Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (14)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (42)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (361)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

CIVILIZAŢIA GETO-DACICĂ (I). ARME ŞI ECHIPAMENTE DIN PATRIMONIUL MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Coordonator: dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al MNIR
Cercetare: Cătălin Borangic, drd.Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti, Dr. Alexandru Bădescu, Muzeul Naţional de Istorie a României
Expuneri cartografice: Ing. Marius Marcu
Grafică & DTP: Cornel C. Ilie
Fotografii: Marius Amarie, Mihai Bozgan
Coperta I–IV: Radu Oltean
Catalog editat de Muzeul Naţional de Istorie a României, Seria Patrimonium, Bucureşti, 2014
ISBN 978-973-0-18180-7





COPERTA I

Reconstituire grafică a echipamentului de luptă al aristocratului geto-dac de la Popeşti, com. Mihăileni, judeţul Giurgiu, realizată de către artistul plastic Radu Oltean.
Cu mici excepţii, expunerea artefactelor sau reconstituirilor aparţinând epocii geto-dacice este cantonată între nişte limite reduse cromatic, rezultatul fiind o prezenţă monotonă în imaginarul colectiv, departe de realitatea istorică. Dovezile istorice însă, chiar dacă nu întotdeauna direct, au relevat o lume dinamică, plină de culoare, dominată de o semiotică profundă a aproape tuturor manifestărilor culturale şi materiale. Armele şi întregul echipament de luptă nu făceau excepţie, fiind împodobite, decorate şi/sau vopsite astfel că întregul se constituia într-un cod cromatic descifrabil atât de propria comunitate, cât şi de oponenţii acesteia. Prezentul catalog şi-a propus nu doar să readucă în prim-planul atenţiei echipamente militare uitate sau inedite, din patrimoniul MNIR, ci şi să contribuie la modificarea percepţiei generale asupra războinicilor geto-daci, ieşind din stereotipii vestimentare.





COPERTA IV

Reconstituirea coifului descoperit la Gostavăţu, jud. Olt (Radu Oltean)




CUVÂNT ÎNAINTE

Colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României reunesc cele mai valoroase şi elocvente mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor care s-au succedat în spaţiul geografic al României de la primele începuturi ale vieţuirii umane cunoscute, din paleoliticul inferior (cca 600.000 a. C.), până în secolul al XX -lea. Ele constituie nu numai o adevărată oglindă a trecutului nostru, dar vorbesc şi despre năzuinţele şi creaţia unor lumi şi vieţi de mult apuse, despre locul ocupat de locuitorii care au trăit în ţinuturile de la nordul Dunării, în jurul Carpaţilor şi la ţărmul vestic al Mării Negre, în marea şi continua mişcare de oameni şi schimburi de tehnologii, inovaţii, idei, sensibilităţi religioase şi artistice, sau de bunuri în care au fost angrenate, din toate
timpurile, popoarele Europei şi a regiunilor învecinate.
Nu întâmplător, având în vedere rolul jucat de geto-daci în etnogeneza românilor, ca şi locul atât de original al civilizaţiei lor în concertul vechilor civilizaţii ale vechii Europe, antichităţile moştenite de la aceste populaţii de neam tracic ocupă o poziţie cu totul aparte între colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României. Colecţia noastră de vestigii ale civilizaţiei geto-dacice constă atât din exemplare tipice de ceramică, unelte, arme, podoabe şi accesorii, precum şi din artefacte contemporane străine, descoperite în mediul autohton, produse de culturile altor popoare, cum ar fi de exemplu: traci sud-dunăreni, greci, iliri, sciţi, celţi, romani, germanici, cu care vechii locuitori ai spaţiului carpato-dunăreano-pontic au intrat în contacte mai mult sau mai puţin profunde şi constante.
Având în vedere importanţa pe care o acordăm moştenirii culturale geto-dacice aflată în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, nu este o întâmplare faptul că noua serie de cataloage de colecţie pe care o lansăm în cadrul programului Patrimonium se deschide cu tema Civilizaţia geto-dacică. Primul volum pe care am plăcerea să-l anunţ acum este cel dedicat colecţiei de arme şi echipamente militare geto-dacice. Lucrarea se datorează strădaniilor a doi autori – Cătălin Borangic, arheolog, drd. Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” şi Alexandru Bădescu, muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a României, la efortul cărora s-a asociat ing. Marius Amariei şi Mihai Bozgan, autorii fotografiilor care ilustrează toate piesele, ing. Marcu Marius (soft cartografic) şi artistul Radu Oltean, care aduce sub privirile noastre o reconstituire vibrant de vie a a aristocratului incinerat şi depus sub tumulul 4 din necropola de la Popeşti (com. Mihăileni, judeţul Giurgiu).
Catalogul prezintă informaţii ştiinţifice şi tehnice detaliate privind marea majoritate a armelor defensive şi ofensive, precum şi a accesoriilor militare geto-dacice din secolele VI a. C. – II p. C., aflate în colecţia noastră. Din motive obiective, au fost lăsate în afară doar două piese, e drept excepţionale. Este vorba despre cele două umbones de scut din fier, decorate cu reprezentarea unui zimbru şi a unui grifon şi bogate motive vegetale şi geometrice, descoperite, în urma acţiunilor de braconaj arheologic, în incinta fortăreţei dacice de la Piatra Roşie, jud. Hunedoara, fiind, ulterior, exportate ilegal şi recuperate, din SUA, de organele judiciare, în luna mai 2011. Aceste două artefacte vor constitui obiectul unui studiu special, care va fi publicat într-un volum separat.
În paginile volumului este prezentată întreaga gamă a pieselor de armament şi accesorii militare geto-dacice, de la cele de-a dreptul excepţionale, „regale”, în cel mai înalt sens al cuvântului, cum sunt coifurile de paradă din aur sau argint de la Cucuteni-Băiceni (jud. Iaşi), Coţofeneşti (jud. Prahova), Peretu (jud. Teleorman) şi Agighiol (jud. Tulcea), până la piesele foarte modeste, de mare serie, cum erau vârfurile de săgeţi din bronz şi fier, de la Poiana (jud. Galaţi). Urmărind piesele prezentate de Cătălin Borangic şi Alexandru Bădescu – coifuri, cnemide, cămăşi de zale, umbones de scuturi, lănci, spade sau celebrele şi atât de temutele săbii şi pumnale dacice cu lama curbă – falx dacica şi sica, completate de zăbale şi pinteni – putem să ne facem o idee mai clară asupra dotării „din cap şi până în picioare” a elitelor militare geto-dacice în epoca lor de glorie (secolele VI a. C. – II p. C.), dar şi asupra forţei economice, politice şi sociale a acestora. Aceste arme şi echipamente vorbesc atât despre nivelul înalt atins de tehnologia metalurgică a societăţii geto-dacice, dar şi despre măiestria excepţională a artizanilor ei de vârf, capabili să producă nu numai arme eficiente, că toate erau mortale, dar şi adevărate capodopere ale artei decorative. Prezenţa pieselor de armament şi accesorii militare străine – greceşti, ilirice, sud-tracice, dar mai ales celtice, asociate cu cele geto-dacice în contexte funerare sau ritualice autohtone ilustrează nu numai aria foarte vastă acoperite de relaţiile economice şi politice ale elitelor de la nord de Dunăre, dar şi caracterul foarte cosmopolit al universului în care au evoluat aceştia, în cursul ultimelor secole ale primului mileniu al erei precreştine.
Prin informaţiile variate pe care le prezintă, volumul pregătit de Cătălin Borangic şi Alexandru Bădescu constituie o contribuţie importantă la cunoaşterea uneia dintre cele mai fascinate şi originale civilizaţii antice dezvoltate în spaţiul românesc şi la punerea în valoare a marilor comori ale trecutului păstrate în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României. Bogat în informaţii şi ilustraţii de bună calitate, volumul Civilizaţia geto-dacică (I). Arme şi echipamente din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, se adresează atât specialiştilor, cât şi publicului larg, interesat de istorie, în sensul cel mai cuprinzător al cuvântului.
Apariţia volumului este cu atât mai demnă de salutat, cu cât, din motive independente de voinţa noastră, Muzeul Naţional de Istorie a României este închis din 2002, pentru lucrări de consolidare şi restaurare a sediului său şi cea mai mare parte a patrimoniului de excepţională valoare şi semnificaţie a acestuia nu mai este accesibil publicului. În aceste condiţii „de criză” în care se desfăşoară de peste 12 ani activitatea muzeului nostru, prin publicarea unor cataloage de colecţie şi prin organizarea unor expoziţii temporare, încercăm să ne îndeplinim o obligaţie profesională esenţială, aceea de a aduce mai aproape de publicul românesc şi străin, ca şi de specialişti, marile valori ale trecutului nostru.
Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director General al Muzeului Naţional de Istorie a României




ARGUMENT

Un muzeu poate fi asemuit cel mai bine cu o casetă de valori, în care sunt adunate, de-a lungul timpului, documente istorice de mare însemnătate. Muzeul este important în primul rând pentru faptul că păstrează şi conservă obiectele de patrimoniu care altfel s-ar putea pierde, oferind viitorului şansa de a le explora.
Catalogul pe care îl prezentăm şi-a propus o ţintă mai apropiată, dorind să ofere prezentului accesul la o serie de documente arheologice aparţinând civilizaţiei geto-dacice. Piesele prezentate ilustrează secvenţial aspecte din cadrul fenomenului militar manifestat în cadrul civilizaţiei geto-dacice, în principal prin repunerea în circuitul ştiinţific a unor arme şi echipamente militare, provenind de la epoca prinţilor de aur geţi şi până în timpul regatului dac din centrul Transilvaniei. Mare parte dintre aceste piese au fost subiectul unor studii de specialitate, o parte dintre ele au fost publicate cu mulţi ani în urmă, în condiţiile grafice ale momentului, iar altele sunt inedite sau doar redescoperite în depozite.
Astfel, a devenit imperativă readucerea acestor artefacte la lumină, nu doar ca imagine, ci şi ca set cât mai complet de informaţii. Catalogul de faţă dovedeşte că spaţiul muzeal care l-a generat este, în ciuda vicisitudinilor economice şi nu numai, un mediu dinamic, care nu şi-a uitat menirea. Muzeul Naţional de Istorie a României prins, ca multe alte instituţii similare din ţară, în tumultoasele modificări ale societăţii româneşti post-decembriste, care i-au blocat în depozite extraordinarele valori pe care le deţine, reuşeşte prin acest proiect, unul din multele de acest gen, să păstreze legătura cu publicul.
Parcurgând paginile acestui catalog, care deschide programul Patrimonium, autorii oferă tuturor celor interesaţi o fereastră spre diversitatea colecţiilor Muzeului Naţional de Istorie a României, ea însăşi doar o mică introducere în complexele structuri militare ale geto-dacilor. Caracterul războinic al acestora răzbate din textele antice, dar el este identificat şi de descoperirile arheologice, care au relevat fortificaţii şi arme, al căror cumul şi număr implică existenţa unor elite politice, religioase şi militare, capabile să determine structurile sociale inferioare să susţină economic campaniile militare şi eforturile arhitectonice impresionante.
Armele aristocraţiei erau, dincolo de rolul lor practic, elemente de prestigiu ce confereau proprietarului un statut aparte, contribuind la afirmarea poziţiei sale sociale şi militare, fiind dificil de realizat, de procurat şi de întreţinut. Ornamentarea lor, în diferite moduri şi depunerea în morminte sugerează importanţa acordată acestor obiecte precum şi investirea lor cu anumite calităţi magice şi simboluri a căror sens şi importanţă poate fi doar bănuită. Toate aceste conexiuni permit, chiar dacă pe alocuri doar intuitiv, completarea unui tablou în care armele, deşi au rămas tema centrală a prezentării, rămân în fundal, prim-planul revenindu-i războinicului care le-a utilizat şi contextului istoric care l-a conţinut.
Plecând de la aceste considerente, dorim ca acest catalog să devină util atât specialiştilor, cât şi amatorilor de istorie şi, în funcţie de interesul acordat, să oferim, ulterior, o continuare a acestui demers prin completarea inventarelor prezentate cu piese care ilustrează şi alte contexte ale civilizaţiei geto-dacice.
Autorii





Arme şi echipamente capturate de romani, de la daci, în urma primului război daco-roman (Giambattista Piranesi, Colonna Trajana, c. 1750)




COIFUL

Provenite aproape invariabil din descoperiri arheologice cu caracter funerar, coifurile au fost asociate constant cu aristocraţia, deşi această piesă de echipament a fost întotdeauna o componentă defensivă extrem de utilă tuturor categoriilor de războinici. În ciuda acestui fapt, numărul coifurilor descoperite este redus, comparativ cu funcţia marţială importantă pe care o deţin (situaţie identică în toată Europa de altfel, cu explicaţii diverse). Sigur această stare de fapt trebuie pusă în relaţie cu discreţia funerară a elitelor, cu faptul că erau trofee căutate şi, probabil, unele erau transmise ereditar, ceea ce modifică realitatea istorică privitoare la densitatea lor în epocă.
Piesele expuse în acest catalog se pot împărţi în două mari categorii: coifuri de paradă şi coifuri de luptă.
Prima grupă este constituită din coifurile aşa-zis „princiare”, titulatură ce pleacă de la premisa că ele au aparţinut reprezentanţilor proeminenţi ai aristocraţiei getice, şefi militari şi/sau basilei locali, delimitând, în acelaşi timp, aceste coifuri de ceremonie de alte coifuri, de fier şi/sau bronz, echipamente de luptă funcţionale, de această dată. Războinicii, care au fost proprietarii acestor însemne, aveau ranguri înalte, făcând parte din elitele politico-militare, căci au fost îngropaţi cu un fast ritualic aparte şi cu un inventar funerar de excepţie, din care coifurile nu au lipsit. Astfel de coifuri, care imitau morfologia unor căşti de luptă funcţionale, putea să fi avut dublu rol. Fie erau destinate purtării în cadrul unor ceremonii specifice, cu caracter religios sau în momente politice şi sociale deosebite, alături de un întreg echipament de paradă, fie astfel de panoplii erau realizate doar cu scopul de a mobile mormintele, fiind avataruri ale armelor reale.
A doua categorie, căştile de luptă, este constituită atât din coifuri importate din lumea elenistică, dovedind prin aceasta legăturile dinamice cu sudul Europei, cât şi din coifuri cu profunde caracteristici atipice, adevărate creaţii locale, aşa cum este, de exemplu, cum este coiful de la Popeşti.










