Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (28)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (16)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (45)
   Recenzii (7)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (1)
   Ziarul personal (7)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (363)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

ADEVĂRATA ISTORIE A KOSONILOR DACICI. SERIE

03-11-2012


Adevărata istorie a kosonilor dacici (I)

20 apr 2007
Autor: Radu Ardevan

Să ne lăsăm pentru câteva clipe fantezia să zboare... Ne aflăm cu mai bine de 2.000 de ani în urmă, în prima jumătate a secolului I î.Hr., în pădurile dese din Munţii Orăştiei. În atelierele meşterilor daci de la Sarmizegetusa Regia este agitaţie mare. Campionii prelucrării fierului în această parte a Europei, iscusiţii argintari, se pregătesc pentru o operaţie specială. De jur împrejur, sute de ştanţe aşteaptă să intre în funcţiune şi să transforme grămezile de aur strâns cu migală din nisipul râului Strei în monede. Este momentul când se pregătesc să intre în istorie acei bănuţi care au înfierbântat fantezia căutătorilor de aur şi pe care istoricii i-au botezat kosoni. Adevărata lor poveste ne-o spune conf. dr. Radu Ardevan, de la Catedra de istorie antică şi arheologie, Facultatea de istorie şi filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, specializat în epigrafie şi numismatică antică. (Radu Constantinescu)

Aspectul
Kosonii sunt monede de aur întâlnite în Dacia şi numai în Dacia. Lucru ciudat, chiar foarte ciudat deoarece, altfel, dacii nu au bătut niciodată nici un fel de piese din aur şi nici nu l-au folosit la podoabe sau bijuterii. Şi totuşi în spaţiul civilizaţiei dacilor au fost produse la un anumit moment al istoriei aceste monede care au constituit, şi constituie încă, o enigmă pentru istoricii noştri.
Piesele de aur au greutatea unui stater grecesc sau elenistic de 8 grame şi ceva (în medie, cam 8,40 g), dar aspectul lor nu este de monedă greacă. Aceasta avea pastila mai groasă, care se bătea la rece. Kosonii au pastila plată, bătută la cald, tehnică folosită de romani. În al doilea rând, figuraţia acestor monede se inspiră din denarul republican roman. Pe avers apare un vultur care stă pe o ghioagă, ghioaga lui Heracles, evident, şi ţine într-una din gheare o cununa de laur. Aceasta este o imagine copiată de pe un denar roman republican de argint, bătut în jurul anilor 120 î.Hr. Pe revers apare o altă imagine, un demnitar în togă, încadrat de două personaje tot în togă care poartă nişte mănunchiuri pe umăr. Este magistratul roman însoţit de aşa-numiţii lictori, slujitorii lui, care poartă mănunchiul de nuiele şi securea cu două tăişuri, semn al autorităţii magistratului, care poate condamna la pedeapsa cu bătaia sau cu decapitarea. Meşterii daci s-au inspirat din numismatica romană. Aici se cunoaşte un asemenea tip de monedă bătută prin anii 50 î.Hr., numai că pe pastila sa apare imaginea a doi magistraţi, evident cei doi consuli, încadraţi de doi lictori. Pe koson apare un singur demnitar, semn că s-a dorit reprezentarea puterii personale a cuiva, înfăţişată cu mijloacele artei romane. Mai adaug faptul că legenda monedei este în limba greacă, cu litere greceşti, şi este cuvântul koson, scris cu sigma, a cărui tâlcuire a dat bătăi de cap cărturarilor europeni două secole şi mai bine. Ca problema să fie şi mai complicată, pe reversul unor monede apare o monograma de litere îngemănate. S-au emis diferite ipoteze de interpretare a acesteia, dar adevărul este că, până în prezent, nu s-a descifrat semnificaţia ei.

