Judeţul Alba

     Traversat de numeroase cursuri de apa, binecuvantat cu pamant fertil, relief variat si paduri intinse, teritoriul actualului judet Alba este, inca din vremurile de demult, un pamant favorabil asezarii si dezvoltarii comunitatilor umane. Cele mai vechi vestigii arheologice din acest teritoriu dateaza din Paleolitic. Spre deosebire de Paleolitic, Neoliticul este mult mai bogat in vestigii arheologice. Descoperirile facute in judetul Alba sunt dovada existentei uneia dintre cele mai importante culturi neolitice din Transilvania, cunoscuta in literatura de specialitate sub numele de Cultura Petresti. La inceputul secolului al doilea e.n., o parte din Dacia este cucerita de imperiul roman si transformata in provincie. Orasul Apulum, astazi Alba-Iulia, era unul dintre cele mai importante asezari din judetul Alba. Ampelum, astazi Zlatna, era urmatorul oras roman ca importanta in acest teritoriu. Ridicarea si dezvoltarea orasului Ampelum este strans legata de minele de aur deschise in Muntii Apuseni (Carpatii Orientali).

      Dupa retragerea armatei si administratiei romane la sud de Dunare, la inceputul decadei a opta din secolul trei era noastra, fosta provincie romana este locuita de o puternica populatie autohtona atestata prin descoperiri arheologice. Actualul teritoriu al judetului Alba era locuit la acea perioada de o populatie numeroasa care a dus mai departe continuitatea poporului dacoromin in secolele viitoare. Cronicile scrise si descoperirile arheologice vorbesc despre aparitia si dezvoltarea, in secolul IX, a unei asezari autohtone, centru economic si politic in Transilvania. Alba-Iulia este, fara nici o indoiala, una dintre asezarile bine conturate, puternic centru economic, politic si religios al incipientului stat Roman, principat cunoscut sub numele de Voievodatul de la Balgrad. Infrangerea Ungariei de catre turci a avut ca rezultat aparitia Principatului Autonom al Transilvaniei, cu capitala la Alba-Iulia. Alba-Iulia devine astfel, pentru un secol si jumatate, cel mai important centru politic, cultural si umanistic al principatului, locul de intalnire al catorva remarcabile si rasunatoare evenimente istorice. In 1 noiembrie 1599, Alba-Iulia este orasul care l-a intampinat pe Domnul Mihai Viteazul, primul care a unit Principatele Romane intr-un singur stat. Orasul devine prima capitala a celor trei Principate Romane.

      Tipografia domneasca, atunci tiparnita Bisericii Ortodoxe, ridicata de Mihai Viteazul incepand cu 1597, publica numeroase carti in limba romana, printe care si Noul Testament de la Balgrad in1648, Bucoavna in 1699 (primul Abecedar din istoria educatiei romanesti) la fel si alte 18 tiparituri romanesti,.Alba-Iulia devine cel mai important centru publicistic din Transilvania in secolul al XVII-lea. Momentele decisive ale luptei sociale si nationale ale poporului roman din secolele XVIII si XIX nu puteau sa lase deoparte judetul Alba. Capii rascoalei din 1784, Horia, Closca si Crisan sunt incarcerati la Alba-Iulia, cercetati si apoi executati in mod crud, fiind trasi pe roata la 28 februarie 1785. Hotararea romanilor de a-si apara dreptul sacru la libertate isi gaseste cea mai stralucitoare expresie intr-o serie de mari si eroice realizari, intre 1848 si 1849, avand ca erou pe Avram Iancu, remarcabila figura a revolutiei de la 1848 din Transilvania, prezent cu armata sa in Alba-Iulia. Sfarsitul Primului Razboi Mondial (1918) - a insemnat si sfarsitul ultimului imperiu multinationalist Austro-Ungar - deci prin urmare eliberarea popoarelor care au facut parte din el de sub opresiunea sociala si nationala, a facut din Alba-Iulia locul de intalnire unde unitatea nationala a fost desavarsita. La 1 decembrie 1918, Alba-Iulia a fost locul unde Unirea Transilvaniei cu Romania a fost decisa solemn si irevocabil de catre Marea Adunare Nationala de la Alba-Iulia alcatuita din delegati alesi de romanii din Transilvania, Unirea Statului National Modern Roman fiind atunci desavarsita

