Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (6)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (41)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (360)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

SINGIDAVA

Singidava a fost o localitate în Dacia, situată potrivit coordonatelor date de Ptolemeu (Geografia, III, 8, 4) undeva în vestul României. Dupa unii cercetători numele Singidavei ar fi o coruptelă, el fiind de fapt Sangidava. Prima parte a numelui ar putea fi pusă în legatura cu tribul singilor. Ultimele cercetări permit ipoteza că această importantă dava ar fi fost ridicată pe dealul „Cetate” de la Cugir.
La prima vedere, denumirea nu se justifică. Pe platoul superior al dealului „Cetăţii” (situat la 495 m altitudine şi la peste 100 m faţă de valea pe care se află actualul oraş) nu se văd urmele vreunei fortificaţii. Şi, totuşi, din moşi-strămoşi dealul s-a numit „Cetate”, în decursul vremurilor, aici s-au făcut câteva descoperiri întâmplătoare, ce trădau existenţa unei aşezări antice. Astfel, în 1868 s-a găsit un tezaur de monede dacice de argint, conţinând peste 2000 piese, dintre care unele au ajuns la Viena, altele la Budapesta, restul intrând în colecţii publice sau private de la Sebeş şi Sibiu. Unor specialişti de mai târziu, totalul de 2000 le-a părut neverosimil, rezultând -şi-au spus ei- dintr-o greşeală. De aceea, tezaurului de la Cugir i s-au atribuit, după „corectarea erorii”, doar 200 de monede.
Că nu a fost o greşeală, vine însă să ne-o arate un alt tezaur monetar, găsit în primăvara anului 1955, pe drumul ce urcă pe versantul de vest spre „Cetate”. Roţile unui car au scos la iveală monede răspândite pe distanţă de aproximativ doi metri. După cum ne-a relatat Ovidiu Bodea, unul dintre cei trei copii care au descoperit comoara, fiecare şi-a umplut pălăria cu bani. A doua zi, în acelaşi loc, şi-au umplut buzunarele încă 11 copii. Din tezaurul împrăştiat astfel, doar nouă monede au ajuns în muzeul din Deva, iar cinci le-am achiziţionat ulterior.



Cel de-al doilea tezaur era compus din tetradrahme emise în provincia romană Macedonia Prima, precum şi din imitaţii ale unor monede macedonene mai vechi. După cum se ştie, în urma luptei de la Pydna, din 168 a.Chr., Macedonia a fost cucerită de romani şi împărţită în patru subdiviziuni administrative cu o oarecare autonomie şi având dreptul de a bate monedă. Cea mai importantă dintre ele a fost Macedonia Prima, cu capitala la Amphipolis. În 148 a.Chr., romanii au anexat definitiv Macedonia, transformând-o în provincie romană. Monedele Macedoniei Prima au circulat în Dacia din a doua jumătate a secolului II a.Chr. până la începutul veacului următor, aşa cum dovedesc cele peste 50 localităţi din Transilvania şi Muntenia unde s-au descoperit asemenea monede.
Luând în discuţie primul tezaur de la Cugir, marele învăţat Vasile Pârvan presupunea că aici existase un centru metalurgic dacic, ca şi la Sibişel şi Grădiştea Muncelului, unde, de asemenea, se descoperiseră tezaure monetare. Alţi cercetători, fără să fi întreprins însă o cercetare sistematică, au opinat că pe dealul „Cetate” de la Cugir ar fi existat o aşezare fortificată din epoca bronzului sau din epoca La Tène. Toate ipotezele aveau la bază doar descoperiri întâmplătoare şi, uneori, recunoaşteri de suprafaţă. Pentru a se vedea în ce măsură toponimicul „Cetate” se justifică, erau necesare săpături arheologice sistematice. La începutul lunii septembrie 1977, s-a încheiat prima campanie de acest fel pe dealul „Cetate” de la Cugir - cercetări efectuate de un colectiv format din arheologi de la Institutul de istorie şi arheologie din Cluj-Napoca, Muzeul Banatului din Timişoara şi Muzeul Unirii din Alba Iulia, la care s-au adăugat studenţi de la Universităţile din Cluj-Napoca şi Timişoara.
De-a latul platoului superior, s-a executat o secţiune de 95 m care permite concluzii deosebit de interesante. Astfel, atât platoul superior, cât şi terasele ce-l înconjură sunt artificiale: iniţial de forma unui vârf de con, dealul a fost tăiat şi terasat de daci, în urmă cu milenii. De-a latul platoului superior (care măsoară peste 150 m lungime şi 60-80 m lăţime) s-au adăugat două terase, ajungându-se, astfel, la peste 200 m în lăţime. Afară de latura de sud-est, păzită de o prăpastie adâncă, tot acest teritoriu era înconjurat de fortificaţii.



