Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica (2)
   Echipa ENDA (4)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
   Rapoarte de activitate (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (79)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (31)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (17)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (56)
   Recenzii (11)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (4)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (7)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (12)
   Legende şi povestiri (3)
   English papers (53)
ZIARUL PERSONAL
   Borangic Cătălin (33)
   Marcu Marius (5)
   Velico Dacus (57)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (30)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (384)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

VORBIŢI DACA?

Velico Dacus, vineri, 17 mai 2013


» Articol extern «


Vorbiţi daca? (I)

10 mai 2013, 17:40


A doua zi de Paşti, cu mintea cam răvăşită, am văzut pe Youtube două ore de pasionată, chiar încrâncenată pledoarie pentru ascendenţa exclusiv dacă (i.e. tracă) a poporului român.
La început mi-au trecut prin mine, fulgerător, cartea lui Iosif Constantin Drăgan („Noi, Tracii. Istoria multimilenară a neamului românesc”, Craiova, Scrisul Românesc, 1976), textele lui Edgar Papu şi ai altor protocronişti, care mă cam zgâlţâiseră în tinereţe pe tema asta. Prin respectivul documentar în două părţi, un grup de oameni cu aer când solemn, când îmbufnat, generali rezervişti (pricepuţi în istoria militară şi nu numai), istorici, geneticieni, jurnalişti… au lansat acum un an o campanie pe temeiul unor „adevăruri tulburătoare” despre daci. Care să fie acelea şi care să fie miza? Teoria lor mi s-a părut cristalină: noi nu ne tragem din romani, sau din vreo corcitură romanizată, ci romanii, ba chiar şi etruscii se trag din traci. Magister dixit! Aici trebuie însă sporită grijă cu acest „noi”, care se poate „sparge”, la o analiză mai atentă, mai uşor ca oul.
Mai întâi, ni se reaminteşte că „neamul tracilor este, după acela al inzilor (adică, hinduşilor), cel mai numeros din lume”, după spusele marelui Herodot. Când spunem „traci” însă, aducem neîndoios vorba de multe etnii privite generic, căci „geţii” erau doar una dintre acestea, „cea mai vitează”, după cum am învăţat cu toţii la istorie. Aşadar, dacă „geţii/dacii” au o indiscutabilă ascendenţă tracă, iată că acum şi romanii se trag din traci. Proba o găsim, spune un domn cu nume imperial, în epopeea lui Vergiliu: Enea plecase din Troia supusă cu tovarăşii săi pentru a funda o Nouă Troie, viitoarea Romă, şi cum troienii erau traci, înseamnă că şi etruscii, romanii şi, de ce nu?, şi italienii (măcar în parte) sunt tot traci. Aici e loc de speculaţii, de abur mitologic şi legendar, chiar dacă situl Isarlâc pare a fi adevăratul sit al Troiei, după cum s-a decis din 1998.
Cu excepţia grecilor, pe aici, domnii mei, au stăpânit tracii sau geţii/dacii cum le-au spus străinii. Romanii, „fraţii noştri”, ne-au călcat fără milă, spune lui Dio Cassius, iar Traian, trac şi el (după Jesús Pardo, care deşi nu este istoric, uite că i-a găsit testamentul!) şi-a nesocotit obârşia şi strămoşii, după victoria din 106 şi a ridicat o făloasă columnă în Forum, singura care mai dăinuie întreagă şi cu basoreliefuri pline de respect pentru învinşi. Cucerirea i-a impus-o însă criza financiară prin care trecea imperiul, iar Traian (numele ar însemna „cel din Tracia”) nu a avut încotro. Şi nu a fost singurul în istorie. Foarte aproape de noi, ajuns cancelar, Hitler îşi uita şi el Vaterland-ul (nu şi pe tatăl tiran!) şi va anexa Austria, fără nicio şovăire.
La început însă, pe pământ nostru, au trăit vechi traci, apoi dacii, apoi (oare de când?) românii (cu multe fizionomii şi multe alte nume). Desigur, chestiunea cu exterminarea dacilor, cum a scris H. Daicoviciu, în 1965, e o bazaconie, iar împăratul şi succesorii nu au trimis niciodată atâţia cetăţeni ai Romei cât să populeze un teritoriu gol, eventual cu muieri bântuind de nebune şi care trebuia neapărat să fi fost fecundate cu cea mai de soi sămânţă din lumea civilizată. Desigur, într-o privinţă va trebui să cădem totuşi de acord: prin lumea largă prin care am trecut şi eu, nu am băgat de seamă ca francezii să se creadă franci sau gali şi nici portughezi, lusitani. De italieni şi spanioli nu mai pomenesc pentru că aceştia se cam tulbura la auzul unor nume generice.
Şi atunci, noi ce suntem? Ce altceva am putea fi decât urmaşii dacilor, dar cu amestecătură! Aţi băgat bine de seamă câte neamuri s-au perindat pe aceste meleaguri?… Îmi veţi spune că dominantă a fost mereu dacimea, căci aşa a rezultat şi din studii genetice comparative (ne înrudim genetic cu grecii şi bulgarii şi cu italienii din nord, se spune în documentar, doar că aceştia nu sunt traci!). Şi dacă tot am adus vorba, oare cum s-o fi determinat eşantionul dacilor puri, contemporanii mei de care nu am habar, căci pe la noi genealogia nu e chiar floare la ureche?! Eu ştiu însă sigur că prin venele mele curge şi alt sânge, venetic, şi că la fel se întâmplă cu mulţi oamenii pe care îi cunosc. Unul are un străbunic austriac, alta o bunică paternă grecoaică, altul e evreu, dar cu nume românesc, alta este maghiară după mamă, mai am şi prieteni lipoveni, ţigani, polonezi ş.a.m.d., dar toţi îşi spun români, şi nu vad vreo obiecţie de ridicat. Nu doar la noi, ci nicăieri în lume
Noi suntem, dragii mei, în esenţă un NUME. Un nume cu care, desigur, ne identificăm pentru că trăim pe un teritoriu care poartă şi el un nume (dar care s-ar fi putut numi şi azi Dacia, dacă aşa s-ar fi dorit!), pentru că vorbim aceeaşi limbă şi pentru că aşa am decis în istorie.
Limba noastră este neîndoios neolatină tot pentru că aşa am decis, ba chiar i-am accentuat deliberat caracterul. Alte popoare latine nu şi-au prea bătut capul. Pe noi latinitatea ne-a obsedat, iar la Iorga devenise o religie. Acum iată că ne roade dacitatea, căci traca (daca), zic unii, ar fi soră cu latina, adică Decebal şi Traian şi-ar fi putut vorbi cam cum ar vorbi azi d-l Cavaco Silva, preşedintele Portugaliei, cu regele Juan Carlos, al Spaniei. Uite, că asta nu mi-este pe plac, pentru că citind şi recitind lista cuvintelor din substrat, despre care vom vorbi în articolul următor, nu regăsesc în ele nici sonoritatea greacă, atât de limpede uneori în vorba latinească, ci o fonetică a unei lumi mult mai vechi şi mai aspre.
Să aşteptăm cu răbdare şi descifrarea tăbliţelor de la Turtucaia, şi aşa vom avea poate norocul să citim în tracă, când s-o ivi noul Champollion, pentru a se pricepe ideografia (cei sceptici mai spun şi azi că e vorba de ornamentică, dar asta e treabă de paleograf!) Să-mi fie iertată această lungă divagaţie, dar eu nu pot să-mi reprezint limba romînă decât ca pe un râu cu foarte mulţi afluenţi, pe-aci mai limpede, pe acolo mai tulbure, când ne apucăm să povestim povestea vorbelor.

