|
|
|
|||||||||||||
Pumnalele Sica Tipologie si functionalitate |
|
Parcimonia surselor scrise antice cu privire la "istoria" spațiului locuit de tracii de la Dunărea de Jos (atât de la sudul, cât și de la nordul fluviului) este suplinită, în bună măsură, de descoperirile arheologice. Caracterul lacunar al primelor face ca asupra unor componente ale vieții materiale și spirituale să planeze astăzi o întreagă serie de dificultăți în definirea lor. Este și cazul a ceea ce astăzi numim generic sica. Temut însemn de prestigiu, cu o încǎrcǎturǎ spiritualǎ aparte, pumnalul de tip sica este un reper în încercarea de stabilire a dimensiunii fenomenului militar tracic în ansamblu, dar mai ales a rolului pe care l-a avut, în societate, elita militarǎ care l-a utilizat[1]. Excursul nostru încearcǎ sǎ aducǎ în discuție un repertoriu tipologic, cu implicațiile artistice și spirituale care se pot construi, cu prudența cuvenitǎ, în jurul acestei arme, pornind de la surse iconografice, arheologice, istoriografice, interpretǎri simbolistice și arheologie experimentalǎ. * Cel mai caracteristic tip de armǎ curbǎ din panoplia rǎzboinicilor traci este reprezentat, așadar, de un pumnal ascuțit, cu lama curbatǎ și o secțiune triunghiularǎ, având șanț de scurgere a sângelui de-a lungul lamei și motive zoomorfe sau geometrice încrustate pe lamǎ. Dimensiunile acestui pumnal, denumit generic sica, variazǎ între 25 și 35 cm lungime[2]. Relativa unitate morfologicǎ este afectată de includerea în acest tip de armă a unor piese mai mari, impropriu denumite pumnale, și chiar a unor sǎbii de mai mici dimensiuni[3], asimilate acestei categorii, foarte probabil din cauza cǎ pumnalele curbe sunt, invariabil, atribuite ethnosului trac și, în consecințǎ, asociate cu acesta. Acest lucru vine în completarea faptului cǎ, din punct de vedere semantic și terminologic, termenul sica[4], desemnând un pumnal încovoiat, deși ancorat puternic în limba latinǎ prin derivatele sale[5], este preluat de romani din lumea greacǎ, unde a pǎtruns odatǎ cu mercenarii traci angajați în diferitele conflicte ale Eladei[6]. La originea cuvântului stǎ rǎdǎcina indo-europeanǎ *sec, *sac, cu sensul de a tǎia, a secționa[7], ceea ce permite ipoteza cǎ pumnalele curbe ale celei de a doua jumǎtǎți a mileniului I a. Chr., arme predilecte pentru tǎiat și înjunghiat, transpun, întâi în bronz[8], apoi în fier, cuțitele și pumnalele de piatrǎ neolitice. Ușurința cu care diferite arme curbe de dimensiuni medii rǎspândite în lumea tracǎ, de tip mahaira sau falx, sunt considerate pumnale a fǎcut deosebit de dificilǎ inventarierea și studierea pumnalelor propriu-zise, în ciuda faptului cǎ acestea din urmă sunt prezente, în numǎr relativ mare, atât în contexte arheologice, cât și în reprezentările figurative. Ipoteza identității între sica și oricare altǎ armǎ curbǎ din arsenalul tracilor nu poate fi susținutǎ dacǎ se ia în calcul faptul că, în limba latină, sica = pumnal încovoiat face parte din aceeași familie de cuvinte cu sicilis = seceră, sicilio = a tăia cu secera, sicilicula = seceruică, cosor mic, sicarius = cuțitar, figurat asasin[9]. Toatǎ familia de cuvinte sugereazǎ dimensiuni mici și nu întotdeauna rǎzboinice. Cel puțin la nivel teoretic, istoriografia românească pune semnul egal între sica și oricare alt tip de pumnal curb; practic, însǎ, exemplificarea cu artefacte precise acoperǎ o paletǎ largǎ de forme și dimensiuni[10], ceea ce face necesarǎ o analizǎ atentǎ și o clarificare în acest sens. Ambiguitatea își are rǎdǎcinile în izvoarele istorice, nu întotdeauna limpezi, care aduc în discuție armele tracilor. Potrivit lui Herodot, echipamentul tracilor bithini, care trecuserǎ în Asia la mijlocul mileniului I a. Chr., era compus din sulițe, scuturi ușoare și sǎbii mici[11], formulǎ pe care Nicolae Iorga o traduce prin sulițǎ, și bǎltage, și hangeri[12], încercând sǎ redea atât exprimarea lui Herodot, cât și adevǎrul istoric[13]. Clemens Flavius sporește confuzia, amintind de inventarea de cǎtre traci a unui cuțit mare încovoiat[14], numit în text mahaira, dar fǎrǎ alte detalii morfologice sau funcționale. Reprezentările armelor curbe de pe monumentele Antichitǎții nu sunt, nici ele, mai lipsite de echivoc, pentru a putea cataloga drept pumnale sau falces armele cu care sunt înarmați dacii imortalizați pe Columna traianǎ sau personificările Daciei de pe o serie de monede romane[15]. Descoperirile arheologice, lipsite de ambiguitǎțile literare sau de minusurile ori adǎugirile artistice, prin numǎrul pieselor și prin relativa lor standardizare, permit însǎ formarea unei imagini mai corecte și, implicit, mai complete a acestor arme. Numǎrul mare de piese descoperite, cu caracteristici variate, dar circumscrise noțiunii de pumnal, cumulate cu echivocitatea izvoarelor antice, obligǎ la o diferențiere între pumnalele și sǎbiile de mici dimensiuni (mahaire), posibilǎ doar ținând seama de caracteristicile fizice și funcționale ale armelor avute în vedere. Astfel, potrivit specialiștilor, pumnalul este considerat acea armǎ albǎ portativǎ cu lama scurtǎ, având de regulǎ douǎ tǎișuri și vârful ascuțit[16], descriere insuficientǎ, cǎci lipsesc dimensiunile, ca elemente de distingere exactǎ între diferitele arme albe existente în spațiul trac. Un element distinctiv, necesar pentru a defini exact pumnalele tracice, ar fi funcționalitatea lor, cu atât mai mult cu cât și aceasta este deosebit de complexǎ în arealul spațio-temporal în discuție. Prin definiție, pumnalul este o armǎ ofensivǎ secundarǎ, alǎturi de cuțit, este utilizat doar ca rezervǎ pe câmpul de luptǎ, atunci când armele principale, sulița, lancea, spada sau sabia, sunt epuizate, indisponibile, sau când situația tacticǎ o impune. Având o razǎ scurtǎ de acțiune, eficacitatea sa este maximǎ când este folosit pentru înjunghiere și secționare, fiind mult mai redusǎ când este vorba de lovire. Fǎrǎ ca aceste caracteristici sǎ îi scadǎ din utilitate, pumnalul a fost o armǎ importantǎ, la traci cumulând și o serie de elemente distinctive, de natură esteticǎ și simbolicǎ. În acest cadru general al noțiunii de pumnal, cele tracice prezintǎ atribute specifice, îndeosebi legate de formǎ, dar și de amprenta spiritualǎ. În primul caz, și poate cel mai evident, forma acestor pumnale, cu vârf ascuțit și secțiunea lamei triunghiularǎ, este una curbatǎ, cel mai adesea o curburǎ elegantǎ, și nu prezintǎ douǎ tǎișuri, ci doar unul, pe partea concavǎ a lamei. Aceastǎ conformație îmbunǎtǎțește trǎsǎturile de bazǎ ale pumnalelor prin faptul cǎ, deși pǎstreazǎ puterea mare de penetrare rezultatǎ din vârful ascuțit și lama prelungǎ, amplificǎ efectele acțiunii de secționare/înjunghiere. Cea de-a doua particularitate a pumnalelor trace este prezența unei importante încǎrcǎturi spirituale, dedusă din reprezentǎrile cu care sunt ornamentate lamele[17], dar și din relația armelor curbe în general cu ideea de sacrificiu. Pornind de la aceste considerente, în zona nord-balcanicǎ se poate trasa o linie evolutivǎ de-a lungul cǎreia, plecând de la forme simple, prin modificǎri succesive, se ajunge, spre sfârșitul secolului al III-lea a. Chr. și începutul secolului urmǎtor, la o formǎ finalǎ, elaboratǎ funcțional și estetic, proprie unei elite rǎzboinice cosmopolite, al cărei arsenal permite identificarea în rândurile sale și a unei componente tracice. Aria acoperitǎ de acești rǎzboinici o reprezintǎ nord-vestul Bulgariei, vestul Munteniei, bună parte din Oltenia, cu o intruziune consistentă în sud-vestul Transilvaniei[18], altfel spus: complexul cultural arheologic Padea-Panagjurski Kolonii (Pl. XVI), în al cǎrui