Avarii

Originari din stepele de la sudul lacului Baikal, la mai putin de doua secole de la navalirea hunilor, in a doua jumatate a secolului al V-lea, incep sa se deplaseze spre vest avarii. Istoria lor inainte de inceputul secolului al VI-lea este putin lamurita, avarii fiind identificati fie cu populatia Chuan-Chuan (Juan-juan), dupa unele izvoare chineze, fie cu popoarele hephtalitilor. De origine turanica, au fost numiti (si mai sunt uneori si in ziua de astazi) chiar si turci, aceasta poate pentru ca autorii bizantini i-au numit turci, dupa cum vor face mai tarziu si cu maghiarii. A.D. Xenopol si N. Iorga i-au considerat o ginte hunica, o "noua editie" a acelui popor, dupa cum si maghiarii sunt vazuti ca o "a treia editie" (de altfel, in cronicile maghiare se spune ca ungurii au intalnit ramasite avare sau hunice cu care se intelegeau, vorbind o limba asemanatoare). Iorga spune: "avarii sint, de fapt, hunii cu o alta semintie dominanta, dar si cu unele schimbari".

Poetul latin Corippus, sub Iustin II, descrie pe avari aspri, cu parul ca naparcile (colubrimodis capillis), care se lasa in jos cand ingenunche inaintea lui Iustin pentru pace, langa ei fiind "geti" - care nu pot fi decat slavi, sau chiar (dar mai putin probabil) populatia autohtona de la Dunarea de Jos, traind sub avari si impartatasindu-se la actiunile acestora. Venind inspre Europa, avarii s-au folosit de triburile slave ca si de poapoare subjugate, sclave, in acelasi mod in care Atilla s-a folosit de triburile germanice.

Pe la 460 ei supun unele triburi huno-bulgare si ajung la jumatatea secolului al VI-lea in regiunile din nordul Caucazului si in stepele nord-pontice.

Fiind insa asaltati la randul lor de alte triburi turanice, avarii incearca sa devina federati ai Imperiului Bizantin, si trimit in 558 o ambasada la Constantinopol oferindu-si imparatului Justinian (527-565) serviciile militare in schimbul unor subventii anuale si al unor teritorii de locuit. Prin toate orasele prin care a trecut ambasada lor a trezit o vie curiozitate, mai ales din pricina parului lor, impletit in doua cozi atarnate pe spate.

Drept urmare a incursiunilor de jaf din 559 la sud de Dunare facute de slavi si kutriguri, Justinian le promite avarilor subsidii in cazul infrangerii kutrigurilor si a altor popoare nord-pontice. Intre 559-562 avarii, sub conducerea energicului kagan (cagan, chagan, khagan) Baian, un priceput militar si un bun diplomat, reusesc sa supuna unele din triburile care locuiau in zonele nord-pontice (kutriguri, utriguri, anti, sclavini, etc.). Pe la 561 au ajuns la Dunarea de Jos trecand peste popoarele slave ale antilor, apropiindu-se de Dunare prin teritoriile in care se afla Basarabia, Moldova sudica si Muntenia rasariteana, si condusi de Baian cer pamant in provincia Scythia (deci in Imperiu). Negocierile initiate la Dunare sunt continuate printr-o noua ambasada la Constantinopol (562), reiinoindu-si cererile cu privire la tributul si teritoriile promise de Imperiu. Justinian le promite regiunile dintre Dunare, Sava si Drava in Pannonia Secunda, zona de ciocnire a intereselor Bizantului cu cele ale longobarzilor si ale gepizilor. Considerata inacceptabila, oferta este refuzata. Cum Baian ameninta sa intre cu forta pe teritoriul Dobrogei, bizantinii au luat masuri de aparare, silindu-i pe avari sa pastreze pacea, fara sa fi primit insa pamant. Cat timp a trait Justinian relatiilor au ramas neschimbate.

In 562, la indemnul bizantinilor, avarii, condusi de Baian, intreprind o expeditie in Thuringia impotriva francilor, dar acestia reusesc sa le respinga atacurile.

