Fortificaţiile

     Urmare a perfectionării si generalizării uneltelor de metal, avântul economic si explozia demografică au impulsionat, în secolele XII - IV î.e.n. trecerea la realizarea unor lucrări de fortificare de mari proportii, suprafete de până la 30 hectare fiind amenajate ca fortificatii de refugiu ( Sântana, Cornesti, Ciceu-Corabia - jud. Bistrita-Năsăud). Ridicate pe înăltimi greu de atins, constructiile se adaptau perfect terenului, îndeosebi în zona muntoasă si deluroasă, pe directiile slab protejate natural fiind amenajate santuri de apărare de mari dimensiuni (adâncime de 4 m si lătime de cca. 13 m la Sântana) si valuri de pământ puternice (25 m lătime la 7 m înăltime tot la Sântana), întărite, în functie de materialul existent în zonă cu miez de piatră nefasonată, cu ziduri de sprijin de piatră (Seica Mică, jud. Sibiu, Sona, jud. Alba, Ciceu-Corabia jud. Bistrita-Năsăud), sau placate cu lespezi de piatră acoperită cu lut ars (Babadag jud. Tulcea). În zonele de câmpie, unde, adesea, era necesară ridicarea circulară a fortificatiilor, se utilizau lutul si lemnul, tehnica constând în realizarea unui nucleu de arsură prin ardere deschisă sau aplicarea "turtelor" de pământ pe un schelet de pari si bârne transversale ( Popesti, jud. Giurgiu; Bucovăt, jud. Dolj) .                                                             

     În secolele VIII - IV î.e.n. conceptia si executia fortificatiilor se perfectionează generalizându-se asezările tip pinten barat, apărate de santuri, valuri de pământ cu palisarde de mari dimensiuni, cu ziduri de piatră sau cărămidă, "bastioane" si poartă cu intrare "în cleste" reprezentative fiind cele de la Seica Mică (jud. Sibiu), Cotofenii de Jos (jud. Dolj). Apar ca o dovadă a evolutiei sociale si politice, a accelerării procesului de constituire a statului, cetătile puternice de mare importantă strategică, cu ziduri, valuri de pământ cu miez de piatră, santuri succesive etc. ca cele de le Cotnari si Stâncesti în Moldova, Voievodeni (jud. Mures), Bodoc (jud. Covasna) etc. În epoca următoare, a afirmării statale la geto-daci (sec. III î.e.n. - I e.n.) asezările fortificate si cetătile de resedintă ale căpeteniilor sau cele cu rol de acropolă închizând incinte restrânse vor începe să se constituie în sisteme de fortificatii, ridicate prin munca colectivă a obstiilor uniunilor politice regionale. Centre politice pot fi identificate în zonele complexului fortificat Jigodin (jud. Harghita), la Poiana (Piroboridava) - Barbosi (jud.Galasi), Cozla-Bâtca Doamnei (Petrodava?)(jud. Neamt), Piatra Craivii-Cugir-Sona (jud. Alba), Polovragi (jud. Gorj), Ocnita (Buridava - jud. Vâlcea), Cetăteni (jud. Arges), Pietroasele(jud. Buzău), Câmpuri-Surduc (jud.Hunedoara), Tilisca - Arpasu de Sus (jud. Sibiu), etc. Inegalabil rămâne însă sistemul de fortificatii incluzând cca 200 Km.2 din Muntii Orăstiei având ca punct de plecare centrul politic de la Costesti si cel religios (Kogaionon) din zona Grădistei Muncelului, unde se va ridica Sarmizegetusa Regia capitala statului unificat al geto-dacilor, apărată de fortificatiile de la Faeragu, Vârful lui Hulpe, Prisaca, Cetătuia si cetătile Blidaru, Piatra Rosie, Bănita, Căpâlna.
     Piatra se impune ca principal material de constructie si acolo unde aceasta lipsea (la ses), cărămizile (lupe) de lut . Majoritatea cetătilor dacice însă au fost ridicate în tinuturi muntoase printr-o perfectă integrare a constructiilor în peisajul specific montan, imaginea contemporanilor fiind aceea sugerată de Florus, a dacilor "aninati de munti".

