Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (28)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (16)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (45)
   Recenzii (7)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (1)
   Ziarul personal (6)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (363)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

PREZENŢA MILITARĂ GETICĂ ÎN DOBROGEA ÎN SECOLELE IV-II A.CHR.

Concomitent cu invaziile celte, spaţiul carpato-danubiano-pontic a cunoscut în secolele IV-II a.Chr. şi o recrudescenţă a invaziilor dinspre est şi nord-est, datorită, pe de o parte, presiunilor scitice târzii, iar pe de altă parte, înaintării treptate a bastarnilor şi, ulterior, extinderii autorităţii Regatului Bosporan asupra litoralului vest-pontic. Spre sfârşitul secolului al III-lea şi în cea mai mare parte a secolului al II-lea a.Chr. prezenţa unei enclave scitice este atestată în zona cuprinsă între Callatis şi Odessos (Varna). Se cunosc, din emisiuni monetare, numele unor „regi” sciţi care au vieţuit în această zonă, ca Ailios, Sariakes, Kanites, Akrosas, Tanusa, Charaspes. Cetăţile greceşti au fost nevoite să-şi cumpere liniştea, ca de obicei, plătind primejdiosului lor vecin un tribut (phoros), dar nu au lipsit nici momentele de încordare şi confruntări armate.
Intervenţia geţilor în viaţa cetăţilor greceşti, în raporturile dintre acestea şi în conflictele pe care ele le-au avut cu alţi adversari - de exemplu, cu tracii - a fost destul de puternică. Mai întâi, pentru că teritoriul dintre Dunăre şi mare a continuat să fie dens locuit de geţi, care, organizaţi în entităţi social-politice durabile, au rămas stăpâni pe teritoriile lor în pofida repetatelor invazii străine. Apoi pentru că, aspirând firesc să controleze litoralul maritim pe care se aflau implantate polisurile greceşti, geţii ce locuiau pe partea stângă a fluviului şi-au intensificat presiunile, continuând astfel tendinţele evidente încă din epoca lui Dromichaites.
Tocmai această realitate se reflectă într-o inscripţie datând de la mijlocul secolului al III-lea a.Chr., care aminteşte de „o ambasadă” trimisă de Histria la Zalmodegikos, căpetenia unei formaţiuni getice din zonă. Este greu de precizat asupra cărui teritoriu stăpânea acest rege, fiind propuse zone din Dobrogea, în sudul Moldovei sau chiar la nord de Delta Dunării, în Bugeac.
Textul inscripţiei: Decret al Sfatului şi al Poporului. Sub şefia lui Theocritos, Pythoteles al lui Archelochos a propus: întrucât Diodoros al lui Thrasycles, Procritos al lui Pherecles şi Clearchos al lui Aristomachos, trimişi soli la Zalmodegikos în privinţa ostaticilor, au călătorit prin ţara duşmană şi - înfruntând primejdii de tot felul şi dând dovadă de cea mai deplină râvnă - au adus înapoi ostaticii (fiind aceştia la număr peste 60 ), convingându-l totodată pe Zalmodegikos să restituie cetăţii veniturile, Sfatul şi Poporul să găsească cu cale ca aceştia şi urmaşii lor să fie înscrişi printre binefăcătorii obştii; să fie încununaţi, ei şi urmaşii lor, la toate spectacolele de teatru, pentru bărbăţia şi râvna faţă de popor; pentru ca şi ceilalţi cetăţeni, cunoscând că poporul cinsteşte pe bărbaţii vrednici, să se îndemne a sluji cetatea. Hegemonii să poarte de grijă ca prezentul decret să fie săpat pe două lespezi, din care una să se aşeze în agora, în faţa porticului, iar cealaltă în faţa altarului lui Zeus Polieus.



