Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (27)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (16)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (45)
   Recenzii (7)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (363)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

DACFEST 2014 – CIOCNIRI ALE CIVILIZAŢIILOR RETRĂITE SUB MĂGURA UROIULUI

2 octombrie 2014


Într-o ţară în care prea des bunul simţ şi decenţa stau deoparte, organizatorii DacFest au găsit tărâmul unde poţi păşi în lumea civilizaţiei. Departe de electricitate, ferită de asfalt, ocrotită de „Cuşma Dacilor”, tabăra antică de la Măgura Uroiului a reuşit în doar câteva zile să spele obrazul locului transformat odată, fără minte, într-o groapă de gunoi.
De vineri şi până duminică, Valea Mureşului a răsunat de voie bună, cântece şi de iz ademenitor de bucate gătite la foc, DacFest în ceaun. Uriaşul de piatră şi-a retrăit gloria de odinioară odată cu pâraiele de oameni sosite la Măgura Uroiului să admire, să zboare, să lupte, să călărească, să fotografieze, să aplaude şi să strige: „Dacia liberă!”. Odată ajuns în tabăra dacică, costumele strămoşilor te întorceau pe vremurile culorilor potolite, a inului, a lânii şi a cânepei, a vremurilor în care un cuţit zdravăn purtat la brâu nu te trimitea direct în dosarele poliţiei. Toba şi fluierele lungi au urmat ritmuri străvechi, ale unei vieţi tihnite, care îşi permite luxul răgazului şi al visurilor bune. Îmbrăcată în alb, Diesema lucrează la un război de ţesut vertical care se folosea pe aceste ţinuturi până prin secolul X – fiecare fir de urzeală e întins de greutăţi ceramice pline de nisip, are două părţi mobile şi un rând de urzeală: „Iese un fel de ţesătură din care facem rochii sau pantaloni ori trăistuţe. Avantajul războiului vertical este că poate fi oricât de lat. Erau războaie de până la doi metri la care lucrau două sau trei persoane. Pânza care se ţese nu mai trebuie tăiată. Chiar togile romane erau făcute dintr-o singură bucată de material de formă ovală, din lână”. Lângă ea, în „atelierul de croitorie”, Andreea Caly ţese marginile unei pelerine de lână: „Ca să fie o piesă mai de sărbătoare, în final, va veni brodată cu motive populare, specifice şi o să mă axez pe brad”. Firul de lână îi dă de furcă dăciţei atunci când i se încurcă printre onduleurile inelului din sârmă de cupru şi fata oftează: „Nu cred că purtau prea multe podoabe când lucrau…”. Lânga ea, altă tânără împleteşte fir cu fir într-o ţesătură frumoasă, de culoarea toamnei, în timp ce, în gura cortului, dacul taie nişte bucăţi de piele, în forme care au noimă doar atunci când priveşti alături spre o pereche de papuci ciudaţi, „calcei”. Din vecini, răsună bocănitul fiarelor: Oroles – Andrei Mihai, în lumea cărţilor de identitate -, îşi lucrează elementele pentru centura de mare războinic dac: „Este doar prima parte a paftalei, care vine lipită de curea. Prelucrarea paftalei este următoarea etapă şi tocmai am turnat inelul de prindere din capăt, în matriţă. Lucrez cinci în paralel, de asta merge acum procesul greu”. Matriţa este o bucată tare de lut în care meşterul toarnă metalul fierbinte, care ia astfel forma unei roţi dinţate. Este fierbinte, aşa că îmi vin în minte versuri potrivite: „Să pipăi şi să urlu: arde!”

