Sangidava

Details: Legio dacica; Dacii

Sangidava

Aparate de lantul vulcanic al Muntilor Harghitei si Muntii Ciucului, depresiunile Ciucului sunt formate din sesuri netede, cu suprafete in multe locuri mlastinoase, dar si cu terase, de mare intindere, favorabile asezarilor si cultivarii pamantului. Altitudinea destul de ridicata (650-800 m) determina in aceste locuri o clima relativ aspra, cu temperaturi minime foarte scazute si o mare cantitate de precipitatii; de aceea, apele freatice sunt abundente, ca si izvoarele care provoaca umezirea solului si, pe alocuri, aparitia de mlastini.

In ciuda acestor conditii – care fac si astazi ca zon din imprejurimile Miercurei Ciuc sa fie unul din polii frigului in tara noastra – inca din cele mai vechi timpuri (sec. III a. Chr.) regiunea a fost intens populata de geto-daci. Aceasta aparenta contradictie intre clima neprielnica si densitatea populatiei in epoca dacica, romana si postromana, primeste o explicatie fireasca daca ne gandim la zacamintele de fier, hematita si limonita ce au existat in aceasta zona si pe baza carora a inflorit, inca de timpuriu, mestesugul obtinerii si prelucrarii fierului. Uneltele realizate au servit populatiei din imprejurimi sau au fost comercializate pe Valea Trotusului si a Uzului in randul puternicei uniuni de triburi dacice a carpilor.

Intensitatea de locuire a geto-dacilor este sugestiv ilustrata de numarul mare de asezari (Carta, Danesti, Madaras, Delnita, Pauleni, Miercurea Ciuc, Leliceni, Santimbru, Sinsimon, Ciucsingiorgiu, Cozmeni etc.) in care s-au gait vestigii dacice, precum si de multimea de ateliere de prelucrare a fierului, metal de o importanta capitala pentru acea vreme.

Exceptand „Cetatea Vapa” (comuna Malnas, judetul Covasna), din sudul depresiunilor, majoritatea asezarilor intarite din zona amintita, ca cele trei intarituri de la Jigodin (Miercurea Ciuc), precum si „Cetatea paganilor” (comuna Racu, judetul Harghita) se afla in vestul depresiunii. Ele au avut, asadar, menirea de a apara celelalte asezari din depresiune de o posibila infiltrare a romanilor, in vremea in care o parte insemnata a Daciei fusese tansformata in provincie romana.

Din punct de vedere al dezvoltarii social-economice, in toata perioada sec. III a. Chr. sec. e.n. (deci inclusiv in epoca stapanirii romane asupra provinciei Dacia 106-271 e.n.), zona mentionta a ramas in afara granitelor Imperiului roman. Aceasta afacut ca asezaile respective sa aiba, in general, caacteristicile epocii La Tene geto-dacice (deci ale epocii de culme a civiliatiei acestora), caracterizata prin existenta de obsti satesti infloritoare. Centrul acestei formatiuni social-politice, inglobata in cadrul statului dac independent si centralizat din vremea lui Burebista, l-a format, probabil, grupul celor trei fortificatii de la Jigodin – Miercurea Ciuc, situate pe un important nod de drumuri care, dupa toate aparentele, au facut in Antichitate legatura cu bazinele hidrografice ale Tarnavei Mari si Homorodului situate la vest de masivul Harghitei. Este semnificativa, in acest sens, descoperirea la Sincraeni-Ciuc, deci in apropiere de Jigodin, a unui importatn tezaur de argint, care a apartinut, foarte probabil, unei capetenii de trib ce-si avea sediul la Jigodin. Cat priveste asezarea de aici, ea oglindeste – intr-o forma miniaturala – falnicul sistem de cetati din Muntii Sebesului. Asezarile civile ce trebuie sa fi existat in apropierea acestor puternice cetati nu au fost inca identificate, dar este aproape cert ca aici se gasea unul din importantele centre ale Daciei antice, asa-numitele dava sau polis (oras) cum le numea Ptolemeu.