» Articol original «



Vorbiţi daca? (II)

17 mai 2013, 13:44


Dacă limba noastră este neîndoios neolatină, albia este totuşi geto-dacică, limba triburilor autohtone care coboară, la rândul lor, din traci şi din iliri.
Despre iliri ştim că erau răspândiţi pe o arie mărginită de Adriatică, de un hotar ce urcă, la nord, dinspre Istria până în Pannonia superioară, şi care coboară, în peninsulă, până în Calabria, incluzându-i pe veneţi sau venetici, în limba noastră mai veche.
În privinţa tracilor, se pare că migraţia acestora a pornit din Carpaţi (carpii erau un alt neam tracic) întinzându-se din Moravia (la vest) până la Nipru (la est), pentru ca la sud să atingă poalele Olimpului şi insulele egeene. Unii sunt de părere că teritoriul era mult mai vast, ajungând până în actuala Anatolie. Fireşte, pe un spaţiu atât de vast, traca nu putea fi un idiom omogen. Indigenţa datelor nu ar trebui să lase loc liber speculaţiilor. Tot ce putem scoate la iveală, ca zăcământ străbun, sunt elementele comune cu albaneza, şi aceasta o limbă tracă, dar şi cu aspect ilir.
Al.Rosetti, sintetizând, arată că sufixul adjectival -esc/-eşte ne vine din adâncuri: omenesc, bărbăteşte, Bucureşti (derivat din Bucur, întru totul tracic). În toponimie s-au păstrat unele nume de râuri traco-ilire: Argeş, Buzău, Criş, Mureş, Timiş, mai degrabă reintroduse de slavi sau chiar de unguri. O celebră baladă începe astfel:

