Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (11)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (41)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (360)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

ARME ŞI PIESE DE HARNAŞAMENT DESCOPERITE LA BULBUC


Cătălin Borangic



Rezumat

Studiul de faţă, ce se doreşte doar un preambul necesar unei cercetări de durată, este dedicat prezentării unor descoperiri recente, deosebit de importante, atât în ce priveşte natura lor, cât şi, nu mai puţin notabil, prin modul în care piesele au ajuns în patrimoniul muzeal.
Este vorba despre un set de cinci pumnale curbe de tip sica, trei zăbale de tip tracic, şase vârfuri de lance, care au făcut obiectul a cinci depuneri în gropi, aparţinând perioadei regatului dac. Complexele conţinând astfel de inventare sunt specifice grupului Padea–Panagjurski Kolonii1, identificate iniţial în nord-vestul Bulgariei actuale, databile începând cu secolul III a.Chr., apoi, din secolul următor, prezente şi în Oltenia şi vestul Munteniei, iar în cele din urmă în sud-estul Transilvaniei şi de aici mai departe, către periferia regatului dac. Asocierile de acest tip au fost atribuite unor clanuri războinice celto-tracice, coagulate sub autoritatea aristocraţiei militare dacice, care le-a utilizat până la cucerirea romană.
Plecând de la aceste descoperiri, studiul mai atrage atenţia şi asupra fenomenului detecţiei de metale, practică cu o tot mai mare priză socială, greu de controlat şi, într-o măsură apreciabilă, nociv pentru patrimoniu.


Introducere

Evidenţele arheologice care conţin, într-o formă sau alta, informaţii referitoare la asocierile de arme şi echipamente specifice elitelor militare ale Regatului dac, ori componente/fragmente ce pot fi puse în legătură cu acest tip de depozite, sunt relativ numeroase în zona nord-dunăreană. Volumul de date intrate în circuitul ştiinţific s-a mărit constant, îndeosebi în ultima decadă. Au apărut contexte recente, au fost descoperite noi piese, altele fiind „redescoperite” în depozitele muzeale.
Între diversele căi de identificare ale acestor artefacte s-au făcut remarcate, îndeosebi în ultimul an, cele bazate pe detecţia de metale, descoperirile din această categorie fiind făcute majoritar de către practicanţi ai acestui... până la urmă, hobby, aflat la limita legalităţii2.
Un număr important de artefacte a intrat recent în patrimoniul muzeal şi în atenţia specialiştilor, sporind volumul de informaţie referitoare la arsenalul elitelor militare ale Regatului dac, dar mai ales asupra acelor războinici care stăpâneau valea Mureşului mijlociu, importantă arteră comercială şi nu numai în cadrul economiei regatului.


Contextul descoperirii

Fără a insista acum asupra detaliilor activităţilor de detecţie a metalelor practicată de către persoane particulare, fenomen3 ce merită o discuţie amplă şi separată4, mă voi opri asupra unei categorii de pasionaţi de astfel de preocupări, prezentând un caz aparte.
La începutul acestui an, pe un forum de discuţii specializat în detecţia metalelor, a apărut informaţia potrivit căreia un membru al acestei comunităţi a descoperit un pumnal curb de tip sica, alături de o zăbală de tip tracic, un pinten, un vârf de lance rupt, o ţintă de fier şi alte câteva resturi metalice. Cel care a făcut descoperirea a fost Tudor Ponoran, din Zlatna (jud.Alba)5, care a şi donat ulterior piesele descoperite Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Entuziasmat de rezultate, descoperitorul a mai efectuat o detecţie în acelaşi loc, la scurt timp după predarea primului lot, ocazie cu care a mai scos la iveală patru depuneri similare cu cea precedentă, aflate la mică distanţă de aceasta, toate conţinând piese asociate de regulă inventarelor de tip Padea–Panagjurski Kolonii. Şi acestea au ajuns în cel mai scurt timp în patrimoniul muzeului amintit şi se află, în acest moment, în plin proces de restaurare şi inventariere. Imediat zona a fost declarată sit arheologic şi astfel s-a sistat orice posibilitate legală să se mai efectueze vreo detecţie în acel areal.


Cadrul geografic şi istoric

Din punct de vedere administrativ, descoperirea s-a făcut pe teritoriul comunei Ceru-Băcăinţi, judeţul Alba (Fig.1/a-b). Locul descoperirii este situat pe şaua dintre înălţimile calcaroase Piatra Mare şi Piatra Mică (Fig.1/c-d), aflate la marginea de sud a cătunului Bulbuc. Zona a fost anterior identificată în literatura de specialitate ca având potenţial arheologic, fără a figura în Registrul Arheologic Naţional însă, de aici provenind diverse materiale (silex, ceramică, fier) aparţinând culturilor Coţofeni şi Wietenberg, alături de unele vestigii dacice şi romane6.
Situl este aşezat pe una din căile de acces, ce leagă valea Mureşului de zona auriferă din Apuseni7, interpusă fiind, în perioada dacică, între cetăţile de la Piatra Craivii şi Ardeu (Fig.2/a). Descoperirile completează informaţiile sporadice despre aşezările şi locuirile de pe malul drept al Mureşului, între cele două mari fortificaţii, situaţie observată de specialişti8, chiar dacă în acest stadiu descoperirile nu pot fi articulate cu nici o aşezare apropiată. Ea trebuie să fi existat totuşi, valoarea intrinsecă a pieselor, fie ele cu caracter funerar sau votiv, nefiind accesibilă unor războinici fără posibilităţi materiale, nelegaţi de vreo reşedinţă importantă.
Atât condiţiile concrete ale descoperirii, cât şi importanţa ei istorică până la urmă, reclamă un set suplimentar de investigaţii arheologice.





