Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (27)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (16)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (45)
   Recenzii (7)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (363)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

TARABOSTELE DE LA CETĂŢENI

Cătălin Borangic


Caracterul războinic al geto-dacilor răzbate vizibil din textele antice, iar descoperirile arheologice, care au relevat fortificaţii, morminte şi armament, îl confirmă şi justifică renumele dobândit. Dimensiunea fenomenului militar din spaţiul nord-dunărean demonstrează existenţa unor elite, a căror preocupare principală a fost războiul. Aceşti profesionişti ai armelor aparţineau, din punct de vedere social, vârfurilor societăţii, ei înşişi fiind ierarhizaţi, probând încă o dată complexitatea sistemului social şi militar care îi conţinea.
Obiecte de prestigiu, armele lor, dincolo de rolul lor practic, confereau posesorului un rol special, contribuind la afirmarea poziţiei sale, prin eficacitatea lor marţială şi prin faptul că fabricarea şi posesia lor necesita un efort economic considerabil. Ornamentarea armelor, în diferite moduri şi depunerea în morminte sugerează importanţa acordată acestor echipamente, precum şi investirea lor cu anumite calităţi magice şi semiotice ale căror sensuri şi conotaţii pot fi, cel mult, presupuse.
Plecând de la aceste premise se poate încerca creionarea imaginii războinicului, ca membru marcant al comunităţii, exponent al autorităţii, cu îndatoriri preponderent sau exclusiv militare.
Lipsa informaţiilor scrise, mai puţin supuse echivocului, ambiguitatea ori caracterul lacunar al celor existente, ne lasă, în cele mai multe cazuri, fără detalii suficiente asupra acestor realităţi istorice. În ciuda acestei penurii, documentele arheologice micşorează vidul de cunoaştere, oferind o fereastră spre trecut, chiar dacă mult mai tehnică decât ar fi făcut-o izvoarele scrise.
Pentru a ilustra această stare este suficient să privim cazul unui astfel de războinic, despre care nu ştim nimic la modul personal, dar care posedă o sumă de circumstanţe care îl fac un caz interesant. Este vorba despre „tarabostele de la Cetăţeni”, etichetă generică, asupra căreia voi reveni.
Personajul în cauză a trăit undeva între secolele II a.Chr. - I a.Chr., deşi aşezarea a fost, mai mult ca sigur, ceva mai veche1. Perioada a fost deosebit de efervescentă, politic, militar şi economic, dominată vizibil de expansiunea în bazinul mediteranean a puterii romane şi intrarea treptată a Peninsulei Balcanice sub autoritatea acesteia. Frământările nu au lăsat indiferentă lumea barbară din zona Dunării de Jos, neliniştind triburile locale, îngrijorate de apropierea unui duşman atât de puternic. Nelinişti concretizate prin amplificarea fenomenului militar în zonă şi materializate politic prin edificarea regalităţii dacice, ulterior.
În acest tablou general poate fi aşezat şi războinicul-taraboste înmormântat aici. Calitatea de membru al elitei militare este dată de arsenalul său specific, cea mai spectaculoasă piesă de armament fiind cămaşa de zale. Exceptând armura celtică de la Ciumeşti, care a aparţinut unui războinic ce a trăit în a doua jumătate a secolului III a.Chr., zalele de la Cetăţeni sunt cele mai timpurii piese de acest tip2, din Dacia preromană. Fragmentele armurii au fost supuse unor arderi intense, iar pe cămaşă au fost fixate, cu ajutorul unei plase de sârmă din fier, aplice ornamentale, aşa-zisele „lunule”, confecţionate din tablă de aur3. Inventarul aparţine unui mormânt complex, ce a beneficiat de o atenţie deosebită acordată amenajării funerare, inspirată din modele greceşti şi căruia îi mai aparţinea şi un scut din care s-a păstrat umbo-ul de fier, alte resturi de arme, podoabe de aur, argint şi bronz, monede, mărgele de sticlă, fragmente ceramice şi resturi osteologice calcinate aparţinând defunctului4.