Tipul piesei: coif de paradă.
Locul descoperirii, toponim: sat Băiceni, com. Cucuteni, judeţul Iaşi.
Contextul arheologic: descoperire întâmplătoare.
Număr de inventar: 81948.
Dimensiuni: H = 34,50 cm; Dmaxim = 25,00 cm ; Dla bază = 21,00 cm; G = cca. 500 g (inclusiv adaosurile moderne de restaurare).
Datare: sec. IV-III a.Chr.
Descriere: Coiful a fost recuperat fragmentar, din întregul lot de fragmente de aur care îl compun au ajuns în patrimoniul naţional cca. 2500 g aur de bună calitate. Specialiştii au putut reconstitui calota, ea având forma unei căciuli din blană de miel buclată, decorată prin batere. Ornamentarea a fost făcută prin linii incizate şi aplicarea unor motive geometrice şi spiralice, alături de simboluri solare. Din păcate existenţa decorului care imită ochii este doar presupusă deoarece partea frontală a căştii nu a fost recuperată, dar din analiza stilistică şi iconografică se poate presupune că ochii emblematici nu lipseau.
Bibliografie: Ştefan Burda, Tezaure de aur din România, Bucureşti, 1979, p. 67; Petre Alexandrescu, Însemnări arheologice pentru datarea tezaurului de la Băiceni, în SCIVA, tom 39, nr. 2, Bucureşti, aprilie-iunie, 1988, p. 113-118; Dumitru Berciu, Arta traco-getică, Bucureşti, 1969, p. 150-151; M. Petrescu-Dâmboviţa, Marin Dinu, Le trésor de Băiceni (Dép. De Iassy), în Dacia, N.S., tom XIX, Bucureşti, 1975, p. 105-124; Valeriu Sîrbu, The Ceremony Helmets-Masterpieces of the Getae’s Toreutics and Figurative Art, în Thracians and Circumpontic World, II, Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology, Chişinău, 2004, p. 29-44.















Tipul piesei: coif de paradă.
Locul descoperirii, toponim: com. Peretu, jud. Teleorman.
Contextul arheologic: mormânt tumular.
Număr de inventar: 73865.
Dimensiuni: G = 754,30 g; H = 25,8 cm; Dmaxim = 20,00 cm.
Datare: secolul al IV - lea a. Chr.
Descriere: Este cea mai concludentă descoperire a unui coif ceremonial getic, din punct de vedere ştiinţific, întrucât a surprins întregul ansamblu funerar care conţinea, printre multe alte piese de inventar şi coiful din argint aurit. Casca este robustă, decorată cu simboluri geometrice şi zoomorfe gravate pe apărătorile obrajilor şi pe cea a cefei, iar fruntea lată este prelungită de doi ochi hipnotici. De asemenea, este unul dintre coifurile care pe lângă ochii apotropaici, are figurate şi urechi, destinate să mărească, în mod supranatural, puterea senzorială a proprietarului.
Bibliografie: Emil Moscalu, Petre Voievozeanu, La tombe et le trésor princiers thraco-getiques de Peretu (dep. De Teleorman), în Apulum, XVII, 1979, p. 103-110; Emil Moscalu, Mormântul princiar de la Peretu (jud. Teleorman), în Thraco-Dacica, VII, 1986, p. 59-70.










Tipul piesei: coif de paradă.
Locul descoperirii, toponim: Coţofeneşti, comuna Vărbilău, judeţul Prahova.
Contextul arheologic: descoperire întâmplătoare.
Număr de inventar: 11420.
Dimensiuni: H = 25,50 cm; D maxim = 20,00 cm; G = 726,08 g.
Compoziţie chimică: Au = 760‰; Ag = 225‰; Cu = 10‰.
Datare: prima jumătate a secolului al IV lea a. Chr.
Descriere: Piesă militară cu un vizibil caracter ceremonial, a fost confecţionată dintr-o placă de aur, având o calotă sferică, vârf rotunjit, o falsă vizieră şi apărători de ceafă şi obraz, decorat au repoussé, cu spirale în relief punctate, îmbinate cu linii incizate. Nu lipsesc emblematicii ochi apotropaici, mari, deschişi, cu pupila marcată printr-un cerc adâncit. Stilul decoraţiei cataloghează coiful ca fiind, cel mai probabil, rezultatul muncii unui meşter specializat, fabricat la comanda unui aristocrat militar get. Nu a fost recuperată partea superioară a calotei.
Bibliografie: Radu Florescu, L’art des Daces, Bucureşti, 1968; Dumitru Berciu, Arta traco-getică, Bucureşti, 1969; Mircea Petrescu-Dâmboviţa, Marin Dinu, Le Trésor de Băiceni (Dép. de Jassy), în Dacia, N. S., 19, 1975, p. 105-124; Ştefan Burda, Tezaure de aur din România, Bucureşti, 1979; Hadrian Daicoviciu, Poiana Coţofeneşti, în R. Florescu, H. Daicoviciu, L. Roşu, Dicţionar enciclopedic de artă veche românească, Bucureşti, 1980, p. 279; Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare, vol. II, Geto-Dacii, Bucureşti, 1980; Alexandru Arbunescu, Zeremonialhelm im Goldhelm, Schwert und Sielberschätze. Reichtümer aus 6000 Jahren rumänischer Vergangenheit, Frankfurt am Main, 1994, p. 149, nr. 45; Radu Florescu, L’art dei Daci, în I Daci, Milano, 1997, p. 79-89; Valeriu Sîrbu, The Getae “Gold and Silver Princes” (4th and 3th centuries B.C.). Some Considerations, în Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”, Seria Historia, 51.1, 2006, p. 12-41; Valeriu Sîrbu, Elitele dintre Carpaţi şi Balcani (sec. IV-III a. Chr.): „Prinţii de aur şi argint”, în Istros 13, 2006, p. 42-70; Mihai Gramatopol, Coiful de aur de la Poiana-Coţofeneşti, în Studia, III, 1979-1984, Braşov, 2008; Ernest Oberländer-Târnoveanu, Coiful de aur de la Coţofeneşti (com. Vărbilău, jud. Prahova) – Avatarurile ale unei capodopere a artei aurului din antichitate, în Comorile dacilor II Capodopere ale artei aurului din România din epoca bronzului, prima epocă a fierului şi perioada geto-dacică (sec. XVII a. Chr. – sec. IV a. Chr.), Ploieşti 14 octombrie – 1 noiembrie 2010, p. 27-38; Catalogul expoziţiei Comorile dacilor, II, Ploieşti, 2010, p. 50-53.





Tipul piesei: coif de paradă.
Locul descoperirii, toponim: Agighiol, comuna Valea Nucarilor, judeţul Tulcea.
Contextul arheologic: mormânt tumular
Număr de inventar: 11181.
Dimensiuni: H = 27,00 cm; G = 743 g.
Datare: a doua jumătate a secolului al IV -lea a. Chr.
Descriere: Coiful de la Agighiol prezintă în zona frontală o pereche de ochi apotropaici, bine conturaţi, redaţi prin gravare, caracteristică ce îl înscrie printre realizările artei getice. Atributele magice cu care era investit reies şi din faptul că şi pe această cască sunt redate şi urechile, ceea ce transfera asupra posesorului capacităţi senzoriale supra-umane. Coiful a fost realizat dintr-o placă subţire de argint, în formă de căciulă ţuguiată, fiind placat cu aur. Decorul bogat redă pe obrăzare şi pe apărătoarea de ceafă patru călăreţi, înarmaţi cu lănci şi armuri.
Bibliografie: Dumitru Berciu, Cu privire la mormântul traco-getic de la Agighiol (Dobrogea), în Studii şi Cercetări de Antropologie, V, 1, 1968, p. 19-22. Dumitru Berciu, Arta traco-getică, Bucureşti, 1969, p. 33-76; Catalogul expoziţiei Aurul şi argintul antic al României, Bucureşti, 2013, p. 254-256.





Tezaurul de la Agighiol (foto: Marius Amarie)





Tipul piesei: cnemidă de paradă.
Locul descoperirii, toponim: Agighiol, comuna Valea Nucarilor, judeţul Tulcea.
Contextul arheologic: mormânt tumular.
Număr de inventar: 11175.
Dimensiuni: L = 47,50 cm; l = 12,00 cm; H = 13,20 cm; Gr. = 0,32 cm; G = 1046 g.
Datare: a doua jumătate a secolului al IV - lea a. Chr.
Descriere: Componentă a costumului de paradă al unui puternic aristocrat get. Aceste echipamente aveau rolul de a proteja piciorul avansat al războinicului, imediat de sub scut. Copiind echipamentele de luptă funcţionale, cnemidele de la Agighiol au fost realizate din argint aurit. Cnemidele din acest tezaur nu sunt identice, aceasta fiind cea aferentă piciorului drept şi stilizează un cap de meduză, cu un decor simplu reprezentând şerpi şi păsări.
Bibliografie: Dumitru Berciu, Cu privire la mormântul traco-getic de la Agighiol (Dobrogea), în Studii şi Cercetări de Antropologie, V, 1, 1968, p. 19-22; Dumitru Berciu, Arta traco-getică, Bucureşti, 1969, p. 46-48, fig. 12-13; Catalogul expoziţiei Aurul şi argintul antic al României, Bucureşti, 2013, p. 254, 257.





Tipul piesei: cnemidă de paradă.
Locul descoperirii, toponim: Agighiol, comuna Valea Nucarilor, judeţul Tulcea.
Contextul arheologic: mormânt tumular
Număr de inventar: 11176.
Dimensiuni: L = 46,00 cm; l = 7,20 cm; G = 902,5 g.
Datare: a doua jumătate a secolului al IV - lea a. Chr.
Descriere: Spre deosebire de prima cnemidă, aceasta este parţial aurită. Piesa are găuri la fiecare extremitate, necesare fixării pe picior cu ajutorul unor şnururi sau cureluşe. Pe lângă păsări şi şerpi, pe aceasta mai apar figuraţi şi războinici înarmaţi.
Bibliografie: Dumitru Berciu, Cu privire la mormântul traco-getic de la Agighiol (Dobrogea), în Studii şi Cercetări de Antropologie, V, 1, 1968, p. 19-22; Dumitru Berciu, Arta traco-getică, Bucureşti, 1969, p. 48, fig. 14-15.





Tipul piesei: coif de tip chalcidic
Locul descoperirii, toponim: Făcău, com. Bulbucata, jud. Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie.
Număr de inventar: 32479.
Dimensiuni: L = 20,1 cm; H = 25, 8 cm; Grosime tablă= 0,1 cm; G = 824,65 gr. (inclusiv adaosurile moderne de restaurare).
Datare: secolul al IV - lea a. Chr.
Descriere: Coiful, cu o evidentă formă falică, are calota elipsoidală cu muchia ascuţită şi apărătoare de frunte verticală, cu arcadele marcate, prelungite pe apărătoarea nazală. Apărătoarea de ceafă este arcuită în exterior. Obrăzare mobile în şarnieră – reconstituite pe baza niturilor păstrate. Prezintă unele degradări fizico-mecanice, respectiv o perforaţie în calotă şi micro-fisuri pe suprafaţa acesteia. Coiful a suferit unele deformări mecanice, datorate probabil presiunii pământului şi a fost restaurat prin completări, ceea ce poate explica diametrul relativ mic al „gurii” de intrare.
Bibliografie: Margareta Constantiniu, Valeriu Leahu, Mormânt getic în preajma Bucureştiului, în SCIV, 2, 1968, p.195-209; Simona Lazăr, Helmets of the Chalcidian shape found in the Lower Danube Area, în Dacia, N.S., 53, p. 14-15.





