Cătălin Borangic
 Considerat, pe drept cuvânt, o armă-simbol a elitelor militare traco-celtice de la Dunărea Mijlocie şi de Jos şi, ulterior, a celor dacice, pumnalul curb de tip sica a suscitat permanent atenţia istoricilor, cu atât mai mult cu cât acesta a jalonat permanent istoria acestor elite. Interesul cercetătorilor s-a concretizat în numeroase articole de specialitate şi chiar în două lucrări ample11 care au strâns la un loc toate informaţiile disponibile la un moment dat despre aceste pumnale, acoperind vaste teritorii din Bulgaria, Serbia, România, R. Moldova şi Ucraina.
Povestea acestor teribile şi, în acelaşi timp, frumoase arme nu s-a terminat cu publicarea acestor monografii. A devenit un loc comun faptul că aproape constant apar noi puncte de descoperiri şi noi piese care modifică, aproape din mers, peisajul determinat de pumnalele sica.
Căile de alimentare ale hărţii distribuţiei geografice sunt însă mai multe şi nu întotdeauna cele mai dorite.
De fapt, filiera ştiinţifică este de departe cea mai sporadică. Sursa arheologică, singura care conţine un set de informaţii adiacente, este şi cea mai puţin contributivă, din multe şi variate motive. Alte piese apar ca urmare a fenomenului detecţiei metalelor practicat de numeroşi amatori. Amintesc aici două astfel de pumnale descoperite recent la Petreşti, Alba, aflate în curs de publicare. Altele au ieşit la iveală datorită comerţului online cu artefacte2. Comerţ care conţine firme de licitaţii3, site-uri specializate, colecţionari de artefacte, piese braconate şi recuperate pe cale judiciară şi care au oferit o cantitate de artefacte – în acest caz pumnale curbe de tip sica, provenite de pe tot teritoriul acoperit de purtătorii grupului Padea-Panaghiurski Kolonii (PPK) – care aproape egalează numărul de piese existente în circuitul ştiinţific.
Între aceste extreme, respectiv sursa arheologică şi braconarea pur şi simplu a siturilor, cumva la mijloc se află o a treia cale, pe care am tratat-o în monografia pumnalelor de acest tip. Este vorba despre acele piese ajunse pe diverse căi (rezultate arheologice, donaţii, recuperări etc.) în patrimoniul muzeal, dar al căror parcurs s-a oprit în vitrina expoziţiei sau, mai rău, doar în depozite. Am numit procedura de recuperare ştiinţifică şi de (re)introducere integrală în circuitul muzeal a acestor obiecte ca fiind o arheologie a arheologiei, o activitate la fel de ştiinţifică şi laborioasă ca pe orice şantier arheologic (care presupune identificarea pieselor semnalate, a unora necunoscute, refacerea traseului administrativ şi recuperarea informaţiilor istorice – mărturii, interviuri, fişe de inventar, registre, măsurători etc.)4.
Trebuie subliniat în acest punct că astfel de situaţii nu sunt atât de rare cum ne-am fi putut închipui. Un astfel de caz este şi cel al pumnalului discutat aici, o piesă deosebită prin morfologia ei.
Prezenţa pe un şantier arheologic desfăşurat în toamna anului 2019 la Slatina, jud. Olt, mi-a oferit timp şi şansa de a reiniţia căutarea unui mic lot de artefacte, respectiv câteva obiecte provenite dintr-un mormânt de epocă dacică. Acestea au fost descoperite pe teritoriul municipiului şi publicate de către M. Butoi în anul 19745 şi ar fi trebuit să fie depuse la Muzeul Judeţean Olt.
Cu toate eforturile făcute, căutarea pieselor nu a dat rezultate, dar muzeograful L. Truţă mi-a atras atenţia asupra unui alt artefact deţinut de muzeu, un pumnal sica aflat în spaţiul expoziţional (Fig. 2/1).
