Armamentul

A fost gândită nu numai ca unealtă cât mai ales ca armă, cu mânerul prelung îmbrătisat de muche si cunoscută sub numele de CATEIA, este prezentă pe Columnă sub trei forme de astă dată fără prelungirea muchiei pe mâner, dar cu tăisul lat în formă de cornul lunii si legătura lamei cu teaca gâtuită.

     1. SECUREA DE LUPTA SCYTICĂ, despre care anticii spun ca ar fi avut proprietatea boomerangului de a se întoarce la cel care a aruncat-o. Această secure îsi are originea în securea de luptă getică din bronzul IV.
     2. SECUREA-TOPOR, cu tăisul lat si rotunjit, cu gura de înmănusare pătrată dar fără urechea caracteristică "celturilor"
     3. SECUREA DE LUPTA TURTITĂ, cu tăisul lat si rotunjit, cu muchea prelungită în formă de ciocan subtire. Această secure delicată a fost folosită aproape exclusiv pentru luptă.
     4. SECUREA DE TIP CIOCAN-TOPOR, cu noduri în locul de prindere pe mâner

Cuţitul
Ca si securea, cutitul era în acelasi timp si unealtă dar si armă, motiv pentru care a fost foarte folosit. Se purta în teacă, la chimir si avea multe forme:

     1. cutite cu lama lată, dreaptă si tăis convex
     2. cutite cu lama îngustă, muchie convexă si tăis drept. Din aceste cutite derivă tipurile de cutite dacice, cu tăis aproape ca al cosorului de vie, reprezentat des pe monumente si foarte folosit de daci
     3. cutitul cu lama în forma de s, derivate din cutitele din perioada bronzului
     4. cutite cu mânerul de fier îmbrăcat în lemn sau os si terminat în formă de bulb sau buton. O categorie aparte o reprezintă cutitele-cosor specifice dacilor, foarte eficace în lupta corp la corp. Sunt arme foarte late si cu vârful brusc încovoiat având lama de 20-30 de cm. Mânerul de lemn prinde coada cosorului prin înfigere dar si cu ajutorul unui inel de fier.

Spadele

Spadele scurte aveau o lungime de cca. 0,50 cm din care mânerul cam 12-15 cm cu tăis dublu. Aceste spade serveau la tăiat prin lovire de sus în jos.În timp sub influenta celtică lamele spadelor au ajuns la lungimi considerabile de până la un metru si o lătime de 5-6 cm.

Sabia curbã
Arma caracteristică dacică cu vârful treptat îngustat si curbată în formă de seceră si cu un singur tăis pe partea concavă. Tipurile mai mici se mânuiau cu o mână dar cele mari cu două. Aceste arme de calitate au fost produse în număr foarte mare astfel încât aproape toti bărbatii valizi erau înarmati unitar ba au fost si exportate la celti, sarmati si bastarni.

Se fabricau într-o puzderie de forme si modele de la mici vârfuri de tepusă la fiare enorme de lănci de 50 cm, de la forme simple fără aripi până la forme care copiază frunza de salcie sau dafin de la forme de simple lănci de împuns la darde de aruncat si până la forme complexe cu fierul în formă de flacără. La capătul de jos majoritatea erau prevăzute cu un pinten ascutit de fier pentru a putea fi înfipte în pământ împotriva cavaleriei

Este de fapt o lance mai mică si mai scurtă folosită la împuns dar mai ales la aruncat fie cu mâna fie mai des cu balista

Arcul ca armă ofensivă a fost folosit atât de pedestrime cât mai ales de cavalerie. Simbioza fericită dintre călărimea geto-dacă si arc le-a adus luptătorilor un bun renume în lumea antică europeană. Vârful de bronz sau fier, triunghiular, turtit si cu doi pinteni tot triunghiulari, mult prelungiti în jos, ca niste spini lati aveau la bază o teacă de prins lemnul în ea si mai rar un cui de înfipt în varga de lemn. Orientativ se găsesc 3 tipuri de vârfuri de săgeti:

       1. vârf cu pinteni
       2. vârf cu aripi ca al lăncilor
       3. vârf cu coaste, de profil helicoidal în trei muchii; este neîndoielnic că săgetile se înveninau, nu rareori, cu venin de viperă sau altă otravă.

Un alt tip de sageata era cea folosita de baliste care erau mai grele si mai masive.

Era alcatuit dintr-o mica parte de metal, respectiv manusa interioara si umbo-ul exterior, iar corpul de lemn captusit cu piele. Forma cea mai des intilnita era cea ovala de mari dimensiuni si mai rar rotund si mic, dar ambele variante erau bogat ornamentate