“Ardealul” an IV st. 631 16—22 aprilie 1993, pag 4  

Mihai Blăjan

        Singidava-Cugir, paşi milenari în istorie  

Oraşul Cugir, situat la marginea sud-vestică a judeţului Alba, este unul din centrele industriale importante ale Transilvaniei. Aşezat într-o regiune propice apariţiei şi dezvoltării aşezărilor umane, vatra şi împrejurimile sale au fost locuite încă din epoca bronzului. De pe teritoriul oraşului provine un celt din bronz, iar pe hotarul vestic (“Cetate”) s-au identificat locuinţe şi ceramică din cultura Wietenberg.

Din anii 1150-1100 î.e.n. datează cele trei oale de lut şi depozitul compus din 130 obiecte de bronz şi 24 verigi din aur, descoperit (1973) într-o groapă săpată la 3 m adâncime, în punctul “Pârâul Gruiului”. Alte resturi de locuinţe din secolele VI-V î.e.n. provin de pe “Cetate”.

Unul din punctele cele mai des citate în literatura arheologică este Dealul “Cetate”. Încă din 1868 pe acest loc s-a descoperit un tezaur compus din câteva sute sau mii de monede de argint. Unele piese au ajuns în colecţii particulare, altele se păstrează în patrimoniul muzeelor din Budapesta şi Viena. Tezaurul depus într-un vas de lut cuprindea monede imitate după tetradrahmele regelui Macedoniei, Filip al II-lea, şi tetradrahme thasiene. Din acelaşi loc s-au mai recuperat, în anul 1937, fragmente ceramice cenuşii şi două monede de argint de la Domiţian (81-96). Şirul descoperirilor monetare continuă cu tezaurul ieşit la iveală în anul 1955, la poalele nord-vestice ale dealului. Din depozitul monetar păstrat într-un vas de lut, Muzeul din Deva a mai achiziţionat doar opt tetradrahme ale Macedoniei Prima şi o monedă imitată după tetradrahmele regelui Filip al II-lea.

Impresionaţi de importanţa excepţională a descoperirilor numismatice, arheologii I. H. Crişan (Cluj-Napoca) şi V. Moga (Alba Iulia) au întreprins, în 1977, primele săpături arheologice. Desfăşurate de-a lungul mai multor ani, cercetările au constatat că o parte din aşezarea Wietenberg a fost distrusă în epoca dacică de o impresionantă fortificaţie înconjurată cu valuri de pământ şi un zid din blocuri de piatră.

Investigarea meticuloasă a cetăţii a surprins un nivel de locuire mai vechi (sec. III-II î.e.n.) şi altul din sec. I î.e.n.. S-au dezvelit locuinţe de suprafaţă, bordeie, gropi menajere, unelte, ceramică şi obiecte de podoabă.

Pe versantul sud-vestic al dealului s-au cercetat patru tumuli. Unul din ei este un mormânt “princiar” de incineraţie. Inventarul său funerar conţinea oasele incinerate ale unui bărbat matur şi a trei cai, un coif, o armură din zale, un scut, o sabie lungă, un pumnal şi o lance, toate din fier; piese de podoabă din argint şi aur şi anexele din bronz ale unui car de luptă. Alături de resturile cinerare aşezate în groapa sepulcrală s-a mai depus o situlă de bronz şi o fructieră din lut nears. Mormântul a fost atribuit unui nobil războinic dac din sec. I î.e.n.

Întinderea mare, elementele de construcţie şi sistemul de fortificare al aşezării, bogăţia tumulilor şi varietatea materialului arheologic au oferit autorilor cercetărilor argumente trainice pentru identificarea ipotetică a davei de pe “Cetate” cu localitatea antică Singidava, menţionată în Geographia sa de Claudiu Prolemeu (90-168).

Din aşezarea feudală timpurie (sec. VIII e.n.) se păstrează o oală ornată cu benzi de striuri orizontale şi ondulate, descoperită în prima jumătate a secolului nostru. Evului mediu (sec. XIII-XIV) îi aparţin resturile turnului de lemn identificate în colţul sud-vestic al Dealului “Cetate”.

Aşadar, descoperirile arheologice efectuate din a doua jumătate a veacului al XIX-lea argumentează locuirea intensă a regiunii Cugir încă din mileniile II-I î.e.n. până la începutul sec. II e.n., de către populaţia traco-dacică. În evul mediu dezvoltat, colectivitatea românească din vatra localităţii utiliza amenajările ridicate peste ruinele antice ale vârfului “Cetate” la supravegherea văii Cugirului. Localitatea “Kudzyr” menţionată în actele cancelariei maghiare abia în 1493 sub aceeaşi denumire (germ. Kudsir, Kuschir; magh. Kudzsir), a împlinit de curind 500 ani de la prima sa atestare documentară.