Dosarul arheologic

Descoperirile de la Bulbuc constau în asocieri de arme şi piese de harnaşament specifice elitelor războinice care au dominat spaţiul extra şi intracarpatic, începând din secolul II a.Chr. În acest caz avem doar pumnale curbe de tip sica, zăbale de tip tracic, pinteni şi vârfuri de lănci. Spre deosebire de alte descoperiri, de aici lipsesc spadele drepte de tip celtic sau alte arme şi echipamente.
Piesele au fost depuse în sol, la o adâncime situată între 40 şi 50 cm. Până la demararea unor cercetări arheologice detaliate nu se poate stabili exact forma cavităţilor iniţiale, gropile săpate de descoperitor sunt aproximativ circulare, cu diametrul între 30 şi 40 de cm. Majoritatea pumnalelor au fost îndoite, la fel şi lăncile. Asupra zăbalelor nu pare că s-a intervenit, existând doar uşoare deformări ale psaliilor.
Iniţial piesele au fost aduse „la grămadă” la muzeu – mai puţin primul set, adus anterior (Fig.2/b-c). Astfel, a devenit esenţială recompunerea inventarelor iniţiale şi, pe cât posibil, a contextelor. În acest scop, îndată ce vremea a permis, s-a procedat la reconstituirea descoperirilor9. Cu această ocazie, pe lângă gruparea pe contexte a pieselor, s-a realizat şi poziţionarea în teren a gropilor, s-au efectuat măsurători, s-a reconstituit dispunerea şi apartenenţa pieselor în raport cu fiecare complex, s-au recuperat fragmentele unor vase ceramice (C3) şi s-au prelevat probe de sol. Este evident că aranjarea pe contexte şi în spaţiu s-a făcut pe baza declaraţiilor descoperitorului şi conform indicaţiilor acestuia, astfel că probabilitatea de a fi fost cele iniţiale nu este sigură 100%. Sub impactul euforiei descoperirii, nu pare imposibil ca unele detalii (poziţia exactă a unei piese, orientarea ei etc) să nu fi fost memorate corect, cu atât mai mult cu cât nu s-au realizat fotografii în timpul detecţiei sau extragerii din context. În ciuda acestor posibile erori, discuţiile ulterioare cu descoperitorul, repetate în timp, nu au adus modificări ale informaţiilor iniţiale, astfel că nu există suspiciuni majore privind corectitudinea afirmaţiilor acestuia. Totuşi, în lipsa unor certitudini ferme privind apartenenţa la un context sau altul al pieselor, discuţia nu se va axa pe complexe, folosite doar pentru ordonare, ci pe piese.




Prima descoperire, cea din Complexul 1, este singura asupra cărei asocieri de piese nu există dubii, fiind descoperite cert împreună (Fig.3/a). Complexul are în componenţă un pumnal curb, un vârf de lance, un pinten şi o zăbală de tip tracic, toate din fier. Pumnalul, având secţiune triunghiulară, este îndoit şi îi lipseşte o porţiune mică din mâner. Lama, care are decor şi şanţ de scurgere a sângelui, este despărţită de mâner printr-un manşon de gardă, decorat şi el. Ornamentica lamei conţine motivul des întâlnit la aceste decoruri, respectiv două păsări (vulturi?) afrontate. Se păstrează şi unul dintre niturile de fixare a mânerului (Ø=3,5mm; L=1,8cm), al cărui capăt este incizat cu dalta. Starea de conservare generală este bună. Dimensiunile armei sunt: Ltotală=32cm; Llamă=27cm; lmax-lamă=2,5cm; Lmâner=3,6cm; ltijei mânerului=2cm, lmanşon=1,2cm (Fig.3/b).
Pintenul, din fier, are o deschidere a braţelor de 8,2cm, spinul conic de 2,1cm, iar adâncimea dintre braţe de 3,3cm (Fig.3/d). Acestea sunt terminate cu doi butoni semi-sferici, cu diametrul la baza de 1,4cm. Extrem de bine conservat, foarte atent finisat, el aparţine tipului Ia (pinteni cu spin conic lung)10.
Zăbala este şi ea bine conservată, fiind completă, cu excepţia uneia dintre verigile în formă de omega (Werner var.1), care lipseşte, iar cealaltă este păstrată parţial. Lăţimea piesei este de 13cm, iar lungimea desfăşurată de aproximativ 19cm, din care psalia propriu-zisă are 13,5cm (Fig.3/c). Pe axul mobil sunt montate patru verigi cruciforme, decorate în capete cu dalta, iar la una din psalii s-a păstrat bine piesa metalică ce făcea legătura cu cureaua hăţului. Mai puţin bine conservată este bara torsadată mediană, afectată parţial de microfisurile rezultate în urma tensionării, care au modificat structura metalului, favorizând corodarea fierului în urma interacţiunii cu solul. Zăbalele de tip tracic sunt subsumate morfologic unei grupe distincte de astfel de ansambluri (tipul XVI11), iar cele descoperite aici prezintă o serie de particularităţi. În cazul zăbalei din acest complex, analogia cea mai apropiată, şi geografic şi morfologic, este zăbala de la Blandiana12. Singura diferenţă majoră, în cazul de faţă, este forma psaliilor, care aici sunt compuse, iar la exemplarul de la Blandiana ele sunt rigide. Verigi cruciforme, relativ răspândite la acest tip de zăbale, are şi una din zăbalele de la Cugir, dar mai bine profilate13.
Ultima piesă a complexului este vârful de lance (Fig.3/e), alterat şi el din cauza îndoirii, fiind fracturat în zona îndoiturii. Este foarte probabil ca separarea celor două bucăţi rezultate să fi avut loc în timpul prelevării, dar piesa a avut zona de îndoire extrem de afectată de timpul şederii în sol. Lungimea actuală a armei este de aproximativ 27cm, din care vârful are 17cm, iar tubul de înmănuşare 10,4cm şi diametrul de 1,6cm. Lama, lată în zona maximă de 3,4cm, are nervură mediană profilată şi este acoperită, acum doar parţial, de un compus chimic de culoare roşie, ceea ce sugerează că în Antichitate a fost vopsit.
Depunerea este cea mai sudică dintre cele descoperite. Prima dată au fost aşezate pe fundul gropii lancea şi, probabil, pintenul, peste care s-au pus zăbala şi pumnalul. Peste piese se pare că a fost pus pământ şi pietre locale din calcar. Din discuţiile cu descoperitorul nu a reieşit că ar fi observat urme de arsură, cărbune, oase sau ceramică, iar umplutura secundară a fost constituită din solul scos iniţial.






Complex 2

Această depunere este mai modestă în inventar, de aici provenind un pumnal curb, un fragment din teaca acestuia şi un vârf de lance, toate din fier (Fig.5/a).
Pumnalul are vârful îndoit, din care lipseşte o foarte mică porţiune, manşon de gardă şi manşon terminal, ambele având incizate linii perimetrale. Lama este decorată, îndoită ritualic la mijloc şi în treimea superioară, starea de conservare fiind bună. Dimensiuni: Ltotală=39cm; Llamă=28cm; lmax-lamǎ=2,8cm; Lmâner=11cm; grosime muchielamă=0,6cm; lmanşon-gardă=1,5cm; lmanşon-terminal=1,5cm (Fig.5/c).
Din teacă s-a păstrat partea inferioară, pe o lungime de 9cm (Fig.5/b), iar vârful de lance are o lungime de 51,5cm, lăţimea maximă 5,4cm; lungimea tubului de înmănuşare 14cm, diametrul exterior 1,8cm şi interior 1,4cm (Fig.5/d).
Exceptând adâncimea depunerii, care a fost de aproximativ 43cm, nu se cunosc detalii privind forma gropii sau materialul de umplutură iniţial, astfel că stabilirea acestor importante detalii rămâne o problemă ce va putea fi rezolvată doar cu ocazia deschiderii unui viitor şantier arheologic.




