Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (27)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (16)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (45)
   Recenzii (6)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (363)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

FLORUS - REZUMAT ÎN DOUĂ CĂRŢI AL TUTUROR RĂZBOAIELOR DIN TITUS LIVIUS, VREME DE 700 DE ANI

Războiul cu tracii

I,39[III,4],1-7. După macedoneni - aşa au voit zeii - se ridicară cu război împotriva noastră tracii, care fuseseră odinioară tributarii macedonenilor. Ei nu s-au mulţumit să năvălească numai în provinciile noastre cele mai apropiate, Tesalia şi Dalmaţia, ci au ajuns la Adriatica. Opriţi de acest hotar, parcă prin intervenţia naturii, ei au întors armele şi au izbit cu ele înseşi apele mării. În tot acest timp n-a rămas nici un fel de cruzime care să nu fie aplicată prizonierilor: ofereau ca ofrandă zeilor sânge de om; beau din ţeste de om şi pângăreau moartea prin batjocuri de tot felul, folosind atât focul, cât şi fumul împotriva celor pe care îi prindeau; scoteau prin chinuri chiar şi copiii din pântecele femeilor gravide. Cei mai sălbatici dintre toţi tracii au fost scordiscii, care uneau puterea cu viclenia. Se potriveau cu firea lor şi aşezarea pădurilor şi a munţilor. De aceea armata pe care o condusese Cato a fost nu numai împrăştiată şi pusă pe fugă, ci - lucru uluitor! - chiar nimicită în întregime. Didius i-a respins în Tracia lor, surprinzându-i pe când rătăceau, răspândiţi
în voie după jafuri. Drusus i-a împins mai departe şi i-a oprit să mai treacă Dunărea. Minucius a pustiit întregul ţinut al Hebrului; a pierdut într-adevăr şi el mulţi soldaţi pe când trecea cu caii fluviul înşelător din cauza gheţii. Volso a pătruns în munţii Rodope şi Caucaz. Curio a înaintat până în Dacia, însă s-a înspăimântat de bezna pădurilor de acolo. Appius a ajuns până la sarmaţi; Lucullus, până la hotarul cel mai îndepărtat al lor, la fluviul Tanais şi Lacul Meotic. Aceşti duşmani, cei mai sângeroşi dintre toţi, n-au putut fi astâmpăraţi altfel decât aplicând împotriva lor, când erau prinşi, propriile lor metode; s-au folosit deci împotriva prizonierilor focul şi fierul, căci nimic nu li s-a părut acestor barbari mai groaznic decât faptul că, după ce li se tăiaseră mâinile, erau obligaţi să trăiască şi să supravieţuiască torturii lor.

Războiul cu Antoniu şi Cleopatra

II,21[IV,12],1-3. Acesta a fost sfârşitul războaielor civile. Celelalte războaie au fost duse împotriva populaţiilor străine care ridicau capul, în diferite părţi ale lumii, văzând că Imperiul roman este ocupat cu propriile lui necazuri. Căci pacea era proaspătă, iar grumazurile umflate şi semeţe ale neamurilor, încă nedeprinse cu frâiele sclaviei, căutau să scuture jugul impus de curând. Populaţiile dinspre nord se arătau cele mai îndârjite: noricii, ilirii, panonii, dalmaţii, moesii, tracii şi dacii, sarmaţii şi germanii.

II,26[IV,12],13-16. Este îngrozitor de spus cât de sălbatici şi de cruzi au fost moesii: sunt cei mai barbari dintre barbari. Unul dintre conducătorii lor a cerut, înainte de luptă, să se facă linişte şi a spus: "Cine sunteţi voi?", "Romanii, stăpânii lumii" - i s-a răspuns. Acela zise din nou: "Aşa va fi, dacă ne veţi învinge". Marcus Crassus a acceptat prevestirea. Pe dată barbarii, înainte de luptă, au jertfit un cal şi au făgăduit să închine [în cinstea zeilor] şi să mănânce măruntaiele comandanţilor pe care îi vor ucide. Îmi vine să cred că zeii i-au auzit, căci n-au putut suporta nici măcar sunetul trâmbiţelor. Mare groază a băgat în barbari centurionul Comidius, un om cu apucături destul de barbare, dar cu efect faţă de astfel de oameni; purtând pe cască o torţă aprinsă, care se clătina la mişcarea trupului, el răspândea o flacără de parcă îi ardea capul.

Războiul cu tracii

II,27[IV,12],17. Tracii se răsculaseră deseori în trecut şi mai ales atunci când era rege Rhoemetalces. Acesta îi deprinsese pe barbarii lui şi cu steagurile militare şi cu disciplina şi chiar cu armele romane. Însă după ce au fost înfrânţi de Piso, au dat dovadă de turbare chiar şi ca prizonieri, căci încercau să muşte lanţurile, pedepsindu-şi astfel ei înşişi propria lor sălbăticie.

Războiul cu dacii

II,28[IV,12],18-21. Dacii trăiesc nedeslipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile. Împăratul August a hotărât să îndepărteze această populaţie, de care era foarte greu să te aproprii. Astfel a trimis pe Lentulus şi i-a alungat pe malul de dincolo [al Dunării]; dincoace au fost aşezate garnizoane. Astfel, atunci dacii n-au fost înfrânţi, ci doar respinşi şi împrăştiaţi.


BIBLIOGRAFIE:


Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964