Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (28)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (16)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (45)
   Recenzii (7)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (1)
   Ziarul personal (6)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (363)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

ECHERE DE METAL UTILIZATE ÎN MUNŢII ORĂŞTIEI ÎN EPOCA DACICĂ

Marius-Mihai Ciută, Cătălin Borangic

Geometria oferă arhitecturii numeroase ajutoare. Ea îl învaţă pe arhitect, în primul rând:să folosească rigla şi compasul, cu ajutorul cărora se execută cu uşurinţă pe suprafeţe traseul construcţiilor; în al doilea rând, să mânuiască echerele, nivela şi firul cu plumb.
(Vitruvius, Despre arhitectură, I, 10)


Braconajul arheologic a devenit, în ultimele două decenii în România, un fenomen infracţional atât de pregnant încât beneficiază deja de propria literatură. Printre piesele deja celebre descoperite cu ajutorul detectoarelor de metal şi traficate amintim brăţările plurispiralice de aur, discurile de fier ornamentate, tezaure monetare, depozite întregi de unelte şi arme etc.
În cadrul structurii organizate a traficului de artefacte aparţinând pieţei negre a antichităţilor există o entitate, destul de puţin cunoscută de obicei, dar care se dovedeşte a fi cea mai dinamică şi complexă, esenţială chiar în însăşi existenţa şi dezvoltarea acestui fenomen infracţional. Este vorba despre colector1. A nu se confunda cu colecţionarul! Colectorul este cel care joacă rolul intermediarului între braconierii propriu-zişi – să le spunem detectorişti în cazul de faţă – şi piaţa de desfacere a bunurilor detectate şi sustrase ilegal, reprezentată fie direct, de colecţionarii dedicaţi, care pot da comenzi bine precizate, fie indirect, de casele de licitaţii sau magazinele de antichităţi. Poziţia şi rolul colectorului de antichităţi în cadrul fenomenului braconierilor siturilor arheologice din România, a fost destul de bine conturată în timpul desfăşurării urmăririi penale în cadrul dosarelor cunoscute generic sub denumirea de „Aurul Dacilor” sau „Aurarii”, dar şi ulterior, în instrumentarea altor dosare privind traficul ilegal de artefacte culturale.
Colectorul este factorul cheie, de departe cel mai activ în dinamica procesului pomenit, deoarece este cel care face efectiv legătura între părţile implicate, el fiind cel care determină acel iter criminis, pe care îl urmează produsul infracţiunii. Bazându-se pe un cumul de cunoştinţe dezvoltat prin experienţe personale, colectorul este cel care intermediază tranzacţiile comerciale, bucurându-se primul de ceea ce putem numi adăugarea plus valorii în cadrul procesului comercial, respectiv de prima creştere a valorii unui bun în cadrul lanţului infracţional. Uneori este văzut doar ca un simplu cărăuş, sau ca om de legătură, însă implicaţiile sale reale în traficul de bunuri arheologice sunt mult mai complexe decât par la prima vedere. De regulă nu este un om cu o pregătire profesională tangentă cu istoria, ci este mai degrabă un self-made man, un autodidact tenace, care întrevede posibilităţile nelimitate de a obţine sume substanţiale de bani de pe urma unui comerţ ilegal ocultat. El este de asemenea, să spunem, un călător, un globe-trotter cu un profil de free lancer, nefiind legat sau condiţionat de factori care să-l lege de un anumit loc sau persoană.
Este un bun psiholog, capabil să negocieze, evident în avantajul său, atât cu braconierii siturilor – de regulă ignoranţi în ceea ce priveşte valoarea reală patrimonială a pieselor pe care le descoperă, dar periculoşi prin capacitatea de a folosi metode agresive în situaţiile în care consideră că sunt înşelaţi – dar şi cu colecţionarii particulari, văzuţi ca elite economice, reprezentanţii sau deţinătorii de case de licitaţii şi/sau magazine de antichităţi. Este o persoană abilă, care cunoaşte cel mai bine lumea ocultată a colecţionarilor, dar şi regulile jocului, desfăşurat permanent de la originea artefactului (contextuală) până la valorificarea sa finală, evident financiară.