Dupa moarte lui Justinian, noul imparat Iustin II (565-578) intrerupe subsidiile catre avari, fara ca acestia sa cuteze sa se impotriveasca. Probabil acest refuz ii indeamna la o noua expeditie impotriva francilor (566), insa si de data aceasta sunt respinsi. Dar in acelasi timp, pentru a-si asigura suprematia militara, longobarzii ii cheama in ajutor impotriva gepizilor, fiindu-le oferite jumatate din prada de razboi, teritoriul locuit de gepizi (acestia locuiau efectiv in campia de la apus de Dacia muntoasa, avandu-si centrul in stanga Tisei, pana la Mures spre sud si pana la linia Oradea Mare - Arad spre rasarit, iar in Ardeal regiunea pana la cursul Muresului, cu unele grupuri functionand ca un fel de garnizoane intrand prin "poarta Somesului") si a zecea parte din turmele longobarzilor. Atrasi de aceste promisiuni ademenitoare, dar si pentru a scapa de presiunile triburilor turanice din stepele rasaritene ale Europei, avarii se deplaseaza inspre vest, lupta impreuna cu longobarzii contra gepizilor, care, atacati din doua parti (longobarzii din vest si avarii dinspre nord) sunt complet zdrobiti, fiind fortati sa se instaleze in Transilvania (in zona Tisa-Crisuri-Mures), unde continua sa supravietuiasca sub dominatia avara, presupunandu-se in rest o lenta asimilare in masa populatiei autohone din Transilvania sau avaro-slave din Panonia, pana la disparitia lor completa.

Cat despre calea pe care au ajuns avarii in Campia Panonica, aceasta s-a intamplat prin pasurile Carpatilor Nordici, drumul folosit in alte dati si de alte popoare de calareti, de data asta un motiv in plus fiind faptul ca deja in regiunile extracarpatice incepusera sa se infiltreze slavii.

In primavara anului 568 longobarzii pleaca, poate si fortati de avari, in Italia, lasand drum liber consolidarii puterii primului kaganat avar. Se realizeaza astfel o noua situatie politica si strategica, caracterizandu-se in principal prin sfarsitul dominatiilor germanice in aceasta parte a lumii. Urmarile pentru Dacia au fost complexe. In 602 granita imperiului de pe Dunare si Sava cade, deschizandu-se drumul spre sud pentru slavi. Avarii, noi stapani, isi organizeaza noile teritorii locuite si dominate dupa traditiile asiatice, ceea ce vrea sa insemne ca dupa ce ei se aseaza in Campiile Dunarii de Mijloc si ale Tisei, isi "captusesc" acest teritoriu cu popoare dependente.

Daca pana in 566 avarii au respectat tratatul cu Bizantul si nu au atacat Imperiul, dupa ce s-au instalat la Dunarea de Mijloc (567) raporturile cu bizantinii s-au schimbat esential. Impreuna cu slavii si cu gepizii de la Tisa ei incep actiunile de prada in interiorul Imperiului. Dar spre deosebire de precursorii lor, hunii, cu care au fost adesea asemanati, avarii nu sunt o amenintare directa la existenta imperiului, kaganul Baian nefiind un Atilla necrutator care sa-si doreasca sa fie imparat. Actiunile avarilor au mai mult scopul de a "trezi" generozitatea imparatului si de procura noi sclavi.

Cat despre relatiile dintre avari si slavii din Campia Munteniei, acestea au evoluat de la actiuni de stransa colaborare pana la conflicte deschise. Avarii, mutandu-se in vest, si-au slabit dominatia asupra sclavinilor de la Dunarea de Jos. Acestia din urma au navalit in Imperiu pe cont propriu intre 567-583, ba chiar s-au si stabilit la sud de Dunare (de pe la 580), chiar si in Dobrogea. Reprezentand o amenintare pentru bizantini si incercand sa elimine primejdia slava, diplomatia bizantina se foloseste de nemultumirea kaganului impotriva sclavinilor din campia munteana. Este interesanta relatarea in legatura cu drumul facut de avari pentru a-i pedepsi pe slavi. Ei nu au trecut Carpatii, pe unde drumul era greu si anevoios, ci prin Imperiu. Ioann, guvernatorul insulelor si oraselor Iliriei a organizat trecerea oastei avare (aproximativ 60,000 calareti) pe malul drept al Dunarii. Dupa ce au strabatut Iliria ai au ajuns in vecinatatea Scythiei Minor (Dobrogea), flota bizantina i-a trecut pe malul stanng. Ajunsi pe pamanturile sclavinilor au inceput sa jefuiasca si sa incedieze satele si sa pustiasca ogoarele. Nimeni nu a indraznit sa le iasa in cale ca sa se lupte cu dansii, populatia refugiindu-se in paduri. Vazand ca nu pot sa-i intalneasca pe sclavini, avarii s-au retras in cele din urma, rupand apoi alianta cu romanii. [Menander Protector, fragm. 48, ed. Dindorf, p. 99].

