Capitala statului dac, principalul centru politic si religios, pentru apararea careia s-a construit intregul sistem de fortificatii. Din punct de vedere structural, capitala dacilor se dovedeste a fi avut trei parti componente: asezarea civila, zona sacra si cetatea. Sarmizegetusa a fost cel mai mare centru mestesugaresc, iar calitatea sa de capitala politica si cultural-religioasa a statului dac a fost un factor determinant in prosperitatea economica. Aici locuiau regii, demnitarii, functionarii cancelariei regale, o parte a aristocratiei, artizani, negustori, mesteri constructori, medici etc.

Fortificatiile 

       Accesul dinspre valea Muresului spre Sarmizegetusa era aparat si controlat de cetatile de la Costesti-Cetãtuie si Blidaru, precum si de numeroase turnuri solitare amplasate de o parte si alta a drumului. Asezarea fortificata de la Cucuis-Golu, cetatea de la Varful lui Hulpe (necercetata inca) si probabil destule turnuri, nelocalizate deocamdata, barau accesul dinspre vaile Ccucuisului si Sibiselului. Inainterea dinspre vest era aparate de cetatea de la Piatra Rosie si de fortificatia lineara, tip baraj, de la Cioclovina-Ponorici. La acestea se adauga cetatile de la Cãpâlna, Banita si Tilisca care blocau de asemenea caile spre inima regatului dac. Dupa depasirea tuturor acestor obstacole, atacatorii erau intampinati de intariturile capitalei.

        Cetatea Sarmizegetusei a fost construita in singurul loc de pe Dealul Gradistii cu confiduratie potrivita conceptiei de fortificare a dacilor, in jurul cotei 1000, perimetru dominant atat fata de cartierul de vest al asezarii civile de la Sarmizegetusa cat si in raport cu incinta sacra a capitalei.Zidurile cetatii inconjurau varful dealului, urmand configuratia terenului si construite in stilul clasic - "murus dacicus". Pe latura de vest, aproape de cota maxima au fost construite cazemate, dupa tipicul celor de la Costesi-Cetatuie si Blidaru. Nu se stie daca cetatea avea bastioane, intrucat interventia ulterioara a romanilor este posibil sa fi dus la desfiintarea lor. In interiorul cetatii s-au descoperit doar baraci de lemn destinate aparatorilor. In conformitate cu pacea incheiata dupa primul razboi daco-roman, o parte din ziduri au fost demantelate. In preajma celui de-al doilea conflict este au fost reinaltate. Cetatea a suferit distrugeri importante in timpul asediului final iar reconstructia romana, sesizabila aproape peste tot, nu a respectat nici traseul zidului dacic, nici tehnica sa de constructie. Noul traseu dubla suprafata aparata de ziduri. 

Asezarea civila

       In zidul refacut si prelungit de romani se gasesc exterm de frecvent lespezi si blocuri de piatra din drum, segmente de canale, tamburi de coloane de calcar, piese de bolta, ancadramente si tamburi de coloane de andezit, luate din cladirile civile ale Sarmizgetusei, care abia pot sugera grandoarea fostelor constructii dacice. Fortificatia de la Sarmizegetusa nu era de altfel o acropola pentru asezarea civila, care consta din constructii gospodaresti, cu instalatii de captare si transportare a apei potabile si de drenare a celei provenite din precipitatii, cu ateliere si amenajari din cele mai diverse. Desi a beneficiat de cercetari arheologice intense, majoritatea teraselor nu au fost cercetate. Se stie clar ca intreg dealul a fost excavat si terasat de daci, terasele artificiale fiind in multe cazuri sustinute de ziduri de mari dimensiuni. In gospodaria unui nobil dac se gasea apa curenta, transportata prin apeducte care si astazi sunt functionale. Din pacate, aproape toate constructiile civile au fost ridicate din materiale perisabile, incat sunt prost conservate. In mod obisnuit s-au pastrat peitrele asezate la baza lor, resturi de pereti, stalpi carbonizati, podele de lut sau vetre de foc.