Dispunând de anumite cunoştinţe în domeniul valorii de circulaţie a bunurilor culturale, precum şi de informaţii, mai multe sau mai puţine, privind valoarea lor patrimonială2, colectorul este practic vectorul de transmisie care pe piaţa neagră a traficului de antichităţi face legătura între cerere şi ofertă. Un mare avantaj, teoretic cel puţin, al colectorului este acela că el nu participă la efectuarea de detecţii ilegale şi nici la extragerea bunurilor arheologice din pământ, astfel că el poate declara că nu s-a murdărit efectuând astfel de activităţi, pe care, de altfel, de regulă le detestă3. El cunoaşte foarte bine sursă ilicită a bunurilor, devenind un tăinuitor, şi este, pe cale de consecinţă, puternic implicat în exportarea ilegală a bunurilor şi în activităţile complexe de spălare a artefactelor.
Piesele care fac obiectul studiului de faţă au fost recuperate de la un astfel de colector, şi nu unul oarecare, ci poate cel mai dinamic şi eficient care a operat între anii 1999–2005 pe piaţa artefactelor arheologice din România. Cunoscut în lumea interlopă asociată braconajului arheologic sub numele de Domn’ Profesor, RHC a reuşit să-şi lege numele de scoaterea din ţară şi valorificarea unora dintre cele mai spectaculoase piese recuperate ulterior de organele judiciare. Vorbim aici de brăţări pluri-spiralice din aur dacice, de scuturile4 din fier cu reprezentări mitologice de la Piatra Roşie, de tablele din bronz cu Constituţia oraşului roman Troesmis şi, nu în ultimul rând, de cantităţi impresionante de monede antice şi medievale. Deşi nu avea la bază studii în domeniul istoriei sau arheologiei, colectorul clujean a participat din pasiune la cursuri de numismatică organizate la Muzeul din Cluj-Napoca sub egida Universităţii Babeş-Bolyai, devenind un numismat autodidact, chiar cu excelente cunoştinţe în acest domeniu. După ce a avut, sub acoperire, propriul magazin de antichităţi, exact pe strada pe care se află Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, RHC, un îndrăzneţ întreprinzător cu spirit mercantil, de altfel atent observator al legislaţiei de patrimoniu cultural, a întrezărit de timpuriu imensul potenţial pe care îl reprezenta comerţul cu artefacte arheologice. În perioada invocată, 1999– 2005, a reuşit să fie cel mai cunoscut colector de antichităţi din România, în activitatea sa el nerezumându-se doar la piese de factură dacică sau romană, în vreme ce arealul acoperit de el a fost acela al întregii ţări, din Dobrogea în Banat, din Oltenia în nordul Transilvaniei5. Dovada că a fost un fin cunoscător al lumii dealeri-lor de antichităţi şi un eficient investitor, sunt cele două societăţi comerciale pe care le-a avut în Marea Britanie (la Londra) şi în Statele Unite ale Americii (în Miami - Florida), prin care a realizat profituri remarcabile. A reuşit să fie un jucător extrem de activ, fiind cunoscut de toţi dealerii care contează pe piaţa occidentală, firmele lui apărând în toate bazele de date ale caselor de licitaţii.
Între obiectele recuperate din astfel de activităţi se numără şi două unelte speciale, cu utilizare în construcţii sau în ateliere specifice. Este vorba despre două echere, unul de bronz şi unul de fier, descoperite, cel mai probabil6, în zona cetăţii de la Luncani-Piatra Roşie (jud.Hunedoara). Piesele au fost achiziţionate de către colectorul de antichităţi mai sus pomenit în mod direct, de la diverşi detectorişti braconieri ai siturilor arheologice, iar apoi, în cursul urmăririi penale, mizând pe clemenţă, le-a donat statului, respectiv Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, împreună cu mai multe artefacte dacice, romane, medievale etc., cu puţin timp înaintea efectuării de către organele judiciare a unei proceduri specifice7.
Echerele recuperate au fost descoperite înainte de 2006, an când au intrat în colecţiile muzeului clujean, probabil nu cu mult timp, căci mai păstrau pământ şi porţiuni oxidate nederanjate88. Sporadic au apărut informaţii despre piesa din bronz fie în comunicatele Poliţiei9, fie în literatura de specialitate10, dar fără detalii.
Prima piesă (Fig.1) este un echer de fier, realizat prin forjare. Braţele sunt uşor inegale, cel mai lung are 18,3cm, iar cel scurt (baza) 15,2cm. Lăţimea este de 3cm. Pe latura scurtă secţiunea este în forma literei T, obţinută prin sudarea unei alte lame de metal cu secţiune patrulateră în unghi drept pe axul braţului. Această parte a uneltei se aşază, de regulă, pe orizontala de lucru, iar braţul lung pe verticală. Piesa este acoperită cu un strat de oxid amestecat cu pământ, consecinţă a şederii îndelungate în sol. Instrumentul a fost expertizat şi autentificat de către dr. Eugen IAROSLAVSCHI, care a propus ca datare secolul I î.Hr.11.