Primii locuitori ai dealului au fost purtătorii culturii Wietenberg, din perioada mijlocie şi târzie a epocii bronzului (sec. XVII-XIII a.Chr.). Urmele lor de locuire s-au descoperit numai pe cele două pante. Tot aici s-au găsit vestigii dacice de la sfârşitul primei epoci a fierului (Hallstatt) - sec. V-IV a.Chr. Dacii au amenajat platoul superior şi terasele mai târziu, în sec. III-II a.Chr., când la marginea acestuia a fost înălţat un puternic val de apărare, durat din pământ şi piatră locală şi placat pe dinăuntru cu piatră de râu. În spatele acestui val s-au descoperit locuinţe care -în împrejurări necunoscute- au căzut pradă unui violent incendiu.
În faza de apogeu a civilizaţiei dacice (sec. I a.Chr. - I p.Chr.), vechiul val de apărare a fost înlocuit cu unul nou, mult mai puternic, care a acoperit pe cel vechi, împreună cu locuinţele din imediata lui apropiere. Sistemul de apărare a fost întărit cu un puternic zid din bolovani de râu enormi, tencuiţi cu pământ. Şi în spatele acestui val, s-au găsit locuinţe. În centrul platoului se află urmele unor stâlpi de lemn, de mari dimensiuni, aparţinând unor clădiri ale căror contururi şi semnificaţii urmează să fie precizate în viitoarele campanii de săpături.
În secţiunea făcută am depistat 14 locuinţe din diferite perioade de locuire a cetăţii. Toate conţineau un abundent material arheologic. Reprezentată printr-o gamă foarte largă de forme şi ornamente, ceramica are o contribuţie esenţială la îmbogăţirea repertoriului ceramicii daco-getice, mai cu seamă că s-au putut face înregistrări stratigrafice precise, stratul de cultură dacic măsurând, în unele zone, aproape doi metri grosime. S-a găsit atât ceramică lucrată cu mâna, din speciile de lux sau comună, cât şi din cea confecţionată la roată. Se remarcă, îndeosebi, numărul mare al vaselor cu picior înalt, de tip fructieră, lucrate cu mâna şi având un lustru de aspect metalic. Pe lângă produsele autohtone au fost descoperite vase greceşti şi romane, precum şi podoabe de factură celtică (brăţări de sticlă colorată sau pinteni de fier). Toate aceste mărfuri de import -ca şi monedele celor două tezaure- dovedesc că ne găsim în faţa unei aşezări importante, având multiple legături comerciale cu exteriorul.
O pilă mare de fier, descoperită pe o vatră cu multă cenuşă şi cărbune, denotă existenţa unui atelier de fierărie. Merită menţionat faptul că vatra aparţine unui nivel de locuire din sec. III-II a.Chr. Metalurgia fierului se vădeşte şi în zgura acestui metal, întâlnită într-un alt edificiu. Vasile Pârvan a intuit perfect că la Cugir a existat un centru dacic de prelucrare a fierului.
Atât zidul de piatră, cât şi cele două valuri de pământ dezvăluie şi un alt caracter al marii aşezări dacice de la Cugir - cel militar. Excelenta poziţie strategică şi fortificaţia naturală au determinat alegerea locului încă din epoca bronzului, iar lucrările de amenajare din perioada dacică au reclamat, desigur, o importantă cantitate de muncă.
Aşezarea dacică de la Cugir se dovedeşte a fi una dintre cele mai vechi din spaţiul intracarpatic al ţării noastre, puţind fi comparată cu marea aşezare de la Poiana, în Valea Siretului (jud. Galaţi). Şi mai asemănătoare e Bîtca Doamnei, de pe teritoriul oraşului Piatra Neamţ, şi ea situată pe un pisc izolat, şi, la rândul ei, dotată cu fortificaţii naturale şi întărită cu valuri de pământ şi ziduri de piatră. Astfel de ziduri se întâlnesc şi la alte cetăţi dacice din Transilvania, de pildă la Covasna, Ghindari (jud. Mureş), Racu (com. Sicilieni, jud. Harghita), Sărăţel sau Zetea etc. Dimensiunile fortificaţiei şi bogăţia vestigiilor ne îndreptăţesc să afirmăm că la Cugir se afla un important centru economic, politic şi militar, locuit, probabil, încă din sec. V-IV a.Chr. şi fiinţând neîntrerupt, mereu mai prosper, până la cucerirea romană, când a fost distrus, ca toate celelalte fortificaţii dacice din Transilvania. După toate probabilităţile, avem de-a face cu o dava, aşa cum o numeau dacii, sau cu un „strălucit polis” al Daciei, aşa cum nota Îndreptarul geografic al lui Ptolemeu. Geograful din Alexandria a folosit în sec. II p.Chr. izvoare mai vechi, unele anterioare cuceririi Daciei. Printre cele 8 000 localităţi cu coordonate calculate de Ptolemeu, în jur de 40 de „oraşe” sunt în Dacia.



