Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (79)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (31)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (17)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (54)
   Recenzii (10)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (3)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (7)
   Ziarul personal (8)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (51)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (30)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (374)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

BORANGIC CĂTĂLIN, BĂDESCU ALEXANDRU - CIVILIZAŢIA GETO-DACICĂ (II). UNELTE ŞI USTENSILE DIN PATRIMONIUL MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI


Coperta I
Reconstituire grafică a unui atelier de fierărie din epoca dacică, realizată de către artistul plastic Radu Oltean



Cuprins
• Cuvânt înainte, (pag.6)
• Argument, (pag.8)
• I. Unelte agricole/Agricultura 12
• I.1 - coase (nr. crt. 1-9); I.2 - seceri (nr. crt. 10-21); I.3 - sape (nr. crt. 22-33);
• I.4 - brăzdare de plug (nr. crt. 34-43); I.5 - cuţite de plug (nr. crt. 44-46); I.6 - vase (nr. crt. 47-48)
• II . Metalurgie/prelucrarea fierului 62
• II.1 - ciocane de fierărie (nr. crt. 49-52);
• II.2 - nicovale (nr. crt. 53-56);
• II.3 - cleşti (nr. crt. 57-66) ;
• II.4 - dălţi (nr. crt. 67-72) ;
• II.5 - componente ale instalaţiilor de aerare (nr. crt. 73-74);
• II.6 - greble (nr. crt. 75-76)
• III . Prelucrarea lemnului 84
• III.1 - topoare (nr. crt. 77-85);
• III.2 - tesle (nr. crt. 86-88);
• III.3 - fierăstraie (nr. crt. 89);
• III.4 - cuţitoaie (nr. crt. 90);
• III.5 - compas (nr. crt. 91);
• III.6 - sfredele (nr. crt. 92);
• III.7 - dălţi (nr. crt. 93-97)
• IV. Prelucrarea pietrei 107
• IV.1 - ciocane de pietrar (nr. crt. 99-99)
• V. Orfevrărie 109
• V.1 - nicovale (nr. crt. 100-106);
• V.2 - discuri de fier (nr. crt. 107-108)
• VI. Instrumente medicale 117
• VI.1 - bisturie (nr. crt. 109);
• VI.2 - pensete (nr. crt. 110)
• VII . Alte ustensile 120
• VII.1 - foarfeci (nr. crt. 111-116);
• VII.2 - frigări, furculiţe şi suporţi de frigări (nr. crt. 117-120 );
• VII.3 - cârlige de pescuit (nr. crt. 121-122;
• VII.4 - crampoane (nr. crt. 123-124 );
• VII.5 - diverse (nr. crt. 125)

