Pumnale sica

Parcimonia surselor scrise antice cu privire la "istoria" spaţiului locuit de tracii de la Dunărea de Jos (atât de la sudul, cât şi de la nordul fluviului) este suplinită, în bună măsură, de descoperirile arheologice. Caracterul lacunar al primelor face ca asupra unor componente ale vieţii materiale şi spirituale să planeze astăzi o întreagă serie de dificultăţi în definirea lor. Este şi cazul a ceea ce astăzi numim generic sica.

Temut însemn de prestigiu, cu o încǎrcǎturǎ spiritualǎ aparte, pumnalul de tip sica este un reper în încercarea de stabilire a dimensiunii fenomenului militar tracic în ansamblu, dar mai ales a rolului pe care l-a avut, în societate, elita militarǎ care l-a utilizat[1]. Excursul nostru încearcǎ sǎ aducǎ în discuţie un repertoriu tipologic, cu implicaţiile artistice şi spirituale care se pot construi, cu prudenţa cuvenitǎ, în jurul acestei arme, pornind de la surse iconografice, arheologice, istoriografice, interpretǎri simbolistice şi arheologie experimentalǎ.

Cel mai caracteristic tip de armǎ curbǎ din panoplia rǎzboinicilor traci este reprezentat, aşadar, de un pumnal ascuţit, cu lama curbatǎ şi o secţiune triunghiularǎ, având şanţ de scurgere a sângelui de-a lungul lamei şi motive zoomorfe sau geometrice încrustate pe lamǎ. Dimensiunile acestui pumnal, denumit generic sica, variazǎ între 25 şi 35 cm lungime[2].

Relativa unitate morfologicǎ este afectată de includerea în acest tip de armă a unor piese mai mari, impropriu denumite pumnale, şi chiar a unor sǎbii de mai mici dimensiuni[3], asimilate acestei categorii, foarte probabil din cauza cǎ pumnalele curbe sunt, invariabil, atribuite ethnosului trac şi, în consecinţǎ, asociate cu acesta.

Acest lucru vine în completarea faptului cǎ, din punct de vedere semantic şi terminologic, termenul sica[4], desemnând un pumnal încovoiat, deşi ancorat puternic în limba latinǎ prin derivatele sale[5], este preluat de romani din lumea greacǎ, unde a pǎtruns odatǎ cu mercenarii traci angajaţi în diferitele conflicte ale Eladei[6].

La originea cuvântului stǎ rǎdǎcina indo-europeanǎ *sec, *sac, cu sensul de a tǎia, a secţiona[7], ceea ce permite ipoteza cǎ pumnalele curbe ale celei de a doua jumǎtǎţi a mileniului I a. Chr., arme predilecte pentru tǎiat şi înjunghiat, transpun, întâi în bronz[8], apoi în fier, cuţitele şi pumnalele de piatrǎ neolitice.

Uşurinţa cu care diferite arme curbe de dimensiuni medii rǎspândite în lumea tracǎ, de tip mahaira sau falx, sunt considerate pumnale a fǎcut deosebit de dificilǎ inventarierea şi studierea pumnalelor propriu-zise, în ciuda faptului cǎ acestea din urmă sunt prezente, în numǎr relativ mare, atât în contexte arheologice, cât şi în reprezentările figurative.

Ipoteza identităţii între sica şi oricare altǎ armǎ curbǎ din arsenalul tracilor nu poate fi susţinutǎ dacǎ se ia în calcul faptul că, în limba latină, sica = pumnal încovoiat face parte din aceeaşi familie de cuvinte cu sicilis = seceră, sicilio = a tăia cu secera, sicilicula = seceruică, cosor mic, sicarius = cuţitar, figurat asasin[9]. Toatǎ familia de cuvinte sugereazǎ dimensiuni mici şi nu întotdeauna rǎzboinice.

Cel puţin la nivel teoretic, istoriografia românească pune semnul egal între sica şi oricare alt tip de pumnal curb; practic, însǎ, exemplificarea cu artefacte precise acoperǎ o paletǎ largǎ de forme şi dimensiuni[10], ceea ce face necesarǎ o analizǎ atentǎ şi o clarificare în acest sens.

Ambiguitatea îşi are rǎdǎcinile în izvoarele istorice, nu întotdeauna limpezi, care aduc în discuţie armele tracilor. Potrivit lui Herodot, echipamentul tracilor bithini, care trecuserǎ în Asia la mijlocul mileniului I a. Chr., era compus din suliţe, scuturi uşoare şi sǎbii mici[11], formulǎ pe care Nicolae Iorga o traduce prin suliţǎ, şi bǎltage, şi hangeri[12], încercând sǎ redea atât exprimarea lui Herodot, cât şi adevǎrul istoric[13]. Clemens Flavius sporeşte confuzia, amintind de inventarea de cǎtre traci a unui cuţit mare încovoiat[14], numit în text mahaira, dar fǎrǎ alte detalii morfologice sau funcţionale.

Reprezentările armelor curbe de pe monumentele Antichitǎţii nu sunt, nici ele, mai lipsite de echivoc, pentru a putea cataloga drept pumnale sau falces armele cu care sunt înarmaţi dacii imortalizaţi pe Columna traianǎ sau personificările Daciei de pe o serie de monede romane[15]. Descoperirile arheologice, lipsite de ambiguitǎţile literare sau de minusurile ori adǎugirile artistice, prin numǎrul pieselor şi prin relativa lor standardizare, permit însǎ formarea unei imagini mai corecte şi, implicit, mai complete a acestor arme.

Numǎrul mare de piese descoperite, cu caracteristici variate, dar circumscrise noţiunii de pumnal, cumulate cu echivocitatea izvoarelor antice, obligǎ la o diferenţiere între pumnalele şi sǎbiile de mici dimensiuni (mahaire), posibilǎ doar ţinând seama de caracteristicile fizice şi funcţionale ale armelor avute în vedere.

Astfel, potrivit specialiştilor, pumnalul este considerat acea armǎ albǎ portativǎ cu lama scurtǎ, având de regulǎ douǎ tǎişuri şi vârful ascuţit[16], descriere insuficientǎ, cǎci lipsesc dimensiunile, ca elemente de distingere exactǎ între diferitele arme albe existente în spaţiul trac. Un element distinctiv, necesar pentru a defini exact pumnalele tracice, ar fi funcţionalitatea lor, cu atât mai mult cu cât şi aceasta este deosebit de complexǎ în arealul spaţio-temporal în discuţie.

Prin definiţie, pumnalul este o armǎ ofensivǎ secundarǎ, alǎturi de cuţit, este utilizat doar ca rezervǎ pe câmpul de luptǎ, atunci când armele principale, suliţa, lancea, spada sau sabia, sunt epuizate, indisponibile, sau când situaţia tacticǎ o impune. Având o razǎ scurtǎ de acţiune, eficacitatea sa este maximǎ când este folosit pentru înjunghiere şi secţionare, fiind mult mai redusǎ când este vorba de lovire. Fǎrǎ ca aceste caracteristici sǎ îi scadǎ din utilitate, pumnalul a fost o armǎ importantǎ, la traci cumulând şi o serie de elemente distinctive, de natură esteticǎ şi simbolicǎ.

