Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (11)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (41)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (360)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

RĂZBOINICI NORD-DUNĂRENI ÎN ARMURI DE ZALE

Contextele arheologice din care provin armurile au, în general, un caracter izolat, aparţinând unor complexe arheologice, respectiv morminte ale unor indivizi cu o poziţie dominantă pe scara socială. Plecând de la această realitate, la care se adaugă valoarea economică şi tehnologia deloc la îndemâna oricui, se poate justifica, într-o oarecare măsură, raritatea acestor piese de echipament în Dacia preromană. În ciuda acestui fapt au putut fi localizate o serie de descoperiri de armuri de zale în nordul Dunării, atât în literatura de specialitate, cât şi în patrimoniul muzeistic.
Cea mai mare parte a cămăşilor de zale descoperite în acest areal provine din contexte funerare, ceea ce întăreşte certitudinea că mormintele pot fi atribuite, fără dubii, unor membri marcanţi ai elitei militare şi admiţând acest lucru, ele oferă o bună perspectivă privitoare la arsenalul şi potenţa economică a acestor războinici. Aparţinând unor personaje de prim rang, al căror rit funerar a fost incineraţia, fapt ce a dus la degradarea puternică a pieselor, multe astfel de armuri au fost recuperate într-o stare deplorabilă, datorată parţial practicilor ritualice, dar şi solurilor acide din zonă. Nu trebuie omis nici faptul că trefilarea modifică negativ capacităţile de conservare ale elementelor de fier şi astfel multe artefacte suferă o dezagregare rapidă, datorată, în bună parte, caracteristicilor naturale ale fierului, ale dimensiunilor reduse ale sub-ansamblelor cămăşilor de zale, cumulate cu tipul şi timpul de depunere în sol, elemente agravate de agresivitatea naturală a mediului. Un alt aspect, ce împiedică reconstituirea exactă a pieselor, îl reprezintă faptul că, în cele mai multe cazuri, armurile par să fi fost distruse intenţionat, înainte de ardere. Piese întregi s-au descoperit doar la Popeşti (T4), Radovanu şi Zemplin, la care se adaugă o armură cu o contextualitate incertă (cat.18). În ciuda acestor dificultăţi, întregul lot de piese oferă un set de date deosebit de importante referitoare la statutul proprietarului, la dotarea militară, dar şi la concepţiile spirituale ale elitei care le utiliza şi ale epocii căreia îi aparţin.



Cămăşile de zale utilizate de războinicii din zona Dunării de Jos, areal în care am inclus şi întreg Bazinul Carpatic, se pot împărţi în două mari grupe, delimitate atât cronologic şi morfologic, cât şi geografic. Dunărea desparte cele două grupe, zalele descoperite în sudul fluviului fiind, în majoritatea lor, datate mai timpuriu, iar din punct de vedere tehnic şi morfologic, fiind deosebite de cele din zona intracarpatică şi Muntenia actuală. Un caz aparte îl reprezintă armura războinicului celt de la Ciumeşti, considerată de către M.Feugère drept una dintre cele mai timpurii exemplare, fapt contrazis ulterior de descoperirile de la Hjortspring, în Danemarca, armurile provenind, după părerea specialiştilor, din spaţiul Europei centrale sau chiar din zona balcanică. Cămăşile de zale (cca. 10-12 exemplare?) au fost atribuite unor căpetenii ale unui corp expediţionar germanic, cu o bază de recrutare mai largă, ipoteză susţinută de existenţa între armele care au făcut obiectul sacrificiului, a unei lănci-seceră de tip rhomphaia, utilizată exclusiv de către traci în secolele IV-II a.Chr. Aceşti războinici au atacat insula Als, în jurul anului 350 a.Chr. (Kaul 2003, p.213, p.217). La aceasta putem adăuga şi un exemplar provenit din Slovacia (Horný Jatov), datat în prima jumătate a secolului III a.Chr. (Cf. Rustoiu 2008, p.27). Zalele de la Ciumeşti nu fac parte din intervalul cronologic studiat şi nici din orizontul etno-cultural abordat, fiind incluse în discuţie doar din motive statistice.
Prima grupă a beneficiat de o atenţie mai deosebită din partea specialiştilor, fiind publicate şi discutate detaliile pieselor, nemaifiind, aşadar, necesară o analiză amănunţită a fiecărei descoperiri în parte. Prezentarea lor în lucrarea de faţă are doar rolul de a aşeza piesele în contextul fenomenului militar local şi ca elemente de analogie morfologică.



Armurile de zale descoperite pe teritoriul Bulgariei sunt plasate cronologic începând din secolul III a.Chr. şi până în secolul I a.Chr. şi au aparţinut unor războinici incineraţi împreună cu armamentul lor, în morminte plane sau tumulare. Cămăşile au fost confecţionate din inele de sârmă de fier al căror diametru variază între 0,5 şi 1 cm, aplatizate şi nituite la capete. În cazul fragmentului descoperit la Varbeşniţa (Върбешница), regiunea Vraţa, toate zalele erau închise prin nituri (pl.I/1). Procedeul, deosebit de laborios, conferea armurii o rezistenţă deosebită, realizarea armurii căzând în sarcina unor meşteri extrem de specializaţi.
Alte resturi ale unor cămăşi de zale au fost descoperite la Doyrenţi (Дойренци), regiunea Lovech (pl.I/2-3), într-un mormânt tumular de incineraţie, alături de un umbo de scut, patru lănci, o spadă cu teacă şi numeroase vase şi podoabe de metal preţios. Fragmente au mai fost descoperite la Mezdra (Мездра) (pl.II/1) şi Tărnava (Търнава) (pl.II/3), Vraţa (Враца), regiunea Vraţa (pl.II/2), la Smochan (Смочан), regiunea Lovech (pl.I/4) şi în alte zone ale Traciei antice: Ravnogor (Равногор), regiunea Pazardjic, Şipka (Шипка), tumulul de la Roshava Dragana, regiunea Stara Zagora, Branichevo (Браничево), Kyolmen (Кьолмен), Yankovo (Янково), regiunea Şumen şi în alte câteva puncte (pl.III).



Morfologia exactă a acestor echipamente de luptă este foarte greu de reconstituit cu exactitate, ele fiind supuse temperaturilor înalte odată cu incinerarea defuncţilor, la care se adaugă distrugerile datorate timpului trecut de la depunere şi până la descoperire, iar în unele cazuri, ale condiţiilor de descoperire. Fără îndoială, o astfel de cămaşă copia modelul tunicii peste care era purtată, cu trei deschizături în partea superioară, pentru braţe şi cap, iar în partea inferioară una mai mare pentru trunchi.
În unele dintre cazuri însă au fost descoperite sistemele de închidere ale cămăşilor, ceea ce denotă existenţa unei singure deschizături în partea superioară, „umerii”, în fapt prelungiri ale spatelui, încheindu-se în faţă, prin suprapunere peste piept. Deşi starea fragmentară în care au ajuns până la noi obligă la circumspecţie în cazul reconstituirilor, cercetătorul bulgar N.Torbov propune trei posibile tipuri de încuietori, pe baza fragmentelor recuperate (pl.V/1-3). De remarcat că astfel de sisteme de închidere sunt utilizate şi la cămăşile de zale celtice figurate pe templul Atenei din Pergam, datate în secolul II a.Chr. De asemenea, unul dintre aceste sisteme de închidere, aşa numitul „în formă de gât de lebădă”, provine din Marea Britanie, fiind descoperit la Kirkburn şi la Popeşti, probabil în cazul cămăşii din tumulul II. Prezenţa acestui sistem de închidere poate ajuta, alături de reprezentările artistice, la reconstituirea, fie şi ipotetică, a formei cămăşilor de zale de pe teritoriul Traciei antice (pl.V/1).