inventar funerar gǎsim și pumnale curbate de tip sica[19]. Aceastǎ elitǎ militarǎ, în expansiunea ei spre nord, a eliminat autoritatea celticǎ din zona intracarpaticǎ și a rǎspândit pumnalul curbat la nord de Dunǎre, sica fiind utilizatǎ de elitele militare și religioase ale Regatului dac[20]. Arsenalul acestor luptǎtori acoperǎ toate tipurile de arme necesare pentru purtarea luptei cu succes de cǎtre profesioniști: lance pentru atac, spadǎ lungǎ pentru lupta de aproape, scut pentru apǎrare, uneori coif și cǎmașǎ de zale, pumnal pentru lupta corp la corp (pl. I). Dotarea acestei elite militare cu arme de diferite tipuri demonstreazǎ nu numai o origine diversǎ a membrilor sǎi, ci și contribuția pe care fiecare grup etnic și-a adus-o la întregul complex și reflectǎ adaptabilitatea comunitǎților în discuție la noile realitǎți de pe teatrele de luptǎ ale ultimei jumǎtǎți de mileniu a. Chr. În acest context, pumnalul are o destinație precisǎ, ținând seama de raza sa scurtǎ de acțiune și particularitǎțile morfologice, respectiv curbura lamei, șănțuirile (Blutrinne) și tǎișul pe partea convexǎ. Aceste caracteristici trebuie rediscutate, pentru o mai bunǎ înțelegere a modalitǎților practice de utilizare în acțiunile combative, atât pentru delimitarea pumnalelor curbe în raport cu diferitele variante de sǎbii de dimensiuni mici și medii, cât și pentru înlocuirea, mai mult decât necesară, a sintagmei sabie de tip sica, utilizată adeseori în literatura de specialitate și care, prin ambiguitatea sa, transferǎ locul pe care ar fi trebuit sǎ îl ocupe pumnalele unei varietăți de sǎbii curbe. Acest echivoc, nǎscut pe la începutul secolului al XX-lea[21] și continuat, cu mici excepții, în întreaga istoriografie a secolului XX[22], este rezultatul combinǎrii imaginilor de pe Columna traianǎ cu puținele izvoare istorice, toate armele curbe altele decât sǎbiile mari fiind considerate sica, fără a se ține cont de funcționalitatea lor. Analiza acestei funcționalitǎți aratǎ cǎ pumnalele și sǎbiile curbe, având funcții și caracteristici diferite, nu pot fi utilizate în același mod și, deci, au fost redate diferit în reliefurile Columnei. Astfel, sǎbiile curbe erau folosite pentru penetrarea armurilor și coifurilor soldaților grupați în formații compacte, ceea ce necesitǎ o armǎ mai grea și cu vârful curbat ceva mai accentuat decât pumnalele descoperite în contexte arheologice, caracteristicǎ ce rezultǎ și din aspectul mai robust cu care apar figurate. Potrivit acestor considerente, o sabie curbatǎ trebuia ținutǎ cu vârful înspre inamic, dat fiind faptul cǎ sabia era folositǎ îndeosebi pentru lovituri de sus în jos, așa cum rezultǎ din scenele LIX, LXXII sau XCV[23], modalitate de utilizare improprie pentru pumnale, mai mici și mult mai elegante. Singura scenǎ în care apare, fǎrǎ echivoc, un pumnal sica este aceea în care regele Decebal se sinucide, CXLV[24], și care prezintă în mod categoric modul de utilizare a pumnalelor. Acestea erau destinate înjunghierii și spintecǎrii, acțiuni realizabile numai de jos în sus, precum și secționǎrii, în cazul suicidului, ceea ce obliga la orientarea armei cu tǎișul cǎtre propriul corp. Cea de a treia particularitate, anume canalele longitudinale (Blutrinne[25]) încrustate pe lame, este una comunǎ tuturor armelor albe care au ca scop înjunghierea. Ea oferă nu doar o ranforsare a armei, ci și sporirea efectelor letale ale înjunghierii. Astfel, șanțurile, unul sau douǎ, permit scurgerea sângelui din ranǎ chiar și atunci când pumnalul rǎmânea înfipt, permițând o hemoragie continuǎ. Prezența canalelor de scurgere a sângelui pe pumnalele elitei militare tracice, începând cu secolul al IV-lea a. Chr., aratǎ nu numai o eficientizare a acestor arme, ci și locul pe care ele îl ocupǎ în arsenalul elitei militare și, implicit, diferențierea, atât în arta figurativǎ cât și în literatura de specialitate, între pumnale și diferitele arme cu caracteristici morfologice apropiate. Pentru completarea acestei deosebiri, cea de a patra caracteristicǎ este la fel de elocventǎ, fiind constituitǎ din ornamentații ale lamei cu diferite elemente geometrice sau zoomorfe. Ordonarea acestor elemente de decor a fost inițiatǎ de cǎtre cercetǎtorul polonez Zenon Woniak în 1974. El a împǎrțit aceste ornamentații în patru grupe distincte: o primǎ grupǎ (A) cumulează reprezentările zoomorfe; a doua (B) cuprinde o serie de asocieri complexe de cercuri, puncte și linii dispuse în zig-zag; a treia (C) însumează cercuri și linii longitudinale, iar ultima (D) include șiruri de triunghiuri poansonate pe lamele pumnalelor[26]. Interpretarea acestor decoruri este diversǎ, mergând de la simboluri uraniene[27] pânǎ la transpunerea pe lamǎ a unor fenomene cerești[28], nici o variantǎ nefiind mai puțin probabilǎ. Ornamentarea pumnalului, pe lângǎ personalizarea armei, avea scopul de a-i conferi o puternicǎ încǎrcǎturǎ spiritualǎ, foarte probabil amplificatǎ de utilizarea sa ca instrument de sacrificiu. Din punct de vedere tipologic, deși existǎ o puternicǎ tendințǎ de standardizare, pumnalele sica pot fi încadrate în trei tipuri principale, deosebite doar prin unele aspecte morfologice, nu și funcționale[29]. * Primul tip este caracterizat prin masivitate, uneori cu aspect frânt imediat dupǎ jumǎtatea lamei, vârf scurt și ascuțit, cu o curburǎ ușoarǎ, tija mânerului scurtǎ, de regulǎ de formǎ triunghiularǎ, prevǎzutǎ cu un orificiu pentru nitul necesar fixǎrii mânerului, situat în apropierea lamei. Lama prezintǎ ornamente incizate și un șanț de scurgere a sângelui puternic profilat. Aceste caracteristici nu sunt generale, singurele argumente pentru delimitarea acestui tip fiind dimensiunea și forma aproximativ asemǎnǎtoare. De asemenea, nu la toate piesele a putut fi stabilitǎ cronologia exactǎ, în special pentru unele pumnale publicate în literatura de specialitate din Bulgaria. Aspectul robust și alura aparent grosolanǎ, alǎturi de datarea majoritǎții pieselor în orizontul cronologic cuprins între secolele III-I a. Chr., permit ipoteza cǎ din acest tip a evoluat pumnalul sica în forma sa clasicǎ, pe care o regǎsim în urmǎtoarea categorie. Nu foarte numeros, acest tip de pumnale sica a fost descoperit de-a lungul unei axe nord-sud, începând cu zona vesticǎ a Bulgariei și înaintând spre nord, pânǎ în centrul Transilvaniei, descoperirile fiind mai compacte în zona Porților de Fier. Cel mai sudic exemplar a fost descoperit la Ravno-Pole (pl. II/2), lângǎ Sofia, apoi, avansând către Dunăre, la Hristo Danov (pl. II/6), Galatin (pl. II/3), Prisovo (pl. II/4), Komarevo (pl. III/2, 3, 4; pl. V/2a-b), Sokolare (pl. III/5), Altimir (pl. III/6, pl. V/1), Bǎrkaèevo (pl. V/4), Sofronievo (pl. V/5), Vraca (pl. V/3), Comakovtzi (pl. VI/1), Panagyurishte Kolonii (pl. VI/2, 3, 4), Bogomilovo (pl. II/1), Pleven (pl. II/5), toate în Bulgaria. Din zona Porților de Fier provin de asemenea trei astfel de piese, descoperite la Ajmana, în Serbia (rep. 2, pl. IV/1), și la Dubova (rep. 1; pl. IV/3) și Siseștii de Jos, pe malul românesc (rep. 3, pl. IV/6a-b). Cele mai nordice exemplare provin de la Cǎpâlna (rep. 4; pl. IV/5) și Piatra Craivii[30] (rep. 18; pl. IV/2a-b; pl. VI/6), ambele în județul Alba. Doar douǎ exemplare nu fac parte, geografic vorbind, din axa de rǎspândire nord-sud, și anume cel descoperit la Vânǎtorii Mici, județul Giurgiu (rep. 24; pl. IV/4), și cel de la Radovanu, județul Cǎlǎrași (rep 20; pl. III/1), prezența lor în afara zonei de concentrare fiind în strânsǎ legǎturǎ cu o posibilǎ migrație de-a lungul Dunǎrii. Un caz aparte îl constituie câteva pumnale oferite spre vânzare pe o serie de site-uri