În acest cadru general al noţiunii de pumnal, cele tracice prezintǎ atribute specifice, îndeosebi legate de formǎ, dar şi de amprenta spiritualǎ. În primul caz, şi poate cel mai evident, forma acestor pumnale, cu vârf ascuţit şi secţiunea lamei triunghiularǎ, este una curbatǎ, cel mai adesea o curburǎ elegantǎ, şi nu prezintǎ douǎ tǎişuri, ci doar unul, pe partea concavǎ a lamei. Aceastǎ conformaţie îmbunǎtǎţeşte trǎsǎturile de bazǎ ale pumnalelor prin faptul cǎ, deşi pǎstreazǎ puterea mare de penetrare rezultatǎ din vârful ascuţit şi lama prelungǎ, amplificǎ efectele acţiunii de secţionare/înjunghiere. Cea de-a doua particularitate a pumnalelor trace este prezenţa unei importante încǎrcǎturi spirituale, dedusă din reprezentǎrile cu care sunt ornamentate lamele[17], dar şi din relaţia armelor curbe în general cu ideea de sacrificiu.

Pornind de la aceste considerente, în zona nord-balcanicǎ se poate trasa o linie evolutivǎ de-a lungul cǎreia, plecând de la forme simple, prin modificǎri succesive, se ajunge, spre sfârşitul secolului al III-lea a. Chr. şi începutul secolului urmǎtor, la o formǎ finalǎ, elaboratǎ funcţional şi estetic, proprie unei elite rǎzboinice cosmopolite, al cărei arsenal permite identificarea în rândurile sale şi a unei componente tracice.

Aria acoperitǎ de aceşti rǎzboinici o reprezintǎ nord-vestul Bulgariei, vestul Munteniei, bună parte din Oltenia, cu o intruziune consistentă în sud-vestul Transilvaniei[18], altfel spus: complexul cultural arheologic Padea-Panagjurski Kolonii (Pl. XVI), în al cǎrui inventar funerar gǎsim şi pumnale curbate de tip sica[19]. Aceastǎ elitǎ militarǎ, în expansiunea ei spre nord, a eliminat autoritatea celticǎ din zona intracarpaticǎ şi a rǎspândit pumnalul curbat la nord de Dunǎre, sica fiind utilizatǎ de elitele militare şi religioase ale Regatului dac[20].

Arsenalul acestor luptǎtori acoperǎ toate tipurile de arme necesare pentru purtarea luptei cu succes de cǎtre profesionişti: lance pentru atac, spadǎ lungǎ pentru lupta de aproape, scut pentru apǎrare, uneori coif şi cǎmaşǎ de zale, pumnal pentru lupta corp la corp (pl. I). Dotarea acestei elite militare cu arme de diferite tipuri demonstreazǎ nu numai o origine diversǎ a membrilor sǎi, ci şi contribuţia pe care fiecare grup etnic şi-a adus-o la întregul complex şi reflectǎ adaptabilitatea comunitǎţilor în discuţie la noile realitǎţi de pe teatrele de luptǎ ale ultimei jumǎtǎţi de mileniu a. Chr. În acest context, pumnalul are o destinaţie precisǎ, ţinând seama de raza sa scurtǎ de acţiune şi particularitǎţile morfologice, respectiv curbura lamei, şănţuirile (Blutrinne) şi tǎişul pe partea convexǎ. Aceste caracteristici trebuie rediscutate, pentru o mai bunǎ înţelegere a modalitǎţilor practice de utilizare în acţiunile combative, atât pentru delimitarea pumnalelor curbe în raport cu diferitele variante de sǎbii de dimensiuni mici şi medii, cât şi pentru înlocuirea, mai mult decât necesară, a sintagmei sabie de tip sica, utilizată adeseori în literatura de specialitate şi care, prin ambiguitatea sa, transferǎ locul pe care ar fi trebuit sǎ îl ocupe pumnalele unei varietăţi de sǎbii curbe.

Acest echivoc, nǎscut pe la începutul secolului al XX-lea[21] şi continuat, cu mici excepţii, în întreaga istoriografie a secolului XX[22], este rezultatul combinǎrii imaginilor de pe Columna traianǎ cu puţinele izvoare istorice, toate armele curbe altele decât sǎbiile mari fiind considerate sica, fără a se ţine cont de funcţionalitatea lor. Analiza acestei funcţionalitǎţi aratǎ cǎ pumnalele şi sǎbiile curbe, având funcţii şi caracteristici diferite, nu pot fi utilizate în acelaşi mod şi, deci, au fost redate diferit în reliefurile Columnei. Astfel, sǎbiile curbe erau folosite pentru penetrarea armurilor şi coifurilor soldaţilor grupaţi în formaţii compacte, ceea ce necesitǎ o armǎ mai grea şi cu vârful curbat ceva mai accentuat decât pumnalele descoperite în contexte arheologice, caracteristicǎ ce rezultǎ şi din aspectul mai robust cu care apar figurate. Potrivit acestor considerente, o sabie curbatǎ trebuia ţinutǎ cu vârful înspre inamic, dat fiind faptul cǎ sabia era folositǎ îndeosebi pentru lovituri de sus în jos, aşa cum rezultǎ din scenele LIX, LXXII sau XCV[23], modalitate de utilizare improprie pentru pumnale, mai mici şi mult mai elegante. Singura scenǎ în care apare, fǎrǎ echivoc, un pumnal sica este aceea în care regele Decebal se sinucide, CXLV[24], şi care prezintă în mod categoric modul de utilizare a pumnalelor. Acestea erau destinate înjunghierii şi spintecǎrii, acţiuni realizabile numai de jos în sus, precum şi secţionǎrii, în cazul suicidului, ceea ce obliga la orientarea armei cu tǎişul cǎtre propriul corp.

Cea de a treia particularitate, anume canalele longitudinale (Blutrinne[25]) încrustate pe lame, este una comunǎ tuturor armelor albe care au ca scop înjunghierea. Ea oferă nu doar o ranforsare a armei, ci şi sporirea efectelor letale ale înjunghierii. Astfel, şanţurile, unul sau douǎ, permit scurgerea sângelui din ranǎ chiar şi atunci când pumnalul rǎmânea înfipt, permiţând o hemoragie continuǎ. Prezenţa canalelor de scurgere a sângelui pe pumnalele elitei militare tracice, începând cu secolul al IV-lea a. Chr., aratǎ nu numai o eficientizare a acestor arme, ci şi locul pe care ele îl ocupǎ în arsenalul elitei militare şi, implicit, diferenţierea, atât în arta figurativǎ cât şi în literatura de specialitate, între pumnale şi diferitele arme cu caracteristici morfologice apropiate.

Pentru completarea acestei deosebiri, cea de a patra caracteristicǎ este la fel de elocventǎ, fiind constituitǎ din ornamentaţii ale lamei cu diferite elemente geometrice sau zoomorfe. Ordonarea acestor elemente de decor a fost iniţiatǎ de cǎtre cercetǎtorul polonez Zenon Wožniak în 1974. El a împǎrţit aceste ornamentaţii în patru grupe distincte: o primǎ grupǎ (A) cumulează reprezentările zoomorfe; a doua (B) cuprinde o serie de asocieri complexe de cercuri, puncte şi linii dispuse în zig-zag; a treia (C) însumează cercuri şi linii longitudinale, iar ultima (D) include şiruri de triunghiuri poansonate pe lamele pumnalelor[26].

