Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (6)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (40)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (360)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

PROCOPIUS DIN CESAREEA - DESPRE RĂZBOAIE (7)

VII,11,15. O oaste a hunilor năvăli în Illyria şi luă ca sclavi femeile şi copiii de acolo.

VII,13,24. O mare mulţime de barbari sclavini trecuseră de curînd fluviul Istru, pustiiseră ţinuturile de acolo şi luaseră ca sclavi un număr mare de romani. 25. Sclavinii aceştia fură înfruntaţi fără de veste de heruli şi învinşi împotriva aşteptării lor, căci se credeau cu mult mai tari. Herulii îi omorîră şi-i sloboziră pe cei prinşi să se întoarcă cu toţii la vetrele lor. 26. Cu acest prilej Narses dădu peste unul care luase numele lui Chilbudios, fost pe vremuri conducător al armatei romane. Dar lui Narses îi fu uşor să descopere înşelăciunea. Voi lămuri îndată cum se înfăţişau lucrurile.

VII,14,1. Chilbudios era unul dintre curtenii împăratului Iustinian, foarte viteaz în lupte şi atît de mîndru faţă de bani încît pentru el avuţia cea mai de preţ din toată chiverniseala lui era faptul că nu avea nimic. 2. Pe acest Chilbudios, împăratul, în al patrulea an al domniei sale, îl pusese comandant militar peste Tracia şi-l însărcinase cu paza fluviului Istru, poruncidu-i să vegheze ca barbarii de acolo să nu mai poată trece fluviul; pentru că hunii, anţii şi sclavinii îl trecuseră de mai multe ori şi pricinuiseră romanilor pagube de nesuferit. 3. Chilbudios ajunsese atît de temut de barbari, încît timp de trei ani, cît a stat acolo în acea dregătorie, nimeni nu fu în stare să treacă Istrul împotriva romanilor, ci de multe ori treceau romanii pe ţărmul dimpotrivă, sub conducerea lui Chilbudios, şi ucideau sau luau sclavi pe barbarii de acolo. 4. Trei ani mai tîrziu Chilbudios trecu fluviul, ca de obicei, cu oaste puţină, iar sclavinii îl întîmpinară cu toată mulţimea. 5. Se iscă o luptă înverşunată, în care căzură mulţi romani, printre care şi comandantul lor Chilbudios. 6. De atunci încolo barbarii putură să treacă fluviul nestingheriţi, iar bogăţiile romanilor ajunseră pentru ei lesne de atins; toată împărăţia romană nu fu în stare să tragă în cumpănă, în această împrejurare, cît vrednicia unui singur om.
7. Mai tîrziu anţii şi sclavinii ajunseră la neînţelegeri între ei şi se încăierără, dar se întîmplă ca anţii să fie învinşi de vrăjmaşii lor. 8. în această luptă un sclavin luă ca prizonier pe un tînăr duşman, cu numele de Chilbudios, şi-l duse cu sine acasă. 9. Cu timpul acest Chilbudios ajunse cu multă tragere de inimă faţă de stâpînul său şi viteaz în lupte. 10. Îşi punea de multe ori viaţa în primejdie pentru stăpînul său şi se învrednicea în chip deosebit şi dobîndi prin aceasta o mare faimă. 11. În acest timp anţii năvăliră în ţinuturile Traciei; ei prădară şi luară ca sclavi o mulţime de romani de acolo, şi îi duseră cu dînşii la vetrele strămoşeşti. 12. Întîmplarea făcu ca unul din aceşti prizonieri să dea peste un stăpîn omenos şi blînd. Prizonierul acela era peste măsură de viclean şi în stare să înşele pe aceia care aveau de-a face cu dînsul. 