Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (6)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (40)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (356)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

CERAMICA ÎN DACIA

Ceramica constituie principala dovadă materială a prezenţei autohtonilor daci în provincia creată de împăratul Traian. Acest lucru a fost observat încă din perioada în care se efectuau primele cercetări arheologice în aşezări şi castre, ajungându-se şi la primele concluzii care, chiar dacă sufereau de o anumită inconsistenţă în demonstraţii, puneau probleme generale care urmau, cel puţin unele dintre ele, să fie confirmate, de cercetări viitoare.
Cercetătorul clujean N.Gudea publică într-un interval scurt ceramica din diferite castre cercetate, efort meritoriu, dar care nu a mai fost urmat, decât în mică măsură, de către alţi cercetători. O dată cu cercetarea şi publicarea monografică a necropolelor de la Soporu de Câmpie şi Locusteni s-au putut face şi primele departajări tipologice pentru ceramica de factură dacică şi s-a putut observa şi ponderea ceramicii autohtone în cadrul unei zone, cea a Olteniei. Tot în această perioadă apar şi rezultatele cercetărilor din aşezarea de la Slimnic, în care, pentru prima dată, este publicată pe complexe atât ceramica de factură romană, cât şi cea de factură dacică.
În anii din urmă, cercetări semnificative în acest domeniu nu s-au mai realizat, cu excepţia unor studii care ne aduc dovezi ce atestă prezenţa ceramicii de factură autohtonă în capitala Daciei, la Tibiscum şi la Napoca. În momentul de faţă, cunoaştem în jur de 90 de staţiuni în care a apărut ceramică de factură dacică, lucrată, de obicei, cu mâna, dar, din păcate, în cea mai mare parte, aceste descoperiri sunt întâmplătoare, fără a se cunoaşte prea multe date în legătură cu condiţiile descoperirii, iar materialul este foarte fragmentar. În plus, în momentul de faţă, nu dispunem, în afară de Oltenia, de un studiu monografic privind ceramica provincială romană din Dacia. Mai mult, nu a fost publicat exhaustiv materialul ceramic din nici una dintre staţiunile cercetate.

Consideraţii asupra ceramicii geto-dacice

Toţi cercetătorii care au abordat, într-un fel sau altul, problematica continuităţii populaţiei autohtone şi în speţă, a ceramicii, au observat că formele ceramice decurg atât tipologic, cât şi ca manieră de confecţionare, din prototipuri din perioada preromană.
Civilizaţia geto-dacică, atât în faza ei timpurie (secolul IV - prima jumătate a secolului II a.Chr.), cât şi în cea clasică (a doua jumătate a secolului II a.Chr. - secolul I p.Chr.), cunoaşte o mare varietate de produse ceramice, determinată atât de o dezvoltare internă, cât şi de influenţele resimţite, greceşti, celtice şi mai târziu, romane. Fără a insista asupra perioadei timpurii, perioada clasică oferă un volum impresionant de material ceramic, prezent în sute de aşezări, pe tot cuprinsul spaţiului locuit de geto-daci. Chiar dacă au trecut peste 30 de ani de la primul studiu monografic în domeniu, aparţinând lui I.H.Crişan, el reflectă bogăţia unui material care cuprinde atât vase lucrate cu mâna, din pastă grosieră (oala-borcan cu butoni cilindrici, ceaşca dacică) sau fină, lustruită (căniţe bitronconice, oala „pepene”, fructiera), cât şi vase lucrate la roată -categorie ce înregistrează o creştere numerică-, apărând forme noi precum strecurători, cupe cu picior, imitaţii de boluri deliene, capace, străchini carenate cu marginea răsfrântă. Concluziile sunt în cea mai mare parte confirmate de studii ulterioare, cum este cel al lui I.Glodariu, de rezultatele cercetărilor din cetăţile de la Căpâlna şi Tilişca, cât şi de cele care tratează aşezări din zona extracarpatică, din Câmpia Munteniei, precum cele de la Ocniţa, Sprâncenata şi Brad.
Deşi studiul ceramicii geto-dacice este încă la început, mai ales în ceea ce priveşte ceramica din zona Munţilor Orăştiei, se poate observa că ceramica geto-dacică are o originalitate de netăgăduit, o bogăţie a formelor şi o varietate a decorului care o individualizează în cadrul seminţiilor de la începuturile erei creştine. În aceste condiţii, consecinţelor arheologice ale cuceririi Daciei de către romani, deja analizate, le-ar trebui adăugată încă una - încetarea activităţii unor ateliere ceramice care, fără îndoială, au existat în perioada anterioară.