Interpretarea acestor decoruri este diversǎ, mergând de la simboluri uraniene[27] pânǎ la transpunerea pe lamǎ a unor fenomene cereşti[28], nici o variantǎ nefiind mai puţin probabilǎ. Ornamentarea pumnalului, pe lângǎ personalizarea armei, avea scopul de a-i conferi o puternicǎ încǎrcǎturǎ spiritualǎ, foarte probabil amplificatǎ de utilizarea sa ca instrument de sacrificiu.

Din punct de vedere tipologic, deşi existǎ o puternicǎ tendinţǎ de standardizare, pumnalele sica pot fi încadrate în trei tipuri principale, deosebite doar prin unele aspecte morfologice, nu şi funcţionale[29].

Primul tip este caracterizat prin masivitate, uneori cu aspect frânt imediat dupǎ jumǎtatea lamei, vârf scurt şi ascuţit, cu o curburǎ uşoarǎ, tija mânerului scurtǎ, de regulǎ de formǎ triunghiularǎ, prevǎzutǎ cu un orificiu pentru nitul necesar fixǎrii mânerului, situat în apropierea lamei. Lama prezintǎ ornamente incizate şi un şanţ de scurgere a sângelui puternic profilat. Aceste caracteristici nu sunt generale, singurele argumente pentru delimitarea acestui tip fiind dimensiunea şi forma aproximativ asemǎnǎtoare. De asemenea, nu la toate piesele a putut fi stabilitǎ cronologia exactǎ, în special pentru unele pumnale publicate în literatura de specialitate din Bulgaria.

Aspectul robust şi alura aparent grosolanǎ, alǎturi de datarea majoritǎţii pieselor în orizontul cronologic cuprins între secolele III-I a. Chr., permit ipoteza cǎ din acest tip a evoluat pumnalul sica în forma sa clasicǎ, pe care o regǎsim în urmǎtoarea categorie.

Nu foarte numeros, acest tip de pumnale sica a fost descoperit de-a lungul unei axe nord-sud, începând cu zona vesticǎ a Bulgariei şi înaintând spre nord, pânǎ în centrul Transilvaniei, descoperirile fiind mai compacte în zona Porţilor de Fier.

Cel mai sudic exemplar a fost descoperit la Ravno-Pole (pl. II/2), lângǎ Sofia, apoi, avansând către Dunăre, la Hristo Danov (pl. II/6), Galatin (pl. II/3), Prisovo (pl. II/4), Komarevo (pl. III/2, 3, 4; pl. V/2a-b), Sokolare (pl. III/5), Altimir (pl. III/6, pl. V/1), Bǎrkačevo (pl. V/4), Sofronievo (pl. V/5), Vraca (pl. V/3), Comakovtzi (pl. VI/1), Panagyurishte Kolonii (pl. VI/2, 3, 4), Bogomilovo (pl. II/1), Pleven (pl. II/5), toate în Bulgaria. Din zona Porţilor de Fier provin de asemenea trei astfel de piese, descoperite la Ajmana, în Serbia (rep. 2, pl. IV/1), şi la Dubova (rep. 1; pl. IV/3) şi Siseştii de Jos, pe malul românesc (rep. 3, pl. IV/6a-b). Cele mai nordice exemplare provin de la Cǎpâlna (rep. 4; pl. IV/5) şi Piatra Craivii[30] (rep. 18; pl. IV/2a-b; pl. VI/6), ambele în judeţul Alba. Doar douǎ exemplare nu fac parte, geografic vorbind, din axa de rǎspândire nord-sud, şi anume cel descoperit la Vânǎtorii Mici, judeţul Giurgiu (rep. 24; pl. IV/4), şi cel de la Radovanu, judeţul Cǎlǎraşi (rep 20; pl. III/1), prezenţa lor în afara zonei de concentrare fiind în strânsǎ legǎturǎ cu o posibilǎ migraţie de-a lungul Dunǎrii.

Un caz aparte îl constituie câteva pumnale oferite spre vânzare pe o serie de site-uri specializate în comerţul cu antichitǎţi. Deşi contextele arheologice din care provin nu sunt cunoscute, ceea ce le îngreunează mult datarea şi atribuirea, informaţiile postate de aceste site-uri, imaginea propriu-zisǎ, dimensiunile şi, în rare cazuri, detaliile privind piesele în sine permit cel puţin recunoaşterea lor ca aparţinând lumii trace şi, cu prudenţa cuvenitǎ, încadrarea tipologicǎ. Tipului discutat aici îi aparţin douǎ astfel de pumnale descoperite în locaţii neprecizate (pl. III/7; pl. VI/5)[31].

Cel de al doilea tip, nu foarte diferit morfologic, dar care prezintǎ unele particularitǎţi notabile, se conturează în jurul a trei pumnale descoperite în localitatea Padea din Oltenia, locaţie eponimǎ pentru aspectul cultural Padea-Panaghiurski Kolonii (pl. VII/1). Aceste pumnale nu mai prezintǎ aspectul robust al tipului prim, ci au o lamǎ prelungǎ, cu şanţ pentru scurgerea sângelui, dar pǎstreazǎ, cel mai adesea, limba de mâner triunghiularǎ scurtǎ. Doar douǎ exemplare au apărut, pânǎ la aceastǎ datǎ, la sud de Dunǎre, la Teteven (pl. VII/2) şi Comakovtzi (pl. VII/5), alte douǎ fiind identificate în nordul fluviului, la Slatina (pl. VII/3) şi Zimnicea (pl. VII/4), şi unul în Transilvania, la Silivaş (pl. VII/7). Tot acestei categorii pare sǎ îi aparţinǎ şi cel mai lung exemplar cunoscut, piesǎ braconatǎ însǎ şi oferitǎ spre vânzare pe un site specializat în comerţul cu antichitǎţi[32] (pl. VII/6). Fǎrǎ a cunoaşte provenienţa acestui pumnal, ghidându-ne doar dupǎ informaţia evident lacunarǎ prezentatǎ pe site, dupǎ caracteristicile morfologice şi analogiile cu piese similare descoperite în contexte sigure, putem afirma cǎ pumnalul aparţine arsenalului lumii tracice, aşa cum este cazul altor şase astfel de piese din categoria urmǎtoare.

Al treilea tip, mai numeros, subsumeazǎ o serie de piese rǎspândite în nordul şi vestul Bulgariei, sud-vestul şi centrul României. Aceste pumnale sunt caracterizate prin lama prelungǎ, execuţia elegantǎ în majoritatea cazurilor, ornamentarea cu incizii circulare şi/sau linii de-a lungul lamei, existenţa şanţului de scurgere a sângelui, limba de mâner continuatǎ pe lungimea acestuia şi manşon de gardǎ. Aceste elemente distinctive se regǎsesc fie toate împreunǎ, fie unele exemplare prezintǎ una sau mai multe astfel de particularitǎţi. Dimensiunile aratǎ o relativǎ standardizare, situatǎ în jurul a 30-40 cm lungime şi cca 3 cm lǎţime, unele piese depǎşind cu puţin aceste cote. Gradul de conservare precar sau nespecificarea dimensiunilor în cazul unor artefacte nu au permis întotdeauna încadrarea exactǎ în acest tip decât prin recursul la analiza statisticǎ şi analogiile existente. Din punct de vedere cronologic, acest tip de pumnal este datat cu preponderenţă în secolele II-I a. Chr.

