Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (27)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (16)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (45)
   Recenzii (6)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (363)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

BORANGIC CĂTĂLIN - DACORUM FALCES. ARMELE ÎNCOVOIATE ALE DACILOR

Academia Română Centrul de Studii Transilvane Cluj-Napoca 2015

Lucrare sprijinită prin proiectul MINERVA - Cooperare pentru cariera de elită în cercetarea doctorală şi post-doctorală, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa prioritară nr.1. Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, Domeniul major de intervenţie 1.5. Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării, prin contractul POSDRU 159/1.5/S/137832.

Cătălin Borangic. Doctorand, Academia Română, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan (Bucureşti). Tema tezei: Elite militare în spaţiul nord-dunărean în secolele II a.Chr. - I p.Chr. Absolvent al Universităţii 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, Alba Iulia, Facultatea de Istorie-Filosofie, secţia Arheologie (promoţia 2009). Masterat în Pre- şi Protoistoria spaţiului carpato-dunărean în contextul arheologiei sistemice, în cadrul aceleaşi facultăţi (promoţia 2011). Autor a peste 30 de articole şi studii de specialitate privind cu precădere fenomenul militar în Antichitate, cu accente pe aplicarea unor metode şi metodologii inter-disciplinare (www.enciclopedia-dacica.ro).
Corectură: Irina Tomşa
Traduceri: Elena Tudorache, Marcu Marius, Toma Bembea
Coperta: design Elena Tudorache
© Cătălin Borangic

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Borangic, Cătălin Dacorum falces. Armele încovoiate ale dacilor/ Cătălin Borangic. - Cluj-Napoca: Editura Academia Română. Centrul de Studii Transilvane. 2015.
ISBN 978-606-8694-31-3
Tipar executat la PROD COM S.R.L. Târgu Jiu



Cuprins
CUVÂNT ÎNAINTE, pag.7
ARGUMENT, pag.11
PROLOG, pag.13
CADRUL GEOGRAFIC, pag.19
CADRUL CRONOLOGIC ŞI CULTURAL, pag.23
1.FENOMENUL MILITAR ÎN LUMEA TRACILOR, pag.29
2.ARMELE CURBE. POSIBILE ORIGINI, DISPERSII ŞI EVOLUŢII, pag.33
2.1.ISTORICUL CERCETĂRILOR, pag.37
2.2.ARMELE CURBE ÎN IZVOARE ISTORICE, pag.42
2.3.ARMELE CURBE ÎN REPREZENTĂRILE ANTICHITĂŢII, pag.47
2.4.IMAGINI SCULPTATE, PICTATE SAU TURNATE ÎN METAL, pag.49
2.5.ILUSTRĂRI NUMISMATICE, pag.71
2.6.ARMELE CURBE ÎN DESCOPERIRILE ARHEOLOGICE, pag.89
3.TIPURI DE ARME CURBE ŞI VARIANTELE LOR. PROPUNERI TIPOLOGICE, pag.93
3.1.MAHAIRA, pag.121
3.2.RHOMPHAEA, LANCEA-SECERĂ SAU COASA DE LUPTĂ, pag.134
3.3.CUŢITE CURBE CU UZ MILITAR, pag.146
3.4.PUMNALUL CURB DE TIP SICA, pag.151
3.5.SABIA ÎNCOVOIATĂ. FALX DACICA, pag.174
3.6.COSOARELE, pag.200
4.MATERIA PRIMĂ NECESARĂ FABRICĂRII ARMELOR, pag.211
5.ARHEOLOGIE EXPERIMENTALĂ, TEHNICI, MEŞTERI ŞI ATELIERE, pag.215
Excurs I. Reconstituirea unui pumnal sica., pag.222
Excurs II. Reconstituirea unei falx dacica de tip Sarmizegetusa, pag.228
Excurs III. Reconstituirea unei falx dacica de tip Târgu Mureş, pag.235
6.UTILIZAREA ARMELOR CURBE ÎN ACŢIUNI MILITARE, pag.237
6.1. EFICACITATEA, pag.240
7.ARMELE CURBE ŞI FORMELE DE IDENTITATE, pag.255
8.POSIBILE SEMNIFICAŢII MAGICO-RELIGIOASE ÎN CAZUL ARMELOR CURBE, pag.259
EPILOG, pag.271
THE CURVED WEAPONS OF THE DACIANS, pag.277
ABREVIERI, pag.301
BIBLIOGRAFIE, pag.303