Ceramica autohtonă din Dacia romană

Aşa cum am mai arătat, se cunosc astăzi circa 90 de localităţi în care a fost semnalată ceramică de factură autohtonă, dar foarte puţine beneficiază de publicarea materialului rezultat din cercetările întreprinse, multe fiind semnalate doar în urma unor cercetări de teren, iar în altele executându-se doar simple sondaje arheologice. Se cunosc astăzi doar câteva staţiuni care permit o analiză a ceramicii, ele fiind, în primul rând, cele două necropole ale populaţiei autohtone de la Soporu de Câmpie şi Locusteni, aşezările de la Slimnic, precum şi o parte din materialul ceramic, de factură dacică, descoperit într-o serie de castre cum sunt cele de la Rucăr, Bologa, Buciumi, Râşnov. În restul cazurilor, referirile asupra ceramicii indigene sunt sumare, generale, fiind ilustrate numai anumite piese. Din păcate, staţiuni importante a căror cercetare a fost finalinalizată relativ de mult timp nu dispun în momentul de faţă de studii monografice, acesta fiind cazul necropolei şi aşezării de la Obreja sau al aşezării de la Locusteni.

Căţuie

Vom analiza în continuare principalele loturi de materiale care permit o analiză tipologică şi oferă anumite criterii pentru datare.
Bologa, jud. Cluj, castru. Este analizat un lot de 33 de fragmente ceramice, provenind din săpăturile efectuate în anii 1967-1968. Fragmentele provin de la vase executate exclusiv cu mâna, din pastă grosolană, conţinând nisip şi pietricele, arderea fiind incompletă. Formele cele mai frecvente sunt oalele de dimensiuni mijlocii sau mici; de asemenea apar 2 fragmente ce provin de la ceşti-opaiţ, iar 2 fragmente aparţin unor patere (imitaţii locale după prototipuri romane). În general, decorul lipseşte; atunci când apare este simplu, reprezentat de proeminenţe, brâuri alveolare sau striate, linii incizate, de obicei ondulate.
Buciumi, jud Sălaj, castru. Este analizată, în două studii, ceramica de factură dacică, executată, în general, cu mâna (cu o singură excepţie), dintr-o pastă de calitate inferioară, care conţine nisip, pietricele, alte impurităţi, arderea fiind incompletă şi neomogenă. Formele cele mai frecvente sunt vasele borcan sau oalele cu pereţii uşor curbaţi şi ceştile-opaiţ. O caracteristică a ceramicii descoperite în castrul de la Buciumi este imitarea unor forme romane, îndeosebi patera, dar şi a unor forme de oale, la acestea din urmă observându-se trecerea de la buza scurtă, foarte uşor răsfrântă, la buza cu profil puternic răsfrânt, fasonată sau ascuţită, specifică vaselor romane provinciale. Decorul este sărac, compus din butoni, brâie alveolare, alveole în linie, linii incizate, de obicei, în val.
Locusteni, jud Dolj, necropolă şi aşezare. Aici s-a descoperit şi cercetat cea mai importantă necropolă aparţinând autohtonilor din provincia Dacia, criteriul hotărâtor pentru etnicitatea sa fiind reprezentat tocmai de importantul material ceramic de factură dacică descoperit, folosit atât pentru depunerea resturilor cremaţiei, cât şi pentru diferite ofrande. Materialul documentar, de excepţională importanţă pentru tema în discuţie, este format din 46 de oale de tip borcan, lucrate cu mâna, folosite ca urne în care erau depuse resturile incineraţiei, 8 ceşti dacice, lucrate de asemenea cu mâna, folosite drept capace, un taler cu un decor neobişnuit, utilizat tot drept capac, o căniţă cu o toartă, depusă ca ofrandă. Categoria ceramicii lucrate la roată include oalele tip borcan (2 exemplare), vasele bitronconice (11 exemplare), folosite drept urne, 2 fructiere şi o ceaşcă-opaiţ utilizate drept capace, la care se adaugă 3 capace propriu-zise, considerate de descoperitor ca fiind de factură dacică. Vasele lucrate cu mâna sunt modelate din pastă grosolană cu mult nisip, fiind arse inegal, având o culoare cărămizie sau, uneori, gălbuie. Cele lucrate la roată sunt confecţionate din două categorii de pastă: zgrunţuroasă, de culoare cărămizie, şi fină, de culoare cenuşie. Cât priveşte decorul, deşi mai variat decât în alte staţiuni, rămâne totuşi sărac, fiind compus atât din ornamente în relief: brâuri alveolare (într-un caz fiind dispuse două pe gâtul unui vas), brâuri simple, ghirlande de brâuri alveolare, butoni dispuşi simetric, cât şi din ornamente incizate, reprezentate de linii paralele sau în val. Se înregistrează şi cazuri în care cele două tipuri de ornamente sunt combinate. În necropola de la Locusteni au fost descoperite 220 vase ceramice, dintre care 130, adică 59,09% din total, sunt de factură romană, iar 90, adică 40,90%, sunt de factură dacică, dintre acestea 72 de exemplare (80) fiind lucrate cu mâna.