Complex 3

Inventarul depus aici este unul spectaculos, fiind compus dintr-un superb pumnal curb cu teacă, o zăbală tracică şi două vârfuri de lance, toate având stare de conservare bună (Fig.7/a).
Pumnalul, realizat din fier, are manşon de gardă şi manşon terminal. Lama este decorată, are o secţiune triunghiulară şi şanţ de scurgere a sângelui. Se păstrează ansamblul metalic complicat al mânerului şi niturile de fixare ale acestuia. Niturile au unul dintre capete lăţit şi decorat cu incizii în stea, legate între ele printr-un fir metalic răsucit. Vârful este rupt şi lipseşte din el o porţiune de cca. 2cm (Fig.7/b). Pumnalul este unul extrem de elaborat, maniera de realizare a mânerului fiind una deosebită. Dimensiunile lui sunt: Ltotală=40,5cm; Llamǎ=29,5cm; lmax-lamǎ=2,6cm; Lmâner=10,8cm; grosime muchielamǎ=0,6cm; lmanşon-gardă=1,2cm; lmanşon-terminal=1,4cm.
Teaca, tot din fier, păstrată aproape întreagă, este decorată pe buza de intrare cu linii fine, paralele, ondulate şi drepte. Lungimea ei este de 26,5cm (Fig.7/d).
Cele două lănci sunt diferite ca morfologie, prima fiind prelungă, cu o bucată lipsă din vârf, slăbită şi ruptă în urma îndoirii. Lungimea păstrată este de 34cm, lăţimea maximă de 3,5cm, diametrul tubului de înmănuşare este de 2,2cm la exterior. Pe suprafaţă se pot observa zone acoperite cu roşu (Fig.7/f). A doua lance este mai robustă, lungă de 45,3cm, din care tubul măsoară 11,5cm, iar lăţimea maximă 5,4cm. Arma este îndoită la mijloc şi are şi ea urme întinse de culoare roşie (Fig.7/e).
Zăbala acestui context (Werner var.1) are o alură zveltă, psaliile sunt rigide, lungi de 22cm, iar lăţimea piesei este de 14cm. Pe axul mobil sunt montate patru discuri de fier. Bara rigidă ce intra sub bărbia calului este fixată în găurile de pe psalie. Aceste orificii, în număr de trei pe fiecare parte, par să fi avut rol de reglaj sau poziţionare, ansamblul putând fi modificat în funcţie de dimensiunile şi/sau forma capului animalului. Interesant este că la această zăbală tija nu este fixată în orificiile simetrice, ci pe o parte în prima, iar în cealaltă în cea din mijloc. Alt aspect de semnalat este dat de nesimetria verigilor cu ajutorul cărora piesa se fixa pe capul calului. Acestea nu sunt identice, una având forma literei omega, iar cealaltă este închisă (Werner var.3), ceea ce sugerează probabil o improvizaţie sau o reparaţie (Fig.5/c). Ca analogie putem aminti o zăbală de la Sofronievo şi una provenind dintr-un loc neprecizat din Oltenia14. Şi zăbalele cu discuri sunt numeroase în aria Padea–Panagjurski Kolonii.
Nu lipsit de importanţă este faptul că, alături de aceste piese, în groapă a fost depuse şi o serie de fragmente ceramice, provenite de la patru sau cinci vase, lucrate cu mâna (Fig.9)15. Vasele, alături de pumnalul deosebit şi de cele două vârfuri de lance denotă un statut special al proprietarului artefactelor sau cel puţin o mai bună stare materială.
Cea mai deosebită piesă a întregului lot, respectiv pumnalul curb, atrage atenţia prin construcţia mânerului, executat cu o remarcabilă combinaţie de artă şi meşteşug (Fig.10/a). Ornamentaţia acestuia, considerată a fi de tradiţie celtică, reprezintă, pe baza analogiei cu pumnalul de la Corcova (jud.Mehedinţi), un rezultat al confluenţei dintre scordisci şi traci16 (Fig.10/b). Distanţa relativ mare între cele două descoperiri este completată de o altă analogie care complică raporturile cunoscute dintre cele două zone, respectiv Clisura Dunării şi valea Mureşului mijlociu. Este vorba despre analogia dintre un pumnal provenind cel mai probabil din zona fortăreţei de la Piatra Craivii (jud.Alba)17 şi cel descoperit la Ajmana (Mala Vrbica, Republica Serbia)18.












Complex 4

Această depunere conţinea un pumnal curb cu teacă, o zăbală şi un vârf de lance. Ordinea depunerii pare să fi fost lancea, îndoită la mijloc, zăbala şi apoi pumnalul introdus în teacă (Fig.11/a).
Pumnalul, singurul neîndoit dintre cele cinci descoperite, are şanţ de scurgere a sângelui, secţiune triunghiulară şi este decorat. Se păstrează niturile de fixare a mânerului (Ø 3,5mm; L=primul de lângă gardă=2,1cm; mijloc=2,4cm; ultimul=2,3cm). Niturile au unul dintre capete mai lat şi decorat cu incizii în cruce. Are de asemenea manşon de gardă şi manşon terminal. Starea de conservare este bună. Dimensiunile lui sunt: Ltotală=34,5cm; Llamă=22,5cm; lmax-lamă=3,1cm; Lmâner=12,3cm; ltijei mânerului=2cm; grosime muchielamă=0,5cm; lmanşon-gardă=2,2cm; lmanşon-terminal=2,3cm (Fig.11/c).
Teaca, particularizată prin faptul că a fost descoperită cu pumnalul introdus în ea, ceea ce explică parţial de ce acesta nu a fost îndoit ritualic, se păstrează pe o lungime de 14cm. Pe interiorul acesteia se mai observă abraziunile produse de introducerea repetată a armei în teacă (Fig.11/d).
Zăbala este masivă, cu psalii rigide, cu profil romboidal, lungi de 21,5cm şi lăţimea de 14cm. Axul mobil este compus din două elemente diferite, unul cu secţiune pătrată (0,7cm) şi celălalt cu secţiune rotundă (Ø 0,5cm), ceea ce sugerează o intervenţie ulterioară. Bara rigidă este învelită/protejată cu o tablă de fier rulată pe aceasta sub formă de ţeavă (Fig.11/e). Cele două verigi laterale, din care doar una este bine conservată, sunt şi ele foarte mari, având peste opt cm diametru, cu o analogii la verigile de zăbale datate mai târziu (Werner XVII)19.
Vârful de lance este cel mai mare dintre toate, lung fiind de 52cm, din care tubul de înmănuşare 13cm, iar lăţimea maximă de 5,3cm (Fig.11/b).






