Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (22)
   Economia (11)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (28)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (16)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (47)
   Recenzii și prezentări de carte (8)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (7)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (51)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (363)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

DISCUŢII ASUPRA MANUALULUI DE ISTORIE PENTRU CLASA A V-A

dr. Cătălin Borangic, dr. Adela Kovacs


Fără îndoială, societatea în întregul ei, mai puţin desigur factorii decidenţi şi beneficiarii de la capătul celălalt al afacerii, este bulversată de pleiada de manuale care bântuie, cu şi fără rost, universul educaţional românesc. Motivul principal al neplăcerii efective, cu care sunt acestea receptate, ţin în principal de precaritatea acestor instrumente pedagogice, venite în siajul interminabilelor reforme din învăţământ, arareori vreunul întrecând vreun precedent altfel decât prin paleta coloristică sau erorile conţinute, şi ele la fel de interminabile parcă.
În contrasens cu importanţa istoriei pe plan naţional şi nu numai, manualele de istorie par desprinse din alte vremuri, mai puţin atente cu nevoile reale ale societăţii şi ale elevilor. Curioşi din fire am analizat, parţial, un astfel de manual, destinat elevilor de clasa a V-a, editat de o renumită editură, destul de vocală în a-şi viraliza apariţiile editoraiele, fie ele manuale alternative sau chiar cărţi de istorie.
Rezultatele nu sunt deloc cele mai fericite.



Mai toate domeniile de activitate au fost, în ultimii 25 de ani, bulversate de nenumărate reforme, urmate de reforme ale reformelor, modificate şi acestea de zeci de ori. Practic fiecare demnitar a ţinut musai ca odată ajuns în fruntea bucatelor să marteleze ce s-a muncit până la el şi, dacă n-a putut strica tot, măcar să mişte şi el ceva acolo. Sistemul public de educaţie e campion la năuceală, iar Abramburica, fosta ministră a Educaţiei, e subiect de legendă pentru multele tâmpenii legiferate sub sceptrul ei. Parte a acestui amplu program de ameţire a elevilor este şi practica întocmirii de manuale pentru silitorii învăţăcei.
Mi-a atras atenţia zilele astea unul dintre aceste manuale, de istorie, destinat claselor a V-a, frumos colorat de altfel, şi care ar fi câştigat ceva licitaţie pentru a intra în uzul coconilor. Curios din fire, l-am răsfoit şi trebuie să spun că rezultatul m-a pus pe gânduri. Azi, m-am oprit doar asupra lecţiilor despre preistorie şi celei despre regatul dac.

Constatăm de la primele pagini faptul că lecţiile nu se numesc lecţii, ci unităţi. Unitate reprezintă cf. DEX următoarele sensuri: 1. Numărul unu. Mărime care serveşte ca măsură de bază pentru toate mărimile de acelaşi fel; 2. Însuşirea a tot ce constituie un întreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. 4. (Ec.; în sintagma) Unitate economică = entitate care, conform legii, este obligată să conducă contabilitate proprie. 5. (Mil.) Subdiviziune organizatorică permanentă, administrativă, de instrucţie şi de educaţie din forţele armate.
Trecem peste problema terminologică, deşi nu am înţeles legătura cu unitatea… În realitate am înţeles-o, fiind de fapt o calchiere ordinară din limba engleză în care, cf. oxforddictionaries.com aflăm că sensul primar al substantivului „unit” reprezintă „An individual thing or person regarded as single and complete but which can also form an individual component of a larger or more complex whole”.
Termenul de unitate de învăţare (cu sensul de capitol, modul) face parte din idiolectul ISE – institutul care elaborează programe în învăţământ. Diferenţa dintre unitatea de conţinut şi lecţiile incluse în unitate este că prima conţine competenţele specifice pe obiect de studiu, susceptibile să fie atinse prin conţinuturile propuse în respectiva unitate şi care trebuie vizate prin obiectivele de detaliu („astăzi vom învăţa să...”) ale lecţiilor. Este un termen util profesorului, întrucât îi oferă prima verigă din etapele de proiectare a lecţiei: 1. De ce (în ce scop) predau: competenţele specifice; 2. Ce predau: conţinuturile; 3. Cum predau: obiective (ale lecţiei), strategii de predare (de preferat interactive), metode (ale profesorului), activităţi (ale elevului). 4. Cu ce predau: resursele (conceptul este polisemantic, pentru că unii cuprind aici şi organizarea clasei şi metodologia, dar de obicei înţelegem prin resurse mijloacele de învăţământ şi materialele didactice care cu cât sunt mai intuitive: planşe, hărţi, organizatori grafici, modele 3D, soft demonstrativ, cu atât învăţarea este mai eficientă); 5. Cum fixez: sarcina de lucru prin care elevul mai parcurge o dată singur aplicaţia asistată de profesor în etapa de dirijare a învăţării; 6. Cum aflu dacă s-a însuşit/ înţeles conţinutul predat: evaluarea curentă, de feed-back, de obicei prin fişe cu sarcini problematizatoare de dificultate medie; 7. Cum asigur retenţia şi transferul: tema pentru acasă.
Unitatea 2 cuprinde Preistoria. Preistoria are mai multe capitole: Primii oameni, Revoluţia neolitică, Inventarea metalurgiei şi Autoevaluare. Preistoria începe la pagina 15 şi se termină la pagina 20 cu tot cu autoevaluare.
Preistoria începe cu o imagine cât jumătate de pagină cu Stonehenge, Anglia. Deducem că ar fi monumentul cel mai reprezentativ pentru preistorie.
Trecem peste… şi citim.
„Vei înţelege astfel mai uşor că în trecut, ca şi în prezent, esenţa umanităţii a fost aceeaşi, aplecată spre creaţie, dornică de bunăstare şi capabilă să construiască civilizaţii.” Această propoziţie este un clişeu, deoarece esenţa umanităţii nu este una „aplecată” spre creaţie, cu atât mai puţin „dornică de bunăstare”.
Schiţa grafică ce însoţeşte textul introductiv se doreşte a prezenta epocile istorice. Culorile teoretic disting între epoci şi din loc în loc apar explicaţiile. Nu înţelegem în acest caz care este rostul celor trei prescurtări ale elementelor chimice (aur, argint şi cupru) sub Epoca Bronzului. Scara de timp este minimalist creionată şi recunoaştem cu toţii dificultăţile de a trasa de la ce secol până la care se întind epocile, dincolo de anul 1. Înainte de 10.000 de ani sunt nişte linii, însă unde începe respectiva scară… aici este un mister de desluşit în mod atent şi serios. Vedem că la 7000 începe Neoliticul şi merge până la 4000, aspect creionat relativ realist şi inteligibil.