specializate în comerțul cu antichitǎți. Deși contextele arheologice din care provin nu sunt cunoscute, ceea ce le îngreunează mult datarea și atribuirea, informațiile postate de aceste site-uri, imaginea propriu-zisǎ, dimensiunile și, în rare cazuri, detaliile privind piesele în sine permit cel puțin recunoașterea lor ca aparținând lumii trace și, cu prudența cuvenitǎ, încadrarea tipologicǎ. Tipului discutat aici îi aparțin douǎ astfel de pumnale descoperite în locații neprecizate (pl. III/7; pl. VI/5)[31]. Cel de al doilea tip, nu foarte diferit morfologic, dar care prezintǎ unele particularitǎți notabile, se conturează în jurul a trei pumnale descoperite în localitatea Padea din Oltenia, locație eponimǎ pentru aspectul cultural Padea-Panaghiurski Kolonii (pl. VII/1). Aceste pumnale nu mai prezintǎ aspectul robust al tipului prim, ci au o lamǎ prelungǎ, cu șanț pentru scurgerea sângelui, dar pǎstreazǎ, cel mai adesea, limba de mâner triunghiularǎ scurtǎ. Doar douǎ exemplare au apărut, pânǎ la aceastǎ datǎ, la sud de Dunǎre, la Teteven (pl. VII/2) și Comakovtzi (pl. VII/5), alte douǎ fiind identificate în nordul fluviului, la Slatina (pl. VII/3) și Zimnicea (pl. VII/4), și unul în Transilvania, la Silivaș (pl. VII/7). Tot acestei categorii pare sǎ îi aparținǎ și cel mai lung exemplar cunoscut, piesǎ braconatǎ însǎ și oferitǎ spre vânzare pe un site specializat în comerțul cu antichitǎți[32] (pl. VII/6). Fǎrǎ a cunoaște proveniența acestui pumnal, ghidându-ne doar dupǎ informația evident lacunarǎ prezentatǎ pe site, dupǎ caracteristicile morfologice și analogiile cu piese similare descoperite în contexte sigure, putem afirma cǎ pumnalul aparține arsenalului lumii tracice, așa cum este cazul altor șase astfel de piese din categoria urmǎtoare. Al treilea tip, mai numeros, subsumeazǎ o serie de piese rǎspândite în nordul și vestul Bulgariei, sud-vestul și centrul României. Aceste pumnale sunt caracterizate prin lama prelungǎ, execuția elegantǎ în majoritatea cazurilor, ornamentarea cu incizii circulare și/sau linii de-a lungul lamei, existența șanțului de scurgere a sângelui, limba de mâner continuatǎ pe lungimea acestuia și manșon de gardǎ. Aceste elemente distinctive se regǎsesc fie toate împreunǎ, fie unele exemplare prezintǎ una sau mai multe astfel de particularitǎți. Dimensiunile aratǎ o relativǎ standardizare, situatǎ în jurul a 30-40 cm lungime și cca 3 cm lǎțime, unele piese depǎșind cu puțin aceste cote. Gradul de conservare precar sau nespecificarea dimensiunilor în cazul unor artefacte nu au permis întotdeauna încadrarea exactǎ în acest tip decât prin recursul la analiza statisticǎ și analogiile existente. Din punct de vedere cronologic, acest tip de pumnal este datat cu preponderență în secolele II-I a. Chr. Pumnalele descoperite provin de la: Comacovtzi (pl. XIV/2), Hassan-Faka, azi Kamburovo (pl. IX/3, XII/5), Galièe (pl. XIII/3), Koínare (pl. XIV/5a-b), Osen (pl. XIV/3-4), Pavolèe (pl. XIII/1a-b), Sofronievo (pl. XIII/5), Tǎrnava (pl. XIII/2; pl. XV/2a-b), Vinograd (pl. X/5), localități din Bulgaria, apoi: Cǎlǎrași (rep. 7; pl. VIII/2), Cetate (rep. 8; pl. VIII/3a-b), Cornești (rep. 10; pl. IX/1), Corcova (rep. 9; pl. XV/1a-b), Golenți (rep. 12; pl. IX/2), Orodel (rep. 17; pl. VIII/4), Mehedinți (rep. 16; pl. IX/6), Popești (rep. 19; pl. XI/3a-b), Rast (rep. 21-23; pl. X/1-3), Viiașu (pl. XIV/6), Viișoara Micǎ (pl. XI/4a-b), Blandiana (rep. 5; pl. VIII/1a-c), Cǎlan (rep. 6; pl. XI/1), Cugir (rep. 11; pl. X/6 a-b), Hunedoara (rep. 15; pl. IX/5a-b), Teleac (rep. 25; pl. X/4), Sibiu (Tilișca?) (rep. 26; pl. XV/3), localități de pe teritoriul României. Patru pumnale nu se regǎsesc grupate în arealul Padea-Panaghiurski Kolonii: douǎ piese din România, respectiv una descoperită la Histria (rep. 14; pl. IX/4), atribuită unui mercenar trac, și pumnalul descoperit într-un bordei de la Grǎdiștea, județul Brǎila (rep. 13; pl. XI/2). Cel din urmǎ, din cauza stǎrii de conservare precare și a contextului domestic în care a fost descoperit, cu greu poate fi inclus în aceastǎ tipologie, singurele argumente fiind curbura, dimensiunile și prezența unei gǎrzi la mâner. Celelalte douǎ sunt descoperite la Hrtkovci[33] (pl. XIII/4), în Serbia, și la Plaveck[34] (pl. XIV/1), în Slovacia. Acesta din urmǎ, deși morfologic se încadreazǎ în aceeași categorie, prin plasarea sa mult în afara spațiului locuit de traci, dar mai ales prin natura contextului arheologic, pare sǎ fi ajuns la o așa mare distanțǎ fie ca export, fie prin rapt. Nici aceastǎ serie nu este lipsitǎ de artefacte scoase la licitație pe site-uri tematice[35]. Am identificat șase astfel de pumnale[36] (pl. XII/1-3; pl. XV/4-6), bine conservate, cu caracteristici tipologice care le încadreazǎ în categoria pumnalelor curbe de tip sica, dar care trebuie privite cu o doză oarecare de scepticism, în lipsa informațiilor oferite de contextul arheologic. * Dincolo de toate deosebirile morfologice, nu întotdeauna suficient de determinante, ceea ce pune pumnalele sica într-un singur orizont cultural este contextul arheologic în care au fost descoperite. Cu mici excepții, acesta este unul funerar, cu un inventar specific rǎzboinicilor Epocii Fierului din Peninsula Balcanicǎ și care, adesea, pe lângǎ arme conțineau și piese de harnașament, podoabe sau care de luptǎ. Aceste descoperiri, care prin natura lor întregesc un rit și ritual funerar elaborat, specific, au fost definite ca un complex cultural, numit Padea-Panaghiurski Kolonii, ce acoperǎ aria geograficǎ amintitǎ și se dateazǎ începând cu secolul II a. Chr. și pânǎ în secolul I p. Chr. Prezența, în mormintele secolelor II-I a. Chr., a pumnalelor sica, alǎturi de zǎbalele și carele de luptă tipic tracice, imprimǎ amprenta etnicǎ a tracilor în conglomeratul de rǎzboinici care au pǎtruns rapid în bazinul dunǎrean și apoi în centrul Transilvaniei[37]. Asocierile de arme cele mai frecvente atribuite acestui grup sunt vârfurile de lance, în unele cazuri și câte douǎ în același mormânt, cu spada dreaptǎ, umbo de scut și pumnalul curb, la care se adaugǎ diferite piese de harnașament: pinteni, zǎbale, catarame. Acest tip de inventar funerar, aproape constant în mormintele din care provin pumnalele, permite identificarea și reconstituirea astăzi a unor inventare specifice, disparate de-a lungul timpului din varii motive[38]. Ornamentația pumnalelor, deosebit de complexǎ, le conferǎ un cumul de valențe spirituale, artistice și simbolice[39]. Pe lame au fost incizate motive geometrice, dar și vulturi și șerpi, a cǎror schematizare presupune existența unui anume "cod", înțeles numai de cǎtre membrii avizați ai grupului. Funcția ornamentației în ideologia rǎzboinicǎ este datǎ de frecvența cu care este întâlnitǎ și de spațiile largi pe care s-a rǎspândit[40]. Posibil sǎ fi avut o puternicǎ încǎrcǎturǎ apotropaicǎ și, în același timp, să fi fost o emblemǎ care sublinia apartenența la o confrerie rǎzboinicǎ sau să demonstreze un anume statut social[41]. Simbolurile gravate pe lamele pumnalelor ofereau un liant spiritual rǎzboinicului în raport cu mediul sǎu social, transpunând în lumea materialǎ setul de legǎturi spirituale existente între membrii grupului, plasând individul într-o rețea de relații bine definite și excluzând sentimentul de singurătate. Puternica schematizare a temelor prezente în iconografia lamelor de pumnal a transformat simbolurile în "ideograme" ale unor mituri intrate în conștiința colectivitǎților din care fǎceau parte proprietarii lor[42] și, în același timp, prin recursul la iconografia zoomorfǎ, au realizat o trimitere la virtuțile unor animale al cǎror