Maeştri, care mai de care
De departe, DacFest 2014 este cea mai reuşită ediţie de până acum. Am întrebat organizatorii, participanţii, turiştii, am tras cu urechea printre vizitatori şi aceasta este concluzia clară după trei zile în care mii de spectatori au admirat dacii şi romanii veniţi în tabăra de la Măgura Uroiului. Copiii s-au înghesuit la roata olarului, au încercat armele luptătorilor din antichitate, gurmanzii au savurat bucatele gătite după reţete vechi, tinerii au urmărit luptele, în timp ce fotografii au surprins cadre de expoziţie. Ovidiu Manoilescu, soţia şi băiatul lui de numai câţiva ani au fiecare câte un aparat şi trag fotografie după fotografie. Nici nu mai ştii ce să iei în obiectiv – tabăra cu zecile de locuri unde se întâmplă mereu ceva interesant, cerul unde parapantiştii şi-au întins aripile sau coama dealului unde Mugur Pop („Gerula” – pentru antichitate) îşi mână caii în zbor peste iarba arsă a măgurii. În lupta de duminică, el va triumfa în rolul lui Decebal, dar deocamdată explică zâmbind: “Păi, cavaleria dacică e foarte bine… Avem doi cai” şi pe bărbat îl pufneşte râsul după aşa numărătoare: „E greu cu costurile, ştiţi, dar avem rol bun în scenariu, avem misiune de luptă, facem ceva figuri să impresionăm lumea. E bine la cavalerie, că… nu-i pe jos”. Nici pe pământ, nu-i de lepădat – în faţa corturilor, Damanais dă formă lemnului şi face nişte fătuci să-şi dea coate după ce i-au văzut ochii ca de văzduh. Una e curioasă: „Unde dorm dacii?”. Din trecere, o dăciţă dă răspunsul: „Depinde de cantitatea de vin, unii dorm acolo unde ajung!”. Fetele se zburlesc şi o taie către tabăra romană. Pe drum, una mai să dea peste fierarul Komakiza. Emanuel Bezeriţa are spor: bate fierul cât e cald şi pileşte formele. Un roman trece pe-alături şi aruncă o vorbă: „Vezi că ţi-a curs rimelul”. Omul îşi vede de treaba lui, face nişte cuţite trainice la preţ de producător: numai 50 de lei! Lângă el, Vasile Dărămuş, poliţist local în viaţa de zi cu zi, dă la foale din greu să înfierbânte cărbunii din vatra unde se coace fierul. Bărbaţii secolului XXI fac roată în jurul lor şi le admiră meşteşugul.

Dăciţe şi romaniţe
Doi metri mai încolo, intri în bucătăria taberei care forfoteşte de „dăciţe” şi „romaniţe”, care taie, prăjesc, curăţă, spală şi prepară. La masa trainică de lemn, luptătorul roman Lucius Aenneus Surus şade lângă războinicul dac Tiamatus. Oare ce mănâncă un roman la DacFest? „Ce este!”, răspunde mucalit tânărul legionar: „Mâncăm ce este, nu avem niciun cuvânt de spus în bucătărie, ne dau pâine cu unsoare sau cu înjurături, dacă ne băgăm mâinile în vasele lor. Aşteptăm să vedem ce ne dau…” şi întoarce privirea peste masă, la femeile care curăţă de zor legume: „Ciorbă cu carne de porc”, i se răspunde. Tânărul nu e deloc mofturos şi ne explică de ce: „Foamea e cel mai bun bucătar. Aşe că acum la asta lucrăm. Aşteptăm să flămânzim!”. Sergiu Vlad Bonta este un personaj, aşa că atunci când vrei să afli care e mâncarea lui „antică” preferată, răspunde dintr-o suflare: „Vinul!”. Cei din jur pufnesc în râs. Întreb şi eu: ”Merge mâncarea cu un luptător dac lângă tine?”. Legionarul aruncă privirea peste umăr: „Dacă-i de ajuns mâncăm amândoi, dacă nu ne ajunge, atunci ne batem!”. Tiamatus râde şi el: „Ne mâncăm între noi”. Koson, un dac pogan care aduce cu imaginea lui Poseidon, zeul mării, îşi face veacul mai mult pe graniţă, unde fierb ceaunele cu tocană, se frige pita şi fierbe ciorba. „La DacFest 2014 i-am adus pe daci, romani şi sarmaţi, avem o tabără antică cu ateliere de ceramică, fierărie, de lucrat în piele, os şi corn. Găsim şi cel mai vechi atelier bine gustat la noi, cel de artă culinară dacică şi romană, sunt civili şi militari şi, la final, toţi se aruncă în luptă”, explică Andrei Pogăciaş, vicepreşedintele Terra Dacica Aeterna (TDA). Fuge de lângă ceaun când dă fumul gros pe el şi o lasă pe Arcia să adune pâinea prăjită şi să povestească de reţete: „Mâncare dacică de linte cu afumătură de porc şi un desert roman – gris cu miere şi piper”. Poate că nu sună bine, dar grisul ăsta este delicios, au spus-o zecile de oameni care şi-au lins degetele după ce au gustat pătrăţele dulci şi condimentate. Alături de Paul Cheptea, Angelica Bălos a tras toate sforile ca să pună DacFestul pe roate, să obţină finanţări şi aprobări. Alături de membrii deveni ai TDA, au mişcat lumea ca să ţină ediţia a cincea departe de manele şi kitsch-uri. I-au ajutat cei de la Direcţia de Tineret şi Sport, Direcţia de Cultură, în timp ce Asociaţia Terra Dacica Aeterna (TDA) a avut şi în acesta an susţinerea financiară din partea S.C. GETICA 95 COM SRL şi AVA G.R. INVESTEMENT, principalii sponsori ai evenimentului din 2011. Sprijinul lor a fost esenţial pentru Terra Dacica Aeterna (TDA) în organizarea Dac Fest.