Primii oameni este primul subcapitol. Trei imagini capturează atenţia, fiind de mari dimensiuni şi colorate. Două dintre imagini prezintă oamenii paleolitici. Aceştia se pare că locuiau într-o zonă caniculară, fiind îmbrăcaţi cu nişte acoperăminte din blană, doar în zona taliei. Restul corpului este expus, deşi ştim că perioada Paleolitică corespunde în mare parte cu epocile glaciare. Imaginea cea mai interesantă este a unui neanderthalian (?) care stă în genunchi cu un bolovan în mână pentru a sparge nişte oase mari. Alături de lenjeria de blană, hominidul este epilat corespunzător şi are un trup musculos şi atletic.
O serie de întrebări ne atrag atenţia, deşi nu se oferă nici un răspuns.
Întrebări esenţiale apariţiei şi dezvoltării speciilor humanoide:
- este sau nu omul urmaşul unei specii de maimuţe?
- oamenii au apărut în împrejurări excepţionale, într-un loc anume de pe Pământ, sau în acelaşi timp pe întreaga suprafaţă a planetei noastre?
- ştim cum a evoluat corpul omului, sau lipseşte ceva ca să înţelegem cum am devenit ceea ce suntem?
Nu primim nici un răspuns… deşi la ora actuală există nenumărate studii pe problemă şi pot fi creionate nişte răspunsuri pertinente. Probabil răspunsurile se află în versiunea electronică a manualului… Se pare că autorii manualului nu au ajuns la cursurile de Antropologie generală… Acesta se găseşte la Facultatea de Istorie.
Motivele acestor lacune sunt de ordin diplomatic: pentru ca profesorul de istorie să nu intre în conflict manifest (deocamdată e doar latent) cu cel de religie.
Urmează povestea descoperirii din 1974 ale celebrei fosile Lucy şi caracteristicile fiinţei numite astfel.
Alături de imaginea care reprezintă mai multe mandibule…deci fosile, aflăm o informaţie esenţială unui elev de clasa a V-a: „1974. Etiopia. Cercetătorul american Donald Johanson descoperă 40% dintr-un schelet uman. Numele de Lucy a fost inspirat de o melodie a trupei Beatles, Lucy in the Sky with Diamonds”. Oare câţi dintre elevii clasei a V-a ascultă Beatles? Oare câţi profesori de istorie ascultă Beatles şi pot explica elevilor că textul cu imagini suprarealiste al respectivului cântec nu are nicio legătură cu fosila preumană descoperită.
Revenind în spaţiul est-european, nu găsim nici o informaţie legată de dezvoltarea adăposturilor sau a atelierelor paleolitice de pe teritoriul României. Excepţie fiind prezentarea a patru artefacte asupra cărora elevul este invitat să descopere cum erau ele folosite. Lăsăm la o parte faptul că imaginile sunt slabe calitativ.
Căutăm linkul indicat şi găsim următoarea pagină de internet: http://www.sfu.museum/journey/an-en/secondaire1er-middle/outils_prehistoriques-prehistoric_tools