Locuintele

       Locuintele pot fi grupate in trei categorii: cu o singura incapere, cu doua sau mai multe incaperi si poligonale. Primele sunt toate construite la suprafata si sunt cele mai putine. Locuintele cu mai multe incaperi au fost construite fie cu pari infipti in pamant, fie cu baza de piatra.

       Majoritatea o constituie cele din a doua categorie. Atat locuintele circulare cat si cele poligonale au de regula o incapere, cand s-au construit cu un ingur nivel si doua, cand aveau etaj, ambele de mari dimensiuni. Intr-una din locuintele cercetate s-a descoperit o trusa medicala cuprinzand cinci vase de lut de mici dimensiuni, probabil pentru unguente, un bisturiu si o piatra din cenusa vulcanica, al carei praf are calitati astringente, toate asezate intr-o cutiuta de lemn cu manere de fier prinse in doua bratari. In apropierea locuintelor se aflau amenajari gospodaresti cu destinatii diferite, printre care si hambare, unele dintre acestea cercetate, altele nu. Cele mai pretentioase locuinte se aflau grupate in apropierea cetatii si a ursei de apa din locul numit "Tau", constituind un fel de cartier aristocratic al Sarmizegetusei, nu este exclus ca o terasa artificiala de mari dimensiuni din apropierea acestei zone sa fi fost piata publica a orasului antic.

Ateliere si amenajari

       Atelierele au fost construite aproape in intregime din lemn, ca urmare nuintotdeauna a fost posibila stabilirea planului lor sau a detaliilor de constructie. Se stie, ana acum, ca au functionat trei mari ateliere - unul de reducere a minereului de fier si doua de faurarie - si altele mai mici. In primul atelier mentionat s-au descoperit opt cuptoare iar intr-unul de faurarie s-au descoperit doua cutitoaie, cu stampila Herreni, produse intr-un atelier din Aquileia, in Nordul Italiei. La Sarmizegetusa, la Fetele Albe si probabil la Fata Cetei,care sunt cele mai mari asezari civile din zona Muntilor Orastiei, avem de-a face cu asezari compacte, intinse pe mari suprafete, aflate la distante considerabile de izvoare sau paraie, impunandu-se astfel amenjarea unui sistem de distrbuire a apei potabile. La Samizegetusa, apa a trei izvoare a fost captata si transportate prin conducte de teracote inspre decantoare de mari dimensiuni de unde era distribuit mai departe, tot prin conducte, la locuinte ateliere sau sanctuare. Pentru evacuarea apei provenite din precipitatii si pentru a evita patrunderea ei in constructii, s-au sapat canale de drenaj. In zona sacra s-au construit canale cioplite in piatra de calcar.

Incinta sacra

       Toate edificiile sacre de la Sarmizegetusa se concentreaza pe doua terase artificiale de mari dimensiuni. Exista doua tipuri de sanctuare, rectangulare si circulare. Toate au fost ridicae in perioada de timp delimitata de domnia lui Burebista si cea a lui Decebal. O prima faza cuprinde ridicarea edificiilor din calcar iar a doua din andezit. In incinta sacra se observa marele sanctuar circular, a carui infatisare este momentan alterata de prezenta unor piloni de lemn dispusi aleatoriu in interior, in perioada comunista, pentru a da o "fata" mai spectaculoasa constructiei. Mai exista trei sanctuare dreptughiulare, dintre care unul de dimensiuni impresionanate, un sanctuar circular mic si un sanctuar patrulater. Spectaculos este asa numitul "Soare de andezit" - un disc central cu diametrul de 1,46 metri continuat de zce raze, de forma trapezoidala, dar cu laturile exterioare cioplite in arc de cerc, fiecare lunga de 2,76 metri. Lipita cu unul dintre capete de marginea exterioara a altarului se afla o raza lunga, indreptata spre nord. 

   sursa: "Cetati si asezari dacice in Muntii Orastiei", de I. Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu.

Calendarul de la Sarmizegetusa

       Privind asupra sanctuarelor de la Sarmizegetusa a devenit evident pentru arheologi si istorici ca ele erau folosite pentru masurarea timpului, un fel de templu calendar.

       Grupul este alcatuit din doua sanctuare, numite micul si marele sanctuar circular.

