Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (11)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (6)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Surse contemporane (2)
   Periodice (40)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (1)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (352)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

KOSONUL - MISTERUL UNEI MONEDE

10-12-2012


Kosonul este singura monedă de aur din epoca regalităţii dacice, dar nu există dovezi că a fost emisă de daci. Ea imită denarii romani republicani din vremea lui Brutus - unul din asasinii lui Cezar -, dar specialiştii încă nu au lămurit toate aspectele legate de kosoni.
Toţi kosonii au fost descoperiţi în Transilvania, marea majoritate a lor chiar în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei -, dar nici unul în săpături arheologice profesioniste. Nicăieri în altă parte a lumii nu s-au descoperit kosoni, semn că aceste monede nu au circulat.
„Există două tipuri de kosoni: cei cu monogramă - care sunt cei mai numeroşi - şi cei fără monogramă, extrem de puţini. Înainte de 1990, aveam cunoştinţă de cîteva exemplare fără monogramă. Acum există cîteva zeci. Kosonii cu monogramă - peste o mie, pe site-urile specializate de pe Internet - nu sunt din aur transilvan.
Este în mod clar vorba de aur din alte surse, probabil de la sudul Dunării, aur rafinat balcanic. În schimb, kosonii fără monogramă sunt foarte probabil din aur de-al nostru. Se pare că dacii au încercat să imite această monedă, dar au bătut exemplare puţine. Chiar şi lucrătura monedelor din această categorie este mai grosieră decît a celorlalţi kosoni, semn că e vorba de imitaţii.”
În acest sens stă mărturie lucrarea „Cercetări numismatice” (B.Constantinescu, V.Cojocaru, R.Burgoi) din care citez: „... Au fost folosite metodele FRX şi AAP, aceasta din urmă pentru a determina prezenţa eventualelor elemente-urmă specifice aurului transilvan. [Kosonii cu monograma] au compoziţia Cu-Ag foarte apropiată de cea a pseudo-Lysimachilor (Ag pînă în 5%, Cu pînă în 0.30%). [Kosonul fără monogramă], de provenienţă necunoscută - are mult argint (10.71%) şi cupru (0.85%), fiind oarecum asemănător compoziţiei aurului nativ transilvan (Ag între 10% şi 30%).
AAP nu a indicat prezenţa în aceste monede a elementelor-urmă specifice aurului din Munţii Apuseni (As, Hg, Te, Sb). Concluzia este că aliajul kosonilor [cu monogramă] fie nu este electrum (aur nativ), fie nu provine din Transilvania, fiind cel mai probabil aur de tipul celui care circula în Balcani în epocă. Asemănarea cu pseudo-Lysimachii indică faptul că aceste monede au fost bătute de meşteri greci, posibil chiar itineranţi, ceea ce face ca ipoteza baterii lor în Dacia să nu fie definitiv înlăturată. Totuşi, faptul că nu a fost folosit aur transilvan şi similitudinea compoziţiei lor cu cea a monedelor de tip pseudo-Lysimach înclină balanţa spre ipoteza lui Pîrvan că au fost bătute undeva în sudul Dunării.”
„Piesele de aur au greutatea unui stater grecesc sau elenistic de 8 grame şi ceva (în medie, cam 8,40-8,50 g), dar aspectul lor nu este de monedă grecească. Aceasta avea pastila mai groasă, care se bătea la rece. Kosonii au pastila plată, bătută la cald, tehnică folosită de romani. În al doilea rînd, figuraţia acestor monede se inspiră din denarul republican roman. Pe avers apare un vultur care stă pe o ghioagă, ghioaga lui Heracles, evident, şi ţine într-una din gheare o cunună de laur.
Aceasta este o imagine copiată de pe un denar roman republican de argint, bătut în jurul anilor 120 î.Hr. Pe revers apare o altă imagine, un demnitar în togă, încadrat de două personaje tot în togă care poartă nişte mănunchiuri pe umăr. Este magistratul roman însoţit de aşa-numiţii lictori, slujitorii lui, care poartă mănunchiul de nuiele şi securea cu două tăişuri, semn al autorităţii magistratului, care poate condamna la pedeapsa cu bătaia sau cu decapitarea. Meşterii daci s-au inspirat din numismatica romana.
Aici se cunoaşte un asemenea tip de monedă bătută prin anii 50 î.Hr., numai că pe pastila sa apare imaginea a doi magistraţi, evident cei doi consuli, încadraţi de doi lictori. Pe koson apare un singur demnitar, semn că s-a dorit reprezentarea puterii personale a cuiva, înfăţişată cu mijloacele artei romane. Mai adaug faptul că legenda monedei este în limba greacă, cu litere greceşti şi este cuvîntul koson, scris cu sigma, a cărui tîlcuire a dat bătăi de cap cărturarilor europeni două secole şi mai bine.” (Aurora Peţan)