Aproximativ pe linia Mureşului, de la vest spre est şi de la nord la sud, Îndreptarul geografic menţionează Ziridava, Singidava şi Apulum. Ultimul este binecunoscutul centru economic şi militar, sediu permanent al Legiunii XIII Gemina pe toată durata stăpânirii romane, identificat cu certitudine absolută pe teritoriul Alba Iuliei. Ziridava, cel mai vestic dintre polis-urile Daciei, corespunde -fireşte, în limitele legitime ale probabilităţii- staţiunii „Şanţul Mare”, din comuna Pecica (jud. Arad): săpăturile de amploare pe care le-am efectuat aici (1960-1964) au dus la descoperirea unui important centru economic, politic, religios şi militar dacic - o veritabilă dava. Dar Singidava? La sfârşitul secolului trecut se presupunea că ea s-ar fi aflat lângă, Mureş, pe teritoriul comunei Veţel: însă aici a fost localitatea romană Micia. Ulterior, unii cercetători au plasat Singidava între Săvîrşin şi Lipova, alţii în cuprinsul oraşului Deva. Descoperirile arheologice din ultimele trei decenii au generat două ipoteze: prima se referă tot la Deva, a doua se identifică cu aşezarea dacică de pe dealul Măgura din hotarul comunei Brănişca (jud. Hunedoara), care datează din sec. I a.Chr. - I p.Chr. Din coordonatele geografice calculate de Ptolemeu (ce-i drept, adesea eronate), reiese că Singidava se afla în apropiere de Apulum şi la mare distanţă de Ziridava. Temei pentru a presupune, fireşte ipotetic, că recent descoperita aşezare dacică de la Cugir poate fi identificată cu Singidava, corespunzând prin toate elementele sale unui vechi şi important centru dacic.
Chiar dacă această identificare rămâne ipotetică, deosebit de importantă este descoperirea unei mari şi bogate aşezări dacice fortificate, de tip dava, pe dealul „Cetate” de la Cugir, a cărei locuire a început foarte de timpuriu (sec, V-IV a.Chr.) şi a durat pînă la cucerirea romană.
Se mai cuvine amintit faptul că dava de la Cugir se găseşte în apropierea complexului de cetăţi, având în centru cetatea cea mare de la Grădiştea Muncelului. Subliniem însă că există numeroase deosebiri faţă de complexul amintit. Cetatea de la Cugir este cu siguranţă mult mai veche. Zidurile sunt construite în cu totul altă tehnică. Însuşi caracterul aşezărilor diferă. Cetăţile din complexul Orăştiei aveau rol eminamente militar şi serveau ca reşedinţe princiare (de aceea şi dimensiunile lor reduse). În vreme ce la Cugir a existat o dava îndelung şi intens locuită. Rostul său era în primul rând economic, politic, administrativ şi numai în al doilea rând militar.
Nu negăm existenţa unor legături între Cugir şi complexul Orăştiei. S-ar putea ca, pe vremea marelui rege Burebista când s-a înălţat întregul complex, să nu se mai fi construit aici o cetate nouă, cu ziduri de piatră de tip murus dacicus, pentru simplul motiv că la Cugir cetatea mai veche era capabilă să oprească duşmanul pe văile Rîului Mare şi Rîului Mic. Problema legăturilor între Cugir şi complexul Orăştiei îşi va găsi, nădăjduim, rezolvarea după dezvelirea totală a cetăţii descoperite.
În orice caz, toponimicul, transmis din moşi-stramoşi, din generaţie în generaţie, n-a fost întâmplător; pe dealul „Cetate” de la Cugir a existat, cu adevărat, o importantă aşezare dacică. Perpetuarea unui asemenea toponimic n-a putut fi făcută decât de către descendenţii direcţi ai acelora care o ridicaseră, mai cu seamă că zidurile ei n-au stat în picioare decât până în anul 106 p.Chr., când cetatea a fost cucerită de romani. După această dată nu se mai constată vreo locuire pe acest deal. Ruinele au fost acoperite de pământ, iar locul s-a transformat în păşune. Oamenii au fost siliţi, de autorităţile romane, să se mute în vale, cam în perimetrul actualului oraş. Ei au păstrat însă şi au transmis din generaţie în generaţie amintirea cetăţii şi a locului ei. Deosebit de semnificativ este şi faptul că toponimicul s-a păstrat în forma sa latină (civitas-civitatis = cetate). Pe de o parte, acest fapt înseamnă că urmaşii locuitorilor cetăţii de odinioară, chiar dacă au fost nevoiţi să părăsească vechea cetate, au rămas în imediata ei apropiere. Pe de altă parte, dacă zidurile sau fortificaţiile ar fi fost vizibile, fie şi sub formă de ruine, la începutul feudalismului, ele ar fi primit probabil un nume de origine slavă: „grădişte”, „silişte” etc., aşa cum s-a întâmplat cu Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau cu Grădiştea Muncelului (Sarmizegetusa Regia).



