Pagina principală
 



ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica (2)
   Echipa ENDA (4)
   Activități ENDA (2)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
   Rapoarte de activitate (3)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (82)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (34)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (20)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (58)
   Recenzii (12)
   Articole știinţifice (1)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (9)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (8)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (10)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (12)
   Legende şi povestiri (3)
   English papers (55)
ZIARUL PERSONAL
   Borangic Cătălin (35)
   Marcu Marius (5)
   Velico Dacus (57)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (35)
   Podcast (1)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (430)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookCanal Youtube ENDAENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

SENTINŢĂ PENTRU TRAFICANŢII DE BRĂŢĂRI DACICE DIN AUR MASIV

PRECIZARE! Prezentul material NU este o producție ENDA, este o preluare de informație în baza legii 8/1996, Cap. III, Art. 9, Pct. e. Textul de mai jos nu este un material științific, ci un articol de presă, prezentarea lui nu are caracter de informare ci evenimențial și nu reflectă punctul de vedere al ENDA, ci al autorului materialului.


Zece membri ai unei grupări infracţionale, trimişi în judecată pentru furtul şi traficarea mai multor brăţări dacice şi a unor tezaure de monede antice în valoare de sute de mii de euro, au fost condamnaţi de magistraţii Judecătoriei Deva.
Judecătoria Deva a pronunţat sentinţa într-unul dintre cele mai „grele” dosare penale aflate pe rolul instanţei. Dosarul traficanţilor de comori dacice a ajuns la final, după şapte ani de la începerea procesului. Instanţa a respins cererea de restituire la Parchet, depusă de Ilic Ljubisa, lider al grupării, şi a pronunţat următoarea sentinţă.
Radu Horia Camil, dealer de antichităţi, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru tăinuire, fiind achitat pentru infracţiunea de constituire a unui grup organizat. Ilic Ljubisa a primit cinci ani de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural aflat în situri arheologice, fiind achitat însă pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Daniel Sorin Jurcă a primit doi ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat şi la cinci ani de închisoare pentru infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural aflat în situri arheologice. De asemenea, a primit un an de închisoare pentru infracţiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă. „Instanţa contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă în cea mai grea de cinci ani de închisoare pe care o sporeşte cu 1/3, astfel că în final inculpatul execută pedeapsa de 6 ani închisoare”, a informat Judecătoria Deva. Călin Corhan a primit aceeaşi sentinţă, pentru infracţiuni similare.
Ioan Bodea şi Viorica Luncan au fost condamnaţi la trei ani de închisoare pentru furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural aflat în situri arheologice. Ilie Luncan a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri de patrimoniu. Daniel Moc a fost achitat pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat şi a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural aflat în situri arheologice şi la un an închisoare pentru infracţiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă.
De asemenea a fost condamnat la doi ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj, astfel că în final, după contopirea pedepselor, a primit trei ani de închisoare, cu suspendare. Laszlo Olah şi Remus Popa au primit câte doi ani de închisoare pentru infracţiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă, pedeapsă cu suspendare.
„Instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă privind pe inculpaţii Luncan Ilie şi Ilić Ljubiša (doar cu privire la brăţările 1-4 vândute unui colecţionar american. Obligă în solidar pe inculpaţii Radu Horia – Camil, Luncan Viorica şi Bodea Ioan să plătească părţii civile Statul Român prin Ministerul Culturii sumelor de: -49.523 USD şi 5.415 Euro, reprezentând cheltuielile ocazionate de repatrierea şi expertizarea brăţării dacice din aur (nr. 9 în greutate de 682 gr.); -52.000 USD reprezentând compensaţii echitabile achitaţi firmei Word & Co. SUA – pentru această brăţară; -130.000 Euro, reprezentând contravaloarea celor 200 de monede din aur de tip Lysimachos; -75.000 Euro, reprezentând contravaloarea celor 500 monede de argint tetradrahme. Obligă în solidar pe inculpaţii Radu Horia – Camil, Corhan Călin şi Jurcă Daniel Sorin să plătească părţii civile Statul Român prin Ministerul Culturii suma de: -30.676 Euro, reprezentând contravaloarea