Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Echipa ENDA (3)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (7)
   Poveștile Legio Dacica (14)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (21)
   Economia (10)
   Arta (5)
SOCIAL
   Regii (14)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (75)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (6)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (23)
   Seniorii războiului (5)
   Arhitectura militară (5)
   Cetăţile (15)
   Războaiele dacilor (6)
   Civis Romanus (6)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (40)
   Recenzii (5)
   Repertorii arheologice (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (2)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Ziarul personal (5)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (11)
   Legende şi povestiri (3)
   English translations (49)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (28)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (360)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

TEHNICI DE CONSTRUCŢIE

Din punct de vedere al tehnicilor de construcţie, la cetăţile dacice se observă diferenţieri de la o zonă la alta, uneori în aceaşi zonă existând multe astfel de deosebiri.
Pentru zona de est şi sud-est a Transilvaniei, V.Crişan a observat că nici una din fortificaţiile de aici nu se aseamănă cu alta, caracteristicile fiind evidente. Particularităţile prezente la toate cetăţile dacice, indiferent de zona în care ele au fost construite, ţin de mai multe aspecte, de ordin economic, de resurele existente în apropierea acestora, de forţa de muncă necesară construirii unui astfel de edificiu, de meşterii chemaţi să proiecteze o cetate, dar şi de natura terenului, de funcţionalitatea acesteia etc.



Elementele de fortificare, adesea sunt întâlnite combinate în cadrul aceleeaşi fortificaţii (de pildă la Căpâlna valuri, şanţuri şi zidul de blocuri fasonate). Elementele principale de fortificare se pot clasifica pe mai multe tipuri.
a. Fortificaţiile cu şanţ sunt cele mai rar întâlnite, anume doar la Celei în judeţul Gorj, în afara spaţiului intracarpatic şi Sacalasău Nou. La acestea se pot adăuga unele fortificaţii din zona de nord-vest a României, aşa cum sunt Giurtelecu Şimleului – Coasta lui Damian şi Stârciu – Cetăţuie.
b. Fortificaţiile cu şanţ şi val, relativ mai numeroase, le include pe acelea de la Breaza, Clit, Marca, Odorhei, Porumbenii Mari, Şeica Mică şi Zetea. Poziţia şanţului în raport cu valul nu este totdeauna aceeaşi. Firesc el se află în faţa valului, înspre exterior, dar acolo unde valul sau valurile au fost ridicate pe pantă, pământul aşezat în ele a fost excavat din spate, rezultând scobitura şanţului. Spre exterior „dincolo de val, panta repede făcea inutilă săparea şanţului. La Marca, în spatele celui de al doilea şanţ, s-a construit un zid din pământ şi lemn. Unele dintre valuri au avut pe culme palisade.
c. Fortificaţiile cu şanţ şi zid sunt extrem de rar întâlnite. Mai mult din cele două cunoscute până acum, anume la unele fortificaţii din afara arcului carpatic, de la Mînăstioara (jud. Vrancea) şi Polovragi, la prima zidul poate data dintr-o epocă anterioară, iar la cea de a doua, Polovragi-Cetăţuie (faza I) şanţul nu se află în faţa zidului, ci la poalele înălţimii.