Este vorba despre o piesă ajunsă la muzeul din Slatina sub formă de donaţie, adusă de un profesor de la şcoala din satul Brăneţ, jud. Olt, şi care era, potrivit donatorului, provenită dintr-o descoperire întâmplătoare, petrecută în anii ʼ80 ai secolului trecut undeva pe raza satului6.
Cum spuneam, astfel de cazuri nu sunt rare – amintesc pumnalele de la Enisala, Cugir, Berghin, Padea, Piatra Craivii, Poiana, Răcătău, Racoviţa, Tilişca, pumnale redescoperite în expoziţii şi depozite muzeale –, dar pumnalul de la Brăneţ are, pe lângă traseul istoric, parţial comun cu situaţiile enumerate, şi câteva particularităţi notabile.
Înainte de a prezenta artefactul se cuvine să îi mulţumesc domnului L. Truţă, pentru semnalare şi pentru amabilitatea cu care mi-a oferit informaţiile care recompun povestea acestei piese. La aceste mulţumiri se adaugă cele datorate conducerii instituţiei muzeale, prin persoana managerului muzeului, dr. L. Guţică Florescu, care mi-a permis accesul la artefact şi mi-a dat permisiunea de a-l publica.
Tipul piesei: pumnal sica [tip C (tipologia Sîrbu/Borangic); tip IIA (tipologia Torbov)].
Locul descoperirii: sat Brăneţ, comuna Bârza, jud. Olt.
Modul descoperirii: descoperire fortuită.
Contextul arheologic: necunoscut.
Inventar asociat: necunoscut.
Depozit: Muzeul Judeţean Olt. Inventar: 4845.
Dimensiuni: Lmâner = 66 mm; lmâner = 20 mm; Øorificiu nit = 4 mm; Ønit = 3 mm; Lnit = 12 mm; Ømanşon de gardă = 29x17,5 mm; grosimemanşon de gardă = 2 mm; Llamă = 274 mm; lmax lamă = 31 mm; Ltotală = 340 mm, grosimemuchie = 6 mm; Lşanţuri = 109 mm (faţă); Lşanţuri = 110 mm (verso).
Datare: a doua jumătate a secolului I a.Chr.- prima jumătate a secolului I p.Chr.
Bibliografie: Inedit.
Pumnalul (Fig. 2/2-4) are o alură relativ elegantă, având lama cu aspect uşor frânt. Mânerul este dedus din lamă. O mică porţiune din mâner lipseşte, la fel şi primul nit. Starea de conservare este bună. Particularităţile cele mai evidente sunt decorurile prezente pe ambele feţe ale lamei şi morfologia acesteia.
Ornamentaţia constă în câte două puncte poansoanate la capătul dinspre vârf al şanţurilor şi două în apropierea mijlocului şănţuirilor, toate înconjurate de un cerc. Pe una dintre feţe al doilea cerc este foarte greu sesizabil din cauza oxidării lamei. Şanţurile longitudinale (aşa-numitele şanţuri de scurgere a sângelui – Blutrinne), câte două paralele pe fiecare latură, au adâncimea foarte mică, motiv pentru care rolul lor este unul exclusiv ornamental.
Cum spuneam, pumnalul are o morfologie aparte pentru spaţiul nord-dunărean. Spre exemplu, decoruri pe ambele feţe ale lamei nu se cunosc în această regiune – cu excepţia unui pumnal aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, artefact cu loc de descoperire necunoscut şi un traseu istoric la fel de obscur7 şi a unuia dintre pumnalele descoperite la Cugir, jud. Alba8.
Al doilea aspect particularizant este alura lamei, care nu are forma curbată într-un arc de cerc, specifică tipului C întâlnit în nordul Dunării, ci muchia lamei este compusă din două arce de cerc (Fig. 3/1), morfologie specifică mai degrabă sudului tracic. Singurul pumnal asemănător, aflat astăzi la nord de fluviu, este cel descoperit la Trebujeni, R. Moldova (Fig. 3/2), cu un context nu foarte bine cunoscut şi în mod cert un import în zonă, oricum am privi lucrurile9.
