Organizarea spaţiului în cetăţi

Details

Dacii

Cetatile

   Organizarea spaţiului în cetăţi

În interiorul incintelor fortificate ale cetăţilor dacice, au fost descoperite una sau mai multe clădiri mai pretenţioase, urme de la unele construcţii de lemn de dimensiuni variabile, şi alte amenajări gospodăreşti. Acele construcţii pretenţioase, destinate locuirii comandantului cetăţii, se împart în două tipuri: turnuri-locuinţă, ce au partea inferioară a zidurilor din piatră ecarisată, continuată în partea superioară din lemn sau cărămidă, şi clădiri de mari dimensiuni, cu bază de piatră şi pereţi de lemn.

Read more: Organizarea spaţiului în cetăţi

Piroboridava

Details

Dacii

Cetatile

Piroboridava

Localitate în Dacia, situată pe malul stâng al râul Siret, ceva mai la sud de actuala confluență a acestuia cu Trotușul. De la Tecuci, urmînd - dupa bifurcatia de la punctul Hanul lui Cincu - soseaua spre Nicoresti (D.N. 24), iar de aici, spre nord-vest, pe un drum de tara care duce la Buciumeni (drumul comunal nr. 20), se ajunge în satul Poiana, comuna Nicorești, județul Galați, localitate identificată ipotetic cu antica Piroboridava (Ptolemeu, Geographia, III, 10, 8).

 Situată pe un pinten desprins din terasa înaltă a Siretului, aşezarea era apărată pe trei laturi de râpi abrupte şi deosebit de înalte iar pe cea de a patra, de un val cu şanţul corespunzător, care o separă de restul terasei. Dincolo de acesta, însă, continuă locuirea cu caracter de aşezare civilă şi, mai departe, pe teritoriul satului, se întinde necropola, în cadrul căreia au fost identificate şi morminte tumulare. În acropole, săpăturile au identificat — suprapunînd o aşezare din epoca bronzului, precum şi urme hallstattiene - şase nivele de locuire geto-dacică, durînd din sec. IV a. Chr. pînă în sec. I p. Chr. Viaţa aşezării a luat sfîrşit în împrejurările violentului conflict daco-roman. Din pricina răscolirilor repetate ale depunerilor, nu au putut fi identificate decît locuinţe din ultima perioadă, dar, după resturile incompleta care au putut fi surprinse şi în nivelele mai vechi, par să fi fost asemănătoare. S-ar părea câ erau toate locuinţe de suprafaţă, cu podele de lut galben şi cu vetre de formă geometrica, patrulatere, sau circulare, puternic arse, făţuite uneori de mai multe ori şi adesea cu decor geometric - motive spiralice, dispuse radial, constituind adevărate simboluri solare. Aceste locuinţe trebuie să fi fost, cel puţin unele, de dimensiuni nari şi concentrarea lor în zona fortificată sugerează o ordonanţă interioară asemănătoare cu aceea de la Popeşti. La limita acropolei, pe marginea rîpei, a putut fi surprins şi un atelier de olar, cu cuptorul caracteristic. 

 În sfîrşit, bogăţia şi varietatea descoperirilor mobile atestă, pe de o parte, importanţa ocupaţiilor productive şi a comerţului care, aici, aproape de gura Siretului, constituia o activitate de prim ordin şi lega cetăţile greceşti din Dobrogea cu celelalte cetăţi dacice din zona subcarpatică a Moldovei, iar, pe de altă parte, atestă rolul de important centru local - dava - economic, social, administrativ şi politic — militar. Varietatea descoperirilor este deosebită. Sînt atestate, ca peste tot, arme şi unelte de fier, produse ale metalurgiei dacice si în acelaşi timp, mărturii ale altor preocupări. După cum piese din os şi teracotă atestă alte forme de producţie casnică sau specializată concurînd la dezvoltarea unor meşteşuguri şi activităţi productive tradiţionale. Apoi ceramica obişnuită, cu cele trei sereii tipologice: ceramica poroasă, modelată cu mîna şi arsă oxidant, ceramica din pastă fină, modelată cu mîna şi arsă reductor la negru, lustruită, în sfîrşit ceramica cenuşie din pastă fină, modelată pe roată şi arsă reductor la temperaturi înalte, decorată prin lustruire.

 Ȋn afara acestor piese de factură tradiţională apar şi altele preluate şi imitate după cele greceşti: amfore pseudo-epigrafe, forme arse oxidant care reproduc pe cele curente în ceramica greco-romană, boluri megariene. Sînt cunoscute, de asemenea, piese despre care nu avem certitudinea că au fost produse local, dar care pot să fie produse getice, importate aici din alte centre specializate, bijuterii de argint, piese de bronz sau de os. Nu lipsesc nici importurile, dintre care unele din materiale preţioase. Sînt cunoscute astfel vase greceşti, o frumoasă camee, margele de sticlă, un scarabeu şi multe alte piese, între care şi un fragment de altar de teracotă cu reprezentări figurate, de tip elenistic.