Situaţia acestui mormânt nu pare să fie deloc limpede şi spuneam despre tarabostele de aici că este o denumire generică, deoarece în depozitele altor instituţii muzeale există alte fragmente de armuri de zale, ce par a proveni din acest sit. Astfel şase fragmente se află la Bucureşti (din care patru figurează ca „donaţie Dinu Rosetti” la Muzeul Naţional de Istorie a României5, iar două şi ornamentele de aur la Muzeul Militar Naţional6), încă patru bucăţi sunt la Câmpulung Muscel7, iar un alt fragment8, net diferit de celelalte, se află la Piteşti9. În aşteptarea unor analize metalografice care ar pune ordine în dezordinea cauzată de dispersia pieselor provenind din această zonă, putem accepta ipoteza că la Cetăţeni au fost înmormântaţi mai mulţi nobili războinici, succesiv10, rămânând, deocamdată, ca problematica să fie tratată la fel de generic.
A doua piesă de echipament este un umbo de fier, element metalic destinat să ranforseze scutul de lemn (posibil stratificat), acoperit probabil şi cu o piele groasă pentru o mai mare rezistenţă. Din păcate nici această componentă nu a avut o soartă mai fericită, singurele indicii fiind simple semnalări, fără să existe desene sau imagini ale piesei11. Mai mult noroc a avut vârful de lance descoperit în acelaşi areal, care, deşi s-a pierdut ulterior, a fost desenat12.
Acesta este inventarul marţial recuperat, uneori doar teoretic, din depunerile funerare asociate „tarabostelui de la Cetăţeni” şi arsenalul este departe de a fi complet, depuneri funerare similare completând un tablou din care nu lipsesc spadele, pumnalele curbe sau piesele de harnaşament, inventar relativ unitar al elitelor militare în discuţie. Exceptând zalele, celelalte piese sunt comune în arsenalul oricărui războinic, oricât de sărac ar fi fost. O lance, arc, săgeţi şi scut sunt un minim, fără de care noţiunea de luptător pare lipsită de sens. Armura însă modifică fundamental statutul decedatului, în primul rând prin valoarea ei economică, iar apoi prin gradul de protecţie oferit. Obiecte de prestigiu, armurile de zale, confereau posesorului o imagine aparte, contribuind la afirmarea poziţiei sale sociale şi militare, acestea fiind echipamente dificil de realizat, de procurat şi de întreţinut. Ornamentarea lor şi depunerea în morminte sugerează importanţa acordată acestora, precum şi învestirea lor cu anumite încărcături magico-religioase al căror sens şi importanţă trimit spre conexiunile dintre spiritualitate şi fenomenul militar nord-dunărean13.
Complexitatea armurilor de zale reclamă o serie de circumstanţe şi un cumul de factori, din care nu lipsiţi de sens sunt cei economici, vârfurile aristocraţiei politico-militare fiind singurii care îşi puteau permite un arsenal de acest gen, iar posesia lui situa proprietarul la cel mai înalt nivel de dotare din perioadă14. Faptul că „tarabostele de la Cetăţeni” şi-a împodobit armura cu acele „lunule” de aur, este o dovadă în plus a puterii sale subliniind, prin prezenţa lor, potenţa economică, statutul şi prestigiul social, dobândit prin calitatea de războinic de elită.
Singura armură ce pare să fi fost la fel de bogat ornamentată este cea a personajului depus în mormântul princiar de la Cugir (T2)15. O paralelă cu acest ulterior mormânt princiar, plecată de la prezenţa metalelor preţioase în contextul funerar, deşi nu este lipsită de sens, se opreşte la atât. Dacă războinicul dac de peste munţi a beneficiat de o înmormântare cu adevărat fastuoasă, din care nu au lipsit armele, bijuteriile, calul şi carul său, antecesorul său de la Cetăţeni a dus cu sine mult mai puţine. Diferenţa este semnificativă, dar ea este o rezultantă directă a locului şi momentului istoric diferit în care au trăit cei doi seniori războinici. Şi, desigur, deosebirea este subsumată sistemelor politice, religioase şi economice diferite, care iau generat şi în limitele cărora şi-au trăit destinele.
