Arhitectura locuirii traditionale românesti

                          SALACEA - jud. Bihor. Epoca bronzului c.c.a. 1800 - 1600 i.e.n. cultura Otomani
     Sanctuarul de la Salacea este compus, din punct de vedere planimetric, din trei zone functionale alcatuind doua spatii bine delimitate:
     -zona de legatura cu exteriorul, materializata prin spatiul semideschis al prispei, amplasat intre "ante" pe latura de N.V., unde se afla si intrarea in sanctuar,
     -doua zone destinate desfasurarii ritualului, dispuse in amfilada, alcatuind un spatiu inchis bine precizat.

     Prima din zonele spatiului inchis, situata la intrare, are rol de vestibul, fiind separata de cealalta zona printr-o denivelare de 10 cm si constituie locul unde se depuneau vasele cu ofrande, constituind in acest sens un mic altar portativ.
Cea de a doua zona functionala a spatiului inchis, adapostind doua altare de dimensiuni remarcabile, reprezinta locul pentru oficierea ritualului. este remarcabil efectul arhitectural rezultat prin dispunerea elementelor structurale in doua siruri de stalpi interiori, precum si prin articularea zonelor functionale si gradarea spatiului.

Plan si perspectiva exterioara


Perspectiva interioara

     Locuintele geto-dacice din sec II i.e.n. - sec. I e.n. (perioada clasica) evolueaza si se diversifica comparativ cu cele din perioadele anterioare.

     Se pastreaza sistemul constructiv traditional:
-elemente de sustinere (portante) verticale alcatuite din stalpi de lemn incastrati in sol
-intre stalpi o umplutura (inchidere) formata din nuiele ce formeaza o armatura a peretelui
-lipitura de lut (inchidere)

     Acest sistem este folosit atat la locuintele de suprafata cat si la cele adancite (semibordeie) sau ingropate (bordeie). El este utilizat atat in cazul celor rectangulare cat si in cazul celor circulare si absidale, fiind posibila impartirea a planului in oricate incaperi.

     Locuintele de suprafata sunt pe plan rectangular (patrat sau dreptunghi), absidal (semicerc sau poligon) si circular. De aici deriva o mare varietate volumetrica.

     Casele din arealul carpato-danubiano-pontic incep sa se individuaizeze, indepartandu-se de modelul original de tip megaron. Aceasta diferentiere se datoreaza si mutarii centrului de interes de pe latura scurta (specifica tipului megaron) pe latura lunga care devine astfel fatada principala a edificiului. Acest punct de interes este marcat prin dispunerea accesului (a intrarii) sau/si a spatiilor semideschise (prispe, foisoare).

     Volumele edificiilor sunt rectangulare, cu acoperis in doua sau patru pante (ape), circulare avand acoperis conic. Formele absidale reprezinta o solutie de tranzitie de la tipul circular la cel rectangular. Planurile sunt de obicei monocelulare sau bicelulare (cu una sau doua incaperi) dar apar adesea impartiri planimetrice (partiuri) mai complexe, cu trei sau mai multe incaperi.

SLIMINIC - jud. Sibiu sec. I e.n.

POPESTI - jud. Giurgiu sec. I i.e.n. - I e.n.

GRADUSTEA MUNCELULUI (SARMISEGETUSA) - jud. Hunedoara sec. I e.n.

     Sistemul constructiv cu talpi de lemn dispuse pe temelii din piatra, presupus in etapele anterioare, este atestat cu certitudine in cazul arhitecturii dacice. Descoperirea temeliilor din piatra ca suport al structurii din lemn a peretilor, existenta uneltelor care permiteau realizarea imbinarilor specifice acestui tip constructiv, continuat si de identificarea "in situ" a unor diafragme din barne ecarisate, dispuse orizontal si platuite la capete (sistem in cununi), precum si imaginile locuintelor dacice de pe Columna lui Traian, atesta folosirea curenta a locuintelor cu peretii din barne de lemn orizontale sau vericale, sprijiniti pe talpi, cu temelie din piatra.

     Acest sistem constructiv, specific cu precadere locuintelor de suprafata predominante in epoca, corespunde planimetric tipului rectangular cu una sau mai multe incaperi. Este de presupus utilizarea acestui tip de constructii cu pereti de lemn pe talpi cu precadere in zonele cu relief inaltat si bogat impadurite.

     In aceasta perioada se realizeaza fenomenul regionalizarii modelelor cladirilor de locuit functie de zonele de relief si de varietatea si particularitatea rezervelor de materiale de constructie, proces care va continua si in etapele ulterioare, conducand la cristalizarea unor tipuri de locuinte diferentiate morfologic de la zona la zona, cu un coeficient ridicat de eficienta economica si constructiva si cu o varietate volumetrica, planimetrica si decorativa evidenta, constituind embrionul specificului regional al arhitecturii noastre traditionale.

APRASUL DE SUS - jud. Sibiu sec. I i.e.n. - I e.n.
Perspectiva exterioara si plan

GRADISTEA MUNCELULUI - jud. Hunedoara sec. I i.e.n.
Perspectiva exterioara si plan

GRADISTEA MUNCELULUI - jud. Hunedoara sec. I i.e.n. - I e.n.
Perspectiva exterioara si plan

     LUNCANI-PIATRA ROSIE - jud. Hunedoara sec. I - II e.n.
     Perspectiva exterioara si plan

     Cladirile de locuit cu dimensiuni ample si numar mare de incaperi se intalnesc frecvent in epoca dacica, alaturi de locuintele obisnuite destinate unei familii. Concentrand eforturi constructive majore si presupunand ample cunostinte de edificare, aceste constructii au de regula peretii realizati din barne de lemn sprijinite pe temelii din piatra sau cu stalpi incastrati in sol.