Fig.1. Echer din fier.


A doua piesă este realizată din bronz (Fig.2). Şi aceasta are braţele inegale; cel scurt (baza) are 19,7cm, iar cel lung 23,2cm. Lăţimea este de 2,7cm. Pe latura scurtă are fixată, prin sudare, o altă lamă cu secţiune dreptunghiulară, secţiunea finală fiind de forma literei T. Bronzul utilizat este de foarte bună calitate, ceea ce a permis formarea unei patine nobile pe întreaga suprafaţă, astfel că piesa este foarte puţin afectată de coroziune. Echerul a fost expertizat de către dr. Gabriela GHEORGHIU, care a propus ca datare tot secolul I d.Hr., considerând instrumentul drept un produs probabil dacic12.


Fig.2. Echer de bronz.


La ambele echere se observă că talpa sudată pe latura scurtă are ca efect capacitatea uneltei de a sta singură pe planuri drepte, aspect ce face ca verificarea unghiului de 90º – raportat la o verticală alăturată – să se realizeze rapid, prin vizualizarea paralelismului dintre latura uneltei şi latura elementului examinat. Desigur, verificările de unghi se puteau face în diverse poziţii, în funcţie de frontul de lucru. Practic un astfel de instrument de măsură şi control reprezintă catetele unui triunghi dreptunghic, care pe lângă verificarea sau trasarea unor unghiuri drepte (sau de 45º), puteau fi folosite la proiectarea unor linii şi trasee paralele, a orizontalităţilor şi verticalităţii unor suprafeţe.
Păstrând reperele tehnologice ale prezentului – piesele sunt singulare în peisajul tehnologic din Dacia preromană, şi chiar în lumea greco-romană astfel de descoperiri sunt rare – echerele erau utilizate în special în lucrările de construcţii. Aceste unelte de precizie asigurau montarea zidăriilor şi a blocurilor suprapuse. De asemenea, puteau fi folosite în lucrările de tâmplărie fie că vorbim de realizarea şi montarea tocurilor de ferestre şi uşi, scări, mobilier, fie că este vorba despre construcţiile sau elementele constructive din lemn (grinzi îmbucate, căpriori, pereţi, stâlpi etc.) ori alte lucrări de dulgherie.
Posesia şi folosirea acestor unelte asigura executarea unor operaţiuni fără defecte sau erori şi avem în vedere verticalitatea masivelor de zidărie de piatră, singurele elemente păstrate arheologic care ne pot da o imagine asupra calităţii lucrărilor executate. Asizele conservate arată că suprapunerea lor s-a făcut cu mare precizie, fără a utiliza mortar sau alt liant – care ar fi neutralizat eventualele mici înclinaţii ale blocului. Calitatea era dată de fasonarea atentă a fiecărui bloc, dar şi prin atenţia cu care a fost pus în operă, locul unde era verificată planeitatea şi verticalitatea – cu echerul, firul de plumb sau un dreptar de lemn. Echerul era util şi pentru zidirea supra-structurilor de cărămidă, unde cu el se montau martorii de lemn de la capetele zidurilor.
Unul dintre principalele avantaje oferite de utilizarea acestor instrumente o reprezenta posibilitatea obţinerii de serii identice ale unor elemente de construcţii: blocuri de calcar, elemente de lemn etc. Acest lucru este determinat pe de o parte de exactitatea geometrică oferită, iar pe de altă parte, de utilizarea unui sistem de codare unitar. Folosirea unui sistem de lucru bazat pe elemente geometrice precise, codate în sisteme de unităţi de măsură, permitea lucrul simultan în cariere şi ateliere, pe de o parte, şi pe şantiere sau la locul de execuţie, pe de alta, anulând multe dintre eventualele inconsecvenţe sau nepotriviri.
Eliminarea erorilor, prin folosirea unor unelte şi unităţi de calcul standard, avea cel puţin două implicaţii majore. Prima ar fi reducerea consistentă a tuturor timpilor de lucru, indiferent de obiectul prelucrat. Dacă privim programul arhitectonic din Munţii Orăştiei la modul general, atrage atenţia ridicarea cetăţilor, templelor şi în general a întregului ansamblu, într-un timp relativ scurt, la scara istoriei locale. Desigur, o mare parte a problematicii a fost explicată prin capacităţile demografice şi economice ale regatului dac, la care putem adăuga un anumit grad de determinare spirituală. Dar dincolo de aceste estimări, până la urmă, un astfel de şantier, întins pe zeci de ani şi la distanţe apreciabile, nu putea fi pus în aplicare fără un corp de arhitecţi – este greu de estimat numărul acestora, dar în mod cert vorbim de mai mulţi – secondat de nenumăraţi meşteri şi meseriaşi buni.