Ceaşca dacică

Din păcate, cercetările din aşezare sunt încă inedite. Din cele câteva rapoarte publicate reiese că proporţia în care apare ceramica de factură dacică este de numai 10%, acest decalaj important putând fi explicat prin conservatorismul care se manifestă mai pregnant în ritul şi ritualul funerar.
Obreja, jud Alba, aşezare şi necropolă. Reprezintă una dintre cele mai importante staţiuni în ceea ce priveşte problema persistenţei elementului autohton dacic, dar, din păcate, este în cea mai mare parte inedită. În aşezare s-au descoperit 30 de bordeie, 8 locuinţe de suprafaţă şi aproximativ 80 de gropi. Nu se fac referiri speciale asupra ceramicii descoperite în aşezare, fiind doar ilustrate câteva ceşti-opaiţ, care, interesant, nu se regăsesc în repertoriul ceramic al necropolei. În necropola aşezării s-au descoperit 243 de morminte de incineraţie şi înhumaţie. Numai în 12 morminte s-a descoperit ceramică de factură locală, modelată cu mâna, din pastă cu multe impurităţi, cu ornamente în relief (brâuri alveolare sau crestate) şi incizate (linii drepte, frânte sau ondulate).
Orheiul Bistriţei, jud. Bistriţa, castru. Din acest castru de pe graniţa de nord-est a Daciei a fost publicat un lot de ceramică, reprezentat de fragmente lucrate exclusiv cu mâna, din pastă grosolană cu pietre, provenind de la ceşti-opaiţ şi diferite vase tip borcan. Decorul este extrem de sărac, fiind prezent doar pe 2 fragmente dintre cele 16 analizate, şi este compus dint-un brâu alveolar crestat şi crestături pe buză.
Râşnov, jud.Braşov, castru. În monografia consacrată acestui castru se aminteşte şi ceramica de factură dacică, dar, din păcate, în afara unui vas borcan decorat cu un brâu în relief, celelalte fragmente ceramice ilustrate aparţin, după cum au remarcat şi alţi cercetători, epocii bronzului, fapt care explică şi descoperirea unui număr mare, comparativ cu alte castre, de fragmente ceramice lucrate cu mâna.
Rucăr, jud. Argeş, castru. Cercetările desfăşurate în acest castellum, construit de un detaşament al cohortei II Flavia Bessorum, au pus în evidenţă un lot ceramic de factură dacică foarte important, ţinând cont de faptul că această staţiune reprezintă un complex închis, care a funcţionat în primele două decenii ale secolului al II-lea. Lotul analizat cuprinde 27 de fragmente ceramice, dintre care 18 fragmente lucrate cu mâna şi 9 lucrate la roată. Menţionăm un singur vas întregibil, reprezentat de o ceaşcă-opaiţ. Ceramica lucrată cu mâna este modelată fie din pastă fină, făinoasă la pipăit, care nu conţine degresant, fie din pastă poroasă, cu pietricele şi mică în compoziţie, fie din pastă zgrunţuroasă, în acest din urmă caz apărând o variantă fină, în care nisipul este bine ales, şi o alta cu un aspect mai puţin îngrijit, conferit de pietricelele, câteodată de mărimi considerabile, prezente în pastă. Vasele sunt reprezentate de două tipuri: ceaşca dacică, deja amintită, şi oalele tip borcan, acestea prezentând două variante: unele cu diametrul gurii aproape egal cu diametrul maxim şi altele cu corpul bombat, ovoidal şi buza evazată, decorul fiind dispus deasupra diametrului maxim, care se află în jumătatea superioară a vasului. Există exemplare a căror buză este mai puţin evazată şi decorul se află pe buză sau imediat sub buză, acestea fiind cele mai frecvente forme în cadrul ceramicii lucrate cu mâna. Ceaşca dacică are o oblicitate mai redusă a pereţilor şi nu are toarte. Decorul, care apare numai pe ceramica lucrată cu mâna, este format din ornamente în relief -brâie alveolare, în formă de şnur sau simple- şi din ornamente incizate, reprezentate de linii drepte, în zig-zag sau în val, realizate unele cu un instrument lat, având aspectul unor caneluri, altele cu un instrument ascuţit. Ceramica lucrată la roată este modelată atât din pastă fină, de culoare cenuşiu deschis, fără impurităţi, cât şi din pastă zgrunţuroasă. Formele întâlnite sunt fructiera, strachina, cana, cu o toartă uşor supraînălţată. Lotul de ceramică de la Rucăr este foarte important, atât din punctul de vedere al încadrării sale cronologice (primele două decenii ale secolului II), cât mai ales prin repertoriul de forme, ce ne oferă o mărturie privind felul în care s-a făcut trecerea de la perioada clasică a civilizaţiei geto-dacice la perioada romană. Menţionăm că ceramica din lagărul de la Rucăr nu îşi găseşte analogii în alte staţiuni din Dacia romană.