13. Vrînd să se întoarcă în ţara romanilor, şi neavînd cum, se gîndi la următoarele. Se înfăţişă înaintea stăpînului său şi începu să-l laude pentru omenia lui, spunîndu-i că pentru aceasta va avea mult bine de la Dumnezeu şi nici el nu va rămînea nerecunoscător faţă de un stăpîn atît de omenos; ci, dacă va voi să asculte sfatul său cît se poate de binevoitor, în scurt timp îl va pune în posesia unei averi imense. 14. Şi iată cum: printre sclavini se află ca sclav fostul comandant al armatei romane, Chilbudios, fără ca nimeni dintre barbari să ştie cine e. 15. Dacă, prin urmare, va voi să plătească preţul răscumpărării pentru Chilbudios şi să-l ducă în ţara romanilor, fără îndoială îşi va dobîndi faimă prin aceasta şi o foarte mare avere de la împărat. 16. Vorbele acestea ale romanului îl înduplecară îndată pe stăpîn, care merse împreună cu dînsul la sclavini. Căci barbarii aceştia încheiaseră acum pace între ei şi se întîlneau fără teamă. Aşadar, dădură o sumă mare de bani stăpînului lui Chilbudios, îl răscumpărară şi plecară îndată împreună cu dînsul. 17. Ajungînd la ei acasă, cel care îl răscumpărase îl întrebă pe om dacă-i Chilbudios, comandantul armatei romane. 18. Acesta îi povesti totul, cu de-a mănuntul şi fără ocol, supunîndu-i adevărul cum că şi el e de neam ant şi că luptîndu-se împreună cu ai săi împotriva sclavinilor, care pe atunci erau duşmanii lor, a fost prins de unul din ei; şi că de acum înainte, odată ce a ajuns în ţara sa, va fi şi dînsul liber, potrivit legilor. 19. Cel care plătise banii pentru el rămase încremenit şi se umplu de necaz văzînd că i s-a spulberat o speranţă atît de mare. 20. Dar romanul căuta să-l mîngîie şi să înlăture adevărul, spre a nu fi împiedicat să se întoarcă acasă şi spunea că tărie că omul acela e Chilbudios cel adevărat; dar se teme, fiind între duşmani, şi nu vrea să descopere totul; însă cînd va ajunge pe teritoriul roman nu numai că nu va ascunde adevărul, ci se va mai făli cu numele acesta, după cum e firesc. Toate acestea fură săvîrşite la început, în taină, fără ştirea celorlalţi barbari.
21. Dar cînd vestea se răspîndi şi ajunse la urechile tuturor, se adunară aproape toţi anţii, deoarece socoteau că este o treabă a obştii întregi; căci ei credeau că vor avea un mare folos din faptul că au pus mîna pe Chilbudios, comandantul armatei romane. 22. Neamurile acestea, sclavinii şi anţii, nu sînt conduse de un singur om, ci trăiesc încă din vechime în rînduială democratică şi dea aceea treburile lor, atît cele prielnice cît şi cele neprielnice, sînt totdeauna dezbătute de către obşte. La fel sînt comune la aceşti barbari mai toate celelalte obiceiuri ale lor, încă din vechime. 23. Cred că este un singur Dumnezeu, făuritorul fulgerului şi singurul stăpîn al tuturor lucrurilor, şi îi jertfesc boi şi alte animale de tot felul. Ei nu ştiu ce-i aceea soartă nemiloasă, nici nu mărturisesc că ea ar avea vreo înrîurire asupra oamenilor. Cînd îi ameninţă moartea, fie că se îmbolnăvesc, fie că pornesc la război, făgăduiesc lui Dumnezeu că, dacă vor scăpa cu viaţă, îi vor aduce o jertfă; iar după ce scapă, îi jertefesc ceea ce au făgăduit şi cred că şi-au răscumpărat viaţa cu preţul acelei jertfe. 