Legiunea XIII Gemina

      Începuturile legiunii XIII Gemina sunt obscure datorită lipsei unor dovezi concludente şi a părerilor divergente ale cercetătorilor. Astfel, Th. Mommsen plasează începuturile unităţii în anul 6 d.Hr. când Augustus, silit de împrejurări externe, adaugă la cele 12 legiuni republicane încă opt, numerotate de la XIII la XX. Alţi autori remarcă că şi înainte de Augustus a existat o legiune XIII Gemina şi propun pentru data înfiinţării sale anii 16 - 15 î.Hr.

      Epitetul “Gemina” indică fuzionarea într-o singură unitate a două sau mai multe corpuri de trupă (poate chiar legiunile cu numărul XIII ale lui Caesar şi Pompei) fapt explicat de Caesar în “De bello Gallico”: unam [legionem] ex Cilicia veteranam, quam factum ex dualus gemellam appelabat" . Dio Cassius spune de asemeni că legiunile contopite poartă denumirea de Gemina.

      Insigna emblemă a unităţii era leul , simbol protector pus în legătură cu perioada zodiacală în care fusese constituită ( iulie - august). Monedele emise de Filip Arabul, Gallienus, Victorinus precum şi descoperirile arheologice confirmă, din punct de vedere iconografic, această insignă (Ex.: pe reversul unora dintre monedele lui Filip Arabul figurează leul şi un stindard cu cifra XIII, iar cele ale lui Victorinus, pe lângă inscripţia Leg. III Gemina Pia Fidelis conţin şi reprezentarea animalului simbol).

       La scurt timp după anul 14 d.Hr. are loc revolta legiunilor din Pannonia şi Germania îndreptate împotriva noii conduceri de la Roma. Tacitus şi Suetonius arată că nemulţumirea trupelor între care şi XIII Gemina a fost calmată de prezenţa la Rin a lui Germanicus. După evenimentele de la începutul domniei lui Tiberius, din ordinul împăratului, legiunea XIII Gemina ocupă castrul de la Vindonissa unde staţionează aproape trei decenii. Misiunea legiunii la Vindonissa se încheie sub Claudius, anul sau când unitatea este transferată de pe limesul germanic în Pannonia la Poetovio până în a doua jumătate a sec. I d.Hr.

       În perioada pannonică istoria legiunii XIII Gemina se împleteşte cu evenimente ce s-au petrecut la Roma în anul 36 d.Hr. La războiul civil cunoscut sub numele de “anul celor trei împăraţi” au luat parte trupe militare din mai multe provincii. Potrivit lui Tacitus şi Suetonius, în prima fază a războiului civil unitatea îl sprijină pe Otho. Pe câmpurile de luptă, la Bedriacum (Galia Cisalpină) şi Castores (lângă Cremona ), sub conducerea legatului Vedius Aquila, legiunea suferă o grea înfrângere din parte legiunii V Alaudae .

      În 22 decembrie Senatul recunoaşte ca împărat pe Flavius Vespasianus. Soldaţii legiunii XIII Gemina, reîntorşi la Poetovio, trec în tabăra proaspătului împărat. Vespasianus înfrânge la Cremona pe ultimul dintre rivali Vitellius, punând capăt tulburărilor.

      În anul 70 d.Hr., împreună cu alte legiuni, legiunea XIII Gemina ia parte la înfrângerea unora dintre seminţiile galice. Victorioasă în această campanie militară legiunea revine la Poetovio. Noua detaşare trebuie pusă în legătură cu luptele împotriva suebilor şi sarmaţilor din 92-93 . Dovadă a participării legiunii XIII Gemina la aceste conflicte este inscripţia descoperită la Antiochia cu menţionarea legatului legiunii Stel (?) Sospes, datorită contribuţiei sale din “expeditio subica et sarmatica”. La încheierea ostilităţilor, noul sediu al legiunii este stabilit la Vindobona (Viena).

      Începând cu sec. II d.Hr., când Traian hotărăşte declanşarea atacului împotriva Daciei, se încheie şi misiunea legiunii XIII Gemina la Vindobona. În aproximativ anul este mutată împreună cu legiunile I Adiutrix şi XV Apollinaris în dreptul Dunării de Jos. Ea va participa la ambele campanii daco-romane, confirmarea reieşind din inscripţia ridicată la Corinth în onoarea lui Caellius Martiales tribunus legionis XIII Geminae, distins de Traian ca urmare a actelor de bravură militară săvârşite în cea de a doua campanie în urma căreia “universa Dacia devicta est”.