Care dintre polisurile amintite de Ptolomeu ar putea fi identificat cu acest grup de trei aglomerari de la Jigodin – Miercurea Ciuc? Coordonatele geografice indicate de marele invatat antic (longitudine si latitudine) ne-ar ingadui sa avansam ipoteza (cu largi posibilitati de confirmare) ca pe aceste meleaguri ar fi existat odinioara localitatea Sangidava. Pentru plasarea in aceata zona a asezarii dacice mentionate pledeaza si opinia marelui erudit, cartograf al antichitatii, H. Kilpert, acceaptata de un alt mare istoric al antichitatii, N. Vulic, ultimul spunand: „Sangidava, oras in Dacia. Eventual identic cu Sacidava (situat) in zona de izvoare a Alutei (Oltului)”

Inclinam sa credem, asadar, ca aici la Jigodin se afla vechea Sangidva – asezare de frunte a dacilor liberi din Transilvania atat in perioada statului lui Burebista, cat si mai tarziu, in vremea stapanirii romane asupra unei parti a Daciei.

Sursa: Stefan Ferenczi, Geza Ferenczi, Dave si stapanii lor. Sangidava, in Magazin istoric, XV, nr. 2, 167, 1981, p. 33.

Bibliografie suplimentara: Stefan Ferenczi, Geza Ferenczi, O incercare de localizare a centrului tribal dacic Sangidava in depresiunea Ciucului, in Apulum, XX, 1982, p. 81-85.

Jigodin

A.„”. Aşezare. Pe malul drept al Oltului, în apropierea cetăţii „Jigodin III”, au fost culese fragmente de vase dacice. Sec. I a. Chr. -I p. Chr.

B.“”. Aşezare. Periegheză V. Şoiom - Crişan, I. Ferenczi. Pe malul drept al Oltului, la circa 500 m sud-vest de acesta, pe o terasă joasă, între cetăţile Jigodin I şi II au fost culese, de pe o suprafaţă de circa 0,15 ha, fragmente de vase modelate cu mâna şi |roata de factură dacică. Sec. I a. Chr. -I p. Chr.\

C.„Codor”. Tezaur. In acest loc au fost descoperite 19 monede de argint: o tetradrahmă Maroneia, una Macedonia Prima şi 15 thasiene. Sfârşitul sec. II - începutul sec. I.

D.„Câmpul Morii”. „Jigodin I”. Cetate.

Periegheze: I. Marţian. Al. Ferenczi. sapaturi: M. Macrea, Z. Szekely; P. Roman, V. Şoiom-Crişan. La sud de oraş, pe malul drept al Oltului, deasupra Băilor Jigodin se ridică un pinten de munte, (cota 709 m, reprezentând extremitatea estică a ramurii munţilor Harghita ce închide partea de jos a depresiunii Ciucului de Mijloc), cu pantele vestice şi nordice abrupte iar cele estice şi sudice domoale. Platoul, de forma alungită (65 x 45 m), uşor înclinat spre est, legat spre sud cu o şa de înălţimile din jur, a fost fortificat cu zid de piatră a cărui urme mai pot fi sesizate astăzi doar pe laturile de sud şi sud-vest. Pe celelalte, fie s-a aplatizat din cauza lucrărilor agricole, fie s-a prăbuşit. Drumul de acces pătrundea în cetate dinspre sud, după ce ocolea poalele nordice şi estice ale dealului.

Observaţiile celor care au efectuat săpăturile din 1950 şi chiar din 1980-1984 sunt uşor diferite de ale noastre (în special asupra elementelor de fortificare) şi aceasta datorită cercetărilor restrânse efectuate, iată pe scurt concluziile şi materialele descoperite:

I. 1950 - 1). Fortificaţia, a constat dintr-un val (cu înălţimea la momentul cercetării de 1,50 m şi lăţimea de 6 m), construit din pietre locale, nefasonate, legate cu pământ. In interiorul valului nu s-au descoperit materiale arheologic.

a. Platoul. In stratul de cultură, gros de 0,40 - 0,60 m, au fost descoperite materiale arheologice de factură dacică constând din: ceramica lucrată cu mâna (borcane, ceşti, ornamentate cu brâu alveolar sau crestat, butoni, alveole simple, motivul “brăduleţului” etc.) şi roata (fructiere de culoare cenuşie şi un vas cu buza îngroşată), un instrument de modelat ceramica, două fusaiole, o verigă de bronz şi un vârf de lance din fier.

b. In apropierea cetăţii (fără precizarea locului şi a anului) sătenii au descoperit două monede de argint, una Filip al III-lea şi alta a oraşului , datate în secolul al II-lea a. Chr. Pe baza monedelor descoperite, fortificaţia de la „Jigodin I” a fost datată între secolele II a. Ch -I p. Chr.