Explicaţiile tehnice sunt în limba engleză, în limbaj tehnic, realizat strict pentru specialişti. Cu siguranţă elevii vor înţelege din prima ce este un Clovis spear point sau Spearthrower wheight.
Nu mai luăm în calcul partea a doua legată de tipologia acestor piese care sunt complet străine de spaţiul european, acestea fiind de fapt tipuri folosite de către aborigenii americani. Ne întrebăm dacă burinele şi racloarele paleolitice, numeroase de altfel, de pe teritoriul României nu sunt la fel de spectaculoase.
Perioada neolitică este discutată în sub-capitolul „Revoluţia neolitică. Viaţa oamenilor. Sedentarizare. Economie”. Conceptul de „revoluţie neolitică” este un concept depăşit, promovat de către Vere Gordon Childe, în anii 60 ai secolului trecut. Acest concept pune accentul pe dezvoltarea mijloacelor de producţie, or în zilele noastre ştim că neoliticul reprezintă cu mult mai mult decât atât.
Citim următoarele pentru a înţelege perioada neolitică:
„Încălzirea semnificativă a vremii a produs transformări importante în natură. În noile condiţii, omenirea a intrat în epoca neolitică.” - Deducem astfel că omenirea „intră în epoca neolitică” fiindcă s-a schimbat vremea.
„Societatea, care progresase foarte încet până atunci, a început să se dezvolte mai rapid, apropiindu-se de cea din zilele noastre.” – Societatea „se apropie de cea din zilele noastre”… deşi se află încă cu 7000 de ani în urmă.
„Bunurile casnice erau produse chiar în gospodărie, mai cu seamă de femei, prin olărit şi ţesut.” - Bărbaţii nu aveau ce lucra la olărit şi ţesut… fiind treburi de femei. Autorii au vizitat o familie neolitică şi au observat diviziunea muncii.
„Comunităţile erau organizate în sate cu case, în incinta cărora existau ateliere de prelucrat lutul.” - Deşi încă nu au fost descoperite ateliere de lut în incinta caselor. În afară de asta presupunem că acolo ardeau şi ceramica la temperaturi deosebit de înalte, găteau, dormeau, desfăşurau activităţile de depozitare a produselor, făceau copii şi îi îngrijeau etc.
„În imediata vecinătate a satelor se găseau cimitire. Aici au fost descoperite vase de diferite dimensiuni, frumos ornamentate, şi obiecte de podoabă. Societatea ieşea treptat din sfera egalităţii depline între membrii săi şi începea să diferenţieze oamenii în funcţie de avere şi de putere”. - Nu ştim la care dintre civilizaţiile neolitice se referă textul. Necropole neolitice sunt oricum destul de reduse numeric, comparativ cu aşezările şi doar în câteva culturi au fost identificate necropole propriu-zise. Aflăm că diferenţierile sociale erau pe baza averii şi puterii, aspect incomplet documentat, însă folosit cu succes în tratatele de istorie care prezintă „evoluţia luptei de clasă”.
În a doua jumătate a paginii aflăm şi despre neoliticul pe teritoriul României şi anume că „are anumite particularităţi”.
„Astfel, în sud-estul Transilvaniei, în vestul Moldovei şi la nord de Dunăre a apărut o societate nouă, formată din agricultori şi meşteşugari, care au creat la Cucuteni şi Gumelniţa cultura vaselor pictate.” - Agricultorii şi meşteşugarii din Cucuteni şi Gumelniţa au creat o nouă cultură, adică cea a vaselor pictate. A se observa creionarea geografică extrem de precisă.
„Obiectele de lut produse vreme de un mileniu (5-4 î.Hr.), manual sau cu roata olarului, erau decorate în mai multe culori, de cele mai multe ori cu motive spiralate (geometrice), aşezate pe toată suprafaţa vasului.” - Spirala apare pictată şi fără să acopere toată suprafaţa vasului, însă această eroare este umbrită de una colosală care merită remarcată. În perioada mil. 5-4 î.Hr. avem roata olarului!!!
„Vasele aveau diferite destinaţii: utilitare (de depozitare), de cult şi pentru a conferi prestigiu.” - Această propoziţie care frizează absurdul este încununarea unei lecţii despre neolitic foarte sistematizate. În afară de vase de depozitare avem vase de cult şi de prestigiu. Cele numite utilitare înţelegem că se referă la sensul de: „UTILITÁR, -Ă, utilitari, -e, adj. Care are scopuri utile (imediate), care pune pe primul plan utilitatea (imediată); preocupat de interese materiale” (cf. DEX). Vasele aşadar erau preocupate de interese materiale sau pun pe prim plan utilitatea. Pentru un manual proprietatea termenilor ar trebui să reprezinte o prioritate.
Informaţia este completată cu o hartă pe care sunt creionate foarte vag ariile de dezvoltare ale celor două culturi Cucuteni şi Gumelniţa. Elevii sunt invitaţi să descopere siturile eponime ale celor două culturi, iar pe hartă este marcată localitatea Olteniţa. Ceea ce este corect, însă nicăieri nu se menţionează despre această localitate în textul de prezentare.
Ilustraţia este cea care merită discutată în amănunt. Avem în muzeele din România mii de vase sugestive şi reprezentative pentru fiecare cultură neolitică în parte. Cei care vizitează muzeele sunt impresionaţi, atât de calitatea cât şi de frumuseţea picturii. Central vedem un vas globular, Cucuteni A-B de la Vorniceni, decorat cu spirale. Nu este nici cel mai frumos vas cu spirale, nici cel mai reprezentativ. Vasul se află la Muzeul de Istorie Botoşani, deci să zicem că se încadrează în epocă. Alte două vase reprezentate sunt un vas de tip binoclu şi un kernos (vas cu mai multe guri de scurgere). Vasele de tip kernos au propria lor bibliografie, nu sunt foarte frecvente pentru Cultura Cucuteni (ele arată diferit în neolitic/eneolitic, având o tipologie proprie, faţă de cele din Epoca Bronzului) şi nu este cazul să insistăm aici. Problema este că acest vas ilustrat se datează în perioada 3850-2900 BC (deci Epoca Bronzului) şi, conform sitului de unde a fost copiată imaginea, el se află în Colecţia de Artă Rusă de la Minneapolis. O verificare minimală a internetului ar fi fost bună, fiind un vas realizat cu un mileniu mai târziu, nemaivorbind despre zona de provenienţă şi epocă…. Vasul binoclu se încadrează în ultima perioadă de dezvoltare a culturii Cucuteni şi a fost descoperit în Ucraina. Nu ne explicăm cauzele alegerii acestor două artefacte care nu corespund cu zona cea mai prolifică a culturii Cucuteni, respectiv teritoriul României decât prin faptul că ambele imagini au fost copiate de pe un site (cel mai probabil acesta http://curs-modelaj.blogspot.ro/2013/03/normal-0-21-false-false-false.html), fără nici un discernământ în a verifica informaţiile. Ce aş fi ales eu în locul celor trei vase neinspirate, este deja altă discuţie şi poate când o să concep manuale, ar fi oportun să mă pronunţ.