Răspândirea
Cu toate dificultăţile de care aminteam, explicarea acestor detalii morfologice constituie problema cea mai uşoară a kosonilor. Ceea ce face din kosoni un caz aparte al numismaticii europene este răspândirea lor. Aceşti kosoni au fost găsiţi numai în Transilvania şi, mai precis, numai în zona ei de sud-vest, în preajma marilor cetăţi dacice din Munţii Orăştiei. În literatură există informaţii despre kosoni apăruţi în secolul al XIX -lea în diferite puncte din Transilvania, la Timişoara, Oradea, Sighişoara, ba chiar în Oltenia de nord. Dar toate aceste informaţii cred că se referă nu la locul emiterii lor, ci atestă circulaţia monedelor, după halucinanta goană după aur pe care au cunoscut-o Munţii Orăştiei între anii 1803 şi 1805, când descoperirea unui asemenea tezaur a incendiat spiritele, iar statul austriac a intervenit cu jandarmi ca să controleze situaţia. Ceea ce se semnala în comerţul cu antichităţi, monede vândute la Oradea sau Alba Iulia, erau piese dispersate din descoperirile din Munţii Orăştiei şi ajunse, prin comerţ clandestin, la diverse persoane care le-au valorificat. În concluzie, piese kosoni au apărut doar în zona Munţilor Orăştiei. Iar apariţia lor are o întreagă poveste.

Descoperirea kosonilor
Aspectul ciudat este acesta: de ce moneda a fost bătută în cantitate mare şi apoi stocată şi nefolosită? Pentru că, se ştie, kosonii nu au circulat în epocă. Înainte de a răspunde la această întrebare, vreau să prezint povestea descoperirii lor. O relatare dintr-un document al vremii spune că pe la sfârşitul secolului al XV-lea s-ar fi descoperit în apa Streiului o comoară. Mii de monede de aur. Descoperitorii a trebuit sa predea materialul. Alte informaţii nu sunt. Dar judecând după ceea ce s-a întâmplat mai târziu, putem bănui că era vorba de un lot de monede antice, între care existau şi kosoni.
A doua mare descoperire survine în jurul anilor 1530 şi anume în bazinul apei Sebeşului, în zona cetăţilor dacice. Atunci s-au găsit, spun izvoarele, zeci de mii de monede din aur, bani din antichitate, cu legende în greacă, citite de cunoscători ai limbii din Transilvania. În documentele vremii s-a consemnat numele regelui macedonean Lysimah. Acest nume spunea ceva unor oameni care cunoşteau cultura Renaşterii şi care începuseră să citească şi să cunoască textele autorilor antici. Nu se aminteşte nimic în acel moment despre kosoni. Dar în literatura europeană numismatică din secolele XVI şi XVII apar primele referiri la moneda koson. De aceea suntem îndreptăţiţi să credem că în acea grămadă de piese descoperită la 1530 au fost şi kosoni care, pentru moment, nu le spuneau nimic celor care i-au examinat. Monedele de aur respective au fost găsite într-o situaţie tensionată pentru Transilvania. După căderea regatului maghiar, Transilvania era un teren de confruntare între adepţii Imperiului Habsburgic şi cei ai concilierii cu turcii. În Transilvania, atunci, rolul politic fundamental îl avea cardinalul Martinuzzi, care era principal sfetnic al regatului şi care, împreună cu aliatul lui din Moldova, Petru Rareş, au luptat să lichideze influenţa habsburgică. În toiul acestor evenimente, cei doi aliaţi şi-au împărţit comoara, au topit-o, au transformat-o în bani şi au folosit-o pentru plata mercenarilor. Probabil, câteva piese au fost extrase şi au intrat, firesc, în comerţul de antichităţi, s-au răspândit, au ajuns la colecţionari din spatiul german care le-au putut studia, chiar dacă atunci nu aveau nici o idee despre provenienţa lor. Exemplarele de kosoni care au ajuns în Occident în urma acestor evenimente au stârnit curiozitate. Lumea savantă se gândea la început că ar fi vorba de insula Kos, din bazinul mării Egee, sau de cetatea Cosa din Italia, care le-ar fi putut bate cândva. Azi ştim că o asemenea ipoteză este exclusă, întrucât kosonii au apărut numai în spaţiul transilvan.
