Mormîntul dacic de la Blandiana   

În primăvara anului  1979 apele crescute ale Mureşului  au provocat surparea  masivă a malului său stîng în faţa comunei Blandiana,  în  punctul  numit de  localnici „La Brod". Cu această ocazie a fost distrus un mormînt dacic de incineraţie,  din   inventarul   căruia   făceau   parte   numeroase   piese   din metal şi ceramică.  Locul  în  care  a  apărut  mormîntul era cunoscut pînă acum în literatura de specialitate prin  descoperirea   unei  aşezări  şi  necropole  din sec. IX—X e.n. Primele piese din inventarul funerar, un vîrf de lance şi un vas fragmentar, au  fost găsite pe malul Mureşului de către podarul Bera Aurel, care 1-a anunţat imediat despre descoperire pe Toma Goronea, conservator la O.P.C.N.—Alba.

În ziua de 12 martie 1979 ne-am deplasat la faţa locului pentru a recupera piesele şi a stabili contextul în care fuseseră descoperite. Cu această ocazie, în pămîntul surpat la baza malului s-au mai găsit un pumnal curb cu o parte din teacă, o zăbală şi o cataramă din fier, precum şi cîteva fragmente ceramice. Aşchiile de oase calcinate răspîndite în pămînt, ca şi cele care se mai puteau observa „in situ" în malul rîului la cca. 0,80 m adîncime, indicau cu claritate existenţa unui mormînt de incineraţie, din al cărui  inventar făcuseră parte toate obiectele descoperite. Din punctul de vedere al ritului şi ritualului funerar, se poate preciza că arderea defunctului s-a făcut în alt loc, după care cenuşa şi fragmentele de oase au fost adunate cu grijă şi depuse într-o groapă, împreună cu armele şi piesele de harnaşament. Vasul de lut descoperit nu avea rol de urnă, ci constituia un simplu vas de ofrandă. Cercetarea atentă a malului nu a mai pus în evidenţă nici un fel de alte resturi arheologice, deci nu putem preciza dacă avem de-a face cu un cimitir sau doar cu cîteva morminte izolate.

În momentul de faţă, inventarul care s-a păstrat din mormîntul dacic de la  Blandiana,  şi pe  care  îl  publicăm,  este   formai   din  următoarele  piese:

1. Pumnal din fier, avînd lama curbată, cu secţiunea triunghiulară şi prevăzută  cu un şanţ lîngă muchie, pe una din feţe. Limba mînerului, cu secţiunea dreptunghiulară, este despărţită de lamă printr-un manşon cu rol de gardă. Acesta este realizat prin îndoirea unei table groase, ale cărei capete sînt petrecute unul peste celălalt şi prinse printr-un nit. Garda este decorată cu trei nervuri orizontale paralele, vizibile doar pe una din feţe. Limba minerului, ale cărei plasele erau prinse cu trei nituri, are capătul fixat într-o placă ovală. Este foarte probabil ca de această placă să se fi sprijinit un inel lat decorat cu două nervuri paralele, din care nu s-a păstrat decît un  fragment găsit în poziţie  secundară.  Starea  de  conservare  a pumnalului este slabă, fierul fiind aproape complet oxidat. În plus, din lama ruptă recent lipseşte o porţiune considerabilă, care n-a mai putut fi recuperată. Existenţa bucăţii dinspre vîrf permite totuşi aproximarea dimensiunilor pumnalului:

        lungimea totală = cca. 43 cm; lungimea lamei = cca. 30 cm; lăţimea maximă a lamei=3 cm; lungimea limbii mînerului = 11 cm; lăţimea limbii mînerului = 2 cm.

2.Teacă fragmentară, lucrată dintr-o tablă groasă de fier ale cărei capete sînt îndoite, rămînînd însă un spaţiu liber între ele pe una din feţe. Imediat sub buză, piesa este decorată cu două linii incizate. În interior teaca este străbătută de un  cui  ale  cărui capete  sînt îndoite în  exterior.  El trebuie să fi avut un  rol în atîrnarea tecii la centură.  Starea  de conservare este slabă, fierul fiind transformat în întregime în oxizi.

       Lungimea actuală = 11 cm; lăţimea = 4 cm.

3.Vîrf de lance din fier, avînd forma unei  frunze de salcie, cu  nervură  mediană  unghiulară   şi   cu   toc  tubular  pentru   fixarea  în   coada de lemn. Piesa este satisfăcător conservată, avînd un miez metalic solid.

      Lungimea = 26,5  cm;  lăţimea maximă   =   4,2 cm;  diametrul  tocului   =   2 cm.

4. Cataramă fragmentară din  fier, avînd barele laterale uşor arcuite spre interior.

      Dimensiunile: lungimea  =  6 cm; lăţimea  =  5,5 cm.

