Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (26)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (16)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (43)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (362)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

TATUAJUL TOTEMIC

Descoperirile arheologice de pe teritoriul României, pentru epocile neolitică, a bronzului şi a fierului ne confirmă existenţa unui tatuaj complex, în care predomină emblemele totemice. Toate aceste soiuri de tatuaj au fost interpretate de istorici, de geografi şi literaţi ai Greciei antice şi scriitori latini, pentru populaţiile predace sau migratoare din Dacia preistorică.
Din analiza comparativ-istorică şi structural-funcţională a acestui tatuaj comunitar gentilic sau tribal se desprind câteva forme incipiente ale unui sistem de totemuri de clan şi trib, deveuite mai apoi, pentru autohtoni, bunuri premitologice.
În studiul „Măştile populare” am schiţat în linii mari caracterul totemic al tatuajului folosit în travestirile prosopoforice, militare şi civile. ,,Omul primitiv se tatua, integral sau parţial, pentru ca să se deghizeze magic, ca să-şi însemne corpul cu embleme gentilico-tribale şi ca să se împodobească din orgoliu sexual. Deghizarea lui prin tatuare se făcea în special din perioada iniţierii până la maturitate. Spre deosebire de bărbaţi, care îşi tatuau întregul corp, femeile îşi tatuau numai părţile ce le scoteau în evidenţă gracilitatea: pieptul, sânii, pubisul, fesele, coapsele şi pulpele. Bărbaţii îşi tatuau întregul corp, mai des faţa. Tatuajul feminin era în esenţa lui de ordin sexual; în substanţa lui interveneau şi elemente de ordin artistic. Bărbaţii se tatuau mai ales pentru practicarea magiei medicale şi războinice. În aceste ultime cazuri, tatuajul era atât de încărcat, încât făcea să dispară sub arabescurile lui trăsăturile fizionomice. Uneori tatuajul se realiza prin inciziuni adânci în pielea feţei şi a corpului, începând din copilarie şi durând până la maturitate. Această repetare an de an a tatuării se termina printr-un fel de sculptură în piele. Fiecare însemn tatuat purta un nume şi îndeplinea în economia ornamentală a tatuajului un anume rol ideogramic. Cine cunoştea semnificaţia deosebită a motivelor astfel tatuate putea citi titlurile gentilico-tribale ale posesorilor, geneologia lor totemică şi preferinţele personale. Tatuajul ca procedeu de deghizare integrală a corpului sau numai facială a fost transmis mai apoi în alcătuirea măştilor-costume, a măştilor de cap şi a măştilor de faţă prin decalchierea striaturii, scarificărilor şi inciziunilor pielii”. Din cultura dacă se pot urmări resturi de tatuaj facial gravate pe cnemide de argint aurite, descoperite la Agighiol, Constanţa.



Deci, în perioada primitivă, tatuajul a fost un semn distinctiv între clanuri şi în cadrul triburilor, între straturile sociale incipiente din stirpele de neam. Ca semn al stirpei de neam era efectuat în timpul ceremoniilor de iniţiere (sexuală, maritală, războinică) pentru a indica protecţia totemică. Tatuajul reprezenta, în majoritatea cazurilor, semnul profan al totemului şi semnul totemului sacralizat. În aceste două cazuri, simbolismul tatuajului desemna un mod de integrare în şi de identificare cu unitatea socială în care se crease, printr-o scriere criptică sau o transcriere ideogramică. Era un instrument de comunicare profană sau sacră, o invocaţie apotropaică sau tropeică. În toate aceste cazuri, grafia tatuajului reda, la modul plastic, un conţinut magico-mitologic de consacrare potenţială a unui rang, a unei forţe, a unui privilegiu.
Sub raportul conţinutului, tatuajul masculin era heraldic şi hieratic, cel feminin era sexual şi artistic. Şi în privinţa tehnicii tatuării erau deosebiri între tatuajul bărbaţilor şi femeilor. Tatuajul în punctură şi în bumburi era preferat de femei, cel în cusătură, în curele şi sculptat, de bărbaţi. La bărbaţi, tatuajul încadra simbolul totemic, la femei îmbrăca unele părţi ale corpului care erau tabu, care trebuiau oarecum ascunse văzului bărbaţilor.
Sistemul motivelor geometrice în tatuaj permitea o figurare mai stilizată. Pentru elucidarea unor aspecte ale tatuajului sacru de tip totemic în Dacia preistorică, ne vom opri îndeosebi la formele documentate arheologic, cautând să subliniem elementele lor esenţiale, care degajă structuri mitologice.
În esenţa lui, acest tatuaj totemic predac, a fost formal un tatuaj simplu, pictat sau incizat şi complex, cu incizuni abundente şi umplute cu culoare. Inciziunile abundente aveau un caracter criptic, cifrau în ele embleme totemice. În acest sens ne referim la tatuajul realizat din motive geometrice aşezate simetric pe umeri (cercuri concentrice), pe corp (linii în zig-zag neregulat), pe abdomen (spirale), pe coapse şi pulpe (liniatura închisă în triunghiuri isoscele pentru a imita silueta sau ramura de brad) folosit în compoziţia figurinelor antropomorfe de lut (bust bărbătesc, statuetă feminină) ce ţin de cultura Vinča, de cultura Vinča-Turdaş, de cultura Cucuteni A, de cultura Gumelniţa A etc.
Eugen Comşa şi Octavian Răut prezintă câteva figurine aparţinând culturii Vinča descoperite la Zorlentu Mare (jud. Caraş-Severin), pe frunţile cărora se întrevede un tatuaj geometric, liniar, care „după toate probabilităţile (...) oglindeşte obiceiul oamenilor din perioada (neolitică) de a se tatua pe frunte”.
Vladimir Dumitrescu socoteşte că ornamente incizate pe statuetele culturii Cucuteni (faza A-B) „pot fi considerate mai degrabă reprezentarea tatuajului decât indicarea costumului” şi printre emblemele de tatuat consideră şi pe cele lăsate de peceţile de lut ars, numite pintadere.
Un aspect al tatuajului totemic nesesizat de arheologi este sublinierea gurii cu găurele în sculpturile miniaturale de tip Gumelniţa.
„Se pare însă că tatuajul a durat destul de mult pe teritoriul ţării noastre, deoarece într-un mormânt tumular de la Agighiol (Dobrogea), aparţinând unui principe trac Cotys, datat în secolul al IV-lea î.e.n., Ion Andrieşescu a găsit, printre alte podoabe, un coif şi două cnemide (jambiere metalice) de argint (...). Una din cnemide figurează, în partea ei superioară ce acoperă genunchiul, chipul unui tânăr luptător tatuat. În esenţa lui, tatuajul geometric realizat din dungi aurite sau date cu bronz, contrastând cu tenta fierului oxidat în negru, este cel mai splendid document [arheologic] ce îl posedăm în prezent. Figura tânărului luptător tatuat dispare sub liniatura regulată a însemnelor rituale ale tribului local”.
În tatuajul facial descoperit pe statuetele de la Gumelniţa şi cel de pe chipul tânărului luptător figurat pe cnemida de la Agighiol există similitudini de structură şi funcţiune. În ambele cazuri sunt inciziuni orizontale ce pornesc de pe nas pe obraji. Această tehnică a tatuajului denotă o continuitate de ordin ritual în evoluţia unor triburi carpatice înrudite prin simbolismul lor totemic.