      Legiunea XIII Gemina a staţionat permanent în Dacia din primii ani ai întemeierii provinciei până la abandonarea ei de către romani la începutul domniei lui Aurelian. Ea a avut tot timpul garnizoana în castrul de la Apulum, clădit pe înălţimea “Cetate” de la Alba Iulia. În perioada de la Hadrian şi până la războaiele marcomanice, guvernatorul Daciei Superior a fost totodată şi comandantul legiunii XIII Gemina. După organizarea celor trei Dacii din 168-169 , legiunea îşi are din nou comandanţii săi aparte. La cele 15 nume de legati legionis XIII Geminae cunoscute trebuie să fie adăugat şi numele unui anonim, Valerius Maximus, care nu a fost guvernatorul Daciei dar pe vremea lui Commodus, în 182 , a deţinut comanda legiunii XIII Gemina, după cum precizează inscripţia descoperită la Diana Veteranorum Numidia.

      Un alt legat al legiunii este M. Herennius Faustus , documentat prin două altare cu inscripţii, la Apulum, unul închinat lui Saturnus Securus şi celălalt zeiţei Minerva Supera . Nici el nu a deţinut funcţia de guvernator. În timpul domniei lui Gallienus, ca urmare a reformei efectuate de acesta, comandanţii legiunilor poartă numele de praefecti, fiind numiţi dintre cavaleri. După comandantul legiunii urmează în rang tribunii legionis laticlavi , funcţie deţinută de tinerii din ordinul senatorilor, care exercită această comandă înainte de a avea acces la cariera senatorială propriu-zisă.Această comandă a deţinut-o şi Iulius Rufinus Proculinus , care a închinat un altar zeităţilor egiptene Seraphis şi Isis.

Apulum. Porta Principalis Dextra

      Legiunea XIII Gemina a fost singura legiune care a staţionat în Dacia de la ocupare şi până la evacuarea provinciei. Pentru început, legiunea a fost utilizată la acţiuni de pacificare şi organizare a noii provincii . În momentul în care Traian începe pregătirea campaniei împotriva parţilor, el are în vedere şi participarea militarilor legiunii. Izvoarele epigrafice oferă informaţii privind participarea trupelor din Dacia la luptele din Orient.

      Inscripţiile apărute în Moesia Inferior, Galatia, Beyrut semnalează centurioni şi soldaţi din legiunea XIII Gemina prezenţi în corpul expediţionar roman. Vexilaţiile din legiunea de la Apulum împreună cu alte detaşamente legionare au fost puse în Orient sub comanda lui Iulius Quadratus Bassus.

      La începutul domniei lui Hadrian soldaţii legiunii, împreună cu trupele auxiliare din provincie au opus o rezistenţă dârză atacurilor sarmate. Inscripţiile din Dacia, îndeosebi cele de la Apulum fac referiri la ofiţeri şi soldaţi ai legiunii (legaţi, ofiţeri superiori, soldaţi, veterani), indică originea lor etnică, divinităţile adorate şi scot în evidenţă rolul legiunii XIII Gemina în misiunea de apărare pe care a exercitat-o în Dacia.

      Sub domnia lui Antoninus Pius provincia Dacia a trebuit să facă faţă numeroaselor şi puternicelor atacuri ale dacilor liberi. Se remarcă în acţiunile militare din 156-157 unităţile legiunii, care era condusă de guvernatorul Daciei Superior, legatul Statius Prisscus . La sfârşitul ostilităţilor comandantul unităţii de la Apulum a ridicat în apropiere de Grădiştea Muncelului un altar închinat zeiţei Victoria Augusta pentru sănătatea împăratului.

      Războaiele cu cvazii şi marcomanii periclitează pentru mai bine de două decenii graniţele imperiului, afectând viaţa provinciilor. Centre ca Apulum, Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi regiunea auriferă a munţilor Apuseni au cunoscut atacurile externe. Ca urmare, Marcus Aurelius a procedat la întărirea Daciei din punct de vedere militar, transferând din Moesia Inferior la Potaissa legiunea V Macedonica. Astfel, întregul efectiv militar al Daciei trece la contraofensivă. Inscripţia descoperită în Mauretania Caesariensis , dedicată lui Cornelius Clemens (comandant superior al unităţilor din Dacia) de către Avidius Valens din legiunea XIII Gemina, indică participarea acestei legiuni la lupte.