În partea dreaptă a paginii este ilustrată lingura din os terminată la capăt cu o protomă în formă de pasăre. Elevii sunt întrebaţi „Ce poţi spune despre oamenii din Neolitic, analizând obiectul de mai sus?” Mi se pare o întrebare ciudată pentru un elev de clasa a V-a să răspundă la o întrebare pentru care arheologii nu au încă răspunsuri certe şi încă se încearcă desluşirea scopului şi utilităţii unor obiecte care au fost decorate fără un scop funcţional direct. Pe baza unui singur artefact elevul de 10-11 ani trebuie să se pronunţe despre „oamenii din Neolitic”.
Urmează dedesubt o invitaţie la activitatea practică, mai exact achiziţionarea unui pachet de lut pentru modelaj şi „confecţionează un vas util” (din nou util!!! - eu aş încerca să realizez un vas inutil). Elevul trebuie să folosească culori tempera şi să îl decoreze, inspirându-se din imaginile lecţiei. La sfârşit elevul trebuie să organizeze (!!!) „împreună cu colegii de clasă şi profesorul o expoziţie de ceramică pictată şi invitaţi celelalte clase să o viziteze. Nu uitaţi să etichetaţi corespunzător fiecare exponat.” Constatăm aici că autorii manualului nu au modelat nimic niciodată. Altfel ar fi ştiut că se poate picta doar pe ceramică, nu pe lutul nears. Pachetele cu care se efectuează modelajul în lut şi care se află în comerţ nu permit pictarea suprafeţelor în aceeaşi manieră precum ceramica… Fără putina practică şi fără îndrumare un elev nu va modela niciodată un vas, tehnica fiind un element de bază pentru a putea ridica un vas, fie şi de dimensiunea unei scrumiere. Iar despre „pictarea ceramicii”, totul va fi un fiasco, punând profesorii în situaţii penibile (cu condiţia ca aceştia să ia în serios recomandările manualului).
Remarcăm la final aspect grav. Nu găsim nici o informaţie cu privire la nenumăratele reprezentări antropomorfe, sau aspecte simple legate de civilizaţie. Deşi cercetarea arheologică pentru perioada neolitică/eneolitică a prins un avans consistent în ceea ce priveşte reconstituirea vieţii de zi cu zi, a arhitecturii specifice, a credinţelor şi a modurilor de manifestare, acestea nu se regăsesc menţionate nici măcar cu o linie. O serie de cercetători serioşi în domeniu s-au străduit să facă reconstituiri ale locuinţelor, vetrelor, cuptoarelor, a aşezărilor, nu se precizează nimic cu privire la acestea, nu mai vorbim despre faptul că acestea nu sunt ilustrate…
Concluzia cu privire la această parte este că ar trebui să şi citim nişte cărţi pe domeniu, dar este mai simplu să copiem de pe internet…şi nici de aici nu ştim cum să ne inspirăm corect.
Pagina 19 tratează Inventarea metalurgiei. Tehnologie şi consecinţe asupra oamenilor.
Aflăm următoarele: „Descoperirea şi prelucrarea metalelor a oferit o materie primă uşor de modelat şi greu de distrus. Utilizarea metalelor a deschis noi perspective de progres. Efectele s-au văzut în agricultură, unde folosirea plugului cu brăzdar metalic a contribuit la creşterea producţiei. Noile echipamente au înlesnit cultivarea pe suprafeţe mari, uşurând defrişările. Jugul şi căpăstrul au fost folosite la tracţiunea plugului, dar şi a saniei şi a căruţelor, după inventarea roţii.”
Primele obiecte din bronz nu au fost folosite pentru agricultură ci pentru arme. Acesta este un truism dar literatura învechită pe care autorii manualului au consultat-o, se manifestă şi în acest caz.
„Transporturile au evoluat. Pe drumurile de uscat, au tras din greu, ca animale de povară, calul şi măgarul, iar pe apă au fost folosite ambarcaţiuni cu pânze, cu vâsle sau trase de la mal.” Aceste aserţiuni sunt foarte generale, neavând dovezi peste tot, în mod universal cu privire la folosirea transporturilor în mod uniform, mai ales pe teritoriul Europei.
Aflăm că „Prelucrarea metalelor a avut şi alte urmări. Surplusurile datorate folosirii uneltelor au eliberat o parte a comunităţii din lupta dură pentru supravieţuire.” Remarcăm, fără nici o surpriză de data aceasta că discursul prăfos al anilor 50 este folosit pe scară largă.



Pentru a înţelege mai bine minereurile şi modul lor de amestec pentru formarea aliajului este folosită această imagine. De data asta nu ignorăm faptul c imaginile sunt slabe calitativ, dar care o fi rostul acestora este peste posibilitatea de înţelegere. Ideea ar fi probabil de a face distincţia dintre diferitele minereuri şi de a vedea cum arată ele în mod nativ. Din păcate nu credem că cineva, excepţie făcând vreun specialist, ar recunoaşte vreunul dintre acestea, cu atât mai mult un copil de 10-11 ani.
Cu acestea lecţia este epuizată.
La rubrica Am învăţat că… se doreşte o sintetizare a informaţiilor (lacunare şi insuficiente), menţionând că „Metalurgia a crescut productivitatea şi a stimulat viaţa urbană, a creat surse de bogăţie care au înavuţit o parte a comunităţii, de acum dornică să păstreze, să sporească şi să transmită urmaşilor averea. Astfel, plugului şi roţii li s-au adăugat armele de tot felul. Pentru prima dată în istorie, tehnologiile noi îşi arătau efectele contradictorii: bunăstare, dar şi războaie şi robie.” Aceste concepte teoretice nu sunt fundamentate. Autorii uită să menţioneze la ce spaţiu se face referire… sau la care populaţii. Deducem că acestea sunt cele mai importante caracteristici ale Epocii Metalelor.
Urmează o imagine din Egiptul Antic şi întrebările legate de imagine, pentru fixarea cunoştinţelor.



