Cătălin Borangic, Laurenţiu Guţică-Florescu
 Articolul de faţă are ca subiect prezentarea unui coif de tip Chalcidic descoperit pe raza localităţii Balş, judeţul Olt şi este motivată de necesitatea introducerii în literatura de specialitate a întregului set de informaţii ştiinţifice şi istorice care compun contextul acestei descoperiri.
Coiful a fost descoperit întâmplător, în anul 2005, la periferia oraşului Balş, de către localnicul Ghe. O. care în primăvara acelui an începuse săparea un şanţ pe proprietatea sa. Nu ştim dacă din conştiinţă civică sau impulsionat de ideea unei recompense, descoperitorul, după ce a testat metalul din care este fabricat artefactul, l-a predat Muzeului Judeţean Olt, din Slatina. Piesa a suferit câteva deteriorări în Antichitate, la care s-au adăugat unele cauzate de modul de descoperire şi „verificare”. Cea mai evidentă este o deteriorare serioasă în vârful calotei. Gaura produsă aici este mai veche şi pare a fi datorată unei lovituri primită în Antichitate şi a fost agravată în timp, datorită condiţiilor de păstrare în sol. Pe lângă aceasta, coiful mai are câteva deformări mecanice: o crăpătură în marginea din spate a obrăzarului stâng, celălalt obrăzar, găsit îndoit în două locuri, a fost îndreptat de localnic, iar părţi din marginea inferioară a ambelor obrăzare au fost pierdute. Tot acestui moment i se datorează şi unele zgârieturi de pe suprafaţa metalului, făcute la faţa locului pentru verificarea metalului.
În ciuda acestor intervenţii, obiectul de patrimoniu se afla într-o stare bună de conservare, cu excepţia unor mici puncte de coroziune active la momentul descoperirii, neutralizate ulterior. La modul general, piesa şi- a păstrat patina nobilă, antică, verde-albăstruie. După depunerea sa în patrimoniul muzeal, coiful a ieşit o perioadă din prim-planul atenţiei comunităţii ştiinţifice. Spunem prim-planul, căci în plan secund obiectul a fost expertizat, conservat, analizat şi a devenit subiect de dispută între unii arheologi, care aveau sau doar revendicau drepturi de publicare, astfel că în loc să fie cât mai repede comunicat şi cunoscut în lumea ştiinţifică, coiful a ieşit din lumina reflectoarelor. Plecând de la aceste tensiuni şi animozităţi, chiar preconizatul şantier arheologic preventiv, necesar pentru recuperarea ştiinţifică a contextului arheologic, a devenit rapid un proiect eşuat.
Dincolo de aceste tradiţionale orgolii şi disensiuni sau, mai exact, în paralel cu ele, unele informaţii despre artefact au pătruns pe uşa din spate, în lumea academică1, dar pentru că între timp coiful a fost depus în tezaurul muzeului slătinean, tot ce a fost disponibil pentru studiu au fost două fotografii nu foarte clare. Publicarea după ureche, incorectă, neprofesionistă, neprincipială, fără acces la artefact2, având disponibile doar date neverificabile, incomplete şi neclare şi fără colaborarea şi acordul instituţiei muzeale în patrimoniul căreia se afla în păstrare a dus, în mod natural, la imprecizii şi la carenţe impardonabile ale dosarului istoric al piesei.
Aceste neclarităţi şi informaţii eronate, precum şi dorinţa de a introduce artefactul şi setul de informaţii care îl conţin în circuitul ştiinţific sunt motivele principale ale acestui articol.
Prima observaţie este legată de locul descoperirii. Acesta se află pe raza UAT Balş, judeţul Olt (Fig. 1/2-3), şi nu pe cea a satului Mirila (com. Bobiceşti, Olt), cum greşit este menţionat într-un repertoriu al acestor tipuri de coifuri33.
O altă serie de inconsecvenţe şi inadvertenţe vehiculate în menţionarea piesei în literatură sunt datele tehnice ale piesei în discuţie. Amintim aici doar înălţimea coifului, bănuită greşit la „aproximativ 40 cm”44, pentru ca apoi să fie redusă la „approximate height: 35 cm”55. Evident, fără acces la piesă sau datele ei, celelalte cote şi dimensiuni nu au fost cunoscute şi, în consecinţă, evitată subtil discuţia detaliată despre acestea.
