Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (6)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (40)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (356)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

ALECSANDRI VASILE - ERCULEAN (POEZIE POPULARĂ CULEASĂ)

Plecat-au în zori
Trei surori la flori.
Sora cea mai mare
S-a dus înspre mare,
Sora cea mezină
Pe mal, în grădină,
Sora cea mai mică
Şi mai sălbăţică
S-a dus, mări, dus
Pe Cerna în sus [2]
Iar în urma lor
Mulţi voinici cu dor
S-au luat cântând
Ş-au venit plângând.
Iată-un căpitan
Căpitan râmlean, [3]
Că mi se iveşte,
Pe mal se opreşte,
Cu Cerna grăieşte:
"Neră limpezie,
Stai de-mi spune mie
Despre trei surori
Plecate din zori."
"Sora cea mai mare
S-a dus către mare
Pe Dunăre-n jos
La un plai frumos.
Sora cea mezină
S-a dus din grădină
Peste nouă munţi,
În codri cărunţi.
Sora cea mai mică
Şi mai sălbăţică
Plânge colo-n stâncă
La umbră adâncă".
Ercul Erculean,
Căpitan râmlean,
Îşi repede calul
De răsună malul,
Ş-ajunge-ntr-un zbor
La stânca cu dor.
"Ieşi, fată, din piatră
Să te văd odată!"
"Cum să ies din piatră,
Că sunt goală toată
Şi mă tem de soare...
Nu m-a soarbe oare?"
"Să n-ai nici o frică,
Fată sălbăţică,
Că te-oi lua-n braţă,
Să mai prind la viaţă,
Şi te-oi coperi
Şi mi te-oi feri
De vânt şi de soare,
De-a lor sărutare."
"Bădiţă, bădiţă,
De-ţi sunt drăguliţă,
Soţie de vrei,
De vrei să mă iei,
Mă scoate din stâncă,
Din umbră adâncă,
Să-ţi ies la lumină
Cu inima plină."
Ercul Erculean,
Căpitan râmlean,
Calcă peste piatră
Şi iată că-ndată
Lumii se arată
O dalbă de fată
Albă, goală toată,
Vie şi frumoasă,
Dulce, răcoroasă
Cu păr aurit,
Pe umeri leit.
Cât o şi zăreşte
Soarele s-opreşte,
Şi faţa-i s-aprinde
Şi raza-i se-ntinde,
Ca un sărutat
Lung şi înfocat.
Iar cel Erculean,
Căpitan râmlean,
Mi-o apucă-n braţă
De prinde la viaţă,
Mi-o strânge la piept
Ş-o leagănă-ncet;
Şi-i face-n răcoare
Departe de soare
Cuib de floricele
Ivite la stele.

Note:
[1] Această legendă pare a cuprinde o alegorie ingenioasă şi poetică asupra descoperirii apelor minerale de la Mihadia în Banat. Numele de Ercul Erculean repoartă gândirea la timpurile domnirii romanilor în Dacia, pe când băile astăzi cunoscute sub numele de Mihadia purtau numirea latină de: Pontes Herculi şi ad media acquae sacrae. Chiar acum încă unul din acele izvoare minerale se cheamă izvorul lui Ercul, zeul puterii, căci apa lui este întăritoare.
Sora cea mai mică şi mai sălbăţică ce stă ascunsă într-o stâncă şi plânge în umbră adâncă reprezintă negreşit, sub o formă alegorică, un izvor limpede şi dătător de viaţă. Temerea ei de a fi sorbită de razele soarelui, şi cuibul său de floricele aşezat la răcoare, înfăţişează imaginea unui pârâu de munte ce curge la umbra pădurilor.
[2] Cerna este numele pârâului de munte ce curge prin Mihadia şi merge de se aruncă în Dunăre. Acest cuvânt însemnează în limba slavonă un lucru negru: prin urmare, se înţelege pentru ce Ercul Erculean zice pârâului: Neră limpezie.
[3] În letopiseţele noastre cele vechi se vede numele de râmlean dat locuitorilor din Roma.


BIBLIOGRAFIE:


Sursa: http://ro.wikisource.org