Nistrul

      De unde isi trage numele fluviul... "navalnic" sau "rau cu ape repezi"? Acest nume pentru noi pare a fi "strein" si "enigmatic". De ce totusi se numeste fluviul anume asa? "De unde s-a pornit ..." - vom cita si noi dupa cronicarul Nestor, autor al "Povestei vremurilor de demult", numirea aceasta, cine si cand a dat-o?

     Nu sunt rare cazurile, cand denumirile obiectelor nautice corespund particularitatilor lor caracteristice, acestea fiind observate de oameni inca pe timpurile stravechi. Nu prezinta o exceptie in aceasta privinta nici Nistrul.
Nu se stie, cum numeau aceasta artera principala de apa a Moldovei de astazi Chimirienii, fosti bastinasi ai acestui plai, dar scitii o numeau Teral, ceia ce in traducere din limbile iraniene (scita) inseamna "repede, navalnic".

     In perioada antica denumirea scitica a fluviului a fost preluata de alte popoare, inclusiv greci si romani. renumitii carturari elini - parintele istoriei Herodot (cca 484-425 i.Hr.) si parintele geografiei Strabo (cca 63-20 i.Hr.) il cunosteau, primul sub denumirea de Tiris, al doilea - de Tiras. Cunoscutul savant din Roma Antica Pliniu cel Batran (anii 23-79 d.Hr.) numea fluviul Tira. Pe la inceputul sec. IV in nordul Marii Negre au aparut triburi slave vechi, dar dupa invazia pustiitoare a hunilor (anul 375) triburile acestea s-au stabilit cu traiul in interfluviul Nistru-Nipru si mai departe spre nord (antii), intre Dunare si Nistru si in partea inferioara a interfluviului Nistru-Prut (sclavinii). Ele au insusit ambele denumiri ale fluviului de la triburile bastinase tracice ale getilor si dacilor, cat si de la scitii, care mai ramasasera aici intr-un numar redus. In sec.IX denumirea a fost insusita de triburile slave, ce intrau in componenta Rusiei Kievene - tivertii (locuiau intre Dunare si Nistru, in interfluviul de mijloc si cel inferior Nistri-Prut si Prut-Siret) si ulicii, care locuiau intre Nistru si Bugul de Sud.  

     In 1240, cand hoardele tataro-mongole, conduse de Bataga-han a ocupat zona mijlocie si cea inferioara a bazinului Nistru, Prutului si Siretului, interfluviul Dunarea-Nistru, inclusiv regiunea de litoral a Marii Negre, pamanturile pustiite si depopulate au intrat in componenta Hoardei de Aur, aici stabilindu-se triburi nomade ale tatarilor nogai. Aici cuvantul Tiras era nefiresc pentru familia de limbi turcice si a fost transformat de ei in Turla, cuvant cunoscut si larg utilizat de catre triburile turcice nomade, care inseamna pasune, izlaz, loc de pasunat. Cu timpul denumirea Turla a aparut in unele harti medievale, incusiv si in binecunoscuta harta a tinutului nordului Marii Negre, harta intocmita in anul 1459 de venetianul Fra Mauro.
     Turcii care au cucerit Cetatea Alba (schimbata de ei in Acherman) si zonele riverane (sec.XV) l-au numit ca si tatarii Turla, sufletul istoriei careia se resimte si astazi. Bastinasii in varsta din localitatile moldovenesti de pe malurile Nistrului mai tin minte denumirea tataro-turca a fluviului si uneori utilizeaza in limba vorbita acest termen - Turla, Turlaci, Turluciuc, Turunciuc (bratul Nistrului) s.a.

     Popoarele slave (mai ales ucrainenii) il numea pe fluviul Nistru Dnister, Dnistr, Nistr, Nestr, iar gotii (gotonii - triburi ale germanilor de apus) il numeau Alalingus (aglus in limba veche est-germana inseamna greu, anevoios) si, probabil, reflecta conditiile grele de navigatie pe acest fluviu, dar aceasta denumire n-a capatat o larga raspandire si curand (dupa retragerea gotilor din regiunile nistrene) a fost data uitarii.

     Tyrasul, scria Herodot cu patru secole pana la Hristos, izvoraste dintr-un loc scitic. Cine sunt scitii? Un neam nomad din Asia, venit in partile nord-dunarene peste geti - populatia bastinasa de aici. Cand Darius Histaspe a trecut Dunarea (514 i.Hr.), getii s-au retras in interiorul continentului, lasand in calea macedonenilor lanuri de grau si un oras cu case de lemn.

     Si de la Strabon, un alt geograf vestit al antichitatii, ne-au ramas lucrari cu descrierea locurilor nistrene. In una din carti citim:
- "Langa mare, de la Istros (Dunare) inspre Tyras, se intinde pustia getilor, tot locuri de ses si lipsite de apa. Pe aici a ratacit Darius".