Tipul piesei: coif de tip chalcidic.
Locul descoperirii: Zimnicea, jud. Teleorman.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie.
Număr de inventar: 15958.
Dimensiuni: Hmaxim în zona apărătorei cefei = 27,40 cm; Dmaxim = 28,50 cm; G = 1324,15 gr. (inclusiv adaosurile moderne de restaurare).
Datare: al doilea sau al treilea sfert al secolului IV a. Chr.
Descriere: Realizat din bronz, s-a păstrat într-o stare extrem de fragmentară. Reconstituit, el are calota elipsoidală, apărătoarea nazală verticală, iar arcadele subliniate printr-o linie în relief, nelipsind forma generală sugerat falică.
Bibliografie: A. D. Alexandrescu, La nécropole gète de Zimnicea, în Dacia, N.S., XX IV, 1980, p. 20





Tipul piesei: coif de tip illyric.
Locul descoperirii, toponim: com. Gostavăţu, jud. Olt
Contextul arheologic: necunoscut, descoperire întâmplătoare.
Număr de inventar: 16121.
Dimensiuni: Hmaximă în zona obrăzarului = 2,35 cm; Dmaxim = 22,90 cm; G = 994,93 gr.
Datare: secolul al IV - lea a. Chr.
Descriere: Realizat dintr-o singură foaie de bronz. Calota, de formă emisferică, are în zona superioară două creste paralele şi se prelungeşte cu obrăzare fixe. Este decorat cu un şir de pastile poansonate pe întregul perimetru. Astfel de coifuri au o evoluţie şi o durată de utilizare îndelungată, care începe în zona de confluenţă greco-iliră, din secolul VI a.Chr. şi se întind până în secolul IV a.Chr., când sunt în uz la periferia lumii mediteranene, aşa cum este cazul exemplarelor descoperite la Gostavăţu, Ocna Mureş şi Jidovin.
Bibliografie: Dumitru Berciu, Le casque gréco-illyrien de Gostavăţ (Oltenie), în Dacia, II, 1958, p. 437-450, fig. 1-5.





Reconstituirea coifului descoperit la Gostavăţu, jud. Olt (Radu Oltean)

Harta distribuţie coifuri greco-illyre tip III (după Martina Blečić Kavur, Ivanka Moličević, On the horizon of warrior graves from 5th century BC on the territory of the eastern Adriatic coast and its hinterland: the case of a new discovery in Vranjevo Selo near Neum, în Prilozi Instituta za arheologiju u Zagrebu, 28, 2011, fig. 15)





Tipul piesei: fragment de coif.
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com. Mihăileni, judeţul Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt tumular.
Număr de inventar: 176098.
Datare: sec. I a. Chr.
Dimensiuni: Hmaximă = 8,60 cm; lmaximă = 8,80 cm; Grosime tablă= 0,1 cm; G = 25,99 gr.
Descriere: Fragment din tablă de bronz, decorat perimetral cu o linie de puncte poansonate, dublată de o linie zigzagată, realizată din puncte foarte mici, imprimate cu un punctator fin. Partea din coif de unde provine este ambiguă, dat fiind modelul dificil de reconstituit al căştii.
Bibliografie: Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire gète de Popeşti, în Thraco-Dacica, 1, 1976, p. 201, fig. 12/8.

Tipul piesei: coif de luptă.
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com. Mihăileni, judeţul Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt tumular.
Datare: sec. I p.Chr.
Număr de inventar: 73472.
Dimensiuni: Hmaximă în zona obrăzarului = 2,38 cm; Dmaxim = 29,00 cm; G = 722,55 gr. (inclusiv adaosurile moderne de restaurare).
Datare: secolele II-I a. Chr.
Descriere: Realizat din tablă de bronz, prelucrată prin ciocănire, coiful are o posibilă inspiraţie în modele sudice, dar în acelaşi timp el este, prin forma şi tehnica de execuţie, un produs local. Au fost recuperate părţi ale calotei, apărătoarea de ceafă, fragmente ale obrăzarelor şi o componentă de bronz greu de poziţionat în geografia piesei. Caracteristicile morfologice atipice au făcut dificilă identificarea exactă a formei originale, astfel că atât reconstituirea propusă aici, cât şi variantele existente în literatura de specialitate sunt doar ipoteze.
Bibliografie: Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire gète de Popeşti, în Thraco-Dacica, 1, 1976, p. 201, fig. 12/1-2.









LANCEA

Arma cea mai răspândită şi mai ieftină, în societăţile războinice ale epocii – lancea – a avut o largă răspândire în toate culturile şi la toate categoriile de luptători, datorită combinaţiei dintre simplitate şi eficienţă, dintre tehnologia de realizare şi tehnica de luptă. Folosirea lăncii nu se limita la funcţia marţială, arma fiind indispensabilă, alături sau împreună cu arcul, la vânătoare. În cazul aristocraţiei, lancea putea să aibă şi o conotaţie rituală cu valenţe identitare, fiind arma prin excelenţă a vânătorii – ipostază simbolică a valorii marţiale. În depunerile funerare ale războinicilor geto-daci, lăncile apar frecvent grupate câte două, uneori mai multe, ceea ce reflectă de fapt numărul lor real aflat în dotare. Diferenţele morfologice, adesea chiar în cadrul lăncilor aparţinând aceluiaşi complex, pot sugera modalităţi de utilizare şi implicit roluri diferite ale fiecărui tip.











Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: Făcău, com. Bulbucata, jud. Giurgiu
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie.
Număr de inventar: 32473.
Dimensiuni: L = 24,40 cm; lmaximă = 3,20 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 1,50 cm; G = 43,25 g. (inclusiv adaosurile moderne de restaurare).
Descriere: vârf de lance proporţionat şi cu alura lamei elegantă, cu nervură mediană în relief pronunţată.
Bibliografie: Margareta Constantiniu, Valeriu Leahu, Mormânt getic în preajma Bucureştiului, în SCIV, 2, 1968, p.201, fig. 6.





Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: Făcău, com. Bulbucata, jud. Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie.
Număr de inventar: 32474.
Dimensiuni: L = 29,60 cm; lmaximă = 4,30 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 1,30 cm; G = 122,09 g.
Descriere: vârf de lance cu lama lată şi nervură mediană foarte puternic profilată. Stare bună de conservare, lipseşte o porţiune din partea inferioară a duliei.
Bibliografie: Margareta Constantiniu, Valeriu Leahu, Mormânt getic în preajma Bucureştiului, în SCIV, 2, 1968, p. 201, fig. 6.





Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: Făcău, com. Bulbucata, jud. Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie.
Număr de inventar: 32475.
Dimensiuni: L = 30,20 cm; lmaximă = 2,20 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 1,30 cm ; G = 86,14 g.
Descriere: vârf de lance cu o alură alungită, cu nervura mediană foarte bine pronunţată, romboidală în secţiune.
Bibliografie: Margareta Constantiniu, Valeriu Leahu, Mormânt getic în preajma Bucureştiului, în SCIV, 2, 1968, p. 201, fig. 6/3.





Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: Făcău, com. Bulbucata, jud. Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie.
Număr de inventar: 32476.
Dimensiuni: L = 26,50 cm; lmaximă = 3,40 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 1,30 cm ; G = 78,88 g.
Descriere: Vârf de lance cu nervura mediană romboidală în secţiune, puternic profilată, iar muchiile ascuţite. Partea inferioară a duliei nu s-a păstrat, la fel şi o porţiune din laterala lamei.
Bibliografie: Margareta Constantiniu, Valeriu Leahu, Mormânt getic în preajma Bucureştiului, în SCIV, 2, 1968, p. 201, fig. 6/2.










Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: com. Gruia, jud. Mehedinţi.
Contextul arheologic: mormânt plan de incineraţie.
Număr de inventar: 15990.
Dimensiuni: L = 37,30 cm; lmaximă = 5,60 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 2,20 cm; G = 291,28 g.
Descriere: vârf de lance uşor alungit, cu baza lată şi laturile arcuite. Dulia este relativ lungă, tronconică. Arma este puternic corodată.
Bibliografie: Vasile Pârvan, Considérations sur les sépultures celtiques de Gruia, în Dacia, I, 1924-1927, p. 39-40, fig. 9; C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia, XI-XII, 1945-1947, p. 26, Pl. V.






Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: com. Gruia, jud. Mehedinţi.
Contextul arheologic: mormânt plan de incineraţie.
Număr de inventar: 15991.
Dimensiuni: L = 35,40 cm; lmaximă =4,85 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 2,20 cm; G = 202,93 g.
Descriere: vârful armei este rotunjit, iar nervura mediană robustă. Dulia este conică, iar lama uşor alungită. În dulia lăncii s-a păstrat şi un fragment din lemnul din care era confecţionată coada.
Bibliografie: Vasile Pârvan, Considérations sur les sépultures celtiques de Gruia, în Dacia, I, 1924-1927, p. 39-40, fig. 9; C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia, XI-XII, 1945-1947, p. 26, Pl. V.





Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: com. Gruia, jud. Mehedinţi.
Contextul arheologic: mormânt plan de incineraţie.
Număr de inventar: 15992.
Dimensiuni: L = 20,80 cm; lmaximă = 3,10 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 2,10 cm; G = 103,72 g.
Descriere: vârful uşor rotunjit, iar nervura mediană puternică. Dulia este foarte robustă, conică şi are două perforaţii la capăt, destinate cuiului de fixare. Paralel cu marginea se mai poate observa o linie circulară incizată.
Bibliografie: Vasile Pârvan, Considérations sur les sépultures celtiques de Gruia, în Dacia, I, 1924-1927, p. 39-40, fig. 9; C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia, XI-XII, 1945-1947, p. 26, Pl. V.

Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: com. Gruia, jud. Mehedinţi.
Contextul arheologic: mormânt plan de incineraţie.
Număr de inventar: 15993
Dimensiuni: L = 18,80 cm; lmaximă = 1,90 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 1,60 cm; G = 55,81 g.
Descriere: vârf de lance cu dulia mult alungită şi vârful scurt, cu nervură mediană.
Bibliografie: Vasile Pârvan, Considérations sur les sépultures celtiques de Gruia, în Dacia, I, 1924-1927, p. 39-40, fig. 9; C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia, XI-XII, 1945-1947, p. 26, Pl. V.










Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: Grădiştea Muncelului.
Contextul arheologic: -
Număr de inventar: 16237.
Dimensiuni: L = 19,1 cm; lmaximă = 3,1 cm; Dmaxim tub de înmănuşare=1,9 cm; G = 123,01 g.
Descriere: Arma are lama aproape distrusă în totalitate de trecerea timpului, păstrându-se bine doar dulia. Totuşi, se poate remarca faptul că lama avea secţiune lenticulară, cu o nervură mediană puternică, chiar dacă, azi cel puţin, nu foarte evident ieşită în relief.
Bibliografie: -

Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: Poiana, com. Nicoreşti, jud. Galaţi.
Contextul arheologic: descoperită în aşezare.
Număr de inventar: 16279
Dimensiuni: L = 9,65 cm; lmaximă = 2,05 cm; Dmaxim tub înmănu;are = 1,55 cm G = 29,01 g.
Descriere: Vârf de lance de mici dimensiuni.
Bibliografie: Radu Vulpe, 1951, Activitatea şantierului arheologic Poiana –Tecuci, în SCIV, II, I, p. 207.





Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: Rast, jud. Dolj, punct Grindul Ţifarului.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie ale cărui piese au fost disparate de activităţi antropice.
Număr de inventar: 16946.
Dimensiuni: L = aprox. 58 cm; lmaximă = 4,7 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 1,9 cm; G = 405,64 g.
Descriere: vârf de lance masiv, cu tub de înmănuşare zvelt şi lamă lenticulară, îndoită ritualic la mijloc.
Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopşor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ş. Ştefănescu, Raport asupra activităţii şantierului arheologic Rast-Dolj, în SCIV, 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor şi ing. M. Marcu, Observaţii tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu) în SCIV 19, nr. 3, 1968, p. 512-513.





Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: Rast, jud. Dolj, punct Grindul Ţifarului.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie ale cărui piese au fost disparate de activităţi antropice.
Număr de inventar: 16947.
Dimensiuni: L = aprox. 31,9 cm; lmaximă = 4,3 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 1,9 cm; G = 225,54 g.
Descriere: vârf de lance masiv, cu lama lenticulară, îndoită ritualic la mijloc.
Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopşor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ş. Ştefănescu, Raport asupra activităţii şantierului arheologic Rast-Dolj, SCIV, 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor şi ing. M. Marcu, Observaţii tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu), în SCIV 19, nr. 3, 1968, p. 512-513.





Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com. Mihăileni, judeţul Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt tumular.
Număr de inventar: 32482.
Dimensiuni: L = 18,60 cm; lmaximă = 2,60 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 2,10 cm; G = 71,65 g. (inclusiv adaosurile moderne de restaurare)
Descriere: vârf de lance a cărei dulie este masivă în raport cu lama scurtă. Alura lamei pare să ducă la ipoteza că aceasta a fost mai mare în Antichitate, din ea păstrându-se o porţiune oarecare, pe care este vizibilă şi o discretă nervură mediană.
Bibliografie: Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire de Popeşti, în Thraco-Dacica, I, 1976, p. 201.

Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: necunoscut, provine din Colecţia Col. Minovici/Măn. Vodiţa.
Contextul arheologic: necunoscut.
Număr de inventar: 69521.
Dimensiuni: L = 28,40 cm; lmaximă = 4,70 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 2,00 cm; G = 78,09 g. (inclusiv adaosurile moderne de restaurare)
Descriere: Lance scurtă, cu lama lată şi vârf ascuţit. Marginile lamei sunt restaurate.
Bibliografie: -





Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: necunoscut.
Contextul arheologic: necunoscut
Număr de inventar: 16714.
Dimensiuni: L = 20,10 cm; lmaximă = 2,50 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 2,00 cm; G = 77,03 g.
Descriere: vârful are formă de frunză de salcie şi prezintă un tub de înmănuşare conic, prevăzut cu două orificii rotunde simetric opuse la extremitatea liberă, necesare cuiului de fixare. Dulia a fost obţinută prin îndoirea foii de tablă. Arma este puternic afectată de trecerea timpului.
Bibliografie: -

Tipul piesei: vârf de lance.
Locul descoperirii, toponim: com. Peretu, jud. Teleorman.
Contextul arheologic: mormânt tumular.
Număr de inventar: 73486.
Dimensiuni: L = 22,20 cm; lmaximă = 2,20 cm; Dmaxim tub de înmănuşare = 2,60 cm; G = 123,60 g.
Descriere: vârf de lance cu dulia foarte puternică, piesa este azi afectată de trecerea timpului. Arma a fost deformată ritualic, una dintre cele mai vechi atestări ale distrugerilor intenţionate ale armelor decedatului din spaţiul geto-dacic, marcându-se astfel încetarea funcţionalităţii armei odată cu decesul războinicului.
Bibliografie: Emil Moscalu, Petre Voievozeanu, La tombe et le trésor princiers thraco-getiques de Peretu (dep. De Teleorman), în Apulum, XVII, 1979, p. 103-110; E. Moscalu, Mormântul princiar de la Peretu (jud. Teleorman), în Thraco-Dacica, VII, 1986, p. 59-70.




PUMNALUL DE TIP SICA

Fără îndoială, una dintre cele mai prezente şi caracteristice arme din panoplia aristocraţiei militare geto-dacice a fost pumnalul curb. Armă de prestigiu, însemn de identificare exterioară, instrument precis al morţii, însuşiri subliniate şi de valenţele cultice deţinute, această armă jalonează traseul aristocraţiei militare care le-a utilizat, în drumul ei de la triburile războinice la coagularea regatului dac. Caracteristicile acestor arme sunt vârful ascuţit, lama încovoiată cu secţiunea triunghiulară, având şant de scurgere a sângelui de-a lungul lamei şi motive zoomorfe sau geometrice încrustate pe lamă, pumnalele fiind de fapt arme care îmbinau calităţile combative cu o sumă de expresii magico-religioase figurate prin artă schematizată.
Prezenţa numeroasă a acestui tip de pumnal în depunerile funerare asociate aristocraţiei militare devoalează valoarea marţială şi identitară deţinută de această emblematică armă, caracteristici care au determinat elitele militare să o prefere şi în post-existenţă.










Tipul piesei: pumnal de tip sica.
Locul descoperirii, toponim: Rast, jud. Dolj, punct Grindul Ţifarului.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie ale cărui piese au fost disparate de activităţi antropice.
Număr de inventar: 16945.
Dimensiuni: L = 32 cm; lmaximă = 3,2 cm; G = 179,27 g.
Descriere: pumnal elegant, ornamentat. Limba pentru mâner este prevăzută la partea superioară cu un opritor pentru plăsele de formă circulară, aplatizat, care este decorat cu linii paralele, dispuse transversal, realizate prin gravare. Mânerul, delimitat de lamă printr-o gardă inelară, a fost îndoit ritualic şi s-a rupt probabil în timpul restaurării. Lama, cu secţiune triunghiulară, curbată spre vârf, este decorată cu linii şi cercuri gravate, este uşor îndoită.
Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopşor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ş. Ştefănescu, Raport asupra activităţii şantierului arheologic Rast-Dolj, SCIV 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor şi ing. M. Marcu, Observaţii tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu), în SCIV, 19, nr. 3, 1968, p. 512-513, fig. 1/4; 2/5; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brăilei), Galaţi, 1993, p. 79, fig. 18; Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p.126, nr.cat. 71; Cătălin Borangic, Sica. Tipologie şi funcţionalitate, în NEMVS, IV, 7-8, 2009, p. 48, Pl. XVI/1.






Tipul piesei: pumnal de tip sica.
Locul descoperirii, toponim: Rast, jud. Dolj, punct Grindul Ţifarului.
Contextul arheologic: : mormânt de incineraţie ale cărui piese au fost disparate de activităţi antropice.
Număr de inventar: 16943.
Dimensiuni: L = 30 cm; lmaximă = 3,1 cm; G = 228,31 g.
Descriere: mânerul puternic îndoit, delimitat de lamă printr-o gardă circulară, prevăzut cu un nit şi alte două orificii pentru nituri, se termină cu un opritor pentru plăsele de formă circulară. Lama, cu secţiune triunghiulară, curbată spre vârf, este decorată cu linii şi cercuri gravate.
Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopşor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ş. Ştefănescu, Raport asupra activităţii şantierului arheologic Rast-Dolj, în SCIV, 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor şi ing. M. Marcu, Observaţii tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu), în SCIV, 19, nr. 3, 1968, p. 512-513, fig. 1/2; 2/2; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brăilei), Galaţi, 1993, p. 79, fig. 18; Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p.126, nr. cat. 72; Cătălin Borangic, Sica. Tipologie şi funcţionalitate, în NEMVS, IV, 7-8, 2009, p. 48-49, Pl. XVI/2.





Tipul piesei: pumnal de tip sica.
Locul descoperirii, toponim: Rast, jud. Dolj, punct Grindul Ţifarului.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie ale cărui piese au fost disparate de activităţi antropice.
Număr de inventar: 16944.
Dimensiuni: L = 35 cm; lmaximă = 3,4 cm; G = 126,40 g.
Descriere: Pumnalul are mânerul îndoit ritualic. La capăt acesta se termină cu un opritor pentru plăsele de formă circulară, este prevăzută cu un orificiu de nit. Lama curbată este decorată cu două linii realizate prin gravare.
Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopşor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ş. Ştefănescu, Raport asupra activităţii şantierului arheologic Rast-Dolj, SCIV, 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor şi ing. M. Marcu, Observaţii tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu), în SCIV, 19, nr. 3, 1968, p. 512-513, fig. 1/3; 2/1; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brăilei), Galaţi, 1993, p. 79, fig. 18; Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p.125, nr. cat. 68; Cătălin Borangic, Sica. Tipologie şi funcţionalitate, în NEMVS, IV, 7-8, 2009, p. 49-50, Pl. XVI/3.










Tipul piesei: pumnal de tip sica.
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com. Mihăileni, judeţul Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt tumular.
Număr de inventar: 73475.
Datare: sec. I a.Chr.
Dimensiuni: Lpăstrată = 27, 4 cm; G = 126,12 g. (inclusiv adaosurile moderne de restaurare).
Descriere: puternic deteriorat de arderea pe rug a inventarului funerar, nu i se pot stabili detaliile morfologice. Teaca s-a păstrat mai bine şi pe baza ei s-a putut aprecia că este vorba despre un astfel de pumnal (inv. 73473).
Bibliografie: Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire de Popeşti, în Thraco-Dacica, I, 1976, p. 201, fig. 14/1; Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi artă. Geto-dacii, Bucureşti, 1980, p. 49/226, fig. 226; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brăilei), Galaţi, 1993, p. 73, fig. 9, 7/8; Cătălin Borangic, Sica. Tipologie şi funcţionalitate, în NEMVS, IV, 7-8, 2009, p. 47, Pl. XVII/3 a-b.

Tipul piesei: pumnal de tip sica.
Locul descoperirii, toponim: sat Izvoru, com. Vânătorii Mici, jud. Giurgiu.
Contextul arheologic: necunoscut.
Număr de inventar: 142618.
Dimensiuni: L = 30 cm, Llamă = 18,5 cm, lmaximă = 4 cm; G = 169,44 g.
Descriere: pumnal curb, scurt şi robust cu lama solidă. Limba mânerului este scurtă, de formă triunghiulară, fiind prevăzută cu un orificiu pentru nit. Lama este decorată în zona curburii maxime cu linii şi cercuri poansonate. Prezintă de asemenea un şanţ pe toată lungimea lamei.
Bibliografie: George Trohani, Contribuţii la istoria geto-dacilor din centrul Câmpiei Române, în H. Daicoviciu (ed.), Studii dacice, Cluj-Napoca, 1981, p. 97-98, fig. 1; Catalogul expoziţiei I Daci. Mostra della civiltà daco-getica in epoca classica, Roma, 1979-1980, p. 240, fig. 461; Ionuţ Bocan, Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p.127, nr. cat. 73; Catalogul expoziţiei I Daci, Firenze, 1997, p. 240, fig. 461; Cătălin Borangic, Sica. Tipologie şi funcţionalitate, în NEMVS, IV, 7-8, 2009, p. 50, Pl. IX/4; Aurel Rustoiu, About a curved dagger discovered at Piatra Craivii, în Apulum, XL IV, 2007, p. 86, nota 17.





Tipul piesei: pumnal de tip sica.
Locul descoperirii, toponim: com. Orodel, jud. Dolj.
Contextul arheologic: mormânt plan de incineraţie.
Număr de inventar: 139490.
Dimensiuni: Ltotală = 41,6 cm, Llamă = 31,5 cm, Lmâner = 10,1 cm; l = 2,6 cm; G = 205,23 g.
Descriere: pumnal prelung, curbat elegant, cu lama ornamentată cu un decor reprezentând un simbol solar încadrat de capetele a două probabil păsări, afrontate, puternic schematizate. Analizele metalografice efectuate au relevat existenţa unui aliaj cupru-plumb. Acesta este moale, uşor de turnat si modelat provenind, cel mai probabil, de la ornamentele aplicate pe teaca de piele sau lemn, care nu s-a mai păstrat.
Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia, XI-XII, 1945-1947, Bucureşti, p. 27, Pl. III/5; D. Berciu, Arheologia preistorică a Olteniei, Craiova, 1939 (extras din Arhivele Olteniei, 101-104, ian.-aug. 1939), p. 208-209, fig. 257/6; Aurel Rustoiu, Războinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromană, Cluj-Napoca, 2002, p. 59, fig. 39/6; Cătălin Borangic, Sica. Tipologie şi funcţionalitate, în NEMVS, IV, 7-8, 2009, p. 46, Pl. XV/4.

Analize metalografice - pumnalul de la Orodel (Bogdan Constantinescu, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”)





Tipul piesei: pumnal de tip sica.
Locul descoperirii, toponim: Histria, jud. Constanţa.
Contextul arheologic: mormânt plan de incineraţie.
Număr de inventar: 53142.
Dimensiuni: Ltotală = 34,8 cm; Llamă = 25,9 cm; Lmâner = 9 cm; l = 3 cm; G = 256,73 g.
Descriere: pumnalul se afla introdus într-o teacă parţial realizată din metal. Lama prezintă pe una dintre părţi canale longitudinale şi ornamente incizate, iar limba mânerului este uşor îngroşată în zona mediană şi păstrează două nituri de prindere a plăselelor. Se mai poate observa o gardă sub formă de manşon. Piesa a fost trecută prin foc. Teaca este păstrată fragmentar şi era ornamentată cu o serie de linii transversale longitudinale la partea inferioară.
Bibliografie: Dionisie M. Pippidi et alii¸ Raport asupra activităţii şantierului Histria în campania 1956, în Materiale şi cercetări arheologice, V, 1959, p. 309, fig. 11; A. Rustoiu, Mercenari „barbari” la Histria şi Callatis în sec. I î. Hr. Interpretări arheologice şi istorice, în Istros, X, 2000, p. 277-288; Cătălin Borangic, Sica. Tipologie şi funcţionalitate, în NEMVS, IV, 7-8, 2009, p. 44-45, Pl. XIV/4.





Tipul piesei: pumnal de tip sica.
Locul descoperirii, toponim: necunoscut.
Contextul arheologic: necunoscut.
Număr de inventar: 33104.
Dimensiuni: Ltotală = 27,75 cm; lmaximă lamă = 2,95 cm; Dmaxim garnituri mâner = 2,35 cm; Grmaximă lamă = 0,55 cm; G = 168,29 g.
Descriere: pumnal scurt, cu lama lată, având mânerul flancat de garnituri puternice.
Bibliografie: Inedit. Donaţie A. Boeriu-1292/2009





Tipul piesei: pumnal de tip sica
Locul descoperirii, toponim: necunoscut.
Contextul arheologic: necunoscut.
Număr de inventar: 334523, donaţie A. Boeriu, 1310/2010.
Dimensiuni: L = 34 cm; Llamă = 27 cm; Lmâner = 7 cm; lmaximă lamă = 4 cm; G = 202,61 g.
Descriere: pumnal din fier, puternic oxidat, primul strat exfoliat în mare parte; se observă faptul că a fost călit şi ciocănit în mai multe rânduri. Miezul este încă bine păstrat, de culoarea oţelului, lucios. Lama este curbată elegant, în special de la jumătate spre vârf, triunghiulară în secţiune, cu ceafa plată, vârful ascuţit, are tăişul foarte bine conservat. Limba mânerului este scurtă, triunghiulară în plan şi rectangulară în secţiune, capătul rotunjit, prevăzut cu un singur nit pentru fixare, de formă cilindrică, extremitatea semiglobulară. Din decor se păstrează doar prima jumătate, dinspre mâner şi este constituit din două şiruri de triunghiuri cu vârfurile orientate unele spre altele. Canalul de scurgere este pronunţat, adânc, semioval, lat de 0,007 m. Pe lamă se observă urme de bronz rămase din componenţa tecii.
Bibliografie: Valeriu Sîrbu, Două pumnale de tip sica din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, în Pontica, XL IV, p. 251- 252, fig. 1.

