Pagina principală
 



ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica (2)
   Echipa ENDA (4)
   Activități ENDA (2)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
   Rapoarte de activitate (3)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (82)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (34)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (20)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (58)
   Recenzii (12)
   Articole știinţifice (1)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (9)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (8)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (10)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (12)
   Legende şi povestiri (3)
   English papers (55)
ZIARUL PERSONAL
   Borangic Cătălin (35)
   Marcu Marius (5)
   Velico Dacus (57)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (35)
   Podcast (1)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (430)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookCanal Youtube ENDAENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

ARIAN - EXPEDIŢIA LUI ALEXANDRU

I,3,1-6. A treia zi după luptă, Alexandru ajunse la fluviul Istru - cel mai mare dintre fluviile Europei şi care străbate cea mai mare întindere de pământ, despărţind triburi dintre cele mai războinice, în majoritate celtice, în ţinutul acestor celţi se află şi izvoarele lui. Cei mai îndepărtaţi dintre aceştia sînt cvazii şi marcomanii. După aceea o ramură a sarmaţilor - iazigii -, apoi geţii care cred în nemurire. Urmează majoritatea sarmaţilor şi sciţii până la vărsare, unde dă prin cinci guri în Pontul Euxin. Acolo Alexandru găsi corăbii mari sosite de la Bizanţ prin Pontul Euxin şi pe fluviu. Pe acestea le umplu cu arcaşi şi hopliţi şi porni cu ele împotriva insulei, unde se adăpostiseră tribalii şi tracii, încercă o debarcare forţată. Dar barbarii atacau în acele părţi ale fluviului unde corăbiile căutau să tragă la mal. Acestea erau puţine la număr şi nu se aflau pe ele mulţi soldaţi. Cea mai mare parte a insulei avea maluri abrupte, iar curentul din jur - fiind acolo strîmtoare - era iute şi de netrecut. Atunci Alexandru îşi retrase corăbiile şi hotărî să treacă Istrul împotriva geţilor care locuiau dincolo de Istru, deoarece îi vedea că sînt adunaţi acolo în mare număr pe malul Istrului. Ei voiau să-l împiedice, dacă ar fi încercat să treacă la dînşii, (erau acolo vreo patru mii de călăreţi, iar pedestraşi peste zece mii), în acelaşi timp pe Alexandru îl cuprinse dorinţa de a trece pe malul celălalt al Istrului. Pe una din corăbii se urcă şi el. Apoi, puse să se umple cu paie burdufuri din pielea corturilor sub care se adăposteau ai săi; adună din regiune cât putu mai multe luntri dintr-un singur trunchi (căci acestea se aflau din belşug, deoarece locuitorii de pe malurile Istrului le folosesc pentru pescuit în Istru sau când merg unii la alţii pe fluviu, iar mulţi fac cu ele piraterie). După ce adună foarte multe din acestea, trecu pe ele cât mai mulţi soldaţi. Cei care trecură împreună cu Alexandru erau ca la vreo mie şi cinci sute de călăreţi şi vreo patru mii de pedestraşi.

I,4,1-8. În cursul nopţii merseră prin locuri unde holdele de grâu erau îmbelşugate. În felul acesta rămaseră mai neobservaţi în înaintarea lor pe mal. Cu ivirea zorilor, Alexandru o porni prin holde. El porunci pedestraşilor să înainteze, cucând grâul cu lăncile înclinate, până au ajuns la pământul necultivat. Câtă vreme călăreţii înaintară prin holde, falanga îi urma. Dar când abia ieşiră de pe ogoare, Alexandru însuşi duse cavaleria la aripa stângă, iar lui Nicanor îi porunci să ducă falanga în formaţie pătrată. Dar geţii nu ţinură piept nici măcar primului atac al cavaleriei. Ei rămaseră uimiţi de îndrăzneala cu care într-o singură noapte trecuse atât de uşor cel mai mare dintre fluvii, Istrul, fără să facă pod la locul de trecere, îi mai înspăimânta şi desimea de nestrăbătut a falangei şi puternicul atac dat de călăreţi. Mai întâi, ei fugiră spre un oraş, care se afla la o depărtare de o parasangă de Istru. Când Văzură că, lăsând în frunte pe călăreţi, Alexandru duce în grabă falanga de-a lungul fluviului, pentru ca nu cumva pedestraşii să fie încercuiţi de geţii care stăteau la pândă, geţii părăsiră şi oraşul, care nu era bine întărit, îşi luară copiii şi femeile pe cai, cât puteau duce caii. Ei se retrăseseră cât putură mai departe de fluviu prin locuri singuratice. Alexandru cuceri oraşul şi luă toată prada pe care o lăsaseră geţii. El însărcină pe Meleagru şi Filip cu transportarea prăzii. Dărâmând oraşul până la temelie, jertfi pe malul Istrului lui Zeus Mântuitorul, lui Heracles şi Istrului însuşi, deoarece nu le-a fost de netrecut, în aceeaşi zi îi aduse teferi pe toţi soldaţii săi în tabără. Aci sosiră soli atât din partea triburilor libere care locuiesc pe malurile Istrului, cît şi de la Syrmos, regele tribalilor; veniră soli chiar şi de la celţii care locuiesc în Golful Ionic. Celţii au trupuri mari şi sînt foarte încrezători în puterile lor. Spuneau cu toţii că sunt dornici să ajungă prietenii lui Alexandru. Acesta legă cu toţi prietenie, luând şi dând chezăşii. Pe celţi îi întrebă de ce lucru omenesc se tem ei mai mult, în nădejdea că - deoarece marea sa faimă va fi ajuns pînă la ei şi încă şi mai departe - au să răspundă că se tem de el mai mult decît de toţi. Dar răspunsul celţilor îi spulberă nădejdile, într-adevăr, cum locuiau departe de Alexandru - iar în ţinuturile ocupate de ei se putea cu greu pătrunde - văzându-l pe Alexandru că porneşte spre alte locuri, îi spuseră că se tem ca nu cumva vreodată să cadă cerul pe dînşii. Alexandru le dădu numele de prieteni, îi făcu aliaţi şi îi trimise acasă, după ce adăugă doar atît: că celţii sînt nişte flecari.

I,5,1. Apoi Alexandru o porni împotriva agrianilor şi a peonilor...

III,12,4. ...În îndoitura din flancul stâng erau aşezaţi tracii, pe care-i conducea Sitalces; după aceştia, călăreţii aliaţi pe care îi conducea Coiranos; după ei, călăreţii odrisi, al căror comandant era Agathon, fiul lui Tyrimmas. ...După purtătorii de bagaje au fost aşezaţi, spre paza lor, pedestraşii din Tracia...

IV,1,1. Nu peste multe zile, au sosit la Alexandru soli din partea sciţilor numiţi abii pe care şi Homer îi lăuda în epopeea sa, ca fiind cei mai drepţi dintre oameni; aceştia locuiesc în Asia şi sînt liberi mai ales datorită sărăciei şi dreptăţii lor. Au venit şi de la sciţii europeni, care sunt neamul cel mai mare din Europa.


BIBLIOGRAFIE:


Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964