Slimnic, jud Sibiu, aşezare. În această localitate, bogată în vestigii arheologice, au fost cercetate mai multe aşezări, atât din perioada preromană, cât şi din perioada secolelor II-III. Astfel, în situl de la Sarba-Stempen s-au descoperit de fapt două aşezări, şi nu două faze ale aceleiaşi aşezări, cum lasă să se înţeleagă autorul cercetărilor, prima datată în intervalul secolelor II a.Chr. - I p.Chr., cea de-a doua în perioada existenţei provinciei Dacia, adică secolele II-III. În această din urmă aşezare s-au descoperit 10 locuinţe, de regulă de tipul uşor adâncit, şi 14 gropi. În majoritatea cazurilor, ceramica romană apare în asociere cu ceramica de factură dacică. În aşezarea de la Sarba-La Saivane, care se datează numai în intervalul secolelor II-III, au fost cercetate 4 locuinţe, de acelaşi tip cu cele din aşezarea de la Sarba-Stempen şi 3 gropi. Materialul ceramic de factură dacică este fragmentar, lucrat exclusiv cu mâna, dintr-o pastă cu impurităţi, în special pietricele, cuprinzând două forme: vasele tip borcan, cu buza mai mult sau mai puţin răsfrântă, şi ceştile-opaiţ, cu sau fără toarte. Menţionăm faptul că în aşezarea de la Sarba-La Saivane nu s-au descoperit fragmente de ceşti. Decorul este format din ornamente în relief: brâuri alveolare, crestate sau în relief, butoni, care sunt, câteodată, decoraţi cu o line incizată în cruce, şi ornamente incizate: împunsături, striuri orizontale etc.
Soporu de Câmpie, jud. Cluj, necropolă. Aici s-a cercetat pentru prima dată o necropolă care poate fi atribuită autohtonilor din provincia Dacia. Materialul ceramic de factură dacică este format dintr-un lot de aproximativ 42 de vase (din păcate nu toate au fost ilustrate în monografie), lucrate exclusiv cu mâna, din pastă cu multe impurităţi, conţinând nisip şi pietricele. Principalele forme sunt oalele fără toarte, cum le numeşte autorul cercetărilor şi ceştile-opaiţ. Decorul este sărac, format din ornamente în relief: brâuri alveolare sau crestate, brâuri simple, butoni mici rotunzi sau ornamente incizate: striuri superficiale, neregulate, făcute cu măturica, linii drepte sau ondulate, crestături sau alveole, plasate pe umărul sau buza vasului.
Am trecut în revistă principalele staţiuni care dispun de o publicare mai mult sau mai puţin completă a materialului ceramic de factură dacică descoperit. Din păcate, pentru celelalte descoperiri, se fac numai referiri generale, sumare, cum sunt cele despre aşezările de la Ocna Sibiului, Roşia, Noşlac, sau cele privind ceramica autohtonă din capitala Daciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Alte descoperiri provin, după cum am mai arătat, din cercetări perieghetice, ceea ce impune o anumită rezervă în aprecieri, cu atât mai mare în domeniul de care ne ocupăm.
Luarea în discuţie a principalelor loturi de materiale ceramice pe care le avem la dispoziţie ne permite doar conturarea unei imagini generale, numărul mic al descoperirilor publicate, şi caracterul lor, de cele mai multe ori superficial analizat, făcând imposibilă, în momentul actual, o analiză completă a acestei probleme. Am exclus din analiza noastră lotul ceramic de la Rucăr, care după cum am mai arătat, provine dintr-o staţiune cu o vieţuire foarte scurtă în timp, prezentând o serie de caracteristici care o individualizează şi la care vom reveni atunci când vom aborda problemele de datare.
Prin natura materialului din care este confecţionată, ceramica de factură dacică este foarte friabilă, păstrându-se, în general fragmente, ceea ce face ca o tipologie să fie dificil de stabilit. De mare ajutor în demersul nostru sunt vasele, folosite de obicei ca urne, descoperite în cele două necropole ale autohtonilor de la Soporu de Câmpie şi Locusteni, care permit consideraţii asupra acestor categorii ceramice. O altă problemă în stabilirea unor serii tipologice o constituie marea diversitate a formelor şi dimensiunilor vaselor, îndeosebi a celor lucrate cu mâna, chestiune care l-a determinat pe D.Protase să afirme că, dacă ar fi să luăm în seamă toate amănuntele, am avea 42 de forme din cele 42 de vase de factură dacică descoperite în necropola de la Soporu de Câmpie.
Cu toate limitele pe care le impune o atare cercetare, vom încerca o încadrare tipologică, bazată pe principalele loturi ceramice şi, mai ales, pe cele din necropole. Vom folosi drept criterii de departajare tehnică de confecţionare şi forma vaselor. În ceea ce priveşte forma vaselor, denumiri intrate în uzul comun -„vasul sau oala borcan”, „ceaşca dacică”-, au fost folosite fie pentru a completa descrierea, fie, independent, acolo unde nu există loc pentru confuzie. Nu am folosit drept criteriu de departajare pasta din care sunt modelate vasele, descrierea acesteia făcându-se la fiecare tip în parte.

