Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica (2)
   Echipa ENDA (4)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
   Rapoarte de activitate (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (79)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (31)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (17)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (56)
   Recenzii (11)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (3)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (7)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (12)
   Legende şi povestiri (3)
   English papers (53)
ZIARUL PERSONAL
   Borangic Cătălin (33)
   Marcu Marius (5)
   Velico Dacus (57)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (30)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (383)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

AMANTELE DACILOR

Cătălin Borangic, 25 decembrie 2018


Trebuie să remarcăm dorinţa aproape stridentă a unor scriitori de istorie de a atrage atenţia publicului exacerbând sau chiar denaturând evenimente sau momente din istoria dacică redate în pasajele literare. Sau inventându-le, atunci când aceste date lipsesc. De adăugat că la acest sport aproape naţional participă cu entuziasmul specific amatorilor nu doar protocroniştii de meserie, ci şi ziarişti. Despre care nu putem spune că sunt de meserie.
Rubrici de ziar sau site-uri auto-asumate ca fiind „de istorie” se întrec de ceva vreme în relatări aproximativ de popularizare a istoriei antice abordând subiecte despre „traco-geto-daci”. Tricefala sintagmă, altfel imposibilă în realitate, încearcă un melanj duios între blocurile etnoculturale tracic, getic şi dacic în încercarea buimacă de a nivela unificator lumea tracică, în ciuda realităţilor arheologice, cronologice şi explicit literare care fac cuvenitele diferenţieri.
Ca să nu ne întindem prea mult alegem azi un subiect oarecare, dar relativ prezent la cercetătorii de bodegă despre care vorbeam mai sus. Este vorba despre poligamie, morav nupţial pe cât de necunoscut, pe atât de exotic.
Aserţiunile sfertodocte trag clientul de mânecă, la fel ca prostituatele ieftine de pe centură, afişând titluri suculente de genul „Dacii îşi cumpărau mai multe neveste!; „Cât de poligami erau geţii”; „Geto-dacii, campioni absoluţi la poligamie: fiecare bărbat avea chiar şi 30 de neveste !”; „Geto-dacii şi poligamia. Izvoarele istorice arată că cei mai bogaţi dintre strămoşii românilor aveau până la 30 de neveste!”.
Bonus: mi-a plăcut maxim un subtitlu din revista Historia: ”De ce se căsătoreau traco-geto-dacii?”. Te buimăceşte, nu?

Şocant! N-ai să crezi! Breaking News!
Aproape îţi vine să dai un click să afli cât de prost eşti!