Complex 5

Inventarul acestei depuneri este cel mai modest dintre toate, de aici fiind prelevate doar un pumnal curb şi un vârf de lance, ambele din fier. Pe fundul gropii a fost aşezată lancea îndoită, iar pumnalul a fost introdus în îndoitura acesteia (Fig.13/a).
Pumnalul, uşor îndoit de la mijloc, are manşon de gardă şi manşon terminal şi este decorat. Vârful este rupt, lipsind din el o porţiune de cca. 2-3cm. Starea lui de conservare este bună. Pe lamă, care are o secţiune triunghiulară, este incizat şanţul de scurgere a sângelui, sub care se păstrează o linie ondulată realizată din mici puncte, extrem de fină (Fig.13/b). Dimensiunile lui sunt: Ltotală=32cm; Llamă=20cm; lmax-lamǎ=3,3cm; Lmâner=12,1cm; grosime muchielamǎ=0,4cm; lăţimea manşoanelor egală, 1,6cm.
Vârful de lance este masiv, are lungimea de 50cm, din care tubul de înmănuşare 12cm, iar lăţimea maximă de 5,8 cm şi diametru 2,1cm (Fig.13/c).






Discuţii

Ansamblul de probleme, referitoare la asocierile de acest tip, au mai fost analizate parţial, în literatura de specialitate20, abordat fiind în diverse contexte şi din perspective diferite, determinate de momentul redactării şi de natura descoperirilor.
Condiţiile particulare de intrare în circuitul ştiinţific, a întregului lot, limitează posibilităţile de interpretare a contextelor, asupra cărora nu există certitudini decisive, singurele constante fiind geografia locului şi caracteristicile morfologice ale pieselor.
Aşa cum am arătat iniţial, depunerile se află într-o şa îngustă, pe un drum de plai care leagă valea Mureşului de valea Ampoiului şi de aici mai departe, de zona auriferă. Chiar dacă s-au exprimat opinii care consideră că dacii nu au exploatat zăcămintele de aur din aşa-numitul cadrilater de aur – cuprins între Zlatna, Săcărâmb, Baia de Arieş şi Roşia Montană – este puţin probabil ca marile cantităţi de metale preţioase luate ca pradă de război de romani să fi fost rezultatul exclusiv al exploatărilor aluvionare. În acest cadru, cetăţile de la Ardeu şi Piatra Craivii aveau un rol bine determinat în controlul principalelor rute ce legau capitala dacică de resursele aurifere din Apuseni. Apare, aşadar, logic din punct de vedere strategic să fi existat puncte de control şi supraveghere inclusiv a rutelor secundare, cu atât mai mult cu cât cea prin acest mic defileu era una dintre cele scurte. Desigur, punctul de observaţie putea supraveghea şi sectorul dinspre sud, respectiv un segment important din valea Mureşului. Dacă proprietarii armelor depuse aici sunt membri ai garnizoanei locale este, desigur, dificil de spus, în condiţiile în care încă nu a fost identificată o aşezare suficient de prosperă ce ar fi putut fi pusă în relaţie cu statutul războinicilor cărora le-au aparţinut armele.
Atât reconstituirea în teren, cât şi analizele efectuate până în acest moment, au relevat unele aspecte deosebit de interesante. Deşi iniţial părea că este vorba de depuneri cu un evident caracter funerar – impresie creată de descoperiri similare, de starea şi dispunerea pieselor–analizele efectuate nu au confirmat urme de arsură sau alte elemente asociate de regulă ritualurilor funerare ale elitelor militare în discuţie. Nu au fost identificate, nici de către descoperitor, nici la reconstituirea ulterioară, nici un fel de resturi cinerare, iar armele nu au fost arse, aşa cum este cazul în alte contexte similare21.
Se pare că este vorba fie de o depunere ritualică – deşi tradiţia războinică leagă aproape exclusiv distrugerea armelor22 de decesul ultimului proprietar, fie, mai dificil de documentat, de o depunere votivă.
Incinerarea războinicilor cu armele lor este o caracteristică definitorie a grupului Padea–Panagjurski Kolonii. Obiceiul de a îngropa echipamentul, uneori complet, alături de proprietar a apărut iniţial în nord-vestul Traciei, în decursul secolului III a.Chr., de unde apoi s-a răspândit, prin migraţia acestui grup, la nord de Dunăre23. Contribuţia tracică la acest condominiu – compus în principal dintr-o mixtură etnică între războinici scordisci, tribali şi daci, sunt unele arme şi echipamente specifice, mai exact pumnalele sica şi zăbalele de tip tracic. D.Măndescu aduce însă în discuţie tradiţia celtică a acestui ritual, lucru explicabil prin aportul substanţial al celţilor la eterogena confrerie militară iniţială, cu toate că arme distruse şi îngropate sunt prezente în spaţiul nord-dunărean încă din secolul VI a.Chr. (Ferigile, Enisala)24.
Deasemenea armele, sau doar anumite tipuri de arme, puteau face parte dintr-un set prestabilit de elemente necesare unui ritual, indiferent dacă era unul funerar sau de altă natură. Spre exemplu, pumnalele curbe sau vârfurile de lance sunt prezenţe constante în mormintele grupului Padea–Panagjurski Kolonii, chiar mult timp după omogenizarea componentelor sale. Lipsa spadelor, cel puţin în cazul depunerilor adiacente văii Mureşului, este deja o constantă prea evidentă ca să mai fie întâmplătoare. Excepţii, de la una sau alta dintre variante, sunt puţine: mormântul tumular de la Călan25, cel plan de la Hunedoara26, tumulii de la Cugir27 şi spadele de la Piatra Craivii28 ori cea ipotetică de la Tărtăria29. Este posibil ca spadele să nu fi fost legate de ritualurile efectuate, funerare sau nu, fie din cauza costurilor de producţie mari, fie din alte motive ce nu pot fi străine de statutul războinicului. Se observă că ele nu par să lipsească în cazurile care au tangenţă cu cetăţile importante sau cu înmormântările deosebite. Este posibil ca acest tip de depuneri de arme să denote o ierarhizare a acestor războinici, ceea ce s-ar fi putut reflecta în distanţa dintre mormânt (domeniu?) şi centrul zonal de putere.
Revenind la depunerile de la Bulbuc, chiar dacă nu au fost identificate elemente care să lege depunerile de posibile practici cu caracter funerar care ar fi stat la baza existenţei depozitelor, acestea nu pot fi cu totul excluse. Am putea vorbi, în acest caz, de cenotafuri ale unor războinici morţi departe de locurile lor, ale căror trupuri nu au putut fi recuperate sau care nu au putut fi transportate la distanţă. Rolul acestor morminte goale ar fi fost acela de a completa un ciclu, fără de care războinicului îi era imposibilă, în viziunea comunităţii, accederea în post-existenţă. La fel de tentantă este posibilitatea ca resturile cinerare să fi fost depuse separat. Ambele scenarii reclamă o cercetare arheologică a locului, cât mai curând posibil, pentru a lămuri, pe cât posibil, situaţia.
Pumnalele curbe de la Bulbuc, care ridică la 11 numărul celor provenite de pe raza judeţului Alba, sunt arme extrem de bine realizate30. Prezenţa unui număr atât de mare în acest areal, căruia i se adaugă şi celelalte descoperiri apropiate din judeţul Hunedoara, trebuie puse în relaţie cu resursele văii Mureşului mijlociu, atât cele directe, oferite de lunca fertilă, cât nu mai puţin importanţa ei ca arteră legătură între centrul de la Sarmizegetusa şi sursele de sare şi metale preţioase din est şi nord. Cetăţile de la Căpâlna, Cugir, Piatra Craivii, Ardeu, mormintele aristocratice de la Călan, Hunedoara, Tărtăria, Blandiana, Teleac, tezaurele de la Sărăcsău şi Lupu, numeroasele descoperiri monetare din acest areal, întregesc imaginea unei structuri administrative bine articulate şi extrem de prosperă economic. Nu este de mirare că această societate era dominată de un număr mare de seniori ai războiului, direct interesaţi de resursele şi controlul văii. Lipsa acestor tipuri de depuneri din preajma capitalei nu mai poate fi pusă pe seama carenţelor de cercetare, ci trebuie avut în vedere rolul şi locul acestor elite războinice, mai ales către finalul regalităţii dacice, când este posibil să putem vorbi de o restructurare a aristocraţiei dacice, împărţită acum în una de curte, având prioritar funcţii administrative şi una, de ţară, cu funcţii preponderent războinice.