Analogii morfologice pot fi considerate pumnalele de la Cabyle10 (azi Kabyle/Кабиле; Fig. 3/3), Kamburovo (Камбурово; Fig. 3/4)11, Vinograd (Виноград; Fig. 3/5)12 sau, mai apropiat de Dunăre, Plevna (Плевен; Fig. 3/6)13. Lipsa acestui tip de pumnale (tip IIA, în tipologia lui N. Torbov) la nord de Dunăre conturează scenariul conform căruia pumnalul de la Brăneţ este un produs al atelierelor sud-tracice, ajuns dincoace de fluviu într-un fel sau altul14. Pumnalele sud-dunărene de tip IIA, cu care piesa de la Brăneţ are analogii morfologice, sunt datate de către cercetătorul bulgar începând cu a doua jumătate a secolului I a.Chr. Folosind acest reper, cu prudenţa de rigoare, dată de lipsa oricăror alte elemente de datare, se poate plasa şi pumnalul de la Brăneţ în acest interval cronologic care conţine două evenimente istorice importante. Primul este suita de modificări şi restructurări socioculturale impuse de reformele binomului Burebista-Deceneu, care au avut între efecte şi pe acela al ocultării înmormântărilor cu arme în Dacia preromană. Al doilea reper ar fi transformarea micilor regate tracice în provincia romană Tracia, în anul 42 p.Chr., dată după care existenţa atelierelor de armurieri localnici este mai mult decât discutabilă.
Lipsa contextului arheologic fragilizează orice discuţie mai amănunţită despre pumnal. Singura observaţie rezonabilă este legătura pe care o face cu piesele similare provenite din spaţiul suddunărean. Locul de descoperire, deşi necunoscut în detaliu, este fără îndoială undeva în proximitatea satului Brăneţ, argument fiind momentul descoperirii, perioadă când circulaţia unor artefacte, găsite sau braconate, pe distanţe foarte mari, cu atât mai mult peste graniţe, era aproape imposibilă. Expunerea în micul muzeu şcolar şi apoi păstrarea piesei aproximativ 40 de ani în expoziţia muzeului judeţean, aproape în anonimat, se datorează tocmai puţinelor piese de acest fel descoperite înainte de 1989 şi sporadicelor informaţii cunoscute despre aceste pumnale până relativ recent. Situaţia este aproximativ identică cu traseul istoric al unor artefacte de acest tip redescoperite în depozitele muzeale în ultimul deceniu (Enisala, Cugir, Racoviţa etc.).
În acest peisaj sărăcăcios în informaţii nu ne rămâne decât să notăm popularea distribuţiei chorologice cu încă un punct de descoperire şi să ne întrebăm care ar fi relevanţa istorică a unei astfel de redescoperiri?
Locul descoperirii nu produce nicio surpriză. Oltenia este nu doar prima regiune nord-dunăreană în care au apărut descoperiri de acest tip, ci aici se concentrează şi cel mai mare număr de pumnale şi inventare asociate elitelor militare traco-celto-dacice (Fig. 1-2; Fig. 4/2). În cheia asta, pumnalul de la Brăneţ ar fi doar o apariţie, mai deosebită prin morfologia lui atipică.
Privind însă tabloul dintr-o perspectivă mai largă şi ţinând cont de condiţiile de accedere a informaţiei în atenţia istoricilor, situaţia obţine noi dimensiuni, iar paradigmele culturii care au produs şi au folosit astfel de artefacte se modifică în timp ce vorbim despre ele. Am mai scris despre aceste schimbări. Numărul pumnalelor de tip sica ajunse în atenţia lumii academice – care a fost obligată să ia în considerare toate piesele, indiferent de modul lor de descoperire – este atât de mare, iar importanţa lor suficient de substanţială, încât să impună modificarea unor paradigme istorice cu privire la unele aspecte ale civilizaţiei dacice15.
