Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica (2)
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (79)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (31)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (17)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (55)
   Recenzii (10)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (3)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (7)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (12)
   Legende şi povestiri (3)
   English papers (53)
ZIARUL PERSONAL
   Borangic Cătălin (32)
   Marcu Marius (5)
   Velico Dacus (12)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (30)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (379)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

DACOMANI

Cătălin Borangic, 8 februarie 2019


După dispariţia marilor dinozauri ai istoriografiei româneşti, petrecută la sfârşitul glaciaţiunii comuniste (la mulţi sauropozi de pe vremea aia le pria frigul), fauna din Dacia a suferit schimbări majore. Cercetătorii sunt de acord că evenimentul a fost cauzat de prăbuşirea unui uriaş asteroid sovietic, undeva în est, iar valul seismotermic creat a măturat toată Europa de est în puţin timp, eliminând în primul rând sursele de hrană şi în consecinţă şi dinozaurii în cauză. Locul lor a fost luat de regnul mamiferelor, ramură mai tânără şi mai vivace pe scara evoluţiei scrisului academic de pe plaiurile dacice. Nu e vorbă, că ici colo a mai supravieţuit câte un reptilian, dar megafauna ivită după cataclism a eliminat pe rând şi ultimii supravieţuitori ai epocii comuniste.
Deşi megafauna istoricilor a dominat şi domină încă plaiurile mioritice, savanţii au descoperit unele specii aparte, care aparent s-ar hrăni doar cu istorie dacică, motiv pentru care au denumit vietăţile „dacomani”. Specialiştii care au cercetat modul de viaţă al acestor dacomani au reuşit să identifice chiar câteva specii diferite.
Prima este „Dacomanul de peşteră” (Dacomanus Idiotus Spelaea). Este cea mai puţin evoluată dintre speciile de dacomani. Aşa cum arată şi numele, trăieşte retras prin cotloanele internetului, departe de lumina zilei. Este relativ discret, căci rareori cercetătorii i-au putut verifica identitatea reală. În general este solitar, deşi în perioada rutului se adună în grupuri mici. Se hrăneşte cu cele mai năstruşnice fantezii şi bazaconii despre daci. Fiind un cretin notoriu, nu are duşmani naturali, rareori un prădător oarecare riscând să pătrundă în habitatul lui pestilenţial. Totuşi, când e încolţit devine extrem de agresiv, scuipând, înjurând şi proferând ameninţări. Nu i se cunoaşte modul de reproducere, dar se pare că se înmulţeşte greu din cauza prostiilor pe care le răspândeşte. Dezvoltarea accelerată şi apariţia multor cărţi despre istorie dacică i-au redus semnificativ habitatul. Specia este propusă pentru a fi declarată în pragul extincţiei.
Altă specie este „Dacomanul de pădure” (Dacomanus Agramatus Sylvestris). Este cea mai bine reprezentată variantă, prosperând în codrii strămoşeşti, cu care e frate, şi în general oriunde este vreo urmă de civilizaţie dacică. Specia este gregară, adesea se adună în grupuri mari care se hrănesc cu teorii şi clişee istorice. Dacomanul de pădure este teritorial căci îşi apără cu înverşunare habitatul. Penajul este adesea tricolor sau cu motive naţionale, poartă chimir şi masculii au un pileus dacic în vârful capului. Femelele au fote ţărăneşti şi broboade. Specia este comunicativă, cunoaşte scrisul şi cititul, dar de regulă doar aproximativ, astfel că pentru un necunoscător sunetele pe care le scoate pot să pară barbare de-a dreptul. Traiul în grup a dus şi la apariţia unor semne de viaţă religioasă, deşi cercetătorii cred că mai degrabă adunările sunt pentru găsit perechea potrivită. În ciuda faptului că sunt vânaţi adesea de către istorici, specia este prolifică din cauza culturii precare, astfel că numărul lor pare să fie constant. Deşi în general se fereşte de oamenii citiţi, au fost semnalate cazuri de domesticire şi cultivare.
A treia specie este Dacomanul urban (Dacomanus Dobitocus Urbana). Este cea mai masivă specie de dacoman. Aşa cum îi spune şi numele, trăieşte în zonele urbane şi interacţionează foarte bine cu oamenii. Poate fi întâlnit pe holurile muzeelor, pe lângă universităţi, parcuri sau chiar în instituţii publice, uneori ocupând funcţii importante. Au fost semnalate cazuri când Dacomani urbani au apărut la televizor sau unii au ajuns chiar secretari de stat. Spre deosebire de rudele lui de la ţară, dacomanul urban are adesea studii superioare fie ceva de doi bani, fie o specializare diferită de istorie. Are un penaj frumos, la modă chiar, citeşte cu uşurinţă şi se hrăneşte cu bloguri dubioase, teorii protocroniste şi chiar secvenţe de istorie. Este mofturos însă şi nu acceptă adevăruri istorice. Este solitar şi adesea chiar scrie cărţi de slabă calitate. Cercetătorii spun că un astfel de comportament este similar cu al speciilor în care masculul construieşte cuiburi sau adună cioburi colorate ca să-şi atragă partenere. De asemenea este şi singura specie care are un duşman natural specific, mai exact „Miliţianul cultural” care, la rândul lui, se hrăneşte cu prostiile pe care le debitează dacomanul urban. Se bănuieşte o simbioză în acest caz.