cazul atelierului din Costeşti jud.Hunedoara, coordonat de către asociaţia Terra Dacica Aeterna) (Fig.8b).


Fig.8. Rolul educaţional al asociaţiilor de reconstituire istorică


Nu în ultimul rând, trebuie menţionat faptul că, datorită implicării unor istorici şi arheologi în cadrul unor asociaţii de reconstituire istorică, a fost posibilă realizarea unor studii de arheologie experimentală, în care recuzita şi experienţa „reenactorilor” a fost canalizată spre realizarea unor experimente ştiinţifice29. Astfel, se dovedeşte faptul că activitatea diferitelor grupuri de reconstituire istorică poate fi utilizată, în mod controlat, pentru realizarea unor experimente ştiinţifice.
Pe lângă toate cele enunţate mai sus trebuie avut în vedere şi faptul că fenomenul reconstituirii istorice din România poate avea şi aspecte mai puţin favorabile. Competitivitatea apărută între diversele asociaţii de acest gen poate provoca o dezvoltare pozitivă, însă dorinţa tot mai acerbă de a atrage publicul spre spectacolele de „reenactment” poate provoca şi o superficializare a prestaţiilor din punct de vedere al acurateţii informaţiilor istorice. Dorinţa de a crea scenarii cât mai spectaculoase şi mai captivante pentru spectatori poate degenera, provocând transmiterea de informaţii istorice eronate. Implicarea istoricilor şi arheologilor în realizarea reconstituirilor istorice poate creşte semnificativ nivelul de profesionalism al acestor manifestări, fapt reflectat pe deplin în timpul spectacolelor de acest gen, perzenţa sau absenţa acestora din grupările de profil din ţara noastră fiin perfect vizibilă. Astfel, în lipsa unor foruri superioare care să coordoneze activităţile de reconstituire istorică, este foarte posibil ca pe viitor, asociaţiile de profil din România să se dezvolte pe direcţii diferite, orientându-se fie spre o redare fidelă a evenimentelor istorice şi arheologice, fie spre spectacole fanteziste ce vor avea un impact negativ asupra publicului neavizat.

Concluzii
Arheologia experimentală şi reconstituirea istorică reprezintă doi termeni diferiţi, primul dintre ei referindu-se la studiile de specialitate realizate pe baza unor experimente arheologice controlate, iar cel de al doilea la punerea în scenă, în faţa publicului, a unor spectacole, ce ilustrează diferite aspecte ale unor civilizaţii din trecut. Ambele concepte au apărut în Europa Occidentală, la mijlocul secolului al XX-lea, dezvoltându-se mai apoi şi în alte părţi ale lumii, în ultimul deceniu ajungând şi în România.
Studiile de arheologie experimentală au demarat în România la începutul secolului al XXI-lea, majoritatea axându-se pe studierea problematicilor legate de preistorie. Totuşi câteva studii s-au referit şi la perioada antichităţii dacice şi romane, fiind replicate şi utilizate diferite unelte, arme şi dispozitive, ce au adus un plus de cunoaştere asupra unor aspecte legate de civilizaţiile mai sus amintite.
Reconstituirea istorică a perioadei antice a demarat printr-un proiect clujean în anul 2007, până în prezent constituindu-se mai multe asociaţii, care aduc în faţa publicului segmente de istorie civilă sau militară. Aceste grupări au un important rol educativ, prin programele pe care le desfăşoară atrăgând tinerii spre o altfel de abordare a istoriei.