Dincolo de aceste incongruenţe şi erori, coiful este unul autentic66 şi se încadrează între coifurile greceşti antice Chalcidice, tipul II, grupa tracică (Pflug)77. Coiful are o morfologie „falică”, cu calota elipsoidală şi linie de demarcaţie între calotă şi partea sa inferioară, apărătoare de ceafă joasă, arcuită pe gât, obrăzare fixe foarte alungite, perpendiculare pe calotă, deschideri pentru urechi, arcade delimitate de o margine lată şi apărătoare de nas scurtă, terminată drept. Marginea din faţă a obrăzarelor este zimţată, iar cea posterioară şi inferioară rotunjite (Fig. 2; Fig. 3). Piesa este decorată cu câte un ornament în val uşor spiralat (coarne de berbec stilizate?) în partea din spate sus a fiecărui obrăzar, realizat în tehnica au repoussé (Fig. 4/3).
Artefactul descoperit la Balş a fost subiectul unor analize metalografice comparate, realizate la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Bucureşti, de către regretatul specialist dr. Bogdan Constantinescu. S-a folosit tehnica analizei elementale prin fluorescenţă de raze X (XRF), bazată pe o sursă radioactivă de Americiu-241, cu o radioactivitate totală de 30 mCi (Fig. 5). A reieşit faptul că artefactul este realizat din bronz – aliaj cupru-staniu, în proporţie de 65% Cu - 35% Sn (spre deosebire de coiful de la Budeşti, unde proporţia este de 88% Cu - 12% Sn)8.
În aliajul piesei de la Balş s-a mai evidenţiat prezenţa nichelului, a zincului, a arsenului şi a unor urme de plumb, fier, argint şi aur. Urmele de metale preţioase permit ipoteza că artefactul a avut porţiuni argintate şi/sau aurite. Un alt indicator al poleirii este dat de faptul că şi piesa de la Budeşti are urme indubitabile şi consistente de argint, relevate de analizele metalografice.
Prezenţa fierului şi a nichelului în aliajul folosit sugerează pentru coiful de la Balş surse miniere balcanice, din zona Bulgariei de nord sau din spaţiul fostei Iugoslavii (Rudna Glava?). Prin comparaţie, prezenţa plumbului şi a argintului în cazul celui de la Budeşti sugerează o posibilă sursă minieră transilvăneană.
Acest tip de cască militară a circulat o lungă perioadă de timp, între secolele VI-III a.Chr. şi pe un spaţiu geografic larg, cuprins între sudul Italiei, Grecia, Macedonia, Tracia, ţărmurile Mării Negre şi nordul Peninsulei Balcanice. Intervalul mare de timp în care au fost la modă, precum şi dispersia chorologică a dus inevitabil la apariţia unor variante. Tipologia acceptată şi folosită astăzi, rafinată de către H. Pflug9, considerând că aceste coifuri pot fi împărţite în cinci tipuri principale10.
Fişa tehnică
Tipul piesei: coif Chalcidic, tip II, grupa tracică Locul descoperirii, toponim: Balş, Olt.
Tipul de cercetare: descoperire întâmplătoare.
Contextul arheologic: necunoscut.
Locul depozitării: Muzeul Judeţean Olt, Slatina Depozit, cota de inventar: 9720
Material: bronz
Dimensiuni: h = 26,8cm, grosime tablă = zona oculară 1,8mm; zona cervicală 2,8mm; circumferinţă maximă a calotei = 65cm
Datare: secolul IV a.Chr., mai probabil în a doua parte a intervalului.
Coifurile Chalcidice au fost în vogă o perioadă lungă, mai ales în părţile nord balcanice, locuite de traci, unde a apărut la un moment dat şi varianta care are marginea obrăzarelor zimţată, tip căruia îi aparţine şi artefactul de la Balş.