Armele de la Bulbuc, alături de tot mai numeroasele descoperiri de acest gen, sunt o dovadă a puterii militare, dar şi economice, a acestei aristocraţii războinice, ele fiind extrem de atent lucrate, pentru fabricarea lor investindu-se materiale, tehnologii şi eforturi deosebite. Este evident că, în spatele acestei elite, se afla o tradiţie metalurgică dezvoltată, care certifică un anumit grad de organizare a înzestrării armatelor. Acest sistem necesita tehnologii şi modele relativ unitare, ceea ce sugerează o anumită standardizare la acelaşi rang militar şi/sau aristocratic, precum şi o producţie de serie extinsă. În acest cadru, artizanii în metal, percepuţi ca o structură distinctă în cadrul breslei făurarilor, au contribuit decisiv la proiectarea în teritoriu a puterii şi autorităţii aristocraţiei.
Calitatea deosebită a tuturor pieselor este rezultatul aplicării unor tehnologii de forjare avansate. Analizele preliminarii au relevat faptul că procentul de carbon din oţelul utilizat (0,8%C – oţel dur) denotă nu doar o tratare termică de decarburare îndelungată, ci şi stoparea procedurii înainte ca arma să devină casantă31. Îndoirea armelor a fost cu siguranţă o operaţiune anevoioasă, ele fiind extrem de dure şi acum, cu atât mai mult cu cât nu au mai fost supuse unei recoaceri (aşa cum a fost cazul altor arme prezente pe rugurile funerare). Decorarea detaliată a pumnalelor şi a tecilor se înscrie în tendinţa generală a acestor războinici de a-şi personaliza arsenalul, subliniindu-şi în acest fel identitatea, devoalând, simultan, doza mare de simbolistică magico-religioasă cu care armele erau investite.
Întregul lot mai relevă un aspect indirect privitor la maniera de realizare. Aşa cum s-a observat, lipseşte deocamdată posibilitatea de relaţionare directă a grupului cu o aşezare sau cu un centru important apropiat, deşi această situaţie era o necesitate în epocă. Toate componentele au detalii tehnologice complexe, care reclamau unelte diversificate şi abilităţi profesionale speciale. Nu există date din care să poată fi dedus că atelierele rurale, acceptând că existau în zona de control a acestor războinici, puteau stăpâni la acest nivel tehnologia necesară. Cele mai apropiate ateliere cunoscute sunt cele de la Ardeu şi Piatra Craivii, inerente oricărui centru rezidenţial, de fapt. Dacă cel de la Ardeu pare, deocamdată, relativ modest, atelierele de la Piatra Craivii ar fi putut deţine capacităţile umane şi tehnologice de realizare ale acestor echipamente şi ar explica, măcar parţial, relaţia dintre aceşti războinici şi impozantul centru rezidenţial.
Nu mai puţin important este faptul că ceea ce părea iniţial a fi rezultatul unei contaminări cu oxizi din sol, s-a dovedit a fi de fapt un alt procedeu tehnologic de mare fineţe. Culoarea roşie păstrată pe unele lănci şi pumnale este de fapt un email sau o glazură aplicată atât pentru protecţia piesei, cât şi pentru efectul cromatic. Starea de conservare excepţională a majorităţii pieselor este datorată acestor tratamente, dar şi PH-ului neutru al solului din zonă, care are valori foarte apropiate de 7. Şi aceste aspecte vor face obiectul unor analize şi studii ulterioare.
Zăbalele de tip tracic şi pintenul denotă statutul de cavaleri a cel puţin trei dintre războinici. Complicatul mecanism, deosebit de sever cu animalul, alături de pintenii ascuţiţi, condiţiona strict orice mişcare a calului. Doar un călăreţ experimentat ar fi putut să îşi controleze perfect stabilitatea şi să şi lupte simultan, ceea ce se putea obţine doar cu un antrenament riguros, atât al luptătorului, cât şi al calului32. Spre deosebire de pumnale şi lănci, aceste ansambluri puteau fi realizate şi în ateliere mai modeste, ceea ce ar putea explica anumite neconcordanţe şi modificări ale unor componente.
Lăncile se înscriu între tipurile de lănci de luptă. Masivitatea lor le făcea arme de temut, fie la vânătoare, fie, mai ales, în acţiuni de luptă directă. Caracteristica lor comună o constituie nervura mediană profilată, înaltă şi aspectul în formă de frunză de salcie. Tuburile de înmănuşare sunt lungi şi prezintă orificii pentru cuiul de fixare. Prezenţe constante în depunerile de arme ale elitelor nord-dunărene (dar prezente şi în sudul fluviului), lăncile de la Bulbuc se situează, prin media lungimii lor, între cele mai mari astfel de arme ofensive.
Datarea complexelor pornind de la aceste zăbale este una problematică, din cauza plajei largi utilizate în cazul acestor ansambluri. W. Werner propune un interval situat între sec. III–I a.Chr.33, A.Rustoiu propune o restrângere a perioadei, cel puţin pe teritoriul României, între mijlocul sec.II – sfârşitul sec.I a.Chr., pe baza situlei de la Cugir şi a zăbalei de la Şeuşa34. Datorită prezenţei acestor zăbale în cadrul unor complexe închise, alături de fibule având resortul cu un număr mare de spire (de tip Gura Padinei, Jarak sau cu noduri) şi prin analogie cu unele piese din Italia, D.Spânu se pronunţă pentru o cronologie asemănătoare, începând, însă, de la sfârşitul sec.II a.Chr.35. Prezenţa unei zăbale (C.4) cu elemente ce pot fi datate mai târziu (Werner XVII), alături de intervenţiile şi reparaţiile efectuate în timp pe celelalte zăbale, permit concluzia că astfel de ansambluri au fost utilizate şi pe tot parcursul secolului I a.Chr.
Pumnalele de tip sica, existente în spaţiul nord-dunărean, nu oferă nici ele elemente de datare punctuală, fiind plasate într-un interval cronologic larg, cuprins între secolul II a.Chr, şi secolul I p.Chr. Plecând de la cele mai timpurii astfel de arme (Silivaş, Zimnicea, Padea sau Slatina) şi până la finalul războaielor daco-romane (un astfel de pumnal este ilustrat în scena sinuciderii regelui Decebal), pumnalele curbe punctează aproape tot spaţiul nord-dunărean, cu excepţia Moldovei. Condiţiile de descoperire nu contribuie nici ele la restrângerea plasării în timp a acestor arme. Analogia cu piesele de la Corcova, mai bine determinate cronologic, stabileşte cel puţin pragul de jos al datării, care nu putea fi mai timpuriu de sfârşitul secolului II a.Chr. Totuşi, poziţia geografică şi relaţionarea cu zăbalele sprijină plasarea datării spre finalul intervalului, respectiv sfârşitul de secol I a.Chr..
O ultimă observaţie este legată de dispunerea spaţială a depunerilor (Fig.15). Faptul că ele sunt plasate coliniar (trei pe un rând şi două pe celălalt) indică o relaţie între inventare încă din Antichitate. Fie au fost contemporane şi depunerile au avut loc simultan sau la intervale de timp foarte mici între ele – locul unei depuneri anterioare fiind încă vizibil, fie au existat semne exterioare (marcaje) care au permis relaţionarea ulterioară între gropi. Chiar şi în acest caz distanţa cronologică între depuneri nu putea fi foarte mare.