Despre poligamie, dar practicată la traci, vorbesc Herodot, cu referire la tribul crestonilor, Pomponius Mela, Heraclit din Pont şi Solinus, la modul general. Îl adăugăm pe Menandru de unde copiază Strabon şi pe Arian care introduc tangenţial şi geţii în cercul poligamilor.
Herodot nu poate fi bănuit că ar vorbi despre poligamie la geţi, aflaţi şi ei mai la nord de crestoni, atâta vreme cât discursul lui este centrat pe distincţia clară între moravurile geţilor şi restul neamului trac. Nu este exclus însă ca particularizarea geţilor să conţină şi existenţa poligamiei, fără a putea percepe exact limitele între care era practicată.
Pe Menandru nu l-aş lua exact ad literam. Pasajul atribuit lui face parte dintr-o piesă de teatru în care un actor se laudă că aşa sunt tracii, au mai multe neveste, unii chiar 10 sau mai multe. E complicat să dăm prea multă credibilitate şi statut de scripturi unei piese de teatru, la urma urmei.
Pe scurt, chiar imprecise, cele câteva surse antice fac trimiteri la practica poligamiei în lumea tracică şi, ici-colo, în cea getică.
Dar nici o referire la daci! Nu mai miră de mult confuzia deloc nevinovată între geţi şi daci ce pluteşte deloc dezinteresat în jur.
Or fi fost (şi) dacii poligami?
Este de spus că poligamia este arareori o trăsătură culturală de masă. A avea mai multe femei a fost întotdeauna o problemă de economie în primul rând (de notat că multele neveste de la traci erau puse la muncă la fel ca nişte sclave). Chiar şi societăţile contemporane care practică poligamia sau doar acceptă o condiţionează de posibilităţile financiare ale bărbatului. Desigur, problema are şi a avea legătură şi cu potenţa bărbatului, dar uneori asta era ultima grijă.
O a doua problemă este dată de demografie. Numărul de femei a fost întotdeauna relativ constat egal cu cel de masculi dintr-o societate. Natural este aşa şi se echilibrează la fel de natural deşi cercetătorii moderni nu şi-au dat seama cum face natura asta. Chiar după războaie pustiitoare proporţiile se armonizează rapid. Aşa că este greu de admis ca fiecare trac sau get avea câte 10 muieri. Nu aveau de unde.
Apoi poligamia a fost dintotdeauna o caracteristică a elitelor. Accesul la mai multe femei a fost şi este o formă de exprimare a puterii fie ea economică, fie socială. Dar mai des combinată.
Privind prin prisma asta putem admite că indivizi remarcabili, şefi, căpetenii sau regi daci au avut mai multe femei. Nu putem zice nimic cert dacă aveau mai multe neveste ori aveau doar una şi în rest câteva concubine. Sau sclave sexuale. Este posibil, căci este în natura umană, dar la rigoare patinăm pe contrasens. Mai ales că nu ştim exact cum să înţelegem reforma social-religioasă a lui Deceneu. A făcut el ordine şi în moravurile nupţiale?
Monogamia la oameni este un construct cultural, nu unul natural. Suntem proiectaţi de la natură ca un mascul să poată fecunda un număr mare de femele. Şi femele să poată să se cupleze cu un număr la fel de mare de masculi. Sociologii limitează acest număr undeva între 150-200 de indivizi, număr care asigură maximum de relaţii sociale (calculul e deloc întâmplător egal cu numărul de contacte cu care relaţionăm în mod real pe facebook!).
În ciuda acestor posibilităţi, majoritatea societăţilor au optat (sau şi-au auto-impus) pentru monogamie, din varii motive. Elitele în schimb şi-au permis întotdeauna să fenteze cutumele sau opreliştile sociale ori religioase. Este suficient să ai bani să întreţii concubine, ibovnice, amante, curtezane sau să plăteşti efectiv pentru coţăială. Cu cât o societate este mai bogată, cu atât este mai dispusă să-şi permită ceva mai multă libertate şi mai mult sex. Şi astăzi, de la cel mai prăpădit şef de scară ce se încurcă cu vecina şi până la un mare director de sucursală ce şi-o trage cu secretara, putem recunoaşte semne ale unei poligamii, mai mult sau mai puţin mascate, corelată cu starea economică şi statutul bărbatului. Sau chiar cu statutul femeii, în anumite cazuri. Adesea încă un partener de sex vine la pachet cu o nouă funcţie primită de individ.
Poligamia a avut şi conexiuni politice, atât prin prisma puterii deţinute, cât şi prin cea a relaţiilor care puteau fi stabilite prin căsătoria cu a doua sau a treia soţie. Dar, din nou, şi aspectul ăsta a avut caracter elitist.
Să nu sărim în lănci nici de tristeţe, nici de bucurie. Lucrurile stăteau relativ la fel la toate popoarele antice din jurul Daciei. Sexul era şi o astfel de libertate, potenţă sau doar monedă.
În această cheie simplă fără îndoială că existau cazuri de poligamie la nivel înalt şi în lumea ceva mai sobră a dacilor, dar nu putem decât să facem presupuneri. Surse explicite nu avem. Oricum am privi accesul la mai multe femei a fost întotdeauna un privilegiu, nu o normă. Poligamia, chiar dacă a existat la daci în formele discutate, n-a fost o instituţie cum era căsătoria. Doar a coexistat episodic, cel mult.
Populaţia de rând însă este puţin probabil că-şi permitea un astfel de lux.
Metopele de la Adamclisi, sculptate după victoria împotriva dacilor, ne arată o familie compusă dintr-un bărbat şi o femeie.
Aşa cum îi stă bine săracului!