Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica (2)
   Echipa ENDA (4)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
   Rapoarte de activitate (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (79)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (31)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (17)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (58)
   Recenzii (11)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (4)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (7)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (12)
   Legende şi povestiri (3)
   English papers (53)
ZIARUL PERSONAL
   Borangic Cătălin (33)
   Marcu Marius (5)
   Velico Dacus (57)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (32)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (389)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

REENACTMENTUL ŞI DACOMANIA (I)

Cătălin Borangic, 14 septembrie 2018


Trecerea în mileniul III a fost marcată, raportându-ne la imaginarul public despre daci, de un reviriment furtunos al protocronismului.
Peisajul cotidian a fost inundat de literatură, emisiuni tv, întâlniri şi congrese de dacologie, iar în spaţiul virtual au apărut în doar doi-trei ani sute de forumuri, e-group-uri şi site-uri web dedicate istoriei Daciei. În contrapartidă, istoricii sau instituţiile de cultură care ar fi putut echilibra situaţia lipseau cu desăvârşire. Cel puţin în mediul virtual.
Faptul că discuţiile, ideile, teoriile se vehiculau pe forumuri şi e-group-uri a evidenţiat destul de repede o problemă de bază a impactului noii dacologii – că nu găsesc acum alt termen. A devenit evidentă lipsa capacităţii de sistematizare a informaţiilor deţinute, dezbătute sau doar identificate. Impasul a fost depăşit cel mai adesea ca urmare a unor iniţiative individuale. Oameni din diverse categorii sociale şi de diverse profesii au preluat, aproape exclusiv prin eforturi personale, sarcina de a transpune în limbaj informatic propriul interes pentru istorie. De remarcat că cea mai mare parte a acestor puncte de vedere se referă la perioada antică a istoriei României, dovedind vulnerabilitatea acestei epoci în faţa explorărilor fanteziste. Instituţiile de cultură tăceau tradiţional.
Parcurgerea bazelor de date astfel construite oferea însă o imagine dezolantă. Numărul mare de site-uri dedicate dădeau impresia unui spectru larg de abordări, a unei mari varietăţi de teme şi subiecte atinse. În realitate, marea majoritate erau cópii fragmentare ale câtorva site-uri bine promovate, având doar interfaţa grafică diferită, iar subiectul principal ales într-un mod aproape aleatoriu, rezultând replici adesea trunchiate sau executate neprofesionist. Concluzia e că spaţiul virtual a fost ocupat de un număr nu foarte mare de baze de date cu o publicitate on-line de bună calitate. Iar calitatea datelor istorice în general slabă, predominând aburelile dacomane ştiute.
Totuşi, chiar în mijlocul acestui ciclon fantasmagoric, au apărut şi platforme bine documentate. 2005 este anul când apare Enciclopedia Dacica, site care fuzionează după câţiva ani cu dracones.ro, alt site al cărui creator refuză şi contracarează teoriile dacomaniace. Fără false modestii se poate spune că în această formulă Enciclopedia Dacica (ENDA) a rămas până astăzi cel mai bun şi complex site despre istoria Daciei, iar prezenţa în emisiuni tv, preluările pe alte site-uri şi platforme, citarea în lucrări ştiinţifice serioase şi utilizarea datelor în cursuri şi seminarii de la facultăţile de istorie demonstrează gradul de profesionalism implicat în construcţia şi gestionarea lui. Nu cunosc vreo instituţie de cultură, finanţată de la buget, care să fi realizat ceva mai bun. Cunosc însă faptul că specialişti şi amatori deopotrivă se informează de pe ENDA când au nevoie de informaţii de gen şi fac asta inclusiv accesând ENDA de pe serverele acelor instituţii de cultură. Probabil s-au gândit că dacă tot a făcut treaba asta cineva, n-are rost ca statul să mai cheltuie vreun sfanţ, ci mai bine să chivernisească atenţi finanţele publice, după cum le e obiceiul.
Revenind la imaginarul public, lucrurile însă stăteau destul de prost. Numărul de „fani” ai teoriilor protocroniste creştea încet, dar sigur, pe fondul gălăgiei numeroşilor guru ai curentului dacist. Jumătatea primului deceniu al acestui secol şi mileniu aduce însă în arenă un nou jucător şi astăzi mi se pare că este unul foarte important în acest uriaş meci.