d. Fortificaţiile cu val şi zid de pămînt nu sunt nici ele prea numeroase, adică doar Costesti-Cetăţuie (faza I) şi în afara spaţiului cercetat la cetatea de la Piatra Neamţ-Bâtca Doamnei (faza I). Absenţa şanţurilor în faţa valului se explică prin existenţa, în ambele locuri, a unor pante piezişe, în schimb, pe culmea valurilor s-au ridicat câte un zid din pământ şi lemn, de felul celui întâlnit la Marca, la aşezarea fortificată de la Arpaşu de Sus. Neclară rămâne situaţia de la Miercurea Ciuc-Jigodin II, unde peste valul fortificaţiei dacice a fost construit zidul feudal, aşa încât nu se poate şti dacă valul a fost simplu (eventual cu o palisadă pe culme) sau a avut un asemenea zid de pământ şi lemn. Sistemul de ridicare al acestui fel de zid (două şiruri de stâlpi în exterior, legaţi între ei atât longitudinal cât şi transversal tot cu lemn şi spaţiul dintre şiruri umplut cu pământ) este cauza creării impresiei de calcinare intenţionată în cazurile când a fost incendiat. Feţele din lemn şi împănarea lor transversală cu acelaşi material determinau o ardere de felul celei de la bocşele de mangal, dar evident mult mai puternică. Faţa externă a zidului (de fapt parapetul de lemn) trebuie să fi fost mai înaltă decât cea internă pentru a oferi protecţia necesară apărătorilor.
e. Fortificaţii cu zid de piatră sunt acelea al căror principal element defensiv îl constituie un zid de grosimi variabile (în mod obişnuit 2—3 m) ridicat din piatră sumar fasonată sau nefasonată, legată cu pământ ce conţinea lut în proporţii variabile. Astfel de construcţii se cunosc la Ardeu, Covasna, Ghindari, Miercurea Ciuc-Jigodin I, Miercurea Ciuc-Jigodin III, Racoş, Racu I şi II şi Zetea, cărora li se adaugă cu incertitudine zidul de la Şeica Mică.
f. Fortificaţii cu ziduri din blocuri fasonate formează ultima ca tegorie, în cadrul căreia pot fi distinse câteva variante. Au fost incluse aici toate fortificaţiile cu ziduri ridicate din două paramente din blocuri de piatră fasonată indiferent de detaliile tehnic-constructive. Ne referim la fortificaţiile de la Băniţa, Căpâlna, Costeşti-Cetăţuie (faza II), Costeşti-Blidaru (ambele faze), Piatra Craivii şi Luncani-Piatra Roşie. La unele dintre ele, zidul completează fortificaţia mai veche (Costeşti), iar altele au pe lângă el şi elemente incluse în alte categorii (valuri şi şanţuri la Căpâlna, zidul incintei a II-a de la Luncani-Piatra Roşie). Se adaugă turnurile, dispuse grupat sau izolat, pe căile de acces înspre cetăţile din Munţii Orăştiei, menţionate cu alt prilej.



Analizând repertoriul cetăţilor se poate observa că unele dintre acestea s-au construit pe fortificaţii mai vechi, din epocile anterioare, mai ales din epoca bronzului. Situaţiile de acest gen, puţine la număr s-au identificat la fortificaţiile de la Cernatu, Mănăstioara, Odorheiu Secuiesc, Săraţei şi Şeica Mică. Se remarcă dintru început numărul redus al unor astfel de reutilizări, în comparaţie chiar cu acelea de la aşezările fortificate contemporane. Explicaţia credem că este de căutat în nepotrivirea vechilor fortificaţii cu rosturile şi rolul pe care urmau să le aibă cetăţile şi fortificaţiile independente dacice. Considerentele pentru alegerea locului fortificaţiilor erau altele, chiar numai referindu-ne la configuraţia naturală a terenului şi neglijând complet zonele unde se aflau, într-o epocă şi în cealaltă, centrele puterii politice şi militare.


BIBLIOGRAFIE:


Autor:
Cristia Dima, Cetatea Dacică, disertaţie, UBB, Cluj-Napoca, iunie, 2007 (frag.).

Bibliografie suplimentară:
Viorica Crişan, Dacii din estul Transilvaniei, Sfântu Gheorghe, 2000;
Ioan Glodariu, Arhitectura la daci – civilă şi militară, 1983;
Horea Pop, Fortificaţiile dacice din vestul şi nord-vestul României, Cluj Napoca, 2006;
Nicolae Gostar, Cetăţi dacice din Moldova, Bucureşti, 1969;
Ioan Glodariu, Vasile Moga, Cetatea dacică de la Căpâlna, Alba Iulia, 2006;
Constantin Daicoviciu, Cetatea dacică de la Piatra Roşie, 1954.