a: 25 denari de argint; 6 piese monetare din bronz (Procopius); inel din aur cu camee (epocă romană); brăţară tracică din argint (în greutate de 26,84 gr.); 58 denari imperiali; 99 denari republicani din argint; 43 denari romani din argint în oală de lut. În baza art. 397 N.C.p.p. rap. la art. 19, 20 şi 25 N.C.p.p. obligă pe inculpatul Corhan Călin să plătească părţii civile Statul Român prin Ministerul Culturii sumele de: -24.000 Euro, reprezentând un depozit de 160 monede (denari republicani şi imperiali din argint şi tetradrahme greceşti); -170.000 Euro, reprezentând 1700 denari romani; -30.000 Euro, reprezentând 300 denari şi o aplică din bronz cu două capete umane; -500 Euro reprezentând brăţară din bronz; -8.106 Euro reprezentând cap statuetă, fibule romane.
Obligă pe inculpatul Jurcă Daniel Sorin să plătească părţii civile Statul Român prin Ministerul Culturii sumele de: - 5.100 Euro, reprezentând 40 monede antice: 12 tetradrahme de argint, 10 monede romane din bronz şi 18 monede romane din argint. 65.000 dolari reprezentând valorificarea unei brăţări dacice din aur. Obligă pe inculpatul Ilić Ljubiša să plătească părţii civile Statul Român prin Ministerul Culturii sumele de: -140.040 Euro reprezentând cheltuielile ocazionate de repatrierea şi expertizarea a 2 brăţări dacice din aur (nr. 7 - 8); -140.000 Euro reprezentând compensaţii echitabile achitaţi colecţionarului elveţian. Obligă pe inculpatul Moc Daniel să plătească părţii civile Statul Român prin Ministerul Culturii suma de 500.000 Euro reprezentând o brăţară dacică din aur”, a informat Judecătoria Deva. Împotriva sentinţei se poate declara apel.
În dosarul finalizat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din anul 2008, au fost trimişi în faţa instanţei Ilic Ljubisa (cetăţean sârb), Radu Horia Camil, Daniel Jurcă, Călin Corhan, Ioan Bodea, Ilie Luncan, Viorica Luncan, Daniel Moc, Ovidiu Olah şi Remus Popa, fiind inculpaţi pentru că în urma acţiunilor ilegale de braconaj întreprinse în siturile arheologice din Munţii Orăştiei, în perioada 1998 – 2007, ar fi produs statului român o pagubă de aproximativ trei milioane de euro. Bunurile sustrase, printre care mai multe brăţări dacice din aur masiv, au ajuns în Occident, fiind vândute pe piaţa neagră a antichităţilor. Cursul procesului a fost întrerupt în 2011, când dosarul a fost retrimis la Parchet, apoi judecata celor zece a fost reluată în 2012. Au fost necesare audieri prin comisie rogatorie internaţională, iar acest fapt a dus la alte întârzieri.
Grupul condus de un interlop sârb, Ilic Ljubisa, şi de clujeanul Radu Horia Camil, a fost cercetat pentru braconaj arheologic, în dosarul voluminos în care Ministerul Culturii şi Cultelor a cerut iniţial daune de 6,6 milioane de euro. În perioada 1998 – 2007, obiectele descoperite de echipele de braconieri în urma unor detecţii ilegale în siturile protejate din zona cetăţilor dacice ale Munţilor Orăştiei au ajuns pe piaţa neagră internaţională de antichităţilor. Potrivit anchetatorilor, la o singură acţiune a braconierilor, în vara anului 1999, în zona Dealului Grădiştii, (situl “Sub Munchea Cetăţii”, aflat la 40 de metri de incinta sacră a cetăţii Sarmisegetuza Regia), aceştia au descoperit un tezaur valoros, alcătuit din două brăţări dacice din aur masiv, 200 monede Lysimach din aur şi 500 tetradrahme din argint, comori care au ajuns în colecţiile private ale unor cetăţeni străini şi doar o mică parte din ele a mai fost recuperată. Metoda ingenioasă prin care o parte dintre piese au fost scoase din ţară, prin vama Nădlac, era transportarea lor în rezervorul unor maşini.
În perioada 1998 – 2014, informează PCA Alba, grupări cuprinzând 34 inculpaţi, braconieri ai siturilor arheologice, au comis infracţiuni la regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, constând în sustragerea, exportul ilegal, valorificarea şi spălarea pe piaţa neagră a antichităţilor a mai multe tezaure monetare (stateri Koson, Lysimach şi denari romani), brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din siturile arheologice Sarmizegetusa Regia şi Piatra Roşie, monumente UNESCO. Aceste bunuri au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional, cauzându-se un prejudiciu de peste 2.500.000 euro. Până în prezent au fost pronunţate hotărâri definitive de condamnare pentru 12 inculpaţi. Procurorii PCA Alba susţin că sunt urmărite în continuare, prin INTERPOL, mai multe tezaure sustrase din siturile fostelor cetăţi dacice: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kilograme), din care s-au recuperat 36 piese; mai multe tezaure de monede Koson din aur (25 de kilograme), din care s-au recuperat 1035 piese; un tezaur de monede Koson din argint, din care s-au recuperat 231 monede; 5 scuturi regale din fier, 11 brăţări spiralice din aur, tezaure de denari romani (imitaţii dacice) etc.

citeşte mai departe...


BIBLIOGRAFIE:


Sursa: http://adevarul.ro , 2015