comportament rapace era un model în epocǎ. Un bun exemplu în acest sens se poate desprinde din stratagema regelui Scorilo[43] care, pentru a-și convinge compatrioții de inoportunitatea unui atac asupra romanilor, asociazǎ un lup cu proprii luptǎtori[44]. Asocierea dintre pumnal, în unele cazuri și spadǎ, cu imaginea "totemicǎ" a constituit o modalitate facilǎ și vizibilǎ de personalizare a armei și, implicit, a posesorului și, în același timp, a subliniat trǎsǎturile rǎzboinice ale perechii om-armǎ. Arma, ca și concept, a fost permanent depozitara unui set de valori și semnificații, a fost personificatǎ, investitǎ cu puteri magice, deci susceptibilǎ de a se încadra perfect într-o ambianțǎ mitologicǎ[45]. Pumnalul curb, deja depozitarul unor încǎrcǎturi ritualice, primește o dozǎ dublǎ de semnificații, ca armǎ de prestigiu și de sacrificiu și, în acest cadru, prezența sa în episodul sinuciderii regelui Decebal nu este deloc întâmplǎtoare[46]. Prestigiu, calitǎți combative de excepție, o componentǎ misticǎ elaboratǎ sunt elementele care, cumulate cu caracterul rǎzboinic al purtǎtorilor sǎi, permit identificarea unei elite militare suficient de coagulate ca sǎ poatǎ edifica un stat barbar, pe care să-l facă îndeajuns de puternic încât sǎ devină un oponent serios, nu doar în plan militar, al Imperiului Roman. Plecând de la datele expuse mai sus, se poate spune cǎ pumnalul sica reprezintǎ un important artefact istoric care, datoritǎ importanței și rolului avut în lumea tracilor, contribuie la înțelegerea mecanismelor sociale și militare ale acestei societǎți, iar prin dimensiunea spiritualǎ deosebitǎ, la receptarea unei noi fațete din mozaicul religios a acestui popor. Dintre toate armele curbe utilizate în spațiul tracic, pumnalele sica sunt singurele care fac legǎtura între tracii de sud și cei nord-dunǎreni, fiind la fel de rǎspândite pe ambele maluri ale fluviului. [1] Spre exemplu, prezența sa în unele contexte funerare de pe Valea Mureșului l-a făcut pe Aurel Rustoiu să sesizeze componenta transilvăneană a grupului Padea-Panaghiurskii-Kolonii (Războinici și artizani de prestigiu în Dacia preromană, Cluj-Napoca, 2002, p. 11-62). [2] Aurel Rustoiu, Thracian sica and dacian falx. The history of a national weapon, în vol. Dacia Felix. Studia Michaeli Bǎrbulescu oblata, Cluj-Napoca, 2007, p. 68. [3] Eugen D. Pǎdurean, Depozitul de arme și unelte de la Neudorf, Pârâul Roșia, județul Arad, în vol. Daci și romani 1900 de ani de la integrarea Daciei în Imperiul Roman, Timișoara, 2006, p. 219-233, Pl. VIII. [4] Costin Scorpan, Terminologie arheologicǎ selectivǎ. Tezaur de termeni, vol. 1, București, 1995, p. 87, s. v. sica. [5] Dicționar latin-romîn, București, 1962, p. 677, s. v. sica. [6] Vezi A. Rustoiu, Thracian sica and dacian falx, p. 67, cu trimitere la A. Emout, A. Meillet, Dictionaire etymologique de la langue latin, Paris, 1932, p. 896, s. v. sica, sicae. [7] Dictionnaire des Antiquités Grecques et Romaines, tom 4, vol. 2 (R-S), Paris, 1926, p. 1300, s. v. sica. [8] Tibor Kemenczei, Angaben zur Frage der endbronzezeitlichen Hortfundstufen im Donau-Theiβgebiet, în Communicationes Archaeologicae Hungariae, 1996, p. 57, Abb. 14: un superb pumnal de bronz cu antene, datat cu aproximație în Bronzul Târziu. [9] Cf. G. Guțu, Dicționar latin-român, București, 1983, vocile respective. [10] M. Petrescu-Dîmbovița, H. Daicoviciu et alii, Istoria României de la începuturi pânǎ în secolul al VIII-lea, București, 1995, p. 190; H. Daicoviciu, Dacii, București, 1965, p. 236; Istoria militarǎ a poporului român, vol I, București, 1984, p. 101; Radu Vulpe, Columna lui Traian, București, 1988, p. 83, p. 228. [11] Herodot, Istorii, VII, 75, apud Izvoare privind istoria Romîniei, I, București, 1964, p. 69. [12] Herodot, Istorii, VII, 75, București, 2003, p. 385. [13] DEX, ediția a II-a, București, 1996, s. v. hanger, definit ca pumnal mare, încovoiat. [14] Clemens din Alexandria, Covoarele, I, 16, apud Izvoare privind istoria României, I, Bucuresti, 1964, p. 636. [15] Iudita Winkler, Personificarea Daciei pe monedele romane imperiale, în Studii Clasice, II, 1965, p. 229-230. [16] Lexicon militar, București, 1980, p. 540, s. v. pumnal. [17] Aurel Rustoiu, Ornamentica pumnalelor curbe traco-dacice, în Studia archaeologica et historica Nicolao Gudea dicata Festschrift für Pro-fessor Nicolae Gudea Gelegentlich des 60. Geburstages, Zalǎu, 2001, p. 181-194. [18] Cercetǎrile arheologice din anul 2008 au dus la descoperirea a trei pumnale sica la Malaia Kopania (Ucraina), acestea fiind cele mai nordice semnalǎri ale artefactelor de tip Padea-Panagjurski Kolonii (cf. www.mediafax.ro/cautare/rezultate.html?q=malaia+kopania&x=0&y=0, la 23 nov. 2008). [19] A. Rustoiu, Rǎzboinici și artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, p. 13. [20] Ibidem, p. 33. [21] A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traianǎ, vol. I, București, 1913, p. 107-110. [22] Mihai Manea, Mic dicționar de termeni istorici, București, 1999, p. 229, s. v. sica. Autorul oferǎ acestui termen douǎ explicații aparent complementare: lat. sica = pumnal cu lama încovoiatǎ, dar și sabie micǎ, încovoiatǎ, cu un singur tǎiș. [23] Radu Vulpe, Columna lui Traian. Monument al etnogenezei românilor, București, 1988, p. 141, 182. [24] Ibidem, p. 228. [25] Zeno-Karl Pinter, Spada și sabia medievalǎ în Transilvania și Banat (secolele IX-XIV), Reșița, 1999, p. 57. [26] Zenon Woniak, Wschodnie pogranicze kultury Latenskiej, Wrocław-Kraków-Gdańsk, 1974, p. 99-101. [27] A. Rustoiu, Rǎzboinici și artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, p. 59-60. [28] Blaenka Stalio, Le site prehistorique Ajmana a Vrbica, în Cahiers des Portes de Fer, III, Beograd, 1986, p. 34. [29] Diferențele morfologice au fost sesizate de Aurel Rustoiu (About a curved dagger discovered at Piatra Craivii, în Apulum, XLIV, 2007, p. 83-97), care propune douǎ variante de pumnale sica. [30] I. Berciu, Al. Popa, H. Daicoviciu, La forteresse dace de Piatra Craivii (Transylvanie, Roumanie), în Celticum, XII, 1965, p. 115-163, fig. 21/1. [31] www.hermann-historica.de (22 martie 2009). [32] www.hermann-historica.de (22 martie 2009). [33] Velika Dautova-Ruevljan, Miroslav Vujovic, Rimska vojska u Sremu, Novi Sad, 2006, fig. 53. [34] Jozef Paulik, Katarina Tomèiková, Ïali Hromadny nález elenych Predmetov v Plaveckom Podhradi, în Slovenská Archeológia, LIII-1, 2005, p. 90, fig, 2, 6-7, tab. IV/2. [35] Combaterea criminalitǎții contra patrimoniului arheologic european, editor Augustin Lazǎr et alii, București, 2008, passim. [36] www.hermann-historica.de; www.liveauctioneers.com (07.02.2009). [37] A. Rustoiu, Rǎzboinici și artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, p. 33. [38] Cum este cazul unor morminte în care piesele inventarului funerar au fost fie îngropate separat (Hunedoara), fie nu s-a mai reușit recuperarea întregului inventar (Tărtăria, pl. XI/5a-b), fie mormântul a fost distrus ulterior, piesele fiind recuperate parțial sau în etape (Piatra Craivii), etc. [39] A. Rustoiu, Rǎzboinici și artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, p. 60. [40] Gelu Florea, Imagini proto-istorice, în Orma, 1, 2004, http://www.orma. ro/wp-content/uploads/ 2008/10/7_gelu-florea.pdf (07 dec. 2008). [41] Ibidem. [42] Ibidem. [43] Frontinus, Stratagemele, I, 10, 4, apud Izvoare privind istoria României, I, p. 432. [44] Valeriu Sîrbu, Gelu Florea, Les Géto-Daces. Iconographie et imaginaire, Cluj-Napoca, 2000, p. 214. [45] G. Florea, op. cit. [46] A. Rustoiu, Rǎzboinici și artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, p. 61.