Cuvânt înainte

Apariţia acestei cărţi era previzibilă, dacă avem în vedere preocupările şi publicaţiile lui Cătălin Borangic din ultimul deceniu. Comasarea mai multor studii şi articole ale autorului în acest volum, altfel risipite prin diverse publicaţii, unele dificil de procurat, prezintă mai multe avantaje. Pe de o parte, s-au putut aranja logic şi analiza multitudinea de aspecte ce priveau variatele categorii de arme curbe şi, pe de altă parte, între timp, s-au acumulat multe alte informaţii, iar experienţa sa a crescut, astfel că s-au evidenţiat noi laturi ale problematicii ori nuanţat altele deja abordate.
Am acceptat să fac această succintă prezentare a cărţii din mai multe motive. În primul rând fiindcă unele aspecte ale fenomenului m-au preocupat şi pe mine de-a lungul timpului, apoi pentru că autorul îmi este doctorand cu o temă care include multe probleme din acest volum şi, în final, deoarece colaborăm la evidenţierea şi analiza caracteristicilor unor tipuri de arme curbe dacice ori la publicarea unor descoperiri mai vechi, rămase încă inedite.
Scopul cărţii este clar exprimat de autor: Prezenta lucrare şi-a propus să strângă la un loc maximum de informaţii istorice, artistice şi arheologice privitoare la armele curbe utilizate de către geto-daci, să clarifice, acolo unde este cazul, terminologia, originea, răspândirea, amprenta etno-culturală şi, în final, să se constituie într-o bază de date de la care sa se poată continua cercetarea, conştient fiind că acest studiu este doar o etapă a proiectului de reconstituire a fenomenului militar geto-dacic.
Conform scopului enunţat, sumarul evidenţiază atât multitudinea categoriilor de informaţii utilizate, cât şi variatele aspecte abordate de autor: de la cele privind originea, tipologia, cronologia şi aria de răspândire a armelor curbe utilizate de traci, la cele de interpretare socială şi psihologică ori de arheologie experimentală. Autorul a utilizat, practic, toate categoriile de informaţii existente, de la descoperirile arheologice la sursele scrise ori reprezentările iconografice, inclusiv de pe monede, preluate din publicaţii ori de pe internet.
Dată fiind multitudinea de aspecte pe care şi-a propus să le abordeze, unele teme, în mod inevitabil, au fost mai puţin documentate şi analizate (de exemplu cele privind originea armelor curbe şi semnificaţia lor, ambivalenţa unealtă-armă a unor piese ori cadrele cultural-arheologice şi evenimentele istorice din sudul Dunării).
În schimb, analiza pe un spaţiu larg a armelor curbe, din sudul Balcanilor până în Transcarpatia, şi pe o perioadă îndelungată, de peste jumătate de mileniu, i-a permis domnului Cătălin Borangic evidenţierea unor interesante aspecte ale acestei categorii de arme utilizate de traci.
Dificultăţile întâmpinate n-au fost puţine. Multor descoperiri arheologice le lipsesc contextele, deci şi posibilităţile de datare precisă ori de interpretare mai detaliată, sursele scrise sunt extrem de puţine şi ambigue, pentru unele intervale cronologice categoriile de informaţii sunt defazate, astfel că nu pot fi coroborate etc. De exemplu, din sec. VII-VI a.Chr. nu avem decât arme de un anume tip, în special din nordul Dunării, descoperirile arheologice sunt mai numeroase pentru sec. II-I a.Chr., dar lipsesc alte categorii de informaţii, marca majoritate a reprezentărilor iconografice provin din sec. II-III p.Chr., cele mai multe arme sunt din morminte, dar pentru sec. I p.Chr. mormintele lipsesc, descoperirile de arme din cetăţi, temple ori locuri de cult sunt rarisime. Din aceste considerente, deseori, nu s-au putut emite concluzii cu valabilitate generală ori observaţii de detaliu. Cătălin Borangic a încercat să suplinească aceste lacune de documentaţie apelând logica istorică şi la analogii din alte zone, dublate de experimente.