     Avand lanuri manoase, turme de vite, raurile pline cu peste, bastinasii, insa, nu cunosteau arta navigatiei. Elinii (grecii), in schimb, erau marinari iscusiti. Pe corabiile lor cu panze transportau din partile noastre in vechea Elada grane, blanuri, peste, miere. In schimbul acestora aduceau tesaturi, vase cu miresme si vinuri, bijuterii, patrunzand cu ele si unele legende".  

     Din povestirile timpului aflam, ca Heracles, feciorul reginei Alcmena si al lui Zeus, peste trei ani s-a odihnit intr-o padure din lunca Nistrului. Se spune ca, manand o herghelie de cai spre pasunile bogate din stepa, s-a culcat si, invelindu-se cu un cojoc, a adormit. Cand s-a trezit, caii nu mai erau. A colindat toata tara, pana a dat de lunca Tyrasului, denumita Ghileia. Asa cautand, deodata aude glasul unei femei dintr-o pestera:

     - La mine sunt caii tai. Itindu-se in intunericul pesterii, a vazut o femeie cu coada de sarpe in loc de picioare. Ea il ruga sa ramana la dansa pentru cateva zile si atunci ii va intoarce caii.
Asa au trecut cei trei ani… Cand Heracles a iesit din pestera, pe lunca pastea herghelia de cai pierduta, iar femeia l-a petrecut avand alaturi trei feciorasi. Cica, la despartire ea l-a multumit pentru dragostea si dezmierdarile lui si l-a intrebat:
     - Dar cu copiii ce fac ?
Heracles si-a scos braul si, dandu-i-l mamei copiilor, a zis:
     - Cand vor creste mari, care din ei va putea sa se incinga cu braul meu si va intinde arcul ca mine, acela sa mosteneasca pamantul si valea Tyrasului, prin care am ratacit eu. Peste ani a incercat feciorul mai mare - Agatirs. N-a reusit. Apoi a venit randul celui mijlociu. Si acela n-a fost in stare. Dar mezinul, pe nume Scit, a intins arcul ca si tatal sau si a putut sa se incinga cu braul gigantului. El a si devenit primul rege al Scitiei, sub stapanirea caruia avea sa cada tara getilor. Aceasta este legenda.

     Dar iata ce scrie Herodot mai departe despre Nistru. "...Avand izvoare puternice, raul cu mari puteri isi croieste drumul spre mare, facandu-si o albie comoda, intinzandu-se peste unele vai, de unde capteaza alte izvoare si rauri mai mici. Largindu-si bazinul de receptie, el isi incetineste mersul, pierde uneori legatura cu afluentii, si se astupa cu namol izvoarele, imbatraneste, devine grav bolnav ."

     Conform descrierilor lui Herodot, Strabo, Ptolomeu, lacul, din care izvora fluviul, era de provenienta glaciara. Intr-o perioada de aproape doua milioane de ani s-au petrecut mari schimbari atat in clima, cat si in scoarta terestra a localitatii. Procesele tectonice exprimate prin fracturarea zonelor invecinate cu Carpatii si ridicarea podisului Podoliei au dus la formarea unor depresiuni enorme, care s-au umplut cu apa de la topirea ghetarilor. Odata cu disparitia ghetarilor a disparut si lacul din care izvora Tyrasul.

     De la inaintasii nostri din sec. XVI avem si alte dovezi si anume: fiecare din afluentii de mai jos ai Nistrului - Rautul, Bacul, Ichelul, Botna, Ciorna, Cuciurganul - avea lacurile lui naturale, care mentineau nivelul apelor. Nu e de mirare ca Nistrul era navigabil de la liman si pana dincolo de Hotin.

     Tot din aceste descrieri aflam ca in lunca Nistrului, pe langa lacuri si balti, umblau cirezi de cerbi si herghelii de cai. Se apropiau de om ca la o suta de metri si apoi o zbugheau speriati spre tufarii si iarba inalta a campiei. Deosebit de bogate erau padurile virgine, cu tot felul de animale si pasari.

     Toate acestea il indemnau pe om sa-si faca salas in lunca Nistrului. Aici avea ce vana si pescui, avea unde creste grane. Un loc important in indeletnicirea oamenilor din preajma Nistrului il ocupa pescuitul. Dupa datele cercetatorului rus A. Zasciuc, care a avut misiunea de a da o caracterizare economica a tinutului pe anii 1812-1862, "pescariile de pe Nistru puneau anual in vanzare: nisetrul - 300 de puduri, morunul - 500, pastruga - 200, somonul - 550, crapul - 1500, cega - 50, peste marunt - 3500, chefal si scrumbii - peste un milion de bucati. Erau renumite localitatile pescaresti: Palanca, Corcmaz, Hagimus, Gura-Bacului, Criuleni, Marcauti, Vascauti, Saharna, Vadu-Rascov, Soroca, iar mai sus de praguri - Cosauti, Otaci, Mereseuca, Naslavcea. Se vindeau si mari cantitati de raci, icre. Daca vorbim de specificul muncii, cel mai mare zbucium al pescarului il constituie lupta cu morunii, care ajungeau in lungime pana la doi metri, iar la cantar - unele exemplare pana la 10 puduri, iar 2-3 puduri tragea nisetrul."