Fără acest know-how13 construcţia unei clădiri sau sistem de lucrări ridica numeroase chestiuni de natură practică, date fiind distanţele, diferenţele de nivel, pantele, diversitatea problemelor pe care astfel de lucrări le clamează chiar şi astăzi, când tehnologia modernă pare atât de potentă şi accesibilă. Coordonatorii şantierelor antice aveau de efectuat sau erau responsabili de executarea unor lucrări diverse: ajustări ale terenului şi elementelor constructive, terasamente, platforme, adaptări, ridicări, transporturi etc. Pe lângă obiectivele principale (ziduri, construcţiile propriu-zise), existau numeroase zidării de sprijin, scări de piatră, turnuri, căi de acces etc.; elemente care trebuiau proiectate şi realizate aproximativ simultan cu zidul principal al cetăţii. Lor li se adaugă lucrările logistice constituite din platforme şi căi de acces temporare sau de utilaje de construcţii (schele, scări, capre, maşini de ridicat, sisteme de scripeţi, jgheaburi etc.)14.
Fără a extrapola nepermis de mult dimensiunea corpului ingineresc responsabil de arhitectura regatului dac, păstrăm ideea existenţei lui, relevată până acum doar de amplitudinea programului arhitectural discutat. În acest registru, nu ar trebui minimalizată excesiv nici afirmaţia lui Iordanes, care referindu-se la clerul din timpul lui Burebista, spune despre marele preot Deceneu că „[...] observând înclinaţia lor de a-l asculta în toate şi inteligenţa lor nativă, el i-a iniţiat în aproape toată filozofia, căci era maestru priceput în aceasta. El i-a învăţat etica, dezvăţându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în fizică, făcându-i să trăiască potrivit cu legile naturii, pe care goţii [geţii] transcriindu-le le păstrează până azi cu numele de belagines; i-a învăţat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare în ce priveşte mintea; arătându-le practica, i-a îndemnat să-şi trăiască viaţa în fapte bune; demonstrându-le teoria, i-a învăţat să contemple cele 12 semne ale zodiacului, iar prin ele mersul planetelor şi toată astronomia, lămurindu-i cum creşte şi scade discul lunii şi cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura rotunjimii pământului şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 345 de stele trec de la răsărit la apus, ca să se apropie sau să se depărteze de polul ceresc. Vezi ce plăcere ca nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea Lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, Soarele vrând să atingă regiunea orientală, este adus înapoi în regiunea occidentală. Getul se linişteşte de îndată ce primeşte explicaţia acestor lucruri. Aceasta şi multe altele, învăţând Deceneu pe geţi, prin ştiinţa sa, a strălucit în mijlocul lor ca o adevărată minune15.
Fragmentul a fost relativ marginalizat în istoriografia contemporană, eclipsat de confuzia goţilor cu geţii pe care o face, aparent naiv, Iordanes, motiv pentru care opera sa a fost considerată majoritar fictivă. Totuşi, Iordanes a folosit izvoare vechi, astăzi pierdute, în principal Historia Gothorum a lui Casiodor şi opera lui Dion Chrysostomos, de unde a extras informaţii mai apropiate de epoca dacică. Ca o completare a tabloului făcut putem nota remarca lui Dion Chrysostomos, transmisă tot de Iordanes, care spunea, referindu-se la înţelepciunea clerului că „goţii [geţii] s-au arătat mereu mai înţelepţi decât mai toţi barbarii şi aproape asemenea grecilor16.
Este evident că in integrum descrierea castei preoţilor daci, pe care o putem presupune ca fiind deţinătoarea autohtonă a unor cunoştinţe matematice şi arhitectonice, este o proiecţie personală a lui Iordanes, în care se observă unele accente stoice, dar textul în sine nu poate fi ignorat total.
Chiar privind cu maximă prudenţă relatările, trebuie remarcată imaginea, diferită de a altor barbari, pe care clerul dac o avea în mediile publice antice, reflecţie şi ecou probabil a unor reforme profunde implementate în epoca lui Burebista şi care ar fi putut situa clerul pe poziţia de elită cultă a societăţii dacice. Întregul sistem arhitectural din munţii Orăştiei nu putea fi edificat fără arhitecţi, ingineri, meşteri şi meseriaşi familiarizaţi cu geometria – de la calcule simple la proiectări de ansamblu. Este greu de crezut că întreaga responsabilitate se baza pe alogeni, dat fiind problemele ridicate de aducerea acestora în regat.
Prezenţa echerelor în mediul dacic poate avea şi o altă explicaţie, având în vedere că în Dacia au ajuns, fără îndoială, meşteri din lumea greco-romană, ca parte a unor înţelegeri sau ca prizonieri. Aportul de constructori profesionişti din lumea elenistică şi/sau romană – textual documentată pentru epoca lui Decebal – acoperea doar parţial necesarul intern. Cei aduşi într-o formă sau alta, nu puteau fi foarte mulţi şi probabil nici destui. Putem presupune că necesarul de personal calificat a fost în mod logic completat cu meşteri locali, care au învăţat operarea cu sisteme tehnice şi instrumente specializate, în timp ce secondau sau asistau la munca specialiştilor aduşi. Nici instrumentele de lucru nu puteau fi neapărat necunoscute; legăturile cu lumea mediteraneeană erau vechi şi constante. Singura problemă serioasă putea fi lucrul efectiv cu acestea.