Bibliografia planselor:
Zenon Woniak, Wschodnie pogranicze kultury Latenskiej, Wrocław-Kraków-Gdańsk, 1974, p. 86-126. Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire gète de Popești (Necropola tumulară getică de la Popești), în Thraco-Dacica, 1, 1976, p. 193-215. Bogdan Nikolov, Trakiiski pametniæi văv Vraèansko, în Izvestija-Sofia, 28, 1965, p. 163-202. Bogdan Nikolov, Trakiiski pogrebenija pri s. Sofronievo, Vraèanski okrăg, în Arheologija-Sofia, 23, 3, 1981, p. 30-41. Bogdan Nikolov, Trakiiski nahodki ot Severozapadna Bălgaria, în Arheologija Sofia, 32, 4, 1990, p. 14-26. Alexandra Dimitrova, Nedyalka Gizdova, Trakiiski mogilni nekropoli v Panagjurskite kolonii pri gr. Panagjurite, în Izvestija na muzeite ot jona Bălgaria, 1, 1975, p. 39-87. Vasil Mikov, Grabhügelnekropolen aus der Umgebung von Lovee und Teteven, în Izvestija-Sofia, 6, 1932, 153-170. A. D. Alexandrescu, La nécropole géte de Zimnicea, în Dacia, NS, 24, 1980, p. 19-126. Roska Márton, Keltisches Grab aus Siebenbürgen, în Praehistorische Zeitschrift, XVI, 1925, p. 210-214. Radu Vulpe, L'age du fer dans les regions thraces de la Peninsule Balcanique, Paris, 1930. Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoșii românilor. Vestigii milenare de cultură și artă. Geto-dacii, București, 1980. Octavian Toropu, O așezare fortificatǎ și arme din epoca Laténe descoperite în Oltenia, în Studii și materiale de muzeografie și istorie militarǎ, 2-3, 1969-1970, p. 5-7. Vladimir Brilinsky, Istoria de lângǎ noi, în Dacia Magazin, nr. 55, 2008, p. 23-31. Dumitru Berciu, Les Celtes et la civilisation de La Tène chez les Géto-Daces, în Bulletin of the Institute of Archaeology, 6, London, 1966, p. 75-93. Nikola Teodosiev, NatsisTorbov, Trakiiski mogili ot kasnoelinisticeskata epoha pri Tarnava, Beloslatinsko, în Izvestija na Muzeite v Severozapadna Balgaria, 23, 1995, p. 11-58.
FISE REPERTORIU
Fișǎ de repertoriu nr. 1 Locul descoperirii, toponim: Dubova, jud. Caraș-Severin. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: descoperire accidentalǎ. Contextul arheologic: posibil inventar funerar compus din umbo, vârf de lance, cuțit curbat, pumnal sica, zǎbala, pinten de fier, brǎțarǎ de argint. Locul depozitǎrii: Institutul de Arheologie Vasile Pârvan. Depozit, cota de inventar: neprecizat. Datare: începutul secolului al II-lea - mijlocul sec. I a. Chr. Descriere: pumnal masiv, cu limbǎ de mâner scurtǎ, cu orificiu pentru nituire și lamǎ incizatǎ cu șanț de scurgere a sângelui pe zona medianǎ. Dimensiuni: L actuală 28,8 cm; l lamǎ = 4,2 cm; lungimea limbii de mâner 4 cm; grosimea lamei (în zona opusă tăișului) 0,45 cm, adâncimea șențuirii 0,1 cm. Tehnica de execuție: neprecizatǎ. Bibliografie: Daniel Spânu, Un posibil inventar funerar Latène târziu din zona Porților de Fier http://www.archaeology.ro/dsh_portile.htm Comentarii: lipsește o porțiune micǎ din vârf.
Fișǎ de repertoriu nr. 2 Locul descoperirii, toponim: Ajmana, Mala Vrbica, Republica Serbia. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: sǎpǎturǎ sistematicǎ. Contextul arheologic: mormânt de incinerație cu inventar compus din vase de ceramicǎ și metal, douǎ vârfuri de lance, cuțit curbat celtic, cuțit curbat tracic, pumnal curb. Locul depozitǎrii: neprecizat. Depozit, cota de inventar: neprecizat. Datare: Sec. II I a.Chr. Descriere: pumnal masiv, decorat cu incizii și linie de scurgere a sângelui. Dimensiuni: L = 30,6 cm. Tehnica de execuție: fier batere, gravare. Bibliografie: Blaenka Stalio, La site prehistorique Ajmana á Mala Vrbica, în Đjerdapske Svecke, [Cahiers des Portes de Fer], III, 1986, p. 51-54. Comentarii: face parte dintr un mormânt atribuit unui luptǎtor scordisc.
Fișǎ de repertoriu nr. 3 Locul descoperirii, toponim: Sișeștii de Jos, jud. Mehedinți. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: neprecizat. Contextul arheologic: mormânt de incinerație cu inventar compus din pumnal cu teacǎ și douǎ vârfuri de lance. Locul depozitǎrii: Muzeul Palatului de Cultură, Turnu severin (1945). Depozit, cota de inventar: necunoscut. Datare: neprecizată Descriere: pumnal cu limba mânerului scurtǎ prevǎzutǎ cu gaurǎ pentru nituire, lama ornamentatǎ, șanț de scurgere a sângelui. Dimensiuni: L = 29 cm; l = 2,8 cm. Tehnica de execuție: neprecizată. Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopșor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, XI-XII, 1945-1947, București, p. 28-29, Pl. IV/11, 15. Comentarii: lamă ornamentată, teacă.
Fișǎ de repertoriu nr. 4 Locul descoperirii, toponim: Cǎpâlna, jud. Alba, Dealul Cetǎții. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: sǎpǎturǎ sistematicǎ. Contextul arheologic: descoperit în interiorul fortificației. Locul depozitǎrii: Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, Județul Alba.. Depozit, cota de inventar: inv. nr. 4634[1]; inv. D 528[2] Descriere: cu limbă la mâner și orificiu pentru nit Dimensiuni: L = 30 cm. Datare: sec. III a. Chr. Tehnica de execuție: batere la cald. Bibliografie: Ioan Glodariu, Vasile Moga, Cetatea dacicǎ de la Cǎpâlna, Alba Iulia, 2006, p. 119, Pl. 89/2; Catalogul expoziției Dacia Avgvsti Provincia, București, 2006, p.125, nr. cat. 67; Catalogul expoziției I Daci, Editura Electa, Firenze, 1997, p. 263, fig. 534. Comentarii: Fișǎ de repertoriu nr. 5 Locul descoperirii, toponim: Blandiana, la Brod, jud. Alba. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: descoperire întâmplǎtoare. Contextul arheologic: mormânt de incinerație cu inventar funerar compus din: pumnal cu teacǎ, vârf de lance, cataramǎ de fier, zǎbalǎ, vas ceramic, fragmente ceramice. Locul depozitǎrii: Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia. Depozit, cota de inventar: D 4464; teaca D 4465. Descriere: pumnal de fier cu manșon de gardǎ decorat, stare de conservare precarǎ, lipsește o bucatǎ dinspre vârf Dimensiuni: L totalǎ = cca 43 cm; L lamǎ = cca 30 cm; l max. lamǎ = 3 cm; L limbii mânerului = 11 cm, l tijei mânerului = 2 cm. Datare: sfârșitul sec. III începutul sec I a. Chr. Tehnica de execuție: forjare. Bibliografie: Horia Ciugudean, în ActaMN, XVII, 1980, pag. 425432, fig. 2/12; Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galați, 1993, p. 75; Aurel Rustoiu, Rǎzboinici și artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, Cluj-Napoca, 2002, p. 26, p. 30, fig. 15, fig. 20; Catalogul expoziției Dacia Avgvsti Provincia, București, 2006, p.127, nr.cat. 74-75; Catalogul expoziției I Daci, Editura Electa, Firenze, 1997, p. 250, fig. 495, fig. 496. Comentarii: șanț de scurgere a sângelui, secțiune triunghiularǎ, se pǎstreazǎ și un fragment din teacǎ
Fișǎ de repertoriu nr. 6 Locul descoperirii, toponim: Cǎlan, jud. Hunedoara, cartier Stresîngiorgiu. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: sǎpǎturǎ sistematicǎ. Contextul arheologic: mormânt de incinerație în al cǎrui inventar sau mai gǎsit: vârf de lance, zǎbalǎ de fier de tip tracic, un alt fragment de zǎbalǎ, sabie lungǎ de tip celtic cu teacǎ, douǎ psalii. Locul depozitǎrii: Muzeul Militar Central. Depozit, cota de inventar: neprecizat. Datare: Sec. II I a. Chr; (dupǎ V. Eskenazy sec. II-III p. Chr.) Tehnica de execuție: neprecizată. Dimensiuni: L = 15,2 cm; L mâner = 4,2 cm; l = 2,3 cm. (cotele Eskenazy sunt: L = 20 cm; l = 2,5 cm). Bibliografie: Victor Eskenazy, Date preliminare despre necropola romanǎ de la Streisîngiorgiu (jud. Hunedoara) în SCIVA, nr. 4, tom 28, octombrie-decembrie, 1977, p. 603-611; Aurel Rustoiu, Valeriu Sîrbu, Iosif Vasile Ferencz, Sargetia, XXX, 2001-2002, Mormântul tumular dacic de la Cǎlan (jud. Hunedoara), p. 111-113, fig. 6/2; Aurel Rustoiu, Rǎzboinici și artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, Cluj-Napoca, 2002, p. 47-55, fig. 34/2. Comentarii: s-a pǎstrat și un fragment de teacǎ (L = 7 cm; l = 3 cm) cu buton în formǎ de disc; lama și o parte din mâner sunt rupte, prezintǎ pe o fațǎ a lamei un canal longitudinal.