După tehnica de confecţionare se disting două mari categorii:
1. ceramica lucrată cu mâna;
2. ceramica lucrată la roată.

1. Ceramica lucrată cu mâna
Ceramica de acest tip este de departe cea mai numeroasă, fiind modelată, în cele mai multe cazuri, dintr-o pastă grosolană cu mult nisip, ceea ce o face foarte friabilă, sau dintr-o pastă zgrunţuroasă, amestecată cu multe pietricele. Repertoriul formelor vaselor de factură dacică lucrate cu mâna, ca de altfel al întregii ceramici aparţinând autohtonilor, este sărac, fiind reprezentat practic de două tipuri de vase:
a. vasul borcan;
b. ceaşca dacică.

a. Vasul borcan
În ciuda marelui coeficient de subiectivism pe care îl conţine această sintagmă, o vom folosi, ţinând cont mai ales de tradiţia existentă în acest sens în arheologia românească, pentru a desemna mai multe categorii de forme ceramice. Astfel de subiectivisme şi imprecizii sunt de altfel foarte frecvente, acest fapt necesitând stabilirea unor criterii unice care să permită elaborarea unei terminologii unanim acceptate. Ţinând cont de forma geometrică a acestor vase, ele se pot împărţi în trei tipuri:
a.1. vase de formă aproximativ cilindrică, practic tipul de vas borcan clasic;
a.2. vase de formă ovoidală, aşa-zisul vas tip „pepene”;
a.3. vase de formă uşor bitronconică.

a.1. Vase de formă aproximativ cilindrică
Este forma cea mai răspândită, constituind, alături de ceaşca dacică şi fructieră, adevărate embleme ale civilizaţiei geto-dacice. La originea sa se află vasul borcan din aşezările geto-dacice din perioada clasică a civilizaţiei geto-dacice. Dimensiunile acestor vase sunt mici şi mijlocii, întâlnindu-se şi vase miniaturale, precum cel de la Locusteni. Buza este mai mult sau mai puţin evazată şi fundul drept. Varietatea acestei forme de vas este foarte mare. Gh.Popilian, analizând acest tip prezent în necropola de la Locusteni, stabileşte mai multe variante în funcţie de decor, ceea ce, într-o analiză la scara întregii provincii, este practic imposibil. Decorul acestor vase este sărac, fiind format din ornamente în relief: brâie alveolare, crestate, simple, dispuse pe diametrul maxim al vasului, sau în formă de ghirlandă, butoni, de obicei cilindrici, câteodată fiind incizaţi cu linii în formă de cruce, şi ornamente incizate: linii simple sau în registre, paralele sau în val, dispuse orizontal; alveole dispuse de obicei pe buzele vaselor; crestături; se remarcă uneori prezenţa decorului incizat în formă de brăduţ. Aceste vase erau folosite în scopuri gospodăreşti şi ca urne în necropole, vasele miniaturale fiind utilizate ca ofrandă.

a.2. Vase de formă ovoidală
Sunt de mari dimensiuni, având o înălţime de aproape 0,50 m, buza răsfrântă în afară şi de obicei nu au decor. Uneori sunt decorate cu brâie alveolare, plasate pe umărul sau pântecul vasului sau, în diferite poziţii, pe întregul corp al vasului. Nu se întâlnesc decât în staţiunea de la Locusteni.

a.3. Vase de formă uşor bitronconică
Sunt vase în general mai rare, ce apar mai ales în Transilvania, dar există şi un astfel de vas, miniatural, la Locusteni. Au buza uşor răsfrântă şi fundul drept. În general sunt lipsite de ornamente, vasul de la Locusteni fiind decorat cu brâu alveolar şi caneluri pe buză.