II. Cercetările din 1980 - 1984.

1). Fortificaţia. Autorii descoperirilor susţin că fortificaţia era asemănătoare cu cea a cetăţii de la Leliceni – „” adică :

a). Laturile de sud (şaua de legătură), vest şi nord-vest (abrupte) au fost fortificate, astfel: “în faţă un parapet de pietre stivuite, iar în spate o umplutură de pământ amestecat cu pietre. Peste platforma astfel rezultată, se construia o suprastructură de trunchiuri de copaci”.

b). Spre est, “unde pantele sunt mai puţin înclinate, fortificarea a fost realizată din trunchiuri de copaci înfipţi în pământ, în spatele cărora alte trunchiuri erau stivuite orizontal, întreaga construcţie se sprijinea, în spate, pe o umplutură de pământ şi pietre. In faţa parapetului panta era secţionată”

- Ann Dodd - Opriţescu. Szocs Janos, . Săpături 1980 - 1984, SympTh, nr. 5, Miercurea Ciuc, p. 60, inf. P. Roman.

III. a) Cercetările ulterioare (1986, 1988, 1998) au demonstrat că fortificaţia a constat dintr-un zid de piatră, bolovani exploataţi la faţa locului sau obţinuţi prin spargerea stâncii, de forme şi mărimi diferite, aşezaţi în straturi şi legaţi cu pământ umed şi bătătorit.

Pe laturile de sud şi vest, stânca de la bază a fost spartă în formă de şanţ lăsându-se de-o parte şi de alta doi pinteni pentru susţinerea zidului. Interiorul şanţului a fost umplut cu stâncă mărunţită amestecată cu pământ, formând o platformă dreaptă peste care s-au aşezat apoi, în straturi, pietrele din zid. Lăţimea zidului a fost de 2,50 m. în ceea ce priveşte înălţimea sa la vremea respectivă este greu de stabilit. Foarte posibil ca împreună cu structura de lemn care l-a suprapus să fi avut în jur de 6 m Astăzi dinspre interior înălţimea este de 0,40 m, iar dinspre exterior, de la baza zonei amenajată în stâncă până la humusul actual, de 1,50 m. Zidul s-a prăbuşit spre exterior dându-i momentan aspectul de val. La aceasta au contribuit, ulterior şi cei care, de-a lungul secolelor, au curăţat platoul de piatră pentru lucrările agricole.

Pe latura nord-vestică, investigată în anii 1986,1988 s-a constatat de asemenea existenţa zidului, prăbuşit în bună parte pe pantele abrupte ale dealului. în acest sector stânca nu a fost spartă în formă de şanţ, bolovanii, de forme şi mărimi diferite, amestecaţi cu pământ, fiind aşezaţi direct pe platforma dreaptă a stâncii. Piatra a fost exploatată din pantele dealului. In faţa zidului se constată o adâncire, un şanţ din care s-a scos piatra pentru construcţie. Şanţul a făcut şi mai dificilă pătrunderea în cetate din această direcţie, unde pantele sunt extrem de abrupte. Lăţimea zidului este de circa 1,80 m, iar înălţimea de astăzi de 0,40 m dinspre interior şi de circa 1,60 m dinspre exterior, măsurată de la baza şanţului.