            5.Zăbală  din  fier,  masivă,  formată  din  mai  multe  elemente. Piesa ce  intră în gura calului este formată din două bare articulate, cu capetele prinse în ochiurile celor două psalii. Pe barele articulate sînt înşirate alternativ  mici  inele  şi  nişte  piese  de  forma  unor butuci  cu  4   spiţe  avînd capetele  rotunjite.  Belciugele  superioare,  cîte  unul pe  fiecare  din  cele  două bare, sînt rupte, dar, după porţiunile care se păstrează, putem presupune că aveau forma literei OMEGA. Psaliile se termină la un capăt cu un ochi, iar la  celălalt sînt îndoite în exterior şi butonate. La mijloc au o porţiune mai iată, prevăzută cu 3 orificii circulare, care serveau la fixarea unei bare torsionate, îndoite în prezent, care trecea pe sub falca calului.

      Dimensiuni: lungimea unei psalii = 21 cm; lăţimea zăbalei (pînă la psalii)  = cca. 10 cm.

6.Vas bitronconic, lucrat cu mîna  din pastă  fină,  avînd ca degresant nisip. În exterior şi interior suprafaţa este neagră, iar în spărtură cărămizie. Pereţii exteriori sînt lustruiţi. Vasul a fost prevăzut cu două toarte în prezent rupte, care se prindeau puţin deasupra bazei de unire a celor doua trunchiuri de con.

      Diametrul gurii = cca. 15 cm; diametrul fundului  =  8,5 cm; înălţimea = cca. 18 cm.

7.Fragment ceramic lucrat cu mîna din pastă cenuşie, prevăzut  cu un buton simplu.

8.Fragment de toartă, lucrat cu mîna din pastă cărămizie, prevăzut cu două creste orizontale puternic reliefate.

Toate piesele descoperite la Blandiana pledează categoric în favoarea caracterului autohton, dacic, al acestui mormînt. Pumnalul curb este o „sica" tipică, aşa cum apare figurată pe reliefurile columnei lui Traian, inclusiv în binecunoscuta scenă a sinuciderii lui Decebal. Pe teritoriul României cunoaştem pumnale asemănătoare mai cu seamă în Oltenia, la Călăraşi, Cetate, Golenţi, Sişeşti, Mehedinţi, Rastu, la care se adaugă un exemplar descoperit în Dobrogea, la Histria.  Acest tip de armă este frecvent întîlnit şi în mormintele  tracice din perioada secolelor III—I î.e.n. din nordul Bulgariei, la Altimir, Târnava, Pavolce, Komarevo, Galice, Bukjovci, Hassan—Faka. Pumnalul curb este o creaţie specifică lumii traco-ilire, fiind răspîndit, din punct de vedere geografic, doar în teritoriile locuite de aceste seminţii. Triburile celtice ajunse în Peninsula Balcanică au împrumutat şi ele acest tip de armă, dovadă apariţia lui în unele morminte celtice din zona respectivă În cazul exemplarului de la Histria, acesta provine din necropola cetăţii dar aparţine unui grup distinct de morminte, caracterizate prin depunerea resturilor incinerate ale defunctului în gropi în formă de albie, datate în secolele  II—I î.e.n. şi atribuite localnicilor geto-daci. La fel sînt datate şi mormintele de la Rastu, în care au fost găsite nu mai puţin de trei pumnale, cu fragmente de teacă şi vîrfuri de lănci. Analizînd inventarele unor morminte  tracice din departamentul Vraca, B. Nikolov stabileşte cîteva repere tipologice şi cronologice pentru pumnalele de tip „sica", care apar la mijlocul secolului al III-lea şi cunosc maxima răspîndire în secolele II—I î.e.n. Exemplarele care au muchia frîntă sînt mai timpurii decît cele care au tăişul şi muchia în formă de arc, cum este cazul celor de pe teritoriul României.

         În ceea ce priveşte teaca, deşi nu se păstrează întreagă, ea trebuie să fi fost identică ca formă cu exemplarele de la Cetate şi Sişeşti, teci care nu erau complet închise în partea mai lată, iar la capăt se terminau cu un buton.

         Vîrful de lance aparţine unuia dintre cele mai vechi şi mai larg răspîndite  tipuri, turnat mai întîi în bronz, la începutul Hallstattului, apoi transpus în fier. Prin urmare el nu oferă nici un indiciu cronologic sau etnic. Zăbala de la Blandiana face parte din categoria zăbalelor tracice, numite aşa deoarece se găsesc răspîndite numai în zonele locuite de triburile tracice.