A treia mare descoperire datează din anii 1803-1805. În 1803, doi ţărani români au găsit tot în zona munţilor Orăştiei un nou tezaur. Ei au început să vândă din piese, lumea s-a sesizat, au început să vină căutători de comori, statul austriac s-a alarmat, a trimis jandarmi şi un inginer de mine cu o echipă de lucrători să recupereze tezaurul şi să cerceteze cu atenţie zona pentru a încerca să descopere şi alte comori de care statul austriac ar fi avut nevoie. Cei doi descoperitori au fost nevoiţi să predea comoara, care a fost confiscată de autorităţi. Descoperirile au fost însă minore. În schimb, aceşti căutători de comori oficiali au descoperit ruinele de la Sarmizegetusa Regia şi au făcut acolo primele sondaje. Iar însemnările lor sunt foarte importante pentru aspectul de atunci al ruinelor. Monedele confiscate, cu miile, au fost trimise la monetaria din Alba Iulia şi topite pentru a fi transformate în monedă modernă. Dar zeci, poate sute de bucăţi au fost sustrase şi au intrat în comerţul de antichităţi. În acest context, se vorbeşte în documentele vremii din nou despre piese lysimah, dar se vorbeşte şi despre monede koson. Deci ele apar împreună. În această perioadă, kosonii au început să fie achizitionaţi şi de muzee. Acum intră primii 20 de kosoni în cabinetul numismatic imperial de la Viena, iar patru ajung în colecţia Muzeului din Cluj. Acesta este contextul în care a început să se scrie şi să se vorbească despre aceste monede, ca şi despre monedele lysimah descoperite în Munţii Orăştiei.
De atunci, asemenea descoperiri nu au mai survenit, deşi în anii '25 au început săpături arheologice sistematice în zona cetăţilor dacice sub conducerea arheologilor Universităţii din Cluj, săpături care continuă până astăzi. Un alt mare lot de kosoni a apărut doar după 1989, reprezentând "descoperiri" ale căutătorilor de comori care au împânzit Munţii Orăştiei în acei ani, când infracţionalitatea culturală s-a desfăşurat agresiv în aceasta zonă, cu pagube mari pentru patrimoniul cultural naţional. S-au scos atunci din ţară loturi mari de monede şi au fost vândute pe piaţa de antichităţi din Occident. Din fericire, o parte din piese au fost recuperate de poliţie sau au fost vândute de descoperitori. Un lot considerabil de kosoni a fost achiziţionat, în limita banilor avuţi la dispoziţie, de Banca Naţională a României; vreo 40 de bucăţi a achiziţionat, datorită unor sponsorizări, Muzeul din Deva, iar 20 de bucăţi le-a cumpărat, tot datorită unor sponsorizări, Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Şi mă simt dator să adaug ca acest gest nobil, venit din partea oamenilor cu posibilităţi financiare, constituie o dovadă de patriotism mai elocventă decât zeci de declaraţii sforăitoare televizate. Kosonii păstraţi la Cluj provin din două loturi. Aşa cum am amintit, primele patru bucăţi au intrat prin diferite donaţii în vechile colecţii ale muzeului, încă din secolul al XIX-lea. Aceste piese au fost studiate de Max Bahrfeld la 1910 şi publicate în 1912. Unul dintre ei provine sigur din zona Munţilor Orăştiei deoarece se ştie cine l-a donat şi unde l-a găsit. Acum, întregul lot de kosoni clujeni, împreună cu toate piesele antice de aur, fac obiectul unui volum în pregătire, o editare completă a colecţiei de aur antic a muzeului din Cluj de care se ocupă cercetătorul Cristian Gâzdac.