Fig.3. Altar roman. Instrumente de măsură şi control utilizate în construcţii17.


Echerele sunt invenţii vechi, primele astfel de unelte apar în Egiptul antic18, apoi le regăsim la greci19 şi romani20 (Fig.3). Deşi rare în descoperiri, semn că erau bunuri cu valoare ridicată, transmisibile între generaţii, ele apar consistent în iconografia funerară sau votivă. De remarcat că piese similare ca morfologie, respectiv cu două braţe inegale sunt mai rare, cel puţin în reprezentări, decât echerele echilaterale – utilizate în combinaţie cu firul cu plumb, având în acest caz şi funcţia de nivelă.
Implicaţiile matematice care decurg din cunoaşterea acestei importante figuri geometrice – triunghiul dreptunghic – sunt numeroase, iar prezenţa lor în mediul dacic naşte alte consecinţe cu caracter istoric. Echerele sunt parte a unui instrumentar cu evident caracter tehnic şi care cerea anumite abilităţi de utilizare sau mai exact anumite cunoştinţe matematice şi practice aplicabile.
Este posibil ca după restaurarea lor completă – moment când se poate observa dacă au sub-diviziuni gravate – să se poată verifica unităţile de măsură folosite la ridicarea construcţiilor din proximitatea Regatului dac. Totodată, analizarea în detaliu a pieselor – inclusiv prin analize metalografice şi de altă natură – ar putea lămuri şi provenienţa exactă a acestora şi ar confirma (sau infirma) producerea lor pe plan local, cu toate implicaţiile istorice derivate din aceste detalii.
Alături de compasuri şi alte unelte specifice, prezenţa în mediul dacic a acestor instrumente specializate, modifică percepţia asupra tehnicilor, procedeelor şi cunoştinţelor folosite în Dacia Preromană la ridicarea construcţiilor monumentale şi în general asupra constructorilor şi meşteşugarilor locali, fie ei daci sau de alt neam.
Programul arhitectonic al regatului dac primeşte, prin descoperirea acestor echere, în mod nefericit am spune, o explicaţie privitoare la calităţile constructive despre care, până acum, vorbeau doar ruinele.