Situaţia armurilor de zale descoperite în nordul Dunării nu este la fel de binecunoscută, deşi numărul pieselor descoperite este de numeros, aristocraţia războinică locală utilizând aceste echipamente începând din secolul II a.Chr.
Exceptând descoperirea de la Ciumeşti, ce a aparţinut unui războinic celt care a trăit în a doua jumătate a secolului III a.Chr., restul descoperirilor certe sunt ceva mai târzii, ceea ce întăreşte ipoteza că aceste echipamente au ajuns în nordul Dunării odată cu deplasarea grupului cultural Padea-Panagjurskii Kolonii, în ale cărui complexe funerare a fost descoperită majoritatea pieselor. Războinicii acestui grup eterogen posedau o panoplie de arme diversă şi completă, compusă din scuturi, probabil ovale, cu umbo metalic, spade drepte de tip celtic, pumnale curbe de tip sica, vârfuri de lănci, diverse piese de harnaşament, zăbale de tip tracic şi, uneori, cămaşă de zale. Defuncţii au fost arşi şi, ulterior, resturile îngropate, alături de echipamentul de luptă, în morminte plane sau tumulare. Din cauza incinerării, dar nu numai, piesele sunt adesea în stare fragmentară, reconstituirea lor ridicând unele probleme.



Cea mai timpurie cămaşă de zale descoperită pe teritoriul Daciei preromane, este cea de la Cetăţeni, jud. Argeş, datată pe parcursul sec. II a.Chr. Fragmentele armurii au inele de fier, cu densitate ridicată, strânse unele în altele. Cămaşa a fost supusă unor arderi intense, căpătând un aspect de bulgăre vitrificat, compact (Cat.1; pl.VI/1-2). Pe cămaşă erau fixate, cu ajutorul unei plase de sârmă din fier prinsă pe zale, aplice ornamentale, aşa-zisele „lunule”, realizate din tablă de aur (pl.VI/3). Inventarul aparţine unui mormânt complex, ce a beneficiat de o atenţie deosebită acordată întregii amenajări funerare, inspirată din modele greceşti şi căruia, se pare, îi mai aparţinea şi un umbo de fier. Mormântul prezintă particularităţi evidente faţă de alte construcţii funerare din aceeaşi perioadă, fiind mărginit cu ziduri de piatră de forma rectangulară, în mijlocul cărora a avut loc arderea defunctului. Inventarul din zona rugului, format din rămăşiţe de arme, bucăţi din cămaşa de zale, resturi ale unor podoabe de aur şi argint, mărgele de sticlă, fragmente de amfore, este completat de cel dintr-o groapă aflată aproximativ în centrul complexului, acoperită cu patru lespezi de piatră, în care se găsea urna (jumătatea inferioară a unei oale lustruite), în care erau depuse un umbo şi aproximativ 100 de oase calcinate.



Cat. 1
Locul descoperirii, toponim: comuna Cetăţeni, judeţul Argeş.
Tipul piesei: cămaşă de zale (fragmente).
Tipul de cercetare: cercetare sistematică.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie (M1).
Inventar asociat: lunule de aur, umbo?
Locul depozitării: Muzeul Militar Naţional.
Depozit, inventar: inv.45267.
Dimensiuni: ø inel 0,7 cm; ø sârmă 1 mm.
Datare: sec. II a.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire. Pentru tehnologia de lucru utilizată la producerea cămăşilor de zale: C.Borangic, Armuri de zale, meşteri şi ateliere în Dacia preromană, 2011 (în curs de apariţie).
Comentarii:
Bibliografie: Rosetti 1969, p.90-94; Babeş 1999, p.14; Măndescu 2003, p.26-29.

Situaţia acestui mormânt, dar mai cu seamă a inventarului său, nu pare să fie deloc lămurită, căci în inventarele unor muzee există alte fragmente de cămaşă de zale ce par a proveni din acest sit. Este cazul a patru fragmente ale unei armuri de zale, ce figurează în inventarul Muzeul Naţional de Istorie a României (Cat. 2; pl. VII) ca „donaţie Dinu Rosetti”.



Cat. 2
Locul descoperirii, toponim: comuna Cetăţeni?, judeţul Argeş.
Tipul piesei: cămaşă de zale (4 fragmente).
Tipul de cercetare: cercetare sistematică.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie (M1)?
Inventar asociat: –
Locul depozitării: Muzeul Naţional de Istorie a României.
Depozit, inventar: inv.67764.
Dimensiuni: ø 6 mm/exterior inel; ø sârmă 1,5 mm; densitate 4 inele/cm; m/totală = 91, 218 g.
Datare: sec. II – I a.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Comentarii: fragmentele sunt puternic arse, cu aspect vitrificat.
Bibliografie: Babeş 1990.

Alte patru bucăţi sunt păstrate în expoziţia Muzeului Municipal Câmpulung Muscel, fapt ce ridică la zece numărul fragmentelor ce provin din zonă (cat.3; pl.VIII). Desigur că numai o analiză metalografică poate stabili fără dubiu apartenenţa la acelaşi inventar a tuturor fragmentelor, cu atât mai mult cu cât măsurarea dimensiunilor inelelor arată unele diferenţe ale diametrelor inelelor de za şi ale sârmei. Acest lucru poate conduce la ideea că şi cel de al doilea mormânt de incineraţie în groapă, tot cu incintă de piatră (M2), descoperit în acelaşi areal arheologic, a avut şi el în inventar o armură de zale.



Cat. 3
Locul descoperirii, toponim: comuna Cetăţeni, judeţul Argeş, Valea Chiliilor.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: necunoscut.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie (M1).
Inventar asociat: (podoabe aur şi argint, umbo)?
Locul depozitării: Muzeul Municipal Câmpulung Muscel.
Depozit, inventar: 276/2722 (30 g); 277/2619 (35 g); 278/2723 (15 g); 279/2721 (10 g).
Dimensiuni: ø 9 mm/exterior inel; ø sârmă 1 mm.
Datare: sec. II – I a.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Comentarii: fragmente puternic arse, cu aspect vitrificat, nenituite, descoperite în anul 1963.
Bibliografie: inedit.

Această ipoteză este susţinută de o altă descoperire, făcută tot în cadrul unui depozit muzeal. Este vorba de un fragment dintr-o cămaşă de zale, din care se mai păstrează 17 inele de fier. Unul dintre acestea, ce are capetele desfăcute, prezintă perforaţiile minuscule ale nitului prin intermediul căruia a fost închis (pl.IX/2). Despre celelalte zale nu se poate afirma cu absolută certitudine că sunt nituite, de vreme ce urmele de nituri sau îmbinarea capetelor nu sunt sesizabile în starea actuală a artefactului, acestea având suprafaţa acoperită cu un strat gros de tanin peste care s-a aplicat un alt strat de parafină (sau ceară bituminoasă). Oricum, pornind de la zala deschisă, putem cel mult presupune aplicarea nituirii la întreaga reţea de zale, dar de evidenţiat un alt nit pe vreuna din zale, în starea actuală a piesei, este aproape imposibil fără un set de analize suplimentare. Zalele acestui fragment sunt mai mari decât ale celorlalte fragmente, sunt mai rare şi nu prezintă urme de ardere, aspecte care întăresc ipoteza originii lor diferite (Cat.4; pl.IX).



Cat. 4
Locul descoperirii, toponim: comuna Cetăţeni, judeţul Argeş.
Tipul piesei: cămaşă de zale (fragmente).
Tipul de cercetare: săpătură arheologică.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie.
Inventar asociat: –
Locul depozitării: Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti.
Depozit, inventar: inv.2643.
Dimensiuni: ø zale = 1,1 cm; ø sârmă = 0,1-0,2 cm.
Datare: sec. I p.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, nituire.
Comentarii: zale mari, mobile.
Bibliografie: Rosetti 1969, p.90-94; Măndescu 2000, p.58; Măndescu 2003, p.26-31.



Mormântul cel mai reprezentativ, din punct de vedere al inventarului, ce aparţine arealului dacic, este, fără îndoială, tumulul II de la Cugir, de pe Dealul Cetăţii, (jud. Alba), amplasat pe o terasă lată de 8 m, săpată în stâncă şi căptuşit cu o manta din pietre mari de râu. Întregul complex a fost datat în secolul I a.Chr.



Personajul înmormântat aici, beneficiarul unui statut de cel mai înalt rang, a fost incinerat însoţit de un inventar extrem de fastuos compus din trei zăbale de tip tracic (Werner XVI), pinteni, elemente de la roţile unui car de ceremonie (diametru 1 m), o situla de bronz (Eggers 20) cu ataşe trapezoidale şi mânerul modelat sub formă de capete de lebădă, un mare vas ceramic, de tip „fructieră” (ø la gură 70 cm); numeroase podoabe: fibule masive de argint (fragmente), nasturi (butoni?)



din argint şi o aplică din aur ornamentată pe întreaga suprafaţă cu proeminenţe conice în relief şi extremitatea modelată sub forma unui cap de animal stilizat, posibil bovideu, executat în tehnica repusajului (au repoussé), ce a decorat probabil căpăstrul calului.