Modul de construire a fortificaţiilor de pe cele două laturi este diferit şi acest fapt se datorează structurii terenului, constructorii adaptându-se acestuia. Astfel pe latura sudică nu s-a construit şanţul în faţa zidului pentru aici solul stâncos, ca un perete neted şi alunecos urca în pantă făcând corp comun cu zidul. Diferenţa de nivel de la baza stâncii până în vârful zidului este momentan de 2,40 m. în antichitate, dacă zidul cu structura de lemn avea circa 6 m. diferenţe era de peste 8 m. Pe latura nord-vestică stânca se află la adâncime mare, solul fiind format din piatră şi pământ. Scoaterea pietrei pentru construcţii a dus aproape inevitabil la formarea şanţului, care la rândul lui a sporit eficienţa apărării pe latura respectivă. In ceea ce priveşte fortificarea laturilor estice şi nord-estice, care sunt relativ domoale, Petre Roman, pe baza gropilor mari de stâlpi pe care le-a surprins în timpul săpăturilor, crede că este vorba de acea construcţie de lemn, piatră şi pământ amintită mai sus. Şi aici structura solului a permis săparea unui şanţ în faţa fortificaţiei.

b). Stratigrafia şi descoperirile arheologice (1986, 1988, 1998). Stratul de cultură variază între 0,20 - 0,70 m, mai subţire spre margini şi mai gros spre centrul platoului. Stratigrafie nu s-a putut sesiza decât un nivel de locuire, cel dacice, dar, în poziţie secundară sau în albieri, s-au descoperit şi materiale aparţinând paleoliticului superior (determinarea pieselor a fost făcută de Al Păunescu ) şi primei vârste a fierului (cultura Gava).

In cele două secţiuni deschise (S.5.= 2 x 34 m; S.6.= 2 x 20 m), pe centrul platoului au fost dezvelite parţial trei locuinţe de suprafaţă, cu plan rectangular, construite din bârne pe o structură de stâlpi înfipţi în pământ. Aceştia aveau diametrul de 0,20 m şi au fost adânciţi circa 0,80-1 m. In zona construcţiilor platoul a fost curăţat de piatră şi orizontalizat. Locuinţa a doua, aflata spre marginea nord vestică avea baza uşor adâncită în stânca nativă. Locuinţa a treia, cea mai mare (3,60 x 7,40 m), după poziţia stâlpilor, avea peretele mai îngust semicircular. La circa 1,50 m de locuinţa a treia a fost dezvelită o vatră de foc de formă ovală, cu substrucţie de piatră şi numeroase fragmente de vase dacice în jur. Acesta a aparţinut probabil unei alte locuinţe.

In timpul cercetărilor din 1998 lângă zidul din marginea sudică a platoului (legată practic cu un perete de zid), a fost descoperită o construcţie, probabil un atelier, cu vatră de foc în interior, creuzete şi bucăţi de zgură de minereu de fier. Un asemenea atelier a fost semnalat şi de Petre Roman, autorul denumindu-1 „locuinţa fierarului”. In interiorul acestuia au fost descoperite de asemenea bucăţi mari de zgură şi o secure de fier. Intrucât rezultatele cercetărilor din anii 1980-1984 nu a fost publicate nu cunoaştem amplasarea în teren a construcţiilor (locuinţelor) descoperite.

Materialele arheologice descoperite se de compun din:

a). vase modelate cu mâna: borcane, ceşti tronconice cu o toartă şi străchini, ornamentate, majoritatea, cu brâie alveolare sau crestate, butoni, linii în val, “brăduleţ” etc;

b). vase modelate cu roata de culoare cenuşie: fructiere, căni cu o toartă, cantaros, strecurători, străchini ornamentate cu linii drepte sau în val, lustruite sau incizate; sau roşie: fragmente de străchini şi fructiere, majoritatea cu urme de pictură;

c). piese de podoabă, accesorii vestimentare, unelte, arme, monede etc. (două pandantive, doi cercei, cu bara torsionată, din bronz, un cercel de aur, două mărgele de sticlă -albastră şi albă - şi una de ceramică, o cataramă, o fibulă cu corpul puternic profilat şi resort spiralic, o brăţară dintr-o bară simplă cu verigi, cuie, dăltiţe, cuţite, inel de coasă, o secure şi un mâner de vas (?) de fier, bucăţi de zgură de fier, un pinten şi o ţintă de bronz, fusaiole, cute de piatră, fragmente de râşniţă şi un denar roman imperial, Vitelius (anul 69 p. Chr.).

d). V. Sîrbu (cu informaţie de la P. Roman) aminteşte că, pe platou, în apropierea zidului cetăţii, s-au descoperit fragmente din scheletul unui adult (oase craniene şi posteraniene), o cănită şi un văscior, depuse, probabil, într-o groapă . Sec. I a. Chr. - I p. Chr. (piesele nu au putut fi identificate în inventarul Mz. M.C.).