Dinamica paradigmelor istorice referitoare la reperele Regatului dac este, din varii motive, în permanentă modificare. Dosarul arheologic şi istoric a fost alimentat constant cu descoperiri fortuite, rezonabile sau nu din punct de vedere al metodei sau al modului de descoperire. Perspective de acum cel mult două decenii nu mai sunt valabile integral. Hărţile care notează descoperiri ale artefactelor specifice clanurilor şi grupurilor de războinici care au edificat puternicul regat al dacilor şi care se aglomerează constant sunt un argument greu de eludat. Pumnalul de la Brăneşti este doar un punct pe harta în discuţie, dar astfel de puncte, repet, apar cu o ciclicitate care obligă la mai multă atenţie. Acestui caz, mai mult sau mai puţin fericit, dacă ţinem cont că este un rezultat a ceea ce numeam arheologia arheologiei16, i se adaugă, cu frustrarea cuvenită, zecile, dacă nu sutele de pumnale prezente meteoric în spaţiul virtual ca rezultat al braconajelor arheologice (Fig. 5). Jefuite la propriu din propriile contexte arheologice, pumnalele risipite prin lume nu pot să ne spună decât parţial ceva despre amploarea fenomenului cultural şi marţial care le-a generat şi în cadrul căruia au fost folosite. Dacă adăugăm şi ipoteticul număr al celor nedescoperite încă, realizăm cât de puţin ştim despre forţa acestui fenomen şi despre războinicii de elită cărora le-au aparţinut pumnalele. Ecoul fenomenului în discuţie a reverberat în istorie mult timp şi încă vibrează.
Numărul războinicilor traci, celţi şi, în final, daci, relevat cumva aproximativ de emblematicele lor pumnale curbe, trebuie că a fost unul cu adevărat serios şi asta explică, măcar parţial, fulminanta ascensiune a acestor elite militare, de la pleiada de clanuri şi familii împrăştiate prin Balcanii de Nord la puternicul regat dacic din Carpaţi.
Un lucru este sigur. Cu fiecare armă descoperită şi publicată, tot ce ştiam despre aceşti războinici şi artizani daci deschide o nouă perspectivă, o nouă pagină care se rescrie, la rândul ei, permanent. Traseul istoric al armei descoperite la Brăneţ este unul dintre indicatorii care ne spun cât de departe suntem de momentul când putem creiona mai aproape de realitatea istorică paradigmele elitelor militare dacice.
Note
1 Sîrbu, Borangic 2016, passim; Torbov 2018, passim.
2 Borangic 2018, p. 378-379.
3 În unele cazuri, cum este cel al renumitei Herman Historica din Munchen, Germania, fiind expuse spre vânzare artefacte dovedite ca provenind din braconaje arheologice din teritoriile în care trăiseră triburile scordiscilor (Filipović, Vasić 2017, p. 335-347).
4 Sîrbu, Borangic 2016, p. 25-26.
5 Butoi 1974, p. 29-32; Sîrbu, Borangic 2016, p. 88.
6 Cu toate eforturile depuse nu am reuşit să aflu detalii. Profesorul Florea Ştefan, cel care fusese titular al catedrei de istorie a şcolii din Brăneţ, a decedat în 2002, iar văduva acestuia nu mi-a putut oferi foarte multe informaţii, cu excepţia faptului că soţul său, pasionat de propria profesie, aduna cu ajutorul elevilor şi al localnicilor artefacte preistorice descoperite în zonă, reuşind chiar să încropească un mic muzeu şcolar. Ca analogie de situaţie şi metodologie amintesc muzeul şcolar din Padea, com. Drănic, care a dat situl eponim, adesea amintit în literatura de specialitate, precum şi câteva artefacte de excepţie specifice PPK. Importanţa acestui sit cu privire la evoluţia fenomenului PPK nu mai trebuie dezbătută, în contrast cu faptul că piesele din acest mic muzeu şcolar nu au beneficiat de prelucrare de specialitate decât relativ recent, fiind recuperate şi (re)publicate corespunzător, în măsura a ceea ce s-a mai putut salva (Bondoc 2008-2009, p. 137-163).
