Popor din marea familie indoeuropeana, patruns in teritoriul care-i poarta numele la inceputul mileniului 2 i.e.n.  Grecii.  isi  spuneau  singuri  Hellenes, dupa numele unui trib agezat in Thessalia. Graikoi (de unde forma latinizata Graeci)  era  numele  unui trib de pe coasta de V a Peninsulei Balcanice, extins apoi de romani la intreaga semintie.    

        La inceputui istoriei lor, se presupune ca ar fi locuit o vreme intre Carpati si Dunarea mijlocie. De aci, impinsi de alte noroade in miscare, au coborit spre Sud in valuri succesive, luind locul locuitorilor pre-indoeuropeni ai teritoriului., denumiti in istoriografie „egeeni"  si pe care grecii ii numeau „cari", „lelegi" sau „pelasgi".  In perioada care a urmat asezarii lor pe pamintuli Greciei,  triburile grecilor  s-au  constituit  in grupe diferite chiar din punct de vedere dialectal: ionienii, arcado-eolienii  (cu un termen general,  „ahei" sau „aheeni") si dorienii (inglobind si  triburile  din  Grecia  de  NV).  Reveniti  la  viata  sedentara, dupa  o perioada de nomadism, grecii au dezvoltat de-a lungul primei jumatati a mileniului  2  i.e.n.  (Helladicul mijlociu) o civilizatie inca modesta, de caracter taranesc. Catre 1600 i.e.n., aceasta se ridica la realizari de mare prestigiu pe tarimul vietii materiale si  al  organizarii  politice.  E  vremea culturii zise „miceniene" (dupa cetatea cu acelasi nume din Argolida), revelata  de  sapaturile  arheologice executate in ultimul veac la Micene, Tirint, Midea, iar pe coasta vestica a Peloponezului la Pilos din Mesenia si la Pilos din Elida.  Stralucita civilizatie a bronzului, proprie  Helladicului recent,  ia  sfirsit  prin  marea migratie de popoare de la sfirsitul milen. 2 i.e.n., care a marcat inceputul epocii  fierului  in  bazinul  egeean. 

        Atacul „popoarelor marii" a prilejuit mari schimbari si tulburari in Asia Mica,  Siria si chiar in Egipt.  In cazul special al Greciei migratia popoarelor e cunoscuta sub numele de „invazia  doriana".  Aceasta  a pus capat civilizatiei miceniene si a deschis  in  istoria  bazinului  egeean  o perioada  obscura,  de  mai  multe veacuri, asupra careia abia poemele homerice, Iliada si Odiseea, arunca o oarecare lumina  (1100—800 i.e.n.).

        Evenimentul capital al acestor secole il  constituie   popularea   cu   greci  a tarmului apusean al Asiei Mici, de o hotaritoare insemnatate pentru intreaga istorie a lumii vechi. Eolienii, ionienii si dorienii s-au asezat din preajma Hellespontului pina in dreptul  insulei  Rodos,  pe  locuri  unde unele mai dainuie si astazi. Multumita conditiilor prielnice, cetatile intemeiate de acestia au atins de-a lungul  epocii  arhaice  (sec.  8—6 i.e.n.) o inflorire fara precedent, economica si culturala, unele din ele (ca Miletul, capitala Ioniei) ajungind sa.  joace  un  rol  de  prim  plan  in roirea grecilor pe tarmurile marilor interioare (Mediterana si Marea Neagra), fenomen cunoscut in istorie sub numele de „marea miscare de colonizare". Aceeasi perioada de inflorire o cunosc si cetatile din Grecia-mama,

        Indeosebi cele marinaresti: Corintul, Megara, Egina si cu ele Atena, capitala  Aticii,  ridicata  de  reformele politice  de  la  sfirsitul sec.  6 i.e.n. (regimul de democratie sclavagista instituit  de  Clistene)  si  de  meritele cistigate in cele doua razboaie medice (490 si 580 i.e.n.) in fruntea cetatilor-state  grecegti.  Secolele  5—4 i.e.n. sint cunoscute in istoria  Eladei ca epoca „clasica,", bogata in realizari neintrecute in cele mai variate domenii: literatura (tragedia si comedia veche), arta (arhitectura, sculptura, pictura), gindire (filozofie a naturii, morala, politica). Dar conditiile social-economice se inrautatesc in lumea cetatilor-state mai ales in sec. 4 t.e.n.,  cind  independenta  Atenei,  in primul rind, dar si a celorlalte orase din centrul si N Greciei, e amenintata de ridicarea regatului macedonean, devenit o mare forta militara sub Filip al II-lea (359—336 i.e.n.).

        De domnia lui Alexandru cel Mare (336—323 i.e.n.), cuceritorul Egiptului  si  al  Imperiului persan,  se  leaga intrarea lumii vechi intr-o perioada noua,   cunoscuta  sub  numele  de „elenism" sau epoca elenistica (323—30 i.e.n.). Trasatura de capetenie a acestei perioade istorice e formarea, prin dezmembrarea regatului lui Alexandru, a unor puternice state conduse de dinastii macedonene (Regatul seleucid,  Regatul  lagid  si  Regatul attalid),  totodata  puternice  unitati economice de productie si consum, bazate  pe  exploatarea  populatiilor bastinase  din  Asia  Mica,  Siria  si Valea Nilului. Din punct de vedere cultural,  ceea ce caracterizeaza perioada elenistica este formarea limbii grecesti comune  (koine)  si intrepatrunderea artei  si gindirii grecesti cu arta si gindirea Orientului. Caderea regatelor elenistice sub  stapinirea  romana  (ultimul  cucerit  e Egiptul, in 30 i.e.n.)  a pus capat pentni totdeauna independentei cetafilor grecesti a caror istorie se va impleti cu cea a imparatiei cezarilor, pina la sfirsitul lumii antice. Marea miscare de colonizare i-a adus pe greci in cautarea de noi patrii si pe coasta dobrogeana.  Aici, in  cetatile intemeiate   incepind  din  sec.  7  i.e.n. (Histria,  Tomis,  Callatis)  au  dus cu ei cultura, tehnicile si traditiile politice ale locurilor de origine, intretinind legaturi statornice cu bastinasii si influentind in multe privinte dezvoltarea  triburilor  getice  din dreapta si chiar din stinga Dunarii.

          Cu intrarea Peninsulei Balcanice sub stapinirea directa a Romei, in sec. I e.n., orasele grecesti din Dobrogea nu si-au pierdut fiinta etnica, nici n-au renuntat la cultura lor traditionala.  In  imprejurari  mereu  mai grele,  expusi  tuturor  atacurilor  si nu o data obligati sa ia drumul bejeniei, au staruit pe locurile unde se asezasera stramosii lor pina ce lumea veche a facut loc unei noi orinduiri si  Imperiul  roman  s-a  transformat  in  Imperiul bizantin.