Patru pumnale nu se regǎsesc grupate în arealul Padea-Panaghiurski Kolonii: douǎ piese din România, respectiv una descoperită la Histria (rep. 14; pl. IX/4), atribuită unui mercenar trac, şi pumnalul descoperit într-un bordei de la Grǎdiştea, judeţul Brǎila (rep. 13; pl. XI/2). Cel din urmǎ, din cauza stǎrii de conservare precare şi a contextului domestic în care a fost descoperit, cu greu poate fi inclus în aceastǎ tipologie, singurele argumente fiind curbura, dimensiunile şi prezenţa unei gǎrzi la mâner. Celelalte douǎ sunt descoperite la Hrtkovci[33] (pl. XIII/4), în Serbia, şi la Plaveck[34] (pl. XIV/1), în Slovacia. Acesta din urmǎ, deşi morfologic se încadreazǎ în aceeaşi categorie, prin plasarea sa mult în afara spaţiului locuit de traci, dar mai ales prin natura contextului arheologic, pare sǎ fi ajuns la o aşa mare distanţǎ fie ca export, fie prin rapt.

Nici aceastǎ serie nu este lipsitǎ de artefacte scoase la licitaţie pe site-uri tematice[35]. Am identificat şase astfel de pumnale[36] (pl. XII/1-3; pl. XV/4-6), bine conservate, cu caracteristici tipologice care le încadreazǎ în categoria pumnalelor curbe de tip sica, dar care trebuie privite cu o doză oarecare de scepticism, în lipsa informaţiilor oferite de contextul arheologic.

Dincolo de toate deosebirile morfologice, nu întotdeauna suficient de determinante, ceea ce pune pumnalele sica într-un singur orizont cultural este contextul arheologic în care au fost descoperite. Cu mici excepţii, acesta este unul funerar, cu un inventar specific rǎzboinicilor Epocii Fierului din Peninsula Balcanicǎ şi care, adesea, pe lângǎ arme conţineau şi piese de harnaşament, podoabe sau care de luptǎ.

Aceste descoperiri, care prin natura lor întregesc un rit şi ritual funerar elaborat, specific, au fost definite ca un complex cultural, numit Padea-Panaghiurski Kolonii, ce acoperǎ aria geograficǎ amintitǎ şi se dateazǎ începând cu secolul II a. Chr. şi pânǎ în secolul I p. Chr. Prezenţa, în mormintele secolelor II-I a. Chr., a pumnalelor sica, alǎturi de zǎbalele şi carele de luptă tipic tracice, imprimǎ amprenta etnicǎ a tracilor în conglomeratul de rǎzboinici care au pǎtruns rapid în bazinul dunǎrean şi apoi în centrul Transilvaniei[37].

Asocierile de arme cele mai frecvente atribuite acestui grup sunt vârfurile de lance, în unele cazuri şi câte douǎ în acelaşi mormânt, cu spada dreaptǎ, umbo de scut şi pumnalul curb, la care se adaugǎ diferite piese de harnaşament: pinteni, zǎbale, catarame. Acest tip de inventar funerar, aproape constant în mormintele din care provin pumnalele, permite identificarea şi reconstituirea astăzi a unor inventare specifice, disparate de-a lungul timpului din varii motive[38].

Ornamentaţia pumnalelor, deosebit de complexǎ, le conferǎ un cumul de valenţe spirituale, artistice şi simbolice[39]. Pe lame au fost incizate motive geometrice, dar şi vulturi şi şerpi, a cǎror schematizare presupune existenţa unui anume "cod", înţeles numai de cǎtre membrii avizaţi ai grupului. Funcţia ornamentaţiei în ideologia rǎzboinicǎ este datǎ de frecvenţa cu care este întâlnitǎ şi de spaţiile largi pe care s-a rǎspândit[40]. Posibil sǎ fi avut o puternicǎ încǎrcǎturǎ apotropaicǎ şi, în acelaşi timp, să fi fost o emblemǎ care sublinia apartenenţa la o confrerie rǎzboinicǎ sau să demonstreze un anume statut social[41]. Simbolurile gravate pe lamele pumnalelor ofereau un liant spiritual rǎzboinicului în raport cu mediul sǎu social, transpunând în lumea materialǎ setul de legǎturi spirituale existente între membrii grupului, plasând individul într-o reţea de relaţii bine definite şi excluzând sentimentul de singurătate.

Puternica schematizare a temelor prezente în iconografia lamelor de pumnal a transformat simbolurile în "ideograme" ale unor mituri intrate în conştiinţa colectivitǎţilor din care fǎceau parte proprietarii lor[42] şi, în acelaşi timp, prin recursul la iconografia zoomorfǎ, au realizat o trimitere la virtuţile unor animale al cǎror comportament rapace era un model în epocǎ. Un bun exemplu în acest sens se poate desprinde din stratagema regelui Scorilo[43] care, pentru a-şi convinge compatrioţii de inoportunitatea unui atac asupra romanilor, asociazǎ un lup cu proprii luptǎtori[44].

Asocierea dintre pumnal, în unele cazuri şi spadǎ, cu imaginea "totemicǎ" a constituit o modalitate facilǎ şi vizibilǎ de personalizare a armei şi, implicit, a posesorului şi, în acelaşi timp, a subliniat trǎsǎturile rǎzboinice ale perechii om-armǎ.

Arma, ca şi concept, a fost permanent depozitara unui set de valori şi semnificaţii, a fost personificatǎ, investitǎ cu puteri magice, deci susceptibilǎ de a se încadra perfect într-o ambianţǎ mitologicǎ[45].

Pumnalul curb, deja depozitarul unor încǎrcǎturi ritualice, primeşte o dozǎ dublǎ de semnificaţii, ca armǎ de prestigiu şi de sacrificiu şi, în acest cadru, prezenţa sa în episodul sinuciderii regelui Decebal nu este deloc întâmplǎtoare[46].

Prestigiu, calitǎţi combative de excepţie, o componentǎ misticǎ elaboratǎ sunt elementele care, cumulate cu caracterul rǎzboinic al purtǎtorilor sǎi, permit identificarea unei elite militare suficient de coagulate ca sǎ poatǎ edifica un stat barbar, pe care să-l facă îndeajuns de puternic încât sǎ devină un oponent serios, nu doar în plan militar, al Imperiului Roman.

Plecând de la datele expuse mai sus, se poate spune cǎ pumnalul sica reprezintǎ un important artefact istoric care, datoritǎ importanţei şi rolului avut în lumea tracilor, contribuie la înţelegerea mecanismelor sociale şi militare ale acestei societǎţi, iar prin dimensiunea spiritualǎ deosebitǎ, la receptarea unei noi faţete din mozaicul religios a acestui popor. Dintre toate armele curbe utilizate în spaţiul tracic, pumnalele sica sunt singurele care fac legǎtura între tracii de sud şi cei nord-dunǎreni, fiind la fel de rǎspândite pe ambele maluri ale fluviului.

[1] Spre exemplu, prezenţa sa în unele contexte funerare de pe Valea Mureşului l-a făcut pe Aurel Rustoiu să sesizeze componenta transilvăneană a grupului Padea-Panaghiurskii-Kolonii (Războinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromană, Cluj-Napoca, 2002, p. 11-62).

[2] Aurel Rustoiu, Thracian sica and dacian falx. The history of a national weapon, în vol. Dacia Felix. Studia Michaeli Bǎrbulescu oblata, Cluj-Napoca, 2007, p. 68.

