Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (13)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (42)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (361)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

RĂZBOAIELE PURTATE DE DECEBAL

ÎNRUNTAREA DINTRE DECEBAL ŞI CORNELIUS FUSCUS
În anul 87, romanii iniţiază o campanie în inima Daciei, trecând Dunărea şi înaintând în direcţia Sarmizegetusei. În aceste condiţii, Duras cedează tronul lui Decebal care îşi dovedise, probabil, deosebitele calităţi militare în campania din anul precedent.
Ca şi Burebista, ilustrul său înaintaş, regele Decebal întruchipa însuşiri militare şi politice de excepţie. Precum îl caracterizează istoricul Cassius Dio, Decebal era „foarte priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din această pricină, multă vreme a fost un duşman de temut pentru romani” (Cassius Dio, Historiae Romanae, LXVII,12,1).
În vara anului 87, generalul roman Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului, a trecut Dunărea cu numeroasele forţe aflate sub comanda sa, corpul principal fiind compus din legiunea a V-a Alaude, pe un pod de vase, şi s-a îndreptat spre Sarmizegetusa, desigur pe calea cea mai scurtă, prin partea de sud-vest a Daciei, urmând defileul Bistrei, cu scopul de a pătrunde cât mai repede spre capitala dacilor. Decebal, exploatând această impetuozitate a comandantului roman, i-a stimulat trufia şi temeritatea, pe de o parte lăsându-l să se îndepărteze cât mai mult de bazele sale, pe de altă parte adresându-i propuneri înşelătoare de pace (Dion Chrysostomul, Discursuri, LXVII,6,5), menite să-l facă să creadă că dacii se aflau într-o situaţie dificilă. La un moment dat, când s-a convins că Fuscus era foarte impulsiv, Decebal a pretins, ca preţ al păcii, să i se verse anual câte doi oboli de fiecare locuitor al imperiului, ceea ce l-a iritat la culme pe general şi l-a determinat să-şi continue înaintarea cu o şi mai mare lipsă de prevedere. Dorind să-şi adjudece cât mai curând victoria, hotărât să angajeze în timpul cel mai scurt confruntarea cu oastea dacă şi să o nimicească într-o bătălie frontală, decisivă, el a omis să-şi ia măsurile de prevedere necesare şi fără să sesizeze cursa ce i se întinsese de către Decebal s-a lăsat atras într-un loc strimt, la Tapae (Porţile de Fier ale Transilvaniei).
Prin pânde şi mici detaşamente avansate pe direcţiile de înaintare ale adversarilor, Decebal a urmărit şi supravegheat îndeaproape mişcarea coloanelor. Pe parcursul înaintării romanilor spre capitala regatului dac, oastea dacă a hărţuit continuu trupele adversare, a aplicat o gamă largă de forme specifice războiului defensiv. Ele au organizat tot felul de obstacole, capcane, ambuscade şi au iniţiat atacuri locale rapide, executate prin surprindere, menite să producă romanilor pierderi cât mai mari, să le slăbească moralul şi să le încetinească înaintarea.
După intense acţiuni de hărţuire, în locul îngust dinainte ales, trupele conduse de Decebal, au dezlănţuit, la momentul cel mai potrivit, atacul general, decisiv, reuşind ca după o luptă scurtă, dar sângeroasă, să nimicească cea mai mare parte a armatei de invazie, neprevăzătorul comandant al acesteia pierzându-şi viaţa (Suetonius, Domitianus, 6,1; Eutropius, Breviarum Ab Urbe Condita, XVII,23; Iordanes, Getica, 77-78). Succesul dacilor s-a soldat cu capturarea a numeroşi prizonieri şi a unei mari cantităţi de arme, echipament şi material de război. Prăzile capturate cu acest prilej au fost duse într-o cetate din sistemul de fortificaţii din zona Orăştiei. Pentru romani a fost un dezastru care amintea de acela suferit altădată de Varus în ţinuturile de la Rin.
Această înfrângere, s-a datorat faptului că Decebal a dovedit multă măiestrie în purtarea războiului, în arta de a învinge un inamic experimentat, superior în efective şi dotare cu arme. Victoria de răsunet a dacilor a reliefat şi de această dată calităţile lor deosebite de luptători, vitejia. După această izbândă, care a avut un ecou deosebit în epocă, Decebal nu a căutat să-şi exploateze succesul prin vreo nouă expediţie în Moesia, unde existau încă destule forţe romane care l-ar fi putut respinge, ci dimpotrivă, a socotit mult mai folositor să-şi păstreze intact prestigiul dobândit, pentru a-şi câştiga aliaţi în exterior şi pentru a consolida forţele militare ale Daciei. Decebal avea probabil să realizeze că trupele romane aveau să revină în număr şi mai mare pentru a răzbuna înfrângerea lui Fuscus. El îşi dădea seama prea bine că de fapt biruise numai un general roman, şi nu însăşi puterea imperiului, care era uriaşă. Conştient de superioritatea tehnicii militare romane, el a căutat să atragă meşteri şi soldaţi fugari din imperiu, care să construiască noi fortificaţii şi maşini de război şi să participe la pregătirea militară a trupelor dace. Totodată, a încheiat alianţe cu neamurile de la Dunărea mijlocie: sarmaţii iazygi, marcomanii, quazii, care urmau să-i producă dificultăţi lui Domitian, atacînd Pannonia.