b. Ceaşca dacică
Constituie cea mai caracteristică şi mai reprezentativă dintre formele ceramicii geto-dacice. Nu vom intra în discuţii asupra diferitelor denumiri (căţuie, ceaşcă-opaiţ). Cert este faptul că ea se găseşte în aproape toate aşezările. Aceste vase sunt lipsite în general de decor, dacă exceptăm formele timpurii, în cazul nostru, de la Drajna de Sus sau unele exemplare de la Locusteni. Ele au formă tronconică şi deosebim trei variante: cu o singură toartă, cu două toarte sau fără. Ceramica fără toarte necesită o discuţie separată, unii autori considerând că această variantă apare de-abia în prima jumătate a secolului III, dar se cunosc exemplare şi din prima jumătate a secolului II, precum cea din castellum-ul de la Rucăr. O categorie foarte importantă o reprezintă ceştile fără toarte, cu alveole la bază, datate în a doua jumătate a secolului III - secolul IV. În general ele sunt folosite ca opaiţe. Este interesant faptul că, dacă la Locusteni au fost folosite numai drept capace, la Soporu de Câmpie erau depuse în morminte, se pare cu scop ritual.
O problemă abordată de cei care s-au ocupat de studiul ceramicii autohtone o constituie vasele lucrate cu mâna după prototipuri romane. Astfel, în castrele de la Bologa şi Buciumi s-au descoperit imitaţii după patere, iar la Soporu de Câmpie şi Obreja exemplare de oale de tip roman lucrate cu mâna. Puţinătatea materialului documentar nu ne permite să facem consideraţii asupra acestui fenomen, interesant, dar care nu poate fi pus neapărat pe seama autohtonilor.

2. Ceramica lucrată la roată
Este puţin numeroasă, lipsind din marea majoritate a aşezărilor. Dintr-o analiză care nu are pretenţia de a fi foarte exactă, reiese că ceramică de factură locală lucrată la roată apare numai în 15 staţiuni, ceea ce reprezint un procent de sub 20%. Singura staţiune care ne oferă posibilitatea unei anumite departajări tipologice este necropola de la Locusteni, în celelalte ceramica fiind foarte fragmentară şi mai mult, în unele staţiuni importante cum este cea de la Soporul de Câmpie, nedescoperindu-se ceramică lucrată la roată.
Această categorie ceramică este lucrată din două feluri de pastă, zgrunţuroasă, de culoare cărămizie şi fină, de culoare cenuşie. Cât priveşte ceramica zgrunţuroasă, despre care până nu de mult se credea că a apărut odată cu cucerirea romană, săpăturile de la Ocniţa au documentat prezenţa oalelor borcan lucrate la roată, din pastă zgrunţuroasă, încă din secolul I p.Chr.
Principalele forme sunt:
a.vasul de formă cilindrică, tip borcan;
b. vasul bitronconic;
c.fructiera
d. ceaşca dacică.
Cât priveşte introducerea unor capace în rândul formelor ceramice autohtone, datele existente nu ni se par concludente.

a. Vasul de formă cilindrică tip borcan
Aceste vase sunt asemănătoare cu cele de acelaşi tip lucrate cu mâna, cunoscându-se două exemplare de la Locusteni. Decorul este reprezentat din trei butoni dispuşi simetric şi linii paralele incizate.

b. Vasul bitronconic
Se cunosc 11 exemplare descoperite la Locusteni, lucrate dintr-o pastă fină, de culoare cenuşie; suprafaţa exterioară a vasului este acoperită cu un vernis negru; buza este răsfrântă, oblic sau orizontal, umărul este bine marcat în zona diametrului maxim, iar fundul este câteodată profilat, iar în centru, pe suprafaţa exterioară are un umbo. Decorul constă dintr-unul sau două grupuri, compuse din două sau trei linii adânc incizate. Acest tip de vas a fost folosit ca urnă şi nu are analogii în altă parte.

c. Fructiera
Deşi este o formă reprezentativă pentru perioada anterioară cuceririi romane, fructiera dispare în general din repertoriul ceramicii romane provinciale din Dacia. Singurele descoperiri cunoscute până în prezent sunt reprezentate de cele două exemplare folosite drept capace în necropola de la Locusteni, în rest fiind semnalate fragmente, provenind în general din cercetări de teren, după părerea noastră neconcludente pentru analiza de faţă. Cât priveşte fructiera descoperită la Obreja, ea pare mai degrabă de influenţă carpică. Exemplarele descoperite la Locusteni, confecţionate din pastă fină, cenuşie, cu suprafaţa exterioară acoperită cu un vernis negru, au buza întoarsă orizontal în afară, corpul cu umărul bine marcat, iar piciorul gol pe dinăuntru.