Sica de aur şi lutul olarului
Dac fest 2014Nu terminăm turul atelierelor că nişte strigăte puternice taie aerul şi atrag vizitatorii lângă „cetate”, unde grupul de soldaţi înfruntă tinerii din Rapolt pentru „Sica de Aur”, trofeul festivalului. De departe se vede că localnicii au spor la trasul cu sfoara. Când dacul Brilinsky dă semnalul: „Atenţie, trage!”, răpoltenii se opintesc din răsputeri, urlând cât îi ţin plămânii de săteni: „Haaaiii, haaaiii!”… „Hai, acumaaa! Bravooo!” şi băieţii din Rapolt îşi bat fericiţi palmele că i-au dovedit pe „romani”. Pentru ei, trasul cu arcul a fost cel mai greu, pentru că nu sunt obişnuiţi cu asemenea „fineţuri”, iar aruncatul cu bolovanul le-a plăcut cel mai mult. „Lupta a fost destul de strânsă şi, totuşi, experimentata echipă a TDA-ului a fost învinsă de tinerii din Rapolt. A fost o întrecere sportivă, fără contestaţii prea multe şi care, la sfârşit, s-a lăsat cu o gură de ţuică. Aşa se întâmpla şi în antichitate, după războaie, concursuri se lăsa şi cu o băută”. Dar nu ţuică, zice Marius Barbu: „Păi, se bea mult vin, bere şi mied, o băutură pe care noi nu o mai avem azi”. Turiştii aplaudă fiecare reuşită. „Am avut norocul să fac un tur în care am reuşit să pun mâna pe fibule, pe arme, inclusiv cele din tabăra romană şi atunci mi-a plăcut mai mult decât dacă m-aş fi plimbat fără sens. E o ocazie în care poţi să te «joci» şi, în timpul ăsta, mai şi înveţi ceva, mai poţi veni cu puştiul să afle şi el ceva. Sunt foarte mulţi copii care lucrează lut, îşi fac fotografii, încearcă armele. E cumva forma perfectă de a învăţa istorie”. Alex vine din Bucureşti şi a rămas două zile în zonă, când a auzit de festival. La o masă de lângă cetate, nişte fetiţe în costum de dăciţe se trudesc să înveţe nişte jocuri antice, precum moara, un joc desenat pe o piele moale, iar mutările se fac cu pietricele. În apropiere, la „magazinul” TDA îşi fac cumpărăturile nişte sarmaţi roxolani, în timp ce dacul „de la casă” explică: „Nu primim numai bani, primim şi rodul pământului”. Pun mai multe întrebări, mai ales că dacul rosteşte fain „r”: „Pentru două capre, vă dau toate podoabele de pe jumătate de masă. Pentru un cal aş da totul, dar unul bun, sănătos”, râde tânărul. Ia să vedem… câteva medalioane, inele din cupru, brăţări şi apărători din piele groasă, numai bune pentru arcaşi, brăţări şi cercei spiralaţi, punguţe pentru doi sau mai mulţi bani… Vin o mulţime de oameni să privească, unii şi cumpără: „Frumos e la DacFest anul acesta. Mie îmi place mult atmosfera de acum, dar şi atelierele sunt interesante. Cred că DacFestul este cea mai reprezentativă sărbătoare care îşi propune reînvierea antichităţii”, spune un tânăr. Micuţii se distrează teribil – se străduiesc să facă farfurii şi oale, dar la final le ies tot soiul de forme. Nici că le pasă, atât timp cât se distrează de minune cu mâinile până la coate mânjite de lut, în timp ce părinţii lor transpiră învârtind cu piciorul la roata olarului. E nebunie la roata olarului, micuţii ţin rândul de parcă ar fi la un cabinet medical de policlinică de stat: „Acuma, eu, dup-aia, tu…. El, eu şi tu!”. Un puştan de patru ani de-abia cară un platou dantelat, proaspăt tăiat de pe masă şi, când îl întreb ce îi place mai mult, chicoteşte şi rosteşte ruşinat: „De ăia în chiloţi”. Aha, e fan gladiatori!
Sâmbătă seara, spiritul dacic a luminat Măgura Uroiului la propriu: în timp ce, lângă tabără, în vale, se aprindea un imens foc de tabără şi zeci de luptători au făcut roată în jurul lui, purtând făclii, pe creasta măgurii, alte lumini de torţe s-au adăugat stelelor. O parapantă a purtat un foc, în zbor, până lângă corturile antice. Strigătele luptătorilor au rupt până şi negura veacurilor: „Dacia Liberă!”.