     Constructorii daci au adaptat particularitătilor terenului nu numai planul cetătilor ci si tehnica de inspiratie elenistică, rezultatul fiind aparitia genului original de zid-murus Dacicus: gros de la 1 la 3 metri (prin dublare la cetătile refăcute de Decebal) cu două fete (exterioară si interioară) din blocuri variabile(0,6-0,8 m lungime, 0,4-0,6 m înăltime, 0,3-0,4 m grosime) de piatră tăiată regulat (opus quadratum), între care se tasa un emplecton de pământ si pietris; pentru realizarea coeziunii părtilor componente (piatra legată cu mortar a fost identificată doar la Dava de la Cetăteni-Arges, ca mărturia legăturilor culturale cu lumea romană) în partea superioară ale blocurilor se tăiau jgheaburi ("babi") în care se introduceau capetele bârnelor care, străbătând emplectonul, făceau legătura între cele două fete ale zidului. Dublate uneori de valuri de pământ si santuri, zidurile de incintă închideau la colturi bastioane patrulatere de apărare, în timp ce, în interior se aflau sub supravegherea turnurilor locuintă. Astfel construite, cetătile dacilor s-au dovedit în măsură să reziste masinilor de război romane soldatii lui Traian fiind nevoiti să înfrunte "multe primejdii" în "muntii cei întăriti cu ziduri", să facă mari sacrificii ca să poată lua "cu pericole, munte după munte".

Sursa:

        Mircea Dogaru, Armată şi societate în spaţiul românesc, Bucuresti, f.a.

Bibliografie suplimentara:

         Vasile Haheu, Sisteme de fortificaţii getice. Probleme şi perspective, în Symposia Thracologica, 9, 1992, p. 148-149;

        Vasile Haheu, Sisteme de fortificatii traco- getice de la est de Carpati, Chisinau, Editura Academieide Stiinte Moldova, 2008;

        Ioan Glodariu, Amplasarea fortificaţiilor în sud-vestul regatului dac (L'emplacement des fortifications dans le Sud-ouest du Royaume dace), in: Studia Historica et Archaeologica, Timişoara, 2004, p.183-187. 

         Dinu Antonescu, Introducere în arhitectura dacilor, Bucuresti, 1984;

         Ioan Glodariu, Arhitectura dacilor - civila si militara (sec. II î.e.n. - I e.n.), Cluj-Napoca, 1983;

        Constantin Diacoviciu, Cetatea dacica de la Piatra Rosie. Monografie arheologica, Bucuresti, 1954;

        Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu, Sarmizegetusa. Cetatile si asezarile dacice din Muntii Orastiei, Bucuresti, 1962;

        Hadrian Daicoviciu, Ioan Glodariu, Ion Piso, Un complex de constructii în terase din asezarea dacica de la Fetele Albe, în Acta Museu Napocensis, X, 1973;

        Hadrian Daicoviciu, Stefan Ferenczi, Ioan Glodariu, Cetati si asezari dacice din sud-vestul Transilvaniei, Bucuresti, 1990;

        Ioan Glodariu, Vasile Moga, Cetatea dacica de la Capalna, Bucuresti, 1989;

        Nicolae Lupu, Tilisca - Asezarile arheologice de pe Catanas, Bucuresti, 1989;

        Mihail Macrea, Octavian Floca, Nicolae Lupu, Ion Berciu, Cetati dacice din sudul Transilvaniei, Bucuresti, 1966;

       Vasile Ursachi, Zargidava. Cetatea dacică de la Brad, Bucuresti, 1995;

       I. H. Crişan, Ziridava, în Apulum, 5, 1965, p. 127 - 137.

Vezi si:

          www.descopera.ro

          www.cimec.ro

          www.inmi.ro