În această perioadă apar în România primele încercări de reconstituire istorică care au ca subiect dacii. Ca în orice alt domeniu, şi reenactmentul românesc trepidează de setea de glorie cuvenită primului venit. 2007 este anul când ia fiinţă prima asociaţie culturală destinată acestui hobby, până la urmă. Este vorba despre Terra Dacica Aeterna din Cluj-Napoca, dar trebuie spus că în anul anterior (2006) Consiliul Judeţean Alba a organizat Festivalul Cetăţilor Dacice, spectacol-manifestare publică la care s-au folosit reconstituiri de echipamente şi comportamente considerate a le copia pe cele ale dacilor de pe vremuri.
Evident, în acel stadiu, cunoştinţele istorice ale organizatorilor şi reenactorilor erau minimale şi cetele de „daci” semănau mai mult cu nişte bucătari începători şi vikingi carpatini, chiar dacă, cel puţin la prima ediţie a Festivalului Cetăţilor s-au împrumutat de la studiourile din Buftea recuzită folosită la turnarea filmelor „Dacii” şi ”Columna”. Recuzită la fel de depăşită.
Ambii jucători, şi TDA şi Festivalul Cetăţilor Dacice al CJ Alba, activează şi în prezent. Este interesant însă că, pe parcurs, acest gen de lecţie de istorie, până la urmă, a prins atât la public, cât şi în rândurile amatorilor de istorie. Astăzi, spre exemplu, funcţionează aproximativ 22 de grupuri oficiale de reenactment (numărul real fluctuează datorită frecventelor schimbări, înfiinţări şi desfiinţări) şi aş putea spune că sunt câteva sute de reenactori activi.
Aproximativ un deceniu a durat infiltrarea şi maturizarea (eufemistic spus) acestui hobby în mentalitatea publică. E adevărat că un impuls notabil a fost dat de implicarea unor istorici, specializaţi pe perioada dacică sau romană, dar nu numai. Din bucătarii şi vikingii iniţiali participanţii au devenit încet, încet mult mai apropiaţi de secvenţa de istorie dacică. Avantajul a fost că în paralel apare şi o literatură istorică mai apropiată de interesul public, apar cărţi de istorie mai detaliate şi mai actualizate, iar istoricii prezenţi în fenomen temperau cu seriozitate fanteziile.
Acum e un truism să spun că festivalurile şi spectacolele de reconstituire istorică inundă pur şi simplu piaţa, trupe de gen fiind prezente aproape la orice tăiere de panglică, dar şi la mari spectacole dedicate special istoriei. Nou în peisaj este şi faptul că aproape invariabil sunt prezentate nu doar chestii statice, de genul echipamente sau personaje, ci şi ateliere meşteşugăreşti, procese şi straturi sociale diferite şi desigur nelipsitele bătălii între daci şi romani. Fiecare cu un grad mai mare sau (adesea) mai mic de autenticitate.
Primul deceniu a fost foarte important pentru imaginarul public. Frecvenţa manifestărilor, numărul mare de participanţi, publicul numeros şi interacţiunile dintre reenactori şi oamenii veniţi să privească a modificat la aceştia din urmă nu doar cunoştinţele despre daci, ci şi „icoana” pe care o aveau în minte.
E adevărat că gradul de acurateţe istorică era (şi este încă) foarte diferit, de la asociaţie la asociaţie, de la grup la grup, în funcţie de cunoştinţele şi capacităţile financiare ale membrilor, dar esenţial rămâne faptul că nu ştiu să existe vreun grup sau vreun reenactor care să viseze cai verzi pe pereţi. Chiar dacă sunt îmbrăcaţi de la second-hand, cu echipamente aiuristice sau neconforme (conformitatea este şi ea subiect de discuţie separată), întruchipând personaje stereotipice nici un reenactor pe care-l cunosc nu a promovat bazaconiile dacismului.
Dimpotrivă!
Am participat la nenumărate astfel de manifestări, atât ca reenactor, cât şi ca spectator şi pot spune că acest gen de hobby a diminuat zona de manifestare a fanteziilor de bază ale protocronismului românesc. Publicul, venit direct în contact cu personajele pe care le avea în minte, a învăţat relativ repede chestii concrete despre daci (şi romani), lucru care i-a conturat mai exact şi mai teluric în minte secvenţa de istorie dacică.
În mod cert însă nu i-a scăzut interesul pentru epoca dacică, ci, mai mult, l-a ajutat să-şi reconfigureze mai exact setea de identitate.
Abia acum fractura dintre vulg şi elită va apare mai evidenţiată şi principiile fiecărei părţi mai stabilizate.
Dar despre asta, într-o altă zi.