Analize metalografice - pumnal Boeriu (Bogdan Constantinescu, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”)





Tipul piesei: pumnal curb.
Locul descoperirii, toponim: Rotbav, jud. Braşov.
Contextul arheologic: descoperire întâmplătoare.
Număr de inventar: 345167.
Dimensiuni: Ltotală = 28,65 cm; lmaximă lamă = 3,10 cm; Grmaximă lamă = 0,55 cm; G = 133,39 g.
Descriere: pumnal curb, cu lama încovoiată elegant şi limba mânerului triunghiulară. S-a păstrat nitul de fixare a plăselelor. Nu sunt observabile decoruri ale lamei, dat fiind gradul de oxidare destul de avansat al piesei.
Bibliografie: inedit; donaţie Florin Şerban.

Tipul piesei: pumnal de tip sica.
Locul descoperirii, toponim: necunoscut.
Contextul arheologic: necunoscut.
Număr de inventar: 332397, donaţie A. Boeriu, 1281/2008.
Dimensiuni: L = 35 cm; Llamă = 26 cm; G = 252,95 g.
Descriere: pumnal realizat din fier, acum puternic oxidat. Lama curbă, triunghiulară în secţiune. Mânerul este lung, îndoit după descoperire, prevăzut cu trei orificii şi nituri cu cap globular, decorate cu incizii radiale. Plăselele care îmbrăcau mânerul erau fixate prin două garnituri de gardă. Pe o parte a lamei se află un canal de scurgere a sângelui, încadrat de două benzi de linii incizate în zig-zag, acum observabile doar în zona dinspre mâner, din cauza oxidării. Cealaltă faţă a lamei este decorată cu o linie incizată, adâncă, ce urmăreşte linia muchiei, vizibilă doar în zona dinspre vârful lamei.
Bibliografie: Valeriu Sîrbu, Două pumnale de tip sica din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, în Pontica, XL IV, p. 252, fig. 2.





Tipul piesei: teacă de pumnal de tip sica.
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com. Mihăileni, judeţul Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt tumular.
Număr de inventar: 73473.
Datare: sec. I a.Chr.
Dimensiuni: Lpăstrată = 25,85 cm; lmaximă = 4,85 cm; Hmaximă = 2,15 cm; Grmaximă tablă = 0,20 cm; G = 152,12 g.
Descriere: Teacă de fier specifică pumnalelor curbe, terminată cu un buton. Piesa s-a păstrat mai bine decât pumnalul, ceea ce a permis reconstituirea şi asocierea pieselor.
Bibliografie: Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire de Popeşti, în Thraco-Dacica, I, 1976, p. 201, fig. 14/2; Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi artă. Geto-dacii, Bucureşti, 1980, p. 49/226, fig. 226; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brăilei), Galaţi, 1993, p. 73, fig. 9/8; Cătălin Borangic, Sica. Tipologie şi funcţionalitate, în NEMVS, IV, 7-8, 2009, p. 47, Pl. XVII/3 a-b.




Tipul piesei: teacă de pumnal de tip sica.
Locul descoperirii, toponim: Rast, jud. Dolj, Grindul Ţifarului.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie ale cărui piese au fost disparate de activităţi antropice.
Număr de inventar: 16948.
Dimensiuni: L = aprox. 23 cm; lmaximă = 4,1 cm; Grmaximă = 1,2 cm (21 bucăţi, dintre care 5 sunt mai mari); G = 72,97 g.
Descriere: descoperirile de la Rast au fost decontextualizate de activităţi antropice ulterioare depunerii, astfel că nu se pot preciza grupările de artefacte. Este cazul şi acestei teci, păstrată extrem de fragmentată, care nu poate fi asociată sigur cu un pumnal anume dintre cele trei descoperite.
Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopşor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ş. Ştefănescu, Raport asupra activităţii şantierului arheologic Rast-Dolj, SCIV 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor şi ing. M. Marcu, Observaţii tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu), în SCIV, 19, nr. 3, 1968, p. 512-513; Cătălin Borangic, Sica. Tipologie şi funcţionalitate, în NEMVS, IV, 7-8, 2009, p. 50.


Teacă de pumnal de tip sica (Popeşti - sus; Rast - jos)





Tipul piesei: pafta de centură.
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com. Mihăileni, judeţul Giurgiu.
Contextul arheologic: descoperire din aşezare.
Număr de inventar: 53143.
Dimensiuni: L = 18,55 cm; lmaximă =6,6 cm; Grmaximă = 0,4 cm (1 cm cu tija din fier); G = 104,07 g.
Descriere: pafta de centură realizată din două placi, una de bază din fier şi a doua din bronz decorată (au repoussé), ambele prinse şi închise cu ajutorul unei garnituri perimetrale. Astfel de piese erau compuse din placa propriu-zisă, o tijă de fier nituită pe placă, terminată cu un buton, – ce se prindea într-o verigă aflată la celălalt capăt al curelei şi o articulaţie de tip balama, care ataşa o altă piesă metalică pe care se nituia cureaua. Paftaua de la Popeşti este una dintre rarele piese de acest tip care are în ornamentaţie siluete antropomorfe.
Bibliografie: Radu Vulpe, Şantierul arheologic Popeşti (reg. Bucureşti, r. Mihăileşti), în Materiale şi Cercetări Arheologice, III, 1957, p. 234, fig. 23; Mircea Babeş, Paftalele Latène târzii din sud-estul Europei, în Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, Tom 3, nr. 34, 1983, p. 215, fig. 2/1.










Pietro Santo Bartoli, Colonna Traiana Eretta Dal Senato, E Popolo Romano All’Imperatore Traiano Augusto Nel suo Foro In Roma, Roma, 1673









ARMURI DE ZALE

Scriitorii antici atribuiau lumii celtice occidentale inventarea acestui tip de armură. Realităţile arheologice însă relevă o situaţie uşor diferită, ce apare oarecum în contradicţie cu aceste izvoare istorice scrise. Deşi opinia general acceptată, de către majoritatea specialiştilor, este aceea că celţii occidentali sunt primii utilizatori ai acestui tip de armură, cele mai multe descoperiri arheologice aparţin ariei est-europene, dominate de către populaţiile celtice orientale şi tracice. Statistic, cele mai multe armuri aparţin arealului est-european, făcând parte din arsenalul războinicilor depuşi în complexele funerare, specifice grupului Padea – Panagjurskii Kolonii, îndeosebi situate în nordul Bulgariei actuale, similare unei alte serii de asemenea piese de echipament militar ce apar în nordul Dunării. În spaţiul Daciei preromane, cea mai veche astfel de armură este cea descoperită la Cetăţeni, judeţul Argeş, datată pe parcursul sec. II a.Chr., perioadă după care se poate observa o creştere a numărului de astfel de cuirase. Cămăşile de zale erau echipamente valoroase, dificil de realizat şi întreţinut, dar care reprezentau maximul epocii, referitor la dotarea cu echipament individual defensiv. Aristocraţia războinică autohtonă a reuşit să le producă pe plan local, demonstrând în acest fel, puterea economică şi politică deţinută. Densitatea acestor armuri arată că ocupau un loc important în panoplia şi mentalitatea elitelor războinice locale. Cămăşile de zale erau confecţionate din inele de fier şi erau, foarte probabil, căptuşite cu pânză groasă sau piele. Uneori, în construcţia acestora se foloseau şi solzi metalici, pentru protejarea suplimentară a unor zone expuse, iar în unele cazuri erau ornamentate cu metale preţioase, devenind nu doar echipamente funcţionale, ci şi de paradă.
Armurile de zale, prin valoarea economică şi tactică, reflectau poziţia şi calităţile personale ale defunctului, iar depunerea lor în morminte avea ca finalitate ideologică continuitatea statutului şi în post-existenţă. Armurilor le-a fost atribuit, dintotdeauna, un însemnat rol magic, de protecţie, astfel că prezenţa lor în inventarele funerare denotă dorinţa comunităţii ca războinicul să poată beneficia şi în lumea morţilor de proprietăţilor apotropaice ale acestora. Soluţia accederii în „lumea de apoi” şi a traseului ce trebuia urmat pentru transcenderea la această zonă conţinea gestul ritualic al distrugerii cel puţin a unei arme, fie spada, fie lancea ori pumnalul sau a cămăşii de zale. Deformările voite ale unor piese de armament, scumpe oricum le-am privi, reprezentau o formă de sacrificiu, comunitatea renunţând la aceste arme, în ciuda pragmatismului la care era permanent obligată.










Tipul piesei: armură de zale.
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com. Mihăileni, judeţul Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt tumular (T 4).
Număr de inventar: 73471 a-b.
Dimensiuni: D inel = 0,8 cm; D sârmă = 0,2 cm; densitate = 3 inele/cm2; G totală= 8567,76 g (G inv. 73471a = aprox 7370 g; G inv. 73471b =1197,76 g)
Datare: secolul I a.Chr.
Descriere: armură flexibilă, întreagă, conservată relativ bine, puternic arsă. Cămaşa de zale a aparţinut unui aristocrat războinic de elită în al cărui inventar funerar mai conţinea o fibulă de fier, o brăţară fragmentară de bronz, două inele, un pandantiv sub formă de căldăruşă din fier, o perlă de sticlă, fragmente de vase, imitaţia unei amfore de Kos, un manşon de la un vârf de lance, fragmentele unei spade cu teacă, cuţite, două inele, o verigă, un alt manşon, cioburi de la două boluri getice cu decor în relief, o serie de podoabe, iar în alte părţi ale mantalei un cuţit de fier, mânerul altei spade şi o fibulă de bronz. Spre deosebire de alte ofrande similare, armura de la Popeşti este una dintre rarele piese de acest tip depuse întregi pe rugul funerar.
Bibliografie: Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire gète de Popeşti, în Thraco-Dacica, 1, 1976, p. 193-215; Cătălin Borangic, Războinici norddunăreni în armuri de zale (sec. II a. Chr. - sec. II p. Chr.) – partea I, în Terra Sebus, 3, 2011, p. 183-184, 220, Pl. XX V/1-2.






Tipul piesei: armură de zale.
Locul descoperirii, toponim: com. Cetăţeni, jud. Argeş. Tipul de cercetare: necunoscut (donaţie Dinu V. Rosetti).
Contextul arheologic: probabil, mormânt de incineraţie.
Număr de inventar: 96495.
Dimensiuni: D inel = 0,6 cm/exterior inel; D sârmă = 0,15 cm; densitate = 6 inele/ cm2; G = 20, 73 g. Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Datare: cel mai probabil secolul I a.Chr.
Descriere: fragmente dintr-o cămaşă de zale puternic arsă, cu aspect vitrificat. Fragmentele provin dintr-un complex funerar de la Cetăţeni, acolo unde Muzeul Naţional de Istorie a României a organizat cercetări arheologice în anii `70 ai secolului trecut.
Bibliografie: Cătălin Borangic, Războinici nord-dunăreni în armuri de zale (sec. II a. Chr.-sec. II p. Chr.) – partea I, în Terra Sebus, 3, 2011, p. 182-183, 219, Pl. XX IV; Dragoş Măndescu, Două posibile piese de inventar funerar din situl geto-dacic de la Cetăţeni, păstrate în colecţiile Muzeului Judeţean Argeş, în ARGESIS. Studii şi comunicări, XX II, 2013, p. 10-15.




Tipul piesei: armură de zale.
Locul descoperirii, toponim: com. Cetăţeni, jud. Argeş. Tipul de cercetare: cercetare arheologică sistematică.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie (M 1).
Număr de inventar: 67764 a-d.
Dimensiuni: D = 0,6 cm/exterior inel; D sârmă = 0,15 cm; densitate = 4 inele/ cm2; G = 91, 218 g.
Datare: secolul I a.Chr.
Descriere: fragmentele sunt puternic arse, cu aspect vitrificat. Cel mai probabil fragmentele provin din complexele funerare de la Cetăţeni, ele figurând în evidenţele vechi ale muzeului ca fiind o „donaţie Dinu Rosetti”.
Bibliografie: Dinu Rosetti, Au fost amazoane în Dacia?, în Magazin Istoric, nr. 11 (32), nov., 1969, p. 90-94; Mircea Babeş, Staţiunea geto-dacă de la Cetăţeni. Descoperiri şi informaţii recuperate, în SCIVA, 50, 1-2, 1999 (2000), p. 14; Cătălin Borangic, Războinici nord-dunăreni în armuri de zale (sec. II a. Chr.-sec. II p. Chr.) – partea I, în Terra Sebus, 3, 2011, p. 174-175, 204, Pl. VII.