Anii care vin aduc o frecventa mai ridicata a ostilitatilor dintre avari si bizantini, cauzele principale fiind cererile refuzate ale avarilor de a li se mari subsidiile, fie repetatele incercari de a cuceri orasul Sirmium de la bizantini (pe care-l credeau de drept al lor in urma intelegerii cu longobarzii de a lua in posesie toate teritoriile gepide).

Abia in 581,dupa trei ani de asediu, reusesc sa-l cucereasca si pentru 10 ani Sirmium va fi resedinta kaganatului, oferindu-le o pozitie strategica favorabila, necesara ca punct de plecare pentru expeditiile lor de jaf si de prada in Peninsula Balcanica. In 587 Dobrogea fu devastata cumplit de avari. Acestia au distrus principalele orase din Scythia si Moesia Secunda, ca Marcianopolis, Durostorum, Tropaeum, Zalpada, etc. Rezistenta localnicilor si a garnizoanelor, desi impresionanta, a fost zadarnica. Viata urbana inceteaza si ultimul episcop cunoscut din aceasta vreme este Valentinian (550-589), scriindu-i Papei Vergilius si semnandu-se "Episcopus de Tomis, provinciae Scythiae". Imperiul era ocupat cu razboaiele cu persii si nu a putut oferii o contraofensiva reala. Abia dupa incheierea pacii cu acestia, in 601, s-au putut ocupa din nou de posesiunile de din Balcani, dar deja in 602 armata epuizata trimisa peste iarna la nord de Dunare impotriva slavilor se rascoala si il proclama imparat pe Phocas (602-610). In acelasi timp si frecventa incursiunilor avare in imperiu scade, mai ales dupa moartea kaganului Baian (604) si ca urmare a izbucnirii neintelegerilor aparute intre numerosii sai fii.

Totusi puterea militara avara ramane o amenintare, astfel ca imparatul Heraclius (610-641) accepta in cele din urma sa le mareasca subsidiile - anul 626 aduce o grava amenintare pentru insasi existenta Imperiului, capitala bizantina fiind asediata de un atac combinat al persilor si, de partea europeana, al avarilor (impreuna cu slavi, kutriguri, gepizi, si alte populatii supuse lor) dar datorita puternicului sistem de fortificatii, actiunilor flotei bizantine si neintelegerilor ivite in armatele avaro-slave, aparatorii orasului reusesc sa respinga atacul.

Insa primul kaganat nu mai rezista mult. Rascoala slavilor "venzi" condusi de Samo (623), infrangerea de la Constantinopol, lupte interne cu cuturgurii (kutrigurii) si pierdera dominatiei lor in stepele nord-pontice au slabit kaganatul intr-o foarte mare masura.

In a doua jumatate a secolului al VI-lea, ca o consecinta a tulburarilor etno-demografice si politice produse in stepele dintre Volga si marea Caspica, incepe sa se deplaseze spre vest un alt grup de avari. Ca si cei dinaintea lor, si ei forteaza pasurile Carpatilor Nordici, patrund in valea Tisei, in Slovacia si Panonia, si se suprapun peste resturile celor aflati deja acolo, constituindu-se intr-un al doilea kaganat avaric, de aproximativ marimea celui dintai (de la Carpatii Nordici la Marea Adriatica si din stepele nord-pontice pana la Alpi), dar fara a mai avea forta si vigoarea primului kaganat, dar reprezentand pentru cel putin inca un secol o anumite putere politica si militara.

Tot in aceasta perioada, aproximativ 680-681, din est apare iar o noua populatie, chazarii, turci apuseni, care ii imping pe protobulgari, condusi de Kuvrat, dupa lupte cu bizantinii, prin Dobrogea, peste slavii din nord-estul Bulgariei. Aceasta noua si dubla invazie turanica au dus la ingroparea catorva tezaure de monede bizantine de argint, uneori insotite de podoabe - sigur ale populatiei locale - in Muntenia si Oltenia. E posibil ca si comoara de aur si podoabe gasita in estul Transilvaniei, la Firtus (jud. Harghita), adunata poate din vremea lui Aurelian, dar sigur din a lui Teodosie I (378-395) sa fi fost ingropata tot atunci. In orice caz, un alt tezaur de monede si podoabe de argint bizantine este ingropat in acea vreme in Slovacia de rasarit, la Zemianski Virtsovok.