Concluzii

Cu toate că modalitatea de intrare în circuitul ştiinţific a inventarelor marţiale de la Bulbuc nu a pornit sub cele mai bune auspicii, putem spune că armele descoperite aici completează substanţial volumul de informaţie despre aceste tipuri de arme şi contribuie la creionarea mai bună a imaginii elitei militare care le-a utilizat. Nu mai puţin important este aportul adus la cunoaşterea importanţei războinicilor care au stăpânit valea Mureşului în timpul Regatului dac. Numărul de descoperiri provenind din această zonă arată că această vale era o adevărată coloană vertebrală a economiei regatului dac, furnizând centrului din Munţii Orăştiei importante resurse alimentare, saline sau de metale preţioase. În completarea acestora, cea mai importantă resursă rămâne totuşi factorul uman, de aici provenind nu numai militari de excepţie, ci şi meşteri şi artizani de primă mână.
Dincolo de valoarea istorică incontestabilă a acestor descoperiri, ele actualizează o reală problemă a arheologiei româneşti a momentului. Cu toate că aceste vestigii ajung în circuitul ştiinţific – cazul Bulbuc nu este singular – problema de fond este aceea a utilizării detectoarelor de metal de către personal fără competenţe arheologice, chiar dacă acest lucru se întâmplă în afara ariilor arheologice protejate36.


Note

1 Secolele IV-II a.Chr. au fost scena cronologică a unor transformări sociale şi spirituale importante în spaţiul Balcanilor de nord. Una dintre cele mai importante este apariţia în acest areal a unor asocieri de artefacte şi practici funerare specifice acestei zone, fapt explicat prin apariţia unei noi identităţi culturale, numite convenţional grup/facies/orizont Padea–Panaghiurski Kolonii, după numele a două situri reprezentative, din România şi Bulgaria. Asocierile în cauză au permis concluzia că avem de a face cu un conglomerat de grupări etnice de origini diferite (preponderent tracice şi celtice, dar nu numai), aflate sub hegemonia unor clanuri războinice, care aveau interese, tactici şi strategii comune, finalizate în manifestări identitare specifice. Deşi iniţial posedau un arsenal propriu fiecărei componente etnice, acesta a fost, în final, amalgamat, devenind particular grupului în discuţie. Fără a fi un fenomen pe deplin acceptat de către istoriografia modernă, românească şi bulgară, cercetările ultimei decade îndeosebi, au impus această denumire ca fiind, deocamdată, singura care reflectă mulţumitor întregul fenomen. Concentrarea asocierilor pe un spaţiu relativ restrâns, geografic şi cronologic, a permis ipoteza unei culturi relativ unitare. Deşi această denumire nu mai reflectă astăzi întreaga complexitate a problemelor legate de descoperirile de acest fel (este vorba mai ales de implicaţiile etnice, istorice şi de civilizaţie), totuşi ea a rămas în uz, fiind încă folosită pentru evitarea unor confuzii terminologice.