[3] Eugen D. Pǎdurean, Depozitul de arme şi unelte de la Neudorf, Pârâul Roşia, judeţul Arad, în vol. Daci şi romani – 1900 de ani de la integrarea Daciei în Imperiul Roman, Timişoara, 2006, p. 219-233, Pl. VIII.

[4] Costin Scorpan, Terminologie arheologicǎ selectivǎ. Tezaur de termeni, vol. 1, Bucureşti, 1995, p. 87, s. v. sica.

[5] Dicţionar latin-romîn, Bucureşti, 1962, p. 677, s. v. sica.

[6] Vezi A. Rustoiu, Thracian sica and dacian falx, p. 67, cu trimitere la A. Emout, A. Meillet, Dictionaire etymologique de la langue latin, Paris, 1932, p. 896, s. v. sica, sicae.

[7] Dictionnaire des Antiquités Grecques et Romaines, tom 4, vol. 2 (R-S), Paris, 1926, p. 1300, s. v. sica.

[8] Tibor Kemenczei, Angaben zur Frage der endbronzezeitlichen Hortfundstufen im Donau-Theiβgebiet, în Communicationes Archaeologicae Hungariae, 1996, p. 57, Abb. 14: un superb pumnal de bronz cu antene, datat cu aproximaţie în Bronzul Târziu.

[9] Cf. G. Guţu, Dicţionar latin-român, Bucureşti, 1983, vocile respective.

[10] M. Petrescu-Dîmboviţa, H. Daicoviciu et alii, Istoria României de la începuturi pânǎ în secolul al VIII-lea, Bucureşti, 1995, p. 190; H. Daicoviciu, Dacii, Bucureşti, 1965, p. 236; Istoria militarǎ a poporului român, vol I, Bucureşti, 1984, p. 101; Radu Vulpe, Columna lui Traian, Bucureşti, 1988, p. 83, p. 228.

[11] Herodot, Istorii, VII, 75, apud Izvoare privind istoria Romîniei, I, Bucureşti, 1964, p. 69.

[12] Herodot, Istorii, VII, 75, Bucureşti, 2003, p. 385.

[13] DEX, ediţia a II-a, Bucureşti, 1996, s. v. hanger, definit ca pumnal mare, încovoiat.

[14] Clemens din Alexandria, Covoarele, I, 16, apud Izvoare privind istoria României, I, Bucuresti, 1964, p. 636.

[15] Iudita Winkler, Personificarea Daciei pe monedele romane imperiale, în Studii Clasice, II, 1965, p. 229-230.

[16] Lexicon militar, Bucureşti, 1980, p. 540, s. v. pumnal.

[17] Aurel Rustoiu, Ornamentica pumnalelor curbe traco-dacice, în Studia archaeologica et historica Nicolao Gudea dicata – Festschrift für Pro-fessor Nicolae Gudea Gelegentlich des 60. Geburstages, Zalǎu, 2001, p. 181-194.

[18] Cercetǎrile arheologice din anul 2008 au dus la descoperirea a trei pumnale sica la Malaia Kopania (Ucraina), acestea fiind cele mai nordice semnalǎri ale artefactelor de tip Padea-Panagjurski Kolonii (cf. www.mediafax.ro/cautare/rezultate.html?q=malaia+kopania&x=0&y=0, la 23 nov. 2008).

[19] A. Rustoiu, Rǎzboinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, p. 13.

[20] Ibidem, p. 33.

[21] A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traianǎ, vol. I, Bucureşti, 1913, p. 107-110.

[22] Mihai Manea, Mic dicţionar de termeni istorici, Bucureşti, 1999, p. 229, s. v. sica. Autorul oferǎ acestui termen douǎ explicaţii aparent complementare: lat. sica = pumnal cu lama încovoiatǎ, dar şi sabie micǎ, încovoiatǎ, cu un singur tǎiş.

[23] Radu Vulpe, Columna lui Traian. Monument al etnogenezei românilor, Bucureşti, 1988, p. 141, 182.

[24] Ibidem, p. 228.

[25] Zeno-Karl Pinter, Spada şi sabia medievalǎ în Transilvania şi Banat (secolele IX-XIV), Reşiţa, 1999, p. 57.

[26] Zenon Wožniak, Wschodnie pogranicze kultury Latenskiej, Wrocław-Kraków-Gdańsk, 1974, p. 99-101.

[27] A. Rustoiu, Rǎzboinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, p. 59-60.

[28] Blaženka Stalio, Le site prehistorique Ajmana a Vrbica, în Cahiers des Portes de Fer, III, Beograd, 1986, p. 34.

[29] Diferenţele morfologice au fost sesizate de Aurel Rustoiu (About a curved dagger discovered at Piatra Craivii, în Apulum, XLIV, 2007, p. 83-97), care propune douǎ variante de pumnale sica.

[30] I. Berciu, Al. Popa, H. Daicoviciu, La forteresse dace de Piatra Craivii (Transylvanie, Roumanie), în Celticum, XII, 1965, p. 115-163, fig. 21/1.

[31] www.hermann-historica.de (22 martie 2009).

[32] www.hermann-historica.de (22 martie 2009).

[33] Velika Dautova-Ruševljan, Miroslav Vujovic, Rimska vojska u Sremu, Novi Sad, 2006, fig. 53.

[34] Jozef Paulik, Katarina Tomčiková, Ďalši Hromadny nález Želenych Predmetov v Plaveckom Podhradi, în Slovenská Archeológia, LIII-1, 2005, p. 90, fig, 2, 6-7, tab. IV/2.

[35] Combaterea criminalitǎţii contra patrimoniului arheologic european, editor Augustin Lazǎr et alii, Bucureşti, 2008, passim.

[36] www.hermann-historica.de; www.liveauctioneers.com (07.02.2009).

[37] A. Rustoiu, Rǎzboinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, p. 33.

[38] Cum este cazul unor morminte în care piesele inventarului funerar au fost fie îngropate separat (Hunedoara), fie nu s-a mai reuşit recuperarea întregului inventar (Tărtăria, pl. XI/5a-b), fie mormântul a fost distrus ulterior, piesele fiind recuperate parţial sau în etape (Piatra Craivii), etc.

[39] A. Rustoiu, Rǎzboinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, p. 60.

[40] Gelu Florea, Imagini proto-istorice, în Orma, 1, 2004, http://www.orma. ro/wp-content/uploads/ 2008/10/7_gelu-florea.pdf (07 dec. 2008).

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.

[43] Frontinus, Stratagemele, I, 10, 4, apud Izvoare privind istoria României, I, p. 432.

[44] Valeriu Sîrbu, Gelu Florea, Les Géto-Daces. Iconographie et imaginaire, Cluj-Napoca, 2000, p. 214.

[45] G. Florea, op. cit.

[46] A. Rustoiu, Rǎzboinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, p. 61.

Bibliografia planselor:

Zenon Wožniak, Wschodnie pogranicze kultury Latenskiej, Wrocław-Kraków-Gdańsk, 1974, p. 86-126.

Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire gète de Popeşti (Necropola tumulară getică de la Popeşti), în Thraco-Dacica, 1, 1976, p. 193-215.

Bogdan Nikolov, Trakiiski pametnići văv Vračansko, în Izvestija-Sofia, 28, 1965, p. 163-202.

Bogdan Nikolov, Trakiiski pogrebenija pri s. Sofronievo, Vračanski okrăg, în Arheologija-Sofia, 23, 3, 1981, p. 30-41.