Fișǎ de repertoriu nr. 7 Locul descoperirii, toponim: Călărași, jud. Dolj. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: întâmplătoare. Contextul arheologic: inventar funerar compus din pumnal, spadǎ și vârfuri de lance. Locul depozitǎrii: Institutul de Arheologie Vasile Pârvan. Depozit, cota de inventar: neprecizatǎ. Descriere: lama ornamentatǎ, șanț de scurgere a sângelui. Dimensiuni: L = 45 cm; L mâner = 12 cm; l = 3,1 cm. Datare: nespecificată. Tehnica de execuție: nespecificatǎ. Bibliografie: C. I. Istrati, Cîteva date relative la diferite chestiuni de arheologie privitoare la Români, în Analele Academiei Române, Memoriile Secțiunii Științifice, tom. XXXIV, București, 1912; C. S. Nicolăescu-Plopșor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, XI-XII, 1945-1947, București, p. 18-19, Pl. I/6; Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galați, 1993, p. 78, fig. 17/5.
Fișǎ de repertoriu nr. 8 Locul descoperirii, toponim: Cetate, jud. Dolj, locul la Salii. Tipul piesei: pumnal sica Tipul de cercetare: întâmplătoare Contextul arheologic: necunoscut. Locul depozitǎrii: Muzeul Olteniei, Craiova. Depozit, cota de inventar: inv. 7577. Descriere: pumnal elegant, bine pǎstrat, cu incizii și șanț de scurgere a sângelui încrustate pe lamǎ. Dimensiuni: L totală = 38 cm; L mâner = 9 cm; L lamǎ = 28,2 cm; l = 2,8 cm. Datare: neprecizată. Tehnica de execuție: neprecizată. Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopșor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, XI-XII, 1945-1947, București, p. 19, Pl. III/6; Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoșii românilor. Vestigii milenare de cultură și artă. Geto-dacii, București, 1980, p. 46, fig. 199 ; Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galați, 1993, p. 78, fig. 17, 7/8. Comentarii: se pǎstreazǎ și teaca (inv. 7570), lama ornamentată, mâner și teacǎ de bronz.
Fișǎ de repertoriu nr. 9 Locul descoperirii, toponim: Corcova, jud. Mehedinți. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: descoperire întâmplǎtoare. Contextul arheologic:mormânt de incinerație cu inventar compus din urnǎ ceramicǎ, sabie de tip celtic, vârf de lance și douǎ fibule. Locul depozitǎrii: Muzeul Regiunii Porțile de Fier, Drobeta Turnu Severin. Depozit, cota de inventar: Datare: între sfârșitul secolului II și jumǎtatea secolului I a.Chr Descriere: pumnal atent executat cu ornamente diverse pe mânr și pe lamǎ, însoțit de teacǎ terminatǎ într-un buton în formǎ de cap de berbec. Dimensiuni: pumnalul L = 30, 5 cm; teaca L = 26 cm. Tehnica de execuție: batere. Bibliografie: C. S. Nicolǎescu-Plopsor, Antiquités celtiques en Olténie în Dacia, XI-XII, 1945-1947, p. 17-33 ; Aurel Rustoiu, Valeriu Sîrbu, Poignard recourbé découvert dans une tombe à incinération de La Tène tardive en Roumanie, în Instrumentum. Bulletin du Groupe de travail européen sur l'artisanat et les productions manufactureés dans l'Antiquité, Montagnac, 9, 1999, p. 12, http://www.lychnology.Org /IMG/pdf/_Bull_9.pdf; Valeriu Sîrbu, Gelu Florea, Les Géto-Daces. Iconographie et imaginaire, Centre DÉtudes Transylvaines, Cluj-Napoca, 2000, fig. 46; Aurel Rustoiu, About a curved dagger descovered at Piatra Craivii, [Despre un pumnal curbat descoperit la Piatra Craivii], în Apulum, XLIV, p. 92, fig. 6/1. Comentarii: elemente de decor celtice și dacice.
Fișǎ de repertoriu nr. 10 Locul descoperirii, toponim: satul Bǎlava, com. Cornești, județul Gorj, locul lui Ioan Dǎnǎu. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: descoperire întâmplǎtoare. Contextul arheologic: prundul unei bǎlți. Din inventarul acestei descoperiri mai fac parte o sabie de tip celtic, un vârf de lance, fragmente de umbo și fragmente de teacǎ a sabiei. Locul depozitǎrii: Muzeul Tîrgu Jiu. Depozit, cota de inventar: neprecizatǎ. Descriere: pumnalul are vârful rupt, mânerul prezintǎ trei gǎuri pentru fixarea prǎselelor. Dimensiuni: L pǎstratǎ = 28 cm. Datare: secolele II I a. Chr. Tehnica de execuție: neprecizatǎ. Bibliografie: Dorin Popescu, Două descoperiri celtice din Oltenia, în SCIV, tom 14, nr. 2, 1963, p. 403- 411, fig. 4/2, fig. 5/2; Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galați, 1993, p. 78. Comentarii: piesele provin dintr-un foarte probabil mormânt de incinerație.
Fișǎ de repertoriu nr. 11 Locul descoperirii, toponim: Cugir. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: sǎpǎturǎ sistematicǎ. Contextul arheologic: mormânt de incinerație ce conține inventarul complet al unui rǎzboinic: coif de fier, armurǎ de zale, spadǎ de tip celtic, piese de harnașament, scut cu margini și umbo de fier, vârf de lance, zǎbale și car de luptǎ. Deasemenea inventarul funerar mai conținea ceramicǎ și piese de fier, bronz, argint și aur. Locul depozitǎrii: Casa Pionierilor, Cugir. Depozit, cota de inventar: neprecizatǎ Descriere: pumnal masiv, teacǎ de fier. Dimensiuni: nespecificate. Datare: sec. I a. Chr. Tehnica de execuție: nespecificatǎ. Bibliografie: I. H. Crișan, Necropola dacicǎ de la Cugir. Considerații preliminare, în Apulum, XVIII, 1980, p. 81-87; Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galați, 1993, p. 72; Cristian Ioan Popa, Cugir - schițǎ monograficǎ, Editura Altip, Alba-Iulia, 2005, p. 13, foto 2/2. Comentarii: Un alt pumnal sica este amintit ca fiind descoperit într-un tumul învecinat (tumulul II) dar lipsesc detaliile. Pumnalul este destul de grosolan raportat la alte piese descoperite în morminte similare care au un inventar sǎrǎcǎcios comparativ cu acesta. Bogǎția mormântului princiar reclamǎ un pumnal mult mai deosebit, cum probabil este cel de-al doilea rǎmas nepublicat. Aceastǎ ipotezǎ este întǎritǎ și de faptul cǎ teaca, aflatǎ în custodia Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și pumnalul nu au o morfologie comunǎ, ea fiind identicǎ cu numeroase alte teci de aceiași tipologie iar arma în sine are o curburǎ care pare sǎ nu îi permitǎ introducerea în acest tip de teacǎ.
Fișǎ de repertoriu nr. 12 Locul descoperirii, toponim: Golenți, com. Maglavit, jud Dolj. Tipul piesei: pumnal sica Tipul de cercetare: lucrǎri militare. Contextul arheologic: mormânt de incinerație care mai conținea un vârf de lance. Locul depozitǎrii: Muzeul Istrati, Turnu Severin (1945). Depozit, cota de inventar: necunoscut. Descriere: pumnal elegant, cu ornament și șanț de scurgere a sângelui gravate pe lamǎ. Dimensiuni: L = 39,2 cm; L mâner = 12 cm; l = 3 cm. Datare: incertǎ. Tehnica de execuție: neprecizatǎ. Bibliografie: C. I. Istrati, Cîteva date relative la diferite chestiuni de arheologie privitoare la Români, în Analele Academiei Române, Memoriile Secțiunii Științifice, tom. XXXIV, București, 1912; C. I. Istrati, Nic. Densușianu. Viața și opera sa, în prefațǎ la Nicolae Densușianuž Dacia preistoricǎ, București, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1913, p. LXXIX, fig. 17; C. S. Nicolăescu-Plopșor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, XI-XII, 1945-1947, București, p. 25-26, Pl. IV/7.