67764 a

67764 b





67764 c, 67764 d

Titanul şi zirconiul provin din solul înglobat în produşii de coroziune. Analizele au fost efectuate cu un aparat portabil tip INNOV X alpha series, cu anticatod de wolfram 35kV 6microA timp de achiziţie 120 secunde (analize realizate de dr. Gheorghe Niculescu)




ARCUL

Armă complexă, atât din punct de vedere structural, cât şi ca mod de utilizare, cu o vechime ancestrală, arcul s-a generalizat în spaţiul Dunării de Jos, datorită contactelor directe cu populaţiile de stepă unde acesta reprezenta arma de bază. Deşi aproape toate componentele unui arc sunt de origine organică, în consecinţă insesizabile arheologic, numeroasele vârfuri metalice de săgeţi documentează, alături de izvoarele scrise, folosirea intensă a acestei arme la nord de Dunăre. Lucrate dintr-o singură bucată de metal, vârfurile de săgeţi se caracterizează prin două elemente principale: partea inferioară, de forma unui peduncul sau a unui toc, ambele fiind modalităţi de fixare în tijă şi vârful propriu-zis, care poate avea două sau trei aripioare şi, în cazul săgeţilor de război, spin de fixare în victimă.

16280, 16281






Tipul piesei: vârfuri de săgeţi.
Locul descoperirii, toponim: Poiana, com. Nicoreşti, judeţul Galaţi.
Contextul arheologic: descoperite în aşezare.
Datare: secolele I a.Chr. - I p.Chr.
Număr de inventar: 16280.
Dimensiuni: L = 6,05cm; lmaximă = 1,80 cm; Dmaxim dulie = 1,15 cm; G = 6,63 g.
Număr de inventar: 16281.
Dimensiuni: L = 3,40 cm; lmaximă = 0,75 cm; Dmaxim dulie = 0,40 cm; G = 1,17 g.
Număr de inventar: 16282.
Dimensiuni: L = 2,75 cm; lmaximă = 0,75 cm; Dmaxim dulie = 0,40 cm; G = 1,70 g.
Număr de inventar: 16283.
Dimensiuni: L = 3,90cm; lmaximă = 0,80 cm; Dmaxim dulie = 0,55 cm; G = 2,47 g.
Număr de inventar: 16284.
Dimensiuni: L = 3,15 cm; lmaximă = 0,75 cm; Dmaxim dulie = 0,40 cm; G = 1,51 g.
Număr de inventar: 16285.
Dimensiuni: L = 3,15 cm; lmaximă = 0,75 cm; Dmaxim dulie = 0,40 cm; G = 1,65 g.
Număr de inventar: 16286.
Dimensiuni: L = 3,25 cm; lmaximă = 0,75 cm; Dmaxim dulie = 0,40 cm; G = 1,53 g.
Număr de inventar: 16287.
Dimensiuni: L = 3,10 cm; lmaximă = 0,75 cm; Dmaxim dulie = 0,40 cm; G = 1,13 g.
Număr de inventar: 16288.
Dimensiuni: L = 4,30 cm; lmaximă = 0,90 cm; Dmaxim tijă = 0,25 cm; G = 2,71 g.
Număr de inventar: 16289.
Dimensiuni: L = 3,60 cm; lmaximă = 0,80 cm; Dmaxim dulie = 0,45 cm; G = 2,19 g.
Număr de inventar: 16290.
Dimensiuni: L = 3,65 cm; lmaximă = 0,80 cm; Dmaxim dulie = 0,45 cm; G = 1,78 g.
Număr de inventar: 16291.
Dimensiuni: L = 3,65cm; lmaximă = 0,80 cm; Dmaxim dulie = 0,45 cm; G = 2,28 g.
Număr de inventar: 16292.
Dimensiuni: L = 3,05cm; lmaximă = 0,85 cm; Dmaxim dulie = 0,45 cm; G = 1,98 g.
Număr de inventar: 16293.
Dimensiuni: L = 2,90 cm; lmaximă = 0,75 cm; Dmaxim dulie = probabil 0,40 cm (dulia păstrată fragmentar); G = 1,04 g.
Descriere: vârfuri de săgeţi din bronz (nr. inv. 16281-16287, 16289-16293) şi fier (nr. inv. 16280, 16288), de mărimi şi forme diferite, cu două (nr. inv. 16280) sau trei (nr. inv. 16281-16293) aripioare şi spin, uneori cu nervură mediană. Fixarea în tija de lemn se făcea fie cu ajutorul duliei (nr. inv. 16281-16287, 16289-16293), fie cu peduncul (nr. inv. 16288). Astfel de vârfuri sunt singurele componente ale săgeţilor păstrate arheologic, atestând, prin numărul şi calitatea lor, folosirea, pe scară largă, a arcului în Dacia preromană. Vârfurile de formă piramidală alungită, cu trei muchii, au la bază modele scitice, iar cele cu tub şi doi spini sunt specifice geto-dacilor.
Bibliografie: Radu Vulpe, Silvia Teodor, Piroboridava, aşezarea geto-dacică de la Poiana, Biblioteca Thracologica, XXX IX, 2003, p. 48; 185-190, Fig. 57-61; Emil Moscalu, Sur les rites funéraires des Géto-Daces de la Plaine du Danube, în Dacia, N.S, 21, p. 332-333, fig. 9.




SPADA

O armă caracteristică elitelor militare geto-dacice a fost spada de tip celtic, armă prin excelenţă destinată luptei corp la corp. Acest tip de armă era un privilegiu al aristocraţiei, servind de cele mai multe ori şi ca obiect de prestigiu. Aşa cum arată şi numele, aceste arme au apărut în zona balcanică odată cu sosirea celţilor în bazinul Dunării de Jos, fiind adoptate rapid de către aristocraţia locală. Ea devine principala armă de atac a elitelor războinice, în detrimentul lăncii, rămânând în uz până la finalul regalităţii dacice. A fost o armă mai puţin eficientă în eforturile militare de grup, tehnica de luptă uzitată fiind orientată spre iniţiativa individuală a războinicului.
Datorită lungimii lamei, spada era mult mai eficace în cazul cavaleriei şi, în consecinţă, preferată de către călăreţi. Este asociată frecvent, în contextele de descoperire, cu zăbale şi pinteni, ceea ce devoalează statutul de cavaler al proprietarului. Piesele din mediul dacic, au nervură mediană şi vârful cel mai adesea uşor rotunjit. Majoritatea descoperirilor în care a apărut acest tip de armă au caracter funerar, existând puţine excepţii.
Pe lângă aceste spade lungi, războinicii daci au utilizat, într-un număr restrîns, şi spade scurte, eficiente în lupta corp la corp, probabil sub influenţa sau cu ajutorul instructorilor romani, cel mai probabil de către eşaloanele inferioare, constituite din trupe de infanterie.










Tipul piesei: spadă de tip celtic.
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com. Mihăileni, judeţul Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt tumular.
Număr de inventar: 73476.
Datare: sec. I a.Chr.
Dimensiuni: L totală = 72,70 cm; L lamă = 60,20 cm; lmaximă = 6,80 cm; Gmax = 1,1 cm; G = 1151,23 g. (inclusiv adaosurile moderne de restaurare şi pentru etalare).
Descriere: Spada a fost introdusă într-o teacă robustă, apoi îndoită ritualic, ceea ce face imposibilă analiza detaliilor. Relativ afectată de temperatura rugului funerar.
Bibliografie: Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire de Popeşti, în Thraco-Dacica, I, 1976, p. 213, fig. 13, Catalogul expoziţiei I Daci. Mostra della civiltà daco-getica in epoca classica, Roma, 1979-1980, nr. 451; Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p. 124, nr. cat. 66.





Tipul piesei: spadă de tip celtic.
Locul descoperirii, toponim: cetatea dacică de la Piatra Roşie, sat Alun, comuna Boşorod, jud. Hunedoara.
Contextul arheologic: groapă în interiorul fortăreţei.
Număr de inventar: 69934.
Dimensiuni: L = 81,9 cm; Llamă = 74,1 cm; lmaximă =3,55 cm; Grmaximă = 0,5 cm; G = 439,68 g.
Descriere: spadă lungă, cu tăişurile afectate de trecerea timpului. În documentaţia grafică realizată cu ocazia publicării piesei se observă că iniţial a existat şi manşonul de protecţie dintre lamă şi mâner, dar care astăzi lipseşte.
Bibliografie: Constantin Daicoviciu, Cetatea dacică de la Piatra Roşie. Monografie arheologică, Bucureşti, 1954, p. 90-91, fig. 32, 33, 34.





Tipul piesei: spadă de tip celtic.
Locul descoperirii, toponim: com. Orodel, jud. Dolj.
Contextul arheologic: mormânt plan de incineraţie.
Număr de inventar: 139488.
Dimensiuni: L = 92,40 cm; lmaximă = 4,00 cm; Gmax = 0,8 cm; G = 656,36 g.
Descriere: spadă extrem de bine conservată, cu lama lată şi nervură mediană pe aproape toată lungimea acesteia. Se păstrează atât tija mânerului, cât şi garnitura dinspre lamă a acestuia. În desenele realizate cu ocazia publicării piesei se observă că iniţial a existat şi un fragment din partea superioară a tecii, azi pierdut.
Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia, XI-XII, 1945-1947, p. 27, Pl. III/1.





Tipul piesei: spadă de tip celtic.
Locul descoperirii, toponim: com. Gruia, jud. Mehedinţi.
Contextul arheologic: mormânt plan de incineraţie.
Număr de inventar: 15989.
Dimensiuni: L = 102,5 cm; lmaximă=4,5 cm; Grmaximă = 0,7 cm; G = 629,87 g.
Descriere: spadă deosebit de lungă, cu vârful rotunjit şi tija mânerului rectangulară în secţiune, terminată cu un buton. Garda, la baza mânerului, realizată sub forma unei plăci semicirculare, cu capetele alungite şi perforate.
Bibliografie: Vasile Pârvan, Considérations sur les sépultures celtiques de Gruia, în Dacia, I, 1924-1927, p. 40, fig. 10; C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia, XI-XII, 1945-1947, p. 26.





Tipul piesei: spadă .
Locul descoperirii, toponim: Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muncelului, com. Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara).
Contextul arheologic: descoperită în perimetrul cetăţii.
Număr de inventar: 16214.
Dimensiuni: L = 52,95 cm; lmaximă =6,4 cm; Grmaximă lamă=0,25 cm; lmaximă tijă mâner=2,45 cm; Grmaximă tijă mâner=0,45 cm; Dmaxim inel mâner=3,20 cm; G = 123,01 g.
Descriere: spadă scurtă, cu lama lată şi profil lenticular, cu tija mânerului lungă, terminată cu un inel. Lama acestei spade, ce pare a imita un gladius, este ruptă de la jumătate.
Bibliografie: Ioan Glodariu, Eugen Iaroslavschi, Civilizaţia fierului la daci (sec. II î.e.n.-I e.n.), Cluj-Napoca, 1979, p. 138, fig. 71/7-8; 10/12.




FALX DACICA

Cea mai de temut armă din panoplia războinicilor daci, sabia-seceră, falx dacica şi-a dobândit sinistra faimă în special datorită conflictelor daco-romane care au culminat cu cele două războaie care au pus capăt existenţei regatului dac. Forma specifică, de seceră, concentra întreaga greutate a armei, şi implicit toată forţa de penetrare, în vârful armei, ansamblu de factori care au construit o armă a cărei acţiune maximă o reprezenta lovirea în forţă şi retezarea. Descoperite aproape fără excepţie doar în proximitatea capitalei Sarmizegetusa, acest tip de săbii au fos atât de eficace încât au depăşit cadrul particular – devenind, în imaginarul colectiv, simbol de recunoaştere etnică pentru geto-daci.

Tipul piesei: sabie curbă de tip falx.
Locul descoperirii, toponim: Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muncelului, com. Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara).
Contextul arheologic: necunoscut.
Număr de inventar: 16238.
Dimensiuni: L lamă = 42,60 cm, lmaximă = 3,00 cm; G = 293,26 g.
Descriere: Sabie încovoiată, curbată elegant, aparţinând tipului „Sarmizegetusa”, caracteristic proximităţii capitalei regatului dac.
Bibliografie: Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p. 124, nr. cat. 65; Cătălin Borangic, Incursiune în arsenalul armelor curbe tracice. Falx dacica, în Terra Sebus, I, 2009, p. 51, fig. 2/2.




SCUTUL

Acest tip de armă este elementul esenţial de protecţie al unui soldat, indiferent de statutul său, fără ca rolul său fie eminamente defensiv. Este una din puţinele arme cu o funcţionalitate strict războinică, secundar putând avea şi o funcţie identitară, circumscrisă însă tot universului marţial. Componentele fizice ale unui scut erau placajul de lemn, ce constituie de fapt corpul propriu-zis, garniturile metalice, cuiele, mânerul, curelele de susţinere şi piesa centrală, numită umbo, cel mai frecvent singura păstrată arheologic.
În cazul acestor umbo-uri, există exemplare elaborate şi altele simpliste. Diametrul acestor calote se situează în jurul a 20 cm, iar înălţimea la cca. 10-11 cm. Aceste piese, prin forma şi dimensiunile lor, sunt singurele elemente care mai pot astăzi oferi date referitoare la posibilele evoluţii morfologice, analogii, la tipul şi mărimea scutului pe care au fost aplicate. În geometria acestor componente pot fi distinse două părţi principale şi anume: o bordură dispusă orizontal sau uşor oblic, uneori cu o mică treaptă, urmată apoi de partea bombată (calota), care începe cu un perete orizontal (gâtul), de o înălţime variabilă, străbătut de o nervură sau o mică şănţuire, având scopuri decorative şi de rigidizare sau pur şi simplu rezultate ca urmare a curbării calotei.