Chiar dacă situaţia tumulului de la Cugir nu este cu mult mai fericită, din punctul de vedere al tratării şi publicării integrale a descoperirilor, este evident că personajul depus în mormântul tumular a beneficiat de toată atenţia şi consideraţia comunităţii din care a făcut parte şi care i-a organizat funeraliile. Puterea economică a acestui individ, sau a comunităţii lui, era, fără îndoială, însemnată şi se baza pe resursele fertilei văi a Mureşului, pe infrastructura regalităţii dacice, cu care trebuie pus în rezonanţă.
„Tarabostele de la Cetăţeni” nu avea în spate un regat, cel puţin nu unul de care să ştim noi. Cu siguranţă ca în epocă vor fi existat destui războinici cu pretenţii de basilei locali în zonă, de mai mică sau mai mare importanţă, iar stăpânul cetăţuii din defileu a fost unul dintre ei. Păstrând analogia cu mormântul de la Cugir, ne putem întreba care a fost sursa puterii lui economice? Putea fi un mercenar norocos, întors acasă îmbogăţit, în urma serviciilor sale. Mormântul, cu o construcţie de vădită inspiraţie elenistică, e un bun, dar nu suficient, argument. Nu ar fi fost singurul care a luptat departe de casă, cu circa un secol mai devreme, căpetenia celtică de la Ciumeşti făcuse acelaşi lucru, chiar dacă se pare că nu avusese suficient noroc, cât să se întoarcă în viaţă la sălaşul său. Armele sale arată, însă, limpede, că văzuse multe locuri depărtate, în decursul zbuciumatei sale vieţi. Chiar dacă geţii prinseseră şi ei gustul succeselor militare, luptând pentru bani sau efectuând doar raiduri de jaf în sud16, nu ştim dacă acest taraboste fusese mercenar, dar nici că nu fusese implicat în evenimente militare dincolo de Dunăre17. Armele sale par de factură locală, spre deosebire de cămaşa de zale din tumulul II de la Popeşti, care are analogii în mediul celto-tracic suddunărean18, lancea şi scutul sunt arme comune, singurul element care face trimitere neechivocă în mediul elenistic, fiind mormântul efectiv. Oricum ar fi, în ciuda originalităţii amenajării funerare în spaţiul geto-dac19, mormântul rămâne o prea subţire legătură directă, a tarabostelui cu lumea mediteraneană.
Cercetătorii care au adus în discuţie cazul „Cetăţeni” sunt majoritar de acord că poziţia geografică a sitului, ca punct obligat de trecere20, a stat nu doar la baza bunăstării personale a căpeteniilor locale, ci chiar la dezvoltarea locuirii geto-dacice din zonă21 (Fig.1). Bogatul material arheologic pus în legătură nemijlocită cu activităţile comerciale, nu lasă loc de multe îndoieli. Sunt descoperite aici numeroase fragmente ceramice, dintre care cele de amfore sunt deosebit de importante, monede greco-macedonene, romane şi locale, elemente care conturează destul de clar mărimea averii căpeteniilor din cetatea care controla vadul comercial. Statutul de factorie, prin care treceau rafinatele mărfuri din sud, în special vinuri de calitate şi ulei de măsline, era condiţionat de schimbarea vectorului de transport. Navele greceşti, probabil bireme, urcau pe Dunăre şi apoi intrau pe gurile afluenţilor, atât cât le permitea pescajul, apoi marfa era transbordată, fie în luntri22, fie în mijloace de transport terestre (Fig.3). Este posibil ca din aceste puncte, mărfurile erau preluate de către comercianţi locali23, dar nimic nu ne împiedică să presupunem că negustorii greci ajungeau personal în îndepărtatul emporium de la Cetăţeni24. Ceea ce pare sigur este că, în ambele cazuri, era absolut necesară protecţia unui senior local, suficient de puternic, care să gireze cu propria reputaţie siguranţa mărfurilor şi viaţa comercianţilor. Ar fi prea mult poate să admitem că însuşi tarabostele negustorea, ştim prea puţine despre atribuţiile şi funcţiile nobilimii, dar dacă ne raportăm la moştenirea culturală a comunităţilor războinice de indo-europeni25, căpetenia se limita la a gestiona fenomenul spre propriul profit, nu doar de la înălţimea funcţiei sale marţiale, ci şi din aceea a propriei dave.