Pe baza stratigrafiei şi a materialelor descoperite se poate spune că cetatea dacică “Jigodin I” şi-a început existenţa în secolul I a. Chr. şi a fost mai intens folosită în sec. I p. Chr., fiind abandonată la cucerirea romană sau imediat după aceasta. Având o poziţie strategică foarte bună de aici se putea supraveghea întreaga Depresiune a Ciucului de la Tuşnad până la Sândominic. Dimensiunile sale reduse ne determină să credem că avea doar rol militar, nu de adăpostire a populaţiei din zonă în caz de pericol.

Distrugerile suferite de cetate prin amplasarea (1997) în incinta ei a unei antene de telecomunicaţii, precum şi a numeroase case de vacanţă, fac aproape imposibilă elucidarea problemelor pe care le ridică încă sistemul de construire a elementelor de fortificare pe laturile de est şi sud-est precum şi tipul locuinţelor şi a construcţiilor anexe existente. Materialele arheologice descoperite de-a lungul anilor se află în Mz. Sf. Gh., MNIT şi Mz. M.C. în ultimul aflându-se la următoarele nr. inv. 3820 - 3964, 4021 -4026, 4543 - 5394.

- I. Marţian, Rep., p. 24; Al. Ferenczi, ACMIT, IV, 1932-1938, p. 240 - 244; M. Macrea şi colab, SCIV, II, 1, 1951, p. 308; Z. Szekely, Cumidava, III, 1969, p. 103 - 105; I. Glodariu, Arhitectura, p. 100; Ann Dodd -Opriţescu. Szocs Janos, Cetatea de la Băile Jigodin. Săpături 1980 - 1984, SympTh, nr. 5, 1987, Miercurea Ciuc, p. 60; P. Roman, V. Şoiom, comunicare la a XXIII-a sesiune de Rapoarte, Sibiu, 1989; C. Beldiman, BSNR, LXXX-LXXXV, nr. 134-139, 1992, p. 269. V. Sîrbu, Credinţe, p. 91. Inf. amabile Petre Roman; V. Crişan, G. Gheorghiu, Raport preliminar privind cercetările arheologice de salvare la cetatea dacică Jigodin I, 1998, sub tipar la Angvstia V.