2 Privită cu suspiciune de către comunitatea ştiinţifică, investigarea solului cu detectoarele de metale de către nespecialişti în arheologie sau patrimoniu, se constituie tot mai mult în ultima vreme şi în România într-un fenomen de amploare ce a condus la descoperirea a numeroase materiale aparţinând mai multor epoci, începând cu cea a Bronzului. O parte, deloc nesemnificativă dintre obiectele şi siturile identificate aparţin epocii dacice.
3 Detecţia de metale a căpătat dimensiuni considerabile, în România, mai ales datorită unor carenţe juridice, care ar fi trebuit să reglementeze mult mai precis această modalitate de investigare şi recuperare a vestigiilor istorice, cu atât mai mult cu cât acest hobby a devenit vizibil datorită implicaţiilor legate de braconajul arheologic. Astfel, detecţia metalelor poate fi structurată în câteva direcţii distincte. Prima este detecţia neautorizată în siturile arheologice, braconajul arheologic mai exact, fenomen deosebit de amplu începând cu primul deceniu al acestui secol, cu urmări dintre cele mai nocive pentru patrimoniul istoric. Amintesc aici doar cazul celebrelor brăţări dacice de aur descoperite în Munţii Orăştiei – iar lor li se adaugă nenumărate alte artefacte metalice de mai mică valoare economică, dar la fel de importante din punct de vedere istoric. O altă direcţie este detecţia în afara ariilor protejate, dar ale cărei rezultate sunt pierdute, fiind şi ele parţial traficate, iar o a treia este detecţia practicată în zonele nedeclarate situri arheologice, dar în care piesele descoperite sunt predate, conform legii, fie administraţiilor locale, fie, mai recent, direct unor muzee. Toate aceste tipuri de investigaţie sunt extrem de distructive prin faptul că nu pun sub nici o formă accentul pe înţelegerea şi recuperarea contextului arheologic, interesul descoperitorului fiind acela de a scoate piesa din matrice cât mai repede.
4 În urma evenimentelor legate de amploarea fenomenul de detecţiei a metalelor, s-a constituit un grup de lucru, alcătuit în principal din istorici, în cadrul căruia s-a dezbătut problematica şi s-au căutat soluţii convenabile nu doar unei cât mai mari părţi a specialiştilor, ci şi pentru a permite manifestarea acestui hobby cu priză socială în creştere, în limite cât mai puţin distructive. Cu această ocazie s-a întocmit un document, intitulat Propunere de reglementare a activităţilor de căutare a metalelor de interes patrimonial, care a fost înaintat Ministerului Culturii (http://www.esteo.ro/pdf/PROPUNERI_vers2.pdf), din păcate rămas fără efect deocamdată.
5 Din contextul iniţial fac parte doar pumnalul, vârful de lance, zăbala şi pintenul, celelalte piese mărunte fiind descoperite în zonă, cu ocazia detecţiei, fără o legătură directă cu depunerile de arme.
6 Goronea et alii 2012, p.14.
7 Glodariu 1982, p.33.
8 Plantos; Popa 2004, p.76; p.80.
9 Reconstituirea a fost efectuată în prezenţa dr.G.Rustoiu, director la Muzeul Naţional al Unirii, inspector dr.M.Ciută, şef al Poliţiei de Patrimoniu Alba, D.Anghel, restaurator la MNUAI, a descoperitorului, T.Ponoran şi a subsemnatului. Din cauza condiţiilor meteorologice, reconstituirea s-a efectuat la aproximativ trei luni de la semnalare, traseul până acolo fiind extrem de dificil, chiar pentru maşinile de teren, din cauza drumurilor impracticabile în afara sezonului călduros.
10 Dima 2005, p.180.
11 Werner 1988, p.81-101.
12 Ciugudean 1980, p.429, fig.3/a-b.
13 Detaliul a fost observat cu ocazia documentării asupra subiectului, piesa aflându-se în colecţia Muzeului Naţional al Unirii, Alba Iulia (D 4649).
14 Werner 1988, Taf.41/278; Taf.42/280.
15 Identificarea fragmentelor şi restaurarea întregului lot de piese a fost realizată de către Dan Anghel, restaurator la Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia, căruia îi mulţumesc pe această cale pentru disponibilitatea sa şi pentru multitudinea de detalii ale analizelor, relevate cu maximă generozitate. De asemenea ţin să mulţumesc graficianului Călin Adam (MNUAI) pentru disponibilitate, profesionalism şi promptitudine.
16 Sîrbu et alii 1999, p.220. Verificări ale bazelor de date au relevat existenţa unui al treilea exemplar, aproape similar (Fig.10/c), braconat şi expus pe o pagină WEB specializată în comerţul cu antichităţi, între care cele provenite din sud-estul Europei deţin o pondere însemnată (http://www.hermann-historica-archiv.de/auktion/hhm61.pl?db=kat61_a.txt&f=ZAEHLER&c=55&t=temartic_A_D&co=1), la 05.06.2014. Apropierile morfologice dintre cele trei piese, oricum deosebite în spaţiul şi timpul discutat, denotă existenţa unui atelier de fierărie specializat sau a unui artizan (itinerant?).
17 Rustoiu 2007, p.83-97.
18 Stalio 1986, p.34.
19 Werner 1988, Taf.58/349.
20 Woźniak 1974, p.74-138; Rustoiu 2008, p.153-163; Borangic 2009, p.22-74.
21 Teleac, Blandiana, Tărtăria, Cugir, Călan, Hunedoara ca să luăm în considerare doar cazurile apropiate, deşi practica incinerării defunctului cu armele sale este generalizată în cadrul fenomenului etno-militar în discuţie. Există însă şi depuneri în care armele nu au fost supuse arderii, aşa cum este cazul pieselor provenite de pe raza comunei Dubova, jud.Mehedinţi (Spânu 2001-2003 (2004), p.86).
22 Măndescu 2012, p.343-345.
23 Domaradzki 1986, p.227-228
24 Măndescu 2012, p.348.
25 Rustoiu et alii, 2001-2002, p.112, fig.6 a-b.
26 Posibilitatea existenţei unei fortificaţii pe Dealul Sânpetru rămâne deschisă deocamdată. Cf. Sîrbu et alii 2007, p.146.
27 Crişan 1980, 1980, p.81-87.
28 Popa 2008, p.359.
29 Ciugudean; Ciugudean, p.77, fig.1/2.
30 Ele aparţin, din punct de vedere al tipologiei pe care am propus-o anterior, tipului II. Borangic 2009, p.29-33.
31 Probele au fost analizate prin ICP-AES (Spectrometria de emisie atomică în plasmă cuplată inductiv), ICP-MS (Spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv) şi TOC (Oxigen Carbon Tehnology). Analizele au fost realizate de către Monica Ursu (Institutul de Cercetări pentru Instrumentaţie Analitică,Cluj-Napoca), Claudiu Tănăseila (Institutul de Cercetări pentru Instrumentaţie Analitică, Cluj-Napoca), în colaborare cu Dan Anghel (Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia), cărora le mulţumesc pe această cale pentru informaţiile oferite. Analizele complete şi detaliate vor face obiectul unui studiu amplu, separat.
32 Borangic; Barbu 2013, p.39.
33 Werner 1988, p.99-101.
34 Rustoiu 2002, p.53.
35 Spânu 2001-2003 (2004), p.115.
36 Este imperativ necesară o modificare a sistemului legislativ, care să reglementeze mai atent activităţile de detecţie şi condiţiile de documentare a depozitelor identificate, pentru ca astfel de descoperiri, realizate în condiţiile legii, să poată fi valorificate ştiinţific la un nivel superior, fără a ştirbi anumite libertăţi civile. Cazul de faţă, se constituie în precedent privind raporturile între specialişti şi instituţiile care gestionează şi protejează patrimoniul, pe de o parte şi practicanţii detecţiei de metale, pe de alta. Această, să zicem, colaborare, a fost vizibilă atât în ce priveşte recuperarea artefactelor şi a informaţiei istorice, cât şi, nu mai puţin important, prin faptul că tratarea acestui caz în maniera prezentată a însemnat şi influenţarea altor posesori de aparate de detecţie, cu urmări pozitive pe plan naţional.