     Municipiul Alba Iulia, resedinta judetului Alba, este situat la confluenta Ampoiului cu Muresul, la o altitudine de 250 m. Străbătut de numeroase cursuri de apă, lunci mănoase si cu un relief variat, acoperit de păduri întinse, judetul Alba de azi a constituit, încă din cele mai îndepărtate timpuri, un teritoriu extrem de favorabil aparitiei si dezvoltării comunitătilor umane. Cele mai vechi urme de pe aceste meleaguri datează din epoca paleolitică; astfel, în localitatea Sohodol din muntii Apuseni, două pesteri, Lucia Mare si Lucia Mica se presupune că au fost locuite de oamenii acestei epoci.

     Spre deosebire de paleolitic, epoca neolitică este mult mai bogată în vestigii, locuirea neolitică începând încă din faza timpurie a acesteia (Cultura Cris). Dintre cele mai însemnate descoperiri mentionăm importantul complex de la Alba Iulia, Lumea Nouă, cu bogatul său material arheologic, asezarea de la Petresti, aceasta dând numele uneia dintre cele mai interesante culturi neolitice transilvănene, Cultura Petresti. Amintim apoi asezările de la Pianu de Jos, Răhău si Dumbrava (Limba); importante statiuni neolitice se află si la Mihalt, Noslac, Tărtăria, Daia Română si la Ghirbom.

     Cât priveste faza de tranzitie de la neolitic la epoca bronzului, din cele aproximativ 73 de localităti în care s-au descoperit asezări apartinând acesteia, asezări ce se încadrează, în general, în Cultura Cotofeni - mentionăm statiunile de la Cetatea, Câlnic, Căpud, Sebes, Livezile, Straja, Pianu de Jos, Pianu de Sus, Blandiana si Piatra Craivii.

     Săpăturile arheologice de pe platoul „Cetate" unde se află fortificatia de la Cugir, au dat la iveală o descoperire senzatională: primul mormânt princiar dac din Transilvania continând coiful de fier, cămasa cu zale, scutul, pumnalul dacic cu lama curbată, precum si resturile unui car triumfal. Se poate afirma, asadar, că la Cugir s-a aflat un centru dacic important, o dava, ale cărei începuturi par a data din secolele III-II î. Hr.

     Începutul secolului al II-lea al erei noastre aduce după sine cucerirea unei părti a Daciei de către Traian si transformarea acesteia în provincie a Imperiului Roman. Locul principal intre asezările romane pe teritoriul judetului Alba, din această nouă perioadă, îl ocupă orasul Apulum, continuatorul vechiului centru dacic Apoulon de la Piatra Craivii, cu cele două asezări ale urbane ale sale - colonia Aurelia Apulensis si colonia Nova Apulensis - si cu importanta legiune militară, legiunea a XIII- a Gemina si castrul acesteia. De la bun început trebuie subliniat că asezarea de aici a jucat un rol foarte important în istoria provinciei încă din perioada în care viitorul centru se găsea în stadiul de canabae. Astfel, începând chiar cu timpul domniei împăratului Hadrianus, acest centru va fi capitala Daciei Superior, pentru ca, putin mai târziu, din vremea lui Marcus Aurelius, să ajungă resedintă a Daciei Apulensis.

     După cum este cunoscut, si în mediul rural se desfăsura o intensă viată materială si spirituală; cele peste 90 de localităti din care ni se semnalează descoperiri de epocă constituie o dovadă evidentiată în această privintă.