Elevul este invitat de data aceasta să „Descrie activitatea agricultorului din imaginea de mai sus şi uneltele folosite. Ce observi?”
Constatăm că cel mai important aspect legat de metalurgie este aratul în Egiptul Antic. Imaginea este copiată de pe wikipedia (la adresa https://en.wikipedia.org/wiki/Ancient_Egyptian_agriculture) iar dedesubt avem următoarea explicaţie: Ploughing with a yoke of horned cattle in Ancient Egypt. Painting from the burial chamber of Sennedjem, c. 1200 BC. Conform cronologiei din manual 1200 corespunde cu Epoca Fierului… dar desigur acestea sunt detalii. Probabil mai important este faptul că se face agricultură cu plugul tras de animale.
Elevii sunt impulsionaţi la o nouă sarcină pe care o considerăm cel puţin ciudată. Elevul clasei a V-a nu a studiat chimia, fiind o disciplină pentru clasele VII-VIII. În clasa a V-a se studiază disciplina „Ştiinţe” (o combinaţie între fizică şi chimie), cu informaţii foarte generale. Elevul trebuie să se documenteze „în legătură cu proprietăţile metalelor şi aliajelor menţionate mai sus”. (Deci documentarea trebuie realizată individual!) Ulterior trebuie să realizeze „o schemă indicând prin săgeţi avantajele şi dezavantajele pe care fiecare dintre acestea le avea în făurirea şi utilizarea uneltelor”. Se oferă şi un exemplu „plumbul se topeşte la o temperatură scăzută, aşadar poate fi prelucrat cu uşurinţă. Este, însă, moale”. Elevul este impulsionat să găsească „exemple de unelte/obiecte pe care” le-ar putea confecţiona din aceste metale, profitând la maximum de proprietăţile lor.
În condiţiile în care elevului îi lipsesc cunoştinţe elementare despre proprietăţile materialelor, ne întrebăm care este rostul acestei sarcini. Constatăm încă o dată că nivelul discursului şi a sarcinilor de rezolvat, presupus a fi interactive şi de a suscita interesul elevului, sunt mult peste capacitatea de înţelegere şi superior bagajului de cunoştinţe cu care acesta trebuie să lucreze.
Pagina 20
Autoevaluare
Teoretic autoevaluarea ajută la fixarea cunoştinţelor prin întrebări şi răspunsuri. Tehnicile folosite în acest caz concordă cu manualele de pedagogie, fiind întrebări grupate în funcţie de lecţia parcursă, notate de la A la D. Întrebările de la punctul A sunt cu răspunsul dat şi trebuie încercuit/bifat după identificare.
Trecem peste cele cu răspunsul deja oferit. Pentru întrebarea B se cere să se transcrie în caiet doar litera corespunzătoare…Ce mai contează exprimarea în propoziţii, gândirea logică sau scrierea!? Este suficient să telegrafiem că doar nu este nevoie să vorbim cu subiect şi predicat.
B. Completează enunţul următor. Transcrie în caiet doar litera corespunzătoare. Peşterile de la ...(A)..., în Spania, şi cele de la ...(B)..., în Franţa, adăpostesc picturi ...(C)... .
Cel mai ilar enunţ este la punctul C.
„C. Una dintre transformările anatomice importante ale corpului omenesc în preistorie a fost cea a palmei şi a labei piciorului. Descrie, în câteva enunţuri, ce anume au putut face primii oameni, în plus faţă de maimuţe, beneficiind de aceste modificări.”
Elevilor li se cere să scrie/spună/enunţe ceea ce autorii manualului nu au făcut, nu au precizat, nu au dezvoltat în lecţie. Elevii în schimb trebuie să cunoască modificările anatomice şi abilităţile rezultate.
Exprimarea este cerută la întrebarea D într-o compunere de „10-12 rânduri despre importanţa utilizării focului de către primii oameni sau despre animalele care trăiau în acele timpuri, folosind ca sursă de inspiraţie imaginile alăturate ale picturilor din peşterile de la Lascaux, din Franţa.”
La final este un aritmogrif, fără definiţii. Elevul este invitat să folosească „informaţiile din lecţie sau sursele de internet” şi să „scrie în caiet definiţii ale acestora, pentru a transforma aritmogriful într-un rebus”. Cumva trebuie să ghicească ce cuvinte a ales autorul manualului şi să le potrivească în aşa fel încât să rezulte un cuvânt pe verticală şi unul pe orizontală, plus să descopere definiţiile. Noroc cu soluţia scrisă cu capul în jos…altfel lucrurile rămâneau, credem, nerezolvate.
Mai interesant este faptul că manualul ne trimite frecvent la internet…ca la un fel de atotştiutor, însă referinţele bibliografice lipsesc cu desăvârşire. Poate trimiterea la o carte ar fi fost benefică, însă în condiţiile în care observăm că autorii folosesc internetul (şi din păcate prost), nu ar trebui să ne surprindă asemenea impulsionări.
Trei dintre întrebările din autoevaluare se referă la paleolitic, în timp ce prima întrebare are alte trei întrebări cu răspunsul dat deja, ultima sarcină fiind o compunere pe care nu o va citi nimeni, niciodată.