Un aspect mai puţin discutat în literatura de specialitate este morfologia aparent falică a calotei. Nu cunoaştem nicio sursă antică referitoare la forma falică a acestor coifuri, astfel că nu ne este clar dacă forma coifurilor de tip Corintic şi Chalcidic este un rezultat al tehnicilor de fabricaţie a calotelor – forma de ogivă este una care deviază excelent loviturile – sau este un design explicit al unui penis erect. Trebuie avut în vedere faptul că mentalităţile şi iconografia greacă redau permanent penisuri mici şi în stare flască, considerând că penisurile mari erau semnele unei stăpâniri de sine scăzute şi că ele erau atributele bărbaţilor nesemnificativi, a satirilor şi ale barbarilor. Este foarte posibil ca acest aspect să fi contribuit la răspândirea coifurilor de tip Chalcidic în mediile barbare, îndeosebi tracice, societăţi în care legătura între masculinitatea agresivă, virilitate, putere şi penisuri mari, erecte, a fost total diferită de viziunea grecilor. Putem reţine în această problemă ipoteza în care grecii au căutat şi obţinut un tip de calotă eficientă, fără a urmări să fie asociată cu morfologii falice, dar tocmai această formă a dus la răspândirea ei în lumea tracilor barbari. De asemenea, nu ştim în ce măsură la unele dintre aceste coifuri care erau uneori ornamentate cu diverse elemente decorative, forma falică nu era mascată11.
La fel de posibil este ca popularitatea acestor coifuri în mediul barbar să fi fost dată şi de bunele lui calităţi combative. Spre exemplu, căştile de tip Chalcidic erau mult mai puţin restrictive decât cele de tip Corintic, care făcuseră istorie anterior şi din care erau inspirate. Obrăzarele erau mai mici sau mobile şi asta permitea o mai eficientă fixare pe cap şi o protecţie mai corectă a feţei. Viziera acum mai largă permitea un câmp vizual mai mare şi, implicit, o mai bună percepţie a câmpului de luptă, iar deschiderile pentru urechi ne arată că războinicii erau mai atenţi la comunicarea rapidă a comenzilor şi informaţiilor auditive din timpul acţiunilor. Evoluţia acestor coifuri este strâns legată de modificarea tipului de război, respectiv trecerea de la formaţiunile compacte de tip hoplit la grupurile mai mici şi mai mobile, în special de călăreţi. În plus, casca astfel adaptată nu şi-a redus suprafaţa de protecţie oferită calotei craniene. De notat şi faptul că introducerea obrăzarelor mobile sau doar mai mici a permis cu uşurinţă interschimbabilitatea purtătorului. Pentru barbari nu se putea ceva mai potrivit.
Pentru coiful de la Balş, analogiile din spaţiul nord-dunărean cele mai apropiate, şi morfologic şi geografic, sunt coifurile de la Budeşti1212 (Fig. 6) şi Cuptoare13 (Fig. 8). Tot aici trebuie menţionate şi coifurile de tip Chalcidic de la Făcău14 (Fig. 8/1-2), Zimnicea15 (Fig. 7/1-2), Mercina16, Olăneşti17 (Fig. 9) şi obrăzarul de la Ocna Sibiului1818 (Fig. 7/3), care, chiar dacă sunt variante diferite ale coifurilor de tip Chalcidic (Pflug V în aceste cazuri), creionează dispersia acestui tip de echipament defensiv în nordul Dunării19.
S-a pus şi întrebarea cu privire la cine ar fi fost artizanii responsabili de confecţionarea acestor căşti de luptă?
Fabricând astfel de coifuri prin metode de arheologie experimentală, ni s-au relevat câteva lucruri interesante. Primul ar fi legat de modalitatea de laminare a tablei din turta de bronz obţinută în cuptor. În cadrul acestei operaţiuni, bronzul trebuie întâi decălit pentru a putea fi martelat. Aliajul trebuie încins şi răcit brusc deoarece cuprul se comportă exact invers decât fierul, spre exemplu, în cazul deformărilor plastice. Prin batere, cuprul se întăreşte şi opune rezistenţă la procesul de deformare, de aceea sunt necesare decăliri succesive numeroase. În această etapă tehnologică trebuie ţinut seama de momentul în care metalul atinge temperatura optimă şi, mai ales, de „fereastra” în care acesta poate fi martelat, interval foarte scurt. Depăşirea, chiar şi cu secunde, a perioadei optime în care bronzul poate fi deformat are ca efect apariţia unor fisuri în material şi în mod cert obţinerea unui rebut. Putem spune că tehnica de laminare a tablei de bronz cerea multă pricepere şi o şi mai bună cunoaşte a proprietăţilor metalului, date care nu erau nici accesibile oricui şi nici uşor de pus în practică.
