Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica (2)
   Echipa ENDA (4)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
   Rapoarte de activitate (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (79)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (31)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (17)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (56)
   Recenzii (11)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (4)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (7)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (12)
   Legende şi povestiri (3)
   English papers (53)
ZIARUL PERSONAL
   Borangic Cătălin (33)
   Marcu Marius (5)
   Velico Dacus (57)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (31)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (384)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

DACII

Cătălin Borangic, 18 noiembrie 2018


Dacii erau cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci!

De câte ori nu aţi auzit această lozincă? Ei bine, de tot atâtea ori aţi auzit un fals. Nu că dacii n-ar fi fost şi ei viteji, că de drepţi acum sunt toţi în lumea drepţilor.
Fals pentru că aserţiunea este o calchiere a unei fraze a lui Herodot, care scria cu vreo câteva sute de ani înainte de daci despre geţi, în contextele ofensivei persane în Balcani.
Huo, vor zice nenumăraţi patrioţi de carton. Geţii sunt totuna cu dacii, zice şi Strabon şi Daicoviciu. Cu falsă tristeţe adevăr vă zic vouă că geţii care erau cu totul altceva şi altcineva decât dacii.
Ca să înţelegem care fu faza trebuie mers un pic înapoi în timp, cam când Herodot scria şi el, multe din auzite, despre geţi.
Pe vremea aia geţii se dedulciseră la mercenariat, şi practicau asta unde altundeva decât în sudul peninsulei Balcanice, că acolo erau piftelele gustoase. Se mai angajau la vreo cetate greacă, îşi mai ofereau serviciile câte unui lord al războiului macedonean, odris sau de care găseau. Tucidide zice că […] geţii şi locuitorii de prin acele părţi sunt vecini cu sciţii, au acelaşi port şi sunt toţi arcaşi călări […]. Învecinarea cu sciţii a modificat multe în societatea getică, dar despre asta altă dată. Cert e că detaşamentele getice, adesea numeroase (cavaleria getică era un contingent însemnat din treimea care era cavaleria din armata de 150.000 de războinici a regelui trac Sitalkes) îşi făcuseră un nume în Balcani şi şefii lor pesedişti avere, acasă (pe ambele maluri ale Dunării). Rezultatul a fost că aristocraţia geţilor s-a îmbogăţit şi tupeizat. Morminte princiare, veselă de argint, coifuri de aur, ţigăneală pe faţă. Şi ar fi trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi dacă Alexandru Macedon nu şi-ar fi epuizat regatul şi apoi imperiul în expediţia din Orient. Profitând de ocazie onor peninsula a fost invadată de celţi.
E foarte important acest aspect pentru că băieţii ăştia erau războinici buni, se preumblau cu căţel, cu purcel după ei, semn că nu erau în trecere şi nici puţini nu erau.
Celţii taie sursele de înavuţire ale geţilor şi le sărăceşte neamul pur şi simplu, care începe să decadă ca importanţă, valoare şi tupeu. Nu de tot, dar dureros de încet şi sigur.
O parte dintre celţi, mai mulţi, vin pe valea Dunării, îi bat rău pe geţi şi traci (o alta parte au mers prin sudul Ucrainei şi ajung până la gurile Dunării, dar de ăştia s-a ales praful), apoi pătrund în Balcani, ajung în Grecia şi în Anatolia. Diadohii lasă sfada dintre ei şi le administrează câteva bătăi soră cu moartea, dar nu-i omoară de tot, ci îi angajează pe supravieţuitori, ce altceva decât mercenari?. Cert este că puterea celtică se subţiază, iar o parte dintre ei se retrag de pe teatrele de luptă din Balcani şi se stabilesc în zona Belgradului de astăzi unde se amestecă cu triballi, iliri, pannoni, bastarni, geţi şi Zamolxe mai ştie ce fel de naţii şi triburi prinse în vârtejul ăsta participă la melanj. Amestecul a fost ca toate mixturile, cu voie şi fără voie, a inclus alianţe militare, matrimoniale, duşmănii, influenţe, rapturi, prietenii, schimburi, cameleonism.