Bogdan Nikolov, Trakiiski nahodki ot Severozapadna Bălgaria, în Arheologija – Sofia, 32, 4, 1990, p. 14-26.

Alexandra Dimitrova, Nedyalka Gizdova, Trakiiski mogilni nekropoli v Panagjurskite kolonii pri gr. Panagjurište, în Izvestija na muzeite ot jožna Bălgaria, 1, 1975, p. 39-87.

Vasil Mikov, Grabhügelnekropolen aus der Umgebung von Lovee und Teteven, în Izvestija-Sofia, 6, 1932, 153-170.

A. D. Alexandrescu, La nécropole géte de Zimnicea, în Dacia, NS, 24, 1980, p. 19-126.

Roska Márton, Keltisches Grab aus Siebenbürgen, în Praehistorische Zeitschrift, XVI, 1925, p. 210-214.

Radu Vulpe, L'age du fer dans les regions thraces de la Peninsule Balcanique, Paris, 1930.

Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi artă. Geto-dacii, Bucureşti, 1980.

Octavian Toropu, O aşezare fortificatǎ şi arme din epoca Laténe descoperite în Oltenia, în Studii şi materiale de muzeografie şi istorie militarǎ, 2-3, 1969-1970, p. 5-7.

Vladimir Brilinsky, Istoria de lângǎ noi, în Dacia Magazin, nr. 55, 2008, p. 23-31.

Dumitru Berciu, Les Celtes et la civilisation de La Tène chez les Géto-Daces, în Bulletin of the Institute of Archaeology, 6, London, 1966, p. 75-93.

Nikola Teodosiev, NatsisTorbov, Trakiiski mogili ot kasnoelinisticeskata epoha pri Tarnava, Beloslatinsko, în Izvestija na Muzeite v Severozapadna Balgaria, 23, 1995, p. 11-58.

Contextul arheologic: posibil inventar funerar compus din umbo, vârf de lance, cuţit curbat, pumnal sica, zǎbala, pinten de fier, brǎţarǎ de argint.

Descriere: pumnal masiv, cu limbǎ de mâner scurtǎ, cu orificiu pentru nituire şi lamǎ incizatǎ cu şanţ de scurgere a sângelui pe zona medianǎ.

Dimensiuni: L _actuală 28,8 cm; l _lamǎ = 4,2 cm; lungimea limbii de mâner 4 cm; grosimea lamei (în zona opusă tăişului) 0,45 cm, adâncimea şenţuirii 0,1 cm.

Bibliografie: Daniel Spânu, Un posibil inventar funerar Latène târziu din zona Porţilor de Fier http://www.archaeology.ro/dsh_portile.htm

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie cu inventar compus din vase de ceramicǎ şi metal, douǎ vârfuri de lance, cuţit curbat celtic, cuţit curbat tracic, pumnal curb.

Bibliografie: Blaženka Stalio, La site prehistorique Ajmana á Mala Vrbica, în Đjerdapske Svecke, [Cahiers des Portes de Fer], III, 1986, p. 51-54.

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie cu inventar compus din pumnal cu teacǎ şi douǎ vârfuri de lance.

Descriere: pumnal cu limba mânerului scurtǎ prevǎzutǎ cu gaurǎ pentru nituire, lama ornamentatǎ, şanţ de scurgere a sângelui.

Bibliografie: Ioan Glodariu, Vasile Moga, Cetatea dacicǎ de la Cǎpâlna, Alba Iulia, 2006, p. 119, Pl. 89/2; Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p.125, nr. cat. 67; Catalogul expoziţiei I Daci, Editura Electa, Firenze, 1997, p. 263, fig. 534.

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie cu inventar funerar compus din: pumnal cu teacǎ, vârf de lance, cataramǎ de fier, zǎbalǎ, vas ceramic, fragmente ceramice.

Descriere: pumnal de fier cu manşon de gardǎ decorat, stare de conservare precarǎ, lipseşte o bucatǎ dinspre vârf

Dimensiuni: L _totalǎ = cca 43 cm; L _lamǎ = cca 30 cm; l max. _lamǎ = 3 cm; L _{limbii mânerului} = 11 cm, l _{tijei mânerului} = 2 cm.

Bibliografie: Horia Ciugudean, în ActaMN, XVII, 1980, pag. 425—432, fig. 2/1—2; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, p. 75; Aurel Rustoiu, Rǎzboinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, Cluj-Napoca, 2002, p. 26, p. 30, fig. 15, fig. 20; Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p.127, nr.cat. 74-75; Catalogul expoziţiei I Daci, Editura Electa, Firenze, 1997, p. 250, fig. 495, fig. 496.

Comentarii: şanţ de scurgere a sângelui, secţiune triunghiularǎ, se pǎstreazǎ şi un fragment din teacǎ

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie în al cǎrui inventar sau mai gǎsit: vârf de lance, zǎbalǎ de fier de tip ”tracic”, un alt fragment de zǎbalǎ, sabie lungǎ de tip celtic cu teacǎ, douǎ psalii.

Dimensiuni: L = 15,2 cm; L _mâner = 4,2 cm; l = 2,3 cm. (cotele Eskenazy sunt: L = 20 cm; l = 2,5 cm).

Bibliografie: Victor Eskenazy, Date preliminare despre necropola romanǎ de la Streisîngiorgiu (jud. Hunedoara) în SCIVA, nr. 4, tom 28, octombrie-decembrie, 1977, p. 603-611; Aurel Rustoiu, Valeriu Sîrbu, Iosif Vasile Ferencz, Sargetia, XXX, 2001-2002, Mormântul tumular dacic de la Cǎlan (jud. Hunedoara), p. 111-113, fig. 6/2; Aurel Rustoiu, Rǎzboinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, Cluj-Napoca, 2002, p. 47-55, fig. 34/2.

Comentarii: s-a pǎstrat şi un fragment de teacǎ (L = 7 cm; l = 3 cm) cu buton în formǎ de disc; lama şi o parte din mâner sunt rupte, prezintǎ pe o faţǎ a lamei un canal longitudinal.

Contextul arheologic: inventar funerar compus din pumnal, spadǎ şi vârfuri de lance.

Bibliografie: C. I. Istrati, Cîteva date relative la diferite chestiuni de arheologie privitoare la Români, în Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii Ştiinţifice, tom. XXXIV, Bucureşti, 1912; C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, XI-XII, 1945-1947, Bucureşti, p. 18-19, Pl. I/6; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, p. 78, fig. 17/5.

Descriere: pumnal elegant, bine pǎstrat, cu incizii şi şanţ de scurgere a sângelui încrustate pe lamǎ.

Dimensiuni: L _totală = 38 cm; L _mâner = 9 cm; L _lamǎ = 28,2 cm; l = 2,8 cm.

Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, XI-XII, 1945-1947, Bucureşti, p. 19, Pl. III/6; Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi artă. Geto-dacii, Bucureşti, 1980, p. 46, fig. 199 ; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, p. 78, fig. 17, 7/8.

Comentarii: se pǎstreazǎ şi teaca (inv. 7570), lama ornamentată, mâner şi teacǎ de bronz.

Contextul arheologic:mormânt de incineraţie cu inventar compus din urnǎ ceramicǎ, sabie de tip celtic, vârf de lance şi douǎ fibule.

Locul depozitǎrii: Muzeul Regiunii Porţile de Fier, Drobeta Turnu Severin.

Descriere: pumnal atent executat cu ornamente diverse pe mânr şi pe lamǎ, însoţit de teacǎ terminatǎ într-un buton în formǎ de cap de berbec.