A doua etapă, modelarea formei specifice a calotei, este la fel de pretenţioasă conţinând şi ea tehnici speciale de batere, deloc simple sau uzuale. Întregul proces de fabricare – de la lingou la şlefuirea coifului – cerea cam 100 ore de muncă depusă de un meseriaş calificat. Facem menţiunea că fiecare piesă avea particularităţile ei, date de dimensiuni, accesorii, decoruri, capacităţi tehnologice, abilităţi tehnice etc şi implicit timpii de lucru au fost uşor diferiţi pentru fiecare astfel de coif20. Putem presupune că, dacă vrem să vorbim despre meşteri locali care au cunoscut aceste secrete profesionale, ei nu au fost foarte numeroşi, fie, la fel de posibil, au lucrat cu foi de bronz gata laminate şi lor le-a revenit doar modelarea calotei. Nu trebuie omisă din analiză posibilitatea foarte reală ca artizanii să fi fost meşteri greci intineranţi21, instrumentarul nefiind foarte complex sau numeros22.
Credem că, în ciuda unor opinii care, bazându-se pe grosimea tablei pieselor, au considerat că aceste coifuri ar fi fost doar de paradă23, ele erau parte evidentă a echipamentului de luptă24. Nici chiar faptul că au avut porţiuni aurite şi/sau argintate nu le califică drept arme de paradă. Poleirea armamentului cu metale preţioase era o practică relativ răspândită în Antichitate. Unul dintre coifurile de la Olăneşti, precum şi cnemidele din acelaşi tezaur au urme de aurire, la fel coifurile de la Eriklisse şi Starosel25, ca să amintim doar piese care au context sau caracteristici de luptă. Desigur, faptul că erau funcţionale din punct de vedere militar nu le anula calitatea de piese de prestigiu şi de indicator al poziţiei sociale a proprietarului.
În plan real, este mai puţin relevantă etnicitatea fabricanţilor. Mai importantă în aceste cazuri este conexiunea elitelor triburilor getice din zona Dunării Mijlocii şi de Jos cu modelele macedonene şi greceşti, precum şi statutul celor care le foloseau.
Coifurile de bronz în discuţie erau elemente de echipament cu dublu standard, fiind atât elemente de protecţie efectivă în luptă, cât şi piese de prestigiu. Contemporaneitatea acestor piese cu mai celebrele coifuri princiare de aur şi argint (Fig. 10) – inspirate la rândul lor din coifurile de tip Chalcidic26 – ne arată şi o ierarhizare internă a societăţii tracilor din nordul peninsulei Balcanice, geţii în acest caz. Ierarhizare evidenţiată nu doar de echipamentele de luptă, ci şi de arhitectura militară, morminte, podoabe, veselă ceremonială, rituri şi ritualuri funerare27.
Din nefericire, coiful de la Balş nu oferă mai multe date, deocamdată. Fără o anchetă arheologică la locul descoperirii nu putem afla dacă este vorba despre o depunere rituală a coifului, dacă este o piesă pierdută sau el făcea parte, alături de alte arme şi elemente conexe, dintr-un mormânt. Din păcate, anchetă care pare acum, la atâta timp de la descoperire, extrem de complicată de modificările de proprietate şi edilitare din acel punct.
Putem, însă arunca o privire în jurul acestui loc şi în secolul căruia îi aparţine.
Folosind, desigur la modul ideal şi subiectiv, coiful de la Balş drept centru şi aşezând pe o hartă descoperirile arheologice contemporane lui, se poate observa că secolul IV a.Chr. este foarte bine marcat în interfluviul dintre râurile Jiu şi Olt.