citeşte mai departe...


Adevărata istorie a kosonilor dacici (II)

27 apr 2007
Autor: Radu Ardevan

În primul episod al acestui serial, istoricul clujean conf. dr. Radu Ardevan a trecut în revistă istoria descoperirii kosonilor, monede dacice de aur în jurul cărora continuă să plutească numeroase enigme. Găsite în Munţii Orăştiei, în preajma Sarmizegetusei Regia, aceste monede au fost produse în atelierele meşterilor daci, cunoscuţi drept iscusiţi argintari, dar care, altfel, nu au bătut piese din aur şi nici nu l-au folosit la podoabe sau bijuterii. Cum se explică acest fapt? Şi ce a determinat, la un moment dat, emiterea acestor monede-unicat? Rândurile ce urmează trec în revistă răspunsurile pe care istoricii le-au formulat de-a lungul vremurilor. (Radu Constantinescu)

De ce koson?
Istoricii au sesizat că, în puţinele izvoare literare care au supravieţuit şi care se referă cât de cât la spaţiul nostru, apare un personaj, monarh dac, cu un nume întrucâtva asemănător. În vremea lui Octavian Augustus, prin anii 20 î.Hr., se vorbeşte de un rege dac, Kotyso, care cu cetele lui atacă stăpânirile romane de la sudul Dunării şi a cărui înfrângere şi ucidere de către armata romană a fost resimţită ca o uşurare. Tot pe vremea lui Octavian Augustus, dar pe la începutul domniei lui, apar informaţii despre un alt rege dac pe nume Koson. Pe baza acestor informaţii, un numismat german, în 1910, celebrul Max Bahrfeld de la Berlin, a concluzionat că aceste monede au fost bătute în zona Munţilor Orăştiei, în vremea lui Octavian Augustus, după dispariţia lui Burebista, probabil în pregătirea unui mare război cu romanii. Se ştie că statele din antichitate nu băteau permanent monedă, ci ocazional. O mare emisiune monetară avea loc atunci când statul se aştepta la mari cheltuieli. Având în vedere această informaţie, explicaţia lui Max Bahrfeld părea cea mai coerentă. Numai că prin anii '70 ai secolului XX, tânărul cercetător clujean Hadrian Daicoviciu a observat că cele două nume pomenite în literatura antică se referă la două personaje diferite. Kotyso trăieşte spre sfârşitul secolului I î.Hr. şi este un duşman periculos al Romei, în timp ce Koson apare anterior, ca prieten şi aliat al statului roman. Deci nu este vorba de unul şi acelaşi personaj. Iar monedele cu numele koson pe ele trebuie să se refere la acest Koson, care a domnit în Dacia un interval de timp scurt, la începutul domniei romane a lui Octavian Augustus. De ce a bătut el aceste monede? De ce ele nu au mai circulat? Iată întrebări la care încă nu putem răspunde. Putem face presupuneri. Baterea unor monede de aur este ceva absolut nefiresc în mediul dacic, întrucât ei nu au recurs niciodată la monetizarea aurului. De ce? Aici intrăm într-o altă discuţie, complexă, despre regimul metalelor în societatea dacică şi despre interdicţia de a folosi aurul.
Dacia era o zonă bogată în aur şi argint. Nu se ştie în ce măsură localnicii au practicat mineritul în galerii înainte de cucerirea romană, dar ştim că puteau obţine argint. În secolele III-II î.Hr. lumea dacică recurge la monede elenistice şi greceşti pe care le topeşte şi le transformă în bijuterii. În secolul I î.Hr. se pare că problema tehnică fusese rezolvată; dacii găsiseră o modalitate de a obţine argintul pentru confecţionarea diferitelor podoabe. Dar aurul se obţine mai uşor. E suficient să speli nisipul râurilor. Aşadar, teoretic, aurul ar fi fost mai accesibil. Şi cu toate acestea nu au fost găsite obiecte de aur cu prilejul săpăturilor arheologice. Oare de ce? Unii cercetători au presupus că aurul putea fi un monopol regal. Lucrul este posibil, dar Dacia a avut o istorie zbuciumată şi scurtă. După momentul Burebista, statul dac s-a destrămat. S-a refăcut, se pare, în vremea împăratului Nero, dar pe o arie mai mică. Nu ştim ce putere avea un rege dac. În orice caz, statul dac nu putea pe toată durata civilizaţiei dacice clasice (sec. II î.Hr - sec. I după Hr. ) să impună o asemenea interdicţie. Credem de aceea că este vorba de ceva mai profund şi mai stabil decât autoritatea de stat. Şi anume de o interdicţie religioasă. Pentru că, indiferent de crizele puterii statului, puterea preoţimii şi a centrului religios de la Sarmizegetusa pare să fi fost o permanenţă, chiar în momentele de fărâmiţare politică. Astfel se poate explica de ce dacii nu au folosit aurul în bijuterii sau în monede. Aurul era proprietatea zeului şi, foarte probabil, se depunea în temple. Aceste temple, într-un stat teocratic cum era Dacia preromană, puteau pune în numele zeului bogăţiile lor la dispoziţia statului, pentru diversele nevoi presante, căci puterea regelui era strâns legată de cea a preoţilor. Şi atunci, tot ceea ce s-a găsit în jurul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei trebuie să fi fost tezaurele sacre ale templelor, de care şi regele putea dispune într-o anumită conjunctură, cu acordul preoţilor, ca un "împrumut" faţă de zeu. Probabil, la apropierea trupelor romane, marele tezaur a fost dispersat, iar ceea ce a ieşit la lumină sunt anumite fragmente din el. Romanii au găsit cantităţi mari. Dar nu au găsit tot. Anumite fragmente au apărut în Evul Mediu sau în epoca modernă. Recent au apărut cele cinci brăţări dacice de aur care trebuie să fi fost tot proprietate sacră, piese de ceremonial, folosite doar de preoţi. Iată de ce dacii nu au folosit aurul, dar l-au stocat la Sarmizegetusa. Iar acest aur era parţial obiecte (izvoarele literare vorbesc de obiecte de aur, iar pe Columna lui Traian se văd militari romani cărând vase), parţial monede.