Defunctul, bărbat matur, cu profil nord - danubian, de aproximativ 35 de ani, a fost depus într-un car, la care erau înhămaţi doi cai ce au fost sacrificaţi, la care se mai adaugă unul, probabil animalul de călărie,



şi deţinea un echipament de luptă complet compus din coif de fier cu obrăzare masive, o cămaşă de zale, o spadă lungă de fier de tip celtic, împreună cu teaca sa, un scut, de la care s-au păstrat marginile, niturile şi umbo-ul de fier, un pumnal curb de tip sica, având lama scurtă şi uşor curbată, teaca acestuia şi o lance din care s-au păstrat vârful alungit şi călcâiul, ambele de fier. La acestea se adaugă, cu titlul de incert, un tub de metal, ce ar fi putut face parte din garnitura unui arc.



Cămaşa de zale a războinicului incinerat pare să fi fost lungă şi avea probabil un sistem de închidere bazat pe o tijă de fier. Armura era decorată cu cinci mari butoni de argint suflaţi cu aur, iar peste mijloc nobilul era încins cu o curea ce se închidea cu o masivă cataramă de argint ornamentată. Din armură s-au mai păstrat 58 de bucăţi de diferite dimensiuni, 56 expuse în sala muzeistică din incinta Clubului Elevilor din Cugir (pl.X-XVI) şi două, alături de componente ale sistemului de închidere sau de ranforsare, în custodia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia (pl.XVII). Diametrul inelelor de zale este de 6 (8) mm, iar diametrul sârmei are 1-1,1 mm, caracteristici ce permit reconstituirea unei armuri dense, flexibile, cu o masă estimată la 12-13 kg (Cat. 5;pl. XVIII).



În contrast cu bogăţia şi importanţa descoperirii, publicarea inventarului s-a făcut disparat şi doar în mică măsură, astfel că rezultatele sunt relativ puţine. În acest cadru este posibil ca informaţiile despre armura de la Cugir nu numai să nu fie complete, ci şi să ofere o serie de surprize. Una dintre acestea ar putea fi existenţa a două astfel de piese în arealul sitului, o altă cămaşă de zale, fiind amintită în acest sit, informaţie asupra căreia cercetătorul A.Rustoiu, participant direct la cercetările din zonă, nu a mai revenit în anii următori, deşi, sporadic, informaţii minime despre această armură au mai fost amintite. Este vorba, cel mai probabil, de un al doilea mormânt „princiar”, cu un inventar funerar pe măsură. O altă inadvertenţă apare în cazul pumnalului curb şi a tecii acestuia (Cf. Borangic 2009, p.43).



Această ipoteză poate fi sprijinită şi de faptul că fragmentele aflate în custodia MNUAI, au dimensiuni uşor diferite faţă de cele expuse în Sala Muzeistică a Clubului Elevilor din Cugir. Diametrul inelelor de za expuse la Cugir este de 6 mm şi grosimea firului de sârmă de 0,8 mm, pe când cele din muzeul albaiulian au sârma ceva mai groasă, de 1-1,1 mm. În acelaşi registru se poate adăuga şi faptul că, în contrast cu alte depuneri similare, armura de la Cugir prezintă încă o particularitate. Aceasta constă în fragmentarea diferită a cămăşii, existând bucăţi foarte mici, ce denotă o distrugere intenţionată, metodică, la un loc cu bucăţi extrem de mari, practic părţi întregibile. În ansamblu, descoperirile funerare dacice cu cămăşi de zale conţin fie piese fragmentate în totalitate, fie depuneri ale armurii complete, fapt ce poate sugera, în acest caz, existenţa a două tipuri de depunere, două morminte şi, implicit, a două astfel de cămăşi de zale.
Desigur că incertitudinile legate de armură, ca şi de întregul complex de altfel, vor putea fi pe deplin lămurite doar în viitor, prin continuarea cercetărilor şi tipărirea monografiei sitului, completată cu o serie de analize de specialitate, unele nepublicate încă, altele necesare.



Cat. 5
Locul descoperirii, toponim: Cugir, jud. Alba, la Cetate.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: săpătură sistematică.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie (T2).
Inventar asociat: car ceremonial, coif de fier, spadă cu teacă, pumnal sica, lance, scut, arc, zăbale, podoabe, ceramică.
Locul depozitării: Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Clubul Elevilor Cugir.
Depozit, inventar: D 4647 (MNUAI).
Dimensiuni: ø inel = 6 mm; ø sârmă (0,8 mm) 1-1,1 mm.
Datare: sec. I a.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire (pl. V/3).
Comentarii:
Bibliografie: Crişan 1980, p.81-86; Crişan 1980a, p.5-8; Rustoiu 1996, p.36; Popa 2004, p.83 –166; N.Sârb, Studiu de laborator al unor piese metalice aflate în tumulul princiar de incineraţie de la Cugir, jud. Alba, 1987, mss.; apud Rustoiu 1996, p.40, nota 12.



Din acest punct de vedere, mult mai bine se prezintă situaţia în cazul necropolei de la Hunedoara, punctul Grădina Castelului, loc în care a fost descoperit mormântul unui luptător dac ce a trăit între a doua jumătate a sec. II a.Chr. şi sec. I a.Chr. Complexul funerar a aparţinut cu certitudine unui războinic adult (C 70 şi 71, M 31), oasele arse fiind depuse în urnă, şi avea ca inventar o fructieră, un vârf de lance, un pumnal curb de tip sica, o cămaşă de zale (Cat.6; Pl.XIX; Pl.XX), umbo de scut, o spadă, probabil un coif, o pafta, o cataramă, fragmente de zăbală şi resturi ale ofrandei de carne, respectiv rămăşiţe osteologice provenind de la un cal şi un porc. Vasul bitronconic folosit drept urnă funerară şi inventarul mormântului au fost aşezate într-o cuvetă naturală din dolomită, unde se aflau şi fragmente de cărbune. Armele depuse aici sunt vârful de lance, pumnalul, uşor scos din teacă la care se adaugă urna cu oasele arse şi o pafta de centură. Datorită apropierii de C 70 şi a particularităţilor inventarului, autorii descoperii consideră ca este vorba despre un inventar funerar unitar. Locul depunerii inventarului funerar, cuveta, a fost puternic arsă şi curăţată anterior depunerii unei părţi din cămaşa de zale, armura nefiind întregibilă. Armura de zale a fost fragmentată intenţionat, probabil cu o daltă, înainte de ardere, fiind recuperate 56 de bucăţi, depunerea lor nefăcându-se în totalitate. Două dintre fragmente nu păstrează urme de ardere (pl.XX/1), iar alte cinci bucăţi au fost pliate şi aşezate la marginile mormântului (pl.XX/2). Zalele au dimensiuni foarte mici în diametru, sunt parţial nituite, constituind o reţea flexibilă extrem de densă, dar extrem de uşoară.



Cat. 6
Locul descoperirii, toponim: Hunedoara, Grădina Castelului.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: cercetare sistematică.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie (C 70 şi 71, M31).
Inventar asociat: spadă cu teacă, umbo, lance, pumnal sica, probabil coif de fier.
Locul depozitării: Muzeul „Castelul Corvinilor”, Hunedoara.
Depozit, inventar: A 5561.
Dimensiuni: ø inel = 2,8-2,9 mm; ø sârmă 1 mm.
Datare: a doua jumătate a sec. II a. Chr - sec. I a.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire, nituire.
Comentarii:
Bibliografie: Sîrbu et alii 2007a, p.155-177; Sîrbu et alii 2007.



O altă armură, mai puţin discutată detaliat în literatura de specialitate, a fost descoperită fortuit, în prima jumătate a secolului XX, la Poiana (azi cartier al oraşului Rovinari), jud. Gorj. Inventarul funerar aparţine, fără îndoială, unui războinic bine echipat, şi constă, pe lângă oasele calcinate ale defunctului, dintr-o cămaşă de zale şi un fragment metalic, posibil parte a obrăzarului unui coif de bronz. Cămaşa este fragmentată, a fost pliată înainte de depunere, are urme de arsură, fără a fi vizibile nituri şi a fost depusă într-un tumul, acum înalt de 1,30 m (Cat.7; pl.XXI-XXII).