7 Sîrbu, Borangic 2016, p. 73; fig.10/6; fig. 31/4. Pumnalul provine dintr-o donaţie a unui cetăţean care a achiziţionat câteva astfel de artefacte (colecţia A. Boeriu) de la o casă de licitaţii din Londra înainte de 2009.
8 Sîrbu, Borangic 2016, p. 75-76.
9 Topal, Bubulici 2016, p. 253-260.
10 Torbov 2018, p. 132; табло 7/5.
11 Torbov 2018, p. 113; табло 6/1.
12 Torbov 2018, p. 110; табло III/4a.
13 Torbov 2018, p. 137; табло XIV/5.
14 O altă excepţie este un pumnal sica descoperit la Desa, Dolj, nepublicat deocamdată. Mulţumesc colegului M. Bâsceanu, de la Muzeul Olteniei, Craiova, pentru amabilitatea cu care mi-a oferit această informaţie.
15 Borangic 2018, p. 375.
16 Sîrbu, Borangic 2016, p. 25-26.
ABREVIERI
ГЛАСНИК (Glasnik) – Journal of Serbian Archaeological Society.
SCIVA – Studii şi cercetări de istorie veche, Bucureşti (din 1974 Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie).
ArheoVest – Asociaţia ArheoVest, Timişoara.
Oltenia. Studii şi comunicări – Muzeul Olteniei, Craiova.
BIBLIOGRAFIE
Bondoc 2008-2009 – D. Bondoc, Descoperirile de epocă La Tène de la Padea, jud. Dolj, SCIVA, 59-60, 2008-2009, p. 137-163.
Borangic 2018 – C. Borangic, Detecţia noilor paradigme ale civilizaţiei dacice, ArheoVest, IV, In Honorem Marian Gumă, Interdisciplinaritate în Arheologie şi Istorie, Timişoara, 24 noiembrie 2018, Vol. 1, Universitatea de Vest din Timişoara, 2018, p. 373-386.
Butoi 1974 – M. Butoi, Mormânt de incineraţie din epoca fierului descoperit la Slatina, Oltenia. Studii şi comunicări, Craiova, 1974, p. 29-32.
Filipović, Vasić 2017 – V. M. Filipović, R. Vasić, Illicit Antiquities Plague in Serbia, ГЛАСНИК (Glasnik), 33, 2017, p. 335-347.
Rustoiu 2002 – A. Rustoiu, Războinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromană, Cluj-Napoca, 2002.
Sîrbu, Borangic 2016 – V. Sîrbu, C. Borangic, Pumnalul sica în nordul Dunării (~200 a.Chr. - 106 p.Chr.). Semiotica marţială a puterii, Editura Istros, Brăila, 2016.
Torbov 2018 – N. Torbov, The knife - μάχαιρα or sica, a weapon from the Second Century BC – the beginning of the Second Century AD (Н. Торбов, Ножът - μάχαιρα или sica, оръжие от II в. пр. Хр. – началото на II в. Късна Елинистическа епоха), ProVias, Sofia, 2018.
Keywords: dacians, sica dagger, poaching.
Abstract: The sica-type dagger from Brăneţ, Olt county. This paper brings into the attention of the specialists and of the wide public, a rediscovery in a museum deposit of a curved sica-type dagger, from Brăneşti village, Olt County, and discusses, starting from this case, the real dimension of the military phenomenon that had in the center such daggers. The paradigms of the Dacian kingdom is permanently modified with each artifact of this type found, either in the deposits and exhibitions of the museums, either on the specialized sites for illicit traffic with artifacts, or from other sources. The conclusion drawn from this case and from others presented here, or another data found in the public space, is that we are still far away from the point where we can say that we know all about the military elites who made the foundations of the Dacian kingdom in the Orăştie mountains.
BIBLIOGRAFIE:
Apărut în: Buridava. Studii şi materiale, XIV, Râmnicu Vâlcea, 2020, p.61 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