d. Ceaşca dacică
Se cunoaşte un singur exemplar descoperit în necropola de la Locusteni, folosit drept capac, din pastă de culoare cărămizie, cu mult nisip, având dimensiuni mari.
Două probleme ce revin frecvent în discuţie încă din perioada interbelică, reluate şi în unele studii mai noi, sunt constituite de provenienţa vaselor de provizii de tip dolia şi de motivele decorative de origine geto-dacică prezente pe ceramica ştampilată. Cât priveşte prima problemă, s-a susţinut ideea că vasele de provizii de tip dolia ar fi de factură dacică, perpetuându-se chiar şi în secolul IV. Alţi cercetători consideră că nu avem elemente convingătoare pentru o asemenea filiaţie. Credem, mai degrabă, că avem de-a face cu o origine comună a celor două tipuri de vase de provizii.
Cât priveşte a doua problemă, cea a motivelor decorative de origine geto-dacică de pe ceramica ştampilată, unii cercetători consideră că anumite motive ornamentale (frunzele, rozetele etc.) sunt preluate de pe ceramica dacică, aducându-se drept argument lipsa acestora de pe ceramica de aceeaşi factură din celelalte provincii. Publicarea unor loturi de ceramică, atât geto-dacică anterioară cuceririi, cât şi provincială romană, ar putea oferi un răspuns mai nuanţat acestei probleme.
În actualul stadiu al cercetărilor nu sunt documentate ateliere sau cuptoare în care să se fi ars ceramică de factură autohtonă. O descoperire mai veche, de la Stolniceni, ca şi cea de la Tibiscum, nu ni se par relevante în acest sens. Este vorba, probabil, de continuarea unei tradiţii anterioare cuceririi romane, în care descoperirile de cuptoare de olar sunt extrem de rare.

