Situata pe Raul Mare, la iesirea din munti, localitatea detine primatul in productia nationala a masinilor de spalat si de cusut. Vestigii ale culturii materiale datand din epocile neolitice, bronzului si fierului (Halstatt), au fost descoperite in punctele Balastiera, Zavoi, Valea si Dealul viilor. La Paraul Gugului s-a descoperit in 1793 un depozit din bronz, fibule si 24 bratari si lingouri de aur, cantarind 285 gr. Doua tezaure monetare – tetradrahme si denari romani – completeaza lista descoperirilor de aici de pana acum.

           Importanta in istoria localitatii este cetatea, cuprinzand vestigii den epocile bronzului si traco-geto-dacica (sec. III i.e.n. – I i.e.n.) unul dintre importantele centre fortificate ale Daciei lui Burebista – probabil Singidava – amintita de Ptolemeu. Cercetarea acropolei si a asezarii fortificate a permis decoperirea aici a unui splendid mormant tumular nobiliar (sec. I i.e.n), cuprinzand coif, sabie, lance, scut, sica, aplici de centura, piese de harnasament, resturi de la carul de lupta, etc. Apartinand unei capetenii dace, mormantul aduce noi clarificari asupra epocilor respective. Localitatea este amintita documentar la 1493, refuzand sa plateasca – alaturi de Romos si Sibisel – darea patriciatului sasesc, aratandu-se ca “nu pot suporta si plati birurile grele ca provinciali”. In conscriptia din 1539 Cugirul – numarand 700 suflete – este amintit ca facand parte din scaunul Orastiei, impotrivindu-se platii darilor – din nou – ca si la 1515. Framantarile sociale conduse de V. Sarai (1744) si Sofronie (1759) se fac simtite si in zona. La 1761-1762 ia fiinta aici “falans valachica” – compania a 4-a a regimentului graniceresc, cu sediul la Orlat – care si-a pus amprenta pe existenta oamenilor si locurilor de aici, pana la desfiintarea sa, in 1851. Localitatea s-a confruntat cu epidemii de holera si varsat (1873-1875), populatia fluctuand, numarand la 1910, 4866 locuitori.

Sat liber, lipsit de iobagie si curti nobiliare, Cugirul a beneficiat de infiintarea aici a unei fierarii de stat (1770), functionand cu 2 cuptoare se 2 ciocane hidraulice, ce prelucrau fierul vechi – aproximativ 30 tone annual – adus de la Toplita. Infiintarea intre 1799-1803 a Fabricii de Fier si otel – ce lucra cu minereu de la Calan si mai tarziu a fabricii noi “de sus” (1928), cu scularia si atelierul de forja (1930), a dat un nou impuls dezvoltarii ulterioare a orasului.

         Cugirenii s-au remarcat in anul revolutionar 1918, constituind Consiliul National Roman local si Garda Nationala, trimitand la Marea Adunare Nationala de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia delegatii: A. Migrea, R. Crisan, Tr. Lupse, Gh. Sibotean si P. Roman. In evenimentele din decembrie 1989, cugirenii au facut – din nou – dovada temperamentului lor deosebit. Frumusetea zonei invita pe iubitorii de natura si istorie la drumetie.