24. Ei mai cinstesc şi rîuri, nimfe şi alte zeităţi şi jertfesc tuturor acestora, iar cu prilejul jertfelor fac prorociri. Locuiesc în colibe jalnice, răzleţiţi mult unii de alţii şi mereu se mută dintr-un loc în altul. 25. Cînd pornesc la luptă, cei mai mulţi merg pe jos împotriva duşmanului; poartă în mîini scuturi mici şi lănci; dar nu-şi pun niciodată platoşă. 26. Unii n-au nici cămaşă, nici manta; ci îmbracă numai nişte pantaloni pînă la părţile ruşinoase şi pornesc aşa la luptă împotriva duşmanilor. Amîndouă neamurile au o singură limbă, cu totul barbară. 27. Nici la înfăţişare nu se deosebesc cu ceva între ei. Toţi sînt înalţi şi foarte voinici. Culoarea pielii nu e prea albă, aceea a părului nu e prea blondă şi nici nu bate cu totul în negru, ci sînt toţi roşcovani. 28. Duc o viaţă aspră şi neîngrijită, la fel ca masageţii, şi sînt mereu plini de murdărie, ca şi aceia. Dar nu-s răutăcioşi, nici vicleni, şi în simplitatea lor păstrează felul de a fi al hunilor. 29. Pînă şi numele sclavinilor şi anţilor era unul singur la început. Într-adevăr, şi unii şi alţii se numeau altădată „spori”, poate pentru faptul că locuiesc sporadic, în corturi împrăştiate. 30. De aceea au şi mult pămînt; căci cea mai mare parte a ţărmului de dincolo al Istrului este locuită de dînşii. Aşa stau lucrurile cu neamul acesta.
31. După cum am spus, anţii se adunară atunci şi-l siliră pe omul acela să spună că e Chilbudios, comandantul armatei romane. 32. Îl ameninţau cu pedeapsa dacă va zice că nu. În timp ce la ei se petereceau acestea, împăratul Iustinian trimise o solie la acei barbari, cerîndu-le să se aşeze cu toţii într-o cetate veche, cu numele Turris, care se află dincolo de Istru şi fusese zidită pe vremuri de împăratul roman Traian, dar rămăsese părăsită de mult timp, căci o pustiiseră barbarii localnici. 33. Iustinian făgăduia că le va dărui cetatea, împreună cu teritoriul din jurul ei, deoarece aparţinea romanilor încă de la început; că va face tot ce-i va sta în putinţă ca să-i adune laolaltă şi să le mai dea şi o sumă mare de bani, numai să-i fie deacum înainte aliaţi şi să-i împiedice pentru totodeauna pe huni de a mai cotropi împărăţia romană, aşa cum îşi puseseră în gînd. 34. Auzind aceasta, barbarii se învoiră şi făgăduiră că vor face totul, numai să-l numească din nou pe Chilbudios comandant al armatei romane şi să-l lase să locuiască în mijlocul lor, zicînd că acela era Chilbudios pe care-l voiau ei. 35. Ademenit de această nădejde, omul nostru ţinea acum şi el să fie Chilbudios, comandantul armatei romane; şi io zicea că el e acela. Pe temeiul acestor spuse fu trimis la Bizanţ; dar pe drum se întîlni cu Narses. 36. Acesta intră în vorbă cu el şi văzu că omul minte (deşi vorbea latineşte şi învăţase multe din apucăturile lui Chilbudios, pe care era în stare să le imite). Narses îl puse la închisoare şi-l sili să mărturisească totul; după aceea îl luă cu sine la Bizanţ.