Al doilea kaganat avar este definitiv infrant spre sfarsitul secolului al VIII-lea, ca urmare a numeroaselor lupte, purtate mai ales intre franci si avari. In doua campanii militare (795,796) francii condusi de Charlemagne reusesc sa cucereasca si sa distruga resedinta kaganului, asa-numitul "ring" (hring) - alcatuit din fortificatii concentrice de pamant. La aceste lupte au participat si protobulgarii, care ii vor infrange in 803 sub conducatorul lor Krum si pe acei avari care s-au refugiat la est de Tisa pentru a scapa de urmarirea francilor. Pana in 805 mai au loc rascoale ale avarilor impotriva francilor, dar apoi sunt atat de slabiti incat chiar cer ajutorul acestora impotriva slavilor care vin acum impotriva lor.

Avarii mai sunt amintiti odata in 822, iar ultima mentiune, nesigura, dateaza din 873. Dupa aceea ei dispar de pe scena istoriei. Aceasta disparitie se reflecta in mod plastic in cronica lui Nestor, in care, vorbindu-se despre luptele avarilor cu tribul slav al dulebilor, se spune:"ei murira cu totii si n-a mai ramas nici un singur avar. Si astazi exista in Rusia proverbul au pierit ca avarii, de la care n-a mai ramas nici un mostenitor".

Elemente ale culturii materiale avare continua sa persiste in secolul al IX-lea, dar nu este lamurit daca ele atesta prezenta efectiva a avarilor sau constituie doar perpetuarea unor influente culturale.

Avarii reusisera la un moment dat sa creeze o stapanire care se intindea din stepele nord-pontice pana la Alpi. Dar ei erau prea putini la numar ca sa poata stapani efectiv tot acest teritoriu, multumindu-se de obicei numai cu expeditii avand ca scop supunerea sau pedepsirea unor populatii care incercau sa se rascoale. Cat despre relatiile lor cu populatiile locale, se constata ca avarii au intrat in contact cu acestea chiar mai putin decat au facut-o populatiile germanice. Ca orice populatie de calareti nomazi, ei nu constinuiau decat o patura dominanta subtire.

Cultura materiala vehiculata de catre avari este specifica modului lor de viata. Fiind un popor nomad, neavand asezari stabile, cultura lor materiala si spirituala a putut fi cunoscuta numai prin intermediul numeroaselor cimitire, continand sute de morminte de inhumatie, cercetate mai ales in zonele in care au locuit din Panonia, un loc important ocupandu-l marea necropola de la Keszthely.

Vestigiile atribuite avarilor au putut fi categorisite, in special dupa caracterele obiectelor din metal, in doua grupe deosebite tipologic si cronologic.

La prima grupa gasim piese din metal (aplici, limbi de curea, pandative, etc.) lucrate din aur, argint si bronz, in tehnica presarii, avand motive ornamentale geometrice de certa influenta bizantina. Acestea par sa apartina primului kaganat avar.

A doua grupa (de la sfarsitul secolului al VII-lea, odata cu patrunderea celui de-al doilea grup de avari) este alcatuita din piese de centura si harsanament, turnate, din bronz si argint, uneori ajurate, cu motive vegetale, animaliere sau fantastice (ex. lujeri, grifoni) avand legaturi stilistice indepartate, pana in interiorul Asiei.

Insa numeroase elemente de ritual (inmormantarea barbatilor impreuna cu calul lor, care este ingropat fie intreg, fie in mod simbolic, numai craniul si picioarele, pentru ca defunctul sa dispuna si in viata de dincolo de animalul sau), piese diverse (importanta calaritului reiese si din piesele de harsanament aflate in aceste morminte:sei, zabale, capestre -acestea de asemenea bogat ornamentate cu aplici, ca si centurile, precum si scarite de fier, aduse pentru prima data in Europa de avari) sau arme (sabii drepte sau curbate cu un singur tais, precum si arcul lucrat in placi de os si varfuri de sageti de fier cu trei muchii) sunt comune ambelor grupe, caracterizand viata si modul de organizare al unei populatii nomade.

Desi pentru o lunga perioada de timp principala preocupare a avarilor erau exeditiile de jaf si de prada, baza vietii economice o constitiuie cresterea vitelor mari. Dintre meseriasi fierarii se bucurau de o pretuire deosebita.