Şi magraonii rezultaţi trăiau bine pe seama războiului, doar că Macedonia le cam închidea accesul la bunătăţi. Cam aşa stăteau lucrurile când în peninsulă a avut loc o altă invazie. Au venit romanii, i-au spart pe macedoneni, apoi pe greci şi de la o vreme s-au uitat spre nord, de unde-i apăsau enervant celto-traco-geto-ilirii de mai sus.
Sună ca naiba, dar nimeni nu ştie încă ce nume să le dea noilor structuri sociale. Istoricii le spun comunităţi Padea-Panaghiurski Kolonii, după numele a două localităţi din România şi Bulgaria unde au fost descoperite morminte care conţin arme şi chestii specifice atât celţilor (spade, armuri, pinteni), cât şi tracilor (pumnale curbe, ceramică, rituri funerare, construirea de fortăreţe). Nu ştim cum îşi spuneau ei înşişi, dar bănuiala mea este că numele sub care flendura toată moda asta era acela de daci (lupi). Pentru că erau un model de succes în acest barbaricum.
Ca să aveţi o imagine gândiţi-vă la ce e Clujul acum. Un amestec de etnii, de istorii, de idei care pulsează diferit de cam tot ce ştim noi în restul ţării. Clujul este un loc unde permanent se caută şi amestecă oameni, se întâlnesc mentalităţi, se întâmplă ceva, se caută soluţii. Puţini sunt clujeni din neolitic încoace, câţiva din evul mediu, o parte moderni şi majoritatea recenţi, dar toţi sunt clujeni şi oferă celorlalte oraşe un model de succes economic, cultural, inter-etnic, educaţional.
Păstrând proporţiile aşa s-a întâmplat şi în secolul de dinainte de Burebista, undeva în nord-vestul Bulgariei, sudul României şi nord-estul Serbiei de astăzi. Parţial datorită presiunii romane, parţial datorită unor mecanisme sociale fireşti a avut loc o sinteză.
S-a creat un model identitar distinct, care deşi avea rădăcini tracice şi celtice (în principal) a devenit particular grupului de care vorbim şi s-a extins rapid în toate direcţiile. Să fim limpezi, manifestările în cauză erau ale elitei. Pulimea, ca şi astăzi sau apleca smerit capetele sau li se tăiau. În urma osmozei elitelor traco-celtice moştenirea tracică a fost cea mai substanţială, singura dintre participantele la hibridizarea iniţială care îşi însuşise substanţial noua identitate şi o solidifică ulterior sub forma unei puternice entităţi politico-militare şi culturale. Adică regatul dac întemeiat de getul Burebista (sau de tac-su, nu ştim exact). Contribuţia tracică, în care se include natural şi cea getică) a fost cea mai consistentă în acest melanj cultural. Modelul arătat era o soluţie la bau-baul roman. Căreia i s-a opus deseori cu succes.
Începând cu epoca seniorilor războinici, pe care-i adună apoi Burebista sub dreapta lui de fier, se poate vorbi de impunerea şi dispersia unui model cultural în interiorul lumii nord-tracice, cu unele influenţe culturale şi posibil demografice celtice (despre celţii din daci vorbim altă dată).
Aceştia sunt dacii, despre care prima dată aminteşte Cezar când spune despre „hotarele dacilor”. Bineînţeles că nu atunci au coborât dacii din palmier, ci treaba era deja de mult cunoscută, de vreme ce chelul dictator aminteşte de nişte hotare ale dacilor. A avea hotare înseamnă a avea teritoriu şi băieţi răi de strajă.
Dacii aceştia, deşi se trăgeau din geţi şi celţi, erau altceva istoric, cultural, militar, economic şi cum mai vreţi. Cum şi Clujul, cu ungurii şi moldovenii lui, cu teatrele şi stadioanele lui de fotbal, cu UBB-ul şi clinicile lui este altceva decât geticul Bucureşti. Chiar dacă Boc nu este cel mai mare dintre regii din Tracia, că are numai un metru jumate. Şi chiar dacă şi clujenii şi bucureştenii vorbesc aceeaşi limbă.
Herodot n-a zis nimic despre daci, cum n-a zis nimic despre clujeni. Şi dacii şi clujenii au trăit mult după epoca lui Herodot, aia în care geţii se trăgeau de mustăţi cu persanii.