Solii histrieni au tratat cu Zalmodegikos problema repatrierii unui număr de 60 de ostatici. Rezultă limpede că în schimbul unui phoros (tribut) şi al altor obligaţii asumate de histrieni, aceştia obţinuseră garantarea exploatării principalelor surse de venituri - pescuitul în apele fluviului şi practicarea agriculturii pe ogoarele din teritoriul ce aparţinea oraşului.
La sfârşitul secolului al III-lea sau începutul secolului al II-lea a.Chr., un rege get din stânga Dunării (poate din Câmpia Română) - Rhemaxos - controla statornic polisurile greceşti, asumându-şi în fapt rolul de protector al lor. Sprijinul militar acordat de el s-a dovedit în unele împrejurări decisiv pentru salvarea cetăţilor greceşti de ameninţările unor adversari mai puternici. Astfel, la un moment dat Histria şi Bizone (Cavarna) - ca şi alte polisuri de pe litoralul Pontului Euxin, au avut mult de suferit de pe urma unei incursiuni trace venite dinspre sud, sub conducerea unui anume Zoltes, care întreprindea repetate atacuri în zonă. Până la urmă, locuitorii din Histria s-au decis să reziste cu armele, alegându-l pe Agathocles fiul lui Antiphilos comandant cu depline puteri al teritoriului. În fruntea unui detaşament de „oşteni voluntari dintre cetăţenii şi barbarii adăpostiţi în cetate”, acesta „a păzit ogoarele şi turmele şi grânele” până la sosirea ajutorului solicitat, între timp, lui Rhemaxos. Iniţial regele get a pus la dispoziţia Histriei 100 de călăreţi; dar, când tracii au căzut în număr mare asupra străjerilor din Histria, iar aceştia - de frică - au fugit pe celălalt mal, lăsând teritoriul (cetăţii) fără pază, fiul regelui Rhemaxos, solicitat insistent de greci, a sporit efectivul călăreţilor geţi la 600, care au reuşit alungarea tracilor şi au redat liniştea cetăţii Histria.
Rhemaxos este numit basileios, iar tracul Zoltes doar arhonte, subliniind astfel statutul diferit al celor doi, cel puţin din perspectiva histriană. Acest Rhemaxos deţinea suficientă autoritate şi forţă încât să pretindă şi primească tribut de la cetăţile greceşti în schimbul protecţiei militare împotriva banderiilor celto-tracice rămase în urma distrugerii regatului celtic de la Tylis, care creau neplăceri polisurilor dobrogene. Reşedinţa şi implicit regatul dinastului puteau fi atât în Câmpia Română, în sudul Moldovei sau în zona din nordul Deltei Dunării. Etnicitatea lui Rhemaxos a fost şi ea dezbătută, căci a fost considerat fie get, fie, după alte opinii, scito-iranian, bastarn ori celt, existând chiar propunerea conciliantă ca regele să fi domnit asupra unor populaţii eterogene din punct de vedere etno-cultural. La fel de posibil, dat fiindcă în aceea perioadă geţii reprezentau principalul actor politico-militar din regiune, Rhemaxos putea fi un nume de origine iraniană, purtat de către un şef get.
Dincolo de avantajele materiale evidente, micii regi locali îşi modificau comportamentul şi cultura copiind unele atribute greceşti, cum demonstrează cazul unui anume Moskon, o căpetenie getică sau poate scitică din nordul Dobrogei actuale, al cărui nume apare doar pe câteva monede din argint, unde se auto-intitulează basileu. Titulatura utilizată ajută la plasarea cronologică a domniei lui undeva în secolul III a.Chr.


BIBLIOGRAFIE:


1. R. Ocheşeanu, Monedele basileului Moskon aflate în colecţiile Muzeului de arheologie Constanţa, în Pontica, 3, 1970, p. 125-130.
2. C. C. Petolescu, Dacia. Un mileniu de istorie, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2010.
3. Hadrian Daicoviciu, Regatul lui Rhemaxos, în AMN, IV, 1967, p. 445-446.
4. D. M. Pippidi, Histria şi geţii în sec. II î.e.n. Observaţii asupra decretului în cinstea lui Agathocles, fiul lui Antiphilos, în Studii Clasice, V, 1963, p. 137-161.
5. D. M. Pippidi, Inscriptiones Scythiae Minoris, vol. I, Bucureşti, 1980-1987.
6. I. I. Russu, Zoltes şi Rhemaxos, în Apulum, VI, 1963, p. 123-144.
7. S. Lambrino, Decret d'Histria en l'honneur d'Agathocles, în Revue des etudes roumaines, nr. 5-6, 1960, p. 180-217.
8. Z. Wožniak, Die Ostlische Randzone der Latene Kultur, în Germania, 54, 1976, 2, p. 382-402.
9. Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976.
10. C. Borangic, Elitele militare din secolele II a.Chr. - I p.Chr. în spaţiul carpato-dunărean, 2017, teză de doctorat (manuscris).
11. Ioan Horaţiu Crişan, Burebista şi epoca sa, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1975
12. Horia C. Matei, Istoria României în date, Editura Eminescu, Bucureşti, 1980