Cuvânt înainte
Volumul este publicat în cadrul seriei PATRIMONIUM care a debutat, în anul 2014, cu tema Civilizaţia geto-dacică (I). Arme şi echipamente din patrimoniul Muzeului National de Istorie a României. Seria continuă cu volumul de faţă, care prezintă catalogul colecţiei de unelte şi ustensile din colecţia MNIR. Lucrarea se datorează aceloraşi autori – dr. Cătălin Borangic (Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia) şi dr. Alexandru Bădescu (Muzeul National de Istorie a României), la efortul cărora s-a asociat ing. Marius Amarie şi graficianul Radu Oltean.
În paginile volumului sunt descrise şi ilustrate unelte folosite în agricultură (seceri, coase, brăzdare şi cuţite de plug, vase metalice utilizate pentru păstrarea proviziilor), metalurgie (ciocane, nicovale, cleşti, dălţi, componente ale instalaţiilor de aerare, greble), prelucrarea lemnului şi a pietrei (topoare, tesle, fierăstraie, cuţitoaie, compasuri, sfredele şi dălţi), orfevrărie (nicovale), medicină (bisturie, pensete) şi altele (foarfeci, frigărui, furculiţe, suporţi de frigări, cârlige de pescuit şi crampoane).
Dacă ar fi să-i caracterizăm pe daci, în funcţie de metalul ce le defineşte civilizaţia, atunci, i-am putea numi, fără a greşi, oamenii fierului. Nicăieri în spaţiul românesc antic nu vom întâlni atâtea piese de fier ca la Sarmizegetusa Regia. Am participat la campanii de cercetare arheologică desfăşurate în aşezări greco-romane celebre precum Histria, Troesmis sau Tropaeum Traiani, în fortificaţii romane, ca cele de la Cincşor sau Hoghiz (jud. Braşov) sau în aşezările de Babadag sau Cioroiul Nou (jud. Dolj), dar vreme de 45 de ani, nicăieri nu am văzut atâtea obiecte de fier ca la Sarmizegetusa. Şi nu este vorba doar de număr ci şi de volumul acestora (zeci, chiar sute de kilograme de metal), şi de calitatea excepţională a metalului. Cine nu ar fi impresionat să aibă sub ochi o sica dacică, veche de peste 2000 de ani, al cărui tăiş să fie încă atât de ascuţit încât să provoace şi azi răni mortale, sau să citească în depoziţiile judiciare recente, despre turte de fier de peste 300 de kilograme.
Catalogul colegilor Borangic şi Bădescu prezintă informaţii ştiinţifice şi tehnice detaliate privind marea majoritatea a uneltelor şi ustensilelor geto-dacice din secolele VI a.C. – II p.C., aflate în colecţia noastră. Prin acestea, lucrarea constituie o contribuţie importantă la cunoaşterea uneia dintre cele mai fascinate şi originale civilizaţii antice dezvoltate în spaţiul românesc şi la punerea în valoare a marilor comori ale trecutului păstrate în colecţiile Muzeului National de Istorie a României.
Bogat în date şi ilustraţii de bună calitate, volumul Civilizaţia geto-dacică (II). Unelte şi ustensile din patrimoniul Muzeului National de Istorie a României, se adresează atât specialiştilor, cât şi publicului larg, interesat de istorie, în sensul cel mai cuprinzător al cuvântului.
Apariţia volumului este cu atât mai demnă de salutat, cu cât, din motive independente de voinţa noastră, Muzeul National de Istorie a României este închis din anul 2002, pentru lucrări de consolidare şi restaurare a sediului său şi cea mai mare parte a patrimoniului de excepţională valoare şi semnificaţie a acestuia nu mai este accesibil publicului. În aceste condiţii „de criză” în care se desfăşoară activitatea muzeului nostru, prin publicarea unor cataloage de colecţie şi prin organizarea unor expoziţii temporare, încercăm să ne îndeplinim o obligaţie profesională esenţială, aceea de a aduce mai aproape de publicul românesc şi străin, ca şi de specialişti, marile valori ale trecutului nostru.
Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu
Director General al Muzeului Naţional de Istorie a României



Argument
Probabil am fost inspiraţi când, la realizarea precedentului catalog cu piese aflate în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, am notat încă din titlu că acel volum reprezenta doar primul număr dintr-o serie. Era evident încă de atunci că eram în faţa unui număr mare de artefacte ce trebuiau redescoperite şi revalorificate ştiinţific, cu referire doar la armele şi piesele de echipament militar.
Universul material lăsat moştenire de civilizaţia geto-dacică este, desigur, mult mai complex şi cuprinde nu doar obiecte provenite din zona superioară a societăţii, ci şi din alte straturi sociale. Armele despre care am discutat şi pe care le-am prezentat în catalogul anterior reprezintă doar o secvenţă a dinamicii culturale şi de civilizaţie din epoca geto-dacică.
Toate civilizaţiile cunoscute au apărut din iniţiativa unei elite războinice care s-a bazat fundamental pe o forţă de muncă dispensabilă. În acest cadru general, se identifică vizibil atât componenta politico-militară, cât şi cea economică, din al căror melanj au rezultat entităţile sociale ori construcţiile politice din Antichitate. Civilizaţia geto-dacică nu a făcut excepţie şi dacă urmele materiale asociate elitelor care au pus bazele regatului dac sunt vizibile arheologic – o infimă parte a acestora le-am prezentat în catalogul anterior – nici cele ale forţelor de producţie din aceeaşi epocă nu lipsesc, fiind exprimate prin numeroase unelte şi ustensile, fabricate local sau provenind din importuri. În spatele acestui instrumentar se pot întrezări dimensiunile efervescenţei economice care a dinamizat civilizaţia locală. Artefactele pe care le prezentăm acum sunt, din nou, doar un fragment din numărul, necunoscut în realitate, de unelte descoperite. Piesele în discuţie ajută cel mult la creionarea diversităţii operaţiunilor care erau posibile, a complexităţii tehnologiilor cunoscute şi puse în practică, a inventivităţii şi a capacităţilor tehnice de care erau capabile atelierele dacice. Nu în ultimul rând instrumentarul aruncă o lumină asupra profesionalismului şi talentului meşterilor şi meşteşugarilor care profesau în acestea, fie că vorbim de fauri, dulgheri, lemnari, tâmplari, orfevrieri, zidari, arhitecţi şi vindecători. O lume diversă şi efervescentă şi economic.
Acest al doilea număr al programului Patrimonium deschide o altă perspectivă spre diversitatea colecţiilor Muzeului Naţional de Istorie a României, de această dată prezentând publicului şi cercetătorilor, deopotrivă, unelte şi ustensile provenind din aproape tot spaţiul geto-dacic. Rămânem constanţi şi în ce priveşte maniera de prezentare, reformulând conceptul de catalog nu doar în jurul imaginii de bună calitate, ci şi ca set cât mai complet de informaţii. Demersul nu a fost nici de această dată facil, multe dintre piese având o istorie alambicată, fiind subiectul unor transferuri inter-muzeale la începutul anilor ’70, cu urme adesea greu lizibile în documentaţia aferentă. O parte substanţială a obiectelor prezentate au mai fost semnalate în lucrări şi articole de specialitate, câteva sunt însă inedite sau cel puţin aproape necunoscute.