NOTE

1 O analiză pertinentă cu privire la particularităţile traficului de artefacte arheologice din România, precum şi la structura organizatorică a reţelelor de traficanţi, vezi la Lazăr, 2008; Lazăr, Lazăr, 2009; Depert-Lippitz, 2009; Condruz, 2008; Ciută, Condruz, 2013; Ciută, 2016.
2 Suficiente cât să îl recomande ca un serios connaisseur în domeniu.
3 Sentimentul nu este suficient de profund însă, de vreme ce acelaşi colector nu este dispus să-şi numească sursele în cadrul declaraţiilor, deoarece din principiu (sic!) el nu trădează.
4 Numele de scuturi (uneori propunerea de funcţionalitate vizează doar rolul lor presupus de umbo) dat iniţial acestui tip de piese este impropriu, ele nefiind altceva decât tablouri (Borangic et alii, 2015, p. 118, nota 22). Totuşi, numele a fost păstrat, adesea chiar în literatura de specialitate, ca efect al nevoii de stabilitate terminologică, în special în sfera juridică; piesele în cauză făcând parte din îndelungate procese de identificare, recuperare şi stabilire a prejudiciilor cauzate.
5 În majoritatea agendelor telefonice ale braconierilor siturilor arheologice de pe întreg teritoriul României apărea numărul lui RHC, cu titulatura Domnul Profesor, trimitere direct la modul în care se prezenta acesta cu ocazia efectuării raidurilor de colectare de artefacte din zona Munţilor Orăştiei, din Oltenia, din Banat şi chiar din Dobrogea.
6 Din datele obţinute prin investigaţiile judiciare, rezultă ca fiind certe o serie de artefacte cu provenienţă din cetatea dacică de la Piatra Roşie, de unde au fost sustrase şi scuturile din fier, unul predat de RHC Muzeului din Cluj-Napoca, iar alte două, recuperate între timp, vândute ca scuturi romane unui colecţionar din Statele Unite ale Americii.
7 Este vorba despre percheziţia domiciliară efectuată la apartamentul numitului, aflat în ClujNapoca. Din procesele verbale de predare a artefactelor către MNIT, datate cu exact 14 zile înaintea percheziţiei domiciliare, rezultă provenienţa artefactelor predate din situri variate, precum: Sarmizegetusa Regia, Piatra Roşie, Adamclisi, Troesmis, Moigrad, Cioroiu Nou, Apulum, Enisala, Sucidava, Ulmetum, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Potaissa, Capidava, Histria, Porolissum etc.
8 Prin Ordonanţa din 13.09.2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, înregistrată la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei cu nr. 1081/15.09.2006, s-a dispus efectuarea unor rapoarte de expertiză asupra tuturor pieselor predate de către RHC în luna iulie 2006.
8 Patrimoniul cultural reîntregit. Elemente de identitate recuperate, Alba Iulia, 2007, Tipografia Tipo Rex, p. 15; catalog editat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba.
9 Patrimoniul cultural reîntregit. Elemente de identitate recuperate, Alba Iulia, 2007, Tipografia Tipo Rex, p. 15; catalog editat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba.
10 Mateescu, 2012, p. 80-81, fig. 29 (autorul aminteşte aici, citându-l pe Eugen IAROSLAVSCHI, de existenţa a trei astfel de echere aflate în patrimoniul muzeal clujean. Din braconajul arheologic provin însă, după cunoştinţa noastră, doar două. Dacă informaţia este corectă, atunci este posibil să mai existe o piesă, provenită din mai vechi descoperiri arheologice sau de altă natură); Stănescu, 2015, p. 94, fig. 37; Mateescu et alii, 2016, p. 119, fig. 12.
11 Cf. Ordonanţei din 13.09.2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, înregistrată la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei sub nr. 1081/15.09.2006.
12 Cf. Dispoziţiei din 13.09.2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia şi înregistrată la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei sub nr. 1081/15.09.2006. Numărul de inventar al piesei este VD 3861.
13 Sintagma este un neologism preluat ca atare din limba engleză şi condensează toate cunoştinţele şi experienţele practice necesare pentru a realiza un obiectiv, precum şi suma de factori şi informaţii specifice, cu circulaţie restrânsă în cadrul unui grup de lucru, în principal profesionalizat. 14 Borangic, Berzovan, 2014, p. 112-113.
14 Borangic, Berzovan, 2014, p. 112-113.
15 Iordanes, Getica, XI, 69-70.
16 Iordanes, Getica, I, 40.
17 Orlando, 1968, p. 59, fig. 51.
18 Astfel de echere, uneori utilizate ca amulete, apar în mormintele Dinastiei XX, din Timpul Noului Regat (1190–1070 î.Hr.), în ciuda faptului că Plinius cel Bătrân, atribuie invenţia lui Theodoros din Samos (Plinius, Historia Naturalis, VII, 252).
19 Orlando, 1968, p. 59-64.
20 Adam, 2003, p. 64-68.