NOTE
1 Paardekooper, Flores, 2014, p.8.
2 Ibidem, p.8.
3 Demars, Laurent, 1989; Mansur-Franchomme, 1987 a; Mansur-Franchomme, 1987 b.
4 Barbu, 2013 a, p.51-52.
5 Reynolds, 1999, p.159.
6 Ibidem, p.157.
7 Ibidem, p.157.
8 Barbu, 2007-2008, p.47.
9 Barbu, Barbu, 2014, p.504-508.
10 Barbu, 2007-2008, p.68.
11 Ferencz, Barbu, 2012, p.63-74; Borangic, Barbu, 2013, p.22-47; Barbu, Barbu, 2014, p.497-511.
12 http://terradacica.ro/.
13 Junkelmann, 1986.
14 Borangic 2014, p.40.
15 Wittaker, 2009.
16 Barbu, Barbu, 2014, p.497.
17 Borangic, 2007–2008, p.44-62; Borangic, 2013 b, p.821-836.
18 Borangic, 2014, p.39-70.
19 Ardeleanu, 2012, p.72-73.
20 Ferencz, Barbu, 2012, p.67-68.
21 Borangic, 2013 a, p.128.
22 Borangic, Barbu, 2013, p.31-37.
23 Borangic et alii, în curs de apariţie.
24 Borangic, 2011, p.135-136.
25 Barbu , 2013 b, p.212.
26 Barbu, 2012 a, p.73-74.
27 Barbu, 2012 b, p.105-116.
28 Informaţie oferită de Paul Cheptea.
29 Ardeleanu, 2012, p.72-73; Borangic, 2013 a, p.128.

BIBLIOGRAFIE
• Ardeleanu, 2012 - Ardeleanu, Marius, Construirea unui cuptor dacic de ars ceramica — arheologie experimentală la Medieşu Aurit, jud. Satu Mare, În: Second ArheoInvest Congress, Interdisciplinary research in archaeology, Iaşi, 2012, p.72-73.
• Barbu, 2007-2008 - Barbu, Marius, Gheorghe, Arheologie experimentală. Confecţionarea uneltelor preistorice din piatră cioplită, În: Sargetia, XXXV, 2007, p.47-97.
• Barbu, 2012 a - Barbu, Marius, Gheorghe, Experimental archaeology: bone and horn processing during the Roman period, În: Second ArheoInvest Congress, Interdisciplinary research in archaeology, Iaşi, 2012, p.73-74.
• Barbu, 2012 b - Barbu, Marius, Gheorghe, Data regarding the experimental manufacture of Roman objects made of domestic herbivores horns, În: Annales d’Université Valahia Targoviste, Section d’Archeologie et d’Histoire, Tome XIV, Numéro 1, 2012, p.105-116.
• Barbu, 2013 a - Barbu, Marius, Gheorghe, Experimental archaeology vs. Historical reenactment. Case study: Dacian and Roman antiquity, În: Third ArheoInvest Congress, Interdisciplinary research in archaeology, Iaşi, 2013, p.51-52.
• Barbu, 2013 b - Barbu, Marius, Gheorghe, Vârfuri antice de suliţă descoperite recent pe teritoriul com.Veţel, jud.Hunedoara, În: Caietele Civa, 2, Alba Iulia, 2013, p.209-220.
• Barbu, Barbu, 2014 - Barbu, Marius, Gheorghe; Barbu, Mihaela, Maria, Arheologie experimentală. Confecţionarea şi utilizarea grattoir-ului în preistorie, În: ArheoVest, II2, JATEPress Kiadó, Szeged, 2014, p.497-511.
• Borangic, 2007-2008 - Borangic, Cătălin, Falx dacica. II. Tentativă de reconstituire, În: NEMVS, II-III, 36, Alba Iulia, 2007-2008, p.44-62.
• Borangic, 2013 a - Borangic, Cătălin, Observaţii asupra unei variante de falx dacica, În: ACTA MVSEI POROLISSESIS, XXXV, Zalău, 2013, p.123-135.
• Borangic, 2013 b - Borangic, Cătălin, Arheologie experimentală. Pumnalul de tip Sica, În: ArheoVest, I, JATEPress Kiadó, Szeged, 2013, p.821-836.
• Borangic, 2014 - Borangic, Cătălin, Valoarea ipotetică a echipamentelor unui senior al războiului din lumea dacică, În: BULETIUNUL CERCURILOR ŞTIINŢIFICE STUDENŢEŞTI, 20, Alba Iulia, 2014, p.35-67.
• Borangic, Barbu, 2013 - Borangic, Cătălin; Barbu, Marius, Gheorghe, Incursiune în fenomenul ecvestru getodacic. Studiu de caz: zăbala de tip tracic, În: ACTA CENTRI LUCUSIENSIS, 1B, Timişoara, 2013, p.22-47.
• Borangic et alii, în curs de apariţie - Borangic, Cătălin; Marcu, Marius; Barbu, Marius, Reconstrucţia unui scut din epoca dacică. Consideraţii de ordin istoric, tactic şi structural, în curs de apariţie.
• Demars, Laurent, 1989 - Demars, Pierre-Yves; Laurent, Pierre, Tipes d´ outils lithique du Paleolitique Superieour en Europe, Cahiers du Quaternaire, 14, Éditions du Centre national de la recherche scientifique, Paris, 1989, 178 p., ISBN 2222043298.
• Ferencz, Barbu, 2012 - Ferencz, Vasile, Iosif; Barbu, Marius, Gheorghe, Between food needing and sports activity hunting in the 63 geto dacian arreas, În: BRVKENTHAL ACTA MVSEI, VII. 1, Sibiu, 2012, p.63-75.
• Junkelmann, 1986 - Junkelmann, Marcus, Die legionen des Augustus, Verlag Philipp von Zabern, Mainz am Rhein, 1986, 313 p., ISBN 3-8053-0886-8.
• Mansur-Franchomme, 1987 a - Mansur-Franchomme, Maria-Estela, Outils ethnographiques de Patagonie. Emmanchement et traces d´utilisation, În: La main et l´outil. Manches et emmanchement préhistoriques, Travaux de la Maison de l’Orient, nr.15, 1987, p.297-307.
• Mansur-Franchomme, 1987 b - Mansur-Franchomme, Maria-Estela, Emmanchement et traces d´utilisation, În: La main et l´outil. Manches et emmanchement préhistoriques, Travaux de la Maison de l´Orient, nr.15, 1987, p.335-336.
• Paardekooper, Flores, 2014 - Paardekooper, Roeland; Flores, Jodi Reeves, Histories of Experimental Archaeology Documenting the Past for the Future, În: Experiments Past, Histories of Experimental Archaeology, Sidestone Press, 2014, p.7-14.
• Reynolds, 1999 - Reynolds, Peter J., The Nature of Experiment in Archaeology, În: A.F.Harding (ed.), Experiment and Design. Archaeological Studies in Honour of John Coles, Oxbow Books, Oxford, 1999, X+198 p., ISBN 1900188767; p.156-162.
• Wittaker, 2009 - Whittaker, John C., Flintknapping making & understanding stone tools, University of Texas Press, Austin, 2009 (Ninth edition; editio princeps, 1994), 341 p., ISBN 978-0-292-79083-4.
• http://terradacica.ro

