Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (27)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (16)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (45)
   Recenzii (6)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (2)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (363)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

AGATÂRŞII

gr. Agatyrsoi; lat. Agathirsi

Populaţie localizată de Herodot (IV, 48) la izvoarele râului Maris. Acelaşi autor vorbeşte şi de vecinătatea agatârşilor cu sciţii (IV, 100; Cf. IV, 125) ceea ce ar presupune situarea în afara arcului carpatic.



Este de remarcat că cele două localizări ale lui Herodot provin din perioade diferite; prima relatează situaţia din momentul prezenţei acestuia la Olbia (450 a.Chr.), a doua se referă la perioada războiului scito-persan (514 a.Chr.), ceea ce ar presupune o restrângere a ariei agatârşilor în cursul sec. V a.Chr. Herodot îi aminteşte pe agatârşi în conflict cu sciţii (IV, 78; 100; 119; 125), fapt ce s-ar opune ipotezei moderne care îi consideră o ramura a sciţilor. Legenda transmisă de Herodot (IV, 10), după care Skytes şi Agathirsos erau fii legendari ai lui Heracles, poate cel mult întări ipoteza că agatârşii erau iranieni, ca şi sciţii. Ei ar fi migrat spre apus sub presiunea sciţilor, în jurul anului 600 a.Chr. Herodot (IV, 104) îi apropie de traci, distingând totuşi la agatârşi unele trăsături aparte, cum ar fi gingăşia, bogăţia în aur şi proprietatea comună asupra femeilor.



Aristotel (Probl. XIX, 28) menţionează că la agatârşi legile se cântau, pentru a fi învăţate pe dinafară. Poate acelaşi izvor a acreditat informaţia ca agatârşii se tatuau, preluată şi de textele târzii (Mela II, 10; Servius in Verg., Aen. IV, 146). Este probabil că agatârşii să se fi pierdut în masa nord-tracică (respectiv geto-dacică) în cursul sec. 5-4 a.Chr. Numele s-a menţinut în tradiţia literară antică până târziu, în epoca romană, când unele izvoare îi localizează pe agatârşi, împreună cu alte popoare dispărute la acea vreme (dar menţinute în texte în virtutea tradiţiei), undeva în spaţiul eurasiatic (Dion. Perieg. 310-319; Ptol. Geogr. III, 10 şi alţii). Ca antroponim, numele de Agathyrsos apare în unele inscripţii din sec. 1-2 a.Chr. din Italia (CIL XV, 461-470; CIL XIV 2161 şi altele) poate, în amintirea legendarului fiu al lui Heracles. Arheologic agatârşii au fost identificaţi în grupul de morminte de înhumare de pe Mureşul superior, tipul de morminte Ciumbrud, care prezintă trăsături aparte, în contrast cu zonele înconjurătoare.
Mormintele au fost datate în perioada 550-450 a.Chr., ceea ce ar corespunde textelor. Analogii cu situaţia arheologică din Moldova centrală ar indica că agatârşii locuiau atât în Transilvania centrală, cât şi la E de Carpaţi, ceea ar fi în acord cu textele. Răspândirea în Transilvania, Moldova şi zona subcarpatică a Olteniei şi Munteniei a unor piese de tip răsăritean (între care akinakesuri), a permis formularea termenului de cerc cultural traco-agatârş pentru zona sus-menţionată. Această accepţie vagă ar putea fi interpretată ca reflectând existenţa unei puteri politice, o uniune de triburi, condusă de agatârşi, în perioada 550-450 a.Chr. şi care s-a opus expansionismului scitic.




BIBLIOGRAFIE:


Sursa:
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D.M.Pippidi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 20-21.

Bibliografie suplimentară:
Ion Horaţiu Crişan, Despre agatârşi, în AMN, IV, 1967, p.439-443;
Valentin Vasiliev, Despre interpretarea pumnalelor akinakes descoperite pe teritoriul României, în AMN, XV, 1978, p.101-106;
Valentin Vasiliev, Sciţii agatârşi pe teritoriul României, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1980;
Vasile Pârvan, Dacia, Cambridge University Press, 1928;
Dorin Popescu, Săpăturile din RSR, în SCIV, 9, 1958;
Grigore Tocilescu, Dacia înainte de romani, Bucureşti, 1880;
Andras Bodor, Contribuţii la problema cuceririi Daciei, în AMN, I, 1964, p.144-148;
Carl Patsch, Beiträge zur Vӧlkerkunde von Südosteuropa, I. Die Vӧlkerschaft der Agathyrsen, Viena, 1925;
Alexandru Vulpe, Necropola hallstattiană de la Ferigile. Monografie arheologică, Bucureşti, 1967;
Constantin Buzdugan, Pumnale hallstattiene târzii pe teritoriul României, în CA, II, 1976, p.239-273;
Andrea Vaday, International connections of the Barbarians of the Carpathian Basin in the 1st – 5th centuries A.D., Aszod-Nyregyhaza, 2001.

Vezi şi:
Enigmaticii agatârşi, strămoşii dacilor
http://arheologie.ulbsibiu.rosibiu.ro