Lysimah şi Koson
Am vorbit anterior despre apariţia monedelor lysimah în tezaurul descoperit la 1530. Cine a fost acesta? Un diadoh, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare care şi-a încropit un regat în Tracia şi în vestul Asiei Mici şi a făcut figură de mare putere timp de cca 20 de ani, între alţi generali urmaşi ai lui Alexandru, care puseseră mâna pe părţi din imperiul său. A fost învins şi ucis la începutul secolului al III-lea î.Hr. şi regatul lui s-a dezmembrat. Dar, atât cât a trăit, Lysimah a bătut cantităţi mari de monede de aur şi argint. Stateri de aur şi tetradrahme de argint. Moneda folosită pentru comerţ, dar şi pentru scopuri politice şi militare. Această monedă bună a avut soarta celor bătute de Filip şi Alexandru: a fost copiată şi imitată încă aproape două secole, sub diferite stăpâniri. La noi s-au găsit puţine piese de aur autentice bătute de Lysimah. S-au găsit însă multe imitaţii. Iar puţinele piese lysimah care au supravieţuit şi care ştim că provin din zona Munţilor Orăştiei, deci au mari şanse să fie din loturile găsite, sunt imitaţii ale pieselor lui Lysimah bătute în cetăţile greceşti de pe ţărmul pontic, îndeosebi la Tomis. Şi nu sunt bătute în vremea lui Lysimah, ci mult mai târziu, în prima parte a secolului I î.Hr., în vremea domniei în zona Pontului Euxin a regelui Mitridate, marele adversar al Romei. Probabil că aceste cetăţi au bătut astfel de monedă atunci când, de voie sau de nevoie, au fost incluse în alianţa lui Mitridate; aşadar, la o dată apropiată de vremea lui Burebista şi de vremea acestui misterios Koson. Deci piesele lysimah din zona Munţilor Orăştiei, de la mijlocul secolului I î.Hr. sunt emise la o dată apropiată de presupusa dată a emiterii monedelor koson, cu care apar, de fapt, amestecate. Probabil că aceste piese au ajuns la Sarmizegetusa ca pradă de război, deoarece Burebista a lovit puternic cetăţile de pe malul Mării Negre şi le-a supus, pe unele cu mijloace paşnice, pe altele cu forţa.