Bibliografie: C. S. Nicolǎescu-Plopsor, Antiquités celtiques en Olténie în Dacia, XI-XII, 1945-1947, p. 17-33 ; Aurel Rustoiu, Valeriu Sîrbu, Poignard recourbé découvert dans une tombe à incinération de La Tène tardive en Roumanie, în Instrumentum. Bulletin du Groupe de travail européen sur l'artisanat et les productions manufactureés dans l'Antiquité, Montagnac, 9, 1999, p. 12, http://www.lychnology.Org /IMG/pdf/_Bull_9.pdf; Valeriu Sîrbu, Gelu Florea, Les Géto-Daces. Iconographie et imaginaire, Centre D’Études Transylvaines, Cluj-Napoca, 2000, fig. 46; Aurel Rustoiu, About a curved dagger descovered at Piatra Craivii, [Despre un pumnal curbat descoperit la Piatra Craivii], în Apulum, XLIV, p. 92, fig. 6/1.

Locul descoperirii, toponim: satul Bǎlava, com. Corneşti, judeţul Gorj, locul lui Ioan Dǎnǎu.

Contextul arheologic: prundul unei bǎlţi. Din inventarul acestei descoperiri mai fac parte o sabie de tip celtic, un vârf de lance, fragmente de umbo şi fragmente de teacǎ a sabiei.

Descriere: pumnalul are vârful rupt, mânerul prezintǎ trei gǎuri pentru fixarea prǎselelor.

Bibliografie: Dorin Popescu, Două descoperiri celtice din Oltenia, în SCIV, tom 14, nr. 2, 1963, p. 403- 411, fig. 4/2, fig. 5/2; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, p. 78.

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie ce conţine inventarul complet al unui rǎzboinic: coif de fier, armurǎ de zale, spadǎ de tip celtic, piese de harnaşament, scut cu margini şi umbo de fier, vârf de lance, zǎbale şi car de luptǎ. Deasemenea inventarul funerar mai conţinea ceramicǎ şi piese de fier, bronz, argint şi aur.

Bibliografie: I. H. Crişan, Necropola dacicǎ de la Cugir. Consideraţii preliminare, în Apulum, XVIII, 1980, p. 81-87; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, p. 72; Cristian Ioan Popa, Cugir - schiţǎ monograficǎ, Editura Altip, Alba-Iulia, 2005, p. 13, foto 2/2.

Comentarii: Un alt pumnal sica este amintit ca fiind descoperit într-un tumul învecinat (tumulul II) dar lipsesc detaliile. Pumnalul este destul de grosolan raportat la alte piese descoperite în morminte similare care au un inventar sǎrǎcǎcios comparativ cu acesta. Bogǎţia mormântului princiar reclamǎ un pumnal mult mai deosebit, cum probabil este cel de-al doilea rǎmas nepublicat. Aceastǎ ipotezǎ este întǎritǎ şi de faptul cǎ teaca, aflatǎ în custodia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia şi pumnalul nu au o morfologie comunǎ, ea fiind identicǎ cu numeroase alte teci de aceiaşi tipologie iar arma în sine are o curburǎ care pare sǎ nu îi permitǎ introducerea în acest tip de teacǎ.

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie care mai conţinea un vârf de lance.

Descriere: pumnal elegant, cu ornament şi şanţ de scurgere a sângelui gravate pe lamǎ.

Bibliografie: C. I. Istrati, Cîteva date relative la diferite chestiuni de arheologie privitoare la Români, în Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii Ştiinţifice, tom. XXXIV, Bucureşti, 1912; C. I. Istrati, Nic. Densuşianu. Viaţa şi opera sa, în prefaţǎ la Nicolae Densuşianu¸ Dacia preistoricǎ, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice “Carol Göbl”, 1913, p. LXXIX, fig. 17; C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, XI-XII, 1945-1947, Bucureşti, p. 25-26, Pl. IV/7.

Descriere: deteriorat, neputându-se preciza caracteristicile exacte ale piesei.

Bibliografie: Valeriu Sîrbu, Dava geticǎ de la Grǎdiştea, judeţul Brǎila (I), Biblioteca Istros, 12, ed. Istros, Brǎila, 1996, p. 99, fig. 12/16.

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie în care pumnalul a fost trecut prin foc.

Descriere: pe o parte a lamei prezintǎ canale longitudinale şi ornamente incizate.

Bibliografie: D. M. Pippidi şi colaboratori¸ Raport asupra activitǎţii şantierului Histria în campania 1956, în Materiale şi cercetǎri arheologice, V, 1959, p. 309, fig. 11; Istoria infanteriei române, coord. Marin Dragu, Mircea Dumitru, Bucureşti, 1985, p. 32; Gheorghe Tudor, Armata geto-dacǎ, Bucureşti, 1986, p. 216; Aurel Rustoiu, Rǎzboinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, Cluj-Napoca, 2002, p. 41-46, fig. 27/2.

Comentarii: lipseşte inventarul specific asociat de regulǎ acestui tip de pumnal. Pumnalul se afla introdus într-o teacǎ metalicǎ pǎstratǎ parţial.

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie cu inventar funerar compus din urnǎ, cǎmaşǎ de zale din fier, spadǎ dreaptǎ, umbo, pafta de centurǎ şi vârf de lance.

Dimensiuni: L = 27,5 cm; L _mâner = 9,5 cm; L _vârf = 18,5 cm; l = 2,3 cm; nasture/buton = 21x20 mm; gr = 85 gr

Bibliografie: Valeriu Sîrbu, Sabin Adrian Luca, Cristian Roman, Silviu Purece, Dragoş Diaconescu, Nicolae Cerişer, Vestigiile dacice de la Hunedoara, Sibiu, 2007, p. 195-196, fig. 74/1; Catalogul expoziţiei Vestigiile dacice de la Hunedoara, fig. 125.

Comentarii: Mormântul propriu-zis conţinea doar urna cu resturile osteologice, vârful de lance, pumnalul şi teaca dar acestea au fost puse în legǎturǎ cu conţinutul unui alt mormânt alǎturat care conţinea celelalte piese de echipament şi resturile ofrandelor. Mânerul este rectangular/dreptunghiular în plan şi în secţiune, cu trei orificii ovale; lama este curbată, triunghiulară în secţiune, cu un canal adânc în apropiere de mâner; lama este ornamentată prin imprimarea a două păsări şi trei cercuri; s-a pǎstrat şi teaca.

Descriere: pumnal robust cu limba de mâner masivǎ prevǎzutǎ cu trei gǎuri pentru nituirea prǎselelor.

Bibliografie: C. I. Istrati, Nic. Densuşianu. Viaţa şi opera sa, în prefaţǎ la Nicolae Densuşianu¸ Dacia preistoricǎ, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice “Carol Göbl”, 1913, p. LXXIX, fig. 17; C. S. Nicolăescu-Plopşor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, XI-XII, 1945-1947, Bucureşti, p. 29-30, Pl. V/11.

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie cu inventar: sabie celticǎ, zǎbale tracice, vârf de lance.

Dimensiuni: L _totală (măsurată pe curbură) = 41,6 cm; L _mâner = 10,1 cm; l = 2,6 cm.

Descriere: limbǎ de mâner, lamǎ masivǎ, şanţ de scurgere a sângelui, ornamentat.