Am adus în discuţie fortificaţia26, inerentă unei aşezări atât de prospere, pentru a evidenţia puterea militară, dar mai ales economică a tarabostelui. Cazuri similare sunt ceva mai rare, nobili războinici geto-daci asociaţi unei fortificaţii întâlnim la Cugir, Piatra Craivii, Tilişca şi mai apropiatele, geografic şi cronologic, Zimnicea, Radovanu, Popeşti27 şi Albeşti28. Din nou trebuie subliniată prospera afacere datorată trecătorii, „proprietarul” acesteia fiind mult mai avut decât, spre exemplu, omonimii lui care controlau defileul Oltului29, ale căror morminte sunt mult mai cazone.
Avem, aşadar, cea mai probabilă sursă a puterii economice a „tarabostelui de la Cetăţeni” şi anume comerţul cu produse de lux, provenite majoritar din sudul greco-elenistic. Urmele acestui negoţ sunt vizibile şi numeroase, dar, ca orice tranzacţie, această activitate presupune o dualitate. Oare ce feluri de mărfuri se schimbau în târg, sub privirea şi cu încuviinţarea bogatului senior local? Ce promisiuni de câştiguri bune îi puteau face pe greci, sau pe alţii, să se aventureze atât de departe în nord, spre locuri în care îţi puteai pierde lesne avutul şi viaţa? Istoricii care au abordat problematica schimburilor comerciale dintre negustorii greci şi romani, pe de o parte, şi cei autohtoni, pe de alta, abordează destul de ambiguu contribuţia geto-dacilor la acest binom, mărfurile presupuse spre schimb fiind vite, piei, blănuri, lână, miere, grâne, ceară, lemn, sare, aur, argint, sclavi, cai de prăsilă30. Exceptând exportul de sclavi, ce nu putea îmbogăţi sau susţine atâta vreme prosperitatea unui basileu local, fără să lase vreo menţiune sau urmă indubitabilă, sarea şi metalele preţioase rămân singurele mărfuri ce meritau, cu adevărat, riscurile unei călătorii atât de îndepărtate.
Exploatarea sării a avut câteva caracteristici importante, în primul rând uşurinţa extragerii, depozitele fiind, în zonă, la suprafaţă31 şi apoi imensa piaţă de desfacere sudică, lipsită şi avidă de acest important mineral32. În ciuda acestor oportunităţi, e improbabil că, în ciuda puterii sale, „tarabostele de la Cetăţeni” putea controla eficient această sursă de venit, Ocnele Mari sau Telega fiind prea departe de reşedinţa sa, singur Slănicul putând fi în raza lui de acţiune. Desigur, această dispersie a puterii este o presupunere, căci nu ştim care era forţa entităţii politico-militare despre care vorbim şi nici care erau salinele exploatabile în perioadă, scenariul propus nu elimină resursele de sare de pe lista de venituri a tarabostelui geto-dac, dar nici nu limitează în vreun fel beneficiile din această direcţie. La fel de posibilă este prezenţa sării între mărfurile ce tranzitau prin defileu, adusă fiind din salinele transilvănene, singurul câştig fiind vămuirea.
Dintre metalele preţioase, argintul lipseşte cu desăvârşire, atât din aria pe care o putem presupune generos că se afla sub controlul davei de la Cetăţeni, cât şi din zonele limitrofe cu care putem admite un astfel de schimb. Raritatea acestui metal nobil în zonă arată clar că era o marfă adusă din alte părţi, nicidecum una exportată. La fel de posibil este ca metalul să fi fost obţinut din monedele greceşti topite şi apoi prelucrat în atelierele locale.