Cat. 7
Locul descoperirii, toponim: sat Poiana (azi cartier al oraşului Rovinari), jud. Gorj.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: descoperire fortuită.
Contextul arheologic: tumul, incineraţie.
Inventar asociat: coif bronz?
Locul depozitării: Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, Târgu Jiu.
Depozit, inventar: inv.347.
Dimensiuni: ø inel 0,8 - 0,9 cm; ø sârmă 1 mm.
Datare: sec. II – I a.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Comentarii: cămaşa este fragmentată, cu urme de arsură. În inventarul funerar se mai găsea un coif de bronz, din care s-a păstrat un fragment, probabil din obrăzar.
Bibliografie: Berciu 1934, p.25; Vulpe 1976, p.208; Calotoiu et alii 1987.



Cea mai mare concentrare a unor morminte care au în inventar armuri de zale, în număr de trei, se găseşte la Popeşti, com.Mihăileni, jud. Giurgiu. Necropola, având cca. 10 tumuli, aparţinând aşezării geto-dacice identificate în vatra actuală a satului, a fost descoperită la aproximativ 2 km S-E de aşezare, pe o terasă din partea dreaptă a râului Argeş. Locuirea dacică a fost atestată pe durata sec. II – I a.Chr.
Tumulul II (T2), situat în zona rugului, avea un inventar format dintr-o fibulă de fier, o brăţară fragmentară de bronz, două inele, pandantiv sub formă de căldăruşă din fier, perlă de sticlă, fragmente de vase, imitaţie de amforă de Kos. Într-o altă zonă cu cenuşă se mai aflau fragmente de la o cămaşă de zale, un manşon de la un vârf de lance, bucăţi ale unei spade cu teacă, cuţite, două inele, verigă, manşon şi cioburi de la două boluri getice cu decor în relief. În mantaua tumulului, în alte două zone cu cenuşă, au mai apărut o serie de podoabe, iar în alte părţi ale mantalei un cuţit de fier, mânerul unei spade şi o fibulă de bronz. Lipsesc detaliile referitoare la armură, singurele mărturii concrete fiind fotografiile a trei fragmente (Cat.8; pl.XXIII/1). Un indiciu interesant este oferit de existenţa unor componente ale sistemului de închidere, ce pare să fie analog cu cele în formă de „gât de lebădă”, similar celor utilizate în lumea celtică şi în cea sud-tracică, element asupra căruia A.Rustoiu aduce precizări suplimentare (pl.XXIII/2).



Cat. 8
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com.Mihăileni, jud. Giurgiu.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: cercetare sistematică.
Contextul arheologic: tumul, mormânt de incineraţie (T2).
Inventar asociat: fibulă de fier, o brăţară fragmentară de bronz, două inele, pandantiv sub formă de căldăruşă din fier, perlă de sticlă, fragmente de vase, imitaţie de amforă de Kos; un manşon de la un vârf de lance, fragmentele unei spade cu teacă, cuţite, două inele, verigă, manşon, cioburi de la două boluri getice cu decor în relief, o serie de podoabe, iar în alte părţi ale mantalei un cuţit de fier, mânerul unei spade şi o fibulă de bronz.
Locul depozitării: necunoscut.
Depozit, inventar: necunoscut.
Dimensiuni: -
Datare: sec. I a.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Comentarii:
Bibliografie: Vulpe 1976, p.193-215.

O altă armură fragmentară este de asemenea consemnată ca provenind din tumulul III (T3) al necropolei, alături de resturile unei imitaţii de amforă de Kos, o fibulă de bronz şi probabil resturile unui scut (Cat.9). Alte precizări sau informaţii referitoare la cămaşa de zale lipsesc, dar, aşa cum am arătat mai sus, în depozitele MNIR există patru fragmente al unei cămăşi de zale care figurează în registrele de inventar ca „donaţie Dinu V. Rosetti” (Cat.2; pl.VII). Cum arheologul D.V.Rosetti a participat şi la săpăturile de la Popeşti, este posibil ca fragmentele donate să provină din acest sit, la fel de bine ca din cel de la Cetăţeni, situaţie pe care numai o analiză metalografică de specialitate o poate aşeza în contextul istoric corect, în lipsa unor detalii legate de traseul pieselor după momentul descoperirii.



Cat. 9
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com.Mihăileni, jud. Giurgiu.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: cercetare sistematică.
Contextul arheologic: tumul, mormânt de incineraţie (T3).
Inventar asociat: fibulă bronz, fructieră, amforă Kos, scut?.
Locul depozitării: necunoscut.
Depozit, inventar: necunoscut.
Dimensiuni: -
Datare: sec. I a.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Comentarii: -
Bibliografie: Vulpe 1976, p.193-215.

Nu la fel de improbabilă este apartenenţa la acest sit a altor patru fragmente aflate în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, puternic arse, căpătând astfel un aspect vitrificat, cu urme vizibile de coroziune a fierului (Cat.10; pl.XXIV). Din păcate nu există alte informaţii legate de originea pieselor. Şi în acest caz, doar o analiză metalografică va putea, probabil, reface, parţial măcar, matricea arheologică reală, pentru moment rezumându-ne doar la introducerea lor în atenţia specialiştilor. Cert este însă că fragmentele de zale provin din arealul geografic discutat, la fel de posibil din alt sit, rămânând necunoscute în literatura de specialitate din cauza viciilor de înregistrare a datelor.



Cat. 10
Locul descoperirii, toponim: necunoscut.
Tipul piesei: fragmente cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: necunoscut.
Contextul arheologic: necunoscut.
Locul depozitării: Muzeul Naţional de Istorie a României.
Depozit, inventar: 96.495.
Dimensiuni: densitate = 6 inele/cm; ø inel = 6 mm; ø sârmă = 1,5 mm; masa/totală = 20, 73g.
Datare: necunoscută.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Comentarii: fragmentele puternic vitrificate, prezente urme de coroziune a fierului.
Bibliografie: inedit.

A treia armură de zale, şi în acelaşi timp cea mai completă, ce provine din acest sit, a fost descoperită în tumulul IV (T4), alături de un inventar bogat, compus dintr-un cuţit, un vârf de săgeată, fragmentele unei zăbale tracice, un inel de fier, o monedă dacică de argint şi numeroase fragmente ceramice. În sud-vestul tumulului, într-o groapă rotundă, au fost depuse un coif de bronz, acum deteriorat de trecerea timpului, ce conţinea oasele arse ale defunctului, armura întreagă, pliată, o spadă de fier îndoită, un pumnal de tip sica, un vârf de săgeată, umbo-ul unui scut, piese de harnaşament, inele de bronz şi fier (Cat.11; pl.XXIII/3; XXV/1-2). Cămaşa de zale, puternic arsă, se închidea cu doi butoni nituiţi, sistem ce pare asemănător cu cel descoperit la Cugir (pl.V/5; XVII/3/a-b) şi la Ciumeşti.

Cat. 11
Locul descoperirii, toponim: Popeşti, com. Mihăileni, jud. Giurgiu.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: săpătură arheologică.
Inventar asociat: spadă cu teacă, lance, pumnal sica, scut, seceră, fibulă fier, fibulă bronz, brăţară bronz, perle de sticlă, pandantive de tip căldăruşă din fier şi bronz, garnitură centură, amforă Kos, boluri cu decor în relief, fragmente fructiere, fragmente ceramică diversă, verigi şi inele fier si bronz, cuţite.
Contextul arheologic: tumul, mormânt de incineraţie (T4).
Locul depozitării: Muzeul Naţional de Istorie a României.
Depozit, inventar: inv.73471.
Detalii tehnice: ø inel 8 mm; ø sârmă 0,2 mm, densitate = 3 inele/cm2.
Datare: sec. I a.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Comentarii: armură flexibilă, întreagă, păstrată relativ bine, puternic arsă.
Bibliografie: Vulpe 1976, p.193-215.