E. “Dealul Cetăţii”. “Jigodin II”. Cetate.

Periegheze: B. Orban, (sec. XIX), Al. Ferenczi, (1935) şi V. Şoiom-Crişan, I. Ferenczi (1986); Sondaje de verificare M. Macrea (1950). La capătul unui mic afluent de pe partea dreaptă a Oltului, (într-o ramură a Munţilor Flarghita ce delimitează depresiunea sudică a Ciucului de Mijloc), se află o înălţime de formă conică, (cota 904 m), cu pante abrupte. Datorită poziţiei geografice şi a pădurii de molid, este greu de observat, doar dinspre nord, nord - est, pe timp frumos. De pe vârf oferă o bună vizibilitate asupra întregii depresiuni a Ciucului, de la Sîndominic până la Tuşnad, inclusiv asupra celorlalte fortificaţii dacice. Dealul este flancat spre sud, vest şi nord de muntele Harom (cota 1080 m) şi de ramurile înalte ale acestuia, spre nord-est de cetatea Jigodin III şi spre est de Jigodin I, (împreună formând un triunghi, asemănător celui de la Racu - Ciceu). Spre sud-vest este legat de muntele Harom printr-o şa mai joasă, dar în această parte se ridică brusc o stâncă înaltă de circa 20 m, “care pare a fi tăiată de mâna omului” (Ferenczi, 1938). Drumul de acces spre platou nu a putut fi localizat, zona fiind total împădurită. Din bibliografia consultată rezultă ca platoul, de formă elipsoidală, (axul lung pe direcţia nord-est, sud-vest, circa 85 x 35 m), este mărginit de ziduri din piatră legată cu mortar (?), medievale timpurii, a căror înălţime este astăzi de circa 0,40-0,50 m. Acestea suprapun fortificaţia dacică formată din val (zid?) de piatră amestecată cu pământ şi probabil şanţ. Cetatea a fost distrusă, se pare, de un puternic incendiu. Materialele descoperite de Al. Ferenczi şi M. Macrea sunt în exclusivitate de factură dacică şi se compun din zgură de fier, lipitură cu urme de bârne, cute, fusaiole, unelte de fier şi fragmente de vase modelate cu mâna (ceşti şi borcane ornamentate cu brâie alveolare sau crestate, linii în val, simple sau în benzi, motivul şarpelui etc.) şi roata, (fragmente de fructiere, străchini, strecurătoare, vase de provizii). Datorită lipsei cercetărilor sistematice, cetatea nu poate fi încadrată cronologic cu exactitate, mai precis nu se cunoaşte data construirii ei (foarte posibil la sfârşitul sec. II a. Chr.), dar a funcţionat cu siguranţă în sec. I a. Chr. -I p. Chr. Materialele se află în muzeele din Braşov, (nr. inv. 201) Miercurea Ciuc (după registrul de inventar nu le-am putut depista deoarece nu se specifică locul descoperirii ci doar localitatea - Jigodin), Cluj-Napoca şi Sfantu Gheorghe.

După opinia noastră, bazându-ne pe experienţa cercetărilor de la Covasna – „Cetatea Zânelor” şi pe sistemul de construire a altor cetăţi din zonă (Ghindari, Biborţeni, Valea Seacă, Zetea, Racu II, Ciceu etc.) înclinăm să credem că zidurile păstrate la Jigodin II sunt dacice. Materialele descoperite prin săpături arheologice sau prin cercetări de suprafaţă sunt în exclusivitate dacice. Lipsa cercetărilor sistematice au permis din păcate păstrarea unor idei conservatoare cu privire la construcţiile dacice de piatră din aceste ţinuturi. Trebuie să consemnăm că în tipul perieghezelor noastre, efectuate în mai multe rânduri, nu am găsit urme de mortar între pietrele din zid, iar modul de construire al acestuia se aseamănă cu cel de Covasna. Intre două paramente construite din piatră locală, de dimensiuni diferite, aleasă cu grijă, se află o umplutură de piatră şi pământ. Sperăm ca cercetările viitoare să elucideze problema.

- B. Orban, Szekelyfold, II, p. 34 - 35; Al. Ferenczi, ACMIT, IV, 1932-1938, 1938, p. 244-260, (pt. materiale vezi p. 249-259, Fig. 8-27); M. Macrea şi colab, SCIV, II, 1, 1951, p. 307 - 308; I. Glodariu, Arhitectura, p. 100.

F. “Cetăţuia”. (Kisvarteto). Jigodin III. Cetate.

Periegheze: B. Orban, Al. Ferenczi; săpături: M. Macrea, Z. Szekely ,(1950), V. Crişan (1996). Pe malul drept al Oltului, în imediata apropiere a acestuia, (lângă fostele grajduri ale CAP), se ridică un promontoriu stâncos (cota726) cu pantele din sud, est, nord şi nord-vest abrupte. Spre vest-sud-vest este legat cu o şa mai joasă de platoul înalt care face legătura cu munţii Harghitei, (până la poalele acestora, în linie dreaptă, este o distanţă de circa 4 km). Platoul, uşor înclinat spre sud, sud-vest, are o formă relativ ovală (est-vest = 100 m; nord-sud - 40 m). Pe laturile nord-vestice, vestice, sudice şi estice se păstrează foarte bine fortificaţia constând din zid de piatră legată cu pământ, fiind uşor mai aplatizată spre sud-est şi est. Aceasta a continuat probabil şi pe latura nordică, prăbuşită astăzi cu o parte din platou, pe pantele stâncoase ale dealului. Lungimea totală a marginilor platoului este de 290 m iar a fortificaţiei păstrate, (inclusiv a celei uşor aplatizate), de 180 m. Drumul de acces în cetate este, credem, cel folosit şi astăzi de localnici. El ocoleşte, la poale, partea nordică şi nord vestică a dealului, urcă pe curbele de nivel panta vestică şi pătrunde în cetate din direcţia nord-vest.