Pînă nu demult, istoria kosonilor părea elucidată, baterea monedelor fiind atribuită unui urmaş al lui Burebista - aici părerile fiind împărţite: ori unui aşa-numit administrator cu numele Koson (sau Cosoni, scrierea denumirii monedei fiind de origine grecească) sau regelui dac Cotiso (după biografia lui Augustus făcută de Suetoniu în care autorul îl denumeşte Cosini pe cel care trebuiă să o ia de soţie pe Iulia la îndemnul lui Octavianus). Această ultimă ipoteză, prescurtarea numelui din „Cotizoni” în „Cosini”, are o mare hibă, întrucît nume mult mai lungi au putut fi redate de-a lungul timpului pe monede.
Pe baza acestor informaţii, un numismat german, în 1910, Max Bahrfeld din Berlin, a concluzionat că aceste monede au fost bătute în zona Munţilor Orăştiei, în vremea lui Octavian Augustus, după dispariţia lui Burebista, probabil în pregătirea unui mare război cu romanii. Se ştie că statele din antichitate nu băteau permanent moneda, ci ocazional. O mare emisiune monetară avea loc atunci cînd statul se aştepta la mari cheltuieli.
Avînd în vedere această informaţie, explicaţia lui Max Bahrfeld părea cea mai coerentă. La o analiză mai atentă, kosonii nu par să fie dedicaţi unui rege sau să reprezinte vreo personalitate, deoarece nu există un portret pe niciuna din feţe. De aceea, presupunerea că sub misteriosul cuvînt „coson” se ascunde numele unui rege dac este greu de susţinut. Cum să pui doar numele regelui, fără să-i reprezinţi şi portretul? Şi apoi, dacă este vorba de un enigmatic rege dac, al cărui nume e scris în greceşte, de ce figurează pe monede doar simboluri romane? Pe una din feţe sunt reprezentate trei personaje, pe care le mai întîlnim pe un singur tip de monedă romană, în vremea lui Brutus, unul dintre cei care au complotat împotriva lui Cezar: doi lictori încadrînd între ei un consul.
Este vorba de Brutus însuşi, însoţit de lictori, în vremea consulatului sau, din anul 54. i.Hr. Pe cealaltă faţă, este figurată o acvilă cu o coroană în cioc, tipar frecvent întîlnit pe denarii republicani romani de argint. Nu putem şti care este faţa monedei şi care este reversul, cîtă vreme nu este reprezentat nici un portret. Conform analizelor făcute de specialişti, s-a ajuns la concluzia că aurul nu este transilvănean, ci provine din sudul Dunării, de undeva din Balcani. Iată deci cosonul: un model hibrid de monedă, emis în afara Daciei, din aur străin, amestec între simboluri de pe mai multe monede romane şi un cuvînt dintr-o limbă necunoscută, scris cu litere greceşti.
Iată însă şi o explicaţie plauzibilă dată de Aurora Peţan, o deducţie şi o completare a teoriei lansate de Th. Mommsen, J. Friedlaender, V. Pârvan, B. Mitrea, H. Daicoviciu şi alţi cercetători. Cîtă vreme e vorba de un model din vremea lui Brutus, cosonii au toate şansele să aibă legătură cu acest personaj. Se presupune că Brutus ar fi plătit mercenari daci ca să lupte alături de el la Philippi, în Macedonia, împotriva lui Antoniu şi Octavian.
După uciderea lui Cezar (anul 44 î.Hr.), Brutus nu s-a bucurat de popularitate, căci Cezar era iubit de popor. S-a refugiat în Macedonia, unde a pus la cale, împreună cu Cassius, rezistenţa împotriva lui Antoniu şi Octavian (viitorul împărat Augustus). În anul 42 a avut loc bătălia de la Philippi, unde Brutus a fost înfrînt şi s-a sinucis. Se presupune că, în vederea acestei bătălii, Brutus ar fi angajat un număr mare de mercenari daci, pentru plata cărora ar fi emis în mod special această monedă fără circulaţie.
În continuare o să citez din articolele Aurorei Peţan, cuvinte care elucidează, dar care nasc alte întrebări pentru cei avizi de mistere.
„Se pare că toate firele acestei poveşti duc în Macedonia. „Cosonul” tracic de argint este o imitaţie după un model macedonean bătut la Amphipolis (Coinarchives); Brutus s-a refugiat în Macedonia; ultima sa bătălie s-a dat la Philippi, localitate aflată aproape de Amphipolis... Concluzia este destul de uşor de tras: cosonii au fost bătuţi în Macedonia. Brutus a bătut cosoni de aur în cantitate mare, probabil la Amphipolis, unde exista un atelier de monetărie celebru. Cu aceste monede a plătit oastea dacică, pentru a lupta alături de el, la Philippi. Imaginea consulului însoţit de lictori de pe una din feţe este cu siguranţă a lui Brutus, căci numai el emisese la Roma o astfel de monedă.