Observaţia esenţială a lui Cătălin Borangic este apetenţa întregului neam al tracilor pentru armele curbe, de diferite mărimi şi forme, din sudul Balcanilor până la nordul Carpaţilor, iar această consecvenţă pentru o perioadă de peste jumătate de mileniu trebuie să fi avut profunde motivaţii. Se evidenţiază faptul că această opţiune a avut atât cauze obiective, anume eficacitatea acestora, dar şi unele psihologice, ele dovedindu-se cele mai potrivite pentru psihologia şi modul de a lupta al tracilor. Fie că armele curbe au modificat structura psihologică a utilizatorilor lor, fie, mai probabil, mentalitatea războinică a tracilor a găsit în armele curbe extensia potrivită a înclinaţiilor lor marţiale, cert este că a rezultat o legătură om-armă care a reuşit să contureze traiectoria tracilor prin istorie, constată d-l C.Borangic.
Această legătură strânsă dintre neamul tracilor şi armele lor curbe a devenit un loc comun în Antichitate, un mod de identificare etnică a acestora, fenomen bine argumentat de autor. Nu poate fi întâmplător faptul că pe două dintre cele mai celebre monumente ridicate de romani:
- Columna traiană de la Roma şi Monumentul triumfal de la Adamclisi
- dacii apar adeseori în scene de luptă cu diferite tipuri de arme curbe ori acestea sunt înfăţişate ca trofee.
Variatele categorii de arme curbe cunoscute în aria tracilor de la uriaşele rhomphaea şi mahaira caracteristice sudului Balcanilor, până la falx dacica ori pumnalele sica tipice geto-dacilor nord-balcanici ori mai anostele cuţite şi cosoare beneficiază de amănunţite analize, în care se evidenţiază atât caracteristicile tehnice şi tipologice, cât şi modalităţile lor de utilizare în luptă, dar şi consecinţelor asupra inamicilor.
Cătălin Borangic a trecut deseori de analiza caracteristicilor fizice ale armelor curbe, referindu-se la mânuitorii lor - sub aspect militar, social, religios, psihologic şi identitar - câteodată cu rezultate notabile. Desigur, aceste aspecte sensibile rămân mereu sub semnul probabilului, dar ele trebuie abordate pentru a se înţelege complexitatea fenomenului, căci arma fără utilizatorul ei nu are sens.
Binevenite şi lămuritoare sunt alte două secţiuni ale cărţii, anume cele de arheologie experimentală şi cea a modului de utilizare a armelor curbe în luptă. Experimentele nu numai că au adus informaţii utile privitoare la tehnici şi ateliere, dar modalităţile de obţinere a acestora au permis observarea timpului necesar de prelucrare şi a probabilelor lor costuri, de aici rezultând unele indicii privitoare la cine îşi putea permite procurarea lor. Apoi, din utilizarea diferitelor tipuri de arme curbe în luptă, cu inamici ce foloseau aceleaşi tipuri de arme ori cu cele folosite de armata romană, a putut rezulta o serie de informaţii preţioase, atât pentru a înţelege notorietatea lor în Antichitate, cât şi pentru a suplini lacunele din sursele scrise.
Cătălin Borangic dovedeşte că este un bun cunoscător al aspectelor tehnice şi tipologice ale armelor ori ale modului lor de utilizare în luptă.
După opinia noastră, unele formulări depăşesc datele pe care le avem despre societatea şi comportamentul de ansamblu al neamului tracic, astfel că exprimările ar fi trebuit să fie mai nuanţate. între acestea menţionăm: întregul neam al tracilor erau războinici vestiţi, societatea războinică a dacilor, cu un mental înclinat spre eroism, acea detaşare cu care priveau moartea tracii în general, dar în special geto-dacii, misterioasa lume a războinicilor dunăreni, o civilizaţie cu profunde accente cazone etc. Dar poate că într-o carte care se adresează nu doar specialiştilor, ci şi oamenilor de cultură doritori a cunoaşte istoria, aşa cum şi-o doreşte autorul, formulările „mai accentuate” s-ar putea justifica.
Ilustraţia cărţii este variată şi, în general, de bună calitate, astfel că ea documentează bine analizele şi aprecierile autorului.
Indubitabil, cartea este o reuşită, iar autorul ei merită felicitat atât pentru analizele minuţioase ale diferitelor categorii de arme curbe, cât şi pentru încercarea de a descifra resorturile psihologice care i-au determinat pe traci să le utilizeze cu predilecţie ori pentru reliefarea semnificaţiilor magice şi religioase ale acestora.
Valeriu Sîrbu


