Printre numeroasele urme arheologice dezvelite se numară şi o serie de piese care indică existenţa unei intense activităţi metalurgice. Amintim în acest sens resturile unui cuptor pentru redus minereul de fier, numeroase unelte de prelucrare a metalelor feroase şi a celor neferoase, piese în curs de fabricare etc. Produsele realizate în atelierele de la Piatra Craivii sunt diverse, unele dintre acestea fiind prezentate deja în literatura de specialitate. In rândul lor se numără şi o serie de fibule semifabricate asupra cărora vom stărui mai pe larg în cele ce urmează.

       Piesele în discuţie provin din săpăturile vechi conduse de I. Berciu. Contextul de descoperire nu se cunoaşte, dar este posibil ca ele să fi fost găsite pe terasa a V-a, unde au fost identificate şi alte artefacte care indică funcţionarea în acel loc a unui atelier de prelucrare a metalelor neferoase. Exemplarele semifabricate sau finite indică aplicarea a cel puţin două tehnologii de realizare a fibulelor.

       Una dintre fibulele de bronz finite descoperită recent la Piatra Craivii a fost aurită. Din punct de vedere tipologic, fibula respectivă a putut fi realizată în acelaşi loc. Aurirea se realiza prin amalgamare: pulberea de aur se amesteca în cantităţi egale cu mercur şi apoi se întindea cu pensula pe suportul dorit. Aurul se fixa prin evaporarea mercurului. Tehnologia respectivă a fost cunoscută de meşterii daci, după cum o demonstrează numeroasele podoabe de argint aurite descoperite până acum. Pe de altă parte, staţiunea de la Piatra Craivii se afla situată în zona auriferă a Munţilor Apuseni si, deci, meşterii au putut avea acces la resursele respective.

       A doua tehnologie de confecţionare a fibulelor de la Piatra Craivii este sugerată de prezenţa unor fibule de tip linguriţă aflate într-un stadiu intermediar de fabricaţie. Este vorba de numeroase resorturi şi ace din bronz unele dintre ele nefinisate, precum şi de fibule propriu-zise cărora nu li s-a fixat resortul. Fibulele-linguriţă din Dacia preromană se deosebesc de prototipurile lor din spaţiul celto-germanic (Schiisselfibel) prin faptul că au fost realizate din două bucăţi de metal: corpul fibulei pe de o parte, de care era sudat ulterior resortul cu acul, pe de altă parte. Acest fapt conduce spre ideea că primele exemplare dacice au fost confecţionate din argint. Fibulele central-europcne sunt realizate din bronz, dintr-o singură bucată, prin turnare după metoda a cire perdite. Dacă meşterii daci ar fi realizat exemplare din bronz la acelaşi nivel cronologic, atunci ei ar fi ştiut probabil să le confecţioneze dintr-o singură bucată de metal. Primele exemplare au fost realizate însă din argint prin martelare, ur-mărindu-se obţinerea formei specifice fibulelor cu resort protejat (Schiisselfibel). In această situaţie, meşterii daci au fost nevoiţi să ataşeze resortul (care în majoritatea cazurilor este din bronz sau fier) la corpul fibulelor prin sudare la cald. Fibulele-lingunţă din bronz sunt realizate prin turnarea corpului fibulelor şi prin ataşarea ulterioară a resortului şi acului, fapt ce ilustrează mai degrabă o copiere a etapelor tehnologice utilizate la confecţionarea pieselor de argint.

       Piesele de bronz de la Piatra Craivii ilustrează concret aceste etape. Este de remarcat şi faptul că printre artefactele prezentate se numărăr şi o fibulă linguriţă care nu are acul şi resortul sudate de arc. Resorturile fibulelor-linguriţă descoperite la Piatra Craivii au fost realizate prin martelare din sârme de bronz. Corpul fibulelor a fost obţinut după metoda a cire perdue. Acest procedeu, răspândit în întreaga Europă a epocii La Tene, se aplica în mai multe etape. Prima etapă consta în confecţionarea modelelor din ceară. Acestea din urma se obţineau în „tipare etalon" realizate din bronz, plumb, piatră, lemn etc. In cetatea de la Piatra Craivii nu au fost descoperite astfel de tipare pentru fabricat fibule şi de aceea nu ar fi exclus ca ele să fi fost confecţionate din lemn. Un instrument din bronz având un „tăiş" asemănător cu cel al unei dălţi, putea fi utilizat la modelarea tiparelor de lemn.

       Modelele din ceară obţinute erau îmbrăcate apoi în lut fin realizându-se tiparele propriu-zise. Acestea erau arse, ceara topită fiind scursă printr-un canal confecţionat în prealabil. Următoarea operaţiune consta în turnarea metalului topit în tipare, după care acestea erau sparte şi piesele recuperate. Cele din urmă erau finisate şi prelucrate prin martelare pentru a primi forma finală.

       În sfârşit, aşa cum afirmam anterior, după obţinerea corpului fibulelor-linguriţă, ultima operaţiune consta în sudarea la cald a resorturilor şi acelor. Sudarea nu a fost însă, în majoritatea cazurilor, de o calitate excepţională, constatându-se frecvent desprinderea celor două părţi în timpul utilizării. Acest lucru este dovedit de numeroasele resorturi şi ace descoperite izolate in multe aşezări dacice.

       Din punct de vedere cronologic, fibulele realizate ia Piatra Craivii se eşalonează pe cel mult un secol. Exemplarele având resort bilateral mare şi coardă interioară, iar arcul aplatizat, aparţin unui tip mai puţin cunoscut, dar care este documentat şi prin alte descoperiri din Dacia preromană. Piese similare provin de la Cetea (jud. Alba) şi Sprâncenata (jud. Olt). Fibula din ultima aşezare menţionată a fost descoperită în ultimul nivel de locuire, împreună cu o fibulă cu port-agrafă în formă de cadru, cu piese de tip linguriţă şi cu un exemplar de tip norico-pannonic cu două noduri pe arc. Contextul respectiv sugerează o datare în a doua jumătate a sec. I a.Ch. şi în prima jumătate a sec. I p.Ch., dacă nu cumva această încadrare poate fi restrânsă numai la sfârşitul sec. I a.Ch. şi prima parte a veacului următor.

       Fibulele filiforme cu resort bilateral scurt (format din patru spire) şi coardă interioară îşi fac apariţia pe parcursul celei de a doua jumătăţi a sec. I a.Ch. şi vor fi utilizate pe scară largă pe parcursul sec. I p.Ch., după cum o demonstrează numeroase contexte de descoperire din Dacia preromană.

       In sfârşit, fibulele-linguriţă, aşa cum s-a subliniat si in alte ocazii, cunosc o perioadă de utilizare maximă la sfârşitul sec. I a.Ch. şi în prima jumătate a sec. I p.Ch.

       Coroborând toate aceste date, putem presupune ca piesele prezentate pe parcursul acestei lucrări, provin cu probabilitate dintr-un singur atelier care a funcţionat în a doua jumătate/sfârşitul sec. I a.Ch. si pe parcursul primei jumătăţi a veacului următor.