Tipul piesei: umbo.
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com. Mihăileni, judeţul Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt tumular.
Număr de inventar: 73470.
Datare: sec. I a.Chr.
Dimensiuni: Dmaxim = 17,75 cm; H = 7,1 cm; Grtablă = 0,20 cm; G = 240, 42 g. (inclusiv adaosurile moderne de restaurare).
Descriere: Umbo din fier cu calota semisferică şi bordură lată orizontală (un disc) care servea la prinderea de placajul de lemn al scutului. Descoperit fragmentar, puternic afectat de temperatura rugului funerar. Restaurat.
Bibliografie: Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire de Popeşti, în Thraco-Dacica, I, 1976, p. 201, fig. 14/5; Catalogul expoziţiei I Daci. Mostra della civiltà daco-getica in epoca classica, Roma, 1979-1980, nr. 453; Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p. 124, nr. Cat. 64; Cătălin-Petre Constantin, Piese de echipament defensiv la geto-daci. Umbo-uri de scut, în Bibliotheca Musei Porolissensis, XIII, vol. colectiv. Identităţi culturale locale şi regionale în context european – Studii de arheologie şi antropologie istorică, In memoriam Alexandri V. Matei, Editura Mega, Editura Porolissum, 2011, Cluj-Napoca, p. 258.





Tipul piesei: umbo.
Locul descoperirii, toponim: Lăceni, com. Orbeasca de Sus, jud. Teleorman.
Contextul arheologic: mormânt tumular.
Număr de inventar: 175085.
Dimensiuni: Dmaxim = 19,05 cm; H = 7,75 cm; Grtablă = 0,30 cm; Dmaxim nit prindere pe suport lemn = 3,30 cm; ldisc = 8,40 cm; G = 617,67 g. (inclusiv adaosurile moderne de restaurare).
Descriere: Umbo din fier de formă conică şi o profilatură dreaptă la partea inferioară, către discul de prindere pe suportul de lemn. Puţinele fragmente descoperite, care acoperă mai puţin de 15 procente din suprafaţa totală a piesei, au permis refacerea întregului profil şi restaurarea piesei.
Bibliografie: Emil Moscalu, Sur les rites funéraires des Géto-Daces de la Plaine du Danube, în Dacia, N.S, 21, p. 334-335, fig. 7; Cătălin-Petre Constantin, Piese de echipament defensiv la geto-daci. Umbo-uri de scut, în Bibliotheca Musei Porolissensis, XIII, vol. colectiv. Identităţi culturale locale şi regionale în context european – Studii de arheologie şi antropologie istorică, In memoriam Alexandri V. Matei, Editura Mega, Editura Porolissum, 2011, Cluj-Napoca, p. 258.





Pietro Santo Bartoli, Colonna Traiana Eretta Dal Senato, E Popolo Romano All’Imperatore Traiano Augusto Nel suo Foro In Roma, Roma, 1673









ZĂBALE

Parte a căpăstrului, zăbalele sunt de fapt un ansamblu, la început rigid, apoi articulat, compus din diverse piese metalice, care e fixat pe botul şi în gura calului, asigurând controlul asupra mişcărilor acestuia, prin condiţionare fizică. Împreună cu căpăstrul putem spune că este de fapt cea mai veche şi mai importantă parte a harnaşamentului, utilitatea ei fiind evidentă, atât în cazul atelajelor diverse, cât şi în cazul cailor pentru călărit. Zăbala propriu-zisă este un sistem simplu, compus din două bare metalice, de regulă articulate între ele, introduse în gura calului, în spatele ultimilor incisivi. La capetele celor două părţi sunt fixate două verigi mobile, de care se leagă hăţurile. Denumirea s-a extins asupra întregului ansamblu, devenit mai complicat odată cu trecerea timpului şi cu specializarea călăreţilor. Pentru un control mai bun asupra cailor de luptă, în diferite perioade, au fost dezvoltate modele mai complexe de zăbale.
Un astfel de model, apărut în zona balcanică în secolul al III- lea a. Chr., poartă numele de zăbală de tip tracic. Acest tip de zăbală era confecţionat prin asamblarea mai multor piese diferite realizate din fier şi, uneori, din bronz. Desigur apariţia acestui model s-a făcut pe baza unei îndelungate experienţe ecvestre, unele componente fiind moşteniri ale secolelor anterioare. Astfel, rozetele şi discurile de metal de pe bara articulată din gura calului, prezenţe constante la acest tip, se regăsesc la zăbale mai timpurii, atribuite, de regulă, călăreţilor geţi. Inovaţia constă însă în dublarea barei articulate care susţinea aceste piese mobile, cu una identică, rigidă de această dată, poziţionată sub falca animalului. Acesteia i se adaugă prelungirea psaliilor foarte mult în jos şi legarea frâielor de aceste capete, prevăzute cu verigi, de regulă. Rezultatul a fost o modificare radicală a tipului de pârghie care exercita tensiune asupra gurii calului, rezultând un control mai eficient al calului. Prezenţa masivă acestui tip de zăbală în spaţiul tracic a dus la etichetarea lor drept zăbale „de tip tracic”, cu toate că astfel de ansambluri au avut o circulaţie mai mare în timp şi spaţiu. Zăbala de tip tracic, deosebit de severă cu animalul, prin construcţia ei specială, reclama o bună cunoaştere a artei echitaţiei. Doar un călăreţ experimentat ar fi putut să îşi controleze perfect stabilitatea şi să şi lupte simultan, ceea ce se putea obţine doar cu un antrenament riguros, atât al luptătorului, cât şi al calului.









Tipul piesei: zăbală.
Locul descoperirii, toponim: Zimnicea, jud. Teleorman.
Contextul arheologic: mormânt tumular de incineraţie.
Datare: 375–325 a.Chr.
Depozit, cota de inventar: 15941 a-c.
Dimensiuni 15941 b: L = 30,4 cm; Dmaxim inele =5,55 cm; Gr.maximă verigă rotundă = 0,75 cm; Gr. maximă verigă dreptunghiulară = 1,10 cm; Gr. minimă verigă dreptunghiulară = 0,65 cm.
Dimensiuni 15941 a: Lmaximă =21,55 cm; Dmaxim tijă rotundă =0,70 cm; Gr.maximă tijă = 1,75 cm; D maxim butoni = 1,10 cm; D maxim orificii = 0,85 cm.
Dimensiuni 15941 c: Lmaximă =21,55 cm; Dmaxim tijă rotundă =0,65 cm; Gr.maximă tijă = 1,75 cm; D maxim butoni = 1 cm; D maxim orificii = 0,80 cm.
Descriere: Zăbală de fier cu psaliile în formă de S alungit, cu capetele terminate cu butoni semi-sferici. Secţiunea tijei de metal este rectangulară, lăţită la mijloc, unde au fost practicate două orificii. Axul mobil a fost realizat dintr-un lanţ compus din şapte verigi. Lanţul se termină cu două mici verigi duble la capete; primele verigi, cele de care făceau legătura cu sistemul de curele al căpăstrului, sunt mai mari, obţinute dintr-o bară cu secţiunea rotundă (Ø 0,5 cm); cele cinci verigi, ce formau partea activă a zăbalei, au fost realizate dintr-o bară cu secţiunea rectangulară (grosimea de 0,4-0,5 cm). Acest tip de zăbală are numeroase analogii în lumea tracică din sudul Dunării.
Bibliografie: Ion Nestor, Săpăturile arheologice de la Zimnicea, în Studii, II, 1949, p. 116-125; Alexandrina D. Alexandrescu, La nécropole gète de Zimnicea, în Dacia, N.S., XX IV, 1980, p. 20; A. D. Alexandrescu, Tombes de chevaux et pieces du harnais dans le nécropole Gète de Zimnicea, în Dacia, 1983, vol. 27, p. 71-73, fig. 5/1; Wolfgang Werner, Eisenzeitliche Trensen an der unteren und mittleren Donau, Beck-München, 1988, p. 37, Tafel 22/153.






Tipul piesei: zăbală.
Locul descoperirii, toponim: Făcău, com. Bulbucata, jud. Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie.
Număr de inventar: 32472.
Dimensiuni: L = 22,3 cm; lmaximă tijă =0,6 cm; G = 123,95 g.
Descriere: Ansamblul a fost descoperit fragmentar. Componentele conservate constau în două bare, cu secţiune variabilă, articulate reciproc. Pe una dintre acestea se mai păstrează trei rozete sau discuri din bronz, mobile. Zăbala a fost afectată de temperaturile mari ale rugului funerar.
Bibliografie: Margareta Constantiniu, Valeriu Leahu, Mormânt getic în preajma Bucureştiului, în SCIV, 2, 1968, p. 202, fig. 7/1.





Tipul piesei: zăbală fragmentară.
Locul descoperirii, toponim: Poiana, com. Nicoreşti, judeţul Galaţi.
Contextul arheologic: descoperită în aşezare.
Număr de inventar: 16268.
Dimensiuni: L = 21,20 cm; lmaximă tijă = 0,70 cm; Dmaxim inele = 3,05 cm; G = 38,35 g.
Descriere: Axul articulat al unei zăbale. Se mai păstrează şi trei dintre verigile de căpăstru. Astfel de zăbale simple puteau fi utilizate şi în cazul cailor folosiţi la atelaje.
Bibliografie: Radu Vulpe, Silvia Teodor, Piroboridava, aşezarea getodacică de la Poiana, Biblioteca Thracologica, XXX IX, 2003.





Tipul piesei: fragment de zăbală.
Locul descoperirii, toponim: Poiana, com. Nicoreşti, judeţul Galaţi.
Contextul arheologic: descoperit în aşezare.
Număr de inventar: 16260.
Dimensiuni: L = 8,60 cm; Dmaxim inele = 2,50 cm; G = 24,92 g.
Descriere: Una din cele două componente ale axului articulat al unei zăbale, realizate dintr-o bară de fier cu capetele îndoite sub forma unui inel.
Bibliografie: Radu Vulpe, Silvia Teodor, Piroboridava, aşezarea geto-dacică de la Poiana, Biblioteca Thracologica, XXX IX, 2003.





Tipul piesei: fragment de zăbală.
Locul descoperirii, toponim: Poiana, com. Nicoreşti, judeţul Galaţi.
Contextul arheologic: descoperit în aşezare.
Număr de inventar: 16261.
Dimensiuni: L = 6,65 cm; Dmaxim inele = 1,90 cm; G = 10,27 g.
Descriere: Una din cele două componente ale axului articulat al unei zăbale. Este realizată dintr-o bară de fier cu capetele îndoite sub forma unui inel, orientate, la acest exemplar, în plan diferit, ceea ce permite ipoteza că piesa poate fi pereche cu fragmentul anterior (inv. 16260).
Bibliografie: Radu Vulpe, Silvia Teodor, Piroboridava, aşezarea getodacică de la Poiana, Biblioteca Thracologica, XXX IX, 2003.





Tipul piesei: zăbală fragmentară.
Locul descoperirii, toponim: Poiana, com. Nicoreşti, judeţul Galaţi.
Contextul arheologic: descoperită în aşezare.
Datare: sec. I a.Chr. – sec. I p.Chr.
Număr de inventar: 16275.
Dimensiuni: L = 9,40 cm; lmaximă = 1,00 cm; Hmaximă = 1,45 cm; G = 33,68 g.
Descriere: Psalie de fier realizată dintr-o bară cu secţiune pătrată, cu două orificii rectangulare – prin care treceau curelele frâului.
Bibliografie: Radu Vulpe, Silvia Teodor, Piroboridava, aşezarea geto-dacică de la Poiana, Biblioteca Thracologica, XXX IX, 2003, p. 48, Pl. 50/4.





Tipul piesei: zăbală fragmentară.
Locul descoperirii, toponim: Poiana, com. Nicoreşti, judeţul Galaţi.
Contextul arheologic: descoperită în aşezare.
Datare: sec. I a.Chr. – sec. I p.Chr.
Număr de inventar: 16269.
Dimensiuni: L = 13,80 cm; lmaximă tijă = 2,40 cm; Hmaximă = 1,35 cm; G = 38,35 g.
Descriere: Psalie de fier cu capetele aplatizate, la mijloc cu două orificii, probabil, verigile prin care treceau curelele frâului.
Bibliografie: Radu Vulpe, Silvia Teodor, Piroboridava, aşezarea getodacică de la Poiana, Biblioteca Thracologica, XXX IX, 2003.





Tipul piesei: zăbală de tip tracic.
Locul descoperirii, toponim: com. Orodel, jud. Dolj.
Contextul arheologic: mormânt plan de incineraţie.
Număr de inventar: 139489.
Dimensiuni: L = 21,2 cm; lmaximă =16,1 cm; Gr.max. tijă rotundă = 0,9 cm; Gr.max. tijă pătrată = 0,8 cm; Gr.max. tijă torsionată = 1 cm; G = 433,55 g.
Descriere: Una dintre cele mai simple zăbale de tipul celor cunoscute ca fiind de tip tracic, ansamblul este constituit din două psalii lungi fixate pe un ax rigid, torsionat şi de o piesă semi-mobilă – care intra în gura calului – aceasta din urmă cu o buclă aplatizată la mijloc
Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia, XI-XII, 1945-1947, p. 27-28, Pl. III/4; W. Werner, Eisenzeitliche Trensen an der unteren und mittleren Donau, Beck-München, 1988, p. 103, Tafel 59/352.