ÎNFRUNTAREA DINTRE DECEBAL ŞI TETTIUS IULIANUS
În anul 88, pentru a face faţă situaţiei create prin dezastrul militar suferit de Fuscus în faţa dacilor, împăratul Domitian a fost nevoit să revină în Moesia, unde a organizat o nouă campanie ofensivă împotriva Daciei. O puternică armată romană concentrată la sud de Dunăre a fost pusă de data aceasta sub comanda generalului Tettius Iulianus, consul în 83, un militar valoros şi cu experienţă, care era Legatus Augusti pro praetore (Tacitus, Historiae, I,79; Cassius Dio, Historiae Romanae, LXVII,10,1) în Moesia Superioară.
Forţele romane, supuse unei severe discipline (printre altele, s-a ordonat ca fiecare soldat să-şi scrie pe scut numele şi centuria căreia îi aparţinea spre a i se putea urmări conduita în luptă), au pătruns la nord de fluviu încercând să-şi deschidă drum spre capitala Daciei. Tettius Iulianus a ştiut nu numai să evite cursele întinse de Decebal, dar ajungând în defileul de la Tapae a reuşit să înfrângă oastea dacă, suferind însă pierderi însemnate. Vezinas, marele preot din vremea lui Decebal, a scăpat de captivitate numai printr-un şiretlic, aruncându-se la pământ ca mort şi fugind apoi de pe câmpul de bătălie în timpul nopţii.
Oastea dacă s-a retras în ordine, Decebal dovedind multă isteţime în a pune diferite obstacole în calea urmăritorilor. Tradiţia îi atribuie stratagema de a fi scurtat şi curăţat trunchiurile de copaci ale unui pâlc de pădure, îmbrăcându-le cu haine şi aninând de ele arme, ceea ce i-ar fi făcut pe romani să creadă, privindu-le din depărtare, că îi aşteptau puternice forţe dace, determinându-i astfel să se oprească din drum şi să piardă vremea (Cassius Dio, Historiae Romanae, LXVII,10). Ştirea despre această stratagemă reflectă reputaţia pe care şi-o dobândise regele dac de a folosi cu succes toate procedeele de luptă cunoscute în vremea lui spre a învinge un adversar superior în număr şi în înzestrare, în confruntarea cu puternica armată romană.
Tettius Iulianus însă nu îndrăzneşte să exploateze victoria prin continuarea înaintării în interiorul Daciei. Izbucnirea unor lupte pe frontul din Pannonia împotriva quazilor si marcomanilor grăbesc încheierea unei păci de compromis între statul dac şi Roma în anul 89. În schimbul unor subsidii anuale şi al unui ajutor tehnic, Decebal se recunoaşte rege clientelar. Nu restituie însă nici toţi prizonierii şi nici insignele romane capturate în război.
Efectuarea unei mari lucrări genistice în defileul Cazanelor, şi anume un drum săpat în peretele stâncii dure sub semiboltă şi completat cu o podişcă longitudinală de lemn, care se sprijinea pe pari oblici înfipţi în găuri practicate tot în peretele stâncii a întărit, desigur, convingerea lui Decebal - informat despre evenimentele petrecute în zona Porţilor de Fier - că o agresiune romană amplă împotriva Daciei devenise iminentă.




BIBLIOGRAFIE:


Sursa:
1. Crişan Ioan Horaţiu - Burebista şi epoca sa
2. http://daciqum.wordpress.com/2013/03/21/marea-confruntare-dacia-vs-imperiul-roman , 2014

Compilaţie: MARCU Marius