Unde şi când au fost produşi kosonii?
Pentru a putea răspunde, trebuie să ţinem cont de patru elemente: aspectul monedelor, provenienţa aurului, tehnica de batere şi aria de răspândire. Chestiunea a fost mult discutată. Prezenţa lor numai în zona Munţilor Orăştiei părea să susţină fabricarea lor chiar în Dacia. Dar caracterul insolit al kosonilor şi îndeosebi faptul că e vorba de monede de aur (ceea ce dacii nu au bătut) i-a făcut pe unii savanţi să presupună baterea acestor piese undeva în lumea greco-romană, mai precis în Peninsula Balcanică. Iar ajungerea lor în Dacia putea avea loc fie ca stipendii plătite unor aliaţi, fie ca pradă de război. Cea mai convingătoare teorie punea emiterea kosonilor în legătură cu războiul civil dintre republicanii romani conduşi de Brutus şi triumvirii de la Roma (Antonius, Octavian şi Lepidus), în anii 44-42 a.Chr. Pe atunci, Balcanii se aflau sub controlul republicanilor, care căutau aliaţi printre barbarii vecini, inclusiv în Dacia. Deci, kosonii puteau fi produşi în sudul Dunării şi aduşi apoi, în bloc, la curtea monarhului dac din sudul Transilvaniei, cel care le comandase. Acest fapt ar fi explicat şi imaginea magistratului încadrat de lictori de pe revers, inspirată de un denar emis de Brutus.
Mărturisesc că mie ideea nu mi s-a părut convingătoare. Ar fi ciudat, ar fi unic, ca o monedă bătută într-o zonă să nu fie deloc găsită în perimetrul de emitere şi să fie concentrată în altă zonă. Dar analizele metalografice mai recente care s-au făcut pe puţinele piese păstrate arată că ele sunt confecţionate cu aur din zona peninsulei Balcanice. Cu brăţările dacice de aur, recent aparute, este altceva. Cele 5 au fost expertizate în condiţii bune şi despre ele ştim cu siguranţă câteva lucruri: că sunt făcute din aur din zona Transilvaniei; că este parte aur aluvionar, parte aur de filon, exploatat nu neaparat prin galerii, ci şi aur de pepite aduse de apă; că este un aur neomogen pentru că în antichitatea preromană nu se cunoşteau metode de a rafina aurul; că au fost lucrate într-o manieră foarte asemănătoare, chiar identică, cu obiectele de podoabă dacice de argint din aceeaşi perioadă. Aşa că detaliile morfologice susţin autenticitatea lor. Ciudat rămâne doar faptul că nu mai cunoaştem podoabe dacice de aur. Dar cum nici în materie de monede nu cunoaştem altele decât kosonii şi lysimahii găsiţi în zona Munţilor Orăştiei, putea fi şi în acest caz vorba de podoabe de aur existente doar aici, la templele centrale, folosite numai de preoţi şi numai cu prilejul unor ceremonii religioase din capitală, de pe Muntele Sacru.
Revenind la kosoni, observăm că ei au o compoziţie metalică diferită, iar tehnologia şi figuraţia lor sunt romane. Se mai ştie că aceste monede nu au circulat. Ce putem presupune? Că au fost emise pentru un monarh efemer, într-o situaţie tensionată, şi că aceste piese au urmat regimul comun al aurului din Dacia preromană: au fost stocate în tezaurul sacru de la curtea regelui. Dar, în acest caz, este posibil ca întregul stoc - de dimensiuni considerabile - să fi fost bătut în afara Daciei şi trimis monarhului numit Koson în chip de cadou ori răsplată. Este drept, un asemenea regim pentru monede pare surprinzător. Dar se mai cunosc piese de podoabă lucrate de meşteri greci sau romani pentru diferiţi şefi barbari din epoci diferite, şi trimise apoi spre a fi depuse în tezaurele acestora. Acesta ar putea fi şi cazul kosonilor.
Despre data baterii lor au existat, de asemenea, mai multe supoziţii. În lumina celor spuse mai sus, momentul cel mai verosimil rămâne a doua jumătate a secolului I a.Chr., după Burebista. Cândva în acei ani, un imperator roman aflat în război civil, posibil chiar Brutus, va fi emis în Balcani, cu resurse locale şi cu meşteri romani, aceste monede, spre a le oferi unui rege barbar aliat - anume dacului Koson. Trebuie să fi fost vorba de o onoare deosebită, odată ce numele regelui a fost înscris pe monede.

citeşte mai departe...