          Pe teritoriul Daciei sînt atestate cel puţin patru tipuri principale de zăbale în  epoca Latene. în secolele IV-—II î.e.n. sînt larg utilizate zăbalele formate din  două bare articulate cu verigi la capete, care apar cu precădere în mormintele celtice. În secolele I î.e.n. — I e.n. tipurile de zăbale sînt mult diversificate. Pe lîngă tipul celtic, apar forme noi, cum sînt zăbalele formate din două bare articulate, prinse în psalii cu extremităţile lăţite şi prevăzute  cu două orificii laterale, sau cele formate tot din două bare articulate şi cu psaliile de forma literei U, cu butonii terminali îndreptaţi spre botul calului. Alături de acestea sînt prezente şi variante tîrzii ale tipului tracic de zăbală, avînd muştiucul lucrat dintr-o bară îndoită la mijloc sub forma unei jumătăţi de buclă. Psaliile sînt puternice şi prinse între ele cu o bară suplimentară care trecea pe sub falca de jos a calului, astfel încît strîngerea frîului ducea la o violentă apăsare asupra gurii calului, provocînd un efect imediat. Asemenea zăbale au fost descoperite la Costeşti, Grădiştea Muncelului, Piatra Roşie, Sighişoara, Tilişca, toate fiind datate în secolele I î.e.n. — I e.n. O variantă ceva mai timpurie apare la Orodel, în Oltenia, într-un mormînt din care mai provin: o sica, un vîrf de lance şi o spadă celtică. Zăbala de la Orodel are psaliile şi bara torsionată identice cu ale piesei noastre, dar muştiucul este tot din categoria celor lucrate dintr-o singura bară,  cu buclă la mijloc. Cele mai bune analogii, mergînd în unele cazuri pînă la identitate,  ne oferă mediul tracic din sudul Dunării, şi anume zăbalele de la Jhtiman, Reselec, Bjala Slatina, Liljce, Bahovica, Gorna Mălina, Makocevo, Altimir, Komarevo, Lipnica,  Bukjovci, Hassan-Faka. În studiul său consacrat zăbalelor tracice, Venedikov  plasa acest tip în perioada secolelor  III—I î.e.n., considerînd varianta cu muştiuc  fix şi buclă ca fiind mai  tîrzie, ea apărînd în Tracia începînd din secolul I e.n. Avînd în vedere că toate piesele cunoscute în perioada secolelor I î.e.n. — I e.n. pe teritoriul Daciei aparţin acestei variante evoluate, putem data zăbala de la Blandiana într-o fază mai veche, corespunzătoare secolului II sau, cel mai tîrziu, începutului  secolului I î.e.n.

         Catarama nu oferă elemente certe de datare. Un exemplar analog apare în inventarul unui mormînt de la Altimir, în Bulgaria.

În ceea ce priveşte vasul, acesta se apropie de tipul I al vasului bitronconic cu două torţi, după clasificarea lui I. H. Crişan, oare-1 datează în intervalul dintre începutul secolului III şi mijlocul secolului II î.e.n. În faza clasică această formă ceramică suferă sensibile transformări, fiind lucrată exclusiv la roată. Vase asemănătoare cu cel de la Blandiana se cunosc în aşezările de la Sf. Gheorghe şi Sighişoara. Fragmentul de toartă aparţine unei căni. Tipul de cană lucrată cu mîna şi avînd toarta prevăzută cu nodozităţi apare şi el doar în faza mijlocie a ceramicii daco-gete, fiind datat în secolul II î.e.n. Asemenea căni sînt cunoscute  la Pecica, Sebeş etc.

În concluzie, luînd în considerare toate indiciile cronologice pe care le oferă piesele din inventarul mormîntului de la Blandiana, acesta poate fi datat cel mai repede la sfîrşitul secolului III î.e.n., iar cel mai tîrziu în prima jumătate a secolului I î.e.n. Cu maximum de probabilitate mormîntul aparţine  însă secolului II sau începutului secolului I î.e.n. În acest fel, el vine să umple un gol puternic resimţit pînă acum în cadrul studierii riturilor funerare la dacii din interiorul arcului carpatic, făcînd legătura între cimitirele celto-dacice din secolele IV—II î.e.n. (în care era dificil de operat o distincţie clară între elementul celtic şi cel autohton) şi mormintele dacice din faza clasică. Prin ritul funerar (incinerare cu resturile defunctului depuse direct în groapă, fără urnă, arderea făcîndu-se în alt loc) mormîntul de la Blandiana  este asemănător celor descoperite la Tilişca şi datate în secolele II—I î.e.n. Fără îndoială că noi cercetări, cum sînt cele în curs de desfăşurare la Cugir, vor veni să adauge noi puncte pe harta necropolelor dacice din zona central-transilvăneană.