Dimensiuni: L _totalǎ = 31,9 cm; L _lamǎ = 27 cm; L _mâner = 4,9; l = 4,4 cm.

Bibliografie: Aurel Rustoiu, About a curved dagger descovered at Piatra Craivii, [Despre un pumnal curbat descoperit la Piatra Craivii] în Apulum, XLIV, p. 83–97, fig. 1/1; Cristian Ioan Popa, A possible Dacian Burial in the Vecinity of the Piatra Craivii Fortess, [Un posibil mormânt dacic în vecinǎtatea cetǎţii de la Piatra Craivii], în Apulum, XLV, 2008, p. 357-365.

Comentarii: pumnalul este posibil parte a inventarului unui mormânt de incineraţie descoperit accidental şi care conţinea o spadǎ celticǎ, douǎ vârfuri de lance, mânerul unui scut, alte fragmente metalice.

Contextul arheologic: mormânt tumular cu inventar funerar: cǎmaşǎ de zale, un coif de bronz, umbo de scut, pumnal curbat şi teaca sa.

Bibliografie: Al. Vulpe, La nécropole tumulaire de Popeşti, în Thraco-Dacica, I, 1976, pag. 201, fig. 14/1; Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi artă. Geto-dacii, Bucureşti, 1980, p. 49/226, fig. 226; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, p. 73, fig. 9, 7/8.

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie cu inventar specific: cǎmaşǎ de zale, zǎbalǎ, douǎ vârfuri de lance, pumnal curb.

Descriere: pumnal masiv cu limbǎ de mâner scurtǎ prevǎzutǎ cu douǎ gǎuri pentru fixarea niturilor mânerului.

Bibliografie: Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire gète de Popeşti (Necropola tumulară getică de la Popeşti), în Thraco-Dacica 1976, p. 209, fig. 18; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, p. 73, fig. 12.

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie ale cǎrui piese au fost disparate de activitǎţi antropice.

Descriere: Pumnal elegant, ornamentat. Limba pentru mâner este prevăzută la partea superioară cu un opritor pentru plăsele de formă circulară, aplatizat, care este decorat cu linii paralele, dispuse transversal, realizate prin gravare. Mânerul este delimitat de lamă printr-o gardă inelară. Lama, cu secţiune triunghiulară, curbată spre vârf este decorată cu linii şi cercuri gravate.

Bibliografie: C S Nicolǎescu-Plopşor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ştefan Ştefǎnescu, Raport asupra activitǎţii şantierului arheologic Rast-Dolj, SCIV 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor şi ing. M. Marcu, Observaţii tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu) în SCIV 19, nr. 3, 1968, p. 512-513, fig. 1/4; 2/5; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, p. 79, fig. 18; Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p.126, nr.cat. 71.

Comentarii: Mânerul a fost îndoit ritualic şi s-a rupt probabil în timpul restaurǎrii. Unele piese de inventar funerar specific (vârf de lance, fragmente de teacǎ) au fost descoperite în zona din apropierea locului descoperirii pumnalului fǎrǎ a se putea preciza cǎrui mormânt aparţin exact.

Contextul arheologic: mormânt de incineraţie ale cǎrui piese au fost disparate de activitǎţi antropice.

Descriere: Mânerul puternic îndoit, delimitat de lamă printr-o gardă circulară, prevăzut cu un nit şi două orificii pentru nituri, se termină cu un opritor pentru plăsele de formă circulară. Lama, cu secţiune triunghiulară, curbată spre vârf este decorată cu linii şi cercuri gravate.

Bibliografie: C S Nicolǎescu-Plopşor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ştefan Ştefǎnescu, Raport asupra activitǎţii şantierului arheologic Rast-Dolj, SCIV 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor şi ing. M. Marcu, Observaţii tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu) în SCIV 19, nr. 3, 1968, p. 512-513, fig. 1/2; 2/2; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, p. 79, fig. 18; Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p.126, nr. cat. 72.

Comentarii: Unele piese de inventar funerar specific (vârf de lance, fragmente de teacǎ) au fost descoperite în zona din apropierea locului descoperirii pumnalului fǎrǎ a se putea preciza cǎrui mormânt aparţin exact.

Contextul arheologic: Mormânt de incineraţie deranjat de activitǎţi antropice.

Descriere: Limba pentru mâner, îndoitǎ ritualic, se termină cu un opritor pentru plăsele de formă circulară, este prevăzută cu un orificiu de nit. Lama, curbată este decorată cu două linii realizate prin gravare.

Bibliografie: C S Nicolǎescu-Plopşor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ştefan Ştefǎnescu, Raport asupra activitǎţii şantierului arheologic Rast-Dolj, SCIV 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor şi ing. M. Marcu, Observaţii tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu) în SCIV 19, nr. 3, 1968, p. 512-513, fig. 1/3; 2/1; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, p. 79, fig. 18; Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p.125, nr. cat. 68.

Comentarii: Mânerul a fost îndoit ritualic. Unele piese de inventar funerar specific (vârf de lance, fragmente de teacǎ) au fost descoperite în zona din apropierea locului descoperirii pumnalului fǎrǎ a se putea preciza cǎrui mormânt aparţin exact.

Descriere: Cuţit de luptă uşor curbat, cu vârful şi lama solidă. Tija mânerului este scurtă, de formă triunghiulară, fiind prevăzută cu un orificiu pentru nit în apropierea lamei.

Bibliografie: Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p.127, nr. cat. 73; Catalogul expoziţiei I Daci, Editura Electa, Firenze, 1997, p. 240, fig. 461.

Comentarii: prezentat ca fiind cuţit de luptǎ dar caracteristicile sale îl plaseazǎ în categoria pumnalelor sica. Are lama ornamentatǎ şi şanţ de scurgere a sângelui.

Locul descoperirii, toponim: Teleac, com. Ciugud, jud. Alba, punctul Alte soarte.

Contextul arheologic: complex funerar de incineraţie compus din urnǎ ceramicǎ, pumnal şi vârf de lance.

Descriere: stare de conservare relativǎ, lama ornamentatǎ, profil triunghiular, manşon de gardǎ.

Bibliografie: Vasile Moga, Morminte dacice de incineraţie de la Teleac (jud. Alba),în Apulum, XX, 1982, p. 88-91, fig. 1-2; Valeriu Sîrbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Galaţi, 1993, p. 77.

Locul depozitǎrii: Muzeului Naţional Brukental, Sibiu, Muzeul de Istorie Casa Altemberger.

Descriere: pumnal curbat elegant, cu vârf ascuţit şi manson de gardǎ, cu şanţ de scurgere a sângelui pe ambele pǎrţi ale lamei.

Bibliografie: Gheorghe Natea, Un pumnal curb dacic din colectiile Muzeului National Brukenthal-Casa Altemberger, în Brukenthal Acta Musei, III,1, p. 109-114, Sibiu, 2008.

Comentarii: prezenţa pumnalului în colecţiile muzeului sibian poate induce ipoteza cǎ el provine din zone apropiate, cel mai probabil de la Tilişca.

[1] Ioan Glodariu, Vasile Moga, Cetatea dacicǎ de la Cǎpâlna, Alba Iulia, 2006, p. 119, Pl. 89/2.

[2] Catalogul expoziţiei Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p.125, nr.cat. 67.

Sursa:

Cătălin Borangic, Sica. Tipologie si functionalitate, in NEMVS, an IV (2009), nr. 7-8, p. 22-73.