Bibliografie

• Borangic 2009 – Borangic C., Sica. Tipologie şi funcţionalitate, NEMVS, IV, 7-8, 2009, p.22-74.
• Borangic; Barbu 2013 – Borangic C.; Barbu M., Incursiune în fenomenul ecvestru geto-dacic. Studiu de caz „zăbala de tip tracic”, ACL, nr. I B, 2013, ed. Centrul de Studii DacoRomanistice Lucus, Timişoara, p.22-47
• Ciugudean1980 – Ciugudean H., Mormântul dacic de la Blandiana (jud.Alba), AMN, XVII, 1980, p.425-432, fig.2/1-2.
• Ciugudean; Ciugudean 1993 – Ciugudean D., Ciugudean H., Un mormânt de războinic dac la Tărtăria (jud.Alba), EphNap, III, 1993, p.77-79.
• Crişan 1980 – Crişan I. H., Necropola dacicǎ de la Cugir. Consideraţii preliminare, Apulum, XVIII, 1980, p.81-87.
• Dima 2005 – Dima C., Pinteni dacici în epoca regatului, Sargetia, XXXIII, 2005, p.179-195.
• Domaradzki 1986 – Domaradzki M., Les épées en Thrace de la deuxième moitié du Ier millénaire avant notre ère, Revue Aquitania, supplément 1, 1986, p.227-231.
• Glodariu 1982 – Glodariu I., Sistemul defensiv al statului dac şi întinderea provinciei Dacia, AMN, XIX, 1982, p.23-38.
• Goronea et alii 2012 – Goronea T., Pascaru M., Popa C.I. (coord.), Studiu privind aria caracteristică pentru peisaj cultural în zona Ceru-Băcăinţi, judeţul Alba, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2012.
• Măndescu 2012 – Măndescu D., Killing the Weapons. An Insight on Graves with Destroyed Weapons in Late Iron Age Transylvania, In S. Berecki (ed.), Iron Age Rites and Rituals in the Carpathian Basin, Proceedings of the International Colloquium from Târgu-Mureş, 7-9 October 2011, Editura Mega, Târgu Mureş, 2012, p.343-356.
• Plantos; Popa 2004 – Plantos C.; Popa C.I., Noi precizări asupra locuirilor dacice de la Inuri „Piatra cu Stânjenu” şi împrejurimi, Patrimonium Apulense, IV, 2004, p.76-86.
• Popa 2008 – Popa C.I., A Possible Dacian Burial in the Vecinity of the Piatra Craivii Fortess, Apulum, XLV, 2008, p.357-365.
• Rustoiu 2007 – Rustoiu A., About a curved dagger discovered at Piatra Craivii, Apulum, XLIV, 2007, p.83-97.
• Rustoiu 2008 – Rustoiu A., Războinici şi societate în aria celtică transilvăneană. Studii pe marginea mormântului cu coif de la Ciumeşti, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2008.
• Sîrbu et alii 1999 – Sîrbu V., Rustoiu A., Crăciunescu G., Descoperiri funerare din La Tène-ul târziu din zona Porţilor de Fier, Thraco–Dacica, XX, 1999, p.217-229.
• Sîrbu et alii 2007 – Sîrbu V., Luca S.A., Roman C., Purece S., Diaconescu D., Cerişer N., Vestigiile dacice de la Hunedoara, Editura Altip (Alba Iulia-Sibiu), 2007.
• Spânu 2001-2002 (2004) – Spânu D., Un mormânt de epocă târzie Latène de la Dubova, SCIVA, 52-53, 2001-2002 (2004), pag.83-132.
• Stalio 1986 – Stalio B., Le site prehistorique Ajmana a Vrbica, Cahiers des Portes de Fer, III, Beograd, 1986, p.27-50.
• Werner1988 – Werner W.M., Eisenzeitliche Trensen an der unteren und mittleren Donau, Prähistorische Bronzefunde, XVI/4, München, 1988.
• Woźniak 1974 – Woźniak Z., Wschodnie pogranicze Kultury Lateńskiej, Wroclaw–Warszawa–Krakow–Gdansk, 1974.


Abrevieri

• ACL – Acta Centri Lucusiensis, Revista Centrului de Studii DacoRomanistice Lucus, Timişoara, I, 2012, sqq.
• AMN – Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca, 1, 1964, sqq.
• Apulum - Apulum, Acta Museii Apulensis, Buletinul Muzeului regional Alba Iulia (din 1992 Muzeul Naţional al Unirii), Alba Iulia, 1, 1942, sqq.
• EphNap – Ephemeris Napocensis, Cluj-Napoca, 1, 1993 şi urm.
• NEMVS – NEMVS, Revista Asociaţiei Culturale Sarmizegetusa, Alba Iulia, I, 2006, sqq.
• Sargetia – Sargetia, Buletinul Muzeului judeţului Hunedoara (Acta Musei Devensis), Deva, 1, 1937, sqq.
• Thraco-Dacica – Thraco-Dacica, Bucureşti, I, 1980, sqq.

Titlu complet: Arme şi piese de harnaşament din epoca Regatului dac, descoperite la Bulbuc, com. Ceru-Băcăinţi, jud. Alba. Consideraţii preliminare
Autor: drd. Borangic Cătălin
Publicat în: Istros XX, 2014, p.259-310

Cuvinte cheie: arme, Bulbuc, detecţie, elite militare, daci
Keywords: weapons, Bulbuc, metal detecting, military elite, Dacians