Spaţiul est-carpatic a furnizat, de asemenea, o importantă descoperire a unei armuri. Astfel, la Răcătău de Jos, punctul Dealul Mazilului, com. Horgeşti, jud. Bacău, într-un tumul (T1), a fost descoperit un mormânt ce conţine o cămaşă de zale combinată, constituită din inele de fier nituite şi plăcuţe de lorica squamata, cu nervură mediană, la care se adaugă o foiţă de aur ce placa un obiect rotund de fier, posibil un buton (cat.12; pl.XXVI-XXVII). Pe lângă oasele calcinate ale defunctului, depuse pe fundul gropii, s-au mai recuperat fragmente ceramice provenind de la opaiţe, amfore şi fructiere. Mormântul a fost atribuit unui războinic bastarn, aflat într-o ipotetică misiune diplomatică în interiorul zonei controlate de geto-daci, dar prezenţa unui astfel de echipament defensiv la războinicii germanici, care nu au utilizat decât arareori astfel de armuri, este pusă pe seama unui import din lumea celtică, în ciuda similarităţilor cu mai apropiaţii sarmaţi.



Solzii de bronz descoperiţi în acelaşi complex, doi sau trei la număr, C.Beldiman identifică trei plăcuţe de lorica squamata provenite din mormântul tumular de la Răcătău (Cf. Beldiman 1989, p.129, fig.3/1, pl.XXVII/4-6), sugerează utilizarea unei armuri combinate, zale şi plăci, asociere răspândită în lumea sarmatică, ipoteză întărită şi de utilizarea metalelor preţioase pentru decorarea armurii, practică întâlnită, de asemenea, în acest mediu cultural, dar şi în cel geto-dacic. Nu trebuie exclusă nici o eventuală influenţă romană în acest caz, armurile combinate fiind folosite şi de către armatele romane în vestul şi centrul continentului european sau din Orientul Apropiat. Acest sistem dublu era destinat să ranforseze armura în zona pieptului, partea cea mai expusă şi mai vulnerabilă în timpul luptelor, îndeosebi împotriva săgeţilor care ar fi putut penetra reţeaua de zale. Din punct de vedere constructiv, armura ar fi trebuit să fie întărită şi în zona spatelui, pentru a i se echilibra greutatea şi a proteja zona, ceea ce pune un semn de întrebare vizavi de numărul mic de solzi descoperiţi. Suplimentarea armurii putea fi fixată direct pe reţeaua de inele de fier sau putea constitui o armură complementară, independentă de cămaşa de zale propriu-zisă.



Cat. 12
Locul descoperirii, toponim: Răcătău de Jos, com. Horgeşti, jud. Bacău, Dealul Mazilului.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: descoperire accidentală, săpătură arheologică.
Contextul arheologic: mormânt de incineraţie (T1).
Inventar asociat: tablă din fier placată cu foiţă de aur, fragmente ceramice de fructieră.
Locul depozitării: Muzeul Judeţean de Istorie „Iulian Antonescu”, Bacău.
Depozit, inventar: necunoscut.
Dimensiuni: ø inel 0,6 – 0,9 cm.
Datare: sec. I a. Ch. – I p. Ch.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire, nituire, turnare şi aplicare solzi de bronz, ornamentare cu elemente de metal preţios.
Comentarii: tumulul I, solzi lorica squamata .
Bibliografie: Vulpe, Căpitanu 1971, p.155-164; Căpitanu 1986, p.109-120; Babeş 1993, p.116-118, pl.44, 5-8; Sîrbu 1993, p.74.

Una din cele mai vechi descoperiri ale unei armuri este cea din comuna Radovanu, jud. Călăraşi, localitate în apropierea căreia a fost identificată o aşezare dacică, datată pe durata sec. II – I a.Chr. Aici a fost dezvelit un tumul funerar ce conţinea, pe lângă armura de zale (Cat. 13; pl.XXVIII), un pumnal sica, două vârfuri de lance, o zăbală şi o piesă de fier cu funcţie incertă, provenind probabil de la un coif, alături de oasele calcinate ale defunctului şi ale unor animale sacrificate. Al.Vulpe presupune că ar proveni de la un car, opinie la care se raliază, cu rezerve, I.H.Crişan (Crişan 1986, p.121) şi V. Sîrbu (Sîrbu 1994, p.133-134) ipoteză greu de acceptat dat fiind numărul mare de componente metalice ale unui astfel de vehicul, fiind improbabil ca doar o piesă, cu funcţionalitate incertă chiar în cazul carului, să se fi păstrat sau doar ea să fi fost depusă în mormânt. Indiferent de utilitatea ei, piesa provine dintr-un ansamblu de mărime mică sau medie, poate echipament defensiv, coif ori scut sau, la fel de probabil, parte a harnaşamentului. Cămaşa de zale a fost depusă nepliată, nefragmentată şi are zalele nituite alternativ, fiecare a doua verigă fiind astfel întărită (pl.V/2). Armura s-a păstrat relativ bine, oferind o bună ocazie de a cunoaşte forma unui astfel de echipament.



Cat. 13
Locul descoperirii, toponim: com. Radovanu, jud. Călăraşi
Tipul piesei: cămaşă de zale
Tipul de cercetare: descoperire întâmplătoare
Contextul arheologic: tumul care conţinea un mormânt de incineraţie
Inventar asociat: pumnal sica, două lănci, zăbală, piesă de fier probabil de la un coif (?)
Locul depozitării: Muzeul Militar Naţional
Depozit, inventar: inv.43491
Dimensiuni: ø inel = 7 mm; ø sârmă 1-1,5 mm
Datare: sec. II – I a.Chr.
Tehnica de execuţie: forjare, împletire, nituire
Comentarii: piesă descoperită întreagă.
Bibliografie: Velcu 1937, p.52-56; Vulpe 1976, p.208, fig.18/1-3; Sîrbu 1993, p.73.

Exterioare arealului discutat până acum sunt două descoperiri aflate la periferia lumii geto-dacice, căreia, fără îndoială, îi aparţin.
Una dintre ele este armura de zale descoperită la Zemplin, în sud-estul Slovaciei, identificată ipotetic fie cu antica Docidava (Crişan 1977, p.338), fie cu Susudava (Bichir 1996, p.197, nota 9), intrată în circuitul ştiinţific odată cu publicarea necropolei fortificaţiei dacice. În urma cercetărilor, pe baza materialului arheologic, o parte a mormintelor din necropolă, in care o mare parte a mormintelor aparţin purtătorilor culturii Przeworsk, au fost încadrate ca aparţinând civilizaţiei dacice, fiind datate din sec. I a.Chr. şi până la începutul sec. II p.Chr. Aici, într-o amenajare funerară tumulară (T3), ce conţinea mai multe morminte, a fost descoperit mormântului războinic (M78) a cărui panoplie, pe lângă armura de zale, mai conţinea o spadă cu teaca sa de bronz, fragmente de vase din bronz, două mânere de bronz decorate, o piatră de ascuţit şi alte obiecte de fier şi bronz trecute prin foc precum şi oasele calcinate ale unui adult (Cat.14; pl.XXIX). Până la acest moment cămaşa de zale din acest context este singura care a beneficiat de o cercetare metalografică de specialitate, analizele efectuate relevând faptul că armura a fost realizată dintr-un oţel de calitate, cu un conţinut ridicat de fier, siliciu, sulf şi carbon. Sistemul de asamblare utilizat se axează pe existenţa a două tipuri distincte de inele, unele având capetele libere (în locul celor nituite), iar altele întregi, rezultând un sistem bazat pe trecerea a patru inele deschise printr-unul închis. Sistemul pare să fi fost utilizat şi în cazul armurilor de la Radovanu şi Răcătău. Sârma din care au fost realizate inelele a fost obţinută prin trefilare la cald, iar totalitatea procedurilor metalurgice şi de confecţionare propriu-zisă denotă un remarcabil nivel tehnic al meşterilor care au realizat armura.
Distanţa la care a ajuns, în raport cu centrul etno-cultural care a generat-o, poate fi explicată, în contextul larg al expansiunii dacice sub Burebista, moment din care, pentru supravegherea regiunii, în zonă a staţionat un corp expediţionar, suficient de stabil şi numeros încât să îşi păstreze vreme de câteva decenii specificităţile militare, culturale şi spirituale.