Mult mai nuanţat putem discuta despre o altă posibilă sursă de venit, ceva mai sigură şi anume exploatarea aurului. Spre deosebire de argint, aur se găsea în albia râului Dâmboviţa33 sau în pietrişurile apropiate de la Gemenea (com.Gemenea-Brătuleşti, jud.Dâmboviţa), una din puţinele surse de aur accesibile direct (Fig.4). Nimic nu ne împiedică să admitem că aceste locuri nu erau cunoscute şi exploatate şi în Antichitate sau ca aurul era exclusiv spălat din albiile râurilor34. „Lunulele” ce decorau armura războinicului sau rhytonul miniatural de aur, sunt elemente care permit ipoteza potrivit căreia dinaştii locali ar fi direcţionat spre negoţ o parte din metalul preţios extras. La fel ca în cazul zalelor de fier şi aici o analiză metalografică ar lămuri provenienţa aurului.


Fig.1. Situl de la Cetăţeni şi probabila rută comercială între Dunăre şi regiunile intracarpatice.



Fig.2. Cetăţeni, relaţia dintre fortăreaţă şi aşezarea civilă. Foto montaj Dragoş Măndescu.



Fig.3. Resursele aurifere din România. După Bădescu 2010.


Privind retrospectiv variantele luate în calcul, apare ca evidentă sursă principală a prosperităţii, dominarea trecătorii şi vămuirea traficului prin aceasta, completată de controlul asupra unor saline şi a resurselor aurifere locale, la care am putea adăuga calitatea de războinic, ce ar fi putut să îi rotunjească veniturile. Distrugerea fortificaţiei şi pauperizarea, apoi părăsirea definitivă a aşezării, sunt reciproc determinate de către modificările politice zonale. Mutarea centrului de putere geto-dacic în munţii Orăştiei, în directă relaţie cu prezenţa romană la Dunăre, a dus la modificarea rutelor comerciale şi implicit a reorientării resurselor ce altă dată susţineau economic comunitatea35.
Revenind la războinicul stăpân al locurilor, sau la linia lui dinastică ca să fim mai precişi, putem împărţi puterea deţinută şi afişată în două părţi, una destinată „lumii vii” şi aici se pot include atât rezidenţa fortificată36, cât şi arsenalul personal, cele două ipostaze transmiţând peste timp o imagine estompată a realităţii efective. A doua parte a imaginii elitei este cea destinată „lumii de dincolo”, dar ambele ideologii reflectă puternica legătură dintre caracterul marţial al războinicului şi societatea care l-a generat. Armele, bogăţia, cetatea şi mormântul jalonau şi menţineau vizibilă distanţa dintre el şi ceilalţi, subliniindu-i identitatea şi forţa. Aceste repere relevă un model identitar afişat în timpul vieţii, rămas valabil şi după moarte, de către acest senior al războiului, atât în raport cu duşmanii lui, dar, mai ales, în faţa propriei culturi.


Fig.4. Ruta maritimă şi fluvială din Mediterana la Cetăţeni. Grafică Paul Ilie.


Privită din acest unghi, viaţa misteriosului „taraboste piefig37 de la Cetăţeni” devoalează structurarea şi ierarhizarea societăţii asupra căreia îşi exercita controlul. Prezenţa armamentului, existenţa fortificaţiei, abundenţa şi valoarea materialului arheologic recuperat, amenajările funerare elaborate, sunt elemente care construiesc imaginea acestei elite, capabile să îşi impună autoritatea prin forţă sau doar prin proiecţia imaterială a acestei, în teritoriu. Această elită, al cărei membru de vază tarabostele era, a fost capabilă să mobilizeze şi să susţină economic eforturile militare şi arhitectonice, care au făcut din Cetăţeni un punct de reper important în economia şi demografia zonală.
