Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (6)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (40)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (356)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

DIO CASSIUS - ISTORIA ROMANĂ (LXXI)

LXXI,11,1. Marcus Antoninus a rămas în Panonia, pentru a primi soliile barbarilor. Într-adevăr veniseră atunci mulţi la el. Unii, sub conducerea lui Battarios, un copil de doisprezece ani, îi oferiră alianţă, primind bani, şi alungară pe Tarbos, un dinast vecin cu el. Acesta mergea în Dacia, cerea bani şi ameninţa că are să vină cu război, dacă nu-i va primi. 2. Alţii cereau şi ei pace, de pildă cvazii, şî o dobîndiră, cu obligaţia să se despartă ele marcomani; ei dădură, de asemenea, multe iepe şi vaci şi făgăduiră totodată să trimită îndărăt pe toţi dezertorii şi prizonierii: mai întîi treisprezece mii, apoi şi pe ceilalţi. 3. Cu toate acestea, nu aveau voie să intre în pieţele comune, ca nu cumva să se amestece printre ei şi marcomanii şi iazigii, pe care juraseră că nu-i vor mai primi şi nu le vor mai îngădui să treacă prin ţara lor; şi fiind ei înşişi cvazi, să nu-i iscodească pe romani sau să-şi facă aprovizionarea cu cele de trebuinţă din aceste tîrguri. Aceştia au fost barbarii veniţi la Marcus. Numeroşi alţii i s-au supus, atît pe triburi cît şi pe neamuri, trimiţînd solii. 4. Unii din ei au fot înrolaţi în armată şi trimişi în diverse părţi, ca şi acei dintre prizonieri şi dezertori care puteau să lupte. Alţii au primit şi pămînt: unii în Dacia, alţii în Panonia, iar alţii în Moesia, în Germania şi chiar în Italia. 5. Cîţiva, statornicindu-se la Ravena, s-au răzvrătit şi au împins îndrăzneala pînă acolo, încît au pus stăpînire pe oraş. Din această pricină [Marcus Aurelius] nu a mai introdus niciodată vreun barbar în Italia şi a mutat în altă parte pe cei ce veniseră mai înainte vreme acolo. Ex. UG 57 (p. 407), apoi Suid. op. cit.

LXXI,12,1. Astingii, sub conducerea lui Rhaos şi Rhaptos, au venit să se aşeze în Dacia, în nădejdea că vor primi ca preţ al alianţei lor bani şi pamînt. Fiindcă n-au obţinut aceste lucruri, au lăsat zălog lui Clemens femeile şi copiii, punîndu-şi în minte să cucerească prin arme pămînturile costobncilor. După ce i-au biruit pe aceştia, nu au lăsat nici Dacia liniştită. 2. Lacringii, însă, temîndu-se ca nu cumva Clemens să se înspăimînte şi să-i aducă pe astingi în ţinutul locuit de ei înşişi, îi atacară de aceea pe neaşteptate şi dobîndiră o mare izbîndă. Urmarea a fost că astingii n-au mai pornit să se războiască niciodată cu romanii. Ei stârniră în rugăminţi pe lîngă Marcus să le dea bani şi pămînt, cu făgăduiala că vor face rău celor ce se războiau atunci cu împăratul. 3. Astingii au împlinit ceva din această făgăduiala. Cotinii făgăduiră lucruri asemănătoare. După ce l-au atras de partea lor pe Tarrutenius Paternus, secretarul împăratului pentru corespondenta latină - arătîndu-se că ar porni sub comanda lui, împotriva marcomanilor -, nu numai cu nu au adus la îndeplinire cele făgăduite, dar s-au purtat groaznic şi cu [Paternus], iar după aceea l-au omorît. Exc. UG 58 (p. 408).

LXXI,19,1. Marcus nu primea în acelaşi timp pe solii tuturor neamurilor barbare, ci după cum fiecare din ele merita fie dreptul de cetăţenie, fie o iertare de biruri - pentru totdeauna ori vremelnică - ori chiar acordarea vreunui ajutor statornic în grîne. 2. Cum iazigii se dovediseră a-i fi foarte de folos, le iertă multe din îndatoririle lor şi - aş putea spune - pe toate, cu excepţia celor în legătură cu adunările şi negoţul. Rămînea de asemenea opreliştea de a se folosi de corăbii proprii şi de a se apropia de insulele din Istru. Le-a îngăduit însă să facă negoţ cu roxolanii, prin teritoriul Daciei, ori de cîte ori guvernatorul acestei provincii le va da voie. Exc. UG 64 (p. 411).


BIBLIOGRAFIE:


Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964