Cat. 14
Locul descoperirii, toponim: Zemplin, districtul Trebišov, regiunea Košice, punctul Kartalija, Slovacia.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: cercetare sistematică.
Contextul arheologic: tumul, mormânt de incineraţie (T3; M78).
Inventar asociat: spadă, teacă de bronz, fragmente de vase din bronz, două mânere de bronz decorate, o piatră de ascuţit, alte obiecte de fier şi bronz trecute prin foc.
Locul depozitării: neprecizat.
Depozit, inventar: neprecizat.
Dimensiuni: ø inel 0,9 – 1,1 cm; ø fir sârmă 1,4 mm.
Datare: sec. I. a.Chr. – sec. I. p.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Comentarii: oţel de calitate, piesă depusă întreagă.
Bibliografie: Budinský-Krička, Lamiová-Schmiedlová 1990; Longauerová, Longauer 1990; Lamiová 1993; Kotigorško 1995, p.94.

A doua armură, de la periferia nord-estică a arealului dunărean, provine din Ucraina şi a fost descoperită la Mala Kopanya (localitate identificată ipotetic cu antica Setidava), regiunea Transcarpatia, aşezare dacică puternic fortificată, datată pe parcursul sec. I a.Chr. – I p.Chr., în apropierea căreia a fost identificată şi cercetată necropola aşezării. Aici, într-un mormânt (M 1/1936), s-a descoperit un inventar funerar ce conţinea un vas ceramic, un umbo de scut, trei vârfuri de lance, din care unul rupt, doi spini, patru verigi de bronz, un obiect sub formă de covată acoperit cu bronz şi un fragment al unei armuri de zale (Cat. 15; pl. V/4). Inelele zalelor sunt nituite, în rânduri alternative. Vezi Kotigorško 1995, p.80, aici autorul aminteşte frugal despre cămaşa de zale descoperită, dar informaţia nu mai apare în articolul „Necropola aşezării fortificate de la Malaia Kopania”, semnat de acesta în revista Satu Mare. Studii şi Comunicări, XII-XXI, 1, 2000-2004, p.63-99, dar ca să reapară în Kotigorško 2009, p.18, desen 15/24 (p.79); Ardeleanu mss. Alte detalii legate de fragmentul de armură lipsesc.

Cat. 15
Locul descoperirii, toponim: Mala Kopanya, punctul Chellenyţa, regiunea Transcarpatia, raionul Vinograd, Ucraina.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: cercetare sistematică.
Contextul arheologic: mormânt incineraţie.
Inventar asociat: -
Locul depozitării: neprecizat.
Depozit, inventar: neprecizat.
Dimensiuni: ø inel 0,8-0,9 cm; ø sârmă 1,3-1,4 mm.
Datare: sec. I a.Chr. – I p.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Comentarii: are inele nituite.
Bibliografie: Kotigorško 1995; Kotigorško 2009, p.18, desen 15/24 (p.79); Ardeleanu mss.

Contextele discutate până acum au fost exclusiv funerare, armurile făcând parte din inventarul funerar care a însoţit războinicul în „lumea de dincolo”, situaţie care lămureşte, măcar parţial, atât ritualul funerar, cât şi aspecte legate de echipamentele de luptă cu care erau înzestraţi războinicii incineraţi. Armele, în general, şi în acest caz armurile, nu lipsesc, însă, nici din locuinţe, după cum demonstrează un fragment de cămaşă de zale descoperit într-un adăpost de la Măgura Moigradului, jud. Sălaj, în apropierea căreia se mai afla şi o pafta de fier. Zona platoului pe care a fost dezvelită locuinţa a avut, în secolul I a.Chr., „o fază sacră”, depunerile de arme, în asociere cu alte tipuri de depunere, având un caracter cultic, pentru ca în secolul următor să funcţioneze aici o aşezare fortificată. Alături de diferite tipuri de arme, în special lănci, inventarul acestor locuinţe era unul casnic, cu multă ceramică, la care se adaugă unelte, urme de cereale, râşniţe şi materiale de construcţii. Acest inventar este lipsit de încărcătura spirituală şi simbolistică a armelor depuse în contexte funerare, aceste arme putând avea utilitate la vânătoare. Nu acelaşi lucru se poate spune despre armură, a cărei utilitate în afara câmpului de luptă sau a evenimentelor deosebite din cadrul comunităţii, cu greu poate fi contextualizată. Fragmentul de cămaşă de zale prezentat aici (Cat. 16; pl.XXX/1-2) este, fără îndoială, parte a unui echipament complex, o piesă de prestigiu, constituind una dintre puţinele astfel de descoperiri exterioare unui complex funerar.



Cat. 16
Locul descoperirii, toponim: Moigrad, Măgura Moigradului, jud. Sălaj.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: cercetare sistematică.
Contextul arheologic: secţiunea S1/1990, m 19-23 (-0,4-0,46m)-(-0,7-0,76m); din Locuinţa L1/1990.
Inventar asociat: pafta de fier, ceramică dacică specifică sec. I a.Chr., ceramică cu barbotină.
Locul depozitării: Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău.
Depozit, inventar: inv.C.C.324/1992.
Dimensiuni: ø inel 5-6 mm; ø sârmă 1mm.
Datare: sec. I a. Ch.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Comentarii: (pl.XXX/1-2).
Bibliografie: Matei, Pop 2001.

Cea de a doua descoperire din judeţul Sălaj provine de la Şimleu Silvaniei şi constă în trei fragmente, din care două au putut fi reaşezate în ordine (Cat.17; pl.XXX/3-4). Piesele au fost descoperite în anul 1973, în perimetrul aşezării dacice de aici, locuite de meşteri metalurgi. Aşezarea a fost datată în sec. I a.Chr. – începutul sec. I p.Chr. şi din aceeaşi zonă mai provin diverse materiale metalice, litice şi ceramice, tezaure monetare şi de podoabe din argint. Zalele sunt realizate din verigi de sârmă, nu sunt nituite şi se pare că au existat mai multe bucăţi, dar descoperitorul a predat muzeului sălăjan doar aceste fragmente sau, la fel de probabil, între momentul predării şi semnalarea pieselor să fi intervenit anumite schimbări. Dincolo de gradul mare de incertitudine dat de lipsa exactă a contextului arheologic, piesele sunt deosebit de valoroase prin faptul că sunt relaţionate cu ocupaţia de bază a locuitorilor aşezării, aceea de specialişti în prelucrarea metalelor, ceea ce poate răspunde la una dintre întrebările privind originea armurilor de zale din arealul dacic. Nu este improbabil ca aceste piese de echipament să fi fost executate în ateliere locale, fie aici să fi suferit diverse reparaţii curente, metalurgia dacică dispunând de ateliere, de o multitudine de unelte necesare şi de meşteri specializaţi în fabricarea şi întreţinerea echipamentelor de luptă.

Cat. 17
Locul descoperirii, toponim: Şimleu Silvaniei, Uliul cel Mic, jud. Sălaj.
Tipul piesei: cămaşă de zale; trei fragmente (două s-au putut lipi).
Tipul de cercetare: descoperire fortuită.
Contextul arheologic: perimetrul unei aşezări dacice de meşteri metalurgi.
Inventar asociat: materiale metalice, litice şi ceramice, tezaure monetare şi de podoabe din argint.
Locul depozitării: Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău.
Depozit, inventar: inv.C.C.13/1975.
Dimensiuni: ø inel 4 mm; ø sârmă 1mm.
Datare: sec. I a.Chr.-începutul sec. I p.Chr.
Tehnica de execuţie: batere, trefilare, împletire.
Comentarii:
Bibliografie: nepublicat; informaţii Horea Pop.

Ultima piesă discutată este o cămaşă de zale întreagă, recuperată de la Viena, care prezintă un grad foarte mare de incertitudine în privinţa provenienţei, cât şi în cea a apartenenţei la contextul istoric abordat. Piesa (Cat.18; pl.XXXI), aflată în expoziţia Muzeului Militar Naţional din Bucureşti, are, dincolo de incertitudinile sale, o serie de particularităţi notabile. Originea ei pare să fie „de undeva din Transilvania” şi este posibil să fi ajuns la Viena, de unde a fost recuperată de un diplomat român în a doua jumătate a secolului al XX-lea, ca parte a „vânătorii de artefacte istorice” practicate în secolul XIX, de către notabilităţile şi autorităţile habsburgice în Transilvania. Cămaşa de zale este păstrată bine, aproape întreagă, având o morfologie asemănătoare celor de la Radovanu şi Popeşti (T4), cu inele închise simplu, fără nituri. Cel mai interesant detaliu îl reprezintă însă faptul că reţeaua de zale conţine unele inele din metal galben (aur?), dispuse în mici „insule” de câte opt inele, repartizate geometric pe întreaga piesă (cca. 25 de astfel de „insule” pe partea din faţă), la care se adaugă un brâu lat, din acelaşi tip de inele intercalat cu inele de fier (pl.XXXI/2-3). Includerea piesei în această serie de armuri de zale se datorează posibilităţii ca piesa să aparţină arealului aflat în discuţie şi prin această ipoteză merită să fie semnalată în vederea unor cercetări suplimentare de specialitate.