Concluziile cercetărilor :

I. Al. Ferenczi, pe baza cercetărilor de suprafaţă, considera că începuturile fortificaţiei trebuie coborâte spre sec. II a. Chr.

II. M. Macrea, Z. Szekely -1950.

1). Fortificaţia constă dintr-un val de piatră (h = 1,5 m; lăţimea = 6 m), construit din pietre locale, nefasonate, legate cu pământ. In interiorul valului nu s-au găsit urme arheologice.

2). Pe platou, în stratul de cultură, gros de 0,30 - 0,60 m, au fost descoperite, sporadic, fragmente de vase, modelate cu mâna şi roata, două obiecte de bronz (fundul cilindric al unui obiect şi o cataramă de factură romană) şi o piesă de fier (cataramă?). Ceramica modelată cu mâna este, uneori, ornamentată cu brâu crestat sau alveolar, cu linii în val, butoni etc. (Din această categorie, două fragmente aparţin, după Z. Szekely, ceramici secolului IV p. Chr.). Cea lucrată cu roata este formată din fragmente de oale, fructiere şi strecurători, de culoare cenuşie, ornamentate, unele, cu linii incizate în val sau în formă de brăduleţ. S-a remarcat şi un fragment de culoare cărămizie, pictat cu linii drepte şi în val şi două fragmente de vase de factură romană provincială. In pământul aruncat din S II şi S III au fost descoperite trei monede romane imperiale: Crispina, (a. 177-182), Geta, (a. 203-212) şi Elagabalus (a.218-222). Z. Szekely crede că cetatea a funcţionat din sec. I a. Chr. până în sec. III p. Chr. ea nefiind distrusă la cucerirea Daciei.

III. Săpăturile din 1996 aduc unele completări celor anterioare. Ele au fost reluate în ideea clarificării sistemului de fortificaţie şi a încadrării cronologice. Cercetările s-au desfăşurat pe două secţiuni trasate pe direcţia nord-vest, sud-est:

a). Fortificaţia este formată dintr-un zid care are, în punctul cercetat, o lăţime de 3 m şi o înălţime dinspre exterior de 7,50 m iar dinspre interior de 1 m. (înălţimea exterioară şi interioară variază de-a lungul fortificaţiei de la 1 la 7,50 m, respectiv de la 0 la 1,5 m; lăţimea, care se vede şi care este mai mare decât cea iniţială datorită prăbuşirii zidului, este, aproximativ, aceeaşi peste tot, adică circa 6 m). Acesta este format din pietre mari, locale, aşezate în aşa fel ca spaţiile dintre ele să fie cât mai mici. Peste fiecare strat de pietre mari s-a turnat pietriş, nisip şi pământ, care au umplut golurile rămase, dând aspectul unui zid solid şi bine închegat. între pietre, până la - 1 m, au fost descoperite fragmente de vase de factură dacică, sec. I a. Chr. - Ip. Chr., pentru ca mai jos (-1-2 m) să apară materiale din sec. III - II a. Chr. (fragmente de oale bitronconice, fructiere şi străchini lucrată cu mâna, de culoare neagră sau brună, lustruită) în amestec cu cele de epoca bronzului (cultura Wietenberg). La toate adâncimile au apărut şi bucăţi de lemn carbonizat dar urme puternice de arsură s-au observat doar la baza zidului (-2 m). Pe baza elementele apărute în această zonă, după opinia noastră, putem spune că platoul a avut iniţial, în sec. III - II a. Chr, o fortificaţie de lemn (palisadă) şi că zidul de piatră s-a ridicat pe parcursul sec. I a. Chr. Cetatea a funcţionat până la cucerirea romană. In sec. III p. Chr. aici a fost înfiinţat un punct roman de observaţie, ocazie cu care zidul a fost reamenajat.