Privind lucrurile prin prisma publicării unor astfel de obiecte, este potrivit să reamintim abordarea diferită a monografiei redactate de I. Glodariu şi E. Iaroslavschi, în anul 1979, specialişti care au subliniat legăturile dintre metale, fie că vorbim de arme, fie de spre unelte, oameni şi armele lor, elaborând un volum în care sunt discutate în această cheie şi numeroase unelte provenite din zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, dar şi din alte staţiuni arheologice. Valoroasa lucrare a fost, prin metodologia uzitată, un element revigorant în peisajul istoriografic românesc, fapt pentru care ea a rămas nu doar singulară în nişă decenii la rând, ci şi utilă, chiar dacă de la redactarea ei au trecut peste 38 de ani, iar baza arheologică de documentare s-a modificat şi mărit substanţial. Volumul de unelte descoperite a crescut un timp relativ încet, în consens cu ritmul săpăturilor arheologice, ulterior anului 2000, pe fondul proliferării braconajului arheologic cu ajutorul detectoarelor de metale, a crescut exponenţial. Sute de artefacte, uneori grupate în depozite consistente, acoperind aproape tot spectrul ocupaţional al meşteşugurilor practicate în epoca dacică au fost, putem spune, pur şi simplu „recoltate”. Despre soarta unora nu putem decât să facem presupuneri, dar unele au fost abandonate, neprezentând valoare financiară substanţială sau imediată, iar altele au fost predate autorităţilor ori au fost recuperate de către organele de specialitate. Acestor puseuri li s-au adăugat artefactele descoperite de către arheologi, prin metodele specifice. Rezultatul a fost creşterea numărului de unelte şi ustensile diverse, aflate în patrimoniile muzeelor din întreaga ţară.
Pe acest fond au apărut câteva cataloage şi articole de specialitate, mai mult sau mai puţin ample, care au strâns la un loc, în funcţie de context sau moment, un număr destul de ridicat de unelte, care s-au adăugat celor deja existente în depozitele muzeale. Pe lângă monografia amintită, remarcăm catalogul realizat cu ocazia unei expoziţii temporare organizate de MCDR în 20041, volumul întocmit cu ocazia redescoperirii unui set consistent de piese abandonate în zona cetăţii de la Luncani-Piatra Roşie, între care numeroase unelte2, excelentele cataloage publicate de către colegii de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei3, precum şi nu puţinele articole de specialitate, destul de disparate în peisajul istoriografic contemporan, dedicate sau doar conţinând informaţii inclusiv despre unelte, multe dintre acestea amintite în bibliografia lucrării de faţă. Toate acestea cumulate, adăugând şi prezentul catalog, adună un volum consistent de informaţii tehnice şi vizuale despre panoplia uneltelor de care dispuneau meşteşugarii din Dacia preromană.



Aşa cum am spus în preambulul acestui argument, civilizaţia autohtonă a avut două repere fundamentale, indiferent dacă vorbim de perioada anterioară edificării regatului dac sau de cea a regalităţii. Una dintre acestea a constituit-o elita, fie ea politică şi/sau militară ori religioasă, iar cealaltă, forţa de producţie disponibilă şi dispensabilă. În cazul elitelor, preferatele istoriei, expresiile materiale sunt substanţiale: cetăţi, morminte, locuinţe, arme, piese de echipament, podoabe şi bijuterii, monedă, obiecte de import etc. Aproape fiecare categorie a beneficiat de-a lungul timpului de articole şi studii ample, de monografii şi expoziţii tematice, la care au participat zeci de specialişti, din aproape toate muzeele din România. Amintim în acest caz consistentul volum Aurul şi argintul antic al României, un excelent şi binevenit instrument de lucru şi în egală măsură un puternic vector de popularizare a pieselor din metale preţioase, atât prin catalogul în sine, cât şi prin expoziţia itinerantă organizată în acest sens.
În cazul uneltelor situaţia este un pic diferită. La o primă vedere, mult mai puţin spectaculoase, uneltele îşi trăiesc propria dramă, publicate disparat, secvenţial sau uitate în depozite şi expoziţii. Drama este cu atât mai profundă cu cât, spre deosebire de metalele preţioase, fierul din care sunt fabricate majoritatea uneltelor, este permanent supus agresiunii factorilor de mediu şi, în ciuda tehnicilor de restaurare şi conservare aplicate, piesele sunt permanent ameninţate de dezagregare. Tragem, cu această ocazie, un semnal de alarmă privind aceste elemente esenţiale ale patrimoniului naţional.
Cum uneltele sunt, în primul rând, expresia forţelor de producţie, respectiv a meşteşugarilor şi a celor care efectiv munceau cu ele, ţărani, păstori, lemnari, dulgheri, constructori, rotari, pielari, olari etc., considerăm că un catalog dedicat acestor instrumente ar echilibra nu doar percepţia generală, acum concentrată pe elite, ci şi gradul de cunoaştere al acestei părţi a societăţii geto-dacice. Un catalog care să strângă cât mai multe astfel de artefacte, după modelul celui dedicat metalelor preţioase, precum şi o expoziţie, itinerantă sau nu, care să aducă în prim plan şi la dispoziţia specialiştilor şi a publicului unelte, ustensile, piese auxiliare, reconstituiri din sfera meşteşugurilor sunt mai mult decât necesare.



Uneltele din epoca geto-dacică pot fi percepute dual. Pe de o parte, prin rolul lor practic, s-au aflat la baza eforturilor fizice ale societăţii şi prin acestea au susţinut întregul edificiu social, politic, religios şi militar concretizat în ceea ce denumim regatul dac. Pe de altă parte, ele exprimă şi astăzi personalitatea fiecărui meşter, devenit adesea artist, vizibilă în munca şi talentul depus pentru fabricarea fiecărei piese. Adesea observăm cum prin eforturile meşterului anumite unelte se transformă în piese speciale, ce par a radia prestigiul faurului, contribuind la afirmarea statutului său în mediul lui social. Chiar dacă multe dintre ele erau dificil de realizat, de procurat şi de întreţinut, numărul mare de piese descoperite pe întreg teritoriul, dar în special în proximitatea capitalei Sarmizegetusa, devoalează o parte din capacităţile atelierelor şi meşterilor rezidenţi.
Nu în ultimul rând ne rămâne de explorat dimensiunea religioasă a unor piese, unelte sau doar produse ale atelierelor. Întreg procesul tehnologic de fabricare, precum şi ornamentarea lor, cu diferite tehnici şi motive, sugerează importanţa acordată acestor obiecte şi chiar investirea lor cu anumite proprietăţi magico-religioase, al căror sens şi importanţă astăzi doar le bănuim. În acest cadru larg, un rol important revine omului din spatele artefactului, fie el fabricantul sau cel care a folosit unealta ori obiectul respectiv. Împreună însă, om şi unealtă, talent şi muncă, tradiţie sau inovaţie, redefinesc contextul istoric care le-a conţinut pe toate.
Pentru vizualizarea şi mai corectă a acestui context, respectiv pentru reconfigurarea mai aproape de realitate a imaginii despre civilizaţia geto-dacică în ansamblu, un catalog amplu al uneltelor provenite din această perioadă şi acest spaţiu este cu atât mai util şi indispensabil. Un proiect naţional cu această temă este necesar şi în mod sigur aşteptat.
Autorii


Coperta IV
Reconstituirea unor cuptoare de redus minereu (Radu Oltean)