Cat. 18
Locul descoperirii, toponim: necunoscut.
Tipul piesei: cămaşă de zale.
Tipul de cercetare: necunoscut.
Contextul arheologic: necunoscut.
Locul depozitării: Muzeul Militar Central.
Depozit, inventar: inv.13365.
Dimensiuni: ø inel de za = 8-9 mm; ø fir de sârmă = 1,5 mm.
Datare: necunoscută.
Tehnica de execuţie: necunoscută.
Comentarii: provine de la Viena, are în componenţă inele „de aur”.
Bibliografie: nepublicat.

Privind retrospectiv lista descoperirilor de armuri de zale din zona nord-dunăreană se poate observa faptul că, raportat la valoarea economică a unui astfel de echipament, ele au fost intens utilizate, existând un număr de 15 descoperiri certe, la care se adaugă alte patru puncte cu descoperiri mai puţin relevante din punct de vedere istoric. Avem astfel trei exemplare la Popeşti, două sau trei la Cetăţeni, unul sau două la Cugir şi câte unul la Ciumeşti, Hunedoara, Mala Kopanya, Poiana-Rovinari, Zemplin, Radovanu, Răcătău, Măgura Moigradului şi Şimleul Silvaniei (pl.XXXII).
Examinând situaţia generală a armurilor de zale din arealul nord-dunărean se desprind câteva concluzii.
Din punct de vedere cronologic, debuşeul utilizării acestor echipamente în zona discutată s-a făcut începând cu secolul al II-lea a.Chr., moment ce coincide cu sosirea războinicilor aparţinând grupului Padea – Panagjurskii Kolonii, cărora le-au aparţinut fără îndoială. Descoperirile datând din această perioadă sunt preponderent situate în sudul Carpaţilor, pentru ca apoi, pe parcursul următoarelor două secole, ele să se extindă spre centrul Transilvaniei, şi către periferia lumii geto-dacice. Cămăşile de zale au fost utilizate până la căderea Regatului dac, fiind prezente între trofeele capturate de către armatele romane.
Din punct de vedere morfologic, ele au forma unor tunici, cu mâneci scurte, lipsa aproape generală - excepţie armura de la Cugir [T2] şi probabil Popeşti [T2], ambele situaţii insuficient cunoscute - a pieselor ce formau sistemul de închidere, în contrast cu zona sudică, tracică, în care aceste sisteme de închidere par dominante. Această concluzie este sprijinită şi de redările armurilor capturate, figurate pe Columna traiană. Diferenţierea morfologică, în raport cu armurile mai timpurii provenind din spaţiul sud-tracic, arată o evoluţie a lor şi, în acelaşi timp, o eficientizare, prin reducerea greutăţii totale. În compensaţie, s-a recurs adesea la nituirea inelelor de legătură, operaţie extrem de laborioasă, dar care conferea o rezistenţă superioară întregii reţele metalice, uneori suplimentată şi cu solzi metalici, destinaţi să ranforseze zonele cele mai expuse.
Tipologia aparte indică faptul că aceste echipamente au fost realizate pe plan local, de către meşteri pricepuţi, ipoteză întărită şi de numărul mare de piese descoperite în arealul nord-balcanic. Concomitent, ele relevă existenţa unei elite potente din punct de vedere economic, capabile să-şi comande şi să întreţină un arsenal complex, costisitor.
Nu în ultimul rând, numărul mare al descoperirilor, din care la noi a ajuns un procentaj oarecare, parte nefiind descoperite, parte fiind pierdute încă din Antichitate, demonstrează o dată în plus caracterul şi valoarea militară a războinicilor acestei elite, înarmată la cele mai înalte standarde ale epocii. Această aristocraţie, integrată mozaicului de războinici ai Antichităţii, a ieşit din nou în evidenţă, situându-se, din punct de vedere militar, deasupra barbarilor vecini şi pe acelaşi plan cu suprema putere militară a epocii, Imperiul roman, contribuind decisiv la ridicarea dacilor sub regele Burebista şi culminând cu puternicul regat al lui Decebal.



Zona nord-dunăreană a cunoscut, de-a lungul evoluţiei sale, o serie de etape de dezvoltare, între care crearea Regatului dac este de departe cea mai remarcabilă realizare politică. Dar acest apogeu nu ar fi fost posibil în lipsa dinamismului societăţii şi forţei elitelor care au dominat-o, capacitând-o în suficientă măsură ca, într-un interval scurt de timp, socotit pe scara evoluţiei entităţilor politice, să treacă de la stadiul tribal de dezvoltare la edificarea unui puternic regat barbar. Unificarea geto-dacilor, principala entitate etno-culturală a regiunii, a fost precedată şi susţinută de o creştere demografică substanţială, în tandem cu dezvoltarea economică şi o serie de reforme pe plan religios. Mutarea centrului de putere din sudul Carpaţilor în Transilvania a avut ca rezultat, date fiind resursele zonei, înmulţirea centrelor fortificate de tip dava, a aşezărilor civile, dezvoltarea fără precedent a agriculturii şi a meşteşugurilor.
Toate aceste evoluţii au avut loc sub autoritatea unor elite, ierarhizate la rândul lor, a căror rol, social, religios, politic şi militar, este încă puţin cunoscut şi înţeles, dar care, fără îndoială au exercitat o enormă influenţă asupra restului populaţiei. Dintre aceste elite, cele militare au fost motorul noilor realităţi geo-politice zonale, pilonul de bază pe care s-a bazat, până în ultima clipă, autoritatea regilor daci. Modelul identitar al acestor războinici, aristocraţi şi profesionişti ai armelor deopotrivă, a conţinut, pe lângă arsenalul divers şi eficient, o inteligenţă militară vie, o adaptabilitate ce compensa lipsa unităţii de acţiune comune şi un curaj legendar dublat de o determinare religioasă vecină cu fanatismul.
Arsenalul acestor luptători temuţi, testamentarii unor îndelungate tradiţii războinice, cuprindea tot ceea ce putea oferi tehnologia epocii lor: cuţite, pumnale, spade şi săbii, scuturi, coifuri, arcuri şi lănci şi, o culme a tehnologiei momentului, valoroasele cămăşi de zale. O privire de ansamblu asupra armamentului aparţinând aristocraţiei războinice locale, relevă o panoplie relativ unitară, marcată de puternice influenţe exterioare la care se adaugă cele cu specific local.
Având origini cel mai probabil balcanice, armurile de zale reprezintă tipul de armură cel mai des utilizat datorită calităţilor superioare privitor la mobilitate şi grad de protecţie oferit, dar şi rolului de piese de prestigiu pe care l-au avut. Adusă în nordul Dunării de migraţia războinicilor Padea-Panagjurskii Kolonii, armura de zale a suferit modificări ce pot fi puse în relaţie directă cu evoluţia social-politică şi militară ce a debutat începând cu secolul II a.Chr.
Astfel, raportat la modelele celto-tracice sudice, zalele războinicilor geto-daci sunt elaborate, mult mai mobile, în ciuda densităţii superioare dată de diametrul mic al inelelor, mai rezistente datorită nituirii inelelor în multe cazuri. Schimbările sunt şi de natură morfologică, cuirasele de zale nord-dunărene având o formă proprie, asemănătoare unor tunici, aspect ce reflectă amprenta locală a creatorilor şi purtătorilor de astfel de echipamente defensive. Pare de la sine înţeles, argumentele fiind numeroase în acest sens, că armurile au putut fi fabricate pe plan local, de către meşteri armurieri, în ateliere specializate, ce posedau un inventar divers şi caracteristic, capabile să producă şi să întreţină aceste echipamente scumpe. Valoarea lor intrinsecă, la care se adaugă ornamentarea cu metale preţioase, permite ipoteza că ele erau percepute ca un element de identificare exterioară.
Armamentul acestor elite, la care se adaugă poziţia socială, construiesc profilul ideal al statutului războinicului, el însuşi produsul unei culturi în care forţa, caracterul marţial reprezentau un set de valori general acceptate şi intens promovate, însoţind posesorul în ipostaza de războinic şi om de arme şi dincolo de moarte. Prezenţa armurilor în depunerile funerare sugerează atât potenţa economică, cât calităţile războinice ale defuncţilor. Prezenţa unor armuri, întregi sau fragmentare (pars pro toto?), poate simboliza, la fel de bine, apartenenţa sa la o anumită confrerie războinică sau chiar să joace un rol protector asupra individului în faţa necunoscutului reprezentat de lumea de dincolo. Toate aceste elemente obligă la o rediscutare a evoluţiei fenomenului militar în lumea războinicilor nord-danubieni, repoziţionează discursul privitor la elitele militare ale acestora şi, în acelaşi timp, permite o regândire a conexiunilor existente în interiorul culturii şi societăţii lor, dar mai cu seamă a raporturilor pe care aceştia le-au avut, din punct de vedere religios, cu armele lor.
Departe de a epuiza tema, acest studiu asupra armurilor de zale utilizate de către aceste elite militare, oferă cel puţin un punct de plecare spre misterioasa lume a războinicilor nord-dunăreni, o civilizaţie încă insuficient studiată şi cunoscută, punând întrebări al căror răspuns sperăm că istoria îl va oferi în viitor.