     Cu privire la epoca de trecere la feudalism, secolele III-IX d. Hr., este de precizat că încă de la începutul celui de al optulea deceniu al secolului al III-lea d. Hr. armata si administratia romană sunt retrase la sudul Dunării, în vechea provincie rămânând insă marea masă a populatiei autohtone, asa după cum ne-o dovedesc cercetările si descoperirile arheologice. Importante urme de locuire a Albei Iulia, cât si a întregului teritoriu al judetului Alba există pentru toată această perioadă de după retragerea romană; au fost identificate peste 50 de asezări si necropole datând din secolele VII ien-IX en, dintre care se pot aminti: Alba Iulia, Blandiana, Aiud, Berghin, Cugir, Noslac, Spãlnaca, Sebes, Teius, Pian etc.

     O dată cu secolul al IX-lea s-au construit puternice formatiuni economice si politice ale populatiei autohtone românesti cum ar fi voievodatele lui Gelu, Glad si Ahtum. Alba Iulia a îndeplinit rolul de centru politic si religios al unei formatiuni statale incipiente românesti - voievodatul de la Bălgrad (Cetatea Alba) - organizat pe locul unde s-a aflat orasul roman Apulum.

     În jurul acestui centru s-au format, la sfârsitul secolului al XII-lea , comitatul Albei - atestat documentar în 1177 - din care s-a dezvoltat, la începutul secolului al XVII-lea, comitatul Albei Superioare, spre deosebire de Alba Inferioară, ce cuprinde teritoriul aproximativ al judetului Alba de astăzi.

     Începând cu a doua jumătate a secolului al XII-lea si până la începutul secolului al XIV-lea sunt adusi în Transilvania coloni sasi, provenind din actuala regiune germană Saxonia.

     În Evul Mediu, pe teritoriul judetului s-au construit mari domenii nobiliare, cel al episcopiei romano-catolice din Alba Iulia, precum si cele ale nobililor de Trascău, Geoagiu de Sus, Câlnic si Vingrad. Exploatarea la care au fost supuse obstile libere românesti de către marea nobilime a generat numeroase nemultumiri si puternice contradictii care au dus la izbucnirea multor miscări si răscoale tărănesti.

     Răscoala de la Bobâlna (1437) a cuprins si judetul Alba, iar, mai târziu, iobagii români si maghiari din părtile Trascăului au participat la războiul tărănesc condus de Gheorghe Doja, cucerind în 1514 cetatea nobililor de la Trascău.

     Dezvoltarea economică ulterioară, dezvoltarea unor zone cu resurse bogate din judetul Alba au determinat aparitia mestesugurilor si oraselor. Încă din secolul al XIII-lea sunt amintiti, la Alba Iulia, mesterii străini si localnicii care lucrează la catedrala romano-catolică, iar în orasul Sebes sunt mentionate în 1376, primele bresle mestesugăresti organizate din Transilvania, în acelasi timp cu cele din Sibiu si Brasov.

     Perioada medievală a lăsat mostenire pe pământurile judetului Alba monumente de mare valoare artistică: cetătile de piatră de la Câlnic, Săsciori, fortificatiile orăsenesti de la Sebes, Aiud si Alba Iulia, monumente de artă romanică importante, cum este catedrala romano-catolică din Alba Iulia; la acestea se adaugă monumente românesti foarte vechi: biserica mănăstirii Râmet, biserica veche din Geoagiu etc. Pe lângă acestea, documentele vremii consemnează si o serie de monumente în stilul renasterii, cum sunt castelele din Vintu de Jos, Cetatea de Baltă si Sânmiclăus.

     În urma păcii de la Karlovitz (1699) Transilvania a fost înglobată în Imperiul Austriac, Carol al VI-lea, ridicând la Alba Iulia o mare cetate bastionară în stil Vauban, adevărat monument de artă militară realizat după planurile inginerului italian Giovanni Morando Visconti. Elementul principal al cetătii este fort cu plan heptagonal, având în cele sapte colturi câte un bastion triunghiular. Cu patru porti, din care se mai păstrează trei, si cu un perimetru de 12 km, a fost cea mai mare si ultima fortificatie de acest fel din Transilvania.