Din punct de vedere al organizarii sociale avarii erau grupati in uniuni tribale. Cand se stabileau intr-o anumita regiune, teritoriile apartinand diferitor triburi se delimitau si se subimparteau, aratand dezvoltarea unor elemente feudale in organizarea lor. In fruntea uniunii triburilor sta kaganul, ajutat de tudun, demnitar cu o functie ce o completa si deseori chiar o dubla pe cea a kaganului. Fiecare trib era condus de o capetenie proprie, inchegarea lor impreuna datorandu-se de obicei ridicarii unui trib, care in imprejurari favorabile si sub conducerea unei personalitati puternice (cum a fost Baian) reusea sa devina o forta careia nu mai puteau sa i se opuna celelalte triburi.

Revenind la cat de mult au afectat constituirea primului si celui de-al doilea kaganat avaric in Panonia spatiul carpato-danubiano-pontic, trebuie spus ca teritoriile din exteriorul Carpatilor intrau mai mult in aria expeditiilor de prada (ex. 578- expeditia pentru pedepsirea slavilor din campia munteana, dar incursiunile au continuat de-a lungul Dunarii de jos si mai tarziu 587- Dobrogea intreaga a fost jefuita si devastata), astfel incat in aceste zone rolul avarilor poate fi mai putin evidentiat decat al altor populatii. Este vorba, in Muntenia si Oltenia, mult mai probabil, de o dominatie avaro-slava cu o predominare etnica a bastinasilor, caci in asezarile de acolo elementele slave sunt in minoritate. In schimb pentru Podisul Transilvaniei si indeosebi pentru regiunile vestice si Banat, prezenta politica si militara a avarilor s-a facut efectiv simtita. Potrivit conventiei incheiate cu longobarzii avarilor le-au revenit aici toate teritoriile stapanite odinioara de gepizi. Avarii au reorganizat in aceste locuri toate garnizoanele militare gepide pentru a mentine domniatia asupra populatiei autohtone (care si aici este dovedit majoritara), pentru a acapara salinele (necesare turmelor de vite), a locurilor de extragere al unor minereuri (fier, arama, cositor), dar si pentru a impiedica patrunderea slavilor in aceste parti din zonele unde ei fusesera asezati in cadrul organizarii de asamblu.

In Transilvania populatia bastinasa era expusa mai direct stapanirii avare, dar, desi ducea un trai greu, era totusi crutata datorita nevoii avarilor de a se aproviziona de pe urma populatiei locale. In aceasta privinta sunt semnificative cuvintele cu care avarii i-au indemnat pe locuitorii unui oras in timpul luptelor din Peninsula Balcanica:"Iesiti, semanati si secerati, noi va vom lua numai jumatate ca dare". [Mihail Sirianul, citat dupa L. Hauptmann, Byzantion, IV, 1927-1928,p.157]. A.D. Xenopol a incercat, in ceea ce priveste relatiile autohtonilor cu avarii, sa explice retragerea si ramanerea localnicilor in zonele impadurite montane pentru a argumenta ideea continuitatii. Dar mai probabila este coabitarea populatiei localnice cu avarii, pe care, in cele din urma, i-a asimilat. Drept dovada stau cimitirele si asezarile stabile, agricole si pastoresti raspandite des in Dobrogea, Muntenia, Oltenia, sud estul Transilvaniei, purtatoare ale unei faze de inceput a culturii Dridu (ce apartine populatiei romanesti, singura cultura materiala raspandita pe tot teritoriul Daciei, intre secolele VIII-XII). Cu siguranta nu ne gasim in fata unei imigrari masive si bruste. Decat cei din Transilvania poate mai mult au avut de suferit cei din Muntenia si Dobrogea in urma incursiunilor distrugatoare indreptate nu o data impotriva slavilor sau Imperiului Bizantin.

Stapanirea avara se mentine ferm pana spre 630, dupa care se diminueaza odata cu scaderea puterii primului kaganat, dand posibilitatea unor noi schimbari etno-demografice.

Din aceasta perioada s-au gasit in Transilvania si in Banat numai cateva descoperiri razlete (de obicei morminte sau obiecte izolate), evidentiind un control militar dar nu si o stabilire avara in aceste zone. Descoperiri au fost facute la Sampetru (mormantul unui calaret cu inventar bogat, datat printr-o moneda din timpul lui Heraclius), Siclau, Felnac (mormantul unui argintar cu 27 de tipare pentru presare, garnituri pentru centura si harsanament), Peregu Mare (jud. Arad), Dumbraveni (jud. Bistrita-Nasaud), Cipau, Valea Larga (jud. Mures), Unirea (jud. Alba) sau Corund (jud. Harghita).