PINTENII

Deşi asociate invariabil cu harnaşamentul, aceste piese fac parte de fapt din costumul războinicului, devoalând incontestabil calitatea de cavaler a acestuia. Pintenii sunt realizaţi din fier sau bronz – rotunzi sau patrulateri în secţiune – încovoiaţi în forma literei U, cu capetele terminate cu doi butoni semi-sferici, iar la jumătatea distanţei dintre aceştia se află un spin proeminent, de fapt partea activă a piesei. Cu ajutorul acestui accesoriu, ataşat de călcâi, călăreţul transmitea comenzi calului, prin amplificarea şi acutizarea semnalelor date cu picioarele de către cavaler, calului. Fiind stimuli extrem de puternici, ce determină o reacţie rapidă, ei nu erau folosiţi decât de călăreţii experimentaţi. În cazul acţionării necorespunzătoare, calul, din cauza durerii, reacţiona imprevizibil. Acest lucru explică oarecum numărul destul de restrâns de astfel de piese descoperite, existând posibilitatea ca, în chiar rândurile aristocraţiei, să nu fi existat o pregătire hipică suficientă la toţi membrii. Prezenţa unui singur pinten (pars pro toto?), în morminte, simboliza, alături de zăbale, apartenenţa decedatului la rangul ecvestru, iar piesele izolate descoperite în locuri comune (aşezări, fortăreţe) putând fi pierdute în Antichitate, caz în care desperecherea nu mai trebuie justificată.







Tipul piesei: pinteni.
Locul descoperirii, toponim: Poiana, com. Nicoreşti, jud.Galaţi.
Contextul arheologic: descoperiţi în aşezare.
Datare: secolele I a.Chr. – I p.Chr.
Număr de inventar: 16263.
Dimensiuni: Hmaximă = 8,35 cm; lmaximă = 9,05 cm; Gr.maximă spin = 0,95 cm; lmaximă verigă = 0,95 cm; Grmaximă verigă = 0,45 cm; G = 38,06 g.
Număr de inventar: 16264.
Dimensiuni: Hmaximă = 7,80 cm; lmaximă = 7,25 cm; Gr.maximă spin = 0,95 cm; lmaximă verigă = 0,90 cm; Grmaximă verigă = 0,30 cm; G = 17,79 g.
Număr de inventar: 16265.
Dimensiuni: Hmaximă = 8,60 cm; lmaximă = 10,40 cm; Gr.maximă spin = 0,95 cm; lmaximă verigă = 0,85 cm; Grmaximă verigă = 0,35 cm; G = 26,53 g.
Număr de inventar: 16266.
Dimensiuni: Hmaximă = 3,70 cm; lmaximă = 7,75 cm; Gr.maximă spin = 0,75 cm; lmaximă verigă = 0,60 cm; Grmaximă verigă = 0,30 cm; G = 8,75 g.
Număr de inventar: 16267.
Dimensiuni: Hmaximă = 4,90 cm; lmaximă = 7,15 cm; Gr.maximă spin = 0,35 cm; Dmaxim verigă = 0,35 cm; G = 8,51 g.
Descriere: Pinteni de fier, de diverse tipuri.
Bibliografie: Radu Vulpe, Silvia Teodor, Piroboridava, aşezarea geto-dacică de la Poiana, Biblioteca Thracologica, XXX IX, 2003, p. 48; 185-190, Fig. 57-61; Cristian Dima, Pinteni dacici în epoca regatului, în Sargetia, XXX III, 2005, p. 179-195; Cătălin Borangic, Marius Barbu, Incursiune în fenomenul ecvestru geto-dacic. Studiu de caz „zăbala de tip tracic”, în Acta Centri Lucusiensis, nr. I B, 2013, Timişoara, p. 22-47.





Tipul piesei: cataramă.
Locul descoperirii, toponim: Zimnicea, jud. Teleorman.
Contextul arheologic: mormânt tumular de incineraţie.
Depozit, cota de inventar: 15941.
Dimensiuni: Dmaxim = 7,90 cm; Dminim = 7,10 cm; Grmaximă verigă = 0,60 cm; Grminimă verigă = 0,40 cm.
Descriere: realizată dintr-o bară cu secţiunea rectangulară cu capetele subţiate şi petrecute. Pe una dintre feţe are un buton cu cap semi-sferic (Ø 0,07-0,08). Prezenţa butonului califică veriga drept o cataramă din echipamentul războinicului.
Bibliografie: Ion Nestor, Săpăturile arheologice de la Zimnicea, în Studii, II, 1949, p. 116-125; Alexandrina D. Alexandrescu, La nécropole gète de Zimnicea, în Dacia, N.S., XX IV, 1980, p. 20; A. D. Alexandrescu, Tombes de chevaux et pieces du harnais dans le nécropole Gète de Zimnicea, în Dacia, 1983, vol. 27, p. 71-73, fig. 5/2.





Tipul piesei: cataramă.
Locul descoperirii, toponim: Făcău, com. Bulbucata, jud. Giurgiu.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie.
Număr de inventar: 32478.
Dimensiuni: Dmaxim = 6,90 cm; Dminim = 6,20 cm; Grmaximă verigă = 0,70 cm; G = 29,92 g.
Descriere: Piesa, de formă aproximativ patrulateră, realizată dintr-o bară cu secţiunea pătrată. Pe una dintre laturi, cea mai arcuită, are un buton format dintr-o tijă scurtă terminată cu un cap semi-sferic. Cel mai probabil piesa a făcut parte din centura războinicului.
Bibliografie: Margareta Constantiniu, Valeriu Leahu, Mormânt getic în preajma Bucureştiului, în SCIV, 2, 1968, p. 202, fig. 7/2;





Pietro Santo Bartoli, Colonna Traiana Eretta Dal Senato, E Popolo Romano All’Imperatore Traiano Augusto Nel suo Foro In Roma, Roma, 1673









COSOARE

O altă categorie de arme existente în panoplia războinicilor daci este reprezentată de cosoare, piese masive, posesoare ale unei dualităţi funcţionale. Poziţionarea acestor cosoare în rândul uneltelor sau a armelor a fost, cel mai adesea, stabilită mai mult pe baza unei tradiţii istoriografice decât pe o analiză contextuală, istoric bine delimitată. Dualitatea acestor arme, întâlnită şi în cazul cuţitelor şi al topoarelor, face deosebit de dificilă încadrarea acestora ca arme, dar faptul că au avut şi această utilitate este demonstrat de prezenţa cosoarelor pe reliefurile sculptate de pe Columna traiană sau pe metopele trofeului de la Adamclisi.

Tipul piesei: cosor.
Locul descoperirii, toponim: Grădiştea Muncelului.
Contextul arheologic: descoperit în aşezare.
Număr de inventar: 16235.
Dimensiuni: L = aprox. 21,6 cm; lmaximă =5,4 cm; Grmaximă = 0,25 cm; G = 82,33 g. (inclusiv adaosurile moderne de restaurare)
Descriere: Piesă scurtă, cu spin de fixare şi lama lată.
Bibliografie: Catalogul expoziţiei I Daci. Mostra della civiltà daco-getica in epoca classica, Roma, 1979-1980, p. 273, nr. 573; Cătălin Borangic, Câteva observaţii privind cosoarele în lumea dacică, în NEMVS, 9-10, 2010, p. 17, fig. 8.

Adamclisi, Metopa XVIII - Dac mânuind un cosor de luptă (după Florea Bobu Florescu, Monumentul de la Adamklissi Tropaeum Traiani, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti, [1960], fig. 197, p. 429)





Tipul piesei: cosor.
Locul descoperirii, toponim: Căţelul Nou.
Contextul arheologic: descoperit în aşezare.
Număr de inventar: 32471.
Dimensiuni: L = aprox. 23,5 cm; lmaximă =3,5 cm; Dmaxim gaură înmănuşare=3,4 cm; G = 209,38 g.
Descriere: Piesă scurtă, cu dulie masivă, ceea ce denotă existenţa unei cozi puternice.
Bibliografie: Catalogul expoziţiei I Daci. Mostra della civiltà dacogetica in epoca classica, Roma, 1979-1980, nr. 462.

Columna lui Traian, scena LX VI - Dac înarmat cu un cosor de luptă





Tipul piesei: topor.
Locul descoperirii, toponim: Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muncelului, com. Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara).
Contextul arheologic: neprecizat.
Depozit, cota de inventar: 16224.
Dimensiuni: L = 20,95 cm; lmaximă lamă =15,55 cm; Grmaximă muchie = 5,65; Dmaxim gaură înmănuşare=4,45 cm.
Descriere: Topor de fier cu tăişul lat şi cu gaură de înmănuşare, foarte bine conservat. Lateralele acestui orificiu oval au fost lăţite sub forma unor mici aripioare, destinate unei mai bune fixări a cozii. Pe porţiunea dintre muchia rectangulară şi gâtuirea care scoate aripioarele în evidenţă, sunt incizate două şanţuri paralele. Atenţia acordată decorării unei astfel de piese, care are şi tăişul călit diferenţiat faţă de restul corpului, denotă că avem de a face cu o unealtă particularizată, departe de a fi una ordinară, fiind şi unul dintre cele mai masive astfel de topoare descoperite în mediul dacic. Astfel de piese puteau avea o funcţionalitate duală, fiind unelte care putea fi folosite şi ca arme. Caracteristicile acestui exemplar – gaura ovală, ce împiedica rotirea mânerului, aripioarele de stabilizare a cozii, călirea tăişului, masivitatea generală a piesei şi nu în ultimul rând aria circumscrisă capitalei regatului dac, de unde provine acest tip de topoare – construiesc profilul unui topor care putea să fi fost utilizat atât în cadrul unor lucrări cu caracter genistic, cât şi ca armă. În sprijinul acestei ipoteze vin reliefurile de pe baza Columnei Traiane, care reprezintă congeries armorum, probabil dintre cele mai reprezentative arme din prada de război. Alături de coifuri, armuri, lănci, scuturi, arcuri şi tolbe ornamentate, berbeci de asalt, săbii încovoiate şi spade figurează şi topoare. La fel ca şi în cazul cosoarelor, topoarele au fost tratate, în literatura de specialitate, cu puţine excepţii, prioritar ca unelte, lipsind contextele arheologice care să le lege indubitabil de funcţia marţială.
Bibliografie: Constantin Daicoviciu et alii, Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, SCIV, III, 1952, p. 281-310; C. Daicoviciu et alii, Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, SCIV, IV, 1953, p. 153-219; Ioan Glodariu, Eugen Iaroslavschi, Civilizaţia fierului la daci (sec. II î.e.n.-I e.n.), Cluj-Napoca, 1979, p. 78, fig. 40/13.










Pietro Santo Bartoli, Colonna Traiana Eretta Dal Senato, E Popolo Romano All’Imperatore Traiano Augusto Nel suo Foro In Roma, Roma, 1673

Războinic mânuind un topor (scenă de pe copia Columnei lui Traian expusă la MNIR)





Hartă generală a descoperirilor prezentate în catalog




BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

• Cătălin Borangic, Făuritori de arme. Metalurgia nord-dunăreană între necesitate şi specializare, în De Antiqvitate, 7, 2013, p. 14-56.
• C. Borangic, Sorin Paliga, Note pe marginea originii şi a rolului armurilor geto-dacilor în ritualurile funerare, în Acta Centri Lucusiensis, nr. I-A, 2013, Ed. Centrul de Studii Daco-Romanistice Lucus, Timişoara, p. 5-22.
• C. Borangic, Valoarea ipotetică a echipamentelor unui senior al războiului din lumea dacică, în Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, 20, 2014, p. 39-70.



ABREVIERI

Apulum – Apulum, Acta Museii Apulensis, Buletinul Muzeului Regional Alba Iulia (Acta Musei Apulensis), Alba Iulia, 1, 1942 (din 1992 Muzeul Naţional al Unirii), sqq.
Dacia – Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, Bucureşti, 1, (1924) - XII (1948). Nouvelle serie (N.S.): Revue d`archeologie et d`historie ancienne, Bucureşti, 1, 1957, sqq.
Istros – Istros, Buletinul Muzeului Brăilei, I, 1980, sqq.
Materiale şi cercetări arheologice - Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti, 1, 1953, sqq.
NEMVS – NEMVS, Revista Asociaţiei Culturale Sarmizegetusa, Alba Iulia, I, 2006, sqq.
Pontica – Pontica. Studii şi materiale de istorie, arheologie şi muzeografie, Constanţa, 1, 1968, sqq.
SCIV(A) – Studii şi cercetări de istorie veche, Bucureşti, 1, 1950, sqq. (din 1974 Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie).
Terra Sebus – Terra Sebus, Acta Musei Sabesiensis, Sebeş, 1, 2009, sqq.
Thraco-Dacica – Thraco-Dacica, Institutul de Tracologie, Bucureşti, I, 1980, sqq.