Lecţia despre Dacia preromană, deşi are ca subiect un important sector cronologic şi de civilizaţie ocupă doar două pagini din totalul de 112 ale manualului. Cam puţin raportat la importanţa subiectului.
Pe lângă aspectul precar – în Ardeal i se zice fuşereală – lecţia conţine termeni moşteniţi din glaciaţiunea comunistă: rânduială, orânduială, vechime, cărturar, fărâmiţat, pecetluit. Nu spun că termenii sunt neapăraţi greşiţi, dar sigur nu fac parte din vocabularul unor copii de 10-11 ani.
La partea de informaţie istorică lucrurile stau mult mai prost.
- „un popor de agricultori şi de meseriaşi”. Primul paragraf porneşte, aproape firesc era să zic, cu spectrul unei societăţi bipolare. În loc să creioneze complexitatea societăţii în cauză, compusă nu doar din seceră şi ciocan, autorii o înghesuie sub cele două ocupaţii principale. Nu suflă o vorbă despre cler, despre războinici, despre negustori. Parcă întrezărim dincolo de formula asta umbra marelui urs.
- „câţiva cărturari latini”. Cărturar este un termen târziu (vine din neogrecescul hartulários) care are înţelesul de învăţat, erudit; savant. Autorii greci şi latini nu erau nici pe departe aşa ceva. Erau autori, scriitori, poeţi, biografi, cronicari cel mult.
- „Geţii şi dacii erau acelaşi popor”. Deşi în esenţă propoziţia are noima ei, detaliile istorice ne arată că cele două blocuri etno-culturale aveau nenumărate particularităţi. Cramponarea în „limba comună” este un blocaj ideologic. În realitate lucrurile erau mult mai nuanţate, cel puţin începând din perioada regatului dac. Era binevenită o formulare care să puncteze evoluţia societăţilor locale. În forma asta, aserţiunea este parte din discursul deceniilor 7-8 din secolul trecut. Cred că autorii au simţit ceva, pentru că într-o casetă cer elevilor să identifice pe o hartă, spaţiul locuit de geţi şi de daci, plecând de la nota lui Strabon, care, desigur, face deosebirea dintre cele două entităţi. Dacă vreun copilandru pune cele două afirmaţii cap la cap, sigur va intra în derută.
- „agricultori, păstori şi meşteşugari pricepuţi, nu doar în prelucrarea bronzului şi a fierului, dar şi în olărit”. Paleta ocupaţională s-a mărit puţin, geto-dacii descoperind între timp că păstoritul e o treabă faină, pesemne. Se amintesc şi câteva meserii, din dorinţa de a colora peisajul, dar acest lucru îi nedreptăţeşte pe acei daci care lucrau în cariere şi exploatări de resurse, pe constructori, pielari, dogari, rotari, ţesători şi ţesătoare, monetari şi bijutieri, pe artizani şi chiar pe leneşi, vagabonzi şi beţivi, văduvind civilizaţia geto-dacică de frumuseţea detaliilor.
- „numeroasele cetăţi, de regulă aşezate pe înălţimi”. Nu de regulă, ci toate erau acolo. Cetăţile de la şes (sau îngropate) apar mult mai târziu şi altundeva. Tot în paragraful acesta se aminteşte de „Munţii Orăştie”. Aş fi înclinat să zic că e o greşeală de redactare, dar dacă nu e?
- Din povestea „vieţii cotidiene”, autorii au ales să discute despre tratarea bolilor şi calendarele de la Sarmizegetusa. Nu mi se par nici una nici alta activităţi cotidiene; ambele sunt de nişă şi, mai mult, sunt ocupaţii elitiste. Poate era binevenit aici un paragraf despre elite, cler, aristocraţi, războinici. Dar noi duşmănim nobilimea şi o ignorăm. Ţăranul e baza, înfrăţit cu meşteşugarul.
- Revine cu obstinaţie povestea identităţii portului dacilor „cu îmbrăcămintea tradiţională românească, folosită la ocazii deosebite şi azi”. Povestea asta e o marotă destul de obosită şi fără suport real. Dacă pantalonii şi cămaşa din Antichitate au asemănări cu cele din Evul mediu sau modernitate, este pentru că cercul din Antichitate are aceeaşi formă cu cel de astăzi. La nivel de detaliu şi cromatică, cele două tipuri vestimentare nu mai au prea multe în comun. Cerinţa ca elevii să compare vestimentaţia de pe o scenă a Columnei cu portul ţărănesc „tradiţional de astăzi” este o eroare din capul locului. Copiii vor fi năuciţi, negăsind asemănările.
- Din lista personajelor importante din istoria Daciei, sunt aduşi în discuţie doar Burebista şi Decebal, primul la nivel minimal. Se înghesuie sub umbra acestor doi regi tot (...) ce putem extrage din istoriografia antică despre regalitate.
- „Burebista a reuşit să creeze o puternică uniune de triburi şi să-i aducă sub autoritatea sa nu doar pe geţi şi pe daci, ci şi pe celţi, pe greci şi alte seminţii din vecinătatea Daciei”. Burebista a creat un regat, după modelele timpului său, mult superior oricărei uniuni de triburi. Nu ştim câţi celţi a adus sub autoritatea sa, ştim sigur doar că i-a alungat din Transilvania. Faza cu grecii e ambiguă, căci deşi şi-a impus autoritatea asupra litoralului pontic, alţi greci n-a avut de unde. În plus, Burebista nu era „o căpetenie getă”, ci era „cel mai mare dintre regii din Tracia”. Pe baza informaţiilor oferite, extrem de firave, nu un copil, dar nici un student nu poate realiza nici un fel de fişă a vreunui personaj. Decât dacă are lecturi suplimentare (care ar fi posibil să figureze pe CD-ul promis la sfârşitul manualului).
- „centru statal”, cu referire la regatul dac din timpul lui Decebal, este din nou o formulă învechită şi de evitat. Mie-mi pare un moldovenism, că acolo se bate şaua cu statalitatea.
- Cerinţa ca elevii să „pună pe hartă” localităţile amintite în lecţie (Sarmizegetusa, Drobeta, Tapae, Adamclisi) este nefolositoare. Tapae este neidentificată în teren, iar conexiunile posibile dintre celelalte trei sunt doar una. Două sunt la nord şi una la est de Dunăre. Ce poate înţelege copilul din asta este greu de zis.