Rugby antic, mirese răpite şi zbor cu foc
Dacă marea confruntare de la DacFest 2014 au câştigat-o dacii, altfel au stat lucrurile pe terenul de joacă, unde romanii DacFest 2014 au învins naţionala Daciei cu 1 la zero. „La Costeşti, am încercat prima dată un soi de joc de fotbal, care a ieşit ceva asemănător cu rugby”, povesteşte Angelica, iar Oroles explică: „Singura regulă e că nu există reguli, trebuie doar să bagi mingea în poartă”. După ce soldaţii îşi scot armurile şi în teren apare mingea de cârpe, legată cu sfoară, se dezlănţuie iadul. Zeci de bărbaţi aleargă ca nebunii după balon, împing, aruncă, se rostogolesc, cad. Şi în timp ce toţi colegii îşi văd de joacă, romanul Lucius Aenneus Surus răpeşte o fată de dac şi fuge către adăpost. Îl vede dacul Brilinsky, care aleargă după roman şi îi ia fata sub ameninţarea falx-ului. Romanul o vrea înapoi, se îndreaptă spre tabăra adversă şi se alege cu două fete. Totul se termină când romanii înscriu şi jucătorii se îndreaptă către vestiarele antice. Şi nu a fost singura pată de culoare a DacFestului: sâmbătă, după luptă, o mireasă ajunsă la Măgura Uroiului a repornit disputa strămoşească. Frumoasa pradă fuge în tabăra dacică, unde soldaţii sar din corturi să facă zid în faţa romanilor care se apropie în zăngănitul armurilor: „Plecaţi, mireasa rămâne cu noi. Aşa vrea ea”, urlă dacul Brilinsky fericit. Îşi agită larg braţele: „Hai, peste Dunăre, cu voi! Ay, caramba”, zice dacul, trecând pe spaniolă. „Acasă cu voi! V-aşteaptă mămica!”, zbiară alt dac, în timp ce, spre deliciul micuţilor, un roman începe să se smiorcăie şi se aruncă în braţele altui legionar: „M-a bătut!!!”.

citeşte mai departe...


BIBLIOGRAFIE:


Sursa: http://www.replicahd.ro , 2014