În cazul Cugirului, păstrarea toponimicului dovedeşte că vestigiile cetăţii dacice dispăruseră cu desâvârşire, perpetuându-se peste milenii doar amintirea ei. Satul românesc care a luat naştere din comunitatea daco-romană a rămas pe loc şi după retragerea autorităţilor romane, înfruntând nenumăratele vicisitudini cauzate de perioada migraţiei popoarelor. În izvoarele istorice, el a apărut destul de târziu. Prima menţionare în hrisoavele vremii, cunoscută astăzi, datează din anul 1493. Ea se referă la refuzul ţăranilor romani din satul Cugir (vitta Kudzyr) de a plăti contribuţia pe care le-o impunea patriciatul săsesc din scaunul Orăştiei. Perpetuarea toponimicului „cetate” -un loc pe care numai oamenii acestui pământ puteau să-l ştie- este încă o dovadă a vieţuirii lor neîntrerupte pe aceste locuri.


BIBLIOGRAFIE:


Autor:
Ioan Horaţiu Crişan, Cetatea a învins mileniile, în Magazin Istoric, 11, 1977.

Bibliografie suplimentară:
Ion Horaţiu Crişan, Identificarea celebrei Singidava?, în Contemporanul, nr.15 (1692), 13 aprilie, 1979;
Octavian Floca, Singidava, în Sargetia, XIII, 1977, p.171-181;
Cristian Ioan Popa, Descoperiri dacice pe valea Cugirului, în Daco-Geţii, 2004, p.83 – 166;
Ioan Horaţiu Crişan, Necropola dacică de la Cugir - consideraţii preliminare, în Apulum, XVIII, 1980, p.81-87;
Ion Horaţiu Crişan, Cugir, în Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României (fişă), vol.1, A-C, coord. Constantin Preda, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p.387-388;
Ion Horaţiu Crişan, Civilizaţia geto-dacilor, Editura Meridiane, Bucureşti, 1993;
Cristian Ioan Popa, Cugir - Schiţă monografică, Editura Altip, Alba Iulia, 2005;
Mihai Blăjan, Singidava-Cugir, paşi milenari în istorie, în Ardealul, an IV, st.631, 16-22 aprilie, 1993, pag.4.

Vezi şi:
Ioan Stuparu, Singidava – Cugir, în Dacoromania, 24, 2006;
http://thedreamer-one.blogspot.com