Argument

Retorul Comelius Marcus Fronto (cca.100 - cca.175 p.Chr.) este cel care a fixat în imaginarul Antichităţii armele curbe şi asocierea lor cu războinicii daci. La aproape o jumătate de secol după războaiele daco-romane teribilele seceri de luptă încă mai bântuiau memoria legiunilor. Vajnicii soldaţi romani ai lui Lucius Verus îşi făceau curaj să înfrunte din nou vestita cavalerie a arcaşilor părţi amintindu-şi de grozavele răni pricinuite de secerile încovoiate ale dacilor. Jumătate de secol nu fusese o perioadă de timp suficient de lung pentru ca impactul acestor arme să fie uitat, semn că rănile pricinuite fuseseră adânci nu doar în carne, ci şi în suflete.
[...] in bellum profectus est cum cognitis militibus hostem Parthum contemnentibus, saggitarum ictus post ingentia Dacorum falcibus inlata volnera despicatui habentibus./ [...] a plecat în război cu soldaţi încercaţi, care dispreţuiau pe părţi, duşmanii noştri, şi nu se sinchiseau de loviturile de săgeţi ale acestora după grozavele răni ce le-au fost pricinuite de secerile încovoiate ale dacilor.
Pretextul acestei cărţi a plecat de la ambiguitatea latinului, a cărui sintagmă deşi arată clar că dacii luptau cu nişte arme încovoiate, nu explică deloc care erau acestea sau cum arătau ele. Echivocul, coroborat cu imaginile Columnei lui Traian, a gravat în memoria colectivă antică şi apoi contemporană imaginea dacului însoţit de sabia lui încovoiată. La o privire mai atentă, atât asupra sintagmei, cât şi asupra dosarului istoric la care se referă, lucrurile nu mai par deloc simple. Armele încovoiate ale dacilor erau de multe feluri - săbii, pumnale, cosoare, cuţite - iar folosirea sau posesia fiecărei categorii aparţinea unui anumit etaj social sau militar.
A devenit evident că era nevoie în spaţiul istoriografie de o cercetare amplă, istorică, socială, morfologică, ideologică şi funcţională a fiecărui tip de armă în încercarea de a-i stabili traseul istoric, proprietarii, eficienţa şi locul real în propria ei matrice culturală, dar mai ales în imaginarul colectiv.