VII,29,1. Cam în acel timp o armată de sclavini trecu fluviul Istru şi săvîrşi lucruri îngrozitoare în întreaga Illyrie, pînă la Epidamnum, omorînd şi luînd în sclavie pe toţi tinerii care le cădeau în mînă şi prădînd avuţiile. 2. De data aceasta ei fură în stare să distrugă, fără nici o împotrivire, o mulţime de cetăţi de acolo, care mai înainte păreau puternice; cutreierară în lung şi în lat şi cercetară toate după voie. 3. Conducătorii provinciei Illyria îi urmăreau cu o armată de cincisprezece mii de oameni; dar nu îndrăzneau să se apropie prea mult de duşmani.

VII,33,8. Gepizii cuprinseră şi stăpîneau cetatea Sirmium şi aproape toate cetăţile Daciei, îndată după ce împăratul Iustinian le cucerise de la goţi, luară sclavi pe romanii de acolo şi înaintară mereu, prădînd împărăţia romană. 9. De aceea împăratul nu le mai plăti suma de bani pe care obişnuiau s-o primească din vechime de la romani. 10. Împăratul Iustinian dărui longobarzilor ţara noricilor, întăriturile din Pannonia şi multe alte ţinuturi, precum şi foarte mulţi bani. 11. Din această pricină longobarzii părăsiră locurile lor strămoşeşti şi se aşezară dincoace de fluviul Istru, nu departe de gepizi. 12. Ei prădară şi luară sclavi pe dalmaţi şi pe illyri pînă la hotarele Epidamnului. Unii dintre prizonieri scăpară de aci şi izbutiră să se întoarcă acasă; dar barbarii cutreierau Imperiul roman ca federaţi şi cum descopereau pe vreunii dintre fugari puneau mîna pe ei, ca şi cum le-ar fi fugit sclavii lor de acasă, îi smulgeau de la părinţi şi îi luau cu ei fără să întîmpine vreo împotrivire din partea cuiva. 13. Alte ţinuturi din Dacia fură primite în dar de la împărat şi ocupate de heruli, în jurul cetăţii Singidunum, unde locuiesc şi astăzi şi de unde năvălesc şi pustiesc mereu Illyria şi Tracia. Unii dintre ei au ajuns soldaţi în armata romană, în trupele de federaţi.

VII,34,10. „Mai înainte Dacia plătea goţilor un tribut, iar gepizii locuiau la început toţi de cealaltă parte a Istrului; şi atît de tare se tem de puterea goţilor, încît nici măcar n-au încercat vreodată să trească fluviul”.

VII,34,17. „Gepizii stăpînesc Sirmium, îi duc în sclavie pe romani şi se laudă că vor cuceri toată Dacia”.

VII,34,35. „Aceşti tîlhari vă amintesc acum prin toate mijloacele că Sirmium şi alte localităţi din Dacia ar fi acum pentru voi prilej şi pricină de război”.