Fișǎ de repertoriu nr. 13 Locul descoperirii, toponim: Grǎdiștea, jud. Brǎila. Tipul piesei: pumnal (cosor?) curb. Tipul de cercetare: sǎpǎturǎ sistematicǎ. Contextul arheologic: bordeiul nr. 17/1995. Locul depozitǎrii: neprecizat. Depozit, cota de inventar: neprecizat. Descriere: deteriorat, neputându-se preciza caracteristicile exacte ale piesei. Dimensiuni: L = 27 cm. Datare: jumǎtatea sec. I a. Chr. Tehnica de execuție: neprecizatǎ. Bibliografie: Valeriu Sîrbu, Dava geticǎ de la Grǎdiștea, județul Brǎila (I), Biblioteca Istros, 12, ed. Istros, Brǎila, 1996, p. 99, fig. 12/16. Comentarii: masiv, puternic oxidat, gardǎ la mâner.
Fișǎ de repertoriu nr. 14 Locul descoperirii, toponim: Histria Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: sǎpǎturǎ sistematicǎ. Contextul arheologic: mormânt de incinerație în care pumnalul a fost trecut prin foc. Locul depozitǎrii: Muzeul Național de Istorie a României. Depozit, cota de inventar: nr. inv. 53142. Datare: sfârșitul sec. II-începutul sec. I a. Chr. Descriere: pe o parte a lamei prezintǎ canale longitudinale și ornamente incizate. Dimensiuni: L = 34,8 cm. Tehnica de execuție: batere. Bibliografie: D. M. Pippidi și colaboratoriž Raport asupra activitǎții șantierului Histria în campania 1956, în Materiale și cercetǎri arheologice, V, 1959, p. 309, fig. 11; Istoria infanteriei române, coord. Marin Dragu, Mircea Dumitru, București, 1985, p. 32; Gheorghe Tudor, Armata geto-dacǎ, București, 1986, p. 216; Aurel Rustoiu, Rǎzboinici și artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, Cluj-Napoca, 2002, p. 41-46, fig. 27/2. Comentarii: lipsește inventarul specific asociat de regulǎ acestui tip de pumnal. Pumnalul se afla introdus într-o teacǎ metalicǎ pǎstratǎ parțial.
Fișǎ de repertoriu nr. 15 Locul descoperirii, toponim: Hunedoara, în Grǎdina castelului. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: sǎpǎturǎ sistematicǎ. Contextul arheologic: mormânt de incinerație cu inventar funerar compus din urnǎ, cǎmașǎ de zale din fier, spadǎ dreaptǎ, umbo, pafta de centurǎ și vârf de lance. Locul depozitǎrii: Muzeul Castelul Corvinilor, Hunedoara. Depozit, cota de inventar: A5034. Datare: sec. II - I a. Chr. Descriere: pumnal cu lama ornamentatǎ și cu canal de scurgere a sângelui. Dimensiuni: L = 27,5 cm; L mâner = 9,5 cm; L vârf = 18,5 cm; l = 2,3 cm; nasture/buton = 21x20 mm; gr = 85 gr Tehnica de execuție: neprecizatǎ. Bibliografie: Valeriu Sîrbu, Sabin Adrian Luca, Cristian Roman, Silviu Purece, Dragoș Diaconescu, Nicolae Cerișer, Vestigiile dacice de la Hunedoara, Sibiu, 2007, p. 195-196, fig. 74/1; Catalogul expoziției Vestigiile dacice de la Hunedoara, fig. 125. Comentarii: Mormântul propriu-zis conținea doar urna cu resturile osteologice, vârful de lance, pumnalul și teaca dar acestea au fost puse în legǎturǎ cu conținutul unui alt mormânt alǎturat care conținea celelalte piese de echipament și resturile ofrandelor. Mânerul este rectangular/dreptunghiular în plan și în secțiune, cu trei orificii ovale; lama este curbată, triunghiulară în secțiune, cu un canal adânc în apropiere de mâner; lama este ornamentată prin imprimarea a două păsări și trei cercuri; s-a pǎstrat și teaca.
Fișǎ de repertoriu nr. 16 Locul descoperirii, toponim: jud. Mehedinți. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: necunoscut. Contextul arheologic: necunoscut. Locul depozitǎrii: colecție particularǎ (1912). Depozit, cota de inventar: necunoscut. Datare: neprecizatǎ. Descriere: pumnal robust cu limba de mâner masivǎ prevǎzutǎ cu trei gǎuri pentru nituirea prǎselelor. Tehnica de execuție: necunoscutǎ. Comentarii: piesa pǎstreazǎ urmele trecerii prin foc. Bibliografie: C. I. Istrati, Nic. Densușianu. Viața și opera sa, în prefațǎ la Nicolae Densușianuž Dacia preistoricǎ, București, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1913, p. LXXIX, fig. 17; C. S. Nicolăescu-Plopșor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, XI-XII, 1945-1947, București, p. 29-30, Pl. V/11. Dimensiuni: L = 32 cm; L mâner = 12 cm; l maximǎ = 3 cm.
Fișǎ de repertoriu nr. 17 Locul descoperirii, toponim: Orodel, jud. Dolj. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: întâmplătoare. Contextul arheologic: mormânt de incinerație cu inventar: sabie celticǎ, zǎbale tracice, vârf de lance. Locul depozitǎrii: necunoscut. Depozit, cota de inventar: necunoscut. Datare: neprecizată. Descriere: pumnal elegant, ornamentat. Dimensiuni: L totală (măsurată pe curbură) = 41,6 cm; L mâner = 10,1 cm; l = 2,6 cm. Tehnica de execuție: neprecizată. Bibliografie: C. S. Nicolăescu-Plopșor, Antiquités celtiques en Olténie, în Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, XI-XII, 1945-1947, București, p. 27, Pl. III/5; Aurel Rustoiu, Rǎzboinici și artizani de prestigiu în Dacia preromanǎ, Cluj-Napoca, 2002, p. 59, fig. 39/6. Comentarii: lamǎ ornamentatǎ.
Fișǎ de repertoriu nr. 18 Locul descoperirii, toponim: Piatra Craivii, jud. Alba Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: necunoscut. Contextul arheologic: probabil un mormânt de incinerație. Locul depozitǎrii: Muzeul Orǎșenesc Aiud. Depozit, cota de inventar: 3457. Datare: Sec. III/II-I a. Chr. Descriere: limbǎ de mâner, lamǎ masivǎ, șanț de scurgere a sângelui, ornamentat. Dimensiuni: L totalǎ = 31,9 cm; L lamǎ = 27 cm; L mâner = 4,9; l = 4,4 cm. Tehnica de execuție: nespecificată. Bibliografie: Aurel Rustoiu, About a curved dagger descovered at Piatra Craivii, [Despre un pumnal curbat descoperit la Piatra Craivii] în Apulum, XLIV, p. 8397, fig. 1/1; Cristian Ioan Popa, A possible Dacian Burial in the Vecinity of the Piatra Craivii Fortess, [Un posibil mormânt dacic în vecinǎtatea cetǎții de la Piatra Craivii], în Apulum, XLV, 2008, p. 357-365. Comentarii: pumnalul este posibil parte a inventarului unui mormânt de incinerație descoperit accidental și care conținea o spadǎ celticǎ, douǎ vârfuri de lance, mânerul unui scut, alte fragmente metalice.
Fișǎ de repertoriu nr. 19 Locul descoperirii, toponim: Popești, com. Mihǎilești, jud.Ilfov. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: sǎpǎturǎ sistematicǎ. Contextul arheologic: mormânt tumular cu inventar funerar: cǎmașǎ de zale, un coif de bronz, umbo de scut, pumnal curbat și teaca sa. Locul depozitǎrii: Muzeul de Istorie a României. Depozit, cota de inventar: 73473, 73475. Datare: sfâritul sec. III a. Chr. sec. I p. Chr. Descriere: puternic deteriorat de foc. Dimensiuni: L = 27,4 cm. Tehnica de execuție: neprecizatǎ. Bibliografie: Al. Vulpe, La nécropole tumulaire de Popești, în Thraco-Dacica, I, 1976, pag. 201, fig. 14/1; Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoșii românilor. Vestigii milenare de cultură și artă. Geto-dacii, București, 1980, p. 49/226, fig. 226; Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galați, 1993, p. 73, fig. 9, 7/8.