      În urma aducerii legiunii V-a Macedonica la Potaissa, detaşamentele legiunii XIII Gemina vor fi retrase din zonă. Legiunii XIII Gemina îi revenea în mod special paza ţinutului aurifer. Întreg drumul de-a lungul Mureşului era păzit de detaşamente ale legiunii de la Apulum, instalate în staţiunile militare de la Micia, Bulci, Sânicolaul Mare, Cenad, fapt dovedit de cărămizile cu ştampile descoperite în aceste localităţi.

      Sub Commodus armata Daciei se găseşte în aceeaşi stare de alertă, datorită noilor atacuri ale dacilor liberi unitatea de la Apulum se alătură eforturilor colective de înlăturare a pericolelor. În timpul dinastiei Severilor (193 -235 ) aşezarea civilă din jurul castrului legiunii XIII Gemina primeşte titlul de Municipium Septimium Apulense iar la Apulum se constituie o schola speculatorum , asociaţie a ofiţerilor unităţii.

      În această perioadă, armata beneficiază de o serie de înlesniri: la promovarea în ierarhia militară, măriri de solde, crearea de asociaţii militare, căsătorii în timpul efectuării serviciului militar. ( Constituţia Antoniniana - dată de Caracalla în anul 212 ).

      Starea de nesiguranţă se accentuează tot mai mult la graniţele imperiului în perioada ulterioară Severilor. Atacul carpilor în anul 242 este respins de unităţile din Dacia, dar situaţia gravă impune prezenţa împăratului Gordianus în provincie (238-244 ).

      Italia propriu-zisă fiind ameninţată, se impunea concentrarea aici a numeroase trupe. Ca urmare, sunt aduse din provincii trupe care să apere teritoriul peninsulei. În localităţi din Italia de nord ( Aqvilea, Ticinium, etc.) au apărut indicii despre existenţa unor vexilaţii aparţinând legiunii XIII Gemina, care au staţionat aici. Situaţia imperiului se degradează şi sub Gallienus .

      Inscripţiile descoperite în apropierea de Poetovio semnalează detaşamentele legiunii XIII Gemina şi V Macedonica aflate sub comanda lui Flavius Aper pe teritoriul provinciei Pannonia. Sub împăratul Aurelian, legiunea XIII Gemina este transferată la sudul Dunării, în Dacia Ripensis (la Ratiaria), primind însărcinarea de a supraveghea malul drept al Dunării. La nordul şi sudul fluviului, datate aproximativ în sec. IV şi descoperite la Ratiaria, Kladovo, Drobeta, Dierna, sunt cărămizi şi ţigle marcate cu ştampila L XIII G. RAT, LE XIII GE, LEG XIII G PC.

     Notitia Dignitatum oferă informaţii privind dislocările de trupe în timpul Imperiului roman târziu; se atestă existenţa unor praefecturi şi praefecti legionis XIII Geminae în centre ca: Aegeta, Transdrobeta, Ratiaria, Zernis. După toate probabilităţile sediul de bază al legiunii era la Ratiaria ; dar unităţi ale legiunii erau dislocate şi în localităţile menţionate în Notitia Dignitatum . Acest fapt întăreşte constatarea privind procesul de faramitare al armatei ca urmare a reformelor împăratului Diocletian prin crearea unui mare număr de praefecturi militare. În cele 18 detaşamente aparţinând unor legiuni dislocate pe valea Nilului cu misiunea de a potoli revoltele locale, două erau vexilaţii ale legiunii V Macedonica şi XIII Gemina, care în jurul anului 235 se găseau cantonate la Memphis şi Babilonia , pe Nil.

      Reforma constantiniană a fixat definitiv detaşamentele respective malurile fluviului egiptean. Fracţionarea legiunii în mai multe praefecturi cantonate pe o întinsă arie teritorială a făcut ca numele legiunii XIII Gemina să se piardă în Egipt.

      În perioada tulbure a sec.IV-V, când Imperiul a fost zguduit de invaziile populaţiilor migratoare, existenţa acestei legiuni nu mai poate fi urmărită.

Sursa:

          Adrian Bejan, Dacia Felix. Istoria Daciei romane, Timisoara, 1988;

Bibliografie suplimentara:

        Vasile Moga, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea XIII Gemina, Cluj-Napoca, 1985.

Vezi si:

          www.mnuai.ro