VII,38,1. Cam în acelaşi timp, o armată de sclavini, nu mai mult de trei mii de oameni, trecu fluviul Istru fără ca nimeni să li se împotrivească şi îndată după aceea trecură fără greutate şi fluviul Hebrus şi se împărţiră în două. 2. O ceată cuprindea o mie opt sute de oameni, iar cealaltă restul. 3. Cu amîndouă, însă despărţite una de alta, se încăierară comandanţii armatei romane în Illyria şi în Tracia, dar fură învinşi, împotriva aşteptării; unii din ei fură măcelăriţi, iar alţii scăpară cu fuga, fără nici o rinduială. 4. După ce toţi comandanţii avură aceasta soartă din partea celor două oştiri barbare, deşi cu mult mai slabe, una din cetele duşmane dădu peste Asbadus. 5. Acest bărbat era lăncier al împăratului Iustinian şi fusese trecut în rîndurile aşa-zişilor candidaţi, el conducea trupele de călăreţi care sălăşluiau de multă vreme în cetatea Tzurulum din Tracia, fiind mulţi la număr şi deosebit de vrednici. 6. Sclavinii îi puseră pe fugă şi măcelăriră fără greutate pe cei mai mulţi din ei, pe cînd fugeau în chipul cel mai ruşinos; iar pe Asbadus îl prinseră şi deocamdată îl lăsară în viaţă; dar mai pe urmă îl aruncară în foc şi-l arseră de viu, după ce-şi tăiară mai întîi curele de pe spinarea lui. 7. După aceste isprăvi, cele două cete prădară netulburate toate ţinuturile Traciei şi ale Illyriei şi cuceriră prin asediu o mulţime de cetăţi, măcar că nu luptaseră mai înainte pe ziduri şi nici nu cutezaseră să coboare în cîmpie; căci barbarii aceştia nu încercaseră niciodată să năvălească pe teritoriul roman. 8. Se pare chiar că nici nu trecuseră vreodată cu oastea peste rîul Istru, decît de atunci de cînd am arătat mai sus.
9. Cei care l-au învins pe Asbadus prădară totul pînă la mare şi cuceriră cu asalt o cetate de lîngă mare cu numele Toperos, deşi avea o garnizoană de soldaţi. Aceasta e cea dintîi dintre cele de pe coasta Traciei şi se află la douăsprezece zile de drum depărtare de Bizanţ. Ei au cucerit-o în felul acesta. 10. Cei mai mulţi se ascunseră în nişte văgăuni din faţa cetăţii, iar cîţiva se îndreptară spre poarta dinspre răsărit şi începură a hărţui pe romanii de pe metereze. 11. Oştenii care stăteau de pază acolo crezură că nu erau mai mulţi decît cîţi se vedeau; ei luară îndată armele şi ieşiră cu toţii împotriva lor. 12 Barbarii o luară la fugă, făcîndu-i pe urmăritori să creadă că se retrag de frica lor. Romanii se luară după ei şi se depărtară de zidul cetăţii. 13. Cei din ascunzători ieşiră la iveală, căzură în spatele urmăritorilor şi le tăiară intrarea în cetate. 14. Cei care se prefăcuseră că fug se întoarseră şi ei, şi astfel romaniii fură prinşi acum din două părţi. Barbarii îi măcelăriră pe toţi şi luară zidul cu asalt. 15. Lipsiţi de apărarea ostaşilor proprii, locuitorii oraşului ajunseră la mare strîmtoare; totuşi ei se apărară împotriva atacurilor cum putură. 16. La început turnară peste asediatori smoală şi ulei fierbinte şi aruncară asupra lor bolovani; şi nu lipsi mult ca primejdia să fie înlăturată. 17. Însă barbarii îi siliră printr-o ploaie mare de arme de aruncat să părăsească meterezele, se suiră pe ziduri şi cuceriră oraşul. 18. Ei uciseră îndată pe toţi bărbaţii în număr de cincisprezece mii, şi prădară tot avutul lor; iar pe copii şi pe femei îi luară ca sclavi. 19. Pînă atunci ei nu cruţară nici o vîrstă, ci atît ei cît şi cei din ceata cealaltă, din clipa cînd puneau piciorul pe pămîntul romanilor, ucideau pe toţi tinerii care le cădeau în mînă, astfel încît teritoriul Illyriei şi al Traciei era aproape în întregime acoperit de cadavrele celor neîngropaţi. 20. Pe cei pe care-i prindeau nu-i omorau cu paloşul, sau cu lancea, sau în vreun alt mod obişnuit, ci înfingeau în pămînt pari, pe care-i ascuţeau bine de tot, şi după aceea aşezau deasupra cu nespusă tărie pe nefericiţi, le băgau vîrful parului în mijlocul şezutului, îl împingeau pînă în măruntaie şi-i omorau în felul acesta. 21. Barbarii aceia mai îngropau în pămînt patru pari groşi şi după ce legau de ei mîinile şi picioarele celor prinşi îi loveau necontenit peste faţă cu ciomege pînă îi omorau, ca pe cîini, şerpi sau alte animale. 22. Pe alţii îi închideau în grajduri împreună cu vacile şi cu oile, pe care nu le puteau mîna pînă acasă la ei, şi le dădeau foc fără cruţare. Astfel ucideau sclavinii pe toţi aceia pe care-i întîlneau. 23. Dar acum, atît ei cît şi cei din ceata cealaltă, ca şi cum s-ar fi săturat de atîta sînge, se hotărîră să lase în viaţă de aici înainte pe unii dintre cei care le cădeau în mînă; şi ducînd cu ei zeci de mii de prizonieri se întoarseră cu totii acasă.