O problemă la care se poate cu greu răspunde în actualul stadiu al cercetărilor este aceea dacă această ceramică de factură dacică este produsă în aşezările din cuprinsul provinciei Dacia sau provine, pe calea schimbului, din ţinuturile din afara provinciei. Ne permitem câteva consideraţii asupra acestora din urmă. Ceramica dacilor din afara provinciei, indiferent că ne referim la cei din nord-vestul ei, la carpi sau la dacii din Muntenia, păstrează o serie de caracteristici comune, precum cele două tehnici de confecţionare, cu mâna şi la roată, cele cu mâna fiind confecţionate dintr-o pastă poroasă, grosolană, cu mult nisip şi pietricele, iar cele lucrate la roată fiind dintr-o pastă fină. Există însă şi unele diferenţe. Astfel, la dacii din nord-vestul provinciei, semnalăm prezenţa ceramicii cenuşii negricioase, uneori ştampilate, de influenţă germanică, în timp ce la carpi înregistrăm cea mai mare diversitate a ceramicii din întregul spaţiu locuit de daci în epoca romană, amintind de varietatea formelor din perioada preromană, acum marcate de puternice influenţe romane. Ceramica lucrată cu mâna se deosebeşte însă de cea din provincie printr-o mai mare bogăţie a decorului, iar cea confecţionată la roată este diversă şi bine lucrată. Cât priveşte ceramica dacilor din Muntenia, pe lângă elementele comune, semnalăm prezenţa ceramicii zgrunţuroase şi practica transpunerii vaselor romane într-o manieră mai neglijentă. În aceste condiţii, ceramica autohtonilor din Dacia, pe lângă trăsăturile comune, care i-au făcut pe unii cercetători să considere aceste comunităţi chiar venite din afara provinciei, prezintă şi câteva trăsături care o individualizează. Este în cea mai mare parte lucrată cu mâna, iar atunci când este lucrată la roată, cum este cazul vaselor bitronconice, nu-şi găseşte analogii în lumea dacică. La acestea se adaugă sărăcia repertoriului formelor şi decorului. În ceea ce priveşte provinciile din jur, singurele analogii despre care avem cunoştinţă se află în Moesia Inferior. Deşi asemenea descoperiri se găsesc şi în partea de vest a provinciei, ne vom referi doar la unele descoperiri din Dobrogea, cum sunt cele mai vechi, de la Dinogetia, cărora li se adaugă descoperirile mai noi, cum sunt cele de la Enisala sau cele menţionate de M.Babeş şi M.Irimia. Menţionăm aici şi unele descoperiri de la Fântânele, Straja, din villa rustica de la Horia, precum şi de la Ostrov (Durostorum) şi Hârşova (Carsium). Materialul descoperit păstrează caracteristicile ceramicii din provincia Dacia, cu precizarea că sporeşte numărul vaselor care imită forme romane.
Din cartarea staţiunilor în care s-a descoperit ceramică de factură dacică se poate observa că ele se grupează în Podişul Transilvaniei şi în sudul Olteniei, mai ales între Jiu şi Olt, aceste descoperiri fiind rare în nordul Olteniei şi Banat. Deşi această realitate se poate datora şi unei situaţii subiective, determinate de zonele de cercetare ale celor ce s-au ocupat de această problematică, D.Protase şi Gh.Popilian, ea ne indică, totuşi, principalele regiuni în care s-a concentrat populaţia autohtonă.
Greu de încadrat cronologic, un asemenea material ceramic poate oferi în şi mai mică măsură criterii de datare. Din fericire, staţiunile în care a fost descoperită această ceramică şi contextul în care ea apare în unele complexe, ne pot oferi unele criterii pentru o anumită departajare cronologică. În aceste condiţii, putem delimita trei orizonturi cronologice care acoperă şi chiar depăşesc perioada existenţei provinciei Dacia. În primul orizont se pot încadra descoperirile de la Rucăr, la care se pot adăuga cele de la Drajna de Jos, care pot fi datate în prima jumătate a secolului II, poate chiar în primele decenii ale acestui veac. Ceramica descoperită în aceste staţiuni se caracterizează printr-o legătură directă cu ceramica din perioada clasică a civilizaţiei geto-dacice, fapt evident mai ales în cazul ceramicii lucrate la roată (fragmentele de fructieră, existenţa cănii din pastă cenuşie cu fund inelar). Completarea acestor descoperiri cu altele, din castrele contemporane cu cele deja menţionate, ar putea oferi răspunsul la întrebarea privind modul în care s-a realizat trecerea de la civilizaţia dacică preromană la cea dacică din perioada romană, atât din provincie, cât şi din afara ei. Al doilea orizont cronologic îl constituie descoperirile din cele două necropole, Locusteni şi Soporu de Câmpie, la care se adaugă aşezările de la Slimnic şi cea mai mare parte a descoperirilor de ceramică de factură autohtonă din castre, care se datează în general în a doua jumătate a secolului II - prima jumătate a secolului III. Acest orizont se caracterizează prin dispariţia în general a ceramicii lucrate cu roata, excepţie făcând necropola de la Locusteni şi existenţa unei ceramici lucrate cu mâna, reprezentate practic de două forme - vasul borcan şi ceaşca dacică; decorul este sărac, probabil datorită influenţei romane. Cât priveşte al treilea orizont, propunem, cu unele rezerve, încadrarea sa în a doua jumătate a secolului III. O atare încadrare cronologică se bazează pe descoperirile de la Govora-sat şi pe cele aparţinând ultimului nivel de la Stolniceni, la care s-ar putea, eventual, adăuga necropola de la Chilia, precum şi unele descoperiri dintr-o serie de castre din Transilvania, aparţinând probabil perioadei postaureliene. Această ceramică se caracterizează prin reapariţia vaselor lucrate la roată, de tradiţie autohtonă, reprezentate de căni, străchini, probabil fructiere şi ceşti dacice fără toarte cu alveole la bază. Problema este dacă acest orizont include şi ultimele decenii ale stăpânirii romane la nord de Dunăre, lucru plauzibil având în vedere faptul că la Govora-sat întâlnim şi ceramică romană. Oricum, schimbarea raportului dintre ceramica romană şi cea dacică, aspect surprins la Stolniceni unde, în ultimul nivel ceramica dacică apare în proporţie de 90%, faţă de procentul de maximum 10, cât reprezenta în nivelurile anterioare, se datorează unui aport masiv al dacilor din afara provinciei. Acest orizont mai atrage atenţia şi asupra unor descoperiri ceramice de factură dacică din castre, în sensul că trebuie precizată mult mai clar poziţia stratigrafică a acestor fragmente. De fapt, nu trebuie să supralicităm prezenţa în castre a acestui gen de ceramică. În ultimul -în ordine cronologică- studiu monografic dedicat unui castru, cel de la Brâncoveneşti, un singur fragment din catalogul privind materialul ceramic descoperit poate fi considerat de factură autohtonă. Studiul ceramicii din acest ultim orizont cronologic poate oferi sugestii privind ultimele decenii ale prezenţei romane şi primele decenii de după părăsirea provinciei.
Ceramica reprezintă principala mărturie arheologică a prezenţei populaţiei autohtone în provincia Dacia. Cucerirea Daciei a condus la încetarea activităţii unor centre meşteşugăreşti, printre care includem şi o serie de ateliere producătoare de ceramică.
Meşterii olari romani au cucerit fără discuţie „piaţa”, impunându-şi produsele, această situaţie observându-se mai ales în cazul ceramicii lucrate la roată care, cu câteva excepţii, dispare. Ceramica de factură dacică este lucrată în primul rând cu mâna, păstrând caracteristicile perioadei anterioare cuceririi, fiind însă mai puţin diversificată din punctul de vedere al formelor şi decorului. Deşi apare şi în oraşe, ceramica de factură dacică este apanajul aşezărilor rurale, dar şi aici se găseşte în proporţie de până la 10%, prezenţa ei fiind mai accentuată în cimitire, procentul fiind de până la maximum 40%, pe primul loc aflându-se necropola de la Locusteni, acest lucru datorându-se fără îndoială unui anumit conservatorism specific obiceiurilor funerare. Ceramica de factură dacică apare şi în castre, dar semnificaţia prezenţei ei rămâne încă o problemă deschisă.


BIBLIOGRAFIE:


Sursa:
Paul Damian, Geto-dacii în configuraţia demografică a Daciei romane.