BIBLIOGRAFIE

Adam, 2003 Jean-Pierre ADAM, Roman Building. Materials and Techniques, Translated by Anthony MATHEWS, Routledge, London and New York, 2003, 368 pg., ISBN 0-415-20866-1.
Borangic et alii, 2015 Cătălin BORANGIC, Marius MARCU, Marius BARBU, Reconstrucţia unui scut din epoca dacică. Consideraţii de ordin istoric, tactic şi structural, În: Acta Musei Porolissensis, XXXVII, 2015, p. 113-170.
Borangic, Berzovan, 2014 Cătălin BORANGIC, Alexandru BERZOVAN, Concepte despre cetatea dacică, În: Acta Centri Lucusiensis, nr. 2B, Timişoara, 2014, p. 82143.
Ciută, 2016 Marius Mihai CIUTĂ, Detectoriştii siturilor arheologice: încercare de realizare a profilului detectoristului în România, În: Sergiu MUSTAŢĂ (ed.), Tendinţe curente în protecţia patrimoniului arheologic în România şi Republica Moldova, Ed. ARC, Chişinău/Iaşi, 2016, 246 pg., ISBN 978-9975-137-41-6; p. 135-148.
Ciută, Condruz, 2013 Marius Mihai CIUTĂ, Aurel CONDRUZ, Posibile orientări astronomice ale contextelor cu depuneri de artefacte din aur, descoperite în proximitatea Sarmizegetusei Regia (com. Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara), În: Aug. LAZĂR, S. ALĂMOREANU, C. BORŞ, C. CIMINO, M-M. CIUTĂ, A. CONDRUZ, V. CRIŞAN, B. DEPPERT-LIPPITZ, P.G. FERRI, C. GĂZDAC, I. GÂNFĂLEAN, E. IAROSLAVSCHI, D. LAMBERT, A.M. LIBERATI, C. MUŞEŢEANU, E. OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU, E. SILVERIO, M. SIMION, M. ŞUTEU, G. TROHANI, L. ŢEPOSU-MARINESCU (eds), Combaterea traficului cu bunuri culturale – recuperarea trecutului / Fighting the trafficking in cultural goods – Recovering the past –, Patrimonium, III, Bucureşti, Ed. Universul Juridic, 2013, 466 pg., ISBN 978-973-127-896-4; p. 175- 198.
Condruz, 2009 Aurel CONDRUZ, Proceduri utilizate pentru identificarea, recuperarea şi repatrierea bunurilor culturale urmărite internaţional, În: Augustin LAZĂR, John A. E. VERVAELE, Paolo Giorgio FERRI, (eds), Combaterea criminalităţii contra patrimoniului cultural European / Combating the Criminality Against the European Cultural Heritage [Traducere: Iuliana Lucreţia ROŞIAN, Petre IONESCU, Irena VASIU], Patrimonium, II, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, 512 pg., ISBN 978-606-54 3-037-2; p. 361-370.
Deppert-
Lippitz, 2009
Barbara DEPPERT-LIPPITZ, Structura comerţului legal şi ilegal cu antichităţi, În: Augustin LAZĂR, John A. E. VERVAELE, Paolo Giorgio FERRI, (eds), Combaterea criminalităţii contra patrimoniului cultural European / Combating the Criminality Against the European Cultural Heritage [Traducere: Iuliana Lucreţia ROŞIAN, Petre IONESCU, Irena VASIU], Patrimonium, II, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, 512 pg., ISBN 978-606-54 3-037-2; p. 121-172.
Iordanes Iordanes, De origine actibusque getarum / Despre originea şi faptele geţilor (ediţie bilingvă, latină–română; traducere: David POPESCU; îngrijirea ediţiei, studiul introductiv şi note: Gabriel GHEORGHE), Ed. Fundaţiei Gândirea, Bucureşti, 2001, 150 pg., ISBN973-9049-01-X.
Lazăr, 2008 Augustin LAZĂR, Combaterea criminalităţii contra Patrimoniului Cultural Naţional, în Combaterea criminalităţii contra patrimoniului arheologic European, Patrimonium I, 2008, Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 408 pg. ISBN 978-973-758-170-9; p. 125-176.
Lazăr, Lazăr, 2009 Augustin LAZĂR, Anca Augusta LAZĂR, Metodologia investigării infracţiunilor din domeniul patrimoniului cultural naţional, În: Augustin LAZĂR, John A. E. VERVAELE, Paolo Giorgio FERRI, (eds), Combaterea criminalităţii contra patrimoniului cultural European / Combating the Criminality Against the European Cultural Heritage [Traducere: Iuliana Lucreţia ROŞIAN, Petre IONESCU, Irena VASIU], Patrimonium, II, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, 512 pg., ISBN 978-606-54 3-037-2; p. 391-474.
Mateescu, 2012 Răzvan MATEESCU, Istoriile unui templu, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2012, 212 pg., ISBN 978-606-543-297-0.
Mateescu-Suciu et alii, 2016 Liliana MATEESCU-SUCIU, Gabriela GHEORGHIU, Cristian GĂZDAC, Schimburi comerciale, În: Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO - Incursiuni dacice în spaţiul virtual, Ed. Only One, Cluj-Napoca, 2016, 250 pg., ISBN 978-606-94125-4-1; p. 99-128.
Orlandos,1968 Anastasios K. ORLANDOS, Les matériaux de construction et la technique architecturale des anciens Grecs, Second partie, Édition E. de Boccard, Paris, 1968, 316 pg.
Plinius Pliny the Elder, The Natural History, online http://www.perseus.tufts.
edu/hopper/text?doc=Plin.+Nat.+toc
(15.10.2016).
Stănescu, 2015 Florin STĂNESCU, Soarele de andezit. Studii şi cercetări de arheometrie şi arheoastronomie, Ed. Techno Media, Sibiu, 2015, 238 pg., ISBN 978-606-616-201-2.
Vitruviu Vitruvius Pollio, Despre arhitectură, Trad. G. M. CANTACUZINO, Traian COSTA, Grigore IONESCU, Scriitori greci şi latini, 5, Ed. Academiei Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964, 484 pg.