       Micul sanctuar circular este alcatuit din 114 piese, dintre care 13 sunt lespezi care separa 13 grupari de stalpi cu urmatoarea structura: 8grupe de cate 8 stalpi, 1 grupa de cate 7 stalpi, 3 grupe de cate 8 stalpi si o gupa de 6 stalpi. In total 104 stalpi si 13 lespezi.

       Marele santuar circular este compus din 3 cercuri concentrice si o constructie absidala (in forma de potcoava inchisa) situata central, avand o axa de simetrie si o axa a pragurilor. Cercul exterior este alcatuit din 104 blocuri de andezit lipite unul de altul; cercul urmator, alaturat primului, este format din 210 piese, dintre care 30 sunt lespezi de separare a 30 de grupari a cate 6 stalpi - in total 180 de stalpi si 30 lespezi.Cel de al treilea cerc este format din 4 grupari de lespezi ce separa 4 grupari de stalpi - in total 68 de stalpi si 14 lespezi. Absida centrala este alcatuita din 2 grupari de lespezi ce separa 2 grupari de stalpi - in total 34 de stalpi si 4 lespezi.

       In urma cercetarilor si mai ales a calculelor, s-a descoperit ca 47 de circumferinte ale micului sanctuar corespund la 13 ani astronomici, dupa care mai este necesara o corectura de o singura zi. Rezulta deci ca dacii aveau un calendar bazat pe ciclurile de 13 ani.

       Tot din calcule reiese ca anul dacic avea 47 de saptamani. Micului sanctuar este impartit in 13 grupe realizandu-se inceperea unui nou an dacic numai in prima zi a unei grupe - a unei saptamani. Iar toate cele 13 zile de inceput ale celor 13 grupuri sunt, in decurs de un ciclu, o singura data inceput de an.

       Anii dacici nu aveau un numar fix de zile. Datorita rotirii continue, a faptului ca fiecare an are 47 de saptmani si a celor doua saptamani de exceptie (doar 7 si 6 zile, fata de numarul obisnuit de 8 zile ), numarul de zile dintr-un an varia intre 364 si 367 de zile.

       Urmarind absida centrala a marelui sanctuar s-a ajuns la concluzia ca anul era impartit in trei trimestre de 13, 21 si din nou 13 saptamani (cel doua grupari de stalpi contin: prima 13 stalpi si a doua 21 de stalpi). Interesant este faptul ca cele de 21 de saptamani corespund "perioadei vegetative" a vitei de vie si altor cateva culturi, perioada ce probabil constituia o durata distincta din an, mai ales pentru un popor de agricultori si pastori.

       Considerand fiecare lespede a absidei ca insemn pentru ziua de corectura dintr-un ciclu de 13 ani, rezulta unitatea de timp superioara unui asemenea ciclu si anume peioada dacica de 52 de ani (4 lespezi - 4 corecturi; 4*13=52).

       Valoarea medie in zile a unui an dacic este de 365,2307692zile, fata de 365,242198 zile  cat are anul tropic. Diferenta dintre anul tropic si cel dacic insumata ajunge dupa un ciclu de 13 ani la 0,148574 zile. Aceasta diferenta se corecta, se pare, la fiecare al 8-lea ciclu, deci la fiecare al 104-lea an. Cum am mai spus primul cerc al marelui sanctuar contine tot 104 de blocuri de andezit si reprezinta momentul corectiei seculare.

       Ceea ce ne conduce la faptul ca secolul dacic avea 104 ani.

       Calendarul dacic prezinta urmatoarele caracteristici principale:

       •           se respecta echivalenta 1 stalp = 1 zi; ele reprezinta deci sisteme de evidenta in numere intregi a unor marimi neintregi; ele sunt astfel concepute, ele sunt astfel concepute incat sa ramana inurma timpului astronomic exact si sa permita corectia lor cu o unitate (o zi) prin aditie.

       •           constructia micului sanctuar determina durate fluctuante ale anului, sistem prin care precizia se asigura, cu ajutorul unor marimi intregi la un ciclu de 13 ani.

       •           intotdeauna anul incepe in prima zi a saptamanii si se sfarseste in ultima zi

       •           eroare este de o zi la 8840 de ani!