Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (26)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (16)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (43)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (362)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

DESCOPERIRILE DE LA CERU BĂCĂINŢI, JUDEŢUL ALBA

Pumnale curbe de tip sica

Temut însemn de prestigiu, cu o încărcătură spirituală aparte, pumnalul de tip sica este un reper în încercarea de stabilire a dimensiunii fenomenului militar tracic în ansamblu, dar mai ales a rolului pe care l-a avut, în societate, elita militară care l-a utilizat.


Pumnale îndoite ritualic


Cel mai caracteristic tip de armă curbă din panoplia războinicilor daci este reprezentat, aşadar, de un pumnal ascuţit, cu lama curbată şi o secţiune triunghiulară, având şanţ de scurgere a sângelui de-a lungul lamei şi motive zoomorfe sau geometrice încrustate pe lamă. Dimensiunile acestui pumnal, denumit generic sica, variază între 25 şi 35 cm lungime.


Teacă de sica


Prin definiţie, pumnalul este o armă ofensivă secundară, alături de cuţit, este utilizat doar ca rezervă pe câmpul de luptă, atunci când armele principale, suliţa, lancea, spada sau sabia, sunt epuizate, indisponibile, sau când situaţia tactică o impune.
Având o rază scurtă de acţiune, eficacitatea sa este maximă când este folosit pentru înjunghiere şi secţionare, fiind mult mai redusă când este vorba de lovire. Fără ca aceste caracteristici să îi scadă din utilitate, pumnalul a fost o armă importantă, la daci cumulând şi o serie de elemente distinctive, de natură estetică şi simbolică.


Mâner de sica (detaliu)


Pumnalul curb, deja depozitarul unor încărcături ritualice, primeşte o doză dublă de semnificaţii, ca armă de prestigiu şi de sacrificiu şi, în acest cadru, prezenţa sa în episodul sinuciderii regelui Decebal nu este deloc întâmplătoare.


Sinuciderea lui Decebal cu un pumnal de tip sica
(basorelief de pe Columna lui Traian)



Vârfuri de lance

Lancea a fost una din armele ofensive cel mai utilizate, proiectată în special pentru lupta de aproape, dar şi pentru a fi aruncată asupra duşmanilor. O lance este compusă din trei părţi, vârful propriu-zis, călcâiul de fier cu ajutorul căreia era înfiptă în pământ împotriva cavaleriei şi coada de lemn.
Arma cea mai răspândită şi cea mai ieftină, pentru societăţile războinice ale Antichităţii, lancea a fost utilizată masiv de către toate categoriile de luptători, datorită combinaţiei de simplitate cu eficienţă, atât ca realizare, cât şi în luptă.
Utilizarea lăncilor de către războinicii de seamă nu se limita la funcţia marţială, ele fiind indispensabile, alături de arc, la vânătoare. În cazul elitelor, lancea putea să aibă şi o conotaţie rituală cu valenţe de identitare, fiind arma prin excelenţă a vânătorii - ipostază simbolică a autorităţii războinice. În depunerile funerare ale elitei în discuţie, lăncile, aproape întotdeauna îndoite ritual, apar frecvent grupate câte două, rar trei, ceea ce reflectă de fapt numărul lor real aflat în dotare.
Dimensiunile lamelor ating frecvent jumătate de metru, având de regulă forma frunzei de salcie sau laur, cu nervură mediană, profil romboidal sau lenticular ceea ce avea ca rezultat o construcţie robustă, cerută de tehnicile de luptă.


Lănci, unele îndoite ritualic



Zăbale de tip tracic


De-a lungul întregii istorii, dacii apar ca posesori şi crescători de cai, informaţii oferite de autorii antici, dublate de descoperiri arheologice, care împreună arată cât de intensă era creşterea cailor la daci.
Importanţa calului şi statutul războinicului ecvestru sunt atestate prin inventarele funerare, unde, alături de defunct sunt sacrificaţi cai (în mormântul princiar de la Cugir au fost descoperite resturile a trei cai) şi sunt depuse elemente de harnaşament ca ofrandă. Aşa cum era firesc, animalele astfel sacrificate, erau exemplare deosebite, cele folosite de defuncţi, depuşi împreună cu harnaşamentul, în cadrul căruia se individualizează zăbalele.


Zăbale „de tip tracic” şi pinten


Zăbala era un ansamblu indispensabil în harnaşamentul unui călăreţ războinic, alături de pinteni. Tipul de zăbală utilizat de războinicii daci, aşa-zisa zăbală de tip tracic, a fost, cel mai probabil, un aport al tracilor la fenomenul ecvestru zonal, apărut în zona balcanică în secolul al III-lea a.Chr. Denumirea s-a extins asupra întregului ansamblu, devenit mai complicat odată cu trecerea timpului şi cu specializarea călăreţilor. Zăbala propriu-zisă este un sistem simplu, compus din două bare metalice, de regulă articulate între ele, din care, una introdusă în gura calului, iar cealaltă fixată sub bărbie. La capetele de jos ale celor două părţi sunt fixate două verigi mobile, de care se leagă hăţurile, iar de verigile de sus se leagă căpăstrul.


Cavaleria dacă traversând Dunărea (basorelief de pe Columna lui Traian)



BIBLIOGRAFIE:


Autor: Cătălin Borangic