„Tarabostele de la Cetăţeni”, şi tot ceea ce ştim despre el confirmă, a fost unul dintre acei profesionişti ai armelor, posesori ai unei ideologii marţiale constituită pe o îndelungată tradiţie războinică. În ciuda a ceea ce cunoaştem despre acest taraboste, nu ştim şi probabil nu vom afla niciodată cum se numea, al cui fiu era, cum se chema cetatea, cărui trib îi aparţinea şi alte asemenea amănunte care compun, de fapt, istoria. Ştim că el a existat, că a fost un om de arme, bogat şi puternic, ştim că a avut legături cu lumea mediteraneană şi că a stăpânit, din fortăreaţa lui, trecătoarea şi aşezarea. Mai ştim că a fost înmormântat ca un războinic de seamă, lângă dava lui, cu toată cinstea cuvenită. Rudele lui, cel mai probabil chiar moştenitorul său, s-au îngrijit ca toate să fie după datină. Cine ştie dacă nu chiar acest moştenitor, împreună cu cetele lui, nu a trecut apoi munţii, prin locurile pe care le ştiau prea bine, ca să se alăture acelei megále arché, ridicată de getul Burebista? Sau numele acestui moştenitor sau, poate, al fiului lui să fi fost chiar Burebista?

Note
1 M. Babeş, Staţiunea geto-dacă de la Cetăţeni. Descoperiri şi informaţii recuperate, în „Studii şi cercetări de istorie veche“, 50, 1-2, 1999, p.11-31.
2 Din punct de vedere cronologic, începutul utilizării acestor cămăşi de zale în nordul Dunării, s-a făcut începând cu secolul al II-lea a.Chr., moment ce coincide cu ieşirea în evidenţă în zonă a războinicilor aparţinând grupului cultural Padea - Panagjurskii Kolonii, cărora le-au aparţinut fără îndoială. Descoperirile datând din această perioadă sunt preponderent situate în sudul Carpaţilor, pentru ca apoi, pe parcursul următoarelor două secole, ele să se extindă atât spre centrul Transilvaniei, cât şi spre periferia lumii geto-dacice. Armurile au fost utilizate până la căderea regatului dac sub loviturile Imperiului roman, dovadă fiind prezenţa lor între trofeele capturate. C. Borangic, Armuri de zale, meşteri şi ateliere în Dacia preromană, în „Acta Musei Porolissensis“, XXXIII, 2011, p.128.
3 Piesele sunt realizate din bucăţi plane ce formează două arce de cerc cu aceleaşi extremităţi. C. Borangic, Războinici nord-dunăreni în armuri de zale (sec. II a.Chr. - sec. II p.Chr.) – partea I, în Terra Sebus, 3, 2011, p.174.
4 D.Rosetti, Au fost amazoane în Dacia?, în Magazin Istoric, nr.11 (32), nov., 1969, p.90-94; M.Babeş, op.cit., p.14; D.Măndescu, Arme din situl geto-dac de la Cetăţeni, în „Buletinul Muzeului Militar Naţional“, S.N.I/II, Bucureşti, 2003, p.26-29.
5 Muzeul Naţional de Istorie a României, inv.67764.
6 Muzeul Militar Naţional, inv.45267.
7 Muzeul Municipal Câmpulung Muscel, inv.276/2722; 277/2619; 278/2723; 279/2721.
8 Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti, inv.2643.
9 D.Măndescu, O nouă piesă de armament defensiv geto-dac, în RIM, nr.3 (61), 2000, p.58; Idem, Arme din situl geto-dac…, p.28-29; Idem, Cetăţeni, staţiunea geto-dacă de pe valea Dâmboviţei superioare, Brăila, 2006, p.60.
10 M.Babeş op.cit., p.17. Ipoteza existenţei unei succesiuni de seniori războinici, posesori de armuri de zale este sprijinită şi de redescoperirea recentă a încă unui fragment de cămaşă de zale, cu caracteristici uşor diferite de celelalte descoperiri. Cf.D.Măndescu, Două posibile piese de inventar funerar din situl geto-dacic de la Cetăţeni, păstrate în colecţiile Muzeului Judeţean Argeş, în acest volum, p.9-15.