VII,40,1. În timp ce Germanus aduna oştire şi o instruia în oraşul Serdica în Illyria, pregătind totul cît mai temeinic pentru război, o ceată de scalavini, mai mare ca niciodată, pătrunse pe teritoriul roman. Ei trecuseră fluviul Istru şi ajunseseră lîngă Naissus. 2. Cîţiva dintre ei, care se răzleţiseră de tabără şi rătăceau izolaţi prin acele locuri, fură prinşi de nişte romani, care-i legară şi-i întrebară din ce pricină şi pentru ce treabă a trecut această oaste de sclavini fluviul Istru. 3. Aceia spuseră că ei veneau să asedieze şi să distrugă Tesalonicul şi oraşele de primprejur. Auzind aceasta împăratul se tulbură foarte şi-i scrise îndată lui Germanus să amîne deocamdată plecarea în Italia şi să apere Tesalonicul şi celelalte oraşe, respingînd din toate puterile atacul sclavinilor. 4. Atunci Germanus se ocupă de aceasta. Cînd slavinii aflară în chip lămurit de la prizonieri că Germanus se află în Serdica, fură cuprinşi de frică; 5. pentru că Germanus se bucura de o mare faimă la acei barbari din următoarea pricina. Cînd Iustinian, unchiul lui Germanus, se suise pe tron, anţii, care locuiesc aproape de sclavini, trecuseră Istrul cu oaste multă şi cotropiseră teritoriul roman. 6. Nu mult înainte împăratul făcuse pe Germanus comandantul armatei din întreaga Tracie. Acolo se încăierase cu oştile duşmane, le biruise în luptă şi le măcelărise aproape pe toate; în urma acestei acţiuni Germanus îşi cîştigase o mare faimă în lumea întreagă şi mai ales printre acei barbari. 7. Deci, după cum am spus, slavinii se temeau de el şi credeau că vine cu o armată foarte puternică - ca unul care fusese trimis de împărat în contra lui Totila şi a goţilor. Ei renunţară îndată să mai pornească asupra Tesalonicului şi nu mai îndrăzniră să coboare în cîmpie, ci trecură pe rînd peste toţi munţii Illyriei şi ajunseră în Dalmaţia.