Adevărata istorie a kosonilor dacici (III)

4 mai 2007
Autor: Radu Ardevan

Banii păgâni
De curând, s-a afirmat o altă părere: că ar fi vorba despre aşa-numiţii bani pagâni din Evul Mediu. După ce Renaşterea a ridicat vălul asupra civilizaţiilor din antichitate, lumea europeană a început să aibă temeinice cunoştiinţe despre aceasta. Şi au început să apară colecţii de obiecte artistice şi monede din antichitate, de cărţi; luase naştere o modă a culturii antice. În cadrul acestei mode, apare o practică ciudată în secolele XVI - XVII în Transilvania, moda banilor păgâni. Aceştia nu sunt monede vechi descoperite şi puse în circulaţie, ci emisiuni moderne. La curtea principilor Transilvaniei, de pildă cei doi Rakoczi, se emit piese de aur şi argint cu figuraţie antică, dar lucrate de meşteşugarii vremii, medalioane, piese de colecţie, care nu au intenţia să înşele pe cineva, ci sunt oferite drept cadouri pentru a fi păstrate în colecţii. Pornind de la aceste informaţii, s-a emis părerea că aceşti kosoni ar fi piese bătute în epocă de principe sau de cineva influent din Transilvania medievală târzie, în asemenea scopuri. De fapt, ideea a fost formulată şi la începutul secolului XIX.
Există mai multe argumente pentru a infirma această supoziţie. Primul se referă la lysimahii găsiţi alături de kosoni în tezaurul de monede. Aşa cum spuneam, ei sunt imitaţii. Dar se cunosc şi lysimahi contrafăcuţi, bani păgâni emişi în secolul al XVII-lea. Aceştia sunt lucraţi cu mare grijă, cu toată arta pe care sculptorii europeni şi gravorii au dobândit-o de la Renaştere încoace. Sunt câteva piese, puţine, de alt aspect şi alte dimensiuni decât piesele originale şi care nu seamană deloc cu lysimahii imitaţii, degradaţi, bătuţi în cetăţile pontice şi găsiţi în zona Munţilor Orăştiei. Or, este ilogic să acceptăm că în acelaşi depozit se aflau lysimahi imitaţii din secolul I î.Hr. şi kosoni imitaţii din Evul Mediu. Pe de altă parte, cine imită încearcă să o facă în aşa fel ca să semene cât mai mult cu originalul. Nimeni nu ar fi imitat o monedă greacă, bătând-o cu flan (pastilă) plat ca o monedă romană, aşa cum sunt kosonii. Şi să nu uităm că imitatorii din epoca modernă timpurie sau Evul Mediu târziu erau oameni culţi, fabricau ceva care se lega de cultura lor literară. Or, Lysimah era un personaj binecunoscut în literatura antichităţii, pomenit de istorici, moralişti, biografi. Merita să fie contrafăcut. Dar e greu de presupus că cineva ar fi imitat ceva legat de un nume necunoscut, care nu spunea nimic celor care frecventau litaratura greacă şi latină, cum este numele Koson... În sfârşit, ultimul argument: cine ar fi bătut în epoca Principatului Transilvaniei sute sau mii de asemenea piese, ca să le ascundă apoi într-o zonă neumblată, în vârful muntelui? Asemenea piese se fabricau tocmai pentru a circula în mediile elitei sociale de atunci.

Proba ştanţei
Şi mai este ceva: exemplarele kosoni păstrate astăzi, chiar dacă sunt câteva sute, reprezintă un procentaj infim din miile care au existat odinioară. Pe puţinele exemplare existente, cum a fost lotul de la Viena, s-au încercat studii de ştanţă. Ştanţele folosite pentru avers şi pentru revers. Iar atunci când pentru 10 bucăţi găseşti trei ştanţe de revers şi patru de avers înseamnă că au existat multe ştanţe. Deci nu s-a folosit una singură pentru a fabrica o serie unitară, ci multe ştanţe deosebite. Pe unele se văd semne de barbarizare în forma literelor, în desen, în încadrarea imaginii. Asta nu seamănă deloc cu lucrul unor meşteri gravori stilaţi din Renastere sau din epoca barocă. Şi trebuie să ne mai gândim că un asemenea artist stilat, ca şi un eventual falsificator de astăzi, utilizează o ştanţă pentru a fabrica cât mai multe piese, încearcă să le obţină cu economie de mijloace, ca să-i renteze operaţiunea.... Dar atunci piesele sunt identice. Ştanţele diferite indică faptul că s-au fabricat sute, mii de piese; or aceasta nu este treaba unui autor de contrafaceri, cu atât mai mult cu cat piesele le găseşti în adâncul pădurii, pe un munte neumblat. Argumentul pentru autenticitatea acestor piese a fost avansat de la începutul secolului XIX şi eu îl consider valabil şi astăzi.