Abstract: Experimental archaeology is in many countries of the world a well-defined branch and increasingly used in archaeological research. Unfortunately, in Romania, this discipline is still regarded with apprehension and distrust by many specialists, which led to poor development in this field. Experimental archaeology is a science that aims to find out the historical truths, using different methods, techniques, analyses and approaches in order to create and test hypotheses based on archaeological historical source.
Archaeology as a science, has as main purpose to obtain information (as many and accurate we can get) about the people and societies that have succeeded over time.
Archaeology should use all available means that can provide information. Classical methods of archaeology are limited to analysing the results of archaeological sites and do all sorts of
combinations, interpretations and assumptions for the issue of observation and many times
certain assumptions. But many information cannot be obtained from classical archaeology,
because many times we don’t have traces to analyse.
Experimental archaeology brings to this science a defining character, the experiment. All sciences (mathematics, physics, chemistry) base their theories on experiments. Experimental archaeology is not to be confused with the historical daily living or trying to imitate certain historical moments which took place over time. Reenactment history involves staging of facts or civil and military events of the past. The main purpose of these actions is educational; actors dressed as historical characters try submit to audience the actual facts of the past.
In this work, I tried to highlight aspects of archaeological experiments that provide different testing techniques for producing antique objects. We reproduced a number of weapons, tools, jewellery and pottery of Dacian and Roman provenance. I also tried to test different features of their functionality.
On the other hand, we present some aspects of ancient reenactment of Romania, by exemplifying actions over time by the association Terra Dacica Aeterna.

Keywords: experimental archaeology, historical reenactment, Dacian civilization, Roman
civilization.


BIBLIOGRAFIE:


Autor: Marius Gheorghe Barbu
Apărut în: ArheoVest III, In Memoriam Florin MEDELEŢ, Interdisciplinaritate în Arheologie, Timişoara, 28 noiembrie 2015, p.779-793
Legătură web: http://www.arheovest.com/simpozion/arheovest3/43.pdf