Realitatea arheologică din regiune conţine un număr semnificativ de descoperiri răzleţe, aşezări, necropole şi morminte izolate, tezaure şi descoperiri numismatice, cetăţi şi fortificaţii din perioada în care coiful de la Balş a fost în posesia unui războinic local. Extinzând aria observaţiilor, dinamica istorică a regiunii ne apare şi mai evidentă, chiar dacă vom privi doar ceea ce s-a descoperit deocamdată. Amintim aici doar câteva elemente mai importante: tezaurul de la Craiova, rhytonul de la Poroina, coifurile princiare de la Porţile de Fier şi Peretu, cetăţile şi aşezările fortificate de la Coţofenii din Dos, Brabova, Căciulăteşti, Celei sau Bâzdâna2828 (Fig. 11).
Două astfel de cazuri merită menţionate separat. În primul rând descoperirile de la ieşirea Oltului din defileu, de la Căciulata şi Rm. Vâlcea, puncte care ne arată conexiunile către Transilvania, marcate la celălalt capăt al defileului de mormântul războinicului de la Ocna Sibiului. Al doilea element interesant este coiful de bronz de tip greco-ilir de la Gostavăţ29. Prezenţa acestui coif în Oltenia, la mică distanţă geografică şi cronologică de artefactul de la Balş, marchează nu doar periferia influenţei ilire în regiune, ci şi reorientarea elitelor războinice locale către modelele greco-macedoneene.
Aceste descoperiri, şi multe altele de mai mică valoare economică, creionează un peisaj luxuriant şi febril sub toate aspectele vieţii sociale, economice şi politice. O lume departe de a fi ermetică, permanent aflată în contact cu zonele limitrofe, capabilă de eforturi colective substanţiale şi de acumulare de valori materiale substanţiale.
Descoperirea coifului de bronz de la Balş completează modelul şi contextul general afişat de elitele getice nord-dunărene între secolele VIII a.Chr., model evident conectat la acel moment cu civilizaţia greco- macedoneană.
Note
1 Lazăr 2008, p. 9-13; Lazăr 2009, p. 13-26.
2 Nu credem că regretatul istoric Al. Vulpe, care a fost un profesionist cu o înaltă ţinută academică, ar fi girat modul acesta de introducere al artefactului în circuitul ştiinţific, cum insistent se precizează în cele două articole, unde coiful este prezentat incomplet, cu atât mai mult cu cât reputatul arheolog ne-a sfătuit să facem toate demersurile posibile pentru ca obiectul să rămână în patrimoniul muzeului din Slatina. Ni se pare cel puţin bizar şi neprofesionist să pretinzi că ai „primit informaţii despre această descoperire şi fotografia coifului", cât şi „permisiunea de a folosi materialele respective” (Lazăr 2008, p. 7), obţinând astfel „legitimitatea” necesară iniţierii unui demers ştiinţific. Al. Vulpe nu putea să ofere acord de publicare relativ la un obiect despre care nu avea toate informaţiile şi care se afla în patrimoniul Muzeului Judeţean Olt. Menţionăm că autoarea articolelor nu a făcut niciodată vreo solicitare oficială către instituţia deţinătoare pentru cercetarea obiectului, aşa cum s-ar fi cuvenit din punct de vedere al deontologiei profesionale, preferând cu nonşalanţă o metodă de cercetare neonestă (L. F. Guţică).
3 Lazăr 2009, p. 14.
4 Lazăr 2009, p. 10.
5 Lazăr 2009, p. 14. (în condiţiile în care aceste coifuri au în general între 25 şi 29 cm înălţime!).
6 Artefactul a fost expertizat de către dr. L. Petculescu (Raport de expertiză nr. 532/02/12/2005), expert bunuri arheologice şi istorico-documentare/arheologie antică, cercetător ştiinţific la Muzeul Naţional de Istorie a României.
7 Pflug 1988, p. 138; abb. 2.
8 B. Constantinescu, Analiza prin tehnici de raze X a unui coif de bronz găsit pe raza oraşului Balş, Buletin de analiză, Bucureşti, 2005, mss.
9 Pflug 1988, p. 138.
10 Ognenova-Marinova - Stoyanov 2005, p. 521.
11 Vezi, de exemplu, coiful de la Zlatinitsa-Malomirovo, Bulgaria.
12 Panait 1992, p. 325-334. De reţinut că în acest caz analogia este indirectă, căci obrăzarele, iniţial mobile, sunt „fixate” în urma reparaţiilor pe care artefactul le-a suferit, fapt ce aliniază coiful la o tipologie diferită de momentul şi locul fabricaţiei sale şi mai ales relevă timpul lung de utilizare al căştii. Fotografiile acestui coif ne-au fost oferite cu amabilitate de către V. Opriş şi S. Cleşiu, MM Bucureşti, motiv pentru care le aducem aici cuvenitele mulţumiri.