 Situata în marginea de nord-vest a satului Poiana, pe un platou de pe malul stîng, înalt si abrupt, al rîului Siret, aproape de confluenta acestuia cu Trotusul, statiunea de la Poiana, denumita si Cetatuia, constituie unul dintre cele mai importante obiective arheologice din partea de rasarit a Daciei. În virtutea pozitiei ei strategice si economice de prim ordin si datorita situatiei ei geografice, care îi oferea posibilitatea de a asigura legatura principala a celui mai scurt drum de comunicatie existent între Carpati si gurile Dunarii, aceasta statiune a avut o îndelungata existenta si o dezvoltare remarcabila.

 Primele cercetari efectuate la Poiana dateaza din anul 1913, cînd Vasile Pârvan procedeaza la o recunoastere a locului si la practicarea unor sondaje modeste ca întindere, în urma carora emite ipoteza existentei unui lagar roman ridicat pe vestigiile unei locuiri mai vechi. Cercetarile ample, efectuate în 1928 si în urmatorii doi ani, faceau dovada ca la Poiana n-a fost niciodata un castru roman, ci o asezare autohtona, care, înfiintata în plina vîrsta a bronzului si locuita în perioada hallstattiana, avea sa reprezinte în cea de a doua epoca a fierului si pîna în epoca romana un centru foarte activ al culturii geto-dacice. Rezultatele acestor cercetari îl conduc pe Radu Vulpe spre identificarea statiunii de la Poiana cu asezarea dacica Piroboridava, înscrisa în Geografia lui Claudiu Ptolemeu si într-un papirus publicat de A.S. Hunt.

 Reluate dupa al doilea razboi mondial, sub auspiciile Academiei Române sapaturile arheologice, desfasurate în trei mari campanii succesive (1949-1951), au facut posibila explorarea a mai mult de jumatate din acropola asezarii. Stratul arheologic, gros de 3 m, dezvaluie o compozitie de o rara complexitate, care atesta o locuire îndelungata si foarte intensa, locuire ale carei vestigii, începînd din epoca bronzului si pîna în secolul I p. Chr., urmeaza o depunere de 8 niveluri. Cel mai vechi nivel apartine epocii bronzului si cuprinde materiale de aspect Monteoru. Urmatoarele doua niveluri contin resturi ale culturii Basarabi, specifica perioadei hallstattiene mijlocii (secolele VII-VI a. Chr.), si vestigii geto-dacice din perioada Hallstattului final (secolele V-IV a. Chr.). Ultimele cinci niveluri oglindesc evolutia civilizatiei geto-dacice începînd din secolul IV a. Chr. pîna în secolul I p. Chr. Aceste ultime niveluri prezinta o strînsa continuitate cronologica si tipologica, apartinînd unei civilizatii unitare care caracterizeaza a doua epoca a fierului în întreaga Dacie. Profunzimea lor corespunde perioadei de prosperitate a asezarii, cuprinsa între secolele IV a. Chr. - I p. Chr.

 În aceasta perioada, apararii naturale, asigurata de pantele abrupte care înconjura promontoriul, îi va fi adaugata si una artificiala, constînd dintr-un val de pamînt, înalt de 3 m, si un sant, asezarea fiind transformata într-o veritabila cetate. Ceea ce frapeaza în mod deosebit în descoperirile de la Poiana este abundenta de materiale si marea lor diversitate. Locuintele din nivelul dacic, ridicate pe un plan rectangular, erau foarte apropiate unele de altele, lasînd între ele spatii mici. În toate perioadele, tehnica acestor constructii va ramîne traditionala, casele fiind facute dintr-un schelet de lemn si nuiele lipit cu lut. În schimb, inventarul lor este impresionant de bogat.

 Descoperirea a numeroase unelte de fier (brazdare, fiare de plug, hîrlete, seceri, tîrnacoape), ca si rîsnite de piatra de forma ovala sau rotative facute din tuf vulcanic dovedesc practicarea agriculturii pe scara larga. Este dovedita, totodata, dezvoltarea mestesugurilor. Avîntul gradat în ce priveste, mai ales, ceramica si prelucrarea metalelor apare clar atunci cînd se urca de la un nivel de locuire la altul. Sînt, de asemenea, unelte, creuzete de lut care serveau la topirea bronzului, importante reziduuri de fier si cupru, bucati de bronz si argint în curs de prelucrare, ca si unelte de fier folosite în metalurgie (ciocane de fier, clesti, dalti). Prelucrarea pe loc a ceramicii, descoperita în cantitati impresionante, este dovedita de prezenta resturilor de cuptoare si slefuitoare de lut folosite la lustruirea vaselor. Numeroase unelte de dulgherie (topoare, barda, cutitoaie, dalti) sînt indicii ca prelucrarea lemnului era destul de dezvoltata. Numeroase sînt si obiectele de podoaba din bronz si argint (fibule, pandantive, inele, cercei de bucla, bratari) sau din os si sticla (ace de par, coliere). Sabii drepte din fier, cu doua taisuri, vîrfuri de sageti din bronz si fier, lancii si vîrfuri de sulita reprezinta principalele arme descoperite la Poiana.