Prolog

Însoţind specia umană încă din zorii civilizaţiei, armele şi-au împletit atât de strâns evoluţia cu creatorii lor încât, alături de o serie de alţi factori culturali şi religioşi, au determinat întreaga dezvoltare socială şi istorică a omului, fiind de-a lungul istoriei instrumente dezvoltate permanent, fără ca acest proces să se termine vreodată.
Indiferent dacă au fost concepute pentru vânătoare, luptă sau doar ca însemne ale puterii, armele au devenit cel mai prolific mod de exprimare a creativităţii tehnologice umane şi, în consecinţă, motorul economic al comunităţilor şi societăţilor care le-au inventat şi utilizat.
Armele au avut de la origine un caracter dual, ele nefiind iniţial decât unelte folosite în activităţile cotidiene, individualizarea lor devenind vizibilă abia o dată cu separarea funcţiei militare a purtătorului în cadrul mult mai vast al ansamblului complex de activităţi sociale. Armele ca exponente ale unei gândiri militare apar doar atunci când omul preistoric depăşeşte cadrul relaţiei cu mediul ostil al acelor vremuri şi se include, el însuşi, în ostilitatea care îl înconjoară. Siguranţa oferită de arme, de această dată folosite împotriva propriilor semeni, include de acum nu numai procurarea vânatului, ci şi ocuparea şi protejarea unui teritoriu, interpunându-se între posesor şi oponent, fie el din mediul natural sau un alt pretendent uman.
Războiul, chiar dacă în preistorie termenul pare anacronic, este momentul în care armele capătă un rol extern, ce presupune o specializare a acestora, o perfecţionare continuă, care a stat şi stă la baza evoluţiei sociale şi tehnologice. Privite din acest unghi - armele se află datorită eficienţei cu care îşi îndeplineau rolul - la rădăcina dezvoltării societăţii, atât prin gradul ridicat de asigurare a hranei şi a securităţii comunităţilor, cât şi prin timpul oferit de organizarea superioară corespunzând posesiei şi întreţinerii unui arsenal bine pus la punct.
Odată îndeplinite aceste deziderate, următorul pas a venit natural. Intrarea în istoric a geto-dacilor se datorează factorilor marţiali, căci întregul neam al tracilor erau războinici vestiţi, fiind implicaţi în mai toate conflictele militare ale vremii şi spaţiului lor. Apetenţa pentru război, curajul legendar şi armele lor în formă de semilună i-au impus definitiv într-o lume dominată de războaie endemice.
Armele lor curbe, un evantai de forme şi dimensiuni, a căror utilizare s-a generalizat îndeosebi în spaţiul balcanic, au acoperit o mare parte din etajul cronologic tracic şi s-au dovedit nu doar eficiente, ci şi perfect adaptate mentalităţii acestor războinici, într-o măsură atât de mare încât face aproape imposibil acum de stabilit cu exactitate întâietatea influenţei. Fie că armele curbe au modificat structura psihologică a utilizatorilor lor, fie, mai probabil, mentalitatea războinică a tracilor a găsit în armele curbe extensia potrivită a înclinaţiilor lor marţiale, cert este că a rezultat o legătură om-armă care a reuşit să contureze traiectoria tracilor prin istorie.
Armele curbe ale tracilor i-au însoţit pe aceştia în bătăliile pe care le-au purtat, iar asocierea, în Antichitate, dintre traci şi armele lor este o demonstraţie în plus a profunzimii conexiunii dintre armele încovoiate şi posesorii lor. Prezentul excurs în universul marţial tracic, are în vedere acei traci care au utilizat vizibil în izvoarele istorice arme curbe, respectiv tracii situaţi la nord de munţii Rodopi.
Civilizaţiile Antichităţii, între care tracii aveau un loc important, au stat permanent sub semnul războiului, evoluţia lor fiind aproape întotdeauna determinată de rezultatul confruntărilor armate, cu urmări concrete până astăzi. Valoarea militară a tracilor, privind în special ramura lor de nord, geto-dacii, a fost surprinsă nu numai în reliefurile monumentelor, ci şi prin diversele arme curbe provenite din diferite contexte arheologice. Ansamblurile de armament descoperite atrag atenţia specialiştilor atât prin componentele ce aparţin echipamentului defensiv (coifuri, armuri, platoşe, scuturi), cât şi prin armele lor preferate, temutele săbii încovoiate. Acestea, adunate de greci sub genericul mahaira, relevă însă o panoplie largă, de la mici cuţite şi până la săbii uriaşe, dovedindu-se, chiar dacă au fost utilizate şi alte tipuri, armele lor favorite.