13 Oprinescu 1987, p. 127-129. De notat că în cazul acestui coif faptul că partea superioară a calotei a fost descoperită distrusă parţial în urma arderii pe rug a decedatului, iar casca nu a mai fost restaurată, reconstituirea grafică (Fig. 8) este doar teoretizare a formei reale a piesei, la nivelul de cunoaştere şi încadrare tipologică la momentul descoperirii, aspecte evidente chiar din anul publicării şi care au impus unele observaţii pertinente (vezi Gumă 1991, p. 95, nota 51). Se adaugă acestor date, dosarul istoric incomplet al artefactului, mai exact faptul că cercetarea arheologică a mormântului nu a fost epuizată, documentaţia de şantier lipseşte, iar casca este de negăsit şi acum, neinventariată şi rătăcită probabil prin depozitele muzeale.
14 Constantiniu, Leahu 1969, p.195-209; Borangic, Bădescu 2014, p. 22.
15 Alexandrescu 1980, p. 20, fig. 65; Borangic, Bădescu 2014, p. 23.
16 Localizarea acestei descoperiri vechi a generat încă de la început unele confuzii, perpetuate până în literatura de specialitate recentă (Lazăr 2009, p. 16), fiind presupusă iniţial pe dealurile de lângă Vršac, Vojvodina (Serbia), cu toate că reputatul arheolog M. Gumă a atras cu mult timp în urmă atenţia asupra subiectului (Gumă 1991, p. 98, nota 81). Pentru argumente suplimentare asupra identificării zonei de descoperire ca fiind pe raza satului Mercina (com. Vărădia, jud. Caraş Severin), vezi Rustoiu, Berecki 2012, p. 168, nota 2.
17 Raionul Ştefan Vodă, Rep. Moldova. Aici s-a descoperit în anul 1958 un tezaur compus şase perechi de cnemide de bronz aurit (unele fragmentare), şase coifuri de bronz, un sfeşnic de bronz cu trei braţe şi un pandantiv zoomorf confecţionat dintr-o foaie subţire de bronz aurit. Cele două coifuri de tip Chalcidic descoperite aici (Fig. 9) - dintre care unul fusese aurit - şi-au pierdut obrăzarele şi au urme de reparaţii şi de lovituri primite în Antichitate, fapt ce dovedeşte lunga lor utilizare. Astăzi se mai păstrează cinci coifuri şi nouă cnemide şi întregul depozit a fost datat în secolul IV a.Chr. (Topal et alii, mss). Tezaurul se află în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. Datele despre tezaur ne-au fost oferite cu amabilitate de către D. Topal, MNIM, Chişinău, motiv pentru care îi aducem aici cuvenitele mulţumiri pentru informaţii, bibliografie şi imagini.
18 Rustoiu, Berecki 2012, p. 162-167.
19 Adăugăm listei şi coiful de tip Corintic, o raritate în spaţiul nord-dunărean, descoperit accidental în albia Siretului, pe raza comunei Al. I. Cuza, Iaşi, recuperat recent de către organele judiciare, intrat în patrimoniul naţional şi aflat în curs de publicare.
20 Realizarea unei replici de coif Chalcidic şi înregistrarea datelor tehnologice a fost făcută în cadrul unui proiect de arheologie experimentală desfăşurat în atelierele Asociaţiei Culturale Enciclopedia Dacica de către Augustin Nae.
21 Rustoiu, Berecki 2012, p. 163.
22 Iar unele scule puteau fi confecţionate la faţa locului, aşa cum este posibil să fi fost nicovala şi ciocanul care puteau fi realizate din piatră sau lemn dur. Un ciocan de metal comprimă mult mai brusc moleculele aliajului şi grăbeşte deformarea tablei, adesea cauzând microfisuri, motiv pentru care o nicovală scobită de lemn sau piatră şi un ciocan de lemn erau de preferat căci ele comprimă metalul într-un ritm mai lent şi cu mai puţine şocuri.