Dominatia avara se reafirma odata cu constituirea celui de-al doilea kaganat. Obligati din cauza interpunerii protobulgarilor sa renunte la obisnuitele incursiuni in Imperiu, avarii organizeaza intern mai strans regiunile dominate de ei.Gepizii din nord-vestul Transilvaniei dispar (nici nu mai poseda morminte proprii), in schimb apar din secolul al VIII-lea in locul lor, in spatiul "portii Somesului" grupuri slave - foarte probabil doar fractiuni de triburi, rupte din formatinile lor de acasa, care ulterior, dupa disparitia avarilor, au trebuit sa adopte organizarea tipica autohtona de obste sateasca - identificate clar prin mormintele lor cu movile, de influenta avara; ex. la Nusfalau (jud. Salaj) si la importantul punct strategic al vechii Napoca (Cluj-Someseni) - cel mai interior deocamdata. Se observa astfel la periferia noului kaganat avar o stransa colaborare intre acestia si slavi, a unei alaturari a paturii conducatoare slave - ce se detaseaza intre timp - celei avare. Slavii din Dacia, cei care au fost adusi acum, cati au ramas aici, asezati in aceasta zona definitiv, devin tot mai mult reprezentantii puterii politice si militare turanice, imprejurare ce explica prezenta elementelor slave din suprastructura politica a tarii si din toponomie. Cat dominatia avara inca mai rezista (pana prin 796/803) situatia este relativ calma pentru Dacia, care se poate dezvolta demografic nestanjenita.

Ocupatia principala fiind cresterea vitelor, ei erau direct interesati de procurarea sarii ce se afla in cantitati mari in numeroase locuri in Transilvania si deloc in Panonia. Prin urmare se intelege de ce descoperirile de morminte avarice din aceasta perioada se afla grupate in zonele bogate in zacaminte de sare, cum sunt de exemplu, la Ocnisoara si Ocna Mare (jud. Alba), Turda, Campia Turzii si Sic (jud. Cluj), Ocna Dejului si altele.

Insa cu toata prezenta unor garnizoane militare avare, care supravegheaza extragerea sarii si drumurile pe care aceasta era transportata (de ex. cel al vaii Muresului) sau a unor grupuri de slavi colonizati de avari in centrul sau nord-vestul Transilvaniei pentru paza zonelor respective, nici dominatia celui de-al doilea kaganat nu s-a manifestat decat nominal, populatia locala (agricultori, crescatori de vite, mestesugari) continuand sa-si duca mai departe traiul in obstile lor satesti, de veche traditie locala, platind tribut in grane, produse mestesugaresti sau in resurse minerale (sare, fier, arama, etc.) pe care le exploatau din antichitate. Kaganul si tudunul stapanesc o lume supusa, ce traieste in vechea ei autonomie.

Ca si populatie nomada, influenta avuta asupra autohtonilor, care locuiesc in asezari stabile din antichitate, nu poate sa fie prea insemnata, avarii influentand mai mult din punct de vedere al culturii materiale si spirituale pe slavi, gepizi sau alte populatii de calareti. Aceasta se observa si dupa mormintele bastinasilor, crestini.

Despre stapanirea avara asupra unor teritorii din Dacia se poate spune ca a avut deopotriva consecinte negative si pozitive. Desi in anumite regiuni a stagnat dezvoltarea ascendenta a societatii locale (mai evident in locurile unde slavii se aflau in numar mai mare), in acelasi timp a si franat patrunderea in masa a slavilor in acest spatiu, mai ales in Transilvania, si mentinut, cel putin pana in secolul al IX-lea, la nordul Dunarii de Jos un anumit echilibru politic. Dar deja de prin secolul al IX-lea din obstile satesti autohtone au inceput sa se ridice un fel de "nobilime", fruntasii, constituind viitoarea aristocratie a pamantului, iar capeteniile militare (juzi sau cneji) dobandesc o autoritate permanenta (nu doar in imprejurari exceptionale), astfel ca protobulgarii stiu ca nu se pot avanta la nord de Dunare fara sa sufere pierderi, iar in secolul al X-lea, cand maghiarii ajung in apropierea Daciei, stim de existenta certa a unor voievodate si cnezate.