BIBLIOGRAFIE:


Sursa:
Cătălin Borangic, Războinici nord-dunăreni în armuri de zale (sec. II a.Chr. - sec. II p.Chr.) – partea I, în Terra Sebus, 3, 2011, p.171-227.

Bibliografie suplimentară:
Marius Ardeleanu, Războinici ai grupului Padea-Panaghiurski Kolonii şi spaţiul Tisei superioare. Observaţii privind istoria unor elite, în Identităţi culturale locale şi regionale în context european – Studii de Arheologie şi Antropologie istorică - In memoriam Alexandri V. Matei, Bibliotheca Musei Porolissensis, XIII, Cluj-Napoca, 2010 (în curs de apariţie);
Mircea Babeş, Die Poieneşti-Lukasevka-Kultur. Ein Beitrag zur Kulturgeschichte, im Raum östlich der Karpaten in den letzten Jahrhunderten vor Christi Geburt, Bonn, 1993, Rudolf Habelt Verlag (Seria aarbrücker Beiträge zur Altertumskunde, vol.30);
Mircea Babeş, Staţiunea geto-dacă de la Cetăţeni. Descoperiri şi informaţii recuperate, în SCIVA, 50, 1-2, 1999 (2000), p.11-31;
Vitalie Bârcă, Olexandr Symonenko, Călăreţii stepelor. Sarmaţii în spaţiul nord-pontic, Cluj-Napoca, 2009;
Corneliu Beldiman, Plăcuţe de cuirasă (lorica squamata) din Dacia preromană, în Carpica, XX, 1989, p.125-136;
Dumitru Berciu, Materiale pentru preistoria Olteniei, în Memoriile Institutului de Arheologie a Olteniei, 22, 1934;
Gheorghe Bichir, Dacii liberi din nordul Daciei, în Thraco-Dacica, tomul XVII, nr.1-2, 1996, p.121-201;
Cătălin Borangic, Sica. Tipologie şi funcţionalitate, în Nemvs, IV, 7-8, 2009, p.22-74;
Vojtec Budinsky-Krička, Maria Lamiová-Schmiedlová, A Late 1-st Century B.C. - 2nd Century A.D.Cemetery at Zemplin, în SlovArch, 38, 2, 1990, p.245-354;
Gheorghe Calotoiu, L.Mocioi, V.Marinoiu, Mărturii arheologice în Gorj, 1987;
Vasile Căpitanu, Raport privind cercetările arheologice de la Răcătău, jud. Bacău, în MCA, 1986, p.109-120;
Ion Horaţiu Crişan, Burebista şi epoca sa, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977;
Ion Horaţiu Crişan, Necropola dacică de la Cugir. Consideraţii preliminare, în Apulum, XVIII, 1980, p.81-87;
Ion Horaţiu Crişan, Lăcaşul princiar de la Cugir, în Magazin istoric, an XIV, nr.1 (154), ian., 1980, p.5-8;
Ion Horaţiu Crişan, Spiritualitatea geto-dacilor, Bucureşti, 1986;
Ion Horaţiu Crişan, Civilizaţia geto-dacilor, Bucureşti, 1993;
Ion Horaţiu Crişan, Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, vol.I, A-C, Bucureşti, 1994, p.387-388, s.v. Cugir;
Sever Dumitraşcu, Arheologia română la sfârşit şi început de mileniu – Convorbiri cu 104 arheologi români, Oradea, 1995;
KaulFlemming, The Hjortsprings find. The oldest of the large Nordic war booty sacrifice, în L. Jørgensen et alii (ed.),The spoils of victory: The North in the shadow of the Roman Empire, Copenhaga, 2003, p.212-223;
Vyacheslav Kotigorško, Ţinuturile Tisei Superioare în sec. III î.e.n. – IV e.n., Bucureşti, 1995;
Vyacheslav Kotigorško, Mala Kopanya. Micromonografie, Satu Mare, 2009;
Mária Lamiová, Zemplín obec s bohatou minulosťou, Košice, 1993;
Marghita Longauerová, Svätoboj Longauer, Structural analysis of a Scabbard and a ring mail from Zemplin, în SlovArch, 38, 2, 1990, p.349-354;
Alexandru V. Matei, Horea Pop, Măgura Moigradului – Zona Sacră (sec. I î.Hr.) şi aşezare dacică fortificată (sec. I d.Hr.), în Studii de Istorie Antică. Omagiu profesorului Ioan Glodariu, Cluj-Napoca, 2001;
Dragoş Măndescu, O nouă piesă de armament defensiv geto-dac, în RIM, nr.3 (61), 2000, p.58;
Dragoş Măndescu, Arme din situl geto-dac de la Cetăţeni, în BMMN, s.n., I/II, 2003, p.26-31;
Dragoş Măndescu, Cetăţeni: staţiunea geto-dacă de pe valea Dâmboviţei superioare, Editura Istros, Brăila, 2006;
Cristian Ioan Popa, Descoperiri dacice pe valea Cugirului, în Daco-Geţii, 2004, p.83-166;
Dinu Rosetti, Au fost amazoane în Dacia?, în Magazin Istoric, nr.11 (32), nov., 1969, p.90-94;
Aurel Rustoiu, Metalurgia bronzului la daci (sec. II î.Chr. – sec. I d.Chr). Tehnici, ateliere şi produse de bronz, Bibliotheca Thracologica, Bucureşti, 1996;
Aurel Rustoiu, Războinici şi societate în aria celtică transilvăneană. Studii pe marginea mormântului cu coif de la Ciumeşti, Cluj-Napoca, 2008;
Valeriu Sîrbu, Mormintele tumulare din zona carpato-dunăreană (sec. I î.Chr. - I d.Chr.), în Istros, VII, 1994, p.123-160;
Valeriu Sîrbu, Sabin Adrian Luca, Cristian Roman, Silviu Purece, Dragoş Diaconescu, Nicolae Cerişer, Vestigiile dacice de la Hunedoara, Sibiu, 2007;
Valeriu Sîrbu, Sabin Luca, Cristian Roman, Tombs of Dacian Warriors (2nd - 1st C. BC) found in Hunedoara-Grădina Castelului (Hunedoara county), în Acta Terrae Septencastrensis, VI, 1, 2007, p.155-177;
Ian M. Stead, Iron Age Cemeteries in East Yorkshire. Excavations at Burton Fleming, Rudston, Garton-on-the-Wold, and Kirkburn, Londra, 1991;
Nartsis Torbov, Chain-Mails from Northern Bulgaria (III-I C BC), în Archaeologia Bulgarica, VIII, 2, 2004, p.57-69;
Anton D. Velcu, Tezaurul militar dela Radovanu, în BMMN, I, 2, 1937, p.52-57;
Alexandru Vulpe, La nécropole tumulaire gète de Popeşti, în Thraco-Dacica, 1976, p.193-215;
Alexandru Vulpe, Vasile Căpitanu, Une tombe isolée de l`époque de La Téne á Răcătău, în Apulum, IX, 1971, p.155-164.