b). Stratigrafia şi descoperiri arheologice

1). Fără a intra în amănunte amintim că imediat sub humusul actual (între - 0,40 - 0,60 m) se găsesc urmele locuirii din sec. III p. Chr. în acest nivel au fost dezvelite parţial două locuinţe din secolul al lll-lea p. Chr. Locuinţa 1 avea în interior: o vatră de foc, de formă ovală, cu substrucţie de piatră, podea lutuită, păstrată parţial, chirpici cu urme de bârne şi nuiele, bucăţi de bârne carbonizate, oase de animale, fragmente de vase modelate cu roata, de culoare cenuşie şi aspect zgrunţuros, fragmente de vase modelate cu mâna de factură dacică (mai puţine),un pumnal, un cuţit şi un pinten de fier şi un denar de la Elagabalus, anul 222; Locuinţa a doua avea - vatră de foc (dezvelită parţial), cărbune, lipitură, fragmente ceramice (asemănătoare cu cele din prima locuinţă) şi doi denari de la Severus Alexander, anii 222 şi 228 - 231.

2). In epoca dacică există două nivele de locuire,

a) Din nivelul I (sec. III - II a Chr.)se remarcă fragmente de vase modelate cu mâna, unele lustruite, de culoare neagră sau brună, precum şi o locuinţă adâncită (de la - 0,80 la - 1,50 m), decopertată parţial, denumită locuinţa nr. 5. în interiorul acesteia s-a descoperit o vatră de foc de formă ovală, (1,20 x 0,80 m) cu pietre de râu în jur, fragmente de vase modelate cu mâna (fragmente de fructiere, oale şi străchini) de culoare neagră sau brună, lustruite, o fusaiolă şi o cute.

b). în nivelul al doilea s-au cercetat parţial două locuinţe dacice de suprafaţă (apărute sub cele romane). Locuinţa nr. 3 avea în inventar o vatră de foc, de formă circulară, cu substrucţie de piatră de râu, lipitură, cărbune, oase de animale, fragmente de vase modelate cu mâna şi roata (borcane, ceşti, străchini şi respectiv fructiere, strecurători, străchini, oale etc), fusaiole, cute, fragmente de râşniţă şi o frigare de fier. Din locuinţa nr. 4. s-a dezvelit parţial podeaua din lut bătătorit, distrusă pe alocuri de locuinţa romană. Pe aceasta se aflau lipitură, oase de animale, fragmente de vase, o cute. Sec. 1 a. Chr. -1p. Chr. Fără condiţii stratigrafice, la toate nivelele, au apărut, sporadic fragmente de vase din epoca bronzului, cultura Wietenberg. Se remarcă un vârf de săgeată cu aripioare, din piatră.

In concluzie putem spune că platoul a fost locuit în epoca bronzului, cultura Wietenberg, în sec. III - II a. Chr., când a existat şi o fortificaţie de lemn, în sec. I a. Chr. -1 p. Chr., cu fortificaţie de piatră şi în sec. III p. Chr. Asupra ultimei faze de locuire nu putem formula concluzii sigure la acest stadiu al cercetărilor, dar excludem posibilitatea existentei aici a unui punct de observaţie (control) roman.

- B. Orban, Szekelyfold, II, p. 34; Al. Ferenczi, ACMIT, IV, 1932-1938, 1938, p. 260 - 267; M. Macrea şi colab, SCIV, II, 1, 1951, p. 307 - 308: Z. Szekely, Cumidava, III, 1969, p. 105- 106; F Costea, Cumidava XV-XIX, 1990 - 1994, p. 45-47; V. Crişan, Raport preliminar, 1996, ms; determinarea monedelor C. Găzdac.

Sursa: Viorica Crişan, Dacii din sud-estul Transilvaniei, Editura „Carpatii Rasariteni”, Sfântu Gheorghe, 2000.

Bibliografie suplimentara:

Viorica Crişan, Gabriela Gheorghiu, Mariana-Cristina Popescu, Cercetările arheologice de la Miercurea Ciuc - Jigodin I - campaniile 1998, 2000 (Recherches archéologiques de Miercurea Ciuc - Jigodin I-er), in Istros, 2004, 11, p. 111-145.

Acasă

Sangidava

Sangidava