Tatuajul heraldic

Aceasta formă de tatuaj este menţionată pentru aceleaşi epoci de opere literare şi istorice greceşti antice referitoare la populaţiile de pe teritoriul Daciei, care completează astfel imaginea celor relatate de arheologi. Ne referim în primul rând la tatuajul agatârşilor, geţilor, tracilor şi locuitorilor Istriei şi în al doilea rând la tatuajul ilirilor.
Pompeius Mela susţine că „agatârşii îşi tatuează faţa şi mădularele, mai mult sau mai puţin, după consideraţia de care se bucură fiecare de pe urma strămoşilor săi; de altfel toţi au aceleaşi semne şi ele sunt de aşa natură încât nu pot fi şterse prin spălare".
Artemidor din Daldis precizează: „la traci sunt tatuaţi copiii nobili, iar la geţi sclavii”.
Herodot consideră „tatuajul semnul neamului ales, cel netatuat fiind om de rând”.
După Clearch din Soloi „nevestele sciţilor au tatuat [punitiv] femeile trace (...). Femeile trace care fuseseră [astfel] batjocorite au şters [urma] nenorocirii lor într-un fel special, gravând desene şi pe restul pielii, pentru ca semnul insultei şi ruşinii (...) să şteargă ocara prin (...) podoabă”.
Strabon relatează că toate neamurile se tatuează;
Dion Chrysostomos scrie că în Tracia „femeile libere [sunt] pline de semne făcute cu fierul roşu şi care cu cât au mai multe semne şi mai variate, cu atâta se arată a fi mai nobile”;
Plutarch că „tracii (...) până astăzi îşi tatuează femeile, ca să-l răzbune pe Orfeu”;
Porphyrios foloseşte o menţiune a lui Dionysophanes, că Zalmoxis „a căzut în mâinile hoţilor şi a fost tatuat, când s-a făcut răscoala împotriva lui Pitagora, care a fugit şi şi-a legat faţa din pricina tatuajului”. S-ar putea însă ca Zalmoxis să fi suferit, mai ales, un tatuaj sacerdotal în perioada iniţierii sau consacrării lui pitagoreice în şcoala tăcerii, tehnică rituală folosită în Egipt, India pentru consacrarea în sacerdoţiu.
Aristofan, la rândul lui, relatează că „locuitorii de lângă Istru [Dunăre] se tatuează, şi se îmbracă în veşminte colorate”; şi că „atunci când cineva mai mare la istrieni este numit -cel alb-, aceasta i se spune în mod ironic, ca şi cum ar avea fruntea curată şi albă, ceea ce trebuie dimpotrivă să se înţeleagă că este tatuată”.
În privinţa tatuajului punitiv la iliri, el era similar celui folosit la traci; iar la sciţi tatuajul era aplicat la sclavi şi numai punitiv la oamenii liberi.



Din toate aceste indicaţii antice reiese că tatuajul se aplica pe faţă şi corp, întâi ca semn de neam (ginta sau trib), apoi ca semn de ales (categorie socială, căpetenie etc.) şi numai rar ca podoabă. Trecerea de la tatuajul emblematic de tip totemic la tatuajul genealogic (de castă sau categorie socială) şi de la acesta la tatuajul ornamental se face treptat.


BIBLIOGRAFIE:


Sursa:
Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1985.