 În relatiile de schimb, foarte intense, locuitorii asezarii foloseau moneda. S-au descoperit piese monetare de argint dacice care reproduc tetradrahme macedonene, ca si numeroase monede grecesti (histriene si callatiene) si denari romani republicani si imperiali. Foarte variata tipologic, ceramica autohtona cuprinde vase lucrate cu mîna sau la roata, ornamentate într-o gama larga de motive în care predomina cele geometrice. Alaturi de aceasta se gaseste ceramica de import, de provenienta greceasca si romana, reprezentata în primul rînd prin amfore.

 Spre sfîrsitul perioadei hallstattiene, cultura geto-dacica a cunoscut o dezvoltare exceptionala, sub influenta civilizatiei elenice, cu care ea a intrat în contact prin intermediul coloniilor grecesti, de pe coasta pontica a Dobrogei. Apoi, penetratia romana se va manifesta în Dacia cu mare forta, ca o consecinta fireasca a expansiunii Romei în regiunile dunarene, dupa secolul I a. Chr.

 Marea bogatie si exceptionala varietate a materialelor de fabricatie locala sau de import, pozitia ei la raspîntia drumurilor naturale care îi oferea largi posibilitati de schimburi cu cetatile pontice, cu teritoriul Transilvaniei si cu întreg teritoriul Moldovei pîna în Galitia, subliniaza importanta economica deosebita a statiunii de la Poiana.

 În partea de est a cetatii, în imediata ei apropiere, se afla necropola geto-dacica, alcatuita din cca. 20-30 de tumuli, dintre care unii contin probabil morminte princiare. În afara de necropola tumulara, necercetata înca, dar care, prin analogie cu alte descoperiri, este de presupus ca are morminte de incineratie, în diferite locuri din cetate, printre resturile de locuire ale nivelului Poiana II, s-au descoperit schelete de adulti si de copii. Unele dintre aceste morminte de înhumatie cu schelete chircite au ca inventar podoabe si vase de lut caracteristice secolului al IV-lea a. Chr.

 La circa 170 m spre est de cetatea geto-dacica, în dreapta drumului care urca din satul Poiana spre statiune, a fost descoperita o necropola din epoca bronzului, partial distrusa de eroziunea produsa pe latura vestica si de lucrarile pentru plantarea vitei de vie. În anul 1928, Ecaterina-Dunareanu Vulpe a întreprins cercetari sistematice pe portiunea de teren neafectata de distrugere.

 Sapaturile efectuate au prilejuit descoperirea a 28 de morminte de înhumatie, cu schelete chircite, culcate pe partea stînga, datînd din epoca bronzului si trei morminte din perioada romana. Mormintele din epoca bronzului au ca inventar funerar ceramica cu ornamentatie specifica culturii Monteoru, topoare de piatra, vîrfuri de sageti din silex, inele de bucla din bronz si aur, pandantive de aur, fibule de bronz si perle de sticla decorate cu puncte albe.

 Surse:

 Radu Vulpe, Piroboridava. Considerațiuni archeologice și istorice asupra cetățuii de la Poiana în Moldova de Jos, București, 1931;

Radu Vulpe, La civilisation dace et ses problemes a la lumiere des dernieres fouilles de Poiana, en Basse Moldavie, în Dacia, NS, I, 1957, p. 143-165.

Radu Vulpe, Silvia Teodor, Piroboridava, asezarea geto-dacica de la Poiana, Biblioteca Thracologica, XXXIX, 2003.

 Bibliografie suplimentară:  

 Nicolae Gostar, Cetatile dacice din Moldova si cucerirea romana la nordul Dunarii de Jos, în Apulum, V, 1965, p. 137-147;

 Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, ediţie îngrijită de Radu Florescu, Bucureşti, 1982 (p. 240; 267; 285).

 Vezi si:

 www.migl.ro

 http://galateni.net

 Piroboridava.pdf

 http://soltdm.com

Petrodava

Details

Dacii

Cetatile

 Petrodava

 La 4 km de centrul oraşului Piatra-Neamţ, spre apus, dincolo de Schitul şi cartierul Doamna, pe o prelungire nordică a muntelui eponim, se înalţă ca o strajă a lacului de acumulare construit prin amenajarea hidroelectrică a văii Bistriţei, Bâtca Doamnei. Este o înălţime izolată (457 m.), smulsă din lanţul muntos, cu pante prăpăstioase spre apă, accesibilă doar dinspre sud, unde un drum modernizat înaintează până la poalele stâncoase. De aici, un drum improvizat urcă lin până pe creastă, unde s-au descoperit ruinele Cetăţii Dacice de pe Bâtca Doamnei, una dintre cele mai interesante şi mai comentate fortificaţii antice din Moldova.

Read more: Petrodava