Şi totuşi, de ce a scris pe monede acest cuvînt - „coson” - şi de ce l-a scris în greceşte? De ce nu a scris un cuvînt latin, cu litere latine? Folosirea alfabetului grec pe cosoni nu se poate explica decît în două feluri: fie cei care au bătut monedele nu cunoşteau decît scrierea grecească, fie, fapt mai probabil, monedele erau destinate unor „barbari” care foloseau alfabetul grecesc. Fie amîndouă. Că macedonenii foloseau alfabetul grecesc e bine ştiut. Iar că dacii foloseau şi ei acelaşi alfabet este un lucru demonstrat de fragmentele de scriere găsite la Sarmizegetusa, Ocniţa sau Carlomăneşti. „Coson” era, probabil, un cuvînt tracic sau macedonean. Este mai greu de acceptat că ar fi un cuvînt dacic, cîtă vreme îl regăsim şi pe moneda traco-macedoneană de argint. Ce ar fi putut însemna? Nu putem şti.
Pe aversul monedei trace se afla zeiţa Artemis, copiată după model macedonean, unde era însoţită de textul „(provincia) Macedonia Prima” scris în greceşte. Tracii au luat modelul şi au scris altceva, într-o altă limbă... „Coson Droueis”, înscris ce rămîne la fel de enigmatic ca şi „Coson” de pe monedele dacice. De ce nu a folosit Brutus un cuvînt dacic pe aceste monede? Poate că nu ştia limba dacilor sau poate „Coson” chiar este un cuvînt dacic, ajuns, cine ştie prin ce împrejurare, pe tetradrahma de argint a scitului Sauriacus.
Poate e numele unei localităţi şi n-ar fi cu totul de necrezut, căci la vreo 30-40 km de Philippi şi la doar 10 km de Xanthus, oraş asediat de Brutus, se afla localitatea Kossos. Oricum ar fi, e cert că aceste splendide monede de aur provin din afara Daciei, foarte probabil din Macedonia şi la fel de probabil, au fost bătute în preajma anului 43 î.Hr., la comanda lui Brutus, pentru a plăti mercenari daci.
De unde a avut Brutus atîta aur? Sursele antice ne lămuresc. Istoricul Appian relatează că Polemocratia, văduva prinţului trac Sadalas, speriată cu privire la soarta copilului, după ce soţul ei a fost asasinat, l-ar fi încredinţat lui Brutus pe tînărul moştenitor, împreună cu tezaurul regal. Sadalas fusese trimis de tatăl său, Cotys, să îl sprijine pe Pompei împotriva lui Cezar. Textul ne mai spune că Brutus a transformat această imensă cantitate de aur în monede.
Deci, avem o sursă sigură care ne indică faptul că e vorba de aur tracic, transformat în monede în Macedonia. Unii specialişti susţin că pe monede ar fi tocmai numele acestui copil de viţă regală, fiul lui Sadalas.
Cu cine a bătut Brutus palma? De bună seamă, cu succesorul lui Burebista de la Sarmizegetusa Regia, cîtă vreme monedele au fost găsite, în marea lor majoritate, în Muntii Orăştiei. Ştim că marele rege Burebista fusese împotriva lui Cezar (care intenţiona să cucerească Dacia), sprijinindu-l pe Pompei, dar a fost înlăturat de la tron în urma unui complot în acelaşi an cu Cezar.
Apoi Brutus, asasinul lui Cezar, îl plăteşte cu sume enorme pe uzurpatorul lui Burebista (al cărui nume nu-l ştim), ca să-l sprijine împotriva succesorilor lui Cezar.... Stranii coincidenţe! Nu ar fi de mirare să aflăm, într-o bună zi, că Brutus şi Cassius au avut un amestec în înlăturarea lui Burebista, că ar fi finanţat complotul, în schimbul promisiunii unui sprijin militar în Macedonia.
Ce s-a întîmplat mai departe? Cosonii au ajuns în Dacia şi au fost tezaurizaţi. Nu au circulat niciodată. Nu ştim cîţi daci s-au dus şi cîţi s-au mai întors de pe cîmpul de luptă de la Philippi. Ştim însă un lucru straniu: mulţi cosoni au fost descoperiţi la adîncimi mici, chiar în iarbă, adesea la rădăcinile copacilor. Nu par să fi fost îngropaţi, ci mai degrabă pierduţi, împrăştiaţi, poate în graba mare a unei retrageri. Alţii au fost găsiţi în pămînt, bine tăinuiţi, în oale de lut. Alţii, în albie de rîu.
Cosonii au constituit tezaure preţioase pînă în vremea războaielor cu romanii, cînd am putea presupune că, cel puţin o parte din ei, au ajuns în mîinile cuceritorilor. Şi totuşi, nu s-au găsit cosoni nicăieri în altă parte, decât în Dacia. Probabil au fost topiţi de către romani, căci era vorba de o monedă „barbară”, fără circulaţie, a cărei valoare consta exclusiv în aurul de 22 de carate din care era confecţionată.
Nu ştim cîţi cosoni au luat şi au topit romanii, dar ştim că, din evul mediu şi pînă astăzi, numărul pieselor descoperite întîmplător sau de căutătorii de comori pe teritoriul ţării noastre este de ordinul zecilor de mii... Şi poate încă pe atît, dacă nu mai mult, se afla încă în taină, în pămînt ori sub albia vreunui rîu, mărturie a fabulosului tezaur dacic.”

citeşte mai departe...


BIBLIOGRAFIE:


Sursa> http://piatza.net , 2012