O scurtă privire în acest arsenal devine un demers util în înţelegerea fenomenului militar din lumea geto-dacilor.
Prezenta lucrare şi-a propus să strângă la un loc maximum de informaţii istorice, artistice şi arheologice privitoare la armele curbe utilizate de către geto-daci, să clarifice, acolo unde este cazul, terminologia, originea, răspândirea, amprenta etno-culturală şi, în final, să se constituie într-o bază de date de la care să se poată continua cercetarea, conştient fiind că acest studiu este doar o etapă a proiectului de reconstituire a fenomenului militar geto-dacic. Pornind de la aceste premise, lucrarea trebuia să conţină un repertoriu al armelor curbe descoperite în spaţiul nord-dunărean şi câteva concluzii ce emanau din analiza contextelor. însuşi repertoriul era estimat iniţial la câteva zeci de piese şi nu păreau să existe probleme privind comasarea lui şi nici nu se prefigurau greutăţi legate de resursele bibliografice şi arheologice necesare.
Primele semne că lucrurile nu sunt atât de simple au apărut chiar din momentul identificării resurselor bibliografice, care s-au dovedit deloc puţine, dar care au relevat, sursă după sursă, noi şi noi piese şi direcţii de urmat. încet, s-a conturat necesitatea includerii în lucrare a unor aspecte inedite, fără de care armamentul cercetat ar fi rămas doar o prezentare tehnică, cu nimic mai folositoare decât nişte simple rapoarte. Tot bibliografia, mai ales cea recentă, a fost cauza perceperii dimensiunii fenomenului din care armele curbe sunt doar fragmentele vizibile ale unui întreg, nu neapărat ascuns, ci mai degrabă nesurprins integral până acum.
A apărut astfel necesitatea observării dispersiei geografice a armelor, pentru observarea diferenţelor locale şi regionale. Apoi, privind harta obţinută, s-au născut întrebări legate de originea acestor arme, ce nu păreau să se fi ivit de nicăieri şi pe neaşteptate, aspect ce a cerut o privire, e drept uşor empirică, asupra scopurilor care au determinat construcţia şi motivaţia unor elemente curbe ce par să fi stat la baza, cel puţin ideologică, a generalizării uzului de arme curbe în spaţiul balcanic. Chiar dacă elementele identificate sunt uneori doar dovezi circumstanţiale, ele oferă ipoteze de lucru viabile nu atât prin corectitudinea lor, discutabilă acolo unde se termină documentul concret, ci prin faptul că, folosind logica istorică şi abordând unele aspecte ce ţin de mecanismele psiho-sociale care construiesc, până la urmă, o mentalitate colectivă, se prefigurează profilul psihologic al posesorilor.
Analizând istoricul cercetărilor au reieşit două aspecte, dovedite ca fiind esenţiale în cele din urmă: imposibilitatea tratării separate, indiferent de criterii, a armelor curbe nord-dunărene şi implicit doza substanţială de desuetudine a bibliografiei de dinainte de anul 1989. Ambele aspecte au necesitat noi redirecţionări ale lucrării, atât în ce priveşte racordarea la întregul etnos trac, cu implicaţiile bibliografice inerente, cât şi necesitatea actualizării acesteia, realizată nu numai prin timpul petrecut în biblioteci, ci şi prin discuţii cu profesori, istorici, arheologi, militari, medici, sportivi etc. Acolo unde bibliografia sau specialiştii nu au putut oferi răspunsuri sau în care stadiul cercetărilor nu putea lămuri anumite ipoteze, am recurs la arheologia experimentală, la incursiuni în istoria artei, la informaţii oferite de numismatică sau toreutică.
Pe direcţiile enumerate am grefat propriile studii dedicate armamentului, considerând că numai o lucrare amplă le poate articula suficient de coerent şi util. Toate aceste conexiuni au permis, chiar dacă pe alocuri doar intuitiv, completarea unui tablou în care armele curbe, deşi au rămas tema centrală, par să fie subiecte secundare, prim-planul revenindu-le războinicilor cărora le-au aparţinut. Armele curbe se dovedesc atât de ataşate acestui tip de războinic, sub toate aspectele - militar, religios şi psihologic - încât disocierea dintre ei este imposibilă, după cum inutilă ar fi fost studierea stratificată, selectivă a acestor arme.