Cum am zis, nu ştim pe ce principii metodologice s-a construit lecţia, dar informaţiile sunt din secolul trecut, nici măcar actualizate pe baza tratatului de istorie a românilor editat în 2001. Limbajul este la limita lemnosului, cadrele generale ale civilizaţiei geto-dacice (am presupus că în sintagmă autorii au vrut să cuprindă vreo 6-7 secole de istorie locală) sunt calchiate după reperele medieval-moderne româneşti, uneori discret, din reflex, alteori făţiş, presupunem că din ignoranţă. Trebuie spus că ultimii 20 de ani au produs foarte multă literatură de specialitate pe subiect, cercetarea arheologică, cu toate sincopele ei, a mutat destul de mult limita cunoaşterii Daciei preromane. Poate lipsesc sintezele, dar amintitul tratat de istorie (actualizat între timp) ar fi trebuit să fie o bază suficientă de informare. În plus, sigur nimeni, dar absolut nimeni, nu este specialist pe toate epocile istorice. Să scrii despre Antichitate, trebuie să studiezi Antichitatea şi e la fel pentru Evul Mediu sau alte epoci. Mai mult, chiar dacă te aventurezi pe alte perioade, se cere o documentare la zi. Te miri ce compendii din anii ’60, păstrate ca moaştele pe raftul bibliotecii personale, nu sunt suficiente. Istoria se rescrie într-un ritm tot mai alert şi nu ne referim la ingerinţele politicului, ci tocmai la lipsa acestor imixtiuni. Lipsă de care unii nu se pot lipsi (nu e tautologic, e doar accentuarea unui cerc vicios).
Rezultatele unei astfel de lecţii de istorie umplu spaţiul public de sfertodocţi care caută în fotele vrâncenelor portul dacic, care practică sau caută radiestezia şi energia sanctuarelor dacice. Într-un cuvânt, nu educă şi nici învaţă nimic, ci doar rulează impardonabil nişte boacăne care produc analfabeţi funcţionali. Dacă sunt atâtea erori pe două pagini, ce o fi în restul manualului? Şi care ar fi consecinţa de ansamblu?

Elevii nu citesc istorie.
Elevilor nu le place istoria.
Elevii nu aleg istoria pentru nici un examen.
Elevilor nu le place la muzeu în general.
Elevii nu citesc istorie, fiindcă este plictisitor.
Plictisitor şi obositor este un subiect (obiect/ idee/ temă) pe care nu îl/o înţelegi. Cu asemenea manuale, nu ar trebui să ne mire nici una dintre aserţiunile de mai sus.

Conţinuturile reprezintă un reper foarte important în algoritmul de proiectare a lecţiei. Chiar dacă cele din manualul fizic sunt detaliate în manualul digital, speranţele ca aceasta să fie consultat, măcar parţial, de elevi sunt palide. Manualul fizic este principalul instrument de învăţare al elevului, deci profesorul îşi va orienta predarea preponderent după acest manual. De aceea conţinuturile ştiinţifice vehiculate aici trebuie să fie accesibile vârstei elevilor, dar şi ireproşabile ştiinţific şi redactate cu grija proprietăţii termenilor folosiţi.
Din păcate, conţinuturile de la paginile analizate în prezentul material sunt viciate prin defecţiuni de limbaj la nivel de enunţuri, sintagme, chiar de lexic. Avem astfel formulări grăbite: „Aşchiile rămase au fost folosite ca pumnale sau vârfuri de lance, la vânătoare ori la cules”. Elevul nu va înţelege cum erau folosite asemenea pumnale sau vârfuri de lance „la cules”. Apar frecvent expresii neinteligibile, precum „prădător al naturii”; verbul a prăda este folosit în ciclul primar în texte istorice, referitor la războaie, dar nu la poziţia omului în lanţul trofic; abia în epoca modernă putem spune că omul a devenit „prădător al naturii”, ca act sinucigaş mai degrabă. Alt termen neinteligibil: „Surplusurile datorate folosirii uneltelor au eliberat o parte a comunităţii din lupta dură pentru supravieţuire.” Elevul nu are noţiuni de economie politică, nu ştie ce înseamnă plusprodus, deci nu va înţelege despre ce „surplus” este vorba, nici despre ce „eliberare”.
Inexactitatea conţinutistică include chiar enunţurile promotoare de falsuri: „Societatea ieşea treptat din sfera egalităţii depline între membrii săi şi începea să diferenţieze oamenii în funcţie de avere şi de putere”. Antropologii consideră că „egalitate deplină” în societatea gentilică sau în organizarea tribală nu a existat. Aşa-numita „comună primitivă” se referă cel mult la repartiţia bunurilor (în comun), nu la egalitatea de statut social. Alt fals la „inventarea metalurgiei”: „plugului şi roţii li s-au adăugat armele de tot felul”. Cum adică „li s-au adăugat”? Încă din paleoliticul timpuriu omul a făurit arme, deci mult înaintea plugului şi a roţii. Falsul este amplificat prin includerea enunţului într-un discurs care prezumă că războiul apare doar odată cu metalurgia. Că adică până atunci armele erau folosite numai la vânătoare şi „pentru prima dată în istorie” împotriva semenilor. Marile migraţii ale popoarelor în paleolitic şi neolitic erau întotdeauna însoţite de violenţă armată, căci noile teritorii erau deja ocupate şi trebuiau cucerite. Homo sapiens a exterminat în paleolitic, la finele culturii musteriene, o întreagă rasă umană, pe neanderthalieni, cu ajutorul unei arme noi, arcul cu săgeţi, probabil otrăvite, iar manualul acesta pudibond le spune elevilor că abia odată cu metalurgia, tehnologiile noi îşi arată efectul nociv, adică „războaie şi robie”. Găsim enormitatea asta la pagina 19. Alt fals, la pagina 75: „Noul împărat se gândea nu doar la marile bogăţii ale viitoarei provincii, ci şi la avantajele strategice pe care i le-ar fi adus o frontieră stabilă pe Dunăre şi în vecinătatea Carpaţilor.” Cucerirea Daciei n-a creat Imperiului roman o frontieră stabilă, dimpotrivă. Motive strategice au existat, ce-i drept, dar ele se refereau la eliminarea unui vecin periculos înainte de începerea campaniei militare împotriva parţilor.