VII,40,31. Sclavinii, atît cei care se aflau mai dinainte pe teritoriul imperiului, după cum am arătat mai sus, cît şi alţii care trecuseră fluviul Istru nu mult după aceea şi se uniseră cu aceştia, cotropiră în deplină libertate imperiul roman. 32. Unii presupun, că Totila i-ar fi înduplecat pe acei barbari, dîndu-le bani mulţi, şi i-ar fi trimis împotriva romanilor de acolo, pentru ca împăratul, ocupat cu barbarii aceia, să nu poată duce cum trebuie războiul împotriva goţilor. 33. Nu pot spune dacă slavinii au venit acolo fără a fi chemaţi sau ca să facă pe placul lui Totila. Destul că barbarii aceia, împărţindu-se în trei cete, săvîrşiră atrocităţi în întreaga Europă. Nu pustiau ţinuturile de acolo prin năvăliri, ci iernau în ele, ca în ţara lor de baştină, fără să se teamă de duşmani. 34. Mai pe urmă, împăratul Iustinian trimise în contra lor o armată foarte însemnată, în fruntea căreia se aflau, între alţii, Constantine, Aratios, Nazares, Iustin, fiul lui Germanus, şi Ioan, poreclit Mîncăul. 35. Mai mare peste toţi fu pus (de către împărat) Scholasticus unul din enuncii de la palat. Această armată surprinse una din cetele barbare lîngă Adrianopol, care se află în interiorul Traciei, departe de Bizanţ cale de cinci zile. 37. Barbarii nu mai puteau înainta, căci transportau o pradă imensă de oameni, animale şi lucruri de tot felul. 38. Rămaseră deci pe loc, pregătindu-se de luptă cu duşmanii, dar ferindu-se de a fi simţiţi. Sclavinii îşi aşezaseră lagărul pe muntele care se înalţă acolo, iar romanii în cîmpie, nu prea departe de ei. 39. Deoarece ei pierdeau mult timp pîndindu-se astfel unii pe alţii, soldaţii începură să-şi piardă răbdarea şi făceau lucruri de neîngăduit, învinuindu-şi căpeteniile că au din belşug toate cele de trebuinţă ca conducători ai armatei romane, dar puţin le pasă de soldaţi, care duc lipsă de cele trebuitoare şi nu doresc să lupte cu duşmanii. 40. Siliţi de soldaţii lor, comandanţii angajară lupta cu adversarii. După o bătălie înverşunată, romanii fură învinşi. 41. Acolo pieriră mulţi ostaşi dintre cei mai buni; iar comandanţii ajunseră în primejdia de a cădea în mîna duşmanilor şi abia scăpară cu fuga cu resturile armatei, care cum putu. 42. Barbarii luară steagul lui Constantianus şi dispreţuind armata romană porniră înainte. 43. Ei prădară în voie teritoriul numit Astice, care din vechime rămăsese nepustiit, şi găsiră acolo o pradă bogată; în felul acesta ei prădară o regiune întinsă şi ajunseră pînă la zidurile cele lungi, care se află departe de Bizanţ cale de ceva mai mult de o zi. 44. Nu mult după aceea, urmărind pe aceşti barbari şi dînd peste o ceată a lor, armata romană se încăieră pe neaşteptate cu ei şi-i puse pe fugă. 45. Ai noştri uciseră o mulţime de duşmani, liberară un mare număr de prizonieri romani şi găsind steagul lui Constantianus îl luară cu ei. Ceilalţi barbari se întoarseră acasă cu restul prăzii.

VII,5,12. Cîţi (goţi) fură în stare să scape de ei, se ridicară de acolo cu copiii şi cu femeile, îşi părăsiră locuinţele strămoşeşti şi trecînd fluviul Istru ajunseră pe teritoriul roman. 13. Şi pricinuiră mult rău locuitorilor de acolo; după aceea se stabiliră în localităţile din Tracia ce le fuseseră date de împărat şi luptară alături de romani, primind soldă anuală de la împărat, la fel ca ceilalţi soldaţi, şi fiind numiţi foederati. Acesta era numele latinesc pe care îl dădeau romanii, probabil ca să se arate că goţii deveniseră aliaţii lor nu în urma unei înfrîngeri, ci pe baza unui tratat; 14. căci latinii numesc foedera tratatele încheiate în urma unui război, cum am arătat în capitolele dinainte. Pe de altă parte însă goţii continuau să poarte război cu romanii fără nici un motiv, pînă ce plecară în Italia, sub conducerea lui Teodorich. Astfel s-au petrecut lucrurile cu goţii.
15. Iar hunii le ocupară ţara, pe unii omorîndu-i şi pe alţii alungîndu-i, după cum am spus. O parte dintre ei, cutrigurii, îşi aduseră copiii şi femeile şi se stabiliră acolo unde locuiesc şi azi. 16. Ei primesc în fiecare an o mulţime de daruri de la împărat; cu toate acestea trec fluviul Istru şi năvălesc necontenit în ţara împăratului, fiind în acelaşi timp şi aliaţii şi duşmanii romanilor. 17. Utrigurii însă se întoarseră acasă împreună cu conducătorul lor, spre a sălăşlui acolo de atunci înainte numai ei singuri... 18. După ce ajunseră aproape de lacul Meotic, dădură peste goţii de acolo, numiţi tetraxiţi.


BIBLIOGRAFIE:


Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964