Doriti să cumpăraţi un koson?
În ultima vreme, vorbindu-se despre kosoni, s-au vehiculat diverse sume care ar reflecta, cică, valoarea lor de piaţă - între 500 şi 800 de euro bucata. Lucrurile trebuie privite însă altfel. Valorile pieselor din comerţ nu au legătură cu valoarea ştiinţifică, ci cu cererea şi oferta de pe o anumită piaţă. De aceea, dacă un colecţionar din România aude că un koson se vinde cu 500 de euro la Frankfurt şi cere acelaşi preţ la Bucureşti, comite o greşeală, deoarece la noi nu există colecţionari atât de bogaţi care să-şi permită o asemenea fantezie. Deci valoarea variază după legile pieţei. Noi, istoricii, nu ţinem cont de acest lucru. Ar fi fastidios şi, practic, inutil. Pentru a cunoaşte valoarea comercială, trebuie urmărite cataloagele de aucţiune, publicaţiile caselor de licitaţie din Occident, unde numismaţii specialişti, cercetătorii sunt solicitaţi de organizatori pentru a se pronunţa în cunoştinţă de cauză şi a stabili un preţ real. Aici lumea specialiştilor şi cea a negustorilor de artă conlucrează firesc. Revenind la kosoni, se pare că după 1990 preţul acestora pe piaţa europeană ar fi scăzut, ceea ce confirmă afirmaţiile Poliţiei române, că loturi mari au fost scoase clandestin peste graniţă şi puse în vânzare. Sigur că trebuie să fim prudenţi, deoarece între ele pot exista şi falsuri. Există o industrie de falsuri, mai ales în Ucraina şi Bulgaria, poate şi în alte părţi, unde au apărut după 1995 asemenea tentative. Dar un numismat experimentat deosebeşte uşor un fals de un original.
Cum şi poliţia din alte ţări a semnalat asemenea cazuri, este limpede că, de fapt, trecerea kosonilor peste graniţă a constituit o particică din atacul generalizat asupra patrimoniului cultural naţional, în acestă trecere brutală la economia de piaţă, când o serie de aventurieri s-au îmbogăţit ilicit.
Nu aş dori să închei înainte de a da o replică unor teorii insidioase referitoare la o posibilă "contribuţie" a arheologilor la risipirea tezaurului din Munţii Orăştiei. Afirm ritos că nu este posibil aşa ceva. Arhelogii care au lucrat în perimetrul respectiv sunt oameni pasionaţi de ştiinţă, care au făcut eforturi mari pentru a scoate la lumină trecutul; iar o asemenea mentalitate respinge din capul locului ideea comercializării vestigiilor descoperite. Sunt dator să amintesc aici că, de-a lungul ultimelor decenii, şcoala clujeană de arheologie a avut reprezentanţi de seamă care s-au străduit să aducă cât mai multă lumină asupra acestui capitol al istoriei noastre: de la Constantin şi Hadrian Daicoviciu, la Ioan Glodariu şi Eugen Iaroslavschi şi până la mai tinerii Gelu Florea, Aurel Rustoiu, Viorica Crişan, Gabriela Gheorghiu, Liliana Suciu, istoria kosonilor pe care m-am străduit să o conturez în aceste rânduri a sintetizat, de fapt, şi rodul cercetărilor acestor specialişti. Revenind la cele spuse anterior, un arheolog care ar gasi kosoni şi-ar asigura o glorie nepieritoare studiindu-i şi publicându-i, şi nu comercializându-i. Şi apoi, să-mi spună cineva care ştie de arheologi îmbogăţiţi, cu vilă, maşină şi cont în bancă. Nu am văzut aşa ceva... Deci arheologii care au lucrat şi lucrează în zona Cetăţilor dacice sunt mai presus de orice bănuială. În schimb, zona fiind foarte întinsă, păduroasă, dificil de păzit, constituie un teren ideal pentru braconieri bine înzestraţi tehnic (cu detectoare performante de metale pe care arhelogii, până de curând, nici nu le-au avut), bine finanţaţi şi cu legături oculte dintre cele mai periculoase.

citeşte mai departe...


BIBLIOGRAFIE:


Sursa: http://www.zf.ro , 2007