Pe Argeş în jos, Pe un mal frumos

unde Argeş si mal sunt, desigur, anteromanice.
Marelui fluviu al lumii noastre i s-a spus: Istros (trac), Danubius (latin) şi apoi Dunăre, iar acesta întruchipează, metaforic, pentru mine, curgerea istorică a limbii, cu afluenţi despre care voi vorbi pe îndelete, dar şi cu aluviunile încă necunoscute.
Din matca acestui „fluviu”, s-au păstrat, în ordinea importanţei, o serie de cuvinte de bază: moş, fărâmă, groapă, copil, murg, brad, gata, cioc, curma, fluier, fluture, mânz, ţarc, mugur, văpaie, căciulă, măgar, raţă, strungă, bucura, bulz, gălbează, grumaz, grunz, vatră, zgură, olog, scrum, traistă, mazăre, pălărie, pârâu (râu e latinesc!), zgardă, baligă, căpuşă, cioară, copac, hămesi, măgură, mire, năpârcă, pală, sâmbure, şopârlă, ţap (etimologie multiplă), balaur, barză, ciut, coacăză, mal, mărar (etimologie multiplă), mânzare, păstaie, rânză, stavă, viezure. Mai trebuie adăugate, fie şi pentru savoare: brânză (nesigur), brâu, buză, cătun, ceafă, ciuf, droaie, gard, ghimpe, guşă, jumătate, mare (adjectiv, opusul lui mic), noian, pupăză, scăpăra, spuză, ţeapă, urdă etc. Numărul total variază între 150-175 de cuvinte de bază, fără a se lua în calcul şi derivatele. Şi pentru că am pomenit de socotit, se spune că tiparul de formare a numeralelor cardinale (unsprezece, doisprezece… nouăsprezece) ne vine de dedesubt, din substrat.
După cum se vede, multe cuvinte sunt puternic ancorate în limba cea de toate zilele. Am să vă suscit imaginaţia căutând expresivităţi care să dezvăluie duioasele împreunări între vechile elemente şi fondul latinesc.
Pe copil îl aduce barza, care îşi face cuib în copacul din faţa casei. În cătunul îndepărtat, noaptea vine Moş Ene pe la gene, iar iarna, prin noiane de zăpadă, Moş Crăciun, aduce bradul, daruri în traistă şi bucurii. Pe câmp se aud ciorile croncănind. Când copilul se face mare, el se joacă cu mânzul, duce murgul în grajd, adună raţele în ţarc, aude pupăza în tei, aleargă după viezuri, prinde fluturi şi ademeneşte animale în cursă. Cântă din fluier şi poartă căciulă sau pălărie. Hămesit de foame, mănâncă brânză sau urdă, bulz de te lingi pe buze, o strachină cu mazăre sau o ceafă de porc în spuză, cu pâine scoasă atunci din vatră.
Să mi se ierte această imitaţie călinesciană, care, deşi îmi stă ca un ghimpe în suflet, nu văd o cale mai bună de a spune povestea vorbelor, pentru ca să ne aducem aminte cu bucurie de gustul înmiresmat al sâmburelui străvechi.
Ovidiu, exilat la Pont, zicea că ar fi tocmit nişte versuri în barbarul grai getic. Istoricul literar Al. Piru a văzut în imaginarul poetului naşterea literaturii române. Fireşte, o exaltare, azi aproape hazlie. Dar sonoritatea arhaică nu a încetat să străbată timpurile până la noi. Şi nu se va curma.

» Articol original «



BIBLIOGRAFIE:


Sursa: http://velicodacus.blogspot.com/2013/05/vorbiti-daca-i-10-mai-2013-1740-doua-zi.html, 2019