23 Lazăr 2008, p. 12.
24 Un argument în acest sens îl reprezintă urmele de lovituri cu arme contondente şi de săgeţi identificate pe coifurile descoperite la Olăneşti, chiar şi pe cele aurite, indubitabil trofee capturate în luptă (Arnăut 2003, p. 241).
25 Ognenova-Marinova - Stoyanov 2005, p. 522.
26 Moscalu 1990, p. 159; influenţă evidentă în marginile zimţate ale obrăzarelor (Fig. 10/1-3).
27 Babeş 1997, p. 232-234; Sîrbu 2006, p. 40-42.
28 Pătroi 2020, passim; Măndescu 2010, passim.
29 Căruia, datorită reparaţiilor succesive suferite şi distanţei mari faţă zona de origine, i se poate prelungi perioada de utilizare până în prima parte a secolului IV a.Chr. (Gumă 1991, p. 93).
Bibliografie
Alexandrescu 1980 – A. D. Alexandrescu, La nécropole Gète de Zimnicea, în Dacia, N.S. 24, 1980, p. 19-126.
Arnăut 2003 – T. Arnăut, Vestigii ale sec. VII-III în spaţiul de la răsărit de Carpaţi, 2003.
Babeş 1997 – M. Babeş, Despre fortificaţiile „Cetăţii Jidovilor” de la Coţofenii din Dos, în SCIVA, 48, 3, P. 199-236.
Borangic, Bădescu 2014 – C. Borangic, Al. Bădescu, Civilizaţia geto-dacică (I). Arme şi echipamente din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 2014.
Constantiniu, Leahu 1968 – M. Constantiniu, V. Leahu, Mormânt getic în preajma Bucureştilor, SCIV, 2, 1968, 19, p. 195-209.
Gumă 1991 – M. Gumă, Câteva precizări asupra unor tipuri de coifuri de la sfârşitul primei epoci a fierului şi începutul celei de a doua descoperite în sud-vestul României, Thraco-Dacica, 12, 1991, p. 85-103.
Lazăr 2008 – S. Lazăr – Cu privire la coifurile de tip Chalcidic descoperite în spaţiul carpato-dunărean, AO, Serie nouă, nr. 22, 2008, p. 7-13.
Lazăr 2009 – S. Lazăr, Helmets of the Chalcidian shape found in the Lower Danube area, în Dacia, N.S., tome LIII, 2009, p. 3-26.
Măndescu 2010 – D. Măndescu, Cronologia perioadei timpurii a celei de-a doua epoci a fierului (sec. V–III a. Chr.) între Carpaţi, Nistru şi Balcani, Brăila, 2010.
Ognenova-Marinova-Stoyanov 2005 – L. Ognenova-Marinova, T. Stoyanov, The chalkidian helmets and the origin of the North Thracian ceremonial armour, in Stephanos Archaeologicos in honorem Professoris Liudmili Getov, Sofia, 2005, p. 519-539.
Oprinescu 1987 – A. Oprinescu, Mormântul unui luptător get de la Cuptoare„Sfogea” (com. Cornea, jud. Caraş-Severin), Thraco-Dacica, VIII, 1987, p. 127-129.
Panait 1992 – I. Panait Panait, Coiful de la Budeşti, CAB, IV, 1992, p. 325-334.
Pătroi 2020 – C. N. Pătroi, Dacii din Oltenia. Repertoriul de aşezări şi descoperiri înainte de cucerirea romană, Drobeta Turnu-Severin, 2020.
Pflug 1988 – H. Pflug, Chalkidische Helme, în: Antike Helme. Sammlung Lipperheide und andere Bestände des Antikenmuseums Berlin, Mainz, 1988, p. 137-150.
Rustoiu, Berecki 2012 – A. Rustoiu, S. Berecki, „Thracian” warriors in Transylvania at the beginning of the Late Iron Age. The grave with Chalcidian helmet from Ocna Sibiului, p. 161-181. În: Iron Age rites and rituals in the Carpathian Basin (Ed. S. Berecki). Proceedings of the International Colloquium from Târgu Mureş, 7-9 October 2011, ClujNapoca-Târgu Mureş, 2012.