ABSTRACT

Inside the criminal organisation of the black market of antiquities is an specific and dinamic character: the collector, who is the cord connection between the two sides of trade: demand and supply. The two artifacts presented in the next paper where recovered from one af the most efficient collectors who operate in Romania between 1999–2005.

Architectonic complexes from Orăştie Mountains have always impressed through massiveness, stringency, precision and quality. The walls and monumental stairs, temples and sanctuaries, all existing buildings in the perimeter and capital proximity, never let to be seen almost anything about their builders. The discovery of two measuring squares, one made of bronze and one of iron, most probably from illicit activities, restarts the discussion about the ones that raised the buildings and especially the degree of qualification.

The two tools, one iron and one bronze were used in drawing the right angles and the parallels at verifying flatness, verticality and horizontality is possible they were used to calculate areas and surfaces. Their discovery probably close to the city of Luncani-Piatra Roşie (Hunedoara county), relaunched talks on human capacity held by manufacturers be it staff of highly-qualified architects and craftsmen, whether we speak of craftsmen (masons, masons, carpenters, joiners etc.).

The presence of these tools in the area has two possible interpretations. On the one hand you may have been part of the work of a craftsman instrumentation brought the Greek world and/or Roman, whether they belonged to a local craftsman. Future analyzes will explain the origin of metal and, after restoration, if they identify units drawn on squares, we can know what computing systems and measurements operated builders ancient monumental buildings during lifting.


KEYWORDS

squares, Dacia, builders, monuments, measurement, archaeological poaching.


BIBLIOGRAFIE:


Articol apărut în: ARHEOVEST IV1 -IN HONOREM ADRIAN BEJAN- Interdisciplinaritate în Arheologie şi Istorie, Timişoara, 26 noiembrie 2016