11 D.Măndescu, Cetăţeni, staţiunea geto-dacă…, p.62.
12 Idem, Arme din situl geto-dac…, p.26, fig.1.
13 C.Borangic, Armuri de zale…, p.125.
14 Ibidem, p.132.
15 Cf.C.Borangic, Războinici nord-dunăreni…, p.177.
16 Angajarea unor detaşamente întregi, cu şefii lor în frunte, a fost în ultima jumătate a mileniului I a.Chr., în zona nord-balcanică, o adevărată „ramură economică”. Chiar dacă celţii par să fi furnizat cele mai multe astfel de trupe, şi tracii, atât cei sud-dunăreni, cât şi cei septentrionali, au participat activ la evenimentele militare ale lumii mediteraneene şi orientale. Deşi nu există izvoare scrise referitoare la astfel de angajamente în interiorul lumii barbare, pare firesc ca fenomenul, într-o formă sau alta, să fi existat şi în relaţiile dintre aceste comunităţi.
17 Incursiunile vor continua până în a doua jumătate a sec. I p.Chr., aşa cum probează un fragment de lorica segmentata descoperit aici, fără îndoială pradă de război. Cf.D.Măndescu, Un reperto romano di lorica segmentata scoperto sul territorio dell’antica Dacia, în L’Italia e l’Europa Centro-Orientale attraverso i secoli, Brăila-Venezia, 2004, p.16. Această piesă nu probează neapărat prezenţa geto-dacilor la sud de Dunăre, ea putând fi capturată şi de la trupele romane care au trecut fluviul pentru represalii.
18 C.Borangic, Războinici nord-dunăreni…, p.191, cu bibliografia şi rezervele de rigoare. Cf.A.Rustoiu, Mercenari „barbari” la Histria şi Callatis în sec. I a.Chr. Interpretări arheologice şi istorice, în Istros, X, 2000, p.281.
19 M.Babeş, op.cit., p.19.
20 Continuând ruta ce mergea paralel cu valea Argeşului, apoi a Dâmboviţei, drumul trecea prin Cetăţeni, legând prin culoarul Rucăr-Bran, Muntenia de Ţara Bârsei (Fig.2).
21 F.Mîrţu, Contribuţii la cunoaşterea vieţii geto-dacilor de pe valea superioară a râului Dâmboviţa, în „Studii şi articole de istorie“, V, 1963, p.15; R.Vulpe, Aşezări getice din Muntenia, Editura Meridiane, Bucureşti, 1966, p.42; I.Glodariu, Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Editura Dacia, Cluj, 1974, p.31-32; V.Sîrbu, Consideraţii privind importul amforelor elene şi elenistice pe teritoriul României (sec. VI-I î.e.n.), în Danubius, 8-9, 1979, p.131; M.Babeş, op.cit., p.19; D.Măndescu, Cetăţeni, staţiunea geto-dacă…, p.115; E.Roşu, Geto-dacii din bazinul superior şi mijlociu al râurilor Dâmboviţa şi Ialomiţa, Editura Sapnaa Art, Bucureşti, 2009, p.80.
22 […] adună din regiune cât putu mai multe luntri dintr-un singur trunchi (căci acestea se aflau din belşug, deoarece locuitorii de pe malurile Istrului le folosesc pentru pescuit în Istru sau când merg unii la alţii pe fluviu, iar mulţi fac cu ele piraterie) […]; Arian, Expediţia lui Alexandru, I, 5.
23 V.Sîrbu, op.cit., p.131.
24 Posibilă explicaţie pentru tipul de amenajare funerară, dar care putea fi, în egală măsură, opera unor meşteri locali umblaţi prin lume sau chiar a unor constructori greci, aduşi special pentru acest lucru.
