|
|
|
||||||||||||
|
Arctinos * |
|
ETIOPIA
Amazoana Pentileea, fiica lui Ares, de neam trac, sosește în ajutorul troienilor. Ea se luptă vitejește. Dar este ucisă de către Ahile și troienii o înmormântează. Ahile omoară pe Tersit, deoarece este certat și ocărât de acesta pentru iubirea sa față de Pentesileea. De aceea, între ahei, se iscă o neînțelegere, pricinuită de uciderea lui Tersit. Apoi Ahile pleacă pe mare spre Lesbos, unde aduce jertfe în cinstea lui Apolo, Artemidei și a Latona și este purificat pentru omorul său de către Odiseu ... După ce Ahile pune pe fugă pe troieni și pătrunde în oraș, este ucis de Paris și Apolo. În jurul leșului se încinge o luptă înverșunată. Aias îl ia și îl duce la corăbii, în vreme ce Odiseu ține piept troienilor. Apoi ei îl înmormântează pe Antiloh [1] și expun cadavrul lui Ahile. Sosind Thetys [2], însoțită de Muze și de surorile ei, își plânge copilul. După aceea Thetys răpește de pe rug pe fiul său și-l poartă [3] în insula Leuce [4]. Aheii, făcându-i mormânt prin îngrămădirea pământului, rânduiesc în cinstea lui o întrecere, iar pentru armele sale se iscă o ceartă între Odiseu și Aias. * Reproducere după Izvoare privind istoria României, vol. I, comitetul de redacție: Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gheorghe Ștefan, București, 1964, p. 5. [1] Fiul lui Nestor. [2] Mama lui Ahile. [3] După legendele posthomerice, eroul grec a fost răsplătit pentru curajul lui să trăiască fericit pe insula Leuce, unde se căsătorește cu Ifigenia, Medeea sau Elena. [4] Albă. Această mică insulă stâncoasă de la gurile Dunării a fost de timpuriu un loc de escală pentru corăbierii din Milet. Aceștia i-au ridicat un templu lui Ahile Pontarhul, protectorul navigației și comerțului din Marea Neagră. Pentru problematica insulei și a divinității sale, care pare de altfel ca și Ahile propriu-zis, care era și el prehelenic să fi fost de origine locală, probabil chiar tracică. |