Fișǎ de repertoriu nr. 20 Locul descoperirii, toponim: Radovanu, județul Cǎlǎrași. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: fortuitǎ. Contextul arheologic: mormânt de incinerație cu inventar specific: cǎmașǎ de zale, zǎbalǎ, douǎ vârfuri de lance, pumnal curb. Locul depozitǎrii: Muzeul Militar București. Depozit, cota de inventar: neprecizat. Datare: sec. I a. Chr. Descriere: pumnal masiv cu limbǎ de mâner scurtǎ prevǎzutǎ cu douǎ gǎuri pentru fixarea niturilor mânerului. Dimensiuni: L = 30 cm. Tehnica de execuție: Bibliografie: Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire gète de Popești (Necropola tumulară getică de la Popești), în Thraco-Dacica 1976, p. 209, fig. 18; Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galați, 1993, p. 73, fig. 12.
Fișǎ de repertoriu nr. 21 Locul descoperirii, toponim: Rast, jud. Dolj, Grindul Țifarului. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: sǎpǎturǎ sistematicǎ. Contextul arheologic: mormânt de incinerație ale cǎrui piese au fost disparate de activitǎți antropice. Locul depozitǎrii: Muzeul Național de Istorie a României. Depozit, cota de inventar: inv. 16943 (nr. vechi III 5963). Datare: Sec. II-I a. Chr. Descriere: Pumnal elegant, ornamentat. Limba pentru mâner este prevăzută la partea superioară cu un opritor pentru plăsele de formă circulară, aplatizat, care este decorat cu linii paralele, dispuse transversal, realizate prin gravare. Mânerul este delimitat de lamă printr-o gardă inelară. Lama, cu secțiune triunghiulară, curbată spre vârf este decorată cu linii și cercuri gravate. Dimensiuni: L = 32 cm; l = 3,2 cm. Tehnica de execuție: fier, batere, gravare. Bibliografie: C S Nicolǎescu-Plopșor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ștefan Ștefǎnescu, Raport asupra activitǎții șantierului arheologic Rast-Dolj, SCIV 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor și ing. M. Marcu, Observații tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu) în SCIV 19, nr. 3, 1968, p. 512-513, fig. 1/4; 2/5; Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galați, 1993, p. 79, fig. 18; Catalogul expoziției Dacia Avgvsti Provincia, București, 2006, p.126, nr.cat. 71. Comentarii: Mânerul a fost îndoit ritualic și s-a rupt probabil în timpul restaurǎrii. Unele piese de inventar funerar specific (vârf de lance, fragmente de teacǎ) au fost descoperite în zona din apropierea locului descoperirii pumnalului fǎrǎ a se putea preciza cǎrui mormânt aparțin exact.
Fișǎ de repertoriu nr. 22 Locul descoperirii, toponim: Rast, jud. Dolj. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: sǎpǎturǎ sitematicǎ. Contextul arheologic: mormânt de incinerație ale cǎrui piese au fost disparate de activitǎți antropice. Locul depozitǎrii: Muzeul Național de Istorie a României. Depozit, cota de inventar: inv. 16945 (nr. vechi III 5962) Datare: Sec. II-I a. Chr. Tehnica de execuție: fier, batere, gravare. Descriere: Mânerul puternic îndoit, delimitat de lamă printr-o gardă circulară, prevăzut cu un nit și două orificii pentru nituri, se termină cu un opritor pentru plăsele de formă circulară. Lama, cu secțiune triunghiulară, curbată spre vârf este decorată cu linii și cercuri gravate. Dimensiuni: L = 30 cm; l = 3,1 cm. Bibliografie: C S Nicolǎescu-Plopșor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ștefan Ștefǎnescu, Raport asupra activitǎții șantierului arheologic Rast-Dolj, SCIV 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor și ing. M. Marcu, Observații tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu) în SCIV 19, nr. 3, 1968, p. 512-513, fig. 1/2; 2/2; Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galați, 1993, p. 79, fig. 18; Catalogul expoziției Dacia Avgvsti Provincia, București, 2006, p.126, nr. cat. 72. Comentarii: Unele piese de inventar funerar specific (vârf de lance, fragmente de teacǎ) au fost descoperite în zona din apropierea locului descoperirii pumnalului fǎrǎ a se putea preciza cǎrui mormânt aparțin exact.
Fișǎ de repertoriu nr. 23 Locul descoperirii, toponim: Rast, jud. Dolj. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: sǎpǎturǎ sistematicǎ. Contextul arheologic: Mormânt de incinerație deranjat de activitǎți antropice. Locul depozitǎrii: Muzeul Național de Istorie a României. Depozit, cota de inventar: inv. 16944 (nr. vechi III 5965). Datare: Sec. II-I a. Chr. Descriere: Limba pentru mâner, îndoitǎ ritualic, se termină cu un opritor pentru plăsele de formă circulară, este prevăzută cu un orificiu de nit. Lama, curbată este decorată cu două linii realizate prin gravare. Dimensiuni: L = 35 cm; l = 3,4 cm. Tehnica de execuție: fier, batere, gravare. Bibliografie: C S Nicolǎescu-Plopșor, Vl. Dumitrescu, N. Gostar, S. Barta, Ștefan Ștefǎnescu, Raport asupra activitǎții șantierului arheologic Rast-Dolj, SCIV 2, 1951, 1, p. 267-277; Ersilia Tudor, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu (cu anexa: ing. I. Istudor și ing. M. Marcu, Observații tehnice asupra obiectelor de fier descoperite la Rastu) în SCIV 19, nr. 3, 1968, p. 512-513, fig. 1/3; 2/1; Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Editura Porto-Franco, Galați, 1993, p. 79, fig. 18; Catalogul expoziției Dacia Avgvsti Provincia, București, 2006, p.125, nr. cat. 68. Comentarii: Mânerul a fost îndoit ritualic. Unele piese de inventar funerar specific (vârf de lance, fragmente de teacǎ) au fost descoperite în zona din apropierea locului descoperirii pumnalului fǎrǎ a se putea preciza cǎrui mormânt aparțin exact.
Fișǎ de repertoriu nr. 24 Locul descoperirii, toponim: Vânǎtorii Mici, jud. Giurgiu. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: neprecizat. Contextul arheologic: neprecizat. Locul depozitǎrii: Muzeul Național de Istorie a României. Depozit, cota de inventar: inv. 142618. Datare: Sec. II-I a. Chr. Descriere: Cuțit de luptă ușor curbat, cu vârful și lama solidă. Tija mânerului este scurtă, de formă triunghiulară, fiind prevăzută cu un orificiu pentru nit în apropierea lamei. Dimensiuni: L = 30 cm. Tehnica de execuție: fier, batere. Bibliografie: Catalogul expoziției Dacia Avgvsti Provincia, București, 2006, p.127, nr. cat. 73; Catalogul expoziției I Daci, Editura Electa, Firenze, 1997, p. 240, fig. 461. Comentarii: prezentat ca fiind cuțit de luptǎ dar caracteristicile sale îl plaseazǎ în categoria pumnalelor sica. Are lama ornamentatǎ și șanț de scurgere a sângelui.
Fișǎ de repertoriu nr. 25 Tipul piesei: pumnal sica. Locul descoperirii, toponim: Teleac, com. Ciugud, jud. Alba, punctul Alte soarte. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: descoperire accidentalǎ. Contextul arheologic: complex funerar de incinerație compus din urnǎ ceramicǎ, pumnal și vârf de lance. Locul depozitǎrii: Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia. Depozit, inventar: P 4545. Datare: sec III a. Chr. Descriere: stare de conservare relativǎ, lama ornamentatǎ, profil triunghiular, manșon de gardǎ. Dimensiuni: L totalǎ = 24 cm. Tehnica de execuție: neprecizatǎ. Bibliografie: Vasile Moga, Morminte dacice de incinerație de la Teleac (jud. Alba),în Apulum, XX, 1982, p. 88-91, fig. 1-2; Valeriu Sîrbu, Credințe și practici funerare, religioase și magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brǎilei), Galați, 1993, p. 77. Comentarii: puternic deteriorat.
Fișǎ de repertoriu nr. 26 Locul descoperirii, toponim: (re)descoperit în depozit muzeal. Tipul piesei: pumnal sica. Tipul de cercetare: necunoscut. Contextul arheologic: neprecizat. Locul depozitǎrii: Muzeului Național Brukental, Sibiu, Muzeul de Istorie Casa Altemberger. Depozit, inventar: neprecizat. Datare: neprecizat. Descriere: pumnal curbat elegant, cu vârf ascuțit și manson de gardǎ, cu șanț de scurgere a sângelui pe ambele pǎrți ale lamei. Dimensiuni: Ltotalǎ = 34,2 cm, Llamǎ = 24,6 cm. Tehnica de execuție: fier, batere. Bibliografie: Gheorghe Natea, Un pumnal curb dacic din colectiile Muzeului National Brukenthal-Casa Altemberger, în Brukenthal Acta Musei, III,1, p. 109-114, Sibiu, 2008. Comentarii: prezența pumnalului în colecțiile muzeului sibian poate induce ipoteza cǎ el provine din zone apropiate, cel mai probabil de la Tilișca. |