     Începând cu secolul al XVIII-lea, în conditiile societătii feudale, s-au agravat si mai mult contradictiile sociale. Dubla subjugare - socială si natională - la care a fost supusă natiunea română din Transilvania, a determinat, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, izbucnirea unor puternice răscoale tărănesti.

     Răscoala condusă de Horea, Closca si Crisan (1784) ameninta să cuprindă întreaga Transilvanie, dar a fost înăbusită de trupele austriece, Horea si Closca fiind întemnitati la Alba Iulia, si trasi apoi pe roată pe Dealul Furcilor.

     Marile miscări sociale si nationale din secolul a XVIII-lea au determinat aparitia în Transilvania anului 1791 a primului program constient de luptă socială si natională, Supplex Libellus Valachorum, ce cuprinde toate revendicările natiunii române din Transilvania, dovedind prin aceasta ca poporul român a început marea luptă pentru realizarea independentei si unitătii nationale.

     În fostul comitat Alba de Jos, oprimarea cruntă a maselor de iobagi, a lucrătorilor din mine si saline devenise insuportabilă în secolul al XIX-lea, contradictiile pe plan national amplificându-se si din cauză că românii erau privati de cele mai elementare drepturi. Prima jumătate a secolului al XIX-lea a oglindit nemultumirea maselor populare răsculate la Bucium, Abrud - Sat si Cărpinis, conduse de Ecaterina Varga.

     Pe teritoriul judetului Alba, în 1848, peste 40 000 de participanti la adunările de la Blaj au adoptat un program de revendicări burghezo-democrate, culminând cu abolirea iobăgiei si proclamarea independentei natiunilor romane. În perioada octombrie 1848 - iulie 1849, marele revolutionar Avram Iancu, supranumit „Craiul Motilor", a instaurat o administratie românească cu un pronuntat caracter democratic.

     Din judetul Alba s-a ridicat si Pronunciamentul de la Blaj (mai 1868), un protest împotriva pactului dualist austro-ungar din 1867 privitor la alipirea fortată a Transilvaniei de Ungaria.

     În perioada Războiului de Independentă din 1877-1878, multi români transilvăneni au trecut clandestin muntii si s-au înrolat voluntari în armata română. Mai târziu în cadrul miscării memorandiste din perioada 1892-1894, locuitorii Albei au constituit o prezentă exceptională.

     Spre sfârsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, s-a accentuat deosebit de mult, oprimarea tărănimii. Rămasi fără pământ si transformati în proletari agricoli, mii de locuitori ai comitatului Alba de Jos au trecut muntii si s-au stabilit în România sau au emigrat în America. Tot acum s-a înrăutătit situatia muncitorilor, generalizându-se greva ca formă de luptă pentru satisfacerea revendicărilor muncitoresti; se impun aminte greva feroviarilor din Alba Iulia, a constructorilor din Ocna Mures (1905), a muncitorilor de impregnat traverse din Aiud, a celor de la Inteprinderea de morărit din Alba Iulia.

     La sfârsitul anului 1918, miscarea revolutionară generală a maselor populare a înlăturat cu desăvârsire autoritatea austro-ungară. Crearea Consiliului National Român Central a constituit încă un pas către unirea românilor intr-un stat national. Marea Adunare Natională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 a decis Unirea Transilvaniei cu România, prin votul celor 1228 de mandatori ai poporului român.

     O dată cu aplicarea Dictatului de la Viena din august 1940, când partea de nord a Transilvaniei a fost cedată Ungariei, au crescut nemultumirile, pretutindeni având loc ample adunări si manifestatii de protest, intre acestea deosebindu-se cele de la Alba Iulia, Cugir si Sebes din 1-3 septembrie 1940. După 23 August 1944, această parte a tării va fi eliberată, ea revenind la patria mamă, eveniment la care si-au adus contributia si numerosi locuitori din Alba.