25 A.Rustoiu, A.Comşa, The Padea-Panagjurski Kolonii Group in Southwestern Transylvania. Archaeological, Historical and Paleo-Anthropological Remarks, în Daco-geţii, 2004, p.269.
26 L.Chiţescu, Cetatea de piatră de la Cetăţeni, jud.Argeş - centrul unei formaţiuni statale geto-dace dinainte de Burebista, în CA, V, 1981, p.71-73; D.Măndescu, Cetăţeni, staţiunea geto-dacă…, p.27-28.
27 C.Borangic, Sica. Tipologie şi funcţionalitate, în „NEMVS“, Revista Asociaţiei Culturale Sarmizegetusa, IV, 7-8, 2009, p.31, 42; 46-47; 51.
28 D.Berciu, E.Moscalu, Cercetări în cetatea de la Albeşti (jud.Teleorman), în „Studii şi cercetări de istorie veche“, XXIII, 4, 1972, p.633-640.
29 Morminte de tip Padea-Panagjurski Kolonii, la Racoviţa şi Căciulata. Inedite.
30 I.Glodariu, op.cit., p.106; V.Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, ediţie îngrijită de R.Florescu, Bucureşti, 1982, p.608 (336).
31 D.Rădulescu, R.Dimitrescu, Mineralogia topografică a României, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966, p.259.
32 V.Pârvan, op.cit., p.608 (336).
33 D.Rădulescu, R.Dimitrescu, op.cit., p.50; V.Pârvan, Dacia. Civilizaţiile antice din ţările carpato-danubiene, traducere după manuscrisul original francez inedit, prefaţă, note şi îngrijire ştiinţifică R.Vulpe, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p.95.
34 Orice sursă de aur aluvionar provine dintr-un zăcământ primar, antrenat de debitul de apă şi masa de aluviuni. Cf.L.Bîrlea, V.Bîrlea, Aurul din aluviunile unor râuri din Republica Populară Română, comunicare Congresul V, Asociaţia Geologică Carpato-Balcanică (1961), Bucureşti, 1963, p.26.
35 R.Vulpe, op.cit., p.42.
36 Ridicarea fortificaţiei a avut şi ea un dublu scop: atât ca element de siguranţă în raporturile cu vecinii, fie ei neamuri străine sau alte triburi getice, cât şi pentru proiectarea în teritoriu a puterii, prestigiului şi autorităţii seniorului local. La acestea se adaugă, desigur, relaţia dintre fortăreaţă şi aşezarea civilă, a cărei economie o supraveghea, garanta şi impozita. Cf. V. Sîrbu, Elitele geţilor dintre Carpaţi şi Balcani (sec. IV-III a.Chr): „Prinţii de aur şi argint”, în „Istros“, XIII, 2006, p.42.
37 Desigur că apartenenţa tribală este deocamdată greu de stabilit cu precizie, dar nici nu putem rămâne cantonaţi între reperele strâmte ale unei acribii exagerate. Legătura între acest trib getic (piefigi/piephigi [Ptolemeu, Geographia, III,8,3]) şi dava de la Cetăţeni are mai multe şanse să fie corectă, decât să nu fie, motiv pentru care ipoteza lansată de D.Măndescu, referitoare la numele tribului care ar fi locuit în această zonă, este acceptabilă. Cf.D.Măndescu, Cetăţeni, staţiunea geto-dacă…, p.116.

Abstract
The tarabostes from Cetăţeni
The archaeological site at Cetăţeni is one of the most important residence of its kind for the Geto-Dacian warrior elites, due to its affiliation to the military alliance that built the Dacian kingdom in the Orăştie mountains, fact that is substantiated by the fortress, the graves and weapons discovered here. A second reason that highlights the importance of this site is the trading and production role held in that period, the root of a long period of prosperity. Both aspects make the status, the importance and the power of these military and political elites; recalling among them the founders or rulers that controlled the fortress, the gorge and the whole settlement here a bit more clear.


BIBLIOGRAFIE:


Apărut în: Argesis, Studii şi comunicări, Seria Istorie, 2013, p.17-26