Sîrbu 2006 – V. Sîrbu, Elitele geţilor dintre Carpaţi şi Balcani (sec. IV-II a.Chr):„prinţii de aur şi argint”, Istros, XIII, 2006, p. 41-70.
Topal et alii – D. Topal, A. Dediulkin, V. Bubulici, The Olăneşti hoard, Chişinău, MNIM, mss.
Planşe
Fig. 1 – 1/1 Descoperiri de coifuri de tip Chalcidic; 1/2-3 locul descoperirii coifului de la Balş |
Fig. 2 – Coiful de la Balş |
Fig. 3 – Coiful de la Balş |
Fig. 4 – Coiful de la Balş, desen F. Mărcuţi |
Fig. 5 – Analize metalografice ale coifului de la Balş (apud B. Constantinescu) |
Fig. 6 – Coiful de tip Chalcidic de la Budeşti, jud. Călăraşi (foto S. Cleşiu, MM Bucureşti) |
Fig. 7 – Coiful de tip Chalcidic de la Zimnicea, desen (7/1 – apud Alexandrescu 1980); 7/2 – apud Borangic, Bădescu 2014; foto M. Amarie, MNIR, Bucureşti; 7/3 apud Rustoiu, Berecki 2012 |
Fig. 8 – 8/1 – Coiful de tip Chalcidic de la Făcău (desen apud Lazăr 2009; 8/2 – Reconstituuire MNIR, foto M. Amarie); 8/3 - Coiful de tip Chalcidic de la Cuptoare-Sfogea (desen apud Oprinescu 1987) |
Fig. 9 – Coifuri de tip Chalcidic de la Olăneşti, Rep. Moldova (apud Topal et alii, mss) |
Fig. 10 – Coifuri princiare getice. 10/1 – Porţile de Fier (foto C. Bucur); 10/2 – Peretu (apud Borangic, Bădescu 2014); 10/3 Agighiol (apud Borangic, Bădescu 2014); 10/4 – Cucuteni-Băiceni (apud Borangic, Bădescu 2014); 10/5a-b – Coţofeneşti-Vărbilău (apud Borangic, Bădescu 2014); 10/5a – Coţofeneşti-Vărbilău, reconstituire grafică a calotei R. Oltean) |
Fig. 11 – Descoperiri aparţinând secolului IV a.Chr. |
Cuvinte cheie: Chalcidian; coif; geţi; elită militară; războinici
Rezumat. Descoperit cu aproape 16 ani în urmă, din întâmplare, coiful Chalcidic de la Balş, judeţul Olt, nu a fost publicat corespunzător şi complet până acum.
Artefactul face parte din tipul II, grupa tracică (Pflug), având ca zonă de producţie şi utilizare intensă Grecia, Italia, Macedonia şi Tracia.
Pe diverse căi piesa de armament a ajuns în nordul Dunării, cel mai probabil făcând parte din arsenalul unui aristocrat sau războinic de seamă care a trăit cândva în secolul al IV-lea a.Chr.
Coiful are o calotă elipsoidală, obrăzarele fixe, cu partea din faţă zimţată şi apărătoarea de nas scurtă şi terminată drept. În spatele fiecărui obrăzar are câte un orificiu destinat cel mai probabil fixării unei căptuşeli. Artefactul are o spărtură în vârful calotei, câteva locuri unde materialul este înfundat de lovituri – deteriorat fiind la descoperire, o crăpătură la marginea anterioară a obrăzarului stâng şi mici porţiuni din partea inferioară a obrăzarelor, lipsă din vechime. Apărătoarea de ceafă este curbată în exterior şi are obrăzarele rotunjite. Arcadele au o bordură lată.
Starea generală de conservare este bună. Analizele metalografice au indicat ca sursă a materiei prime zona minieră Rudna Glava, Serbia. În prezent coiful se află în patrimoniul Muzeului Judeţean Olt.
BIBLIOGRAFIE:
Titlu: Coiful de tip chalcidic de la Balş, judeţul Olt
Autori: Cătălin Borangic, Laurenţiu Guţică-Florescu
Apărut în: Istros, XXVI, 2020, Brăila, p.259-291 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