Inexactităţile, chiar falsurile din conţinuturile vehiculate coincid din păcate cu greşeli metodologice. Avem astfel:
1. Incongruenţa dintre secvenţa de fixare (Am învăţat că…) şi expozeul de conţinuturi al lecţiilor. Exemple: „ În Preistorie, oamenii s-au adaptat mai uşor la mediu după descoperirea focului şi făurirea de unelte, atât pentru vânătoare şi pescuit, cât şi pentru a prepara hrana.” În textul lecţiei nu se face însă descrierea uneltelor preistorice de „vânătoare şi pescuit”, nu sunt numite/ ilustrate uneltele de „preparare a hranei”, iar fraza despre foc nu se referă la adaptarea la un mediu rece. Prin urmare enunţul din secvenţa de fixare excedează conţinuturile. La fel şi în „Pentru prima dată în istorie, tehnologiile noi îşi arătau efectele contradictorii: bunăstare, dar şi războaie şi robie.” Nu apare în lecţie nimic despre „războaie şi robie”. Ori detaliem conţinuturile, ori reducem fixarea la conţinutul predat.
2. Sarcinile de problematizare şi de eseu nestructurat din secvenţa de integrarea individuală (ce poţi spune despre Neolitic pe baza unei imagini) sau de extindere prin activităţi de proiect (ceramică pictată şi „etichetată”) depăşesc potenţialul de creativitate al unui copil. Metoda investigaţiei („Documentează-te în legătură cu proprietăţile metalelor şi aliajelor menţionate mai sus.”) se aplică la această vârstă pe parcursul unei ore sau a unei succesiuni de ore de curs, deci nu poate fi expediată într-o sarcină de extindere, pentru că elevul nu este familiarizat cu algoritmul metodei, iar efortul de documentare riscă să depăşească timpul şi volumul de muncă acceptabil pentru sarcini în afara lecţiei. Tot astfel, la dezbaterea de grup de la lecţia „Geţii şi dacii” elevul este bombardat cu întrebări dificile chiar pentru un adult documentat: „Cum explici atitudinea lui Decebal faţă de romani? De ce i-a provocat? De ce n-a respectat pacea?” Cum poate înţelege un elev mentalitatea unui om care conducea un stat format în jurul unei elite militare? Asta după ce a fost anesteziat cu afirmaţia că dacii erau un popor de „agricultori, păstori şi meşteşugari”, fără nicio referire la componenta militară din societatea dacică. Vor înţelege eventual că romanii, popor paşnic, au atacat Dacia doar pentru că au fost provocaţi, că vina înfrângerii Daciei i-a aparţinut exclusiv regelui, că fără atitudinea lui belicoasă imperiul roman ar fi trăit în bună pace cu regatul dac.
3. La autoevaluarea de la unitatea Preistorie, itemul C, cu transformările palmei şi ale labei piciorului, este abuziv, pentru că singurul material empiric oferit în manualul fizic este o planşă cu evoluţia craniului de la hominide la om, iar în lipsa unui asemenea material ilustrativ explicat, evident că elevii nu vor putea arăta „ce anume au putut face primii oameni, în plus faţă de maimuţe, beneficiind de aceste modificări.”

Observaţie generală. Măcar în manualele de istorie ar trebuie detaliate progresiv în cei patru ani de gimnaziu, în lecţia introductivă, sursele şi destinul actualului imn naţional, reprodus aici cu cele patru strofe cântate la pagina 3. La această disciplină, iar nu la Limba română, ar trebuie discutate referinţele istorice din textul integral, aici trebuie spus că poezia lui Andrei Mureşanu se numeşte „Un răsunet” pentru că este la modul cel mai concret răsunetul, ecoul, celor spuse (cuvântări, scandări, lozinci) la adunarea de la Blaj din 15 mai 1848 la care poetul a participat ca membru al delegaţiei Braşovului; că a apărut în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură“ alături de Proclamaţia de la Islaz, că imnul (pe un cântec religios deja în circulaţie printre românii din Ardeal şi armonizat de Anton Pann) a fost iniţial adoptat ca marş revoluţionar şi cântec mobilizator în timpul luptelor, de către moţii lui Avram Iancu, conform mărturiei lui Bălcescu; că a fost intonat în toate momentele mobilizatoare ale istoriei românilor: războiul de independenţă, primul şi al doilea război mondial, revoluţia din decembrie 1989.