Multitudinea de direcţii de cercetare are însă şi părţi slabe, cauzate de dispersia atenţiei şi implicit a ideii centrale a lucrării. Ca o consecinţă, aparatul bibliografic este consistent, dar mărimea lui nu are rolul de a impresiona; titlurile consultate sunt menţionate, pe lângă notarea firească a paternităţii unor date şi idei şi pentru ca cititorul să poată identifica locul unde ideea expusă este aprofundată sau subiectul este mai larg tratat. În această cheie, atunci când o informaţie este reprezentată divers în literatura de specialitate, am notat toate lucrările care discută respectivul subiect, ceea ce a avut ca rezultat şi citarea unor lucrări vechi, adesea depăşite, dar care au primatul publicării unor informaţii istorice utilizate. Rolul lor, în acest caz, este de completare a istoriografiei subiectului sau, mai exact, de constituire a unei baze de date bibliografice referitoare la subiectele discutate, demers fără care prezenta lucrare ar fi fost incompletă.
Sursele antice citate au fost consultate, atunci când nu este specificat altfel, din volumele Izvoare privind istoria Romîniei, I şi II, cu o doză apreciabilă de prudenţă. Deşi am operat cu informaţii arheologice şi istorice de specialitate, intenţia nu a fost de a realiza o lucrare codificată excesiv, utilă doar specialiştilor, ci am preferat o distanţă pe cât posibil egală între istorici şi cititorii mai puţin familiarizaţi cu limbajul şi vocabularul de specialitate, în speranţa că volumul va fi util câtor mai multe categorii de cititori. Din acelaşi motiv, deşi nucleul ideii îl constituie spaţiul nord-dunărean, în special perioada regatului dac, cea mai vizibilă entitate politico-militară din acest spaţiu, am extins studiul, ori de câte ori a fost necesar, în toate zonele geografice şi cronologice locuite de traci, acolo unde am identificat folosirea armelor curbe asociate lor.
O parte dintre textele incluse în acest volum au apărut de-a lungul timpului în diferite periodice de specialitate. Strângerea lor la un loc a oferit prilejul unor revizuiri, modificări şi adăugarea unor precizări şi corecturi, mai mult sau mai puţin consistente, dar necesare faţă de variantele originale. De asemenea, atunci când a fost cazul, reluarea temei a permis unele actualizări obligatorii, având în vedere unele descoperiri apărute între timp, precum şi maturizarea unor ipoteze propuse sau, dimpotrivă, dezavuarea altora.
Reluarea subiectului în această formă concentrată are ca scop principal facilitarea accesului la informaţiile istorice în primul rând a cititorului ocazional de subiecte istorice, neobişnuit cu publicaţiile de specialitate. Pe lângă acest motiv major este evident că nici un scenariu istoric propus nu este fix, ci depinde doar de stadiul cunoaşterii. Distanţa mică faţă de publicarea anterioară secvenţială a anumitor teme din această lucrare ar fi trebuit să nu ofere multe motive de rediscutare. Spre deosebire de izvoarele istorice scrise, foarte stabile în ultimul secol, arheologia - în multe forme ale ei - a devenit foarte dinamică. Astfel, fie prin metodele clasice, fie prin aportul altor tipuri de investigare, nu totdeauna cele mai ortodoxe, au fost descoperite numeroase arme noi. Aceste realităţi şi altele au oferit prilejul unor revizuiri, corecturi şi reprecizări necesare pentru actualizarea tabloului general. Reaşezarea tuturor componentelor într-un cadru coerent şi redirecţionarea subiectelor către alt public ţintă - fără a neglija aspectele ştiinţifice - a dus inevitabil la unele redundanţe deranjante, cu posibile implicaţii asupra coerenţei ideilor şi ipotezelor formulate sau a scopului în sine. Nu există o carte perfectă şi aceasta cu atât mai puţin, dar cele de istorie sunt cel puţin perfectibile. Toate minusurile conţinute nu pot fi decât tot atâtea motive pentru continuarea cercetărilor în acest sector.
Dimensiunea şi forma lucrării nu este un merit exclusiv personal, căci datorez multe mulţumiri membrilor Asociaţiilor Culturale Sarmizegetusa (Alba Iulia), Omnis Barbaria (Satu Mare), Terra Dacica Aeterna (Cluj-Napoca) în cadrul cărora am derulat numeroase proiecte de arheologie experimentală şi reconstituiri istorice. Un loc aparte în aceste colaborări l-a avut dr. Marius Barbu, autor a la fel de multe astfel de proiecte şi experimente, a căror rezultate mi le-a împărtăşit întotdeauna cu bunăvoinţă. Nu în ultimul rând mulţumesc bunilor mei prieteni Elena Tudorache, Marcu Marius, George Ciotlăuşi, Alexandru Berzovan, Laurenţiu Nistorescu, Radu Oltean, Eduard Tănase, Hristo Hristov şi alţii, pe care îi voi aminti pe parcurs, ce m-au ajutat cu sfaturi, critici, imagini, fotografii, bibliografie, corecturi, traduceri, idei şi opinii.


RECENZIE
Constantin Basarab - Falces Dacorum. Armele încovoiate ale dacilor (Acta Centri Lucusiensis, nr.3B, 2015)

Tânărul arheolog Cătălin V. Borangic, cercetător la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti şi colaborator de durată al centrului nostru, a publicat foarte recent, la Editura Academiei Române – Centrul de Studii Transilvane, volumul monografic „Dacorum Falces. Armele încovoiate ale dacilor”, care valorifică o parte a tezei proprii de doctorat „Elite militare în spaţiul nord-dunărean în secolele II a.Chr. – I p.Chr.”, dezvoltată în cadrul proiectului POSDRU de cercetarea doctorală şi post-doctorală „Minerva”. Depăşind, în bine, canoanele tradiţionale ale monografiilor arheologice, cu vădite (dar, deocamdată, doar enunţate) intenţii de a se alinia curentelor de arheologie socială, Cătălin Borangic nu se limitează să propună o panoramare a cunoştinţelor acumulate despre unul dintre artefactele de uz militar cu potenţial identitar din cultura materială geto-dacică, ci propune contexte interpretative mai largi, prin (efort care lipseşte, din păcate, în strădania multor arheologi) analiza corelată a informaţiilor provenind din cercetarea de teren, izvoarele literare şi reconstructele din sfere precum numismatica, arheologia experimentală sau, atât cât permit formulările nespeculative, istoria mentalităţilor. Propunerile de clasificări, atât de frecvent vehiculate în literatura de valorificare a cercetărilor arheologice, nu lipsesc, dar nu-l acaparează pe autor dincolo de capacitatea lor argumentativă; de asemenea, analogiile sunt corect dozate, contextualizările respectând riguros daturile crono-istorice, chiar dacă, uneori, autorul riscă să se facă ecoul unor clişee de abordare vehiculate de catedrele cu un exerciţiu redus al interdisciplinarităţii. Uşor amendabilă poate şi ponderea ridicată acordată descrierii experimentelor de reconstrucţie arheologică, însă ea este generată de preocuparea lăudabilă a cercetătorului pentru acurateţe – şi, s-o spunem, de calibrarea, in progress, a propriului discurs demonstrativ. Nu putem decât să subscriem la observaţiile prefaţatorului acestui valoros volum, reputatul cercetător prof.univ.dr. Valeriu Sârbu, care, cu deplină îndreptăţire, pune micile carenţe ale demersului pe seama dificultăţilor generate de natura obiectului de studiu: „Multor descoperiri arheologice le lipsesc contextele, deci şi posibilităţile de datare precisă ori de interpretare mai detaliată, sursele scrise sunt extrem de puţine şi ambigue, pentru unele intervale cronologice categoriile de informaţii sunt defazate, astfel că nu pot fi coroborate etc. […] pentru sec. I p.Chr. mormintele lipsesc, descoperirile de arme din cetăţi, temple ori locuri de cult sunt rarisime. Din aceste considerente, deseori, nu s-au putut emite concluzii cu valabilitate generală ori observaţii de detaliu. Cătălin Borangic a încercat să suplinească aceste lacune de documentaţie apelând la logica istorică şi la analogii din alte zone, dublate de experimente”. Mai mult decât salutară este încercarea de a valorifica rezultatele propriului demers, printr-un capitol care s-ar fi putut constitui (deşi nu este rău că nu s-a întâmplat astfel) într-un substitut al concluziilor – „Posibile semnificaţii magico-religioase în cazul armelor curbe” – în registrul reconstituirilor nespeculative de patrimoniu imaterial.
Orizontul de aşteptare a fost stabilit